Asigurări sociale. Decizia nr. 62/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 62/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 1893/99/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 62/2013

Ședința publică de la 16 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. B.

Judecător A. E. A.

Judecător N. C. M.

Grefier M. H.

Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale privind recurent C. Județeană de Pensii

Iași împotriva sentinței civile nr. 2610/24.10.2012 a Tribunalului Iași, intimat fiind L. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că este primul termen de judecată și că intimatul nu a formulat întâmpinare; prin cererea de recurs se solicită judecata cauzei în lipsă.

Președintele completului constată că este prima zi de înfățișare și dă citire raportului asupra recursului, potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.

Constatând cauza în stare de judecată și, văzând că se solicită judecarea cauzei în lipsă, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr._ /24.02.2012, reclamantul L. C. a chemat în judecată pe pârâta C. Teritorială de Pensii Iași pentru a fi obligată aceasta la actualizarea pensiei de serviciu în conf. cu art. 47 din Legea 223/2007 și la plata diferențelor pentru perioada 01 martie 2009 – 31 august 2010.

În fapt, arată reclamantul că este beneficiarul pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, acordată în condițiile Legii nr. 223/2007, conform deciziei nr._/20.11.2008, decizie prin care s-a stabilit acordarea drepturilor începând cu data de 14.07.2008.

S-a motivat că, potrivit art. 47 din Legea nr. 223/2007, pensia de serviciu a personalului aeronautic civil se actualizează în luna martie a fiecărui an prin indexare cu procentul care să acopere integral rata inflației din anul precedent, iar potrivit art. 24 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 223/2007 actualizarea pensiilor de serviciu se efectuează de către casele teritoriale de pensii.

S-a mai precizat că nici până în prezent pensia de serviciu nu a fost actualizată, în condițiile în care operau aceste dispoziții legale, respectiv pe anul 2009 procentul de 7,85% reprezentând rata inflației pe anul 2008 și pe perioada ianuarie – august 2010. Solicită, în consecință, admiterea acțiunii.

Intimata C. Teritorială de Pensii Iași a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, deoarece drepturile de pensie de serviciu ale reclamantului au fost stabilite de către C. Locală de Pensii Sector 1 București, conform Legii nr. 223/2007 și contestatorul a primit pensia de la aceasta până în luna august 2011, ulterior primind pensia prin C. Teritorială de Pensii Iași stabilită prin decizia nr._/15.12.2011. A susținut intimata și faptul că la data transferului dosarului de pensie drepturile de pensie de serviciu stabilite conform Legii 223/2007 nu mai existau, astfel că reclamantul nu mai era beneficiar al pensiei de serviciu și nu poate cere intimatei actualizarea acesteia cu indicele de inflație.

Prin încheierea de ședință din data de 28.09.2012, Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei C. Teritorială de Pensii Iași.

Pentru termenul din data de 01.10.2012 intimata C. Teritorială de Pensii Iași a completat întâmpinarea, invocând excepția prescripției dreptului material la acțiune privind actualizarea pensiei de serviciu pentru anul 2008, iar pe fondul cererii s-a solicitat respingerea cererii, întrucât reglementările în materia asigurărilor sociale au amânat orice majorare, actualizare sau indexare a pensiilor până la ieșirea din criza economică a țării.

S-a mai precizat că, potrivit art. 25 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 223/2007. reglementările prevăzute de legislația privind pensiile din sistemul public de pensie se aplică și pensiei de serviciu prevăzută de lege, iar conform art. 8 din O.U.G. nr. 4/2009, prevederile art. 80 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 nu se aplică în anul 2009.

De asemenea, în baza art. VII din O.U.G. nr. 114/2009, prevederile art. 47 din Legea nr. 223/2007 nu se aplică în anul 2010.

La termenul din data de 24.10.2012 a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimată prin întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 2610/24.10.2012, Tribunalul Iași a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul L. C. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii Iași și, în consecință:

A obligat pârâta să actualizeze cu indicele de inflație din anul 2008 cuantumul pensiei cuvenite reclamantului în temeiul Deciziei de pensionare nr._/ 20.11.2008 pentru perioada 01.03.2009 – 31.12.2009 și să plătească reclamantului diferențele rezultate dintre cuantumul pensiei astfel stabilit și pensia efectiv primită.

A respins cererile privind actualizarea pensiei și plata diferențelor de pensie pentru perioada 01.01.2010 – 31.08.2010.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin acțiunea introductivă, reclamantul L. C. a solicitat obligarea intimatei la plata diferențelor reprezentând actualizarea pensiei de serviciu stabilită prin decizia nr._/20.11.2008, prin indexarea cu procentul care să acopere integral rata inflației pentru perioada 01 martie 2009 – 31 august 2010. A reținut tribunalul că, prin decizia nr._/20.11.2008 emisă de C. Județeană de Pensii Sector 1 București, reclamantul este beneficiarul unei pensii de serviciu în sumă de 9.618 lei acordată în baza Legii nr. 223/2007, iar prin decizia nr._/15.12.2011 emisă de C. Teritorială de Pensii Iași s-a acordat pensie de asigurări sociale în sumă de 1.755 lei, transferându-se dosarul de la C. Teritorială de Pensii Sector 1 București începând cu data de 1.09.2011.

Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, pensia de serviciu se actualizează în luna martie a fiecărui an, prin indexare cu procentul care să acopere integral rata inflației din anul precedent.

Potrivit disp. art. 24 din Ordinul nr. 1064/2007 al Ministerului Transporturilor pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, s-a prevăzut expres că ”Stabilirea, actualizarea și plata pensiilor de serviciu se efectuează de către casele teritoriale de pensii cu respectarea prevederilor legale în vigoare.” Există așadar cadrul legal necesar și suficient pentru ca intimata să poată efectua actualizarea pensiei de serviciu reclamantului până la data de 31.12.2009. Față de faptul că pensia de serviciu nu a fost actualizată de intimată în temeiul legii, acțiunea formulată de reclamant în sensul obligării intimatei la actualizarea pensiei s-a constatat a fi întemeiată și a fost admisă, fiind obligată pârâta să actualizeze cu indicele de inflație din anul 2008 cuantumul pensiei cuvenite reclamantului în temeiul Deciziei de pensionare nr._/ 20.11.2008 pentru perioada 01.03.2009 – 31.12.2009 și să plătească reclamantului diferențele rezultate dintre cuantumul pensiei astfel stabilit și pensia efectiv primită.

Cât privește însă anul 2010, aplicarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 223/2007 a fost înlăturată în mod expres prin prevederile art. VII din OUG nr. 114/2009, iar prin disp.art.196 din Legea 263/2010 au fost abrogate disp. art. 47 din Legea 223/2007, astfel încât s-a reținut că cererea reclamantului de actualizare a pensiei de serviciu aferente anului 2010 nu este întemeiată și a fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. Județeană de Pensii Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se susține că, deși art. 47 din Legea 223/2007 prevede actualizarea pensiei de serviciu anual, prin indexare, nu există dispoziții speciale care să prevadă procedura concretă de actualizare, ca în cazul altor acte normative.

Consideră recurenta că nu poate efectua din oficiu, doar în baza dispozițiilor art. 47 din Legea 223/2007, lacunare în ceea ce privește modul de reglementare al normei juridice, o astfel de operațiune, cu repercusiuni apreciabile asupra cheltuielilor bugetare.

În plus, prin art. VII din OUG 114/2009 s-a prevăzut că art. 47 nu se aplică în anul 2010, iar prin art. 196 din Legea 263/2010 au fost abrogate disp. art. 47 din Legea 223/2007.

Ca urmare, solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului.

În drept, au fost invocate disp. art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul declarat de C. Județeană de Pensii Iași este nefondat.

Așa cum a reținut și prima instanță, potrivit disp. art. 47 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România ,,Pensia de serviciu se actualizează în luna martie a fiecărui an, prin indexare cu procentul care să acopere integral rata inflației din anul precedent”.

În plus, prin art. 24 din Ordinul nr. 1064/2007 al Ministerului Transporturilor, pentru

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, s-a prevăzut expres că: ,,Stabilirea, actualizarea și plata pensiilor de serviciu se efectuează de către casele teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor legale în vigoare”.

Ca atare, există cadrul legal necesar și suficient pentru ca recurenta-pârâtă să poată efectua actualizarea pensiei de serviciu a intimatului-reclamant până la data de 31.12.2009, neputând fi reținut motivul de recurs vizând lipsa dispozițiilor speciale care să prevadă procedura concretă de actualizare.

Cât privește faptul că prin art. VII din OUG 114/2009 s-a prevăzut că art. 47 nu se aplică în anul 2010, iar prin art. 196 din Legea 263/2010 au fost abrogate disp. art. 47 din Legea 223/2007, și prima instanță a reținut aceste prevederi legale și a admis în parte acțiunea reclamantului, respectiv până la data de 31.12.2009.

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele invocate, în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod proc.civ., Curtea de Apel va respinge recursul declarat de pârâta C. Județeană de Pensii Iași și va menține sentința atacată ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta C. Județeană de Pensii Iași împotriva sentinței civile nr. 2610/24.10.2012 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.01.2013.

Președinte,

C. B.

Judecător,

A. E. A.

Judecător,

N. C. M.

Grefier,

M. H.

Red./Tehnored. M.N.C.

25.01.2013 - 02 ex

Tribunalul Iași - M. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia nr. 62/2013. Curtea de Apel IAŞI