Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 954/2014. Curtea de Apel ORADEA

Decizia nr. 954/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 2066/111/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA I CIVILĂ

Număr operator de date cu caracter personal 3159

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 954/2014-R

Ședința publică din 04 noiembrie 2014

PREȘEDINTE: P. A.– judecător

JUDECĂTOR: P. C.

JUDECĂTOR: G. M.

GREFIER: P. L.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de reclamantul D. R. C. din Oradea, .. 42/C, ., în contradictoriu cu intimații pârâți S.C. C. S.A. G. cu sediul în G., ., județul T. și S.C. C. SA G. PRIN ADM.JUD. "RTZ&PARTNERS SPRL CLUJ N. cu sediul în Cluj N., Calea Turzii, nr. 74-76, județul Cluj, împotriva încheierii din 01.04.2014 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, având ca obiect. drepturi bănești.

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 21 octombrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru 28 octombrie 2014, apoi pentru 04 noiembrie 2014, când:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 01.04.2014 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, s-a dispus în baza art. 36 din Legea 86/2006 modificată prin Legea 255/2013, suspendarea prezentei cauze, dosarul urmând a fi trimis în arhiva instanței spre păstrare.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut că raportat la dispozițiile art. 36 din Legea 86/2006 modificată prin Legea 255/2013 potrivit căruia de la deschiderea procedurii de insolvență față de o societate, se suspendă toate acțiunile, cu excepția celor penale.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul D. R. C. solicitând admiterea recursului, repunerea pe rol a cauzei și respingerea cererii de suspendare a cauzei pe temeiul art. 242 pct. 5 din vechiul Cod de procedură civilă.

Recurentul apreciază că încheierea atacată este nelegală întrucât susține că sensul dispoziției legale prin care s-a procedat la suspendarea cauzei este acela de a suspenda orice acțiune care privesc pretenții pe care terții creditori le pot pretinde însă titularii unor drepturi de creanță rezultând din raporturile de muncă nu intră în categoria terților creditori, salariații nu constituie un element străin, dimpotrivă din punct de vedere juridic sunt parte a acestui patrimoniu de drepturi și obligații.

De asemenea, recurentul arată că procedura civilă a reglementat o procedură civilă specială, cea a insolvenței diferită de cea de drept comun pentru analiza creanțelor terților creditori – ori drepturile de creanță ale foștilor salariați nu pot fi analizate de judecătorul sindic ci doar de un judecător civil în cadrul unui proces bazat pe raporturile de dreptul muncii întrucât salariații nu trebuiau să-și valorifice într-un anumit termen titlurile lor și nici prin depunerea unor declarații de creanță, pentru aceștia procedura insolvenței neavând relevanță, nefiind termen de decădere în care trebuie îndeplinite anumite formalități, doar că acțiunile lor trebuie finalizate tocmai pentru lămurirea titlurilor lor de creanță.

Recurentul invocă faptul că salariații nu-și pot exercita drepturile lor în cadrul procedurii insolvenței, iar după închiderea acesteia nu mai pot prelua procedura de drept comun împotriva fostului angajator întrucât acesta este radiat, iar în măsura în care după deschiderea procedurii se pot introduce de către foștii salariați acțiuni juridice, cu atât mai mult, acțiunile judiciare introduse înainte de deschiderea procedurii ar putea continua să se judece.

O ultimă critică vizează o inadvertență din textul legal în sensul că suspendarea cauzei s-a produs pentru deschiderea procedurii de reorganizare și a falimentului ori în cazul de față, nu s-a ajuns nici la momentul deschiderii procedurii de reorganizare și nici al falimentului la data de 01.04.2014.

În drept, art. 2441 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimata S.C. C. S.A. G. în insolvență a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât în cauză prin Încheierea definitivă nr. 101/2014 a Tribunalului T. s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență în formă generală față de intimați, ori conform art. 36 din Legea nr. 85/2006 de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

Examinând încheierea contestată din 01.04.2014 pronunțată de Tribunalul Bihor, prin prisma motivelor de recurs invocate, raportat la textele legale incidente se apreciază că aceasta este legală, sens în care în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.

Criticile aduse încheierii nu sunt fondate.

Prin încheierea din 01.04.2014 Tribunalul Bihor în baza art. 36 din Legea nr. 86/2006 modificată prin Legea nr. 255/2013 a suspendat cauza ce face obiectul dosarului nr._ – drepturi bănești.

Conform art. 3 din Legea nr. 86/2006 astfel cum a fost modificată de Legea nr. 255/2013 „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția acțiunilor exercitate în cadrul unui proces penal”.

Așadar, dispozițiile textului mai sus enunțat sunt clare și neechivoce și privește și creanțele salariale, de altfel însuși recurentul invocă drepturi de creanță.

Conform textului legal mai sus enunțat, toate acțiunile individuale, formulate anterior datei deschiderii procedurii care au ca obiect realizarea creanțelor asupra debitorului și bunurile sale sunt suspendate de drept de la data începerii proceduri, așadar orice urmărire individuală asupra debitorului se suspendă, efectul suspensiv având tocmai rolul de a-i proteja pe creditori, ale căror creanțe vin în concurs și altfel s-ar putea prejudicia interesele creditorilor.

Este adevărat că sunt excepții, dar nu sunt aplicabile cazului din speță – legiuitorul le-a enumerat expres și restrictiv – acțiunile exercitate în cadrul unui proces penal sau situația de la art. 39 din același act normativ, privind creditorul titular al unei creanțe garantate cu ipotecă, gaj sau alte garanții reale mobiliare sau drept de retenție, ceea ce nu e cazul de față.

Pe de altă parte pentru suspendarea acțiunii nu este necesar ca încheierea de deschidere a procedurii să fie irevocabilă, întrucât hotărârile judecătorului sindic sunt executorii, recursul nefiind în principiu suspensiv de executare.

Nu subzistă nici critica privind faptul că drepturile sale de creanță nu pot fi analizate în această procedură – acțiunea reclamantului este o acțiune pentru realizarea unor creanțe pe care le are în raport de debitoarea aflată în insolvență iar pe de altă parte constatarea și calcularea acestora este o operație necesară stabilirii drepturilor sale deci având același scop – realizarea creanței.

De altfel art. 64 din Legea nr. 85/2006 explicitează dacă mai era cazul că art. 36 se aplică și în cazul salariaților. Astfel art. 64 al. 1 statuează că toți creditorii cu excepția salariaților, vor depune cerere de admitere a creanțelor în termenul fixat în ședința de deschidere a procedurii.

Sunt exceptați așadar de a depune cerere de admitere a înregistrării creanțelor anterioare datei deschiderii procedurii, salariații ale căror creanțe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidențelor contabile, așadar acestea vor fi din oficiu înregistrate, deci fac parte din procedura prevăzută de această lege.

Mai mult art. 3 pct. 10 din Legea nr. 85/2006 stipulează că, „creanțele salariale sunt creanțe ce izvorăsc din raporturi de muncă între debitor și angajații acestuia. Aceste creanțe sunt înregistrate din oficiu în tabelul de creanțe de către administratorul judiciar sau lichidator”.

Așadar, Legea nr. 85/2006 și prevederile acesteia se aplică și salariaților debitorului, între aceștia existând raporturi de muncă, deci criticile recurentului nu sunt fondate.

Creditorii salariați ai debitorului au însă un regim preferențial, nu numai din punct de vedere al procedurii ci și din punct de vedere al distribuirii creanțelor salariale care în cazul falimentului ocupă poziția a doua în ordinea prevăzută de art. 123 din Legea nr. 85/2006.

Așadar nu se poate reține critica recurentului în sensul că salariaților nu le sunt aplicabile prevederile acestui act normativ, că nu-și pot exercita drepturile câtă vreme își pot solicita creanța chiar dacă nu este stabilită prin titlu conform art. 64 din Legea nr. 85/2006 aceste cereri se verifică, se calculează de către administratorul judiciar sau lichidator, iar judecătorul sindic va decide asupra contestației împotriva calculului făcut de administrator pentru aceste creanțe – obligații ce nu au fost calculate în valoare monetară sau a căror valoare este supusă modificării, iar conform art. 73 din Legea nr. 85/2005, creditorii alături de debitor sau orice altă parte interesată vor putea formula contestație cu privire la creanțele și drepturile de preferință din Tabelul preliminar de creanțe întocmit de administratorul judiciar sau sindic.

Față de cele mai sus expuse și neexistând motive de nulitate publică, pe care instanța să le invoce din oficiu, raportat la prevederile Legii nr. 85/2006, încheierea pronunțată de Tribunalul Bihor la data de 01.04.2014 este legală, urmând a fi menținută și în baza art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

Se constată că nu s-au solicitată cheltuieli de judecată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursului civil declarat de reclamantul D. R. C. din Oradea, .. 42/C, ., în contradictoriu cu intimații pârâți S.C. C. S.A. G. cu sediul în G., ., județul T. și S.C. C. SA G. PRIN ADM.JUD. "RTZ&PARTNERS SPRL CLUJ N. cu sediul în Cluj N., Calea Turzii, nr. 74-76, județul Cluj, împotriva încheierii din 01.04.2014 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

I R E V O C A B I L Ă.

Pronunțată în ședința publică din 04 noiembrie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

P. A. P. C. G. M. P. L.

Red.dec.P. A. /03.12.2014

Jud.tribunal: B. N.

Dact.P.L./03.12.2014

Ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 954/2014. Curtea de Apel ORADEA