Asigurări sociale. Decizia nr. 232/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 232/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 4785/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 232/2013
Ședința publică de la 11 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. B.
Judecător G. P.
Judecător N. C. M.
Grefier E. G.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect asigurări sociale privind recursul declarat de recurenta S. V. împotriva sentinței civile nr. 2308 din 24.09.2012 a Tribunalului Iași, intimată fiind C. T. de Pensii Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă procuratorul recurentei, domnul S. S., și consilier jr. N. M. pentru intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dosarul este la al doilea termen de judecată.
Procuratorul recurentei se legitimează cu Cartea de Identitate . nr._ eliberată la data de 10.01.2012 de SPCLEP P., CNP_, precizează că recurenta nu-și mai angajează apărător și depune la dosar concluzii scrise însoțite de copie de pe procura de reprezentare și copii de pe acte medicale.
Instanța constată că procura judiciară este depusă și în original la fila 75 dosar fond.
Consilier jr. N. M. precizează că nu dorește să ia cunoștință de înscrisurile depuse la dosar de procuratorul recurentei.
Instanța, constatând că procuratorul recurentei nu are studii juridice, că a depus la dosar concluzii scrise, acordă cuvântul reprezentantei intimatei.
Consilier jr. N. M. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței.
Recurenta a realizat venituri din activitate profesională în timp ce a primit și pensie pentru gradul II de invaliditate. Urmare verificărilor efectuate de ANAF, s-a constatat că reclamanta a realizat venituri, s-a sesizat C. de Pensii și s-a trecut la recuperarea sumelor necuvenite.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la nr._, contestatoarea S. V. a formulat contestație împotriva deciziei nr._/27.03.2012 emisă de C. T. de Pensii Iași, solicitând anularea deciziei și suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației, contestatoarea arată că în anul 2009 a înființat o asociație familială (devenită ulterior întreprindere familială), însă în anii 2009 și 2010 nu a realizat nici un venit net.
Astfel, nu a nesocotit dispozițiile legale în materie și nu a încasat necuvenit pensie, contrar celor invocate de către intimată.
Legea nr. 19/2000 are în vedere situația în care persoana în cauză realizează venituri din activități profesionale. Or, în cazul său, situația de fapt se prezintă cu totul altfel.
Din conținutul deciziilor de impunere anuale (definitive, rectificative – formular 250) pe anii 2009 și 2010, se poate observa că aspectele ce le-a invocat în prezenta contestație corespund adevărului.
Intimata a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea contestației arătând că, în urma verificărilor efectuate pe baza datelor furnizate de ANAF, s-a constatat că în anul 2009 reclamanta a realizat venituri nete în valoare de 1500 lei, în timp ce în baza de date a CTP Iași figurează ca beneficiar de pensie de invaliditate.
Ori, potrivit art. 54 din Legea nr. 19/2000, invaliditatea de gradul II este caracterizată prin pierderea totală a capacității de muncă, cu posibilitatea invalidului de a se autoconduce și de a se orienta spațial, fără ajutorul altei persoane.
Prin sentința civilă nr. 2308/24.09.2012, Tribunalul Iași a respins contestația formulata de contestatoarea S. V. în contradictoriu cu intimata C. T. de Pensii Iași.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr._/27.03.2012, C. T. de Pensii Iași a dispus constituirea în sarcina contestatoarei a debitului în sumă totală de_ lei, reprezentând drepturi încasate necuvenit pe perioada de la 01.04.2009 până la 31.12.2010, urmând a fi recuperate de la beneficiar conform art. 181 din Legea 263/2010.
Se reține în decizie că plata necuvenită a drepturilor a fost generată de realizarea de venituri din activitate profesională nerespectându-se prevederile art. 54, 92 (1) lit. g, art. 94 din Legea 19/2000.
Începând cu data de 01.07.2006, contestatoarea S. V. a beneficiat de pensie de invaliditate gradul 2, astfel cum rezultă din decizia nr._/27.07.2006. Prin decizia medicală nr._/19.12.2011 emisă de C. Națională de Pensii Publice – Cabinetul de Expertiză medicală a Capacității de Muncă 3, s-a dispus schimbarea gradului de invaliditate din gradul 2 în gradul 3.
Prin urmare, în perioada 01.04.2009 – 31.12.2010, contestatoarea a beneficiat de pensie de invaliditate gradul 2.
Art. 54 lit. b din Legea 19/2000 prevede că invaliditatea de gradul II se caracterizează prin pierderea totală a capacității de muncă, cu posibilitatea invalidului de a se autoservi, de a se autoconduce și de a se orienta spațiul, fără ajutorul altei persoane.
Având în vedere că invaliditatea de gradul II se caracterizează cu pierderea totală a capacității de muncă, potrivit disp. art. 94 din Legea 19/2000, pensionarii de invaliditate de gradul II nu pot cumula pensia cu venituri realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective.
În speță, C. T. de Pensii Iași, cu adresa nr._/02.03.3012 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului P., a dovedit că în anii 2009 și 2010 contestatoarea a realizat venituri din activități profesionale.
Pentru considerentele arătate, tribunalul a reținut că prezenta contestație este neîntemeiată și a respins-o.
Având în vedere netemeinicia contestației formulate, cât și faptul că nu sunt precizate motivele ce ar impune măsura suspendării, prima instanță a respins și cererea contestatorului privind suspendarea executării silite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea S. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se susține că a solicitat anularea deciziei nr._/27.03.2012, motivat de împrejurarea că în anii 2009 și 2010 Asociația familială nu a înregistrat venituri nete, dar nu a solicitat radierea asociației deoarece a dorit să fie preluată la un moment dat de către fiica sa, atunci când va termina studiile.
Mai arată recurenta că are grave probleme de sănătate, fiind pensionară de invaliditate, iar întreținerea fiicei studente o asigură din pensie.
Pe de altă parte, mai susține recurenta, tribunalul a luat în considerare înscrisurile de la ANAF, ce atestă în mod eronat că în anul 2009 Asociația familială ar fi realizat venituri nete de 1500 lei, deși a depus la dosar înscrisuri ce emană de la aceeași autoritate că în anul 2009 asociația nu a realizat vreun venit net. Consideră că în această situație, a existenței unor înscrisuri contradictorii, instanța trebuia să dispună efectuarea unor verificări.
Ca atare, se solicită admiterea recursului și a contestației.
În drept, motivele de recurs se încadrează în prevederile art. 304 ind. 1 Cod proc.civ.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
În susținerea recursului s-au depus acte medicale și cupoane de pensie.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de contestatoarea S. V. este nefondat.
Într-adevăr, prima instanță a reținut că în perioada 01.04.2009 – 31.12.2010, contestatoarea a beneficiat de pensie de invaliditate gradul II, dar a realizat și venituri din activități profesionale conform adresei nr._/02.03.3012 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului P., deși, potrivit disp. art. 94 din Legea 19/2000, pensionarii de invaliditate de gradul II nu pot cumula pensia cu venituri realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective.
Recurenta invocă împrejurarea că, din declarațiile de impunere anuală pentru 2009 și 2010, rezultă că Asociația familială înființată de ea împreună cu soțul nu a realizat venituri nete. Ori, veniturile comerciale ale Asociației familiale, evidențiate în aceste declarații de impunere, nu se confundă cu veniturile brute realizate de persoana fizică S. V. în anii 2009 (_ lei) și 2010 (_ lei), atestate de adresa nr._/02.03.3012.
Ca urmare, nu se impunea ca prima instanță să facă verificări suplimentare, nefiind vorba despre înscrisuri contradictorii.
În atare condiții, în mod corect a respins tribunalul contestația, reținând că decizia de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale este legală, atât timp cât pe perioada 01.04.2009 – 31.12.2010, în care a beneficiat de pensie de invaliditate de gradul II, contestatoarea a realizat și venituri dintr-o activitate profesională, încălcând astfel prevederile art. 94 din Legea 19/2000.
Împrejurările referitoare la situația familială sunt nerelevante în speță, întrucât ceea ce a făcut obiectul cauzei a fost respectarea dispozițiilor imperative ale legii, ce nu pot fi condiționate de împrejurări subiective.
Pentru toate aceste considerente, constatând că nu pot fi reținute motivele invocate, în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., Curtea de Apel va respinge recursul declarat de contestatoarea S. V. și va menține sentința atactă ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatoarea S. V. împotriva sentinței civile nr. 2308/24.09.2012 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2013.
Președinte, C. B. | Judecător, G. P. | Judecător, N. C. M. |
Grefier, E. G. |
Red./Tehnored. M.N.C.
08.03.2013 - 02 ex.
Tribunalul Iași – T. P.
| ← Asigurări sociale. Decizia nr. 448/2013. Curtea de Apel IAŞI | Asigurări sociale. Decizia nr. 1002/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|








