Obligaţie de a face. Decizia nr. 5487/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5487/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-11-2015 în dosarul nr. 5487/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 5487
Ședința publică de la 16 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE- C. R.
Judecător- S. P.
Grefier- F. I.
***
Pe rol, fiind soluționarea apelului declarat de reclamantul C. I., domiciliat în Tg.J., Aleea Plopilor, .,., împotriva sentinței civile nr.2959 din 25 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., cu sediul în Ghercești, ., județul D., având ca obiect acțiune în constatare- grupa I de muncă- obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat apelantul reclamant C. I., fiind lipsă intimata pârâtă ..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care ;
Apelantul reclamant, a învederat instanței că nu mai are cereri de formulat și excepții de invocat .
Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, în baza art. 392 Cod procedură civilă, raportat la art. 216 Cod procedură civilă și art. 482 Cod procedură civilă, a acordat cuvântul asupra apelului.
Având cuvântul, apelantul reclamant a solicitat admiterea apelului, conform motivelor arătate în scris.
CURTEA
Asupra apelului de față.
Prin sentința civilă nr.2959 din 25 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu și în consecință:
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul C. I., CNP_, domiciliat în Tg-J., ., ., ., jud. Gorj, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Ghercești, ., jud. D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune:
Astfel, Tribunalul a reținut că prin cererea formulată la data de 6 aprilie 2015, așa cum a fost precizată, reclamantul C. I. a chemat în judecată pârâta . și a solicitat instanței să constate că în perioada 01.08._84 a desfășurat activitate în funcția de lăcătuș în grupa a II- a de muncă, în procent de 100%.
A susținut reclamantul că s-a adresat pârâtei solicitându-i să-i elibereze o adeverință în acest sens, însă aceasta i-a răspuns că nu mai există bază legală pentru încadrarea reclamantului într-o grupă superioară de muncă și l-a îndrumat să se adreseze instanței de judecată.
Potrivit prevederilor art.268 alin.2 din Codul muncii, dreptul de a formula o cerere pentru soluționarea unui conflict de muncă privind alte situații, decât cele prevăzute la alin.1 al art.268, se exercită în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului, termen care operează și în cazul de față întrucât de la momentul nașterii dreptului material al acțiune al reclamantului au trecut mai mult de 3 ani.
Referitor la momentul începerii cursului de prescripție, instanța a amintit prevederile art.281 din codul muncii conform cărora pe data de 1 ianuarie 2011 se abrogă dispozițiile decretului nr.92/1976 privind carnetul de muncă.
Potrivit art.279 alineat 3 din Codul muncii angajatorii care păstrează și completează carnetele de muncă le vor elibera titularilor în mod eșalonat, până la data de 30 iunie 2011, pe bază de proces verbal de predare-primire. Prin urmare, data momentul începerii cursului prescripției este cel mai târziu data de 30 iunie 2011, având în vedere că, fiind în posesia carnetului de muncă, reclamantul nu mai poate invoca faptul că nu a avut cunoștință de mențiunile efectuate în conținutul acestuia în privința condițiilor de muncă în care și-a desfășurat activitatea.
Cum de la data de 30 iunie 2011 și până la data de 6 aprilie 2015, când instanța a fost învestită cu soluționarea prezentei cereri, au trecut mai mult de trei ani, termenul de prescripție prevăzut de art. 268 alin. 2 din Codul muncii se împlinise. În consecință, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de instanță din oficiu, iar consecința acestui fapt, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. I..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul C. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie .
Apelantul susține ca, instanța de fond în mod greșit i-a respins acțiunea cu motivarea că aceasta a fost formulată cu mult peste termenul legal de prescripție, în opinia sa motivarea fiind greșită întrucât acțiunea în constatare a unor drepturi fiind imprescriptibilă.
A mai susținut că, întradevăr în Codul muncii nu există prevăzut expres regimul juridic al acestui gen de acțiune, dar Codul muncii se completează cu dispozițiile din legislația civilă, motiv pentru care solicită admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei la Tribunalul D. pentru a se pronunța pe fond.
Intimata pârâtă, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Apelul declarat de reclamant se privește a fi fondat și se va admite avându-se în vedere următoarele considerente:
Astfel, hotărârea primei instanțe este nelegală fiind rezultatul unei greșite calificări a naturii juridice a acțiunii promovată de reclamant.
În acest sens încălcând un principiu fundamental al procesului civil român, respectiv principiul disponibilității părților, reglementat în Noul Cod de procedură civilă, în art.9, referitor la dreptul de dispoziție al părților, Tribunalul Gorj a schimbat calificarea juridică a cererii formulată de către reclamant, dintr-o acțiune în constatare, într-una în realizare.
În acest sens, dispozițiile arătate(art.9 alin.2 din N.C.P.C.) stipulează faptul că –
„ obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților”.
Se constată că Tribunalul Gorj a invocat, din oficiu, la termenul din 25.06.2015 excepția dreptului material la acțiune, însă legat de această excepție, și –a încălcat obligația prevăzută în partea finală a aliniatului 4 a art.22 din NCPC, în sensul că nu a pus în discuția părților calificarea juridică exactă a cererii formulată de reclamant, câtă vreme a recalificat în considerentele hotărârii pronunțate acțiunea în constatare cu care a fost investită de către reclamant, ca fiind una în realizare de drepturi.
În condițiile în care instanța tocmai în vederea recalificării juridice a acțiunii, a invocat, din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune, avea obligația să pună în discuția părților și recalificarea juridică a acțiunii.
Prin încălcarea dreptului de dispoziție al părților, potrivit căruia judecătorul trebuie să se pronunțe asupra obiectului dedus judecății, limitele procesului fiind stabilite prin cererile și apărările părților, Tribunalul a schimbat natura juridică a acțiunii deduse judecății, recalificând în mod greșit, acțiunea în constatare cu care a fost investită cu o acțiune în realizare.
Constatând acest fapt, Curtea reține că excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost invocată, din oficiu, în mod eronat, de către prima instanță.
În acest sens nici dreptul muncii și nici dreptul securității sociale, ca ramuri de drept autonomă, nu cuprind reglementări de principiu în materia prescripției extinctive, ci câteva dispoziții singulare referitoare la câteva termene speciale de prescripție extinctivă, precum și la unele aspecte legale de cursul prescripției extinctive.
De asemenea, dispozițiile art.278 alin.1 din Codul muncii, arată că prevederile acestui Cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile.
Cum în Codul muncii nu se găsesc dispoziții de principiu referitoare la prescripția acțiunilor derivând din contractul individual de muncă sau din contractul colectiv de muncă, după caz, prevederile Codului muncii referitoare la prescripția extinctivă se întregesc cu cele cuprinse în Decretul nr.167/1958 și în Codul civil.
Fiind vorba de o acțiune în constatare formulată de către reclamant, aceasta are un caracter imprescriptibil, soluție adoptată sub imperiul legii vechi atât de jurisprudență cât și de doctrină, imprescriptibilitatea acțiunii în constatare decurgând din imprescriptibilitatea dreptului la acțiune în sens procesul - dreptul de a sesiza sau intenta acțiunea în justiție -, întru-cât cu ajutorul lor nu se valorifică nicio pretenție împotriva cuiva, ci se solicită numai ca instanța să constate existența unui drept subiectiv civil al reclamantului împotriva pârâtului sau, după caz, inexistența unei drept subiectiv al pârâtului împotriva sa. Or, existența sau inexistența unui drept ar putea, în principiu, să fie constatate oricând.
În același timp imprescriptibilitatea acțiunilor în constatare se întemeiază și pe faptul că dreptul subiectiv nu se stinge în întregul lui prin efectul prescripției extinctive și, dacă dreptul există, oricând se poate constata existența lui, iar dacă nu există, la fel se poate solicita să se stabilească oricând acest fapt cu putere de lucru judecat.
Prin urmare se poate constata existența sau inexistența unui drept întrucât dreptul subiectiv există sau nu există ca atare, iar legea nu dă dreptul la o acțiune în realizare.
De asemenea, Noul Cod Civil, în dispozițiile art.2502 alin.2 pct.2 consacră imprescriptibilitatea acțiunii în constatarea existenței sau inexistenței unui drept precizând faptul că – „ în afara cazurilor prevăzute la aliniatul 1, sunt imprescriptibile, drepturile privitoare la: acțiunea în constatarea existenței sau inexistenței uni drept”.
În consecință, se va reține faptul că cererea promovată de reclamant are natura juridică a unei acțiuni în constatarea existenței unui drept, respectiv a drepturilor corelative desfășurării activității în condiții corespunzătoare grupei a II-a de muncă.
În același timp, prima instanță și –a întemeiat caracterul prescriptibil al cererii promovate de reclamant pe dispozițiile art.268 alin.2 din Codul muncii, potrivit cărora – „ în toate situațiile altele decât cele prevăzute la aliniatul 1, termenul de prescripție este de 3 ani de la nașterii dreptului.
Acest text însă, ca și întregul articol 268 din Legea 53/2003 (Codul muncii) ce reglementează termenele în care pot fi soluționate cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă, este aplicabil numai acțiunilor în realizare, nu și în cazul acțiunilor în constatare, care sunt imprescriptibile atât sub imperiul legii vechi, conform doctrinei și jurisprudenței, cât și sub imperiul legii noi unde caracterul imprescriptibil al unei asemenea acțiuni este stabilit expres prin dispozițiile art.2502 din Noul Cod civil.
Prin urmare, Curtea constată că, în mod greșit prima instanță a soluționat cererea formulată de reclamant, pe excepție, reținând în mod eronat excepția dreptului material la acțiune, astfel încât se impune soluționarea acțiunii, pe fondul cauzei.
În consecință, față de cele arătate și în raport de dispoz. art.480 alin.2 și 3 Cod pr.civ, apelul declarat de reclamant se privește ca fiind întemeiat și se va admite, se va anula sentința și se va reține cauza spre rejudecare .
Se va fixa termen la 14.12.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantul C. I., domiciliat în Tg.J., Aleea Plopilor, .,., împotriva sentinței civile nr.2959 din 25 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., cu sediul în Ghercești, ., județul D..
Anulează sentința și reține cauza spre rejudecare.
Fixează termen la 14.12.2015.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Noiembrie 2015
Președinte, C. R. | Judecător, S. P. | |
Grefier, F. I. |
Red.Jud.C.R. / 03.12.2015
Tehn.I.C./Ex.4
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 3/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
