Anulare act. Hotărâre din 08-01-2014, Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 08-01-2014 în dosarul nr. 8764/111/2012
ROMÂNIA | |
CURTEA DE APEL O. | |
- Secția I civilă - | |
completul II recurs nr. operator de date cu caracter personal: 3159 | |
Dosar nr._ |
DECIZIA CIVILĂ NR.37/2014-R
Ședința publică din data de 8 ianuarie 2014
Președinte : | D. M. | - judecător |
F. T. | - judecător | |
V. P. | - judecător | |
A. B. | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul contestator B. C. I., domiciliat în Fâșca, nr. 171/A, județul Bihor, în contradictoriu cu intimata pârâtă . SA, cu sediul în O., ., județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 525/LM din 3 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._ /2013, având ca obiect: anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta recurentului contestator B. C. I.-lipsă, avocat M. S., în baza împuternicirii avocațiale din 30.10.2013 emisă de Baroul Bihor-Cabinet Individual, lipsă fiind reprezentanții intimatei pârâte.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata axei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura litigiului dedus judecății, după care:
Instanța, în baza art. 1591 al. 4 Cod procedură civilă, procedând la verificarea competentei sale, constată că este competentă general, material și teritorial să judece litigiul de față, în temeiul dispozițiilor art. 299 al. 1 Cod procedură civilă .
Reprezentanta recurentului contestator solicită, în probațiune, emiterea unei adrese către I.T.M. Bihor, față de actele depuse la dosar de partea intimată, privind comunicarea unei evidențe ce vizează angajările efectuate la O.T.L. O. începând cu luna iulie 2012 și până în prezent, în funcția de șofer.
Instanța, respinge cererea de probațiune formulată de reprezentanta recurentului contestator ca fiind neconcludentă .
Întrebată fiind, reprezentanta recurentului contestator arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, sens în care solicită cuvântul asupra recursului de față.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentului recurs.
Reprezentanta recurentului contestator solicită admiterea recursului promovat de partea pe care o reprezintă, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii contestației așa cum a fost formulată și completată, iar în subsidiar, în măsura în care este necesar administrarea de probe noi, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 525/LM din 3 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._ /2013, s-a respins contestația completată formulată de contestatorul B. C. I., în contradictoriu cu intimata S.C. O. T. LOCAL S.A.
Contestatorul a fost obligat în favoarea intimatei la plata sumei de 620 de lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte:
Contestatorul a fost angajat în cadrul unității intimate în baza unui contract individual de munca pe durata nedeterminată pe postul de șofer de autobuz la Secția nr.2.
Cu privire la capetele de cerere referitoare la anularea Fișei de evaluare lunară, șoferi autobuze aferentă lunilor ianuarie –mai 2012 și în consecință în principal notarea sa la criteriul de evaluare „Comportament față de public „ cu 20 de puncte pentru luna mai 2012, la criteriul de evaluare „Neconformități în activitatea desfășurată „cu câte 20 de puncte pentru fiecare dintre lunile ianuarie-mai 2012, instanța de fond le-a respins ca neîntemeiate pentru următoarele considerente:
În privința modului de apreciere a competențelor profesionale ale salariatului, instanța a reținut că nu poate interveni, angajatorul fiind cel în măsură să le aprecieze în funcție de întreaga activitate și performanțele salariatului său, doar respectarea procedurii urmate în aceasta evaluare fiind supusă controlului judecătoresc.
Cu privire la capătul de cerere subsidiar prin care contestatorul a solicitat să se dispună reevaluarea sa în ceea ce privește criteriile de evaluare Comportament față de public”, respectiv „Neconformități în activitatea desfășurată” pentru lunile ianuarie-mai 2012, instanța l-a respins ca neîntemeiat întrucât în speță evaluarea contestatorului s-a încheiat cu respectarea procedurii interne reglementate la nivelul angajatorului, în funcție de obiectivele stabilite privind competențele salariatului, prin raportare la atribuțiile acestuia rezultate din contractul individual de muncă și din fișa postului.
Instanța de fond a mai reținut din probatoriul administrat respectiv din Regulamentul de Ordine Interioara și declarațiile martorului B. D. că evaluarea personalului se face anual pentru perioada 01.01.-31.12. a anului care s-a încheiat, perioadă ce se numește perioada evaluata.
Evaluarea contestată în cauză nu a fost cea anuală prevăzută de art.57 alin.3 din Regulamentul de Ordine Interioara, ci o evaluare comandată de către angajator, care se dorea să se constituie pentru el într-un criteriu obiectiv de selecție a angajaților care urmează a fi disponibilizați, prin urmare această evaluare s-a reținut că nu poate fi supusă rigorilor cuprinse în regulamentul de ordine interioară care nu conține prevederi pentru o astfel de evaluare, prezența contestatorului nefiind astfel obligatorie la întocmirea acestei fișe de evaluare.
De asemenea, tribunalul a mai reținut că nu sunt pertinente apărările contestatorului că fișa de evaluare nu ar fi datata, Fișa de evaluare DD-532,V1, fiind datată în stânga sus cu anul 2012, iar în tabelul realizat, sunt trecute și lunile anului (ianuarie-septembrie).De asemenea fișa de evaluare a fost semnată atât de Șeful de coloană de la Secția 2 autobuze și este contrasemnată de către șefii ierarhici, respectiv Șeful de Secție și aprobată de Directorul General al Societății S.C. O.T.L. S.A
De altfel, în lipsa unor probe de natura a dovedi ca evaluarea nu corespunde situației reale, simpla afirmație a salariatului referitoare la diferența de tratament ce i se aplică neputând conduce la acordarea unor calificative superioare.
Cu privire la capetele de cerere referitoare la constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 33 / 29.10.2012 privind încetarea contractului individual de muncă, iar în subsidiar anularea acestei Decizii ca fiind nelegală și netemeinică și, pe cale de consecință, să se dispună repunerea sa pe postul deținut anterior, acela de șofer autobuz la Secția nr. 2 din cadrul societății intimate; să se dispună obligarea intimatei la plata pe seama sa a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă ar fi deținut postul de șofer autobuz la Secția nr. 2 din cadrul societății intimate, începând cu data încetării contractului individual de muncă și până la data repunerii efective pe postul deținut anterior tribunalul le-a respins ca neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 33 / 29.10.2012 contestatorului i-a încetat raporturile de muncă cu unitatea intimată în temeiul dispozițiilor art.40 litera „a”, art. 65,art.67,art.75 alin.1 și art.76 din Codul muncii.
La baza emiterii acestei decizii de concediere a stat așa cum rezultă din cuprinsul acesteia decizia nr.144 data de 26.06.2012 conform căreia se reduc posturi din cadrul OTL-S.A. și Adresa nr.7820/25.06.2012 prin care se informează AJOFM Bihor cu privire la posturile care urmează a fi reduse.
Verificând legalitatea deciziei de încetare a contractului individual de muncă și a actelor premergătoare acesteia, din punct de vedere al conținutului formal al acestora, instanța a constatat că acestea au fost emise cu respectarea art.76 din Legea nr.53/2003.
În ceea ce privește obligația intimatei de a-i oferi contestatorului un alt post vacant, din analiza textului alin. 1 lit.”d” a art.76 din Codul muncii, aceasta este incidentă doar „in condițiile art. 64”, respectiv „în cazul in care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) si d), precum si in cazul in care contractul individual de munca a încetat de drept in temeiul art. 56 lit. f)”,ori în speță contractul de muncă a încetat în temeiul art.65 din Codul muncii.
De altfel contestatorului i s-a oferit un alt post,chiar daca unitatea intimată nu avea aceasta obligație însă petentul l-a refuzat.
De asemenea, decizia de concediere a fost motivată în fapt arătându-se în cuprinsul acesteia că măsura a fost luată ținând seama de „reducerea posturilor din cadrul OTL S.A”
Tribunalul a mai apreciat că nu pot fi reținute ca și pertinente afirmațiile contestatorului că decizia de concediere nu cuprinde criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, întrucât precizarea acestor criterii așa cum se prevede in art.76 alin.1 lit.”c” din Codul muncii și în art.81 din contractul colectiv de muncă la nivel național, se impune numai în cazul concedierilor colective, or în speță a fost contestată decizia de concediere individuală pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
Din punct de vedere a temeiniciei măsurii, instanța a constatat faptul că angajatorul își motivează decizia luată pe faptul că a intervenit o reorganizare a activității sale prin reducerea unui număr de posturi.
Potrivit art.65 alin.1 din Codul Muncii concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Textul legal evocat nu limitează motivele care determină desființarea locului de muncă, impunând numai condiția ca acestea să fie reale și serioase. Cu alte cuvinte pentru concedierea salariatului pentru motive neimputabile în condițiile art.65 din Codul muncii este necesar să aibă loc o reorganizare a activității angajatorului care să corespundă unei nevoi a acestuia și care să conducă la desființarea efectivă a postului ocupat de salariat.
Tribunalul a mai reținut că este supusă controlului judecătoresc numai legalitatea măsurii concedierii, iar nu și oportunitatea acesteia, asupra căreia singurul îndreptățit să aprecieze este angajatorul.
Astfel instanța de fond a reținut că în situația în care angajatorul se confruntă cu dificultății economice sau transformări tehnologice stă în puterea reprezentanților săi să adopte orice măsuri organizatorice menite să conducă la îmbunătățirea activității, inclusiv desființarea unor locuri de muncă .
Pentru cercetarea caracterului real, efectiv și serios al cauzei desființării postului contestatorului instanța a analizat comparativ organigramele anterioare și ulterioare măsurii concedierii.
Împrejurarea că anterior reorganizării activității unității au fost angajate alte persoane in funcții de șoferi nu sunt de natură a duce la concluzia că reducerea postului contestatorului nu ar fi una reala.
Prin urmare, din organigrama actuală rezultă că locul de muncă ocupat de contestator a fost suprimat din structura angajatorului, în sensul desființării acestuia, desființarea postului având o cauză reală, prezentând un caracter obiectiv, impusă de dificultăți economice și de reorganizarea unității, independent de culpa angajatorului, fiind impusă de necesității evidente privind eficientizarea activității.
Legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului să facă selecția acelor posturi pe care să le desființeze, în cazul în care apreciază că această măsură duce la eficientizarea activității. Dacă prin hotărârea conducerii se apreciază că reorganizarea societății implică și reducerea posturilor, instanța trebuie să țină cont de această hotărâre atunci când analizează contestația nefiind îndrituită să se implice în elaborarea și aplicarea strategiei de reorganizare a angajatorului, neavând competența să analizeze aspectele de eficiență economică sau dificultățile economice prin care trece o societate, singurele aspecte pe care le analizează instanța investită cu contestație la decizia de desfacere a unui contract de muncă sunt cele legate strict de respectarea legii, în ce privește raportul de muncă dintre salariat și angajator, si nicidecum activitatea economică a societății.
S-a mai reținut că, instanța nu poate realiza totodată o analiză de oportunitate în stabilirea salariaților supuși acestei proceduri și o nouă evaluare a salariaților care ar fi putut rămâne, ori ar fi putut face obiectul concedierii fondate pe dispozițiile art.65 alin.1 din Codul muncii cu ignorarea criteriilor avute în vedere de angajator. De altfel, în doctrina juridică s-a exprimat în această problemă opinia potrivit căreia controlul de legalitate al instanței în cazul concedierii nu afectează dreptul angajatorului de a stabili persoanele care urmează a fi supuse în mod obiectiv procedurii concedierii datorită reorganizării.
De asemenea nu a fost primită apărarea contestatorului că ulterior concedieri sale, au fost făcute angajări pe postul ocupat de acesta, întrucât numărul de șoferi angajați ai intimatei a scăzut constant începând cu data concedierii contestatorul de la 127 de șoferi la 31.10.2012 la 108 șoferi la 31.08.2013.
De altfel, instanța a reținut că, revine angajatorului obligația și dreptul de a stabili organigrama, în funcție de necesarul de personal și de indicatorii economici ai societății, mai mult reorganizarea nu presupune cu necesitate existența unei situații economice precare a societății angajatoare, fiind suficientă o modificare a schemei de personal în funcție de oportunitățile unității, art.65 din Codul muncii fiind modificat prin pct. 9 al art. I din O.U.G.nr. 55 din 30 august 2006, publicata in M.Of. nr. 788 din 18 septembrie 2006.
În varianta anterioară într-adevăr se impunea existența unor dificultăți economice ale angajatorului pentru a se justifica concedierile individuale, în varianta modificată a articolului 65 în vigoare la data concedierii contestatorului, nemaipunându-se însă aceste condiții.
Contestatorul nu a probat prin probele administrate în cauză, că prin decizia contestată s-a urmărit înlăturarea sa din societate, chiar din declarația martorei audiate in cauză Zapalcea R. rezultând că nu au fost găsite nici de reprezentanții sindicatului motivații pertinente de natură a-l elimina pe contestator de pe lista cu persoanele eligibile pentru disponibilizare, fiind astfel evident că nu s-a urmărit concedierea pe alte criterii decât cele strict organizatorice.
Raportat la aceste considerente instanța de fond a reținut că desființarea locului de muncă al contestatorului a fost efectivă, de vreme ce acesta este suprimat din structura angajatorului și constată că reorganizarea activității angajatorului a fost una efectivă, determinată de necesitatea eficientizării activității.
Inclusiv Carta socială europeană revizuită la art.24 lit.a instituie posibilitatea concedierii salariaților dacă această măsură este impusă de cerințele de funcționare a întreprinderii, a instituției sau a serviciului.
În lumina acestor considerente, instanța de fond a apreciat că măsura este legală și temeinică și în consecință a respins capetele de cerere referitoare la constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 33/29.10.2012 privind încetarea contractului individual de muncă, iar în subsidiar anularea acestei Decizii ca fiind nelegală și netemeinică și, pe cale de consecință, să se dispună repunerea sa pe postul deținut anterior, acela de șofer autobuz la Secția nr. 2 din cadrul societății intimate ; să se dispună obligarea intimatei la plata pe seama sa a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă ar fi deținut postul de șofer autobuz la Secția nr. 2 din cadrul societății intimate, începând cu data încetării contractului individual de muncă și până la data repunerii efective pe postul deținut anterior ca neîntemeiate .
Întrucât decizia de concediere a fost una legală, contestația fiind respinsă, s-a reținut că nu se poate considera că prin emiterea decizie contestate unitatea angajatoare i-ar fi cauzat contestatorului vreun prejudiciu de ordin moral prin urmare a fost respins și capătul de cerere referitor la obligarea intimatei la plata pe seama contestatorului a unor daune morale în cuantum de 10.000 Euro, la cursul BNR din ziua plății efective.
Contestatorul aflându-se în culpă procesuală instanța în temeiul art.274 din codul de procedură civilă l-a obligat în favoarea intimatei la plata sumei de 620 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial justificat cu factura fiscala nr.1353/28.01.2013 și extrasul de cont depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat recurs, reclamantul-recurent B. C. I., solicitând modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii contestației așa cum a fost completată, iar în subsidiar, în măsura în care este necesară administrarea de probe noi, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
În cuprinsul cererii de recurs sunt formulate următoarele critici:
-contrar celor reținute de prima instanță, Regulamentul intern pe anul 2012 al intimatei, reglementează în capitolul IX procedura de evaluare profesională a salariaților, nefăcând distincție între evaluarea anuală a acestora și evaluarea efectuată în scopul selectării angajaților ce urmează a fi disponibilizați; ori în atare situație, prima instanță nu putea și nu avea dreptul să interpreteze în mod diferit aceste prevederi legale și să introducă restricții și diferențieri pe care Regulamentul nu le instituie expres;
-instanța a dat soluția pornind de la premisa greșită că fișa de evaluare este cea depusă la dosar de către intimată odată cu întâmpinarea, deși ea a fost contestată de reclamant; în realitate singura fișă de evaluare ce făcea obiectul acțiunii și trebuia analizată de către instanță este cea anexată contestației, fișă ce i-a fost comunicată reclamantului în urma cererii depuse de acesta în data de 07.08.2012;
-referitor la această fișă de evaluare, se arată că ea a fost întocmită în mod incorect și nelegal, întrucât nu a avut loc o evaluare efectivă a reclamantului, acesta nefiind prezent la nici un interviu de evaluare, nu rezultă cine este persoana care a efectuat evaluarea, la rubrica „semnătura evaluatorului” figurând doar o semnătură ilizibilă, fișa nu a fost contrasemnată de o persoană aflată într-o funcție superioară celei a evaluatorului, și nu este datată, nu este completată cu calificativul obținut, nu este semnată de reclamant și nici nu a fost adusă la cunoștința acestuia prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire;
-se mai arată de asemeni că, nu au fost avute în vedere criteriile de evaluare prevăzute de art. 56 alin. 2 din Regulament, evaluatorul dând dovadă de lipsă de obiectivitate, în condițiile în care criteriile de evaluare „comportament față de public”, respectiv „neconformitățile în activitatea desfășurată” a fost depunctat grav, fără a motiva în vreun fel punctajul acordat și fără a avea vreun temei;
-decizia contestată nu cuprinde motivele de fapt care au determinat desființarea postului ocupat de reclamant, motive care să creeze posibilitatea verificării de către instanță a legalității și temeiniciei deciziei de concediere;
-intimata era obligată, conform doctrinei și practicii judiciare, să aibă în vedere anumite criterii pentru selectarea personalului afectat de reducere –criterii pe care să le insereze și în cuprinsul deciziei de încetare a contractului colectiv de muncă;
-desființarea postului ocupat de reclamant nu are o cauză reală și serioasă, fiind determinată de factori subiectivi care au avut legătură cu persoana reclamantului, urmărindu-se înlăturarea acestuia din cadrul societății; că este așa o demonstrează faptul că de la momentul emiterii deciziei nr. 144/2012 s-a dorit înlăturarea reclamantului din societate, numele acestuia figurând în cuprinsul acestei decizii; de asemeni, atât anterior cât și ulterior demarării procedurilor de desființare a postului reclamantului, intimata a făcut angajări de personal, respectiv șoferi de autobuz; se mai arată în acest sens că actele depuse de intimată nu pot fi luate în considerare, ele cuprinzând o . inadvertențe și contradicții referitoare la numărul persoanelor angajate în 2012.
În drept invocă dispozițiile art. 304 ind. 1 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:
Cu referire la criticile formulate de recurent vizând fișa de evaluare anuală, acestea sunt nefondate:
Astfel, în mod corect reține instanța de fond că evaluarea contestată nu reprezintă evaluarea anuală prevăzută de art. 57 alin. 3 din Regulamentul de Ordine Interioară, ci o evaluare comandată de către angajator, care se dorea să se constituie într-un criteriu obiectiv de selecție a angajaților ce urmau să fie disponibilizați, prin urmare ea nu este supusă rigorilor cuprinse în Regulamentul mai sus evocat; această evaluare, nu este supusă oricum cenzurii instanțelor de judecată sub aspectul modului de apreciere a competențelor profesionale ale salariatului, angajatorul fiind cel în măsură să le aprecieze raportat la întreaga activitate desfășurată de acesta; de altfel, chiar și în ipoteza invocată de recurent (a evaluării conform Regulamentului de Ordine Interioară) se prevede la art. 57 pct. 10 că, salariații nemulțumiți de rezultatul evaluării pot face contestație la conducătorul unității, contestația urmând a fi soluționată de o comisie de evaluare formată din directorul general, șeful biroului R. și jurist, procedură neurmată de contestator;
Nefondate sunt și criticile formulate de recurent cu privire la nelegalitatea deciziei de concediere, din examinarea acesteia rezultând că emiterea deciziei s-a făcut cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de Codul Muncii, în art. 65, respectiv art. 76: astfel, decizia de concediere este motivată în fapt, în preambulul acesteia indicându-se faptul că măsura a fost luată ținând cont de reducerea posturilor din cadrul O.T.L. SA, făcându-se în acest sens trimitere la decizia nr. 144 din 26.06.2012 prin care s-a decis modificarea organigramei și la adresa nr. 7820/2012, prin care a fost informată AJOFM Bihor cu privire la posturile care urmează a fi reduse, ambele acte făcând parte integrantă din decizia atacată, reclamantul luând cunoștință de măsurile luate, prin notificarea nr. 9741 (fila 38 dosar), comunicată acestuia în data de 07.08.2012; în ceea ce privește obligația indicării criteriilor de stabilire a ordinii de preferință la concediere, în mod corect reține instanța de fond că această obligație se impune doar în cazul concedierilor colective, ori în cauză suntem în prezența unei concedieri individuale și nu colective.
Referitor la temeiul concedierii este de reținut că art. 65 din Codul Muncii reglementează concedierea pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de acesta, condiționând această măsură de îndeplinirea a două cerințe și anume desființarea postului să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Toate aceste cerințe au fost îndeplinite: astfel, rezultă din preambulul deciziei de concediere –că la baza acesteia a stat decizia nr. 144 din 26.06.2012 a Directorului General al OTL SA prin care s-a aprobat modificarea organigramei, care prevede desființarea efectivă a unor posturi, inclusiv a postului ocupat de reclamant; prin urmare, postul ocupat de acesta nu se mai regăsește în structura angajatorului fapt ce rezultă și din analiza comparativă a organigramelor, ce indică o scădere constantă a numărului de șoferi; desființarea locului de muncă al reclamantului a avut o cauză reală și serioasă, constând în reorganizarea societății; în acest sens, este de observat că în actuala reglementare, concedierea pe temeiul art. 65 din Codul Muncii nu mai este condiționată neapărat de existența dificultăților economice, doctrina și jurisprudența statuând în mod constant că pentru îndeplinirea cerințelor impuse de art. 65 alin. 2 este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea activității în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalității în care își reorganizează activitatea; în acest sens, sunt lipsite de suport probator susținerile recurentului potrivit cărora la baza concedierii nu a stat o cauză serioasă și anume reorganizarea societății, ci s-a urmărit înlăturarea sa din societate.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea apreciază ca nefondat recursul și pe cale de consecință, urmează să-l respingă în temeiul art. 304 ind.1 și art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurentul contestator B. C. I., domiciliat în Fâșca, nr. 171/A, județul Bihor, în contradictoriu cu intimata pârâtă . SA, cu sediul în O., ., județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 525/LM din 3 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 8 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
D. M. F. T. V. P. A. B.
- judecător fond – C. S.
- redactat decizie – judecător V. P. - 17.01.2014
- dactilografiat grefier A. B. – 17.01.2014 – 2 ex.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 735/2014. Curtea de Apel ORADEA | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
