Asigurări sociale. Decizia nr. 409/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 409/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 2713/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 409/2013
Ședința publică de la 06 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. E. A.
Judecător N. C. M.
Judecător C. B.
Grefier M. H.
Pe rol judecarea cauzei asigurări sociale privind recursul declarat de recurentul S. C. Militare Disponibilizate în rezervă și în retragere (SCMD) - în numele și pentru D. M. împotriva sentinței civile nr. 2770 din 5.11.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, intimată fiind C. de P. Sectorială a Ministerului Apărării Naționale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat R. B. pentru recurent, cu delegație la dosar, lipsă fiind reprezentantul legal al intimatei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată, intimata a înaintat la dosar, prin faxul instanței, concluzii scrise, după care:
Președintele completului constată că este prima zi de înfățișare și dă citire raportului asupra recursului, potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată si acordă cuvântul în dezbaterea recursului .
Avocat B. R. având cuvântul pentru recurent pune concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat.
Instanța, declarând dezbaterile încheiate, în baza art.150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 2770 din 5.11.2012 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins excepția inadmisibilității și a contestației formulata de Sindicatului C. Militare Disponibilizate in Retragere si in Rezerva, în numele si pentru contestatorul D. M. în contradictoriu cu intimata C. de P. Sectoriala a Ministerului Apărării Naționale .
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr._/07.12.2011 au fost revizuite drepturile de pensie ale contestatorului în baza O.U.G. nr. 1/2011. Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat contestație la Comisia de Contestații din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Potrivit disp. art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional. De asemenea, potrivit disp. art. 149 alin. 4 din Legea nr. 263/2010, deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. 1 sunt definitive.
Potrivit disp. art. 150 alin. 4 din Legea nr. 263/2010, termenul de soluționare a contestației este de 45 de zile de la data înregistrării acesteia.
În speță, Comisia Centrală de Contestații nu a emis o hotărâre nici până la data soluționării prezentei cauze. Nerespectarea termenului legal de soluționare a contestației pe cale administrativă are ca efect îngrădirea dreptului de acces la justiție, drept prevăzut de Constituția României și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru considerentele expuse, instanța a respins excepția inadmisibilității contestației.
Potrivit disp. art. 1 din Legea nr. 119/2010 ,, pe data intrării in vigoare a prezentei legi următoarele categorii de pensii stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii in înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale cu modificările si completările ulterioare: a) pensiile militare de stat, b) pensiile de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor;” Potrivit art. 3 alin. 3 din Legea nr. 119/2010,, in termen de 15 zile de la data intrării in vigoare a prezentei legi se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute de art. 1 care se aproba prin hotărâre a guvernului”.
Art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2011, prevede: ,,Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin 4 din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari”.
Prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G.împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010. Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat, statele părți la Convenție dispunând de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Curtea a mai reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
Instanța a mai reținut și Decizia din 15 mai 2012 cu privire la Cererea nr. 63.627/11 introdusă de C. Abaluta și alții împotriva României, decizie prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat, precum și faptul că statele părți la Convenție dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când este vorba de reglementarea politicii lor sociale.
Reținând că adoptarea legilor în vederea stabilirii echilibrului între cheltuielile și veniturile statului implică, de regulă, o examinare a aspectelor politice, economice și sociale, s-a considerat că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai potrivite pentru a atinge acest obiectiv, Curtea respectând alegerea lor, cu excepția cazului în care acestea se dovedesc, în mod evident, lipsite de un temei rezonabil. De asemenea, s-a mai reținut că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective, și anume contextul economic și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii și că, în această privință, Curtea a constatat că pretinsa diminuare a pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul unitar prevăzut de Legea nr. 263/2010, considerând că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
S-a mai reținut de către Curtea Europeană că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, precum și că perioada serviciului militar a fost asimilată perioadelor de contribuție în sensul legii. În consecință, reclamanții nu au pierdut pensia care le era datorată în temeiul contribuțiilor la buget vărsate în timpul serviciului militar, ci doar o parte din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră anterior datorită naturii profesiei lor.
Pentru considerentele arătate, susținerile contestatorului potrivit cărora decizia contestata încalcă dreptul de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește diferența de tratament în raport cu alte categorii de pensionari, instanța europeană a reamintit că o distincție este discriminatorie în sensul art. 14 din Convenție dacă îi lipsește o justificare obiectivă și rezonabilă și a susținut că faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul mai favorabil al pensiilor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului.
Pentru considerente expuse, instanța a reținut și faptul că prin recalcularea pensiei nu s-a creat o discriminare, fața de rațiunile expuse de însăși Curtea Europeană, în C. Abaluta și alții împotriva României.
Revizuirea pensiei prin decizia contestată a avut loc in baza OUG nr. 1/2011, iar efectele deciziei s-au produs după . ordonanței și nu pentru o perioada anterioara intrării in vigoare. Curtea Constituționala in Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003 a statuat ca o lege nu este retroactiva atunci când modifica pentru viitor o stare de drept născuta anterior si nici atunci când suprima producerea in viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru ca in aceste cazuri legea noua nu face altceva decât sa refuze supraviețuirea legii vechi si sa reglementeze modul de acțiune in timpul următor intrării ei in vigoare, adică in domeniul ei propriu de aplicare. Curtea Constituțională, prin decizia nr. 747/20.09.2012, a reținut că prevederile O.U.G. nr. 1/2011 „reglementează pentru viitor, după ., măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, avându-se în vedere necesitatea instituirii unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, scopul fiind acela de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit, în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin Legea nr. 119/2010, să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere”.
Ținând cont de considerentele deciziilor Curții Constituționale, instanța a reținut că . Legii 119/2010 si a OUG nr. 1/2011 a afectat pensiile speciale doar pentru viitor si numai in ceea ce privește cuantumul acestora astfel încât nu se poate retine încălcarea principiului neretroactivității legii prin emiterea deciziei contestate de către contestator.
Cuantumul pensiei stabilite potrivit principiului contributivitătii reprezintă un drept câștigat spre deosebire de suplimentul acordat de către stat in cazul pensiilor speciale.
Acordarea acestui supliment tine de politica statului in domeniul asigurărilor sociale, statul având dreptul de a dispune, in funcție de politica sociala si de fondurile disponibile, asupra acordării precum si asupra cuantumului si condițiilor de acordare astfel încât referitor la acesta nu se poate retine ca reprezintă un drept câștigat.
Cât privește susținerile contestatorului referitoare la faptul că prin decizia contestată s-a realizat o degradare militară și o eliminare a statutului său de militar în rezervă, s-a reținut că degradarea militară este o pedeapsă complementară care constă în pierderea gradului și a dreptului de a purta uniformă, fiind reglementată de art. 67 Cod penal și aplicându-se condamnaților militari și rezerviști, în funcție de durata pedepsei aplicate prin hotărâre judecătorească. Or, în speță, decizia contestată este o decizie privind revizuirea pensiei în temeiul O.U.G. nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Pentru considerentele arătate, susținerile contestatorului fiind neîntemeiate, instanța a respins contestația formulată de acesta.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere în numele și pentru D. M., considerând-o nelegală și netemeinică.
Motivează recurentul că interpretarea dată celor doua acte normative de către prima instanță este în contradicție atât cu conceptul de bunuri din prima parte a art.1 din Protocolul 1 cât și cu actele normative interne. Reclamantul si-a legitimat acțiunea prin invocarea unei valori patrimoniale, având semnificația unui drept câștigat, recunoscut si exercitat de stat, în temeiul unei legi speciale, respectiv Legea 164/2001. Suficient de clara si previzibila la data pensionarii si care i-a permis sa-si planifice acțiunile atât pe termen lung cât și pe termen scurt, pentru sine și pentru familia sa, precum si să abordeze o anumită maniera de gestionare a bunurilor prezente si viitoare. Se impune a se recunoaște oricărei persoane o asemenea prerogativa, iar orice intervenție intempestiva a legiuitorului are de cele mai multe ori ca urmare afectarea substanței dreptului în partea sa cea mai importanta.
Motivează recurentul că din conținutul Legii 164/2001, se poate observa că pensia de serviciu a militarilor ar fi constituita dintr-o parte contributiva și una necontributivă, adică un supliment, așa cum a reținut instanță de fond. Legea amintita nu a prevăzut niciodată faptul ca pensia de serviciu, în întregul ei, ar fi un supliment condiționat de existenta resurselor financiare din bugetul de stat.
Prin transformarea în pensie de asigurări sociale, pensiile de serviciu suferă diminuări din cele mai diverse, cuprinse în medie între 25% - 80%, ceea ce demonstrează ca sarcinile impuse fiecărui pensionar nu pot fi considerate niciodată ca egale.
Potrivit jurisprudenței CEDO analiza sarcinii exorbitante se realizează punctual de la caz la caz spre deosebire de analiza instanței de fond care nu se apleacă asupra situației faptice a unei persoane care a fost lipsită spre exemplu de 70% din pensia ce a fost inițial stabilită pentru a se vedea dacă, în concreto, sarcina la care a fost supus reclamantul a fost una exorbitantă și mult prea împovărătoare, într-un evident dezechilibru cu interesul public.
In realitate, din toate practica CEDO enunțata în cuprinsul acțiunii introductive, se poate concluziona că, convenția apară drepturi reale, iar nu drepturi iluzorii după cum accesul la oprima instanță de judecata trebuie sa fie unul efectiv, nu numai prin prisma permisiunii procedurii de sesizare ci și prin analiza efectivă a pretențiilor formulate.
Prin aplicarea ideii de ingerință legală a statului în reglarea sistemului de pensii pe criterii așa zise de echitate sociala, se poate spune ca statul a garantat constituțional doar dreptul la pensie nu și cuantumul acesteia, conferindu-se teoria ca statul garantează dreptul la pensie în mod abstract, tinzându-se spre protejarea unor drepturi iluzorii cu abstracție de faptul ca în cazul pensiilor de serviciu, anumiți salariați au optat pentru a-si desfășura serviciul în anumite condiții si în considerarea răsplătirii constrângerilor si limitărilor ce au survenit in limitarea activității.
Mai motivează reclamantul că ignorarea cuantumului concret al pensiei echivalează practic cu inexistenta raportului juridic deoarece îl lipsește de unul dintre elementele constitutive, si anume obiectul. Mai mult decât atât, raportul juridic de drept dintre reclamant si stat a fost definitivat la momentul ieșirii la pensie si a emiterii primei decizii de pensionare, dată la care atât drepturile cat si obligațiile pârtilor, dar si conținutul lor concret a fost fixat clar si definitiv. In momentul care s-a constatat că au fost îndeplinite condițiile de pensionare, dreptul la pensie a devenit cert, cuantumul stabilit de legislația în vigoare la momentul emiterii deciziei, născându-se obligația statului de a plăti acest cuantum al pensiei pe viitor, iar raportul juridic fiind definitiv fixat. Consideră că statul poate să modifice condițiile de pensionare oricând, pana în preziua ieșirii la pensie a unei persoane putând astfel sa îngreuneze condițiile cu consecința amânării pensionarii si realizării astfel a unei economii bugetare.
Motivează că dreptul la pensie este supus legii sub imperiul căreia s-a născut, adică legii aplicabile în momentul emiterii deciziei de pensionare, în caz contrar încălcându-se atât principiul neretroactivitatii legii civile în timp cât și stabilitatea și certitudinea raportului juridic. Sub aspectul celor prezentate, consideră că ingerința nu este legala așa cum a argumentat instanță de fond, respectiv nu este prevăzută de lege.
Consideră că scopul este unul ilegitim așa cum a fost el prezentat de legiuitor, acesta rezumându-se la a prezenta un scop general, fără a oferi însa si informațiile necesare pentru a se aprecia asupra realității acestui obiectiv, asupra necesitații luării masurilor, asupra impactului pe care acestea îl vor avea. Este nelegitim acest scop deoarece nu se indica cuantumul tuturor pensiilor aflate în plata, cuantumul pensiilor calificate ca "speciale", cuantumul bugetului asigurărilor sociale, al reducerii ce se vor realiza prin transformarea pensiilor de serviciu, numărul total al pensionarilor si mai ales, de ce aceasta este singura măsura posibilă pentru echilibrarea bugetară.
Dacă măsurile de recalculare a pensiilor de serviciu ale anumitor categorii ale foștilor angajați din sectorul bugetar în sensul diminuării acestora sunt calificate ca având natura juridica a unor masuri cu caracter excepțional, atunci este cu totul evident ca Legea 119/2010 nu se poate întemeia pe articolul 53 din Constituție, deoarece lipsește una dintre cele doua caracteristici esențiale si anume caracterul temporar, limitat in timp, efectul recalculării pensiilor fiind unul definitiv și nu temporar.
Motivează recurentul că nici cel de al treilea element al ingerinței nu a fost corect invocat, în sensul de a fi proporțional cu scopul legitim urmărit deoarece desființarea pensiei de serviciu si înlocuirea acesteia cu o pensie de asigurări sociale echivalează cu imposibilitatea reclamantului de a-si mai recupera vreodată diferența reprezentând sumele de bani rezultate din pensia de serviciu ducând astfel la ruperea justului echilibru care trebuie păstrat intre protecția dreptului de proprietate si cerințele interesului general (a se vedea cauza Pravednia v. Rusia, Presos Compania v. Belgia). Povara masurilor de reechilibrare a bugetului a fost suportata de o mică parte dintre pensionari și anume doar de beneficiarii pensiilor de serviciu, adică de mai puțin de 10% din cele 4 milioane de pensionari, fără ca statul să ofere explicații pertinente cu privire la aceste alegeri.
Intimata C. de P. Sectorială a Ministerului Apărării Naționale formulează concluzii scrise prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurent, Curtea a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Contestatorul D. M. a fost beneficiarul unei pensii de serviciu acordate conform Legii nr. 164/2001. Legea nr. 119/2010 a abrogat mai multe categorii de pensii speciale, printre care și pe cel al pensiilor militarilor. În baza Legii nr. 263/2010 pensia sa a fost recalculată în funcție de vârsta la momentul pensionării, durata și cuantumul cotizației la fondul de pensii. Prin O.U.G. nr. 1/2011 s-au introdus elemente noi în tehnica de calcul a pensiilor și a fost prelungit termenul de punere în aplicare a noului sistem de pensii.
Ca urmare, a fost emisă decizia de revizuire a pensiei nr._/2011. În baza OUG 1/2011 a avut loc revizuirea pensiei contestatorului, prin decizia nr._/7.12.2011, în prezent contestată, cuantumul brut al acesteia fiind de 2843 lei.
A susținut recurentul interpretarea greșită de către judecătorul fondului a actelor normative interne din perspectiva art.1 Protocolul 1 și a jurisprudenței CEDO. Că modul de interpretare ales a făcut să fie nesocotite drepturile sale de pensie care s-au născut la momentul ieșirii la pensie, dreptul la pensie fiind supus legii sub imperiul căreia s-a născut, adică legii aplicabile în momentul emiterii deciziei de pensionare. Că nu scopul reducerii pensiilor nu a fost legitim și nu a fost respectată nici proporționalitatea.
Curtea a constatat că prima instanță a făcut o analiză judicioasă a cauzei.
Deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat, reține CEDO în jurisprudența sa (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98 ; decizia Jankovic c. Croației, nr._/98 ; decizia Kuna c. Germaniei, nr._/99 ; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior ; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr._ /11 și_/11).
Analizând dreptul la menținerea pensiei speciale (ocupaționale) recalculate pe temeiul Legii nr. 119/2010, CEDO consideră că reducerea pensiilor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
Curtea de Apel, reține, în acord cu jurisprudența CEDO că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale.
Curtea notează că începând cu decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 și decizia nr. 1237 din 6 octombrie 2010, Curtea Constituțională a constatat că pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii. Astfel, spre deosebire de acestea din urmă, pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. În cazul pensiilor militare, întregul cuantum al pensiei speciale se plătea de la bugetul de stat (Legea nr. 164/2001).
De altfel, este de netăgăduit că pensia de serviciu constituie "o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale", așa cum reține și Decizia Curții Constituționale nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României.
Acordarea acestui supliment, așa cum se poate desprinde și din decizia mai sus amintită, a urmărit instituirea unei regim special, compensatoriu pentru anumite categorii socio-profesionale ( printre care și militarii) supuse unui statut special. Această compensație, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia.
Ca atare, prin revizuirea pensiei contestatorului nu i s-a adus în nici un fel atingere dreptului constituțional la pensie.
În acest sens, trebuie observat că dispozițiile art. 47 alin. 2 din Constituție se referă distinct la dreptul la pensie față de cel la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege, dar pe care Legea fundamentală nu le nominalizează. Prin urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare.
Ca atare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementări.
În aceste circumstanțe, Curtea reține că dispozițiile OUG 1/2011 nu se răsfrâng asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.
Oricum, având în vedere că pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă și rațională, Curtea Constituțională a considerat că acestea pot fi eliminate doar dacă există o rațiune, o cauză suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, o atare cauză o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat. Astfel, această măsură nu poate fi considerată ca fiind arbitrară; de asemenea, Curtea urmează a observat că măsura nu impune o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor speciale, nu selectiv, nu prevede diferențieri procentuale pentru diversele categorii cărora i se adresează pentru a nu determina ca una sau alta să suporte mai mult sau mai puțin măsura de reducere a venitului obținut dintr-o atare pensie.
Este real că instanța are căderea de a verifica în concret în aplicarea testului de proporționalitate, situația contestatorului, dacă aceasta determină anumite circumstanțe particulare care duc la concluzia că prin recalcularea pensiei beneficiarul suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă).
Or, în speță contestatorul nu a justificat nici o situație particulară de natură a concluziona asupra faptului că pensia determinată în noul cuantum, prin aplicarea dispozițiilor OUG 1/2011 ar conduce la crearea unui dezechilibru în viața sa, prin depășirea unui anumit "prag de dificultate".
În lipsa altor elemente probatorii în circumstanțierea situației contestatorului, Curtea reține că în mod corect prima instanță a făcut trimitere la pensia medie de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă din luna iulie 2011, care a fost de 901 lei, conform datelor statistice prezentate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art.312 C.pr.civ găsind nefondat recursul îl va respinge și va menține ca legală și temeinică sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere (SCMD), în numele și pentru membrul de sindicat D. M. împotriva sentinței civile nr.2770 din 5.11.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 06.03. 2013.
Președinte, A. E. A. | Judecător, N. C. M. | Judecător, C. B. |
Grefier, M. H. |
Red./ A.A.E.
Tehnored./G.E.
2 ex./14.03.203
Tribunalul Iași – T. P.
| ← Asigurări sociale. Decizia nr. 534/2013. Curtea de Apel IAŞI | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 2071/2013.... → |
|---|
