Asigurări sociale. Decizia nr. 1063/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1063/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 3031/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1063
Ședința publică din data de 11 aprilie 2013
Președinte – A. M. R.
Judecători – C. M. M.
- G. S. P.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său de sindicat D. C., cu domiciliul ales la sediul Cabinetului de Avocat „C. G.” din București, .. 4, .. 4, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 2215 din 8 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții: M. A. Naționale – Departamentul Financiar Contabil, cu sediul în București, Drumul Taberei, nr. 7 – 9, sector 6 și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, cu sediul în București, Drumul Taberei, nr. 7 – 9, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul-reclamant S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său de sindicat D. C. și intimații-pârâți M. A. Naționale – Departamentul Financiar contabil și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și că prin cererea de recurs s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Se mai învederează că prin intermediul Serviciului Registratură s-au depus la dosar de către recurentul-reclamant o cerere, înregistrată sub nr. 5286 din 7 martie 2013, prin care precizează cadrul procesual pasiv, iar intimatul-reclamant M. A. Naționale concluzii scrise, înregistrate sub nr. 8034 din 4 aprilie 2013, prin care se solicită, de asemenea, judecata cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod pr.civilă.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului și având în vedere solicitarea părților privind judecata cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod pr.civilă, constată cauza în stare de judecată și deliberând a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /11.04.2012, reclamantul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere ca reprezentant al numitului D. C. a chemat în judecată M. A. Naționale și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la anularea hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul MAI, anularea deciziei de recalculare a pensiei nr._/15.12.2011, menținerea deciziei de stabilire a cuantumului pensiei nr._/13.04.2007, obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii 164/2001, plătită în luna decembrie 2010 și pensia recalculată conform Legii 119/2010, HG 735/2010 și OUG 1/2011 de la data plății și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și actualizarea acesteia cu indicele de inflație pentru sumele reprezentând diferențe de pensie, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, reclamantul a contestat și cuantumul pensiei stabilit în urma recalculării ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare.
În motivarea în fapt a cererii reclamantul a formulat contestație în termenul legal de la comunicarea deciziei de revizuire, la comisia de contestații, astfel încât a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de lege. Deși s-a adresat în termenul legal cu contestație, reclamantul nu a primit nici un răspuns, lipsa răspunsului echivalând cu respingerea acțiunii.
Decizia de recalculare a pensiei a fost emisă în temeiul HG 735/2010, iar în decizia de revizuire se arată în mod eronat că aceasta ar fi fost emisă numai în temeiul Legii 119/2011, în condițiile în care în chiar decizia de recalculare se indică drept temei HG 735/2010.
Modalitatea de calcul precum și documentele în baza cărora s-a făcut recalcularea pensiilor sunt prevăzute de HG 735/2010 act administrativ suspendat ca urmare a sent. civ. nr. 338/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj. Așadar, emiterea deciziei de recalculare s-a făcut în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic în temeiul sentinței civile arătate mai sus.
Rezultă fără putință de tăgadă că recalcularea pensiei în baza unui act a cărui aplicare era suspendată, prin hotărâre judecătorească, reprezintă o gravă încălcare a legii.
Prin Legea nr. 119/2010 se încalcă dreptul de proprietate al reclamantului deoarece de-a lungul timpului nu au existat carnete de muncă, iar adeverințele cu veniturile militarilor sunt aproape imposibil de reconstituit la întreaga valoare a câștigurilor realizate, astfel încât actul normativ a obligat casele de pensie la calcularea cuantumului pensiilor la nivelul salariului mediu brut pe economie, ceea ce încalcă în mod fundamental dreptul de proprietate, creează un tratament discriminatoriu față de personalul civil care își poate valorifica toate câștigurile prin existența carnetelor de muncă.
De asemenea, prin recalcularea pensiilor se încalcă principiul dreptului câștigat deoarece pe parcursul anilor, în care a activat ca militar, a câștigat dreptul de a beneficia de sistemul de pensii sub imperiul căruia și-a desfășurat activitatea.
Decizia contestată este nelegală raportat la dispozițiile Constituției, ale dreptului comun cât și ale legislației europene în materie. Decizia de recalculare este lipsită de temei pentru că a fost emisă în temeiul HG 735/2010, deși prin sent. civ. nr. 338/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a dispus suspendarea executării HG 735/2010. având în vedere efectele „erga omnes” ale suspendării actului administrativ prin decizii judecătorești rezultă că recalcularea pensiei reclamantului s-a făcut în lipsa unui act normativ lipsit de orice efect.
În drept, art.112 Cod procedură civilă, Legea 263/2010.
În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Prin întâmpinare, M. A. Naționale a invocat excepția prematurității acțiunii, acțiunea fiind prematură datorită faptului că nu este îndreptată împotriva unei decizii/hotărâri emise de Comisia de contestații, reclamantul neurmând procedura administrativă.
Pe fondul cauzei a arătat că la data de 03.02.2011 a intrat în vigoare OUG 1/2011 și a fost instituită o nouă metodologie și noi termene pentru revizuirea cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității.
Potrivit art.1 din OUG 1/2011 pensiile militare de stat pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, se revizuiesc din oficiu, cel mai târziu până la data de 31.12.2011 pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiar. Prin urmare revizuirea pensiilor vizează toate acele pensii care au fost calculate parțial sau integral pe baza salariului mediu brut pe economie.
Din dispoziția art.1, alin.1 din OUG 1/2011 dar și din preambulul acestui act normativ reiese că procesul de revizuire vizează pensia contestatorilor și nu decizia de recalculare emisă în temeiul Legii 119/2010.
Cu privire la afirmațiile contestatorului potrivit cărora prin revizuirea pensiei s-ar încălca dreptul de proprietate, principiul neretroactivității legii și principiul drepturilor câștigate, asupra acestor aspecte s-a pronunțat Curtea Constituțională prin deciziile nr. 871 și 873/2010, decizii ce sunt definitive și general obligatorii.
În drept, art.115 Codul de procedura civilă.
În dovedire solicită proba cu înscrisuri.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 2215 din 8 noiembrie 2012, a respins excepția prematurității formulării contestației, invocată de intimată și contestația formulată de reclamantul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său de sindicat D. C., în contradictoriu cu pârâții: M. A. Naționale – Departamentul Financiar Contabil și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, reținând următoarele:
Excepția prematurității acțiunii a fost considerată nefondată deoarece art.22 din anexa 3 la OG 1/2011 prevede că împotriva deciziilor de pensie revizuite se poate introduce contestație, in termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestații care funcționează in cadrul Ministerului A. Naționale, Ministerului Administrației si Internelor si Serviciului R. de Informații.
Potrivit contestației aflate la filele 27 și urm. dosar, reclamantul a contestat decizia de pensionare a cărei anulare se solicită prin prezenta acțiune. Faptul că comisia de contestații din cadrul Casei Sectoriale de Pensii a MAPN nu a soluționat contestația formulată de reclamant, nu este un aspect care să poată fi imputat acestuia, neputându-se reține că reclamantul nu a îndeplinit procedura prevăzută de lege, anterior formulării acțiunii de față. De altfel, acțiunea este îndreptată și împotriva hotărârii comisiei de soluționare a contestațiilor, contrar celor susținute de pârâtă prin întâmpinare.
Conform deciziei nr._ s-a stabilit in favoarea reclamantului o pensie de serviciu in baza Legii nr.164/2001, în cuantum de 2892 lei. Ulterior, prin decizia nr._/31.12.2010 s-a dispus recalcularea pensiei instituita in favoarea contestatorului pe baza salariului mediu brut pe economie, luându-se în calcul vechimea in serviciu, stagiul potențial, perioada de contribuție la pensia suplimentara, stagiul complet de cotizare, însă în baza deciziei nr._/15.12.2011 s-a stabilit în favoarea contestatorului o pensie brută de 3448 lei ținându-se seama de stagiul total de cotizare, inclusiv de activitatea desfășurată în calitate de cadru militar, de sporurile încasate, de vechimea în muncă.
La data de 29.11.2011 a fost emisă decizia nr._ prin care pensia reclamantul a fost revizuită în baza OUG 1/2011 stabilindu-se o pensie brută de 3448 lei.
La emiterea deciziei contestate, pârâta a avut în vedere și a respectat dispozițiile legale în vigoare, respectiv OUG 1/2011 care la art. 1 prevăd: „pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.” Art.6 alin.1 si urm. din OUG nr.1/2011, prevăd ca pana la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei, se mențin in plata cuantumurile pensiei avute in luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011, diferențele urmând sa fie achitate pana la sfârșitul lunii februarie 2011.
Dispozițiile OUG 1/2011 care au stat la baza revizuirii pensiei reclamantului stabilesc o nouă metodologie pentru calculul pensiei beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, metodologie bazată pe principiul contributivității, cu luarea în calcul a actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de persoana vizată.
De asemenea, disp. art.1 si urm. din Legea nr.119/2010 stabilesc ca la data intrării în vigoare a acestei legi o . categorii de pensii stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii in interesul legii nr.19/2000, inclusiv pensiile militarilor, din cadrul MApN, MAI, dispoziții care au fost declarate constituționale in conformitate cu deciziile nr.873/2010, 871/2010, ale Curții Constituționale.
Așadar, din analiza probelor administrate in cauza, a rezultat ca reclamantul a beneficiat inițial de o pensie de serviciu in temeiul legii nr.164/2001, pensie care a fost recalculata in urma transformării pensiei de serviciu in pensie de asigurări sociale, in baza Legii nr.119/2010, ținându-se seama de criteriile prevăzute de lege, pensia fiind revizuită prin decizia nr._/15.12.2011, însa ulterior conform OUG nr.1/2011 s-a dispus ca pensiile recalculate exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie, pentru perioadele constituind stagiu de cotizare ale căror cuantumuri ar fi fost mai mici decât cele aflate in plata, in luna decembrie 2010, să se mențină in plata in cuantumurile existente in luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 pana la data emiterii deciziei de revizuire.
Ca atare, atât timp cât în baza art. 1 din Legea nr. 119/2010 s-a prevăzut în mod expres transformarea pensiilor de serviciu ale militarilor, în pensii în înțelesul Legii nr.19/2000, iar prin deciziile contestate, pensia de serviciu a reclamantului a devenit pensie în înțelesul Legii nr. 19/2000, înseamnă că în mod legal s-a procedat la recalcularea/revizuirea pensiei si stabilirea în favoarea reclamantului a unei pensii de asigurări sociale în înțelesul Legii nr. 19/2000, întrucât normele legale sus menționate produc efecte juridice de drept în mod imperativ, de la care părțile nu pot deroga.
Mai mult, chiar, prin deciziile nr. 871/2010, 873/25.06.2010 ale Curții Constituționale s-a stabilit cu certitudine constituționalitatea și, deci legalitatea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 privind transformarea pensiilor de serviciu în pensii de asigurări sociale în înțelesul Legii nr. 19/2000, decizii care au un caracter obligatoriu și produc efecte juridice pentru viitor.
Prin urmare, emiterea deciziilor de revizuire s-a făcut cu respectarea legislației interne în vigoare.
Faptul că in baza OUG nr.1/2011 s-a dispus menținerea in plata in cuantumurile aflate in luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011 si pana la emiterea unei decizii de revizuire, recalculare, nu înseamnă in mod automat ca se impune anularea primei decizii contestate, menținerea pensiei de serviciu, plata unor diferențe, dintre cele doua categorii de pensii, deoarece in realitate dispozițiile legii nr.119/2010 au un caracter constituțional, producând efecte juridice valabile, obligatorii pentru părți, iar emiterea OUG nr.1/2011 nu a făcut altceva decât sa reglementeze situația pensionarilor foste cadre ale MApN, ale MAI, drepturile si obligațiile părților in cazul recalculării pensiilor, fiind atributul exclusiv al statului de a adopta anumite reglementari . cu caracter special in raport de anumiți cetățeni având la rândul lor un statut special.
Apărările contestatorului, în sensul că decizia contestată ar reprezenta o încălcare a unor drepturi reglementate de art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, pensia de serviciu fiind un drept al său, un bun care a intrat în patrimoniul său definitiv și irevocabil și că aceste principii au prioritate în raport de Legea nr. 119/2010, nu au avut relevanță în cauză, întrucât în speță, nu devin aplicabile principiile reglementate de CEDO în condițiile în care acestea vizează doar bunurile intrate în proprietatea unei persoane în mod efectiv, iar legile speciale care reglementează drepturile unor persoane privind pensiile au un caracter prioritar și înlătură aplicarea unor principii reglementate de normele europene.
Curtea Constituțională s-a pronunțat deja stabilind că pensiile de serviciu, cum este și cea ce face obiectul cauzei, se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii, fiind compuse din două elemente și anume, pensia contributivă și un supliment din partea satului, iar partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat și are caracter compensatoriu pentru anumite categorii sociale”, însă „ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia.”
S-a mai reținut că în raport de aceste drepturi suplimentare „legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare” și prin urmare ele nu pot constitui o „obligație ad aeternum a statului de a acorda acestor drepturi, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementări”
Prin urmare, raportându-se la aceste considerente și având în vedere și faptul că măsurile de revizuire au fost justificate prin cauze obiective, tribunalul nu a putut reține o încălcare a principiului neretroactivității.
În ceea ce privește încălcarea dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum s-a arătat în decizia 871/25.06.2010 de către Curtea Constituțională, în analiza încălcării acestui drept s-a facut referire din nou la „natura specială a pensiei de serviciu, a celor două componente, contributivă și necontributivă, ale sale, precum și a faptului că ultima componentă este supusă practic condiției ca statul să dispună de resursele financiare pentru a putea acorda și alte drepturi de asigurări sociale față de cele pe care Constituția le nominalizează în mod expres” și prin urmare „partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun", ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii.”
De asemenea, în jurisprudența CEDO s-a reținut că dreptul la pensie intră în sfera de protecție a art. 1 din Primul Protocol numai dacă are o bază în dreptul intern, situația în care reclamantul nu se mai regăsește de la momentul intrării în vigoare a OUG 1/2011.
Din această perspectivă, tribunalul a avut în vedere și decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11), unde Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010 și că reducerea pensiilor, chiar dacă este deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională a României, Curtea de la Strasbourg a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
Pretențiile reclamantului în sensul că în baza deciziilor emise și-ar fi pierdut gradul militar au fost considerate nefondate deoarece în realitate la stabilirea cuantumului pensiei s-a ținut seama de întreaga perioadă în care contestatorul a prestat activitate, inclusiv în calitate de cadru militar, iar în urma pensionării acesta nu mai poate pretinde menținerea propriu-zisă, efectivă a gradului militar și deci plata unor drepturi în mod egal în raport de cadrele militare active.
Privitor la celelalte critici vizând cuantumul pensiei și care nu pot fi verificate pe baza documentelor depuse la dosarul cauzei, reclamantul s-a opus administrării probei cu expertiză încuviințată de instanță, astfel încât în lipsa unor dovezi care să infirme corectitudinea datelor înscrise în deciziile contestate și probate de pârâtă prin înscrisurile înaintate, instanța nu a putut primi susținerile reclamantului.
În ceea ce privește cererea de menținere în plată a pensiei stabilită în baza Legii 164/2001, tribunalul a constatat că această cerere nu are nici o susținere legală, această lege fiind abrogată prin Legea 263/2010, iar OUG 1/2011 permițând menținerea cuantumului pensiei stabilite în temeiul legi respective numai până la emiterea deciziilor de revizuire, decizii de la emiterea cărora reclamantului îi sunt aplicabile dispozițiile OUG 1/2011.
Prin urmare tribunalul, având în vedere aceste considerente și constatând că au fost respectate disp. art.1 din Legea nr. 119/2010, ținând seama si de OUG nr.1/2011, a respins contestația, în totalitate, ca neîntemeiată întrucât în condițiile în care deciziile contestate au fost emise cu respectarea normelor legale în materie, reclamantul nu mai poate pretinde menținerea în plată a deciziei inițiale de pensie și nici plata unor sume de bani cu titlu de diferențe de pensie pe care în realitate pârâții nu i le datorează, mai ales ca nu exista nicio dovada la dosar că la data emiterii deciziei nu s-ar fi ținut seama de toate drepturile ce i se cuvin contestatorului, acesta opunându-se administrării expertizei încuviințate de instanță, neimpunându-se recalcularea pensiei si plata unor diferențe reactualizate.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere în numele și pentru membrul său D. C., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii de recurs, după expunerea obiectului și a istoricului cauzei, recurentul a arătat că revizuirea pensiei s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1 din OUG nr.1/2011.
Astfel, atât prin cererea introductivă, cât și prin cererile de completare a acesteia, s-a arătat permanent că deciziile de revizuire au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2011, potrivit cărora: “...se impune adoptarea de măsuri imediate pentru reglementarea unor aspecte în scopul revizuirii pensiilor recalculate potrivit art. 1 lit. a și b din Legea nr. 119/2010. Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a șl b din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. 4 din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari"
Ținând cont de dispozițiile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2011, recurentul a învederat că interpretarea și raționamentul instanței de fond sunt total greșite, neîntemeiate, adăugând la textul de lege, care definește foarte clar câmpul de aplicare al revizuirilor și anume: se revizuiesc numai acele pensii recalculate pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie.
Conform prevederilor legale, nu toate pensiile se revizuiesc, ci numai acelea care au fost recalculate luându-se în calcul salariul mediu brut pe economie. Faptul că OUG nr.1/2011 a dispus menținerea în plată a pensiilor aflate în plată în decembrie 2010, nu are nici o relevanța asupra dispoziției din același act normativ potrivit căruia numai pensiile recalculate puteau fi revizuite. Ori, în situația de față singura decizie de recalculare a pensiei a fost anulată printr-o decizie definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Ploiești, astfel încât, în fapt, intimatele au revizuit pensia specială dobândită în temeiul Legii nr. 164/2011 și menținută prin hotărârea irevocabilă.
Așadar, potrivit dispozițiilor legale, respectiv art. 1 alin 1 din OUG 1/2011 se revizuiesc numai pensiile pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, iar în cazul recurentului această condiție nu este îndeplinită, întrucât decizia de recalculare a pensiei a fost anulată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Totodată, recurentul a arătat că apreciază ca greșită interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 1/2011 de către instanța de fond care a reținut în mod eronat că „emiterea unei decizii de revizuire nu înseamnă automat că se impune anularea primei decizii contestate”, întrucât instanța de fond nu a fost învestită cu un astfel de capăt de cerere, la momentul introducerii acțiunii decizia de recalculare fiind anulată prin hotărârea definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Ploiești.
Faptul că o decizie de revizuire ar fi putut fi emisă în mod legal numai dacă ar fi existat o decizie de recalculare executorie, iar în cazul în speță singura decizie de recalculare a fost anulată, este de natură a afecta în mod grav și ireparabil drepturile sale referitoare la accesul la justiție și la proprietate.
Așadar, recurentul a învederat că în cazul său, rolul instanței de fond era acela de a verifica dacă s-a revizuit o pensie al cărei cuantum a fost stabilit prin utilizarea salariului mediu brut pe economie, în măsura în care s-a revizuit o pensie care a fost altfel calculată decât prin utilizarea salariului mediu brut pe economie, sentința pronunțată nu este legală deoarece nu intră în sfera de aplicare a O.U.G. nr. 1/2011.
A mai învederat recurentul că, în fața instanței de fond, a susținut și motivele de nulitate întemeiate pe dispoziții din dreptul internațional, respectiv art. 6, 13, 14 din CEDO și art. 1 la Protocolul nr. 1 la CEDO, prevederi de directă și imediată aplicabilitate.
Așadar, prin aplicarea cu prioritate, față de cele interne, a dispozițiilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și a interpretărilor acestor dispoziții date de forurile internaționale competente, instanțele de judecată nu încalcă prevederile art.1 1 ahn.3 din Legea nr.47/1992, potrivit cărora deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor si nici pe cele ale art. 3l din aceeași lege, conform cărora decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, cu atât mai mult cu cât deciziile invocate anterior sunt de respingere a obiecțiilor de neconstituționalitate, iar nu de admitere a acestora.
Curtea europeană a constatat că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
In consecință, constatarea anterioară a constituționalității Legii 119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare Convenției
Ori, instanța de fond a ignorat la pronunțarea hotărârii încălcarea frapantă și gravă a dispozițiilor art.1 al Primului Protocol adițional ale Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, coroborate cu cele ale art. 14 din Convenție.
Astfel, instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale potrivit cărora „1.Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
A arătat recurentul că instanța de fond avea obligația de a verifica respectarea acestor dispoziții prioritare ale dreptului internațional, instanța națională fiind obligată să interpreteze aceste norme în concordanță cu reperele statuate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a cărei practică se află în continuă dezvoltare și evoluție a concepțiilor, cu exigențe permanent sporite în garantarea drepturilor ocrotite de Convenție. Această jurisprudența are o aplicare directă în dreptul intern și, în virtutea principiului subsidiari tații, interpretarea situației europene se impune și instanțelor interne - în acest sens. Decizia nr.81/1994 a Curții Constituționale.
Așadar, instanța de fond avea obligația de a cerceta măsura in care situația de fapt a recurentului - contestator se înscrie in situația menționată la art. 1 din Convenție, respectiv de a verifica următoarele aspecte: dacă partea reclamantă deține un „bun" existent; dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; dacă ingerința îndeplinește condițiile legalității; a existenței unui scop legitim sau de utilitate publică în acord perfect cu interesul general; a proporționalității rezonabile a ingerinței - mijloacelor utilizate - cu scopul legitim urmărit; a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății;
a nediscriminării.
In ceea ce privește pensia de serviciu - specială, din punctul de vedere al naturii juridice nu trebuie sa se confunde și nici sa nu se suprapună cu cea de pensie de drept comun.
Dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea internă, distinct de dreptul la pensie din sistemul general.
Oricum, începând cu hotărârea pronunțată în Cauza Stec și alții v. Regatul Unit, Curtea a abandonat definitiv în materie de pensii și alte drepturi de securitate socială distincția dintre beneficiile contributive și necontributive, plătite din resurse bugetare, ambele fiind deopotrivă și fără echivoc considerate ca situându-se sub protecția art. l al primului Protocol adiționai la Convenție, ca bunuri proprietate individuală.
Mai mult, Curtea a adăugat, statuând în mod expres, că atunci când un stat alege să instituie prin legea internă o schemă - un regim - de pensii, toate drepturile individuale și interesele derivând din această schemă cad sub incidența art.1 al Protocolului nr.1 și art. 14 din Convenție, indiferent de plata sau nu a unei contribuții la schemă sau a scopurilor pentru care schema de pensii a fost fondată (Cauza Andrejeva v. Letonia, în care s-a reținut încălcarea art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 al Protocolului nr.1)
Art. 1 al primului Protocol adițional nu pune restricții libertății statelor de a decide dacă să pună în practică orice formă de schemă de securitate socială sau în a alege tipul sau cuantumul beneficiilor ce vor fi generate de schema ce va fi aleasă însă, deîndată ce statul contractant a pus în vigoare legislația care acordă plata dreptului de securitate socială - indiferent dacă este sau nu condiționată de o prealabilă plată de contribuții - această legislație trebuie considerată ca generând un interes pecuniar ocrotit de art.1 al Protocolului nr.1 și art. 14 din Convenție, pentru toate persoanele care satisfac cerințele legale de pensionare (cauzele Stec și alții v. Regatul Unit, Andrejeva v. Letonia).
Curtea a observat că, în materie de pensii, odată ce o persoană a fost admisă într-o funcție publică, acea persoană a dobândit un drept - de a primi pensia corespunzătoare prevăzută de leg pentru îndeplinirea serviciului public, care constituie un „bun" în sensul art.1 al Protocolului nr.1 (cauzele Azinas v. Cipru, Apostolakis v. G.). Dreptul la alocația de pensie constituie un drept patrimonial, în sensul art.1 al primului Protocol adițional, fiind suficient stabilit de autoritățile naționale în baza legislației în vigoare (cauzele Gauygusuz v. Austria și Bunchen v. Republica Cehă).
Rezulta așadar fără putința de tăgada că și pensia de serviciu, stabilită de autoritățile române - serviciul public de pensii și printr-o decizie administrativă de pensionare în baza legii, reprezintă un „bun", partea reclamantă exercitând acest drept prin încasarea lunară, a pensiilor, după data pensionării.
A mai precizat recurentul că este inacceptabil argumentul instanței de fond, potrivit căruia nu există o ingerință asupra proprietății în caz de reducere a pensiei sub pretextul că viitorul cuantum ce va fi plătit va fi calculat în concordanță cu noile norme legale incidente.
Dimpotrivă, Curtea a statuat expres că, dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă - prin lege sau ca măsură disciplinară, este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată în lumina art. 1 al Protocolului nr.1 (cauzele Azinas v. Cipru, Banfield v. Regatul Unit, Apostolakis v. G.).
Așa cum s-a reținut si in alte cauze, reducerea cuantumului pensiei sau întreruperea plății acesteia reprezintă o ingerință ce trebuie justificată (cauzele Kjartan Asmudsson v. Islanda, Rasmussen v. Polonia, Wieczorek v. Polonia).
In acest context, prevederile abrogative ale art. 1-3 din Legea nr. 119/2010, menținute și prin art. 196 lit. i din Legea nr.263/2010 au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu, fapt ce reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului, si asta chiar dacă acest „bun" - pensia de serviciu a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun.
Având în vedere că pensia de serviciu (..bunul") a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație poate echivala cu o veritabilă privare de proprietate întrucât in speța este cazul unei eliminări integrale «și ireversibile a dreptului, iar nu o suspendare sau amânare a plății acestuia ori o reducere parțială de cuantum.
Testul de proporționalitate a ingerinței invocate de către instant de fond, constă în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate în caz de privare de proprietate, chiar dacă compensația nu trebuie să fie integrală în anumite circumstanțe, totuși ea trebuie să fie rezonabilă.
Ori, acordarea în locul vechiului bun pensia de serviciul, a unui alt bun - pensia de drept comun cu o valoare substanțial și vădit diminuata, nu se încadrează în limitele rezonabilului.
Instanța de fond ar fi trebuit sa procedeze la analizarea condițiilor ingerinței statului asupra dreptului la respectarea bunurilor, condiții fixate de Convenție.
Astfel, instanța de fond ar fi trebuit, sa verifice cu prioritate dacă ingerința în cauză a satisfăcut cerințele legalității și nu a fost arbitrară (cauzele Beyeler v. Italia, latridis v. G.,Wieczorek v. Polonia). Principiul legalității comportă trei aspecte: existența normei legale care reglementează ingerința, caracteristicile normei legale, aplicarea normei într-o manieră care să nu fie vădit eronată sau arbitrară.
Ori, in ceea ce privește ingerința, aceasta este prevăzută de lege și anume de art. 1-3 din Legea nr. 119/2000, ingerința producându-se în baza unei norme legale în materie.
Întotdeauna, principiul legalității mai presupune ca norma aplicată din dreptul intern să fie suficient de accesibilă, precisă și predictibilă (cauzele Hentrich v. Franța, Beyeler v. Italia).
In acest sens este necesar ca reglementările legale interne să prevadă în mod clar și neechivoc, timp de mai mulți ani, că o anumită cauză, atrage pierderea totală sau parțială a pensiei de serviciu (ocupaționale), iar pensionarul să poată cu ușurință cunoaște aceste dispoziții ale legii, lipsite de orice ambiguitate, fiind prevenit asupra consecințelor intervenirii respectivelor cauze legale exacte de încetare a acordării pensiei (cauzele Banfield v. Regatul Unit, Rasmussen v. Polonia).
Ori, în cazul de față, nicio dispoziție din legislația specială sau generală a pensiilor in vigoare la momentul recalculării nu prevede printre cazurile legale de încetare a plății pensiilor de serviciu dificultățile financiare ale bugetului de pensii.
Mai mult, instanța de fond ar fi trebuit sa observe ca stabilitatea și coerența plății pensiilor este garantată expres de către stat, care și-a asumat necondiționat obligația finanțării deficitului bugetului de pensii (art. 16 din Legea nr.19/2000, reluat și de art. 26 din Legea nr.263/2010).
Așadar devine evident că această condiție a legalității ingerinței nu este îndeplinită, deoarece acesta implica și o accesibilitate, precizie și predictibilitate a normei legale interne.
În cazul de față stabilitatea, siguranța și coerența legislativă rezonabil sperată a fost înfrântă fără nicio prevenire prealabilă, care să fie lipsită de ambiguitate, încălcându-se astfel art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Referitor la retroactivitatea legii, recurentul a arătat că este greșită reținerea instanței de fond potrivit căreia a apreciat ca aplicabile și incidente în cauză reținerile Curții Constituționale referitoare la faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut efect retroactiv. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că noile acte normative nu au avut efect retroactiv și nu au adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, iar în cazul recurentului aceste susțineri nu pot fi reținute, întrucât situația de fapt este diferită, respectiv acesta nedobândind niciodată un drept la pensie în temeiul contribuției la bugetul asigurărilor sociale, întrucât sistemul militar avea alte criterii pentru stabilirea dreptului la pensie.
Potrivit Deciziei nr. 466/2004 a Curții Constituționale, "legiuitorul este în drept să modifice și să completeze reglementările legale referitoare la condițiile de exercitare a dreptului la pensie ori de câte ori consideră că situația economică a țării și resursele financiare existente permit sau impun anumite modificări, dar orice reglementare nouă se aplică numai de la data intrării sale în vigoare, o nouă legislație referitoare la pensii neaplicându-se în mod automat persoanelor pensionate pe baza legislației anterioare în vigoare”.
Rezultă astfel că legea nouă prin care se dispune revizuirea se poate aplica numai faptelor ce se vor produce ulterior datei intrării sale în vigoare, nu și situațiilor anterioare, trecute, cu toate efectele care s-au produs și se produc în timp, datorită situației create la ac el moment.
Ori, pensia specială a reprezintă o situație juridică constituită sub norma veche, echivalată și de norma legală nouă, situație care a creat efecte juridice definitive, sub formă de prestații succesive, pe care statul este obligat să le respecte, iar prin aplicarea retroactivă a normei de revizuire a pensie, autoritățile naționale au încălcat art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției, fapt neobservat de către instanța de fond.
A mai învederat recurentul că chiar instanța precizează clar dreptul la pensie a fost stabilit sub imperiul unei legi. Din moment ce el a fost stabilit sunt imperiul unei legi și s-a stabilit pentru viitor, orice modificare a modalității de calcul înseamnă o reîntoarcere la legea care a stabilit cuantumul pensiei. D. în măsura în care aceste drepturi sunt mai favorabile pensionarului, se poate admite modificarea modalității de stabilire a cuantumului pensiei.
Prin dreptul la pensie se înțelege atât dreptul pur, modalitatea de calcul și cuantum. Faptul că se revizuiește cuantumul, prin modificarea modalității de calcul înseamnă că se revine la ceea ce este deja stabilit. Nu trebuie confundat efectul revizuirii, care este pentru viitor, cu retroactivitatea legii care recalculează un drept deja stabilit.
Recurentul a mai învederat că, în expunerea de motive a Legii nr. 119/2010, depusă de inițiator la Parlament, există două motive care corespund condiției scopului legitim: continuarea crizei economice și anul 2009 și extinderea acesteia în anul 2010, ce atrage necesitatea asigurării sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, eliminarea privilegiilor din legile sistemelor speciale de pensii publice.
Este necesară însă o proporționalitate rezonabilă între ingerință - mijloacele utilizate și scopul legitim urmărit.
Curtea a acceptat că, în sens larg, poate reprezenta un scop legitim protecția sistemului economic al țării, în contextul necesității instituirii unui sistem de securitate socială viabil și a capacității reduse a bugetului național. Dar instanța europeană a subliniat că, și în acest caz, este obligatoriu să se determine dacă a existat un raport rezonabil de proporționalitate între mai sus menționatul scop legitim și mijloacele utilizate, în fiecare caz în speță (cauzele Andrejeva v. Letonia și Bunchen v. Republica Cehă). Ingerința trebuie să fie proporțională în mod rezonabil cu scopul urmărit (cauzele J. și alții v. Germania, Wieczorek v. Polonia).
Procedând la o asemenea verificare concretă, două condiții preliminare, comune ambelor scopuri legitime invocate (criza economică, respectiv eliminarea privilegiilor unor pensionari), constau în păstrarea îndeplinirii condițiilor de pensionare specială de către partea reclamantă și lipsa caracterului discreționar al ingerinței. Partea reclamantă nu a încetat să îndeplinească condițiile legale ale pensiei speciale acordate, deci, nu poate fi invocată existența proporționalității în sensul reținut în Cauza Rasmussen v. Polonia. în primul rând, sub aspectul asigurării sustenabilității bugetului de asigurări sociale în condițiile de criză economică, condiția proporționalității impune: motivarea suficientă a mijloacelor utilizate; acționarea de către stat într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecință.
Privarea de proprietate, servind interesului public, trebuie să urmărească scopul legitim prin mijloace proporționale în mod rezonabil cu scopul urmărit,
Principiul „bunei guvernări" impune ca atunci, când o problemă de interes public apare, autoritățile publice să acționeze într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare șl cu o maximă consecvență (cauzele Beyeler v. Italia, Moskal v. Polonia).
Or, dacă mijloacele utilizate sunt insuficient motivate, este încălcată Convenția (cauza Beyeler v. Italia).
Obligația statului de a motiva ingerința (actul normativ - Legea nr. 119/2010) rezultă expres și din dispozițiile art. 6 și art.7 din Legea nr.24/2000, trebuind să existe o expunere de motive a legii însoțită de un studiu de impact, cu soluții care „trebuie să fie temeinic fundamentate", în baza evaluării preliminare a impactului noilor reglementări.
Insă, așa cum remarcă expres și Curtea Constituțională in cuprinsul Deciziei nr.873/2010 se poate cu ușurință observa că la secțiunea a 4-a din expunerea de motive, intitulată „Impactul financiar asupra bugetului național general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (5 ani), nu se face nicio precizare cu privire la modificarea aspectelor bugetare, deci nu a fost temeinic fundamentată această măsură.
Cu privire la obligația statului de a acționa într-un timp adecvat, este de reținut că pentru a exista un raport de proporționalitate fată de caracterul pur temporar si excepțional al crizei economice, trebuie ca și mijloacele utilizate - prin ingerința asupra dreptului de proprietatea să fie tot temporare.
Potrivit Deciziei nr.46/2002 a Curții Constituționale, „în cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziții legale, printr-un act normativ de același nivel"
Așadar, statul avea posibilitatea de diminua temporar, pe perioada existentei dificultăților economico - financiare a pensiilor speciale cu posibilitatea reluării imediate in plata a acestora in momentul in care condițiile care au determinat luarea măsurii ar fi dispărut.
Ori, mijlocul folosit - al eliminării definitive a dreptului la pensia de serviciu - nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluțiile adecvate.
Acest scop legitim ,al apărării față de criza economică, justifică numai măsuri pe durata determinată a crizei, deci temporare, precum suspendarea temporară a exercițiului unui drept - cum ar fi cel la pensie de serviciu.
Se observă o dată in plus ca în speța a fost încălcat art.1 al primului Protocol adițional, pentru nerespectarea condiției proporționalității.
Și pentru al doilea scop legitim invocat, al eliminării privilegiilor, mijloacele utilizate nu sunt într-un raport de proporționalitate cu acest scop urmărit.
Așa cum s-a reținut și prin Decizia nr.20/2000 a Curții Constituționale și din natura juridică a dreptului la pensie de serviciu, acest drept, fondat pe un regim profesional public special de securitate socială, nu reprezintă un privilegiu și are o justificare obiectivă și rațională, fiind o compensație pentru incovenientele majore ce rezultă din rigoarea si riscurile deosebite ale statutelor profesionale speciale.
Aceste categorii profesionale speciale au acumulat un stagiu complex - atât contributiv, cât și privativ, simultan cu îndeplinirea unor obligații profesionale deosebit de restrictive și riscante, deci nu se află într-o situație similară cu celelalte categorii nesupuse unui astfel de regim ocupațional.
Ori, principiul „echilibrului echitabil", între cerințele interesului general ai societății și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, implică necesitatea unui raport rezonabil între mijloacele folosite și scopul urmărit a fi realizat, în contextul regulii statuate de prima frază a primului alineat al art. 1 din primul Protocol adițional, stabilirea faptului dacă a existat un asemenea echilibru, necesită o examinare completă a diferitelor aspecte incidente în speță, cum ar fi conduita autorităților sau a părții reclamante (Cauza Beyeler v. Italia).
Astfel, dacă autoritățile pot acționa oricând în sensul ingerinței asupra proprietății - de exemplu, prin eliminarea pensiei de serviciu, atunci drepturile proprietarului sunt întotdeauna restricționate, prin crearea unei continue incertitudini și insecurități, fiind încălcat art.1 al Protocolului nr.1 (Cauza Beyeler v. Italia).
Contestatorului nu i se poate reproșa conduita acestuia, deoarece s-a achitat de stagiul complex prevăzut de regimul profesional public special de securitate socială, care era obligatoriu.
De asemenea, nu a putut contribui la o schemă privată de pensii, deoarece autoritățile au adoptat tardiv Legea nr.411/2004, partea reclamantă nemaiputând în mod obiectiv realiza stagiul cerut de această lege înainte de data pensionării.
Așa cum s-a demonstrat si instanței de fond, contestatorul se află într-o situație de vulnerabilitate financiară socială sub aspectul mijloacelor de subzistență, deoarece statutul profesional i-a impus interdicții profesionale, concomitent cu suportarea riscurilor profesionale și a altor obligații statutare deosebite.
Ori, în urma supunerii la toate aceste privațiuni economice și sociale, este excesivă și disproporționată lăsarea contestatorului fără compensația materială adecvată și proporțională privațiunilor suportate, fiind pusă intempestiv într-o situație neprevăzută de mare dificultate și marginalizare socială, prin reducerea unicei surse de venit.
Așadar, în ceea ce privește reținerea scopul legitim al noii reglementări constând în situația de criză economică, recurentul a solicitat a se observa că acest scop nu a fost niciodată realizat, întrucât din chiar comunicările media ale intimatelor reiese că după recalcularea și revizuirea pensiilor, bugetul de pensii a crescut cu mai mult de 15%, cei cea. 27.500 (10%) de pensionari cărora le-au fost reduse pensiile fiind cei care trebuie să reechilibreze bugetul asigurărilor sociale pentru 4 milioane de pensionari.
Astfel, recurentul a învederat că este evident faptul că se numără printre cel 27.500 de pensionari care au suferit reduceri al cuantumului pensiei, că suportă o sarcină excesivă și exorbitantă, în vederea realizării unui scop care nu este și nu va putea fi niciodată atins cu această reglementare.
Așa fiind, atâta timp cât este public faptul că scopul noii reglementări din domeniul pensiilor nu a fost realizat, ci din contră a fost nevoie ca bugetul asigurărilor sociale să fie majorat pentru a se putea plăti pensiile în cuantumul revizuit, apreciem că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.
Cu privire la cuantumul pensiei revizuite, recurentul a învederat că în ceea ce privește considerentul instanței de fond referitor la faptul că „ prin cea de a doua decizie de revizuire emisă la data de 20.01.2012 a crescut cuantumul pensiei reclamantului, luându-se în considerare toate elementele aflate la dosarul de pensionare și depuse la dosarul cauzei”, și această reținere este greșită, întrucât pârâta nu a depus la dosar toate înscrisurile din care să rezulte veniturile acestuia și care au fost întotdeauna în posesia intimatelor.
A mai precizat recurentul că în situația în care toate înscrisurile solicitate prin cererea de probatorii s-ar fi aflat la dosarul cauzei, întreaga situație a veniturilor sale ar fi putut fi lămurită. Ori, la dosarul cauzei nu se află tocmai înscrisurile esențiale care atestă veniturile sale, ceea ce nu lămurește cu nimic situația veniturilor.
Așadar, în situația în care instanța de fond reține că înscrisurile sunt insuficiente, iar acestea nu s-au aflat niciodată în posesia recurentului, respingerea probei cu înscrisuri a fost neîntemeiată, iar efectuarea unei expertize contabile nelămuritoare.
Față de toate aceste argumente, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum a fost completată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.
Intimatul-pârât M. A. Naționale a formulat și depus concluzii scrise.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recursul declarat de pârâtă, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin decizia nr._/15.12.2011 s-a dispus revizuirea pensiei cuvenite recurentului contestator, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 119/2010, fiind stabilit un cuantum al acesteia de 3448 lei lunar.
Curtea va reține faptul că recalcularea și, ulterior, revizuirea pensiei, are ca temei legal dispozițiile Legii nr.119/2010, prin care s-a stabilit de legiuitor că pensiile de serviciu stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul Legii nr.19/2000 și se recalculează după metodologia și algoritmul de calcul prevăzut de această lege.
Aceasta lege a făcut obiectul controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr.458/02.12.2003 a Curții Constituționale s-a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituită sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei de aplicare.”
În același sens, au statuat și deciziile nr.871/2010 și nr. 1380/18.10.2011, în cadrul cărora Curtea Constituțională a analizat constituționalitatea acestei legi în raport de dispozițiile art.15 alin.2 din Constituție, abordând și respectarea principiului neretroactivității legii.
Curtea Constituțională a reținut că textele legale criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ce privește cuantumul acestora, nu și stagiul de cotizare sau vârsta eligibilă, iar aceste statuări ale Curții Constituționale nu pot fi modificate de o instanță de drept comun în interpretarea aceluiași principiu, acela al neretroactivității legii civile.
Aceste concluzii au fost confirmate și de Curtea Europeana a Drepturilor Omului care prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11), a constatat neîncălcarea de către Statul Român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98 ; decizia Jankovic c. Croației, nr._/98 ; decizia Kuna c. Germaniei, nr._/99 ; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).
Aceeași instanță a reamintit, în acest sens, ca statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale și dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior ; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr._ /11 și_/11).
În speță, instanța europeană a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii, aceasta fiind practica actuală a CEDO, obligatorie pentru instanțele naționale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că reducerea pensiilor speciale, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie.
Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, numai în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
Ori în situații similare cu cea de față, Curtea a reținut faptul că modul de calcul al pensiilor ține de marja de apreciere a statului.
În același spirit, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011, a respins recursurile în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, reținând că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, cauza Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, par. 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Înalta Curte a constatat, însă, că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Ca atare, reiese din decizia sus-amintită că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare, iar pe calea recursului în interesul legii nu este posibil a se statua o concluzie general valabilă de natură a asigura unificarea practicii judiciare, având aptitudinea de a fi aplicată în fiecare cauză aflată pe rolul instanțelor, de vreme ce stabilirea raportului de proporționalitate este rezultatul aprecierii materialului probator și a circumstanțelor proprii fiecărei pricini sau a situației de fapt reținute, fiind așadar exclusiv o chestiune de aplicare a legii.
Intimatul contestator nu a făcut dovada, în concret, că raportul de proporționalitate este compromis, respectiv că suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excede marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială, sau că este lipsit total de respectivul beneficiu social ori i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, nu s-a constatat o ingerință în drepturile intimatului nici sub aspectul criteriilor invocate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011 cum ar fi indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, sau alte circumstanțe particulare ale cauzei.
Prin urmare, decizia contestată în cauză nu este afectată de nicio cauză de nulitate, fiind emisă cu respectarea dispozițiilor legale în materie, contestația formulată în cauză apărând ca neîntemeiată. Mai mult, corect a reținut tribunalul și faptul că la emiterea deciziei atacate în prezenta cauză s-au avut în vedere toate documentele justificative din care rezultă drepturile ce i se cuvin recurentului, acesta neindicând ce anume acte nu au fost valorificate în procesul de revizuire a pensiei.
Pentru toate aceste considerente, curtea, văzând disp. art.304, 3041 și 312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său de sindicat D. C., cu domiciliul ales la sediul Cabinetului de Avocat „C. G.” din București, .. 4, .. 4, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 2215 din 8 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții: M. A. Naționale – Departamentul Financiar Contabil, cu sediul în București, Drumul Taberei, nr. 7 – 9, sector 6 și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, cu sediul în București, Drumul Taberei, nr. 7 – 9, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11 aprilie 2013.
Președinte, Judecători,
A. M. R. C. M. M. G. S. P.
Grefier,
N. M.
Red. CMM
Tehnored.NM
2ex./16.04.2013
d.f._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. G. C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 2558/2013.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 76/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
