Asigurări sociale. Decizia nr. 1002/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1002/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 7869/99/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1002/2013
Ședința publică de la 26 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. C. M.
Judecător C. B.
Judecător S. P.
Grefier C. L.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru contestatoarea B. I. împotriva sentinței civile nr. 3373 din 12.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, intimați fiind M. Administrației și Internelor prin casa de P. Sectorială, M. Administrației și Internelor și C. de pensii Sectorială din cadrul MAI, având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă av. B. R. care depune la dosar împuternicire avocațială pentru recurentul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere Iași, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Este primul termen de judecată. În cauză nu s-a formulat întâmpinare .
De asemenea, din referatul grefierului rezultă că, în conformitate cu art. 98 pct.6 și art. 99 pct.1 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, s-a încheiat procesul verbal nr. 16 din 25.06.2013, prin care s-a procedat la înlocuirea d-nei judecător P. G., președintele completului de judecată Conflicte de muncă și Asigurări Sociale – R1 din data de 26.06.2013, care este în imposibilitate de a se prezenta la serviciu din motive medicale, cu judecătorul stabilit prin planificarea de permanență, respectiv P. S..
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Curtea constată că este primul termen de judecată, recursul de față fiind declarat în termen și motivat.
Av. B. R. pentru recurent învederează instanței că nu mai are de formulat cereri prealabile și nici de depus înscrisuri noi la dosar.
Nemaifiind de depus înscrisuri noi la dosar și nici de formulat cereri prealabile în cauză, curtea acordă cuvântul în dezbateri.
Av. B. R. pentru recurent, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum este formulat și motivat
Instanța, declarând dezbaterile încheiate, în baza art.150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față ,constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere (SCMD) în numele și pentru reclamanta B. I., în contradictoriu cu intimații M. Administrației și Internelor, M. Administrației și Internelor prin C. de P. Sectorială și C. de P. Sectorială înființată în subordinea M. Administrației și Internelor, a solicitat anularea deciziei de recalculare a pensiilor emise în baza legii 119/2010 emise de C. de P. a Ministerului Apărării Naționale, menținerea deciziei de pensionare privind calcularea pensiei de serviciu stabilită în temeiul L. 179/2004, suspendarea efectelor deciziilor de recalculare a pensiilor emise în baza legii 119/2010 pe durata soluționării prezentei cauze, obligarea pârâților la plata diferențelor dintre pensia de serviciu stabilită conform legii 179/2004 și pensia recalculata conform Legii nr. 119/2010 si HG 735/2010 de la 1.01.2011 până la repunerea în plată a pensiei inițiale, obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor reprezentând diferența dintre cele doua decizii, dobânda calculata pana la data plătii efective a pensiei inițiale și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că membrii S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere au in prezent calitatea de pensionari si sunt beneficiari ai pensiilor de stat ale polițiștilor, conform art. 4 din legea 179/2004,. Prin Decizia contestata în prezenta acțiune s-a dispus în mod netemeinic și nelegal recalcularea pensiei de care beneficiază B. I., in calitate de urmaș al susținătorului decedat la data de 8.08.2007 B. D., ce a avut gradul profesional de colonel, producându-se o diminuare nejustificata a cuantumului acesteia și implicit a patrimoniului. Pensia polițistului este o contraprestație pentru sacrificiul pe care acesta era obligat să îl facă atât timp cât este cadru militar activ sau rezervist, pentru privațiunile la care a fost supus de-a lungul timpului, dar și contraprestație pentru soțul care a fost nevoit să-și abandoneze slujbele pentru a-l urma pe polițist. Prin Legea 119/2010 se încalcă dreptul de proprietate. Din cauza faptului că nu există carnete de munca, iar adeverințele cu venituri sunt aproape imposibil de reconstituit la întreaga valoare a câștigurilor, se încalcă în mod fundamental dreptul la proprietate și se creează un tratament discriminatoriu fața de personalul civil care își poate valorifica toate câștigurile prin existența carnetelor de munca.
Totodată se încalcă principiul dreptului câștigat deoarece pe parcursul anilor, cât reclamanții au fost polițiști activi, aceștia au câștigat dreptul de a beneficia de sistemul de pensii sub imperiul căruia și-au desfășurat activitatea. Decizia contestata și implicit procesul de recalculare sunt nelegale raportat la dispozițiile Constituției României, ale dreptului comun și ale legislației Europene în materie. Legislația europeana are aplicabilitate directă, principiu consacrat de CJUE în cauza V. Gend en Loos. Este evident că, în cazul în care instanța de judecata constatând că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai favorabile decât acestea din urmă sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementările internaționale.
Constatarea de către Curtea Constituționala a României în cuprinsul Deciziei 871/25.06.2010 că Legea 119/2000 nu încalcă dispozițiile Constituției României nu împiedica instanțele de judecata să facă aplicarea dispozițiilor art.20 din legea fundamentala a statului și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale. De altfel, chiar Curtea Constituționala prin decizia 1344/09.12.2008 a reținut „ de altfel, instanțelor judecătorești le revine sarcina de aplicare directa a legislației comunitare atunci când legislația naționala este în contradicție cu aceasta” Plecând de la dispozițiile art.1 din Protocolul 1 la Convenția Europeana a drepturilor Omului, trebuie constatat că membrii Sindicatului beneficiază de un drept de proprietate asupra pensiei a cărei recalculare fost dispusa de pârâte. Reluând jurisprudența relevanta în materie a Curții Europene a Drepturilor omului, s-a arătat că reclamanții dețin un „bun” în sensul art.1 din Protocolul 1 la Convenția Europeana a drepturilor Omului, însă privarea de proprietate s-a realizat în mod vădit disproporționat în condițiile în care nu s-a realizat nici o despăgubire a membrilor SCMD. Lipsa totala de despăgubiri nu se poate justifica, avându-se în vedere circumstanțele speței, cu atât mai mult cu cât nici o circumstanța excepționala nu fost invocata de Guvern pentru a o justifica.
De asemenea, prin recalcularea pensiilor se creează o discriminare între cadrele de politie și personalul civil, încălcându-se disp. art.14 CEDO și se încalcă și prevederile art.15 alin.2 din Constituția României conform căruia „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale, mai favorabile”. Nu în ultimul rând prin recalcularea pensiilor se încalcă principiul drepturilor câștigate în condițiile în care art.6 alin.4 din HG 735/2010 stabilește că „pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și pentru care nu au putut fi dovedite veniturile realizate lunar sau documentele doveditoare nu au fost depuse în termenul pentru recalculare prevăzut de lege, la determinarea punctajului mediu anual se fixează salariu mediu brut pe economie din perioadele respective.” Pentru toate aceste motive, s-a solicitat admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulata.
S-au anexat, în copie, decizia nr._/27.12.2010 contestată, decizia anterioară nr._/19.09.2007, copie act identitate.
Intimatul M. Administrației si Internelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației si Internelor, deoarece operațiunile specifice de plata, respectiv de recalculare a drepturilor de pensie efectuate in baza H.G.735/2010 sunt de competenta Casei de P. sectoriala a M.A.I. De asemenea s-a invocat si excepția lipsei de obiect. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiata deoarece s-a procedat la recalcularea pensiei in baza Legii 119/2010 precum si a H.G. 735/2010.
La termenul de judecata din 25.05.2011,instanța de fond a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași, având în vedere data emiterii deciziei contestate si dispozițiile art. 156 din Legea 19/2000.
Prin sentința civilă nr. 1545 din 06.07.2011 pronunțată de Tribunalul Iași s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași și s-a declinat competența în favoarea Tribunalului București.
Prin sentința civilă nr.5032 din 28.05.2012 pronunțată de Tribunalul București în dosarul_/3/2011 s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași și s-a constatat ivit conflictul negativ de competență.
Prin decizia nr. 5790/26.09.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul_/3/2011 s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ dispunându-se citarea legală a părților cu mențiunea de a răspunde la excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii.
Prin sent.civ.nr.3373/12.12.2012, Tribunalul Iași a hotărât astfel:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației si Internelor si in consecința respinge acțiunea in contradictoriu cu acesta.
Respinge excepția lipsei de obiect, invocata de M. Administrației si Internelor.
Respinge contestația formulata de S. C. Militare Disponibilizate si in Retragere, in numele si pentru contestatoarea B. I., in contradictoriu cu intimații M. Administrației si Internelor prin C. de P. Sectoriala si C. de P. Sectoriala din C. Ministerului Administrației si Internelor, pe excepția lipsei de interes.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit disp. art. 137 Cod procedură civilă, au fost analizate cu prioritate excepțiile invocate ce fac de prisos analizarea cauzei pe fondul acțiunii.
Calitatea procesuală – aceasta reprezintă puterea de a sta în judecată ca reclamant, respectiv ca pârât, ea presupunând existența unei identități între, pe de o parte, reclamant și acela care este titular al dreptului subiectiv dedus judecății, iar pe de altă parte, între pârât și acela care este obligat în cadrul raportului juridic de drept material devenit litigios.
Atunci când legea prevede expres, pot avea calitate procesuală activă sau pasivă și alte persoane decât cele care sunt pârâți în raportul de drept material.
În ceea ce privește dovada calității procesuale, aceasta revine reclamantului, el fiind obligat să probeze atât propria calitate procesuală cât și pe aceea a pârâtului.
Mai mult, instanța are obligația de a verifica din oficiu dacă părțile din proces au calitate procesuală activă sau pasivă, după cum oricare din părți poate invoca, când este cazul, excepția lipsei calității procesuale.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a M. Administrației și Internelor ,instanța de fond a reținut că aceasta este întemeiată raportat la disp. art. 132 din Legea 263/2010 care prevede „Casele de P. sectoriale se înființează în subordinea Ministerului Apărării Naționale, M. Administrației și Internelor și Serviciul Român de Informații, după caz, ca structură cu personalitate juridică și cu sediul în municipiul București”, activitatea acestor cote fiind coordonată metodologic de C.N.P.P.
Totodată conf. art. 139 lit. e din Legea 263/2010, C. de pensii sectorială a M.A.I. asigură reprezentarea în fața instanțelor judecătorești în litigiile în care sunt parte ca urmare a aplicării dispozițiilor legii 263/2010.
Prin urmare, având în vedere solicitarea reclamantei de recalculare a drepturilor de pensie efectuate potrivit H.G. 735/2010, raportat la dispozițiile legale menționate mai sus, tribunalul a reținut că se impune respingerea acțiunii în contradictoriu cu M. Administrației și Internelor pe excepția lipsei calității procesuale pasive.
În ceea ce privește excepția lipsei de obiect, prima instanța a respins-o, având în vedere că decizia de recalculare a pensiei conform Legii 119/2010 și H.G. 735/2010 nr._ emisă la data de 27.12.2010 a cărei anulare se cere, există în materialitatea sa.
Cu privire la excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea prezentei acțiuni,instanța de fond a reținut că aceasta este întemeiată și în consecință a respins acțiunea pe aceasta excepție, pentru următoarele considerente:
Pentru a putea investi instanța de judecată cu soluționarea unei cauze, reclamanta trebuie să justifice un interes legitim personal și actual în raport cu obiectul litigiului dedus judecății.
Interesul este calificat unanim în doctrină și jurisprudență fiind o condiție de exercițiu a acțiunii civile și de promovare a oricărei forme procedurale ce intră în conținutul acesteia, nefiind suficientă afirmarea existenței unui drept actual, ci și justificarea folosului practic urmărit prin punerea în mișcare a procedurii judiciare.
În cauza de față, prima instanța a reținut că decizia contestată a fost emisă raportat la H.G. 735/2010 pentru recalcularea pensiei stabilite potrivit legii 119/2010 care prevedea la art. 1 faptul că „ Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a și b din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cuvenite sau aflate în plată se recalculează conform algoritmului de calcul utilizat de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, într-o perioadă de 5 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”. Ulterior, la 31.01.2011 a intrat în vigoare OUG 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranța națională ce prevedea la art. 10 faptul că pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor,conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor,publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 527 din 28 iulie 2010. Scopul acestei ordonanțe a fost instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivității, scopul fiind acela de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin legea nr. 119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.
Prin urmare atât timp cât decizia de recalculare a pensiei reclamantei emisă în anul 2010, în temeiul legii 119/2010, nu mai produce vreun efect juridic,deoarece în anul 2011, în temeiul OUG 1/2011 a fost emisă o nouă decizie de revizuire a pensiei, tribunalul a reținut că nu mai subzistă interesul legitim al acesteia în promovarea prezentei acțiuni.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru contestatoarea B. I., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
În motivarea recursului se susține că instanța de fond a admis eronat excepția lipsei de interes în formularea prezentei contestații având în vedere faptul ca, chiar daca OUG 1/2011 prevede noi criterii de recalculare a pensiilor, decizia contestata își produce in prezent si își va produce efectele pana la emiterea deciziilor de revizuire.
Ori, consideră recurentul SCMD, instanța de fond nu a avut în vedere petitul acțiunii, în sensul ca s-a solicitat revenirea în plată la pensia de serviciu-urmaș.
Faptul ca, începând cu luna februarie 2011 s-a încasat pensia avuta anterior si s-au primit diferențele pe ianuarie 2011, nu conduce la concluzia ca decizia contestata este lipsita de efecte juridice.
Deși a invocat efectele pe care le-au produs deciziile emise, prima instanță a ignorat faptul că decizia contestată și-a produs efectele până la emiterea noii decizii, decizia nouă nerestabilind în nici un fel prejudiciul suferit prin diferența de plată.
Susține recurentul că justifică un interes în promovarea prezentei acțiuni, deoarece doar comparând deciziile se poate observa că decizia atacată este diminuată față de decizia emisă în baza Legii nr.164/2001, sub imperiul căreia contestatoarea a ieșit la pensie.
Consideră recurentul că dreptul la pensie avut în baza Legii nr.164/2001 este un drept câștigat, care nu poate fi îngrădit de nici un alt act normativ după emiterea deciziei de pensionare, si deci nici de art.1 din Legea 119/2010. Exercitarea interesului există, deoarece prin aplicarea ideii de ingerință legală a statului în reglarea sistemului de pensii pe criterii așa zise de echitate socială, se poate spune că statul a garantat constituțional doar dreptul la pensie, nu și cuantumul acesteia, făcându-se abstracție de faptul că, în cazul pensiilor de serviciu, a fost practic afectat statutul de militar in rezerva.
Concluzionând, recurentul susține că dreptul la pensie este supus legii sub imperiul căreia s-a născut, adică legii aplicabile în momentul emiterii deciziei de pensionare, în caz contrar încălcându-se atât principiul neretroactivității legii civile în timp, cât și stabilitatea și certitudinea raportului juridic.
Atât timp cât decizia contestată și-a produs efectele, chiar și pentru o perioadă scurtă de timp, aplicarea acesteia a dat naștere interesului de a se solicita o analiză critică a legalității acesteia din partea instanței, pentru a îndepărta efectele deciziei produse în intervalul în care a fost în vigoare.
În consecință, se solicită admiterea recursului, respingerea excepției lipsei de interes și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În drept, motivele de recurs se încadrează în prevederile art. 304 ind. 1 Cod proc.civ.
Intimații nu au depus întâmpinare.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, prin acțiunea formulată, contestatoarea recurenta a solicitat anularea deciziei de recalculare a pensiei, emise în baza Legii 119/2010, menținerea deciziei privind calcularea pensiei de serviciu, obligarea la plata diferenței dintre pensia de serviciu-urmaș stabilită conform Legii și pensia recalculată conform Legii nr. 119/2010.
În motivarea cererii, s-a invocat încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului prin prisma art. 20 din Constituție, a principiului neretroactivității legii și a principiului drepturilor câștigate.
Curtea reține că, prin decizia nr._/27.12.2010, emisă în baza Legii nr. 119/2010,, pensia de serviciu-urmaș a contestatoarei B. I., stabilită în conformitate cu prevederile Legii nr. 164/2001 la 1299 lei, a fost recalculata, începând cu data de 01.01.2011.
Ca urmare a dificultăților apărute în identificarea documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor realizate, cu consecința utilizării salariului mediu brut pe economie la recalcularea pensiilor de serviciu, a fost adoptată OUG nr. 1/2011.
Potrivit art. 1 alin. 1 din acest act normativ, pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
Prin urmare, drepturile de pensie ale recurentei-contestatoare au fost supuse revizuirii din oficiu, prevăzute de art. 1 alin. 1 din OUG nr. 1/2011, act normativ în vigoare la data înregistrării contestației la Tribunalul Iași, respectiv 18.05.2011.
Potrivit art. 6 alin. 1 din același act normativ, pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la data emiterii deciziei de revizuire.
Pensia recurentei, recalculată conform deciziei contestate emisă în baza Legii 119/2010, are un cuantum mai mic decât cel al pensiei de serviciu-urmaș de care beneficia acesta în luna decembrie 2010, așa încât, începând cu luna ianuarie 2011, care este data de la care și-ar fi produs efectele decizia de recalculare, până la data emiterii deciziei de revizuire, pensia se menține în plată în cuantumul avut în luna decembrie 2010, deci se păstrează în plată pensia de serviciu .
Așadar, prin efectul legii, fără a fi necesară o dispoziție a unei instanțe de judecată, pensia de serviciu-urmaș a fost menținuta în plată până la emiterea deciziei de revizuire.
Decizia de recalculare emisă de intimată în baza Legii nr. 119/2010, care a făcut obiectul judecății, a fost lipsită de efecte juridice în baza legii, așa cum corect a reținut și prima instanță. În aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din OUG nr. 1/2011, pensia de serviciu a fost menținută în plată de la data la care ar fi trebuit să-și producă efectele decizia de recalculare, respectiv 01.01.2011, deci recurenta nu are interes să conteste un act lipsit de efecte juridice.
Mai mult, art. 6 alin. 2 din OUG nr. 1/2011 prevede și achitarea diferențelor aferente lunii ianuarie 2011, până la sfârșitul lunii februarie 2011, aceasta fiind consecința lipsirii de efecte a deciziei de recalculare contestate în cauză.
Interesul reprezintă, așa cum corect s-a reținut si la fond, folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă. În condițiile în care a fost lipsită de efecte juridice decizia emisă în baza Legii 119/2010, iar în anul 2011 s-a menținut în plată cuantumul pensiei de serviciu, nu se justifică un interes actual în formularea contestației împotriva acestei decizii, cu toate capetele de cerere subsecvente, ci, eventual, împotrivadeciziei emise potrivit OUG nr. 1/2011, dar care nu face obiectul prezentei cauze.
Anularea deciziei de recalculare are același efect cu cel prevăzut de lege, respectiv lipsirea actului de efecte juridice, așa cum a reținut și tribunalul în motivarea sentinței. Cum pensia de serviciu-urmaș a fost menținută conform art. 6 alin. 1 din OUG nr. 1/2011, obligarea la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 și pensia recalculată conform Legii nr. 119/2010 și H.G. nr. 735/2010 de la data de 01.01.2011 nu se mai impunea, art. 6 alin. 2 din OUG 1/2011 dispunând și repunerea părților în situația anterioară.
Excepția lipsei de interes este o excepție de fond, peremptorie și absolută, așa încât, în situația admiterii acestei excepții nu se mai impunea cercetarea contestației prin prisma celorlalte motive invocate prin cererea introductivă.
Față de considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele invocate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., Curtea de Apel va respinge recursul și va menține sentința atacată ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru contestatoarea B. I., împotriva sentinței civile nr. 3373 / 12.12.2012 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.06.2013.
Președinte, N. C. M. | Judecător, C. B. | Judecător, S. P. |
Grefier, C. L. |
Red./Tehnored. P.S.
2 ex./09.07.2013
Tribunalul Iași: S. M.
| ← Asigurări sociale. Decizia nr. 232/2013. Curtea de Apel IAŞI | Asigurări sociale. Decizia nr. 342/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|








