Asigurări sociale. Decizia nr. 305/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 305/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 1832/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 305/2013
Ședința publică de la 20 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. C. M.
Judecător C. B.
Judecător A. E. A.
Grefier M. H.
Pe rol judecarea cauzei asigurări sociale privind recursul declarat de recurentul S. C. Militare Disponibilizate în rezervă și în retragere (SCMD) - în numele și pentru C. M. împotriva sentinței civile nr.2304 din 24.09.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, intimată fiind C. de P. Sectorială a M.A.I.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul asistat de avocat R. B., cu delegație la dosar, lipsă fiind reprezentantul legal al intimatei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este al doilea termen de judecată, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată si acordă cuvântul părților la dezbateri .
Avocat B. R. pentru recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Precizează că a invocat prin motivele de recurs mai multe critici aduse sentinței de fond. Insistă a supune spre atenție critica cu privire la ingerința statului, care in opinia instanței de fond această ingerință a avut un scop legitim, considerând că reclamantului nu i-au fost suprimate integral pensia ci doar partea necontributivă .
In continuare, apărătorul recurentului arată că recurentul-reclamant și-a legitimat acțiunea prin invocarea unei valori patrimoniale, având semnificația unui drept câștigat si recunoscut de stat în temeiul legii speciale. Legitimitatea ingerinței rezultă dintr-o justă și prealabilă despăgubire care este similară cu cea a despropierii. În cazul pensionarilor se exclude orice despăgubire
Consideră că nu sunt îndeplinite condițiile ingerinței.
Mai arată recurentul, prin apărător, că potrivit Raportului special emis de Avocatul Poporului si precum și din concluziile unui audit realizat de Ministerul Apărării Naționale a rezultat că aceste măsuri de recalculare a pensiilor militare cu intenția de a face economii bugetare, s-a concretizat în cheltuieli suplimentare mai mari de 1 miliard de lei cheltuială anuală suplimentară.
Mai arată apărătorul recurentului că modalitatea de calcul a pensiei de către intimată este greșită, pensiile militare fiind stabilite in funcție de partea contributivă și cea necontributivă. Cea mai simplă metodă de stabilire a unei pensii echitabile ar fi fost prin îndepărtarea părții necontributive. Ori Legea nr.263/2010 a stabilit alte criterii de recalculare a pensiilor reducându-le cu un procent de până la 80%.
Mai precizează că recurentul are o situație mai specială, o stare de sănătate foarte precară astfel cum rezultă din documentele medicale depuse la dosar,iar reducerea pensiei considerabilă a pensiei îi pune in pericol sănătatea
Concluzionând, apărătorul recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea in tot a sentinței recurate cu admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată
Instanța, declarând dezbaterile încheiate, în baza art.150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași cu nr._, S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru contestatorul C. M., a chemat în judecată pe intimata C. de P. Sectorială a Ministerului Administrației și Internelor, solicitând anularea deciziei nr._ de revizuire a pensiei din 12.12.2011 emisă în baza O.U.G. nr. 1/2011 de către C. de P. Sectorială a Administrației și Internelor, menținerea deciziei de pensionare nr._ din 22.11.2002 privind calcularea pensiei de serviciu stabilită în temeiul dispozițiilor Legii nr. 164/2001, obligarea intimatei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 și pensia revizuită, de la data de 12.12.2011 și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, precum și la plata dobânzii legale aferentă sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii, dobândă calculată până la data plății efective a pensiei inițiale, cu cheltuieli de judecată.
În subsidiar, s-a contestat decizia de revizuire ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că membrii S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere au avut calitatea de militari, polițiști, funcționari speciali, în prezent fiind beneficiari ai pensiilor de stat aferente activității desfășurate, vechimii și gradului avut. Prin deciziile contestate s-a dispus în mod netemeinic și nelegal revizuirea pensiilor de care beneficiază membrii sindicatului, producându-se o diminuare nejustificată a cuantumului acestora și implicit a patrimoniului.
S-a susținut că prin O.U.G. nr. 1/2011 se încalcă dreptul de proprietate. Faptul că nu există carnete de muncă, iar adeverințele cu venituri sunt aproape imposibil de reconstituit la întreaga valoare a câștigurilor, ceea ce încalcă în mod fundamental dreptul la proprietate, creează un tratament discriminatoriu față de personalul civil care își poate valorifica toate câștigurile prin existența carnetelor de muncă. Se creează o discriminare între cadrele militare care au lucrat într-o singură unitate și care au putut prezenta adeverințe cu veniturile realizate și celelalte cadre militare care nu mai pot prezenta astfel de adeverințe. De asemenea, se creează o discriminare între cadrele militare și personalul civil care își poate valorifica toate veniturile ca urmare a existenței carnetului de muncă, precum și o discriminare între cadrele militare și magistrații care beneficiază prin lege de un mod de calcul al pensiei mult mai favorabil. Totodată se încalcă principiul dreptului câștigat deoarece pe parcursul anilor, cât au fost militari activi, au câștigat dreptul de a beneficia de sistemul de pensii sub imperiul căruia și-au desfășurat activitatea.
S-a mai susținut ca s-a încălcat dreptul de proprietate prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 1/2011 modificata si s-a solicitat aplicarea principiului priorității dreptului comunitar de către instanța judecătoreasca naționala. Constatarea de către Curtea Constituțională a României în cuprinsul Deciziei nr. 871/25.06.2010 a faptului că Legea nr. 119/2000 nu încalcă dispozițiile Constituției României nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art. 20 din Constituție și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale.
Plecând de la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, trebuie constatat că membrii Sindicatului beneficiază de un drept de proprietate asupra pensiei recalculate, fiind lipsiți de aceasta proprietate.
Pensia membrilor SCMD la care aceștia au dreptul ca urmare a muncii prestate reprezintă un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeana a drepturilor Omului, însă privarea de proprietate s-a realizat în mod vădit disproporționat în condițiile în care nu s-a realizat nici o despăgubire. Lipsa totală de despăgubiri nu se poate justifica, avându-se în vedere circumstanțele speței, cu atât mai mult cu cât nici o circumstanță excepțională nu fost invocată de Guvern pentru a o justifica.
S-a mai susținut că prin recalcularea pensiilor se creează o discriminare între cadrele militare și personalul civil, încălcându-se disp. art. 14 CEDO și prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția României.
Nu în ultimul rând, prin recalcularea pensiilor se încalcă principiul drepturilor câștigate și, mai mult, se realizează o degradare militară, în condițiile în care art. 6 alin. 4 din H.G. nr. 735/2010 stabilește că „pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și pentru care nu au putut fi dovedite veniturile realizate lunar sau documentele doveditoare nu au fost depuse în termenul pentru recalculare prevăzut de lege, la determinarea punctajului mediu anual se fixează salariu mediu brut pe economie din perioadele respective”.
Intimata C. de P. Sectorială a Ministerului Administrației și Internelor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea poziției sale procesuale, intimata a arătat că nu se poate retine ca reclamantul a fost lipsit de proprietate in sensul art. 1 din Protocolul Adițional, dreptul sau de pensie rămânând in vigoare. Recalcularea pensiilor speciale a fost justificata de rațiuni de echitate, precum si de politica bugetara, afectând deopotrivă toate categoriile de pensionari care beneficiau de pensii speciale si care, potrivit art.1 din Legea 119/2010, au devenit pensii in sensul Legii 19/2000. În ceea ce privește principiul drepturilor câștigate, Legea 119/2010 nu suprima dreptul reclamantului la pensie, ci doar se dispune recalcularea acesteia in acord cu sistemul public de asigurări sociale de drept comun, renunțând sa mai acorde o suma cu caracter necontributiv.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 2304 din 24.09.2012, Tribunalul Iași respinge contestația formulata de S. C. Militare Disponibilizate in Rezerva si in Retragere in numele si pentru contestatorul C. M., in contradictoriu cu parata C. de P. Sectoriala a Ministerului Administratiei si Internelor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul C. M. a fost, începând cu data de 22.11.2002, beneficiarul unei pensii de serviciu acordate conform Legii nr. 164/2001, în cuantum de 4461 ei.
Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 119/2010, pe data intrării în vigoare a acestei legi, pensiile militare de stat, acordate conform Legii nr. 164/2001, devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.
Ca urmare, a fost emisă decizia nr._/27.12.2010 dosar, prin care s-a recalculat pensia reclamantului prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare. Ca urmare a recalculării pensiei militare de stat pensia reclamantului a fost redusă la 2278 lei .
Ulterior, prin decizia nr._/12.12.2011, contestată la Comisia de contestații, pensia reclamantului a fost revizuită în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din OUG 1/2011, potrivit cărora: ,,Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin 4 din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
Prin această decizie, cuantumul pensiei intimatului a crescut de la 2278 lei la 4139 lei, începând cu data de 01.01.2011.
Reclamantul a contestat această decizie pe considerentul că prin procedeul revizuirii încalcă atât dispozițiile constituționale cât și pe cele ale legislației europene, cu referire la încălcarea dreptului de proprietate.
Față de dispozițiile art. 20 din Constituție, Tribunalul reține, având în vedere și considerentele deciziei nr. 29/2011 a ÎCCJ, prin care s-au soluționat recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de colegiile de conducere ale Curților de Apel B., Cluj, C. și G. privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, decizie obligatorie potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, că judecătorul național poate să constate inaplicabilitatea unei norme juridice adoptate de legiuitorul intern, în măsura în care, prin aplicarea normei interne, s-ar atinge un drept fundamental consacrat printr-un tratat internațional la care România este parte.
Altfel spus, judecătorul național este cel care stabilește dacă, într-un caz concret, aplicarea legii interne produce efecte contrare tratatului internațional, raportat la circumstanțele de fapt ale cauzei.
Prin urmare, se va examina dacă aplicarea OUG 1/2011 a condus la încălcarea dreptului fundamental de proprietate al reclamantului, drept consacrat de art. 1 din Primul Protocol la CEDO, invocat de reclamant.
Potrivit art. 1 din Primul Protocol la CEDO, „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.
Pentru a se stabili dacă revizuirea, conform legii, a pensiei militare de stat a reclamantului produce efecte contrare art. 1 din Primul Protocol la CEDO, este necesar, în primul rând, să se constate că pensia militară de stat este un „bun”, deci face obiectul protecției instituite de acest text, sensul noțiunii de „bun” trebuind a fi desprins numai din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța națională nefiind abilitată ca, în conformitate cu propria interpretare, să lărgească sau să restrângă sfera „bunurilor” care fac obiectul protecției instituite prin art. 1 din Primul Protocol la CEDO.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că noțiunea de „bun” nu se limitează la proprietatea unor bunuri corporale, ci are în vedere și alte valori patrimoniale, inclusiv pensiile militare de stat. Pensiile militare de stat reprezintă un „interes patrimonial” ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Prin OUG 1/2011 s-au revizuit pensiile recalculate în baza Legii 119/2010, iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, OUG 1/2011 modificând anumite aspecte tehnice de calcul al pensiilor cu consecința diminuării pentru reclamant a cuantumului pensiei. Această ordonanță de urgență 1/2011 reprezintă o „ingerință” din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), Cauza Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Însă „ingerința” va fi analizată numai din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor” (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), și nu ca o încălcare de tipul „privării de proprietate”(cea de-a doua normă din același text). Această concluzie se desprinde, de asemenea, din cuprinsul deciziei nr. 29/2011 a ÎCCJ.
Astfel, pentru ca ingerința statului, din perspectiva dreptului reclamantului la respectarea pensiei militare de stat, să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Cedo, aceasta trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Tribunalul constată că ingerința este legală, întrucât este reglementată de OUG 1/2011, dată în aplicarea Legii nr.119/2010, și urmărește un „scop legitim”, de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
În ceea ce privește testul de proporționalitate, se reține că, în cazul reclamantului, „mijlocul” utilizat pentru atingerea acestui scop legitim a fost cel al revizuirii pensiei speciale.
Așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența CEDO, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul asigurărilor sociale. De asemenea, Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei (a se vedea Hotărârea în cauza Wieczorek c. Poloniei din 08.12.2009 par. 59, Hotărârea în cauza Mellacher c. Austriei din 19.12.1989, par. 53). Împrejurarea că statul ar fi putut găsi alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit nu prezintă relevanță în cauză, deoarece instanța judecătorească are rolul de aplicare a legii, iar nu de cenzurare a acesteia.
Așadar, urmează a se examina dacă această reducere a cuantumului pensiei, reprezintă, pentru reclamant, o sarcină excesivă, disproporționată, care depășește un anumit “prag de dificultate”.
În analiza raportului de proporționalitate, judecătorul național nu poate avea în vedere decât jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, în care Curtea însăși a analizat tipuri de „ingerințe” în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale. Nu se poate recurge la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional de tipul privării de proprietate), ori la alte cauze prin care au fost reclamate încălcări ale altor drepturilor fundamentale. În acest sens, se va avea în vedere, așa cum a stabilit ICCJ prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr. 29/2011, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei), în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
Or, din jurisprudența CEDO, se poate reține că raportul de proporționalitate este compromis numai dacă reclamantul suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excede marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii au fost stabilite, de exemplu, când reclamantul a fost lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență, și nu prin raportare procentuală a diminuării cuantumului pensiei.
În ansamblul circumstanțelor obiective de analiză a testului de proporționalitate se includ criterii precum pensia medie lunară, indemnizația socială pentru pensionari, toate raportate la circumstanțele particulare ale cauzei, așa cum rezultă din decizia 29/2011 a ÎCCJ. Ori, Tribunalul constată că, în prezenta cauză, reclamantul nu a fost lipsit total de pensie și nici nu i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență, pensia fiindu-i totuși diminuată, fără însă a-i fi impus reclamantului o sarcină excesivă, exorbitantă, lipsită de orice temei și care să depășească marja largă de apreciere pe care însăși Curtea Europeană, conform jurisprudenței sale, o lasă statelor în stabilirea propriilor politici în această materie.
Reține Tribunalul în acest sens și hotărârea cu privire la cererea 63.627/2011 introdusă de C. A. și alții împotriva României, hotărâre publicată în M.Of. 586/16.08.2012 și în care Curtea Europeană a Drepturilor omului reamintește că deși art. 1 din protocolul 1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat, că statele părți la Convenție dispun de o largă marjă de apreciere în materie de reglementare a politicii lor sociale, Curtea respectând alegerea lor, cu excepția cazului în care acestea se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.
În speță, a subliniat Curtea, reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective, și anume contextul economic și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii, Curtea constatând că diminuarea pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul unitar de pensii prevăzut de Legea 263/2010, motivele invocate pentru adoptarea acestei legi neputând fi apreciate ca nerezonabile sau disproporționate.
A mai reținut Curtea și faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, iar perioada serviciului militar a fost asimilată perioadelor de contribuție în sensul legii, în consecință, reclamanții nu au pierdut pensia care le era datorată în temeiul contribuțiilor la buget vărsate în timpul serviciului militar, ci doar o parte din pensie, care era susținută de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră anterior datorită naturii profesiei lor.
În plus, reține Curtea că diferența de tratament invocată de reclamanți în raport de alte categorii de pensionari este discriminatorie în sensul art. 14 din CEDO dacă îi lipsește o justificare obiectivă și rezonabilă, ori, în speță, faptul că în prezent alte categorii de pensionari se bucură de altă modalitate de calcul, mai favorabil, ține tot de marja de apreciere a statului, motiv pentru care a apreciat Curtea că măsurile criticate de reclamanți nu au fost de natură să îi facă pe aceștia să suporte o sarcina disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și reclamanții nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.
În consecință, având în vedere considerentele mai sus reținute și jurisprudența CEDO în materie, Tribunalul concluzionează că ingerința statului, din perspectiva dreptului reclamantului la respectarea pensiei militare de stat, a fost legală, a urmărit un scop legitim și a respectat un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat, iar prin revizuirea pensiei reclamantului conform dispozițiilor OUG 1/2011, nu s-a adus atingere dreptului fundamental de proprietate consacrat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Împotriva acestei sentințe, apreciată ca vădit nelegală, a declarat recurs S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru contestatorul C. M..
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, recurentul consideră că interpretarea dată de prima instanță Legii nr. 119/2010 și OG nr. 1/2011 este în contradicție atât cu conceptul de bunuri din prima parte a art. 1 din Protocolul 1, cât și cu actele normative interne.
Recurentul și-a legitimat acțiunea pe invocarea unei valori patrimoniale care are semnificația unui drept câștigat, recunoscut de stat în temeiul Legii nr. 164/2001, act normativ clar și previzibil la data pensionării, care nici nu prevedea faptul că pensia de serviciu, în întregul ei, ar fi un supliment condiționat de existența resurselor financiare din bugetul de stat.
Prin transformarea în pensie de asigurări sociale, pensiile de serviciu suferă diminuări din cele mai diverse, cuprinse între 25%-80%, ceea ce demonstrează că sarcinile impuse fiecărui pensionar nu pot fi considerate egale.
Potrivit jurisprudenței CEDO, analiza sarcinii exorbitante se realizează de la caz la caz, spre deosebire de analiza instanței de fond, care nu se apleacă asupra situației faptice a unei persoane lipsite, de exemplu, de 70% din pensia inițială, pentru a vedea în concret dacă sarcina impusă recurentului a fost una exorbitantă și împovărătoare.
În realitate, susține recurentul, din practica CEDO, enunțată în acțiunea introductivă, rezultă că sunt apărate drepturi reale, nu drepturi iluzorii, iar accesul la instanță trebuie să fie unul efectiv, prin analiza pretențiilor formulate.
Prin garantarea constituțională doar a dreptului la pensie, nu și a cuantumul acesteia, se tinde la protejarea unor drepturi iluzorii. Ignorarea cuantumului concret al pensiei echivalează cu inexistența raportului juridic, lipsind un element constitutiv, anume obiectul. Mai mult, raportul juridic dintre recurent și stat a fost definitivat la momentul ieșirii la pensie și emiterii primei decizii de pensionare, când dreptul la pensie a devenit cert, cuantumul fiind cel stabilit de legislația în vigoare la momentul emiterii deciziei.
Concluzionează recurentul că dreptul la pensie este supus legii sub imperiul căreia s-a născut, în caz contrar încălcându-se principiul neretroactivității legii civile, motiv pentru care consideră că ingerința nu este legală, așa cum a argumentat prima instanță.
De asemenea, contrar celor reținute de prima instanță, și scopul este unul ilegitim, întrucât nu se indică cuantumul tuturor pensiilor aflate în plată, cuantumul pensiilor calificate ca „speciale”, cuantumul bugetul asigurărilor sociale, al reducerii ce se va realiza prin transformarea pensiilor de serviciu, numărul total la pensionarilor și, mai ales, de ce aceasta este singura măsură posibilă pentru echilibrare bugetară. Este evident și că Legea nr. 119/2010 nu se poate întemeia pe art. 53 din Constituție, lipsind caracterul temporar.
Mai consideră recurentul că nici argumentul ingerinței nu a fost corect motivat, deoarece desființarea pensiei de serviciu și înlocuirea acesteia cu o pensie de asigurări sociale echivalează cu imposibilitatea sa de a mai recupera diferența din pensia de serviciu, ducând la ruperea justului echilibru între protecția dreptului de proprietate și cerințele interesului general. Povara măsurilor de reechilibrare a bugetului de stat a fost suportată doar de mai puțin de 10% din cei 4 milioane de pensionari, fără ca statul să ofere explicații pertinente pentru această alegere.
Ca o concluzie finală, recurentul arată că nu se cunoaște exact economia bugetară realizată, nu se explică diminuarea cuantumului pensiilor în plată pentru aproximativ 10% din totalul de peste 4 milioane de pensii și în ce măsură a putut ajuta diminuarea pensiilor speciale la depășirea unei situații economice dificile.
Intimata nu a formulat întâmpinare. Recurentul a depus acte medicale și certificat de încadrare în grad de handicap.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurent, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituția României, prima instanță a examinat în mod nemijlocit, raportat la situația de fapt concretă a recurentului contestator, beneficiar al unei pensii acordate potrivit Legii nr. 164/2001 în cuantum brut de 4721 lei, și a cărui pensie revizuită este în cuantum brut de 4139 lei, dacă aplicarea prevederilor Legii nr. 119/2010 și OUG nr. 1/2011 aduce atingere unui drept fundamental consacrat printr-un tratat internațional la care România este parte, respectiv dreptului de proprietate ocrotit potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
În cadrul acestei examinări concrete, nu ipotetice - a unei persoane a cărei pensie a fost diminuată cu 70% față de pensia inițială - așa cum se invocă în prezentul recurs, prima instanță a aplicat principiile de drept care se desprind din decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 29/12.12.2011, obligatorie potrivit art. 3307 alin. 4 Cod procedură civilă. Puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile pronunțate în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta.
Așa cum arată și recurentul, prin această decizie s-a reținut, la fel ca și prin decizia nr. 20/02.02.2000 a Curții Constituționale, că pensiile speciale nu au fost concepute de legiuitor cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socio-profesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul Curții de Conturi.
Însă, tot prin decizia nr. 29/12.12.2011, s-a constatat că, deși instanțele au reținut corect, din perspectiva jurisprudenței CEDO, că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un „interes patrimonial” ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat), precum și că ingerința statului, prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor Legii 119/2010 (prin care titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive) este legală (întrucât este reglementată printr-un act normativ) și urmărește un „scop legitim”, de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale), practica neunitară ce a condus la inițierea recursului în interesul legii a fost generată, pe de o parte, de faptul că instanțele nu au aplicat testul justului echilibru, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, în analiza cerinței privind existența „raportului rezonabil de proporționalitate”, iar, pe de altă parte, nici „ingerința” nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor” (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „privării de proprietate” (cea de-a doua normă din același text).
Așadar, regula potrivit căreia „ingerința” trebuie analizată numai din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor”, și nu ca o încălcare de tipul „privării de proprietate”, este statuată în considerentele deciziei nr. 29/2011 a ÎCCJ, care a mai evidențiat că, în analiza raportului de proporționalitate, instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de „ingerințe” în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, și nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate).
În atare condiții, nu pot fi reținute criticile recurentului referitoare la imposibilitatea de a mai recupera sumele de bani rezultate din pensia de serviciu, care echivalează cu o expropriere, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
Tot din decizia ÎCCJ se desprinde și concluzia că nu procentul de diminuare a drepturilor de pensie este esențial în analiza raportului de proporționalitate, ci, așa cum procedează și instanța europeană în jurisprudența sa, situația particulară a reclamantului din fiecare cauză, reținându-se că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excede marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență, depășindu-se un anumit ,,prag de dificultate”.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ÎCCJ a reținut că ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010, care nu poate fi mai mică de 350 lei, ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
În acest context, ținând seama și de cuantumul pensiei medii de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă în România, prima instanță a constatat că, în prezenta cauză, recurentul nu a fost lipsit total de pensie și nu i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență, și că revizuirea pensiei speciale, care a determinat o reducere a cuantumului pensiei de la 4721 lei, la 4139 lei, nici nu a impus recurentului o sarcină excesivă, exorbitantă, lipsită de orice temei și care să depășească marja largă de apreciere pe care însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului, conform jurisprudenței sale, o lasă statelor în stabilirea propriilor politici în această materie.
În plus, recurentul nici nu a invocat în contestația sa vreo circumstanță cu adevărat excepțională, care să conducă la concluzia încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, fiind de observat și împrejurarea că, în jurisprudența sa, instanța europeană a subliniat, în mod constant, că statele părți la Convenție dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când este vorba de reglementarea politicii lor sociale. Întrucât adoptarea legilor în vederea stabilirii echilibrului între cheltuielile și veniturile statului implică, de regulă, o examinare a aspectelor politice, economice și sociale, Curtea a considerat că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai potrivite pentru a atinge acest obiectiv, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care acestea se dovedesc, în mod evident, lipsite de un temei rezonabil [M. și S. împotriva României, (dec.), nr. 44.232/11 și 44.605/11, 6 decembrie 2011].
Un argument suplimentar în sprijinul neîncălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție îl constituie chiar Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 7 februarie 2012, pronunțată în cauzele conexate nr. 45.312/11, nr. 45.581/11, nr. 45.583/11, 45.587/11 și nr. 45.588/11 - A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României, prin care s-a constatat că măsura de transformare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești în pensii contributive, în temeiul Legii nr. 119/2010, este conformă prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, coroborat cu art. 14 din aceeași convenție, nefiind relevant procentul de scădere a cuantumului pensiilor speciale.
Prin decizia menționată, CEDO a statuat că măsura de reducere a pensiilor de serviciu este prevăzută de lege (paragr. 18 și 42) și constituie o modalitate de a echilibra bugetul și de a corecta diferențele existente între sistemele de pensie, iar aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate (paragr. 44). Curtea a concluzionat că măsurile criticate de reclamante - personal auxiliar din justiție (respectiv reducerea pensiilor ca urmare a aplicării Legii 119/2010) - nu le-a făcut să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor și nu au fost discriminate în mod nejustificat, în comparație cu alți pensionari (par. 48).
Mai mult, prin decizia din 15.05.2012, cu privire la Cererea nr. 63.627/11 introdusă de C. A. și alții împotriva României, prin care, invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 14 din Convenție, reclamanții (foști militari) au susținut că reforma sistemului de pensii a adus atingere dreptului lor de proprietate, lipsindu-i de pensia stabilită la data pensionării, în timp ce alte grupuri sociale, cum ar fi foștii magistrați, continuă să beneficieze de un mod mai avantajos de calcul al pensiilor, CEDO a declarat-o inadmisibilă, reținând că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat [a se vedea, în special, Skorkiewicz împotriva Poloniei (dec.), nr. 39.860/98, 1 iunie 1999, Jankovic împotriva Croației (dec.), nr. 43.440/98, CEDO 2000-X, Kuna împotriva Germaniei, (dec.), nr. 52.449/99, CEDO-2001, Blanco Callejas împotriva Spaniei (dec.), nr. 64.100/00, 18 iunie 2002, și Maggio și alții împotriva Italiei, nr. 46.286/09, 52.851/08, 53.727/08, 54.486/08 și 56.001/08, pct. 55, 31 mai 2011] – par. 13, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, iar reclamanții nu au pierdut pensia care le era datorată în temeiul contribuțiilor la buget …, ci doar o parte din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră anterior datorită naturii profesiei lor [a se vedea, mutatis mutandis, F. și alții împotriva României, (dec.), nr. 45.312/11, 7 februarie 2012)] – par. 17, precum și că faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul mai favorabil al pensiilor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului – par. 19, concluzionând că măsurile criticate de reclamanți nu au fost de natură să îi facă pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate, și reclamanții nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari – par. 20.
Concluzionând, se constată că în mod corect a reținut prima instanță că revizuirea pensiei speciale nu reprezintă o încălcare a dreptului fundamental de proprietate al recurentului, ocrotit prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
În ceea ce privește „dreptul câștigat”, se reține că acesta este recunoscut doar în sensul menționat și de Curtea Constituțională în deciziile nr. 871/2010 și nr. 1237/2010, în care s-a argumentat că, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt și resursele financiare de care dispune acesta, dobândirea dreptului la pensie specială, prevăzută de Legea nr. 164/2001 în prezenta cauză, nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție.
Împrejurările invocate de recurent, respectiv necunoașterea exactă a economiei bugetare realizate, diminuarea cuantumului pensiilor în plată pentru aproximativ 10% din totalul de peste 4 milioane de pensii, ori măsura în care diminuarea pensiilor speciale a putut ajuta la depășirea situației economice dificile, vizează oportunitatea adoptării Legii nr. 119/2010. Or, găsirea unei soluții legislative mai adecvate, pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărite, nu face obiectul controlului instanțelor judecătorești, care, potrivit Constituției României, înfăptuiesc justiția „în numele legii”.
În ceea ce privește încălcarea/neîncălcarea unor articole din Constituția Românei, se reține că, în principiu, constatarea încălcării prevederilor constituționale se face de către Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate exercitat înainte de promulgarea legilor, iar, ulterior acestui moment, prin soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, excepții pe care recurentul nu le-a ridicat nici în fața primei instanțe, nici în fața instanței de recurs.
De altfel, neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile Curții Constituționale, unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Prin decizia nr. 871/25.06.2010, Curtea Constituțională a stabilit că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
De asemenea, Curtea Constituțională a pronunțat și decizia nr. 873/25.06.2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)-i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea „bunurilor”) și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi.
Relevantă este și decizia Curții Constituționale nr. 458/02.12.2003, în care s-a statuat că ,,o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”.
Prin deciziile nr. 88/2007 și nr. 1314/2010 ale Curții Constituționale s-a reținut că ,,Schimbarea condițiilor de exercitare a dreptului la pensie nu poate avea nici ea semnificația încălcării principiului constituțional al neretroactivității legii, atâta vreme cât, potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituție, condițiile de exercitare a dreptului la pensie, a celorlalte drepturi de asigurări sociale și a altor forme de asistență socială sunt stabilite de lege. Astfel, legiuitorul este în drept să stabilească și să modifice, ori de câte ori apare această necesitate, condițiile și criteriile de acordare a pensiilor, modul de calcul și cuantumul acestora, cu respectarea condiției ca aceste noi reglementări să fie aplicate de la ., pentru viitor.”
De asemenea, analizând conformitatea prevederilor de lege criticate cu dispozițiile art. 53 din Constituție, raportate la dreptul la pensie și dreptul la un nivel de trai decent (art. 47), Curtea Constituțională a constatat că aceste dispoziții constituționale sunt lipsite de relevanță, întrucât dreptul la pensie vizează pensia obținută în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituțional la pensie specială, deci la suplimentul financiar acordat de stat.
Or, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, inclusiv pentru instanțele de judecată, care, în mod evident, nu cenzurează hotărârile și jurisprudența Curții Constituționale.
Având în vedere tocmai caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, prin decizia nr. 29/2011, că instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, și că instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul „ingerinței” în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Tot ÎCCJ a reținut și că, în jurisprudența Curții Europene, o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție (ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010, nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului.
În consecință, față de considerentele expuse, având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru contestatorul C. M. împotriva sentinței civile nr.2304 din 24.09.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2013.
Președinte, N. C. M. | Judecător, C. B. | Judecător, A. E. A. |
Grefier, M. H. |
Red./Tehnored.B.C:
2 ex- 04.03.2013
Tribunalul Iasi – C. G.
| ← Asigurări sociale. Decizia nr. 464/2013. Curtea de Apel IAŞI | Asigurări sociale. Decizia nr. 321/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
