Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 2071/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 2071/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 290/45/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 2071/2013

Ședința publică de la 06 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. P.

Judecător S. P.

Judecător A. C. S.

Grefier E. G.

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect asigurări sociale privind contestația în anulare formulată de contestatorul C. C. împotriva deciziei numărul 1006/18.11.2011 a Curții de Apel Iași, intimată fiind C. Județeană de Pensii V..

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată după repunerea pe rol;- contestatorul a depus la dosar concluzii scrise, răspunzând la excepția cu care a fost citat de necompetență materială a Curții de Apel Iași în judecata acțiunii.

Instanța, având în vedere faptul că prin cererea de repunere pe rol reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că solicită o nouă judecată în contradictoriu cu Consiliul local al ., privind obligarea acestuia la plata sporului de vechime și a premiilor anuale, rămâne în pronunțare pe excepția de necompetență materială a Curții de Apel.

CURTEA DE APEL

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, C. C. a înțeles să introducă o cale extraordinară de atac împotriva deciziilor pronunțate în dosarele cu nr._ și_ ale Tribunalului V., precum și împotriva deciziei nr. 1006/18.11.2011 a Curții de Apel Iași.

Curtea i-a pus în vedere părții să precizeze care este obiectul cererii sale, cauza fiind suspendată în temeiul art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă pentru neîndeplinirea obligațiilor dispuse de către instanță.

Urmare depunerii cererii de repunere pe rol, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că solicită o nouă judecată în contradictoriu cu Consiliul Local al . privind obligarea acestuia la plata sporului de vechime în procent de 25% a premiului lunar în procent de 2% și a premiului anual pentru perioada iunie 1996-iunie 2004.

Raportat la această precizare, Curtea a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Iași.

Analizând obiectul acțiunii cu care a fost investită instanța și raportat la art. 2 pct.1 lit. c Cod procedură civilă coroborat cu art. 269 din Legea 53/2003, Curtea urmează să admită excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Iași și pe cale de consecință, în baza art. 158 alin. 3 Cod procedură civilă va declina competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului V..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Iași.

Declină competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul C. C. în favoarea Tribunalului V..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 06 .12.2013.

Președinte,

D. P.

Judecător,

S. P.

Judecător,

A. C. S.

Grefier,

E. G.

Red./Tehnored./S.A.

2 ex./08.01.2014

CA Iași – P.S.

P.G.

P.D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 2071/2013. Curtea de Apel IAŞI