Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2053/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2053/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 4300/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2053
Ședința publică de la 22 Aprilie 2015
Completul constituit din:
Președinte: T. Ț.
Judecător: M. P.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul-reclamant S. Administrației Publice „Forța Legii” pentru membrii de sindicat V. F., Tacă F. V. și C. M. C.,cu sediul în C., . nr. 32, jud. D., împotriva sentinței civile nr. 7446/10.12.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului D., cu sediul în C., .. 22, jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:
- acest termen de judecată a fost acordat pentru administrare probatorii,
- apelantul-reclamant C. M. C. nu a înaintat precizările solicitate,
- prin serviciul registratură părțile au depus concluzii scrise, intimata-pârâtă și punctul de vedere cerut,
- în cauză se cere și judecarea potrivit art. 223 Cod proc. civ.
Curtea, socotindu-se lămurită, în baza art. 482 raportat la 244 și 394 Cod de proc.civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, apreciază pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7446 din 10 decembrie 2014, Tribunalul D. a respins acțiunea formulată de S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, cu sediul în C., ., nr 32, jud. D.,pentru reclamantii membri de sindicat TACĂ F.-V., avand CNP_, C. M.-C., având CNP_, V. F., avand CNP_, în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI (DGASPC) D., cu sediul în C., .. 22, județul D..
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantii, membrii de sindicat ai reclamantului S. Administrației Publice „Forța Legii”, sunt angajați ai unității pârâte în baza unor contracte individuale de muncă încheiate pe perioadă nedeterminată, salariatele reclamante aveau functia de infirmier- V. F. funcția de șofer-C. M. C. și functia de educator TACĂ F. V..
Asupra excepției autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă, a reținut următoarele:
În cererea anterioară formulată de reclamante, față de care pârâta invocă excepția autorității de lucru judecat, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata unui spor de 100% pentru orele lucrate de reclamante în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, pentru perioada 01.01._13, actualizate, și în continuare, pe durata continuității raportului de muncă între părți și condițiilor de lucru, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 142 Codul Muncii și Legea-Cadru nr. 284/2010. Prin cererea de față se solicită plata unor despăgubiri, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 253 Codul Muncii .
Ca excepție procesuală, de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 431 cod de procedură civilă care stabilește că este lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
În speță, între cele două cereri, nefiind identitate de obiect și de cauză, nu sunt astfel incidente dispozițiile art. 431 cod de procedură civilă, motiv pentru care se constată neîntemeiată excepția invocată de pârâtă.
Pe fondul cauzei, a reținut următoarele:
În îndeplinirea activităților de infirmier, educator, șofer, reclamantele au prestat activitate inclusiv în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale după cum rezultă din foile de pontaj depuse de pârâtă, prin specificul muncii lor, desfășurând activitate în ture de 12/24 h,
Prin cererea de față, salariatii-reclamanti solicită obligarea pârâtei la pata unei despăgubiri egală cu plata orelor efectuate de reclamanțiîn zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucrudar necompensate, grevată pe răspunderea patrimonială prevăzută de art.253 al.1 C Muncii potrivit căruia angajatorul este obligat, în temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, să îi despăgubească pe salariați în situația în care aceștia au suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor deserviciu sau în legătură cu serviciul.
În ceea ce privește pe reclamantii, se reține că " Potrivit dispoz.art.115 C Muncii (1) Pentru anumite sectoare de activitate, unități sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore. (2) Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.
Iar, potrivit art.137 C. Muncii (1)Repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica.
(2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
(3) În situația prevăzută la alin. (2) salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.
(4) În situații de excepție zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților.
(5) Salariații al căror repaus săptămânal se acordă în condițiile alin. (4) au dreptul la dublul compensațiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. (2).
La art.142 din C. Muncii se prevede că (1)Salariaților care lucrează în unitățile prevăzute la art.140, precum și la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
(2)În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Astfel, conform art.137 al.2 și 3 din Codul Muncii (L 53/2003 modif. și compl.), în cazul în care salariații lucrează în zilele de sâmbătă și duminică, beneficiază de un spor și de zile libere corespunzătoare, iar conform art.142, beneficiază de spor doar dacă nu se pot compensa cu zile libere corespunzătoare.
Pe de altă parte, potrivit art. 9 la Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a prevăzut că " În anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător".
În Legea nr. 283/2011 se prevede la art. 7 că " În anul 2012, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător".
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare s-au prevăzut la art. 2. Astfel, "prevederile art.7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013".
Reclamantele contestă lipsa compensării muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, solicitând despăgubiri pentru lipsa compensării cu timp liber corespunzător.
Din graficele de lucru și foile colective de prezență depuse la dosar, privind pe cei doi reclamanți, rezultă că acestia au beneficiat de zile libere urmare a turelor de 12 h efectuate în perioada litigioasă, a căror durată este, de cele mai multe ori, mai mare de 24 h (48 h și chiar 72h).
Or, potrivit art. 115 C.Muncii, durata maximă a timpului de repaus aferent turei de 12 h este de 24 h.
Rezultă astfel, că reclamantii au beneficiat de un timp de repaus corespunzător turei de 12 h, mai mare decât cel prevăzut de lege.
Însă, pentru cuantificarea exactă a întinderii timpului liber acordat urmare a muncii prestate în ture, respectiv în zilele de repaus săptămânal și/sau de sărbători legale, era necesară efectuarea unei expertize de specialitate, probă de care reclamantele nu au înțeles să se folosească.
Despăgubirile legale solicitate însă, vizează doar lipsa compensării cu timp liber corespunzător, iar din statele de plată existente la dosar rezultă că orele efectuate de salariatele-reclamante în aceste zile, au fost plătite de către pârâta DGASPC, fapt necontestat de către reclamante.
Pe de altă parte, în cazul in care li s-ar fi cuvenit aceste despăgubiri, se retine că potrivit art. 253 alin. 2 Codul Muncii, ,,în cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instantelor judecătoresti competente". Ori, în spetă, reclamantele nu au depus nici un înscris prin care să facă dovada că au formulat o cerere către angajator prin care să solicite aceste despăgubiri, iar acesta a refuzat să le despagubească.
Prin urmare, s-a constatat că reclamantii în cauză, membri de sindicat, nu au suferit un prejudiciu din vina pârâtei, în legătură cu munca lor, care să atragă necesitatea unei despăgubiri în sensul reglementat de art. 253 Codul Muncii, invocat în cauză și, constatând că susținerile lor nu sunt fondate, acțiunea acestora a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței a formulat apel reclamantul S. Administrației Publice „Forța Legii” pentru membrii de sindicat V. F., C. M. C. și TACĂ F. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului reclamantul a arătat că prin sentința împotriva căreia a formulat prezentul apel, instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a respins cererea de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâtei să le plătească apelanților-reclamanți despăgubiri cauzate de, necompensarea cu timp liber corespunzător a activității desfășurate de aceștia în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale în cadrul schimbului de lucru, în perioada care face obiectul prezentului litigiu.
A solicitat instanței de apel, având în vedere caracterul devolutiv al acestei căi de atac, să verifice stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, care a înțeles în mod eronat prevederile legale invocate, aplicabile în speță.
În perioada care face obiectul acestei cauze, apelanții-reclamanți au lucrat, în cadrul schimbului normal de lucru, în zile de repaus săptămânal și de sărbători legale, în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
Ca salariați angajați cu normă întreagă, apelanții-reclamanți au o durată normală a timpului de muncă de 40 ore pe săptămână - conform art. 112 al.(1) C. Muncii, pe care în cadrul instituției intimate o realizează în schimburi - conform art. 136 C. Muncii, în baza unui program stativ de lucru de 12 ore /zi, de tip continuu, beneficiind de o repartizare a timpului de muncă în cadrul săptămânii cu două zile de repaus, în temeiul art. 113 al.d) C. Muncii, aceste două zile de repaus fiind libere neplătite nu fac obiectul acestui litigiu
Apelanții-reclamanți au lucrat în timpul programului normal de lucru, în schimburi, în perioada dedusă judecății, inclusiv în zile de repaus săptămânal și sărbători legale, dar activitatea astfel prestată nu a fost compensată cu timp liber corespunzător în condițiile art. 142 (1) CM.
Apelanților-reclamanți nu li s-a asigurat compensarea cu timp liber corespunzător a orelor lucrate în aceste codiții în perioada supusă analizei, măsură care face obiectul cauzei, așa cum prevede art. 142 alin.1) C.Muncii, pentru compensare în foile colective de prezență ar fi trebuit să se reliefeze distinct față de cele cuvenite din planificarea turelor, ceea ce nu există.
Măsura compensării cu timp liber corespunzător (plătit) este distinct prevăzută de lege în raport de dispozițiile art.113 al.(1) C. Muncii - si nu se referă la c două zile libere (neplătite) la care toți lucrătorii din România au dreptul săptămânal ș care și apelanții-reclamanți aveau dreptul în temeiul art. 112-113 CM.
Datorită programului special de lucru - în schimburi, inclusiv weekend și sărbători legale apelanții reclamanți aveau în plusdreptul să se bucure de reglementarea distinctă a art. 142 alin. (1), temei de drept care nu a fost analizat de instanță, în sensul de a primi (în locul unui spor salarial de100%, care nu se acordă)timp liber plătit în oricare din următoarele 30 de zile următoare în care figurau în grafic cu activitate.
A solicitat instanței să observe că legiuitorul a menționat expres faptul că ,, li se asigurăcompensarea cu timp liber corespunzător"în următoarele 30 de zile, după acest termen măsura compensării cu timp liber fiind prescrisă, în timp ce dreptul la acțiune cu privire la dreptul salariaților la daunele rezultate din neexecutarea obligațiilor privind plata drepturilor salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile erau datorate - art. 171 al.(1) C. Muncii.
Intimata-pârâtă a motivat în fața instanței prin personal insuficient, aspect de natură a întări ipoteza necompensării acestor ore cu timp liber, pe care instanța trebuia să îl constate.
Apelanții-reclamanți au dreptul, în timpul lor liber (neplătit, dar și în cel plătit de către
instituție), să desfășoare și alte activități, pe care legea le permite. Punerea acestora în
imposibilitatea de a-și valorifica în totalitate drepturile care li se cuvin potrivit legii echivalează într-o atare situație, cu îngrădirea dreptului reclamanților la proprietate, consfințit de Constituția României și jurisprudența CEDO, deoarece apelanții-reclamanți în timpul lor liber plătit, care trebuia să li se acorde prin grija intimatei-pârâte ca timp efectiv liber au fost puși să presteze activitate la instituție, fără ca această activitate prestată în plus să le mai fie plătită.
Această situație a creat premisele declanșării acestui conflict între părți, cu care instanța este legal învestită, în temeiul juridic conferit de art. 253 din Codul Muncii, rep., potrivit căruia „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material (….), din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
Culpa intimatei-pârâte este indiscutabilă, deoarece aceasta îndeplinește funcția de angajator al apelanților-reclamanți, având competența stabilirii programului de lucru, atribuțiilor, sarcinilor personalului din subordine, precum și a aplicării prevederilor legale în vigoare.
Apelanții-reclamanți au suferit un prejudiciu material evident în timpul și ca urmare a îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, constând în neplata orelor de activitate prestată în zilele în care trebuiau să beneficieze de compensarea cu timp liber, deoarece în perioada care face obiectul acestui litigiu au avut obligația de a-și îndeplini toate îndatoririle de serviciu, să se conformeze dispozițiilor primite de la superiorii ierarhici, inclusiv în ceea ce privește desfășurarea activității conform graficelor de lucru stabilite de intimata-pârâtă.
Instanța de fond a fost învestită să constate că salariații apelanți-reclamanți au suferit un prejudiciu material și moral, din culpa angajatorului, prin faptul că au lucrat în zilele în care trebuiau să beneficieze cu timp liber corespunzător, în speță fiind încălcate dispozițiile art. 40 alin. 2 din Codul Muncii care prevăd obligația angajatorului de a le acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și contractul individual de muncă.
În judecarea acestei spețe, instanța de fond a reținut corect că apelanții-reclamanți au contestat lipsa compensării muncii prestate în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale, însă reținerea acesteia potrivit căreia reclamantele au beneficiat de zile libere conform turelor de 12h efectuate în perioada litigioasă este greșită.
Apelanții-reclamanți au primit zile libere (neplătite), conform turelor efectuate în cadrul schimbului normal de lucru, indiferent dacă au lucrat sau nu sâmbăta sau duminica.
Solicitarea lor privește acordarea de despăgubiri corespunzător numărului de zile în care apelanții-reclamanți trebuiau să beneficieze de zile libere plătite, însă au lucrat în acele zile, diferență de nuanță juridică pe care instanța de fond nu a perceput-o.
Instanța a reținut în mod greșit că din Statele de plată existente la dosar ar rezulta că orele lucrate de apelanții-reclamanți „în aceste zile"ar fi fost plătite de intimata-pârâtă, fapt care în opinia instanței „nu ar fi contestat” de apelanții-reclamanți, afirmație complet eronată.
De asemenea, instanța de fond a mai reținut că începând cu anul 2011 salariații care au lucrat în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, în schimbul normal de lucru, trebuiau să beneficieze doar de compensarea cu timp liber corespunzător pentru toate orele lucrate în aceste zilele, ca atare apelanții „în aceste zile"ar fi fost plătiți de intimata-pârâtă.
Din statele de plată depuse de intimată la dosarul cauzei nu reiese că apelanții-reclamanți ar fi primit o remunerare suplimentară la salariu din care instanța să fi apreciat că aceste zileau fost plătite de pârâtă, ca atare reținerea instanței nu poate fi menținută.
Zilele libere menționate în foile colective de prezență sunt urmare a organizării activității în ture, nu urmare a faptului că ar fi compensat cu timp liber corespunzător munca din zilele de repaus săptămânal și sărbători legale. D. fiind că salariaților apelanți nu le-au fost acordate zile libere plătite, aceștia sunt îndreptățiți să fie despăgubiți pentru munca prestată în aceste zile, în cuantum corespunzător egal cu salariul pentru orele prestate - art. 122 al.(2) Codul Muncii.
Întinderea despăgubirilor solicitate în speță se raportează la activitatea desfășurată de apelanți conform numărului de ore ce trebuiau compensate cu timp liber corespunzător iar aceștia le-au lucrat, pe care intimata le va determina prin simpla însumare a acestor ore desfășurate în perioada care face obiectul litigiului și înmulțirea acestora cu tariful orar brut.
Determinarea în concret a despăgubirilor rămâne o obligație în sarcina angajatorului, pe care o va putea realiza după examinarea foilor de prezență și actelor de pontaj în situația de excepție în care calculul efectuat de angajator va fi considerat de apelanții-reclamanți ca eronat, aceștia vor putea recurge la efectuarea unei expertize contabile.
În ceea ce privește necesitatea efectuării unei expertize de specialitateînvederează reclamantul că apelanții-reclamanți nu au solicitat prin cererea de chemare în judecată determinarea certă a activității prestate printr-o expertiză contabilă, această obligație revenind angajatorului, care va determina pentru perioada dedusă judecății din cuprinsul foilor de prezență și actelor de pontaj numărul exact de ore și zile lucrate de fiecare reclamant în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale. În situația în care calculul efectuat de angajator ar fi contestat de salariați, vor putea recurge la executarea silită și la efectuarea unei expertize în dosarul de executare.
Reținerea instanței potrivit căreia „pentru cuantificarea exactă a întinderii timpului liber acordat urmare a muncii prestate în ture era necesară efectuarea unei expertize de specialitate"este nefondată, deoarece calculul tuturor drepturilor salariale ale salariaților, deci și ale apelanților, se face de către angajator în temeiul unor prevederi legale sau a unui titlu executoriu, pe baza graficelor de lucru și a foilor colective de prezență pe perioada respectivă după ce instanța constată dreptul salariaților la remunerarea muncii astfel prestate.
În drept, și-a întemeiat prezentul apel pe prevederile legale mai sus invocate.
Intimata D.G.A.S.P.C. D. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii.
Reclamantul S. Administrației Publice Forța Legii a depus concluzii scrise solicitând rejudecare pe fond și schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Apelul este nefondat, cu următoarele precizări:
Prin cererea de chemare în judecată se solicită obligarea angajatorului la plata despăgubirilor determinate de necompensarea cu timp liber corespunzător pentru activitatea prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale sau în zilele în care nu se lucrează, potrivit reglementărilor legale, în cadrul schimbului normal de lucru și efectuate începând cu 01.04.2011
În motivele de apel reprezentantul reclamanților a precizat că salariaților nu li s-a asigurat compensarea cu timp liber corespunzător în condițiile art.142 alin.1 Codul muncii. Măsura compensării cu timp liber plătit este distinct prevăzută de lege în raport de disp art.113 alin.1 Codul muncii și nu se referă la cele două zile libere neplătite la care au dreptul toți salariații și la care și reclamanții aveau dreptul în temeiul disp.art.112-113 Codul muncii.
Datorită programului special reclamanții au dreptul să se bucure de reglementarea distinctă a art.142 alin.1 Codul muncii în sensul de a primi timp liber plătit în locul sporului de 100% care nu se mai acordă.
Pornind de la aceste precizări Curtea reține următoarele.
Potrivit dispozițiilor art. 2 - Cap. II - Anexa III la Legea nr.284/2010, invocate de reclamanți, munca prestată de personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite. La alin.2 se menționează că munca astfel prestată și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător.
Aceste dispoziții recunoșteau în principiu salariaților din unitățile de asistență socială și de asistență medico-socială, dreptul de a fi compensați cu un spor la salariu pentru activitatea prestată în aceste condiții.
În Codul muncii repausul săptămânal este reglementat la art.137, iar compensațiile pentru acordarea repausului săptămânal în alte zile decât sâmbăta și duminica sunt menționate la alin.5.
Sărbătorile legale sunt reglementate la art.139 Codul muncii iar art.142 Codul muncii prevede în principal compensarea cu timp liber corespunzător a salariaților care lucrează în aceste zile, iar în subsidiar acordarea unui spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100%.
Curtea reține că aceste dispoziții din Legea nr. 284/2010 și Codul muncii învederate mai sus nu pot fi aplicate făcând abstracție de disp. art. 9 - (1) din Legea nr.285/2010 și ale Legii nr.283/2011 privind aprobarea OUG nr.80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008, potrivit cărora, în anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.
Edificatoare în acest sens este Decizia nr.422/24.10.2013 prin care Curtea Constituțională, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și ale art. II art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, reținând în principiu că prevederile Legii nr. 53/2003 nu se aplică în anii 2011 și 2012, întrucât au fost adoptate legile anuale de salarizare, și anume Legea nr. 285/2010 pentru anul 2011 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru anul 2012, legi anuale care derogă de la prevederile legii-cadru.
Curtea Constituțională a reținut că, în anii 2011 și 2012, întregul personal din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere beneficiază de compensarea muncii suplimentare și a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, numai cu timp liber corespunzător, iar nu de o compensare bănească, sub forma unui spor. Aceste prevederi fac parte din legi anuale de salarizare - pentru anii 2011 și 2012 - și se aplică întregului personal bugetar încadrat în funcții de execuție și de conducere în cadrul schimbului normal de lucru.”
Curtea constată că și în anul 2013 și 2014 prin acte normative succesive sa prevăzut expres că munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se va compensa numai cu timp liber corespunzător. (a se vedea art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012 coroborat cu art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, art. 9 din O.U.G. nr. 103/2013).
Cu alte cuvinte pentru activitatea prestată în zilele de repaus săptămânal și în zilele de sărbători legale, și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, salariații sunt îndreptățiți a fi compensați numai cu acordarea de timp liber corespunzător.
Aceasta întrucât, dispozițiile de drept comun prevăzute în codul muncii au fost înlocuite cu cele din legile speciale, fiind evident că în perioada de timp pretinsă prin acțiune salariații au dreptul să fie compensați de către angajator doar cu timp liber corespunzător neplătit.
Apreciind că angajatul a suferit un prejudiciu pentru faptul că a lucrat în aceste zile, așa cum se susține prin acțiune iar în condițiile art. 253 codul muncii este îndreptățit la recuperarea lui, se constată că legea a cuantificat acest prejudiciu, stabilind o singură formă de acoperire a lui și anume prin acordarea de timp liber.
În condițiile în care legea specială a eliminat sporul pentru lucrul în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale și zilele în care nu se lucrează, potrivit reglementărilor legale în cadrul schimbului normal de lucru și nu prevede acordarea de timp liber plătit, iar salariații au fost compensați cu timp liber corespunzător, Curtea reține că solicitarea reclamanților, privind acordarea unor despăgubiri pentru activitatea desfășurată în aceste zile, ca urmare a eliminării acestor sporuri prin lege, este nefondată.
În raport de aceste considerente Curtea, în temeiul disp. art. 480 alin.1 NCPC respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant S. Administrației Publice „Forța Legii” pentru membrii de sindicat V. F., Tacă F. V. și C. M. C., cu sediul în C., . nr. 32, jud. D., împotriva sentinței civile nr. 7446/10.12.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului D., cu sediul în C., .. 22, jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 Aprilie 2015.
Președinte, T. Ț. | Judecător, M. P. | |
Grefier, A. Golașu |
Red. Jud. M. P./14.05.2015
Tehnored. CC/4 ex.
Jud. Fond M. I.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
