Nulitatea deciziei de sancţionare a salariatului. Absenţa cercetării disciplinare
| Comentarii |
|
Decizia de sancţionare disciplinară este lovită de nulitate absolută atunci când a fost emisă fără să fie efectuată cercetarea disciplinară, procesul verbal de convocate fiind emis înainte de săvârşirea faptei.
Prin sentinţa apelată, Tribunalul Gorj a admis în parte contestaţia ulterior precizată, formulată de reclamantul M. L. împotriva pârâtei S.C. C. J. S.R.L.
A constatat nulă decizia de concediere nr.1923/04.07.2013, emisă de pârâta S.C. C. J.
S.R.L., a obligat pârâta la plata către reclamant a unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data concedierii si până la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
Prima instanţă a reţinut că prin decizia nr.1923/04.07.2013 emisă de pârâta S.C. C. J. S.R.L reclamantul M.L. angajat pe postul de dulgher, a fost concediat de pârâtă, în temeiul art.61 lit. a din Codul muncii (fila nr.6 din dosar), pentru ,reprezentarea salariatului la convocarea făcută prin adresa nr. 1750/13.06.2013 transmisă la domiciliul acestuia printr-o scrisoare cu confirmare de primire,,.
Conform art.61 lit. a din Codul muncii republicat, angajatorul poate dispune concedierea în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil, sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară.
Aşadar, conform deciziei contestate, reclamantul a fost concediat pentm săvârşirea abaterii disciplinare de a nu se prezenta la convocarea făcută prin adresa nr. 1750/13.06.2013.
în situaţia sancţionării salariatului cu sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, trebuie urmată procedura prevăzută de art.251 din Codul muncii republicat, privind cercetarea disciplinară prealabilă a angajatului.
în speţă, reclamantul a fost în concediu pentm incapacitate temporară de muncă în perioada 13.08.2012- 06.02.2013, conform certificatelor de concediu medical depuse la dosar(filele nr.8-13 din dosar).
La data de 11 februarie 2013, Cabinetul de medicină a muncii - dr. L.D. a emis recomandarea medicală nr.1571, pentm schimbarea locului de muncă, în temeiul art.29 din Legea nr.3/1997. A fost diagnosticat reclamantul cu discopatie lombară, contraindicându-i-se munca cu eforturi fizice medii si mari si pericol de accidentare (fila nr. 27 din dosar).
Prin adresa nr.1750/13.06.2013 (fila nr.27 din dosar) pârâta a informat reclamantul că a primit recomandarea medicală cu privire la schimbarea locului de muncă, dar nu are posibilitatea de a oferi un alt loc de muncă. Totodată, i-a solicitat reclamantului să se prezinte la examenul medical la medicul de medicină a muncii cu care societatea are contract în perioada 17.06.2013-19.06.2013, iar ,, în urma rezultatului va decide,,.
în data de 04.07.2013 pârâta a emis adresa nr.1922, prin care a informat reclamantul că nu a răspuns pana la data de 19.06.2013 adresei nr.1750/13.06.2013, astfel că i se aduce la cunoştinţă că, începând cu data de 04.07.2013 i se desface contractul de muncă pentru neprezentare la locul de muncă (fila nr.29 din dosar).
Acestea au fost împrejurările şi toate actele emise de pârâtă, premergătoare emiterii la data de 04.07.2013 a deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului.
Faţă de cele mai sus expuse, instanţa a apreciat că nu a existat o cercetare disciplinară prealabilă în sensul dispoziţiilor art. 251 din Codul muncii.
Pentru respectarea procedurii cercetării prealabile, având în vedere prevederile art. 251 din Codul muncii republicat, era necesară parcurgerea mai multor etape, respectiv înştiinţarea angajatorului cu privire la săvârşirea de către salariat a unei fapte care poate fi considerată abatere disciplinară; desemnarea de către angajator unei persoane/comisie care să realizeze cercetarea disciplinară; convocarea salariatului la cercetare; încheierea unui proces-verbal cu ocazia întrevederii; realizarea referatului cu propunere de sancţionare disciplinară.
Niciuna din aceste etape nu a fost urmată de către pârâtă. Angajatorul reclamantului nu a desemnat o persoană sau o comisie care să realizeze cercetarea disciplinară. Nu a fost convocat reclamantul la cercetarea disciplinară, cu indicarea obiectului, datei, orei si locului întrevederii, de persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea. Nu i s-a dat posibilitatea reclamantului să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa si să ofere persoanei împuternicite de angajator să realizeze cercetarea toate probele si motivaţiile pe care le consideră necesare. Nu s-a întocmit un raport de cercetare disciplinară de către cel ce trebuia însărcinat cu efectuarea cercetării.
Pârâta a emis adresa nr.1922, prin care comunica reclamantului că va fi sancţionat cu desfacerea contractului individual de muncă pentru neprezentarea la locul de muncă, iar aceasta a fost emisă chiar la data la care a emis decizia de concediere, 04.07.2014 (fila nr.29
din dosar).
în ceea ce priveşte condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească decizia de sancţionare disciplinară, acestea sunt prevăzute de art. 252 alin.2 din Codul muncii, ce prevede că, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: descrierea faptei, precizarea prevederilor încălcate, temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancţiunea, motivele pentru care s-au înlăturat apărările reclamantului formulate în timpul cercetării disciplinare, termenul în care poate fi contestata sancţiunea, instanţa la care se contesta sancţiunea.
Verificând decizia contestată sub aspectul condiţiilor de formă, instanţa a constatat că nu toate elementele obligatorii prevăzute de art.252 alin.2 din Codul muncii se regăsesc în decizia de sancţionare, nefiind indicate prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ce ar fi fost încălcate de încălcate de reclamant.
în consecinţă, în cauză este incidenţă sancţiunea nulităţii absolute a deciziei de concediere, conform art.251 alin.l si art. 252 alin.2 din Codul muncii republicat.
Având în vedere lipsa din decizie a prevederilor ce ar fi fost încălcate de reclamant, prevederi a căror analiză s-ar impune pentru verificarea temeiniciei deciziei de sancţionare, instanţa nu a procedat la verificarea temeiniciei deciziei contestate.
Faţă de considerentele de fapt si de drept mai sus expuse, instanţa a constatat nulitatea deciziei de concediere, având în vedere si prevederile art. 78 din Codul muncii republicat, conform căruia , , Concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absoluta”.
De asemenea, a făcut aplicarea prevederilor art. 80 alin.l din Codul muncii republicat, ce stabilesc că , , în cazul în care concedierea a fost efectuată netemeinic sau nelegal instanţa va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.,,
Reclamantul a solicitat în cauză şi reintegrarea sa în muncă, însă pe un post,, conform actelor medicale”, deci reîncadrarea în muncă pe un alt post decât cel avut anterior, acela de dulgher, conform recomandării medicale nr. 1571/11 februarie 2013 emisă Cabinetul de Medicină a Muncii - dr. L.D.
Instanţa a reţinut că în prezenta cauză se contestă o decizie de sancţionare cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, iar consecinţa admiterii unei astfel de contestaţii este nulitatea concedierii, repunerea în situaţia anterioară concedierii, dacă s-a solicitat, si acordarea de despăgubiri.
Cererea formulată de reclamant nu reprezintă o cerere de repunere în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere, respectiv reintegrarea pe postul deţinut anterior, ci o cerere de reîncadrarea pe un alt post, corespunzător recomandării medicale, iar aceasta nu poate fi consecinţă a admiterii contestaţiei împotriva deciziei de concediere nr. 1923/04.07.2013 emisă de pârâta S.C. Civile Junior S.R.L.
Cu privire la perioada pentru care se cuvin reclamantului despăgubiri, instanţa a reţinut că acesta nu a solicitat repunerea în situaţia anterioara emiterii actului de concediere, respectiv reintegrarea pe postul deţinut anterior, motiv pentru care contractul individual de muncă va înceta de drept, , la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii judecătoreşti, , , în conformitate cu art. 80 alin. 3 din Codul muncii republicat, astfel cum a fost modificat prin art. 8 din Legea nr.76/2012 de punere în aplicare a Noului Cod de procedură civilă. în consecinţă, despăgubirea menţionată se cuvine reclamantului până la data încetării contractului individual de muncă, respectiv data când hotărârea de faţă rămâne definitivă, în sensul prevederilor art. 634 din Noul Cod de procedură civilă.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel pârâta S.C. C. J. S.R.L, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
A susţinut că societatea a comunicat contestatorului prin adresa nr. 1750/13.06.2013 faptul ca nu exista posibilitatea de a i se oferi un alt loc de munca, corespunzător indicaţiilor din actele medicale prezentate de acesta, solicitând ca acesta sa se prezinte la medicul de medicina muncii în intervalul 17.06.2013-19.06.2013.
Contestatorul nu a răspuns în nici un fel acestei solicitări si nici nu s-a mai prezentat la locul de munca, deşi nu a mai depus nici un certificate de concediu medical si nici o alta cerere de concediu fără plată, după expirarea celor 30 de zile aprobate de Societate urmare solicitării acestuia, care s-au împlinit la 01.05.2013.
în aceste condiţii, angajatorul a considerat ca salariatul este absent nemotivat la locul de munca si a procedat la desfacerea contractului individual de munca, în temeiul art. 61 C. muncii.
Potrivit dispoziţiilor legale în materie, angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, având dreptul de a aplica sancţiuni disciplinare salariaţilor săi, ori de cate ori constata ca aceştia au săvârşit o abatere disciplinara. Abaterea disciplinara este o fapta în legătura cu munca si care consta intr-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca, ordinele si dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Decizia nr. 1923/04.07.2013 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de munca la contestatorului, este legala ca forma si conţinut, a fost emisa cu respectarea dispoziţiilor Codului muncii si nu exista motive de nulitate absoluta a acesteia si nici motive de anulare.
Decizia emisa de către Societate este valabila si produce efecte juridice întrucât, la data emiterii acesteia au fost respectate de către angajator toate cerinţele de validitate prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.
Sub aspectul legalităţii învederam faptul ca decizia de concediere este pe deplin valabila sub aspectul condiţiilor de forma prevăzute de art. 252 Codul Muncii si conţine toate elementele obligatorii prevăzute de acest text de lege.
Din cuprinsul deciziei rezulta îndeplinirea condiţiei de a se arata motivele care au determinat concedierea, acestea fiind neprezentarea salariatului la sediul angajatorului (locul de munca).
Examinând sentinţa prin prisma criticilor aduse şi a dispoziţiilor legale incidente, Curtea, constată a fi nefondat apelul, urmând a-1 respinge ca atare pentru următoarele considerente:
Potrivit art.251 alin.l Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Alin.2 prevede că , în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.
Fiind concediat pentru săvârşirea unei abateri disciplinare, angaj atomi era obligat să efectueze cercetare disciplinara şi să respecte toate etapele prevăzute de lege în acest sens.
Curtea constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că nu a respectat dispoziţiile art.251 Codul muncii respectiv nu a efectuat cercetare disciplinară deoarece nu l-a încunoştinţat despre obiectul, data, ora şi locul întrevederii ci i-a trimis doar adresa nr. 1922/04.07.2013 prin care i-a adus la cunoştinţă că i se desface contractul de muncă începând cu data de 04 07 2013, fapt materializat prin decizia emisă în cauză.
Susţinerea apelantei că a parcurs procedura şi l-a convocat la cercetarea disciplinară, aspect care rezultă din procesul verbal nr. 1897/02 04 2013 este nefondată deoarece acest proces verbal, în primul rând, nu a fost depus la dosarul cauzei iar în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului conform art.272 Codul muncii.
Pe de altă parte, Curtea consideră că acest proces verbal nu poate conduce la altă concluzie atâta timp cât a fost încheiat, după cum susţine apelanta, la data de 02 04 2013, adică înainte de data săvârşirii faptei reţinută în sarcina în sarcina salariatului, prin decizie reţinându-se drept abatere disciplinară faptul că nu s-a prezentat la convocarea făcută prin adresa nr.1750/13 06 2013 adică nu s-a prezentat în perioada 17 06 2013-19 06 2013 la medicul de medicina muncii.
Procedura cercetării disciplinare trebuie să aibă loc după ce salariatul a săvârşit fapta care constituie abatere disciplinară adică angajatorul, după ce a luat în cunoştinţă despre săvârşirea unei fapte, desemnează o comisie care să realizeze cercetarea disciplinară, convoacă salariatul la cercetarea disciplinară, cu indicarea obiectului, datei, orei si locului întrevederii pentru a i se da posibilitatea să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi numai în cazul în care nu se prezintă se încheie un proces verbal şi se poate trece la sancţionarea disciplinară acestuia.
Neprocedând în acest mod, decizia emisă de angajator este lovită de nulitate absolută, sancţiune prevăzută de art.251 alin.l Codul muncii.
(Decizia nr.4715/2811 2014 - Secţia 1 civilă, rezumat judecător Mihaela Mitrancă)
| ← Admisibilitatea acţiunii în răspundere patrimonială... | Drepturi salariale. Dovada plăţii drepturilor salariate. → |
|---|
