Contract colectiv de muncă. Diurnă în străinătate.
| Comentarii |
|
Normele legale care reglementează nivelul diurnei in străinătate pentru personalul din unităţile de stat au caracter de recomandare in ceea ce priveşte agenţii economici din domeniul privat.
Dacă la nivel de unitate nu s-a negociat individual cuantumul unei diurne la momentul încheierii contractului de muncă, dreptul la diurnă este cel negociat prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Contractul colectiv de muncă îşi produce deplin efectele cu privire la salariaţii unităţii, în temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. 1 lit. a din Legea nr. 130/1996. înlocuirea clauzelor de la nivelul unităţii cu clauzele încheiate la nivel superior se poate realiza numai în condiţiile constatării exprese a nulităţii clauzei inferioare, în condiţiile art. 24 din Legea nr. 130/1996.
Prin sentinţa civile nr. 6953 din 01.11.2013, pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 10760/63/2013, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC A SRL.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamanta a fost în perioada 24.09.2007-07.11.2011 angajata pârâtei în funcţia de agent de turism.
în această calitate a făcut mai multe deplasări în interesul serviciului în Germania şi Spania primind o diurnă prevăzută de contractul colectiv de muncă la nivelul unităţii şi actele adiţionale încheiate la acesta, al cărei cuantum a fost stabilit în raport de funcţia salariatului şi de ţara în care se face deplasarea.
Obligaţia legală de plată a diurnei pe perioada delegării/detaşării a fost înscrisă şi în contractul individual de muncă - lit. j pct. 6- conform căruia aceasta trebuie să fie negociată în limitele legale.
Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 45 lit. b din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional valabil pe anii 2007-2010, invocat de reclamantă, salariaţii unităţilor trimişi în delegaţie în ţară sau străinătate "vor beneficia de diurnă de deplasare al cărei cuantum se stabileşte prin negociere la nivel de ramură, grupuri de unităţi sau unitate, nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin acte normative care se aplică la instituţii publice".
însă, norma la care face trimitere este Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 care reglementează unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar. în art. 1 din această hotărâre se prevede că actul normativ de aplică personalului trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar reprezentând: vizite oficiale, tratative (negocieri), consultări, încheieri de convenţii, acorduri şi alte asemenea înţelegeri; participări la târguri şi expoziţii; acţiuni de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică; contractări şi alte acţiuni care decurg din executarea contractelor de comerţ exterior; etc.
în conformitate cu prevederile art. 5 lit. a personalului trimis în străinătate în condiţiile prezentei hotărâri i se acordă în străinătate o indemnizaţie zilnică în valută, denumită diurnă, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum şi a costului transportului în interiorul localităţii în care îşi desfăşoară activitatea. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 16, prevederile prezentei hotărâri se aplică şi personalului din regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, care se deplasează temporar în străinătate pentru aducerea la îndeplinire a acţiunilor menţionate la art. 1.
Din textele menţionate rezultă că Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 se aplică în limitele stabilite, inclusiv în ceea ce priveşte diurna, pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, precum şi personalului din regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, pentru societăţile cu capital privat având doar un caracter de recomandare. Drepturile efective, modalitatea de stabilire şi cuantumul diurnei pentru personalul unor societăţi cu capital privat, cum este şi cazul pârâtei, sunt stabilite prin contractele individuale şi/sau colective de muncă, regulamente interne etc.
Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 11 alin. 1 lit. a din Legea nr. 130/1996, contractele colective încheiate la nivel de unitate, cât şi actele adiţionale la acestea îşi produc pe deplin efectele cu privire la salariaţii unităţii.
Instanţa a apreciat că potrivit art. 24 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare în perioada vizată în cererea de faţă) clauzele cuprinse în contractele negociate cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 din lege sunt lovite de nulitate care se constată la cererea părţii interesate de către instanţa competentă.
Astfel, în situaţia în care clauzele unui contract colectiv de muncă sunt considerate inferioare celor negociate în contractul colectiv încheiat la nivel superior, partea interesată poate cere în instanţă să se constate nulitatea sa. După obţinerea unei hotărâri în acest sens, trebuie demarată renegocierea clauzei, pe parcursul căreia clauzele anulate se înlocuiesc cu prevederile favorabile cuprinse în lege şi/sau contractele colective de muncă, după caz.
Din coroborarea dispoziţiilor prevăzute de art. 8 şi art. 24 din Legea nr. 130/1990 rezultă, în opinia instanţei, că doar în situaţia în care un anumit drept nu a fost prevăzut în contractul colectiv încheiat la nivel inferior sau nu există încheiat un astfel contract, se poate aplica direct dispoziţia inclusă în contractul încheiat la nivel superior, nu şi în situaţia în care această clauză există, dar nu este pusă în acord cu cea favorabilă salariatului. In această ultimă situaţie, aşa cum prevede art. 24 din Legea nr. 130/1996, clauza trebuie mai întâi anulată de către instanţa competentă.
Este adevărat că, în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 130/1996 clauzele negociate în contractele colective de muncă constituie legea părţilor, însă prioritate are contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate are prioritate fiind negociat de partenerii sociale conform specificului activităţii din fiecare unitate în parte.
Pe de altă parte, nu se poate reţine că actele adiţionale la contractul colectiv încheiat la nivelul societăţii nu pot avea caracterul de probă legală, cum susţine reclamanta. Acestea sunt acte încheiate de partenerii sociali care s-au implicat de pe poziţii de egalitate în procesul negocierii, cunoscând dispoziţiile din contractul colectiv unic încheiat la nivel naţional, acte de negociere colectivă care au fost înregistrate în baza legii nr. 130/1990 şi care îşi produc deplin efectele pentru toţi salariaţii din unitatea respectivă.
S-a constat astfel că dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 nu sunt aplicabile societăţii pârâte şi, implicit salariaţilor săi, pârâta având obligaţia de plată a diurnei în limitele stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate, obligaţie îndeplinită de aceasta.
Curtea a respins apelul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Pentru calculul drepturilor salariale pretinse de reclamantă dispoziţiile art. 43 şi 44 Codul muncii privind delegarea, art. 44 alin. 2 Codul Muncii prevăd că salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o indemnizaţie de delegare, în condiţiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.
în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, se prevede la art. 40 lit. c că salariaţii trimişi în delegaţie în ţară şi în străinătate beneficiază de „diurnă în valută pentru deplasarea în străinătate în conformitate cu anexa la prezentul contract”.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, aplicabil perioadei în litigiu, prevede la art. 45 lit.”b” că, salariaţii unităţilor trimişi în delegaţie în ţară sau în străinătate vor beneficia de diurnă de deplasare al cărei cuantum se stabileşte prin negociere la nivel de ramură, grupuri de unităţi sau unitate; nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplică la instituţiile publice.
La stabilirea cuantumului diurnei, instanţa de fond a reţinut în mod corect inaplicabilitatea dispoziţiilor HG nr. 518/1995.
Din analiza acestui act normativ, respectiv HG nr. 518/1995, Curtea constată că acesta se referă la categoriile de persoane expres enunţate de art. 1 şi anume: personalului trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar reprezentând vizite oficiale, tratative, consultări, încheierii de convenţii, acorduri şi alte asemenea înţelegeri, participări la târguri şi expoziţii, prospectarea pieţii; acţiuni de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică; contractări şi alte acţiuni care decurg din executarea contractelor de comerţ exterior; documentare, schimb de experienţă; cursuri sau stagii de practică şi specializare sau perfecţionare, inclusiv participarea elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice însoţitoare la olimpiade şi concursuri în domeniul învăţământului, participări la congrese, conferinţe, simpozioane, seminarii, colocvii sau alte reuniuni, care prezintă interes pentru activitatea specifică unităţii, precum şi la manifestări ştiinţifice, culturale, artistice, sportive şi altele asemenea; primiri de titluri, grade profesionale, distincţii sau premii conferite pentru realizări ştiinţifice, culturale, artistice sau sportive; desfăşurarea unei activităţi ştiinţifice, culturale, artistice sau sportive, temporare, fără dobândirea calităţii de salariat a partenerului extern, precum şi pentru ţinerea de cursuri în calitate de profesor vizitator; control şi îndrumare la misiuni diplomatice, oficii consulare şi alte asemenea reprezentanţe în străinătate.
Art. 16 din acelaşi act normativ precizează că de aceste drepturi beneficiază şi personalul din regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, în cazul personalului celorlalţi agenţi economici, alţii decât cei prevăzuţi de art. 16, prevederile HG nr. 518/1995 având doar caracter de recomandare (art. 17).
In consecinţă, atâta timp cât normele legale invocate au caracter de recomandare, iar la nivel de unitate nu s-a negociat individual cuantumul unei diurne la momentul încheierii contractului de muncă între părţile din prezenta cauză, dreptul la diurnă a reclamantului este cel stabilit de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. Acest contract colectiv de muncă îşi produce deplin efectele cu privire la salariaţii unităţii, în temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. 1 lit. a din Legea nr. 130/1996. înlocuirea clauzelor de la nivelul unităţii cu clauzele încheiate la nivel superior se poate realiza numai în condiţiile constatării exprese a nulităţii clauzei inferioare, în condiţiile art. 24 din Legea nr. 130/1996, lege în vigoare în perioada dedusă judecăţii.
Nu se poate reţine că actele adiţionale de negociere colectivă a cuantumului diurnei la nivelul societăţii nu pot avea caracterul de probă legală, cum în mod greşit susţine apelantul. Acestea sunt acte adiţionale încheiate de partenerii sociali care s-au implicat în procesul negocierii de pe poziţii de egalitate, cunoscând dispoziţiile din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional (inclusiv trimiterea la cuantumul diurnei) acte de negociere colectivă care au fost înregistrate şi care îşi produc deplin efectele pentru toţi salariaţii din unitatea respectivă. (Decizia nr. 574/03 martie 2014 - Secţia I civilă, rezumat judecător Manuela Preda-Popescu)
| ← Principiul exercitării relaţiilor de muncă cu bună-credinţă. | Reorganizare a angajatorului cu reducere a numărului de... → |
|---|
