Contestaţie decizie de pensionare. Hotărâre din 16-04-2013, Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 1839/105/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
D E CI Z I A nr.1103
Ședința publică din data de 16 aprilie 2013
Președinte - E.-S. L.
Judecători - V.-A. P.
- C.-P. B.
Grefier - G. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatoarea C. C. prin S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, cu domiciliul ales la SCPA C. G. și R. I. V., din București, ..4 . . sector 3 împotriva sentinței civile nr.85 din data de 11 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații M. Administrației și Internelor - C. de Pensii, cu sediul în București, Piața Revoluției nr.1A sector l și C. S. de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, cu sediul în București, ..3 sector 4.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul art.6 din Legea nr. 192/2006, informează asupra posibilității și avantajelor folosirii procedurii medierii, părțile putând să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că recursul este la primul termen de judecată. Prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare din partea Ministerului Afacerilor Interne, înregistrată sub nr. 6343 din data de 18.03.2013, prin care solicită jucarea în lipsă, întâmpinare ce a fost comunicată contestatoarei pe cale de adresă. De asemenea, s-a depus întâmpinare formulată de intimata C. S. de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, înregistrată sub nr. 8898 din data de 15.04.2013, prin care solicită judecarea în lipsă.
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului și împrejurarea că atât recurenta prin cererea de recurs, cât și intimații, prin întâmpinare au solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, contestatoarea C. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimații M. Administrației și Internelor - C. de Pensii și C. S. de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, anularea hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul MAI, astfel cum este menționată în anexa nr.1 a cererii, anularea deciziei de revizuire a pensiei contestate nr._/12.12.2011, menținerea deciziei de stabilire a cuantumului pensiei nr._/13.04.2010 plătită în luna decembrie 2010, obligarea intimatei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr.164/2001, a Legii nr. 179/2004, a Decretului nr.214/1977 (după caz), plătită în luna decembrie 2010 și pensia revizuită conform Legii nr.119/2010, HG nr.735 /2010 și OUG nr.1/2011 de la data plății și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, precum și obligarea intimatei la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferentă sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii, dobândă calculată până la data plății efective a pensiei inițiale, cu cheltuieli de judecată.
În subsidiar, contestatoarea a învederat că înțelege să conteste cuantumul pensiei stabilit în urma revizuirii, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare, conform precizărilor din contestația adresată comisiei de contestații din cadrul ministerului.
În motivarea contestației, s-a arătat că deși contestatoarea s-a adresat în termen legal comisiei de contestații din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, Comisia de Contestații nu a soluționat contestația depusă, în sensul că nu a analizat și nu a răspuns tuturor criticilor formulate în privința modalității și corectitudinii efectuării revizuirii, mulțumindu-se să facă o trecere în revistă a actelor normative incidente în cauză.
S-a menționat că deciziile de recalculare a pensiei au fost emise în temeiul dispozițiilor HG nr.735/21.07.2010, iar în decizia de revizuire contestată, se arată în mod eronat că aceasta ar fi fost emisă numai în temeiul Legii nr.119/2011, în condițiile în care în chiar cuprinsul deciziei de recalculare se indică drept temei HG nr.735/2010.
S-a susținut în continuare că prin sentința civilă nr.338/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a dispus suspendarea executării HG nr.735/2010 până la pronunțarea instanței de fond, soluție rămasă definitivă conform deciziei nr.38/7.01.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că emiterea deciziei de recalculare s-a făcut în baza unui act normativ lipsit de orice temei juridic, în temeiul sentinței indicate, fapt ce este de natură să determine nelegalitatea deciziei de revizuire contestate și a cuantumului pensiei stabilit în urma revizuirii.
S-a învederat că decizia de revizuire emisă este lovită de nulitate absolută întrucât ar trebui revizuită o decizie de recalculare emisă în mod legal.
S-a arătat în continuare că normele Legii nr.119/2010 contravin prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, membrii SCMD beneficiind de un drept de proprietate asupra pensiei a cărei recalculare a fost dispusă, instanța fiind obligată, conform art.20 alin.2 din Constituția României, să facă aplicarea directă a reglementărilor internaționale.
În continuare, s-a făcut pe larg trimitere la cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența acesteia, cu privire la domeniul de aplicare a art.1 al Protocolului nr.1 adițional la Convenție, arătându-se că ingerința nu este impusă de o cauză de utilitate publică și că nu se respectă cerința proporționalității ingerinței cu scopul legitim urmărit.
S-a susținut că OUG nr.1/2011 nu oferă membrului de sindicat posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză, iar lipsa totală a despăgubirilor nu se poate justifica, reducerea pensiei și imposibilitatea recuperării vreodată a sumelor de bani aferente procentului de reducere rupând justul echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general.
Totodată, s-a arătat că măsura revizuirii pensiei stabilită prin legi speciale încalcă principiul neretroactivității legii prevăzut de art.15 alin.2 din Constituția României, făcându-se trimitere și la o . decizii ale Curții Constituționale privitoare la principiul neretroactivității, măsurile propuse având caracter civil, astfel că ele nu puteau viza decât cazurile care se vor ivi după . nu pe cele deja existente.
De asemenea, s-a învederat că prin revizuirea pensiei se încalcă principiul dreptului câștigat, principiu care, chiar dacă nu are o consacrare legală, are o construcție jurisprudențială.
S-a mai arătat că potrivit art.1 alin.4 din OUG nr.1/2011, în cazul pensiilor prevăzute la alin.1, pentru care, cel mai târziu până la 31.10.2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr.1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut pe economie, ceea ce înseamnă că, în măsura în care din vina statului român, prin intermediul instituțiilor sale, nu se poate reconstitui venitul lunar pe care contestatorul l-a realizat, acesta este depunctat, utilizându-se cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate și a principiului drepturilor câștigate.
În subsidiar, a fost contestat cuantumul pensiei stabilit prin decizia de revizuire susținându-se că decizia nu cuprinde primele ce au fost acordate contestatoarei de-a lungul timpului - de 1 mai și 23 august, ce se acordau până în anul 1989, primele acordate prin lege în perioada 1989 și până la ieșirea acesteia la pensie, al treisprezecelea salariu și nu s-a luat în calcul grupa de muncă în care a lucrat contestatoarea de-a lungul timpului.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
La data din 25.04.2012, contestatoarea a depus cerere precizatoare, arătând că înțelege să conteste și răspunsul negativ al Comisiei de Contestații, respectiv hotărârea nr.3606/09.04.2012 a Comisiei de Contestații Pensii din cadrul MAI.
Intimata C. de Pensii S. a Mnisterului Administrației și Internelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
S-a învederat că prin decizia de revizuire calculul pensiei s-a făcut prin raportare la veniturile efectiv realizate de către contestatoare, fiindu-i recunoscut cuantumul revizuit de la 01.01.2011, în baza OUG nr.1/2011.
A mai arătat intimata că HG nr.735/2010 a fost abrogată, fără a produce efecte asupra dreptului la pensie cuvenit contestatoarei, iar prin OUG nr.1/2011 au fost înlăturate eventuale situații inechitabile în care beneficiarii nu puteau prezenta actele necesare pentru dovedirea veniturilor realizate în termenul stipulat, revizuirea pensiei făcându-se pe baza principiului contributivității.
Referitor la pretinsa încălcare a disp.art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenție, s-a susținut că nu se poate reține că ar fi fost afectată substanța dreptului la pensie prin recalcularea și revizuirea pensiei de serviciu, dreptul la pensie al contestatoarei rămânând în vigoare, modificându-se numai cuantumul acesteia, cuantum ce a fost calculat, ulterior intrării în vigoare a Legii nr.119/2010, pe baza principiilor Legii nr.19/2000, respectându-se principiul contributivității.
Intimata a făcut trimitere la o . decizii pronunțate de CEDO privitoare la dreptul de proprietate, concluzionând că nu a avut loc o încălcare a disp.art.1 din Protocolul nr.1 Adițional la Convenție.
S-a mai învederat că nu a fost încălcat nici principiul neretroactivității, procesul de recalculare, urmat de cel de revizuire, privind doar cuantumul pensiei de care contestatoarea va beneficia pentru viitor, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale.
Referitor la principiul drepturilor câștigate, s-a arătat că Legea nr.119/2010 nu suprimă dreptul membrului de sindicat, ci doar dispune recalcularea cuantumului pensiei, în acord cu sistemul public de asigurări sociale de drept comun, renunțând să mai acorde o sumă cu caracter necontributiv.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.85 din 11 ianuarie 2013, Tribunalul Prahova a respins contestația precizată ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că petenta a avut calitatea de cadru militar.
S-a mai reținut că potrivit art. 1 alin.1 din OUG nr. 1/2011, „pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari”, iar prin decizia nr._/12.12.2011 privind revizuirea pensiei în baza OUG nr. 1/2011, contestatoarei i s-a stabilit o pensie în cuantum total brut de 1457 lei.
A mai arătat prima instanță că în cauza A. și alții contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în vederea asigurării echilibrului bugetar în perioada de criză economică a abrogat mai multe sisteme speciale de pensie, inclusiv pe cel al militarilor, tocmai pentru a asigura echilibrul bugetar și pentru a corecta inegalitățile dintre diferitele sisteme de pensii. În baza HG nr. 735/2010, pensiile foștilor militari trebuiau să fie recalculate și incluse în sistemul de pensii publice în termen de cinci luni de la data intrării în vigoare a noii legi.
De asemenea, s-a arătat că Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a instituit un nou sistem general de pensii, aplicabil totodată și militarilor, iar pensiile acestora din urmă au fost recalculate prin determinarea stagiilor de cotizare și a punctajelor medii anuale, pe baza veniturilor realizate lunar de către beneficiari și stabilirea cuantumului fiecărei pensii,durata serviciului militar fiind asimilată cu o perioadă de contribuție.
OUG nr. 1/2011 a abrogat HG nr. 735/2010, modificând anumite aspecte tehnice de calcul al pensiilor și a prelungit termenul pentru punerea în aplicare a noului sistem general.
A reținut tribunalul că în cauza sus-menționată, Curtea a statuat că deși art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz contra Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98; Jankovic contra Croației decizia nr._/98; Kuna contra Germaniei, decizia nr._/99; Blanco Callejas contra Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00; Maggio și alții contra Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).
S-a arătat că statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior și M. și S. contra României, decizia din 6 decembrie 2011, nr._/11 și_/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume, contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
În această privință, Curtea a constatat că diminuarea pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010 și a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părți din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră mulțumită naturii profesiei lor (a se vedea, mutatis mutandis, cauza F. și alții contra României, decizia din 7 februarie 2012, nr._/11).
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut că faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.
Raportat la această decizie, a reținut prima instanță, cum situația din prezenta cauză este similară, nu se poate reține, contrar jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, încălcarea art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție.
În ceea ce privește încălcarea principiului neretroactivității legii, invocată de către contestatoare, s-a arătat că OUG nr. 1/2011 nu dispune pentru trecut, pensiile încasate în temeiul vechii legi nefiind afectate.
Procedura de revizuire, a reținut tribunalul, privește doar cuantumul pensiei de care va beneficia contestatoarea în viitor, neefectuându-se recalcularea drepturilor dobândite anterior, în baza unei alte legi.
Referitor la susținerile contestatoarei cu privire la existența unui „drept câștigat”, instanța a constatat că OUG nr. 1/2011 nu suprimă dreptul la pensie al contestatoarei, prin acest act normativ dispunându-se recalcularea acesteia.
De asemenea, nu s-a reținut nici lipsa temeiului juridic al emiterii deciziei de revizuire, arătându-se că aceasta a fost în baza OUG nr. 1/2011.
Totodată, s-a arătat că în cauză, contestatoarea nu a solicitat administrarea probei cu expertiză de specialitate, ci doar a probei cu înscrisuri.
În ceea ce privește verificarea modului de stabilire a drepturilor din pensie, prima instanță a observat că aceasta nu se putea face doar în baza înscrisurilor depuse la dosar, expertiza de specialitate fiind singurul mijloc de probă concludent prin care se putea verifica atât punctajul mediu anual, cât și drepturile de pensie stabilite prin deciziile contestate.
Întrucât eventualele erori cu privire la modul de calcul al drepturilor de pensie cuvenite contestatoarei puteau fi constatate doar în urma administrării acestui mijloc de probă, instanța a respins contestația precizată ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs contestatoarea, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct. 9 Cod pr.civilă și art.3041 Cod pr.civilă.
Se susține că prin decizia contestată s-a recalculat pensia aflată în plată și s-a stabilit cuantumul acesteia în baza Legii nr. 119/2010 (art.1 lit. a), pensia fiind redusă drastic, iar în mod eronat instanța de fond a apreciat că recalcularea pensiei s-a făcut în mod legal, apreciind că în speță nu a avut loc o încălcare a art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, apreciind suplimentar că ingerința statului în dreptul de pensie este justificată și deci, legală.
Se învederează că potrivit art.1 alin.1 pct. a din Legea nr. 119/2010, pensiile de serviciu ale personalului devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, iar conform art.3 din Legea nr.119/2010, pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, potrivit alin.2 al art.3, în situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin.1, care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Se arată că instanța de fond a fost învestită cu analizarea legalității deciziei emise prin prisma legilor în vigoare, dar și a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar chiar dacă, în exercitarea atribuțiilor sale, Curtea Constituțională - ce este, potrivit dispozițiilor art. 1 și 2 din Legea privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, garantul supremației Constituției României, asigurând controlul constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, a regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului - are posibilitatea raportării și la dispozițiile internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului, statuările acesteia, aflate în contradicție cu cele ale forurilor internaționale competente să interpreteze aceste prevederi, nu pot fi reținute de instanțele judecătorești sesizate cu soluționarea unui litigiu în care își găsesc aplicarea.
Se învederează că instanțele judecătorești sunt obligate, în temeiul art. 20 din Constituția României și a obligațiilor pe care România și le-a asumat în urma ratificării acestor pacte, convenții și tratate privitoare la drepturile fundamentale ale omului, să ignore legile interne și interpretările Curții Constituționale a României care contravin reglementarilor internaționale și interpretărilor date acestora de organele abilitate.
Prin aplicarea cu prioritate, față de cele interne, a dispozițiilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și a interpretărilor acestor dispoziții date de forurile internaționale competente, instanțele de judecată nu încalcă prevederile art. 1 alin.3 din Legea nr.47/1992, potrivit cărora deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor și nici pe cele ale art.31 din aceeași lege, conform cărora decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, cu atât mai mult cu cât deciziile invocate anterior sunt de respingere a obiecțiilor de neconstituționalitate, iar nu de admitere a acestora.
Curtea europeană, arată recurentul, a constatat că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale și prin urmare, constatarea anterioară a constituționalității Legii nr.119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare Convenției.
Or, instanța de fond a ignorat la pronunțarea hotărârii încălcarea frapantă și gravă a dispozițiilor art.1 al primului Protocol adițional al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, la al căror conținut s-a făcut referire, coroborate cu cele ale art. 14 din Convenție.
Prima instanță avea obligația de a verifica respectarea acestor dispoziții prioritare ale dreptului internațional, instanța națională fiind obligată să interpreteze aceste norme în concordanță cu reperele statuate de jurisprudența CEDO, jurisprudență ce are o aplicare directă în dreptul intern.
Se conchide că instanța de fond avea obligația de a cerceta măsura în care situația de fapt a recurentului - contestator se înscrie în situația menționată la art. 1 din Protocolul I la Convenție, respectiv de a verifica următoarele aspecte: dacă partea reclamantă deține un „bun” existent; dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; dacă ingerința îndeplinește condițiile: legalității; a existenței unui scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general; a proporționalității rezonabile a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit; a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății; a nediscriminării.
În ceea ce privește pensia de serviciu (specială), din punctul de vedere al naturii juridice, se susține că nu trebuie să se confunde și nici să nu se suprapună cu cea de pensie de drept comun.
Dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea internă, distinct de dreptul la pensie din sistemul general.
Se mai susține că începând cu hotărârea pronunțată în Cauza Stec și alții contra Regatul Unit, Curtea a abandonat definitiv (în materie de pensii și alte drepturi de securitate socială) distincția dintre beneficiile contributive și necontributive (plătite din resurse bugetare), ambele fiind deopotrivă și fără echivoc considerate ca situându-se sub protecția art.1 al primului Protocol adițional la Convenție, ca bunuri proprietate individuală.
Mai mult, Curtea a adăugat, statuând în mod expres, că atunci când un stat alege să instituie prin legea internă o schemă (un regim) de pensii, toate drepturile individuale și interesele derivând din această schemă cad sub incidența art.1 al Protocolului nr.1 și art. 14 din Convenție, indiferent de plata sau nu a unei contribuții la schemă sau a scopurilor pentru care schema de pensii a fost fondată (Cauza Andrejeva contra Letonia, în care s-a reținut încălcarea art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 al Protocolului nr.1).
Art. 1 al primului Protocol adițional nu pune restricții libertății statelor de a decide dacă să pună în practică orice formă de schemă de securitate socială sau în a alege tipul sau cuantumul beneficiilor ce vor fi generate de schema ce va fi aleasă, însă, de îndată ce statul contractant a pus în vigoare legislația care acordă plata dreptului de securitate socială, această legislație trebuie considerată ca generând un interes pecuniar ocrotit de art.1 al Protocolului nr.1 și art. 14 din Convenție, pentru toate persoanele care satisfac cerințele legale de pensionare (cauzele Stec și alții contra Regatul Unit, Andrejeva contra Letonia).
Curtea a observat că, în materie de pensii, odată ce o persoană a fost admisă într-o funcție publică, acea persoană a dobândit un drept (de a primi pensia corespunzătoare prevăzută de lege pentru îndeplinirea serviciului public), care constituie un „bun” în sensul art.1 al Protocolului nr.1 (cauzele Azinas contra Cipru, Apostolakis contra G.). Dreptul la alocația de pensie constituie un drept patrimonial, în sensul art.1 al primului Protocol adițional, fiind suficient stabilit de autoritățile naționale în baza legislației în vigoare.
În consecință, și pensia de serviciu, stabilită de autoritățile române (serviciul public de pensii) printr-o decizie administrativă de pensionare, în baza legii, reprezintă un „bun”, partea reclamantă exercitând acest drept prin încasarea lunară a pensiilor, după data pensionării.
Curtea, arată recurentul, a statuat expres că dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă (prin lege sau ca măsură disciplinară), este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată în lumina art. 1 al Protocolului nr. 1 (cauzele Azinas contra Cipru, Banfield contra Regatul Unit, Apostolakis contra G.), fiind inacceptabil argumentul tribunalului potrivit căruia nu există o ingerință asupra proprietății în caz de reducere a pensiei sub pretextul că viitorul cuantum ce va fi plătit va fi calculat în concordanță cu noile norme legale incidente.
Așa cum s-a reținut și în alte cauze, reducerea cuantumului pensiei sau întreruperea plății acesteia reprezintă o ingerință ce trebuie justificată (cauzele Kjartan Asmudsson contra Islanda, Rasmussen contra Polonia, Wieczorek contra Polonia), iar în acest context, prevederile abrogative ale art. 1-3 din Legea nr. 19/2010 (menținute și prin art. 196 lit.i din Legea nr.263/2010) au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu, fapt ce reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului, chiar dacă pensia de serviciu a fost înlocuită cu penia de drept comun.
Întrucât pensia de serviciu a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație poate echivala cu o veritabilă privare de proprietate întrucât în speță este cazul unei eliminări integrale și ireversibile a dreptului, iar nu o suspendare sau amânare a plății acestuia ori o reducere parțială de cuantum.
Testul de proporționalitate a ingerinței constă în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, în caz de privare de proprietate, chiar dacă compensația nu trebuie să fie integrală în anumite circumstanțe, totuși ea trebuie să fie rezonabilă.
Or, acordarea în locul vechiului bun (pensia de serviciu), a unui alt bun (pensia de drept comun) cu o valoare substanțial și vădit diminuată, nu se încadrează în limitele rezonabilului.
Tribunalul ar fi trebuit să procedeze la analizarea condițiilor ingerinței statului asupra dreptului la respectarea bunurilor, condiții fixate de Convenție: legalitatea; existența unul scop legitim în acord perfect cu interesul general; proporționalitatea rezonabilă a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim
urmărit; prezervarea unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății; nediscriminarea.
Se susține că instanța de fond ar fi trebuit să verifice cu prioritate dacă ingerința în cauză a satisfăcut cerințele legalității și nu a fost arbitrară (cauzele Beyeler contra Italia, Latridis contra G., Wieczorek contra Polonia).
Principiul legalității comportă trei aspecte: existența normei legale care reglementează ingerința; caracteristicile normei legale; aplicarea normei într-o manieră care să nu fie vădit eronată sau arbitrară.
Or, în ceea ce privește ingerința, aceasta este prevăzută de lege, ingerința producându-se în baza unei norme legale în materie.Întotdeauna, principiul legalității mai presupune ca norma aplicată din dreptul intern să fie suficient de accesibilă, precisă și predictibilă.
În acest sens, este necesar ca reglementările legale interne să prevadă în mod clar și neechivoc, timp de mai mulți ani, că o anumită cauză atrage pierderea totală sau parțială a pensiei de serviciu (ocupaționale), iar pensionarul să poată cu ușurință cunoaște aceste dispoziții ale legii, lipsite de orice ambiguitate, fiind prevenit asupra consecințelor intervenirii respectivelor cauze legale exacte de încetare a acordării pensiei (cauzele Banfield contra Regatul Unit, Rasmussen contra Polonia).
În cazul de față, nicio dispoziție din legislația specială sau generală a pensiilor în vigoare la momentul recalculării nu prevede printre cazurile legale de încetare a plății pensiilor de serviciu dificultățile financiare ale bugetului de pensii.
Mai mult, instanța de fond ar fi trebuit să observe că stabilitatea și coerența plății pensiilor este garantată expres de către stat, care și-a asumat necondiționat obligația finanțării deficitului bugetului de pensii (art. 16 din Legea nr.19/2000, reluat și de art. 26 din Legea nr.263/2010).
Conchide recurentul că această condiție, a legalității ingerinței, nu este îndeplinită, deoarece aceasta implică și o accesibilitate, precizie și predictibilitate a normei legale interne.În speță, stabilitatea, siguranța și coerența legislativă rezonabil sperată a fost înfrântă fără nicio prevenire prealabilă, care să fie lipsită de ambiguitate, încălcându-se astfel art. 1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Referitor la erorile la calculul pensiei, se arată că instanța de fond a reținut că din actele depuse la dosar nu au reieșit erori de calcul, însă printr-o simplă verificare a buletinului de calcul și a anexei nr. 1 din OUG nr. 1/2011 rezultă mai multe erori, lipsuri sau neconcordanțe.
Astfel, recurentul a avut mai multe grade militare, pentru care în Anexa 1 la OUG nr.1/2011, solda minimă este în cuantum mult mai mare decât venitul menționat de intimată în buletinul de calcul al deciziei contestate sau în adeverințele care cuprind sume identice cu cele din buletinul de calcul.
În urma comparării acestor date, se susține că reiese că de fapt, cuantumul veniturilor din buletinul de calcul și adeverința/situația veniturilor este semnificativ mai mic decât cuantumul soldei minime pentru gradul deținut de membrul de recurent.
De asemenea, se învederează că adeverințele de venituri nu evidențiază, astfel cum ar fi legal și corect, componența venitului, respectiv cât constituie brut, cât este solda minimă, cât din venitul respectiv sunt prime, sporuri sau alte drepturi bănești.
Așadar, este posibil ca venitul lunar menționat în adeverința de venituri să fie mai mare decât solda minimă menționată în anexa la OUG nr.1/2011, dar acel venit să fie compus din prime, sporuri și alte drepturi bănești, iar cuantumul soldei care compune respectivul venit să fie mai mic decât cel menționat în anexa nr. 1 la OUG nr.1/2011.
Astfel, chiar și pentru perioadele în care venitul din buletinul de calcul și adeverință este mai mare decât solda minimă, nu se poate ști dacă acest venit reprezintă solda din luna respectivă sau include și alte drepturi bănești.
Cu privire la proporționalitatea măsurii, se arată că în expunerea de motive a legii, depusă de inițiator la Parlament, există două motive care corespund condiției scopului legitim: continuarea crizei economice și în anul 2009 și extinderea acesteia în anul 2010, ce atrage necesitatea asigurării sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, eliminarea privilegiilor din legile sistemelor speciale de pensii publice.
Este necesară însă o proporționalitate rezonabilă între ingerință (mijloacele utilizate) și scopul legitim urmărit. Curtea a acceptat că, în sens larg, poate reprezenta un scop legitim protecția sistemului economic al țării, în contextul necesității instituirii unui sistem de securitate socială viabil și a capacității reduse a bugetului național. Dar instanța europeană a subliniat că, și în acest caz, este obligatoriu să se determine dacă a existat un raport rezonabil de proporționalitate între mai sus menționatul scop legitim și mijloacele utilizate, în fiecare caz în speță (cauzele Andrejeva contra Letonia și Bunchen contra Republica Cehă). Ingerința trebuie să fie proporțională în mod rezonabil cu scopul urmărit (cauzele J. și alții contra Germania, Wieczorek contra Polonia).
Procedând la o asemenea verificare concretă, două condiții preliminare, comune ambelor scopuri legitime invocate (criza economică, respectiv eliminarea privilegiilor unor pensionari), constau în păstrarea îndeplinirii condițiilor de pensionare specială de către partea reclamantă și lipsa caracterului discreționar al ingerinței. Partea reclamantă nu a încetat să îndeplinească condițiile legale ale pensiei speciale acordate, deci nu poate fi invocată existența proporționalității în sensul reținut în Cauza Rasmussen contra Polonia.
În primul rând, sub aspectul asigurării sustenabilității bugetului de asigurări sociale în condițiile de criză economică, condiția proporționalității impune: motivarea suficientă a mijloacelor utilizate; acționarea de către stat într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecință.
Privarea de proprietate, servind interesului public, trebuie să urmărească scopul legitim prin mijloace proporționale în mod rezonabil cu scopul urmărit.
Principiul „bunei guvernări” impune ca atunci când o problemă de interes public apare, autoritățile publice să acționeze într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecvență (cauzele Beyeler contra Italia, Moskal contra Polonia).
Or, dacă mijloacele utilizate sunt insuficient motivate, este încălcată Convenția (cauza Beyeler contra Italia).
Obligația statului de a motiva ingerința (actul normativ - Legea nr. 119/2010) rezultă expres și din dispozițiile art. 6 și art. 7 din Legea nr.24/2000, trebuind să existe o expunere de motive a legii însoțită de un studiu de impact, cu soluții care „trebuie să fie temeinic fundamentate” în baza evaluării preliminare a impactului noilor reglementări.
Însă, așa cum remarcă expres și Curtea Constituțională în cuprinsul deciziei nr.873/2010, se poate cu ușurință observa că la secțiunea a 4-a din expunerea de motive, intitulată „Impactul financiar asupra bugetului național general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (5 ani)”, nu se face nicio precizare cu privire la modificarea aspectelor bugetare, deci nu a fost temeinic fundamentată această măsură.
Cu privire la obligația statului de a acționa într-un timp adecvat, se arată că pentru a exista un raport de proporționalitate față de caracterul pur temporar si excepțional al crizei economice, trebuie ca și mijloacele utilizate (prin ingerința asupra dreptului de proprietate) să fie tot temporare.
Potrivit deciziei nr.46/2002 a Curții Constituționale, în cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziții legale, printr-un act normativ de același nivel, iar statul avea posibilitatea de a diminua temporar, pe perioada existenței dificultăților economico - financiare, a pensiilor speciale, cu posibilitatea reluării imediate în plată a acestora în momentul în care condițiile care au determinat luarea măsurii ar fi dispărut.
Or, mijlocul folosit (al eliminării definitive a dreptului la pensia de serviciu) nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluțiile adecvate.
Acest scop legitim (al apărării față de criza economică) justifică numai măsuri pe durata determinată a crizei, deci temporare, precum suspendarea temporară a exercițiului unui drept (cum ar fi cel la pensie de serviciu), astfel că odată în plus, în speță a fost încălcat art.1 al primului Protocol adițional, pentru nerespectarea condiției proporționalității.
Și pentru al doilea scop legitim invocat, al eliminării privilegiilor, mijloacele utilizate nu sunt într-un raport de proporționalitate cu acest scop urmărit arătându-se că așa cum s-a reținut și prin decizia nr.20/2000 a Curții Constituționale, și din natura juridică a dreptului la pensie de serviciu, acest drept, fondat pe un regim profesional public special de securitate socială, nu reprezintă un privilegiu și are o justificare obiectivă și rațională, fiind o compensație pentru incovenientele majore ce rezultă din rigoarea și riscurile deosebite ale statutelor profesionale speciale.
Aceste categorii profesionale speciale au acumulat un stagiu complex (atât contributiv, cât și privativ, simultan cu îndeplinirea unor obligații profesionale deosebit de restrictive și riscante), deci nu se află într-o situație similară cu celelalte categorii nesupuse unui astfel de regim ocupațional.
Or, principiul „echilibrului echitabil” între cerințele interesului general al societății și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, implică necesitatea unui raport rezonabil între mijloacele folosite și scopul urmărit a fi realizat, în contextul regulii statuate de prima frază a primului alineat al art. 1 din primul Protocol adițional, stabilirea faptului dacă a existat un asemenea echilibru necesită o examinare completă a diferitelor aspecte incidente în speță, cum ar fi conduita autorităților sau a părții reclamante.
Astfel, dacă autoritățile pot acționa oricând în sensul ingerinței asupra proprietății (de exemplu, prin eliminarea pensiei de serviciu), atunci drepturile proprietarului sunt întotdeauna restricționate prin crearea unei continue incertitudini și insecurități, fiind încălcat art.1 al Protocolului nr.1 (Cauza Beyeler contra Italia).
Recurentul menționează că nu i se poate reproșa conduita sa, deoarece
s-a achitat de stagiul complex prevăzut de regimul profesional public special de securitate socială, care era obligatoriu.
De asemenea, nu a putut contribui la o schemă privată de pensii, deoarece autoritățile au adoptat tardiv Legea nr.411/2004, partea reclamantă nemaiputând în mod obiectiv realiza stagiul cerut de această lege înainte de data pensionării.
Se arată că după cum s-a demonstrat, recurentul se află într-o situație de vulnerabilitate financiară socială sub aspectul mijloacelor de subzistență, deoarece statutul profesional i-a impus interdicții profesionale, concomitent cu suportarea riscurilor profesionale și a altor obligații statutare deosebite.
Or, în urma supunerii recurentului la toate aceste privațiuni economice și sociale, este excesivă și disproporționată lăsarea acestuia fără compensația materială adecvată și proporțională privațiunilor suportate, fiind pus intempestiv într-o situație neprevăzută de mare dificultate și marginalizare socială, prin reducerea unicei surse de venit.
Se solicită pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost completată.
Intimații au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin decizia nr.871/25.06.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr.433/28.06.2010, Curtea Constituțională a statuat, printre altele, că dispozițiile art.1-5 și art.12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale în raport cu disp.art. 15 alin. 2- neretroactivitatea legii, art.16-egalitatea în drepturi a cetățenilor, art.44- dreptul de proprietate privată, art.47 alin.1- referitor la nivel de trai și dreptul la pensie, art.53- restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți și art. 135 alin. 2 lit. f din Constituție - privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
De asemenea, Curtea a reținut, prin aceeași decizie, că prevederile art. 1 - 5 și art. 12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu încalcă dispozițiile constituționale și internaționale referitoare la dreptul de proprietate având în vedere art.44 din Constituție raportat la art.1 din primul Protocol adițional la Convenție.
S-a reținut, conform considerentelor expuse în cuprinsul deciziei mai sus menționate, printre altele, că dispozițiile legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu încalcă principiul neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.2 din Constituție.
Totodată, prin decizia nr. 873/25.06.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr.433/28.06.2010, Curtea Constituțională a statuat, printre altele, că dispozițiile art.1 lit.a, b, d - i și art.2-12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale în raport cu disp. art. 15 alin. 2, art.47 alin.2, art.53 din Constituție și art.20 raportat la art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.
Instanța nu este îndrituită să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, după cum s-a statuat prin decizia nr.29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.925/27.12.2011, prin care s-au respins recursurile în interesul legii declarate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de colegiile de conducere ale Curților de Apel B., Cluj, C. și G. privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege.
Tot în decizia nr. 29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reținut că nici referitor la discriminare, instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art.16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art.14 coroborat cu art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, pentru considerentele arătate în cuprinsul deciziei respective.
Decizia nr.29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, este obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 Cod pr.civilă, adică de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, decizia pronunțată fiind obligatorie inclusiv în privința considerentelor acesteia.
Referitor la analiza de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, se reține că în conformitate cu disp.art.20 alin.1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, iar potrivit alin.2 al art.20 din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Între abordarea Curții Constituționale și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului există în mod incontestabil o diferență fundamentală: în timp ce Curtea Constituțională verifică conformitatea legii cu Constituția, nepronunțându-se asupra interpretării sau aplicării concrete a legii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în principiu, nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu Convenția, ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea unei legi la o anumită situație de fapt.
Prin urmare, judecătorul român trebuie să determine dacă, într-un caz concret, aplicarea legii produce efecte contrare Convenției și, chiar dacă s-a pronunțat deja Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea unei legi, acest lucru nu împiedică instanța de judecată să ajungă la concluzia că aplicarea acelei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare Convenției.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că un sistem bazat pe supremația Convenției și a jurisprudenței aferente acesteia asupra dreptului național este apt să asigure buna funcționare a mecanismului de apărare implementat de Convenție și de protocoalele sale adiționale constatând că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
Controlul obiectiv, in abstracto, realizat de Curtea Constituțională în ceea ce privește compatibilitatea dintre Legea nr. 119/2010 și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu exclude posibilitatea instanțelor judecătorești de a efectua o analiză nemijlocită, directă, de convenționalitate având în vedere situația particulară din fiecare speță, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, ca obiect al încălcării reclamate în fiecare litigiu, astfel cum s-a reținut tot în cuprinsul deciziei nr. 29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, mai sus menționată.
Din perspectiva reglementărilor internaționale, Curtea reține că potrivit art. 1 alin.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, iar conform alin.2 al aceluiași articol, dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.
Așadar, pentru cercetarea nesocotirii prevederilor art.1 al primului Protocol adițional la Convenție se impune ca fiecare cauză concretă dedusă judecății să fie analizată amănunțit, sub toate aspectele sale particulare de fapt, pentru a se putea determina, în concret:1. dacă partea reclamantă deține un „bun” existent; 2. dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; 3.dacă ingerința îndeplinește condițiile legalității, a existenței unui scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general și a unei proporționalități rezonabile între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
În cauza de față, contestatoarea C. C. era beneficiara unei pensii de serviciu stabilită în temeiul Legii nr.179/2004, conform deciziei nr._ din 13.04.2010, pensie al cărei cuantum era de 1525 lei brut, respectiv de 1417 lei net la nivelul lunii decembrie 2010.
În conformitate cu art.1 lit.a și b din Legea nr. 119/2010, pensiile militare de stat, pensiile de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, devin pensii în sensul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit art.3 alin.1 din același act normativ, pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, potrivit alin.2 al art.3 din Legea nr.119/2010, în situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin.1, care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
HG nr.735/2010, dată în aplicarea Legii nr.119/2010, a reglementat inițial metodologia de recalculare a pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Contestatoarei C. C. i-a fost recalculată pensia de serviciu în baza Legii nr.119/2010 și a metodologiei prevăzute de HG nr.735/2010, fiindu-i fixată, în urma recalculării, prin decizia nr._/27.12.2010, o pensie de 1010 lei brut, începând cu data de 01.01.2011, diminuată față de pensia inițială.
HG nr.735/2010 a fost abrogată însă prin OUG nr.1/2011, publicată în Monitorul Oficial nr.81/31.01.2011, act normativ ce privește stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, arătându-se în expunerea de motive a acestei ordonanțe de urgență că întrucât în termenul prevăzut de Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 140.000 de persoane, lucru care a avut un impact negativ asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, în sensul că, pentru cei care nu au prezentat acte care să dovedească veniturile obținute, în funcție de care s-a recalculat pensia de serviciu, s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, este imperios necesară instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivității, scopul fiind acela de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin Legea nr. 119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.
La adoptarea OUG nr.1/2011 s-au avut în vedere, astfel cum rezultă tot din expunerea de motive, exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010, în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să identifice și să transmită caselor de pensii sectoriale toate elementele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat.
În conformitate cu disp.art.1 alin.1 din OUG nr.1/2011, pensiile prevăzute la art.1 lit. a și b din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. 4 din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
Este important de precizat că potrivit art. 6 alin.1 din OUG nr.1/2011, pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la data emiterii deciziei de revizuire, iar conform alin.2 al art.6, diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
În acest context a fost emisă decizia nr._ din 12.12.2011, de către C. de Pensii S. a Ministerului Administrației și Internelor, privind revizuirea pensiei în baza OUG nr.1/2011, prin care contestatoarei i-a fost stabilită, începând cu data de 01.01.2011, o pensie în cuantum brut de 1457 lei, de asemenea diminuată față de cuantumul pensiei de serviciu pe care a aceasta o avusese, respectiv de 1525 lei brut.
Se impune a se menționa, totodată, că prin decizia nr. 919 din 06.07.2011, publicată în Monitorul Oficial nr.504/15.07.2011, Curtea Constituțională a constatat că sunt neîntemeiate criticile de neconstituționalitate extrinsecă a dispozițiilor Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.De asemenea, s-a constatat că sunt inadmisibile criticile de neconstituționalitate intrinsecă a dispozițiilor Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2011.
OUG nr.1/2011 a fost aprobată prin Legea nr.165/2011, publicată în Monitorul Oficial nr.511/19.07.2011.
Pensia recurentei-contestatoare reprezintă un „interes patrimonial”, ce intră în sfera de protecție a art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în jurisprudența acesteia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând în acest sens (cauza Buchen contra Republicii Cehe, cauza Stec și alții contra Regatului Unit al Marii Britanii).Înainte de aplicarea Legii nr.119/2010 și recalcularea, respectiv revizuirea pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, acesta se putea prevala de garanțiile oferite de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.
De asemenea, pensia de serviciu stabilită în temeiul actului normativ special reprezintă un „interes patrimonial” atât sub aspectul părții contributive - achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat, cât și sub aspectul părții necontributive - care se suportă de la bugetul de stat.
Astfel, în jurisprudența acesteia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a abandonat distincția dintre beneficiile de natură contributivă și cele de natură necontributivă sub aspectul incidenței art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.
În cauza Stec și alții împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12.04.2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție nu impune nicio restricție asupra libertății statelor contractante în privința deciziei de a instaura sau nu un sistem de protecție socială sau de a alege tipul sau nivelul prestațiilor ce trebuie acordate în baza unui astfel de sistem. În schimb, din momentul în care un stat contractant instituie o legislație prin care se prevede plata automată a unei prestații sociale - fie că acordarea acestei prestații depinde sau nu de plata prealabilă a unor contribuții ‑ această legislație trebuie considerată ca generând un interes patrimonial în temeiul câmpului de aplicare a art. 1 din Protocolul nr. 1 în cazul persoanelor care îndeplinesc condițiile din acest articol ( motivare la care s-a făcut trimitere și în hotărârea din 18.02.2009 în cauza Andrejeva contra Letoniei).
Referitor la ingerință, aceasta este legală, fiind reglementată de Legea nr.119/2010, urmărind un scop legitim, de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale. Ingerința nu este arbitrară, a fost motivată și nu se poate reține, în contextul dat, că norma din dreptul intern nu ar fi suficient de accesibilă, precisă ori predictibilă sau că ar avea caracter discreționar.
După cum s-a arătat în cuprinsul deciziei nr.29/12.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ingerința trebuie analizată însă din perspectiva dreptului la respectarea bunurilor ( regula generală și, totodată, prima normă din art.1 din Protocolul nr.1), iar nu precum o încălcare de tipul „privării de proprietate” ( cea de-a doua normă din același text), fiind greșită susținerea potrivit căreia în speță ar fi fost vorba de o privare de proprietate.
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că art.1 al Protocolului nr.1 adițional la Convenție nu garantează o pensie într-un anumit cuantum.
Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat obligația autorităților publice de a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menținut ori de câte ori prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată. Într-o astfel de situație, există o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, determinată de încălcarea caracterului rezonabil și proporțional al diminuării drepturilor patrimoniale (cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, din 12.10.2004).
Ingerința statului în dreptul recurentei îi dă posibilitatea și unei marje de apreciere cu privire la cuantumul valoric ce trebuia diminuat, marjă care, în acest domeniu, este una extensivă, însă această marjă trebuie să se limiteze la păstrarea echilibrului dintre cele două interese cu privire la care se adoptă măsura.
În analizarea raportului de proporționalitate, la care însăși instanța supremă face referire în cuprinsul deciziei nr.29/12.12.2011, având în vedere situația particulară a recurentei în raport de cuantumul pensiei medii lunare pentru limită de vârstă la nivelul lunii ianuarie 2011 - de 880 lei, respectiv la nivelul lunii decembrie 2011 când a fost emisă decizia contestată - de 900 lei, conform statisticii prezentate de M. Muncii și Asigurărilor Sociale - și de necesitatea asigurării mijloacelor de subzistență, Curtea reține că prin reducerea pensiei acesteia de la 1525 lei brut lei brut la 1475 lei brut nu se poate vorbi de o diminuare de natură să o pună în situația de a nu mai face față propriilor cheltuieli și de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată.
Nu în ultimul rând, se reține că prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul Român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr.119/2010.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat în cuprinsul deciziei respective că statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale și dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemului de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr.119/2010 și anume, contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, s-a reținut că pensia datorată reclamantelor în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă, fiind pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor din acea cauză, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor prevăzut de Legea nr.19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie.
Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie în sensul art.14 din Convenție în cazul în care nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă, iar faptul că anumite categorii se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține de marja de apreciere a statului, diferențele nefiind lipsite de justificare.
Prin urmare, recurenta nu a făcut dovada în concret că raportul de proporționalitate este compromis, respectiv că suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială sau că este lipsită total de respectivul beneficiu social ori i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență, neputându-se reține nici faptul că aceasta ar fi discriminată în raport cu alte categorii de pensionari.
Se reține, de asemenea, și soluția dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza C. A. și alții împotriva României, care, prin decizia din 15.05.2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 586/16.08.2012, a declarat inadmisibile cererile acestor persoane - 307 reclamanți foste cadre militare, beneficiare ale pensiei speciale calculate conform Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat.
Și în cauza sus-menționată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut trimitere la jurisprudența sa anterioară în care a sintetizat că deși dispozițiile art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la CEDO garantează plata prestațiilor sociale pentru cei care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat, statele părți la Convenție dispunând de o marjă de apreciere destul de largă atunci când este vorba de reglementarea politicilor sociale.Curtea a apreciat că autoritățile naționale sunt, în principiu, cele mai bine plasate pentru a stabili un echilibru între cheltuielile și veniturile statului, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazurilor în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.
De asemenea, s-a subliniat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin aceeași decizie, că reformarea sistemului de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective, respectiv contextul economic și corectarea inegalităților existente între diferite sisteme de pensie, iar această reformă nu a avut un efect retroactiv.
Referitor la erorile de calcul al pensiei, se constată că prin contestația adresată instanței de fond, s-a susținut că decizia de revizuire a pensiei nu cuprinde primele ce au fost acordate contestatoarei de-a lungul timpului - de 1 mai și 23 august, ce se acordau până în anul 1989, primele acordate prin lege în perioada 1989 și până la ieșirea acestuia la pensie, al treisprezecelea salariu și nu s-a luat în calcul grupa de muncă în care a lucrat contestatoarea de-a lungul timpului.
La dosarul de fond a fost depusă documentația ce a stat la baza emiterii deciziei de revizuire, din care rezultă că în procesul de revizuire a pensiei, C. de Pensii S. a MAI a utilizat datele înscrise în actele doveditoare privind veniturile realizate aflate în dosarul de pensionare, în care sunt incluse sporurile, salariul de merit, indemnizația de comandă, primele.De asemenea, a fost avută în vedere și perioada de desfășurare a activității recurentei în condiții deosebite, rezultând din documentația aflată la dispoziție, iar cuantumul pensiei a fost stabilit prin împărțirea punctajului mediu anual la stagiul complet de cotizare de 20 de ani, conform disp.art.6 alin.2 din Anexa 3 la OUG nr.1/2011.
Se constată, de altfel, că prin contestația formulată în instanță au fost susținute motive noi privitoare la pretinsele erori de calcul al pensiei, nesusținute, practic, astfel cum se impunea, mai întâi în cadrul procedurii prealabile, obligatorii, impusă de art.149 din Legea nr.263/2010, după cum și în recurs sunt invocate, pentru prima dată, motive noi în ceea ce privește modul de calcul al pensiei, pretins a fi eronat, nesusținute la instanța de fond.
De menționat, că potrivit art. 2 alin.1 din OUG nr.1/2011, pensiile prevăzute la art. 1 pot fi revizuite și la cererea beneficiarului, în baza actelor doveditoare prezentate de acesta, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare/revizuire, perioade referitoare la drepturi cu caracter salarial, perioade suplimentare la vechimea în serviciu, respectiv în muncă, utile în sistemul public de pensii, care se au în vedere la stabilirea stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual, iar potrivit alin.2 lit.a al art.2, drepturile de pensii revizuite potrivit alin.1 se cuvin de la data de 1 ianuarie 2011, dacă cererea de revizuire, împreună cu toate actele doveditoare, a fost depusă la casa de pensii sectorială până la data de 1 ianuarie 2014.
Ca atare, recurenta-contestatoare are posibilitatea, comparând și verificând datele din buletinul de calcul, să aducă și alte dovezi, conform art. 2 din OUG nr.1/2011, beneficiind de recalcularea pensiei începând cu 01.01.2011.
Se impune, de asemenea, a se preciza, cu privire la adeverințele de venituri eliberate de unitățile în care contestatoarea și-a desfășurat activitatea, că orice nemulțumire legată de modalitatea de întocmire a acestor adeverințe sau a datelor înscrise trebuie adresată în primul rând unității angajatoare în care și-a desfășurat activitatea membrul de sindicat, pentru efectuarea îndreptărilor necesare.
Recurenta-contestatoare nu a solicitat la prima instanță administrarea probei cu expertiză contabilă de specialitate, după cum rezultă din cuprinsul precizării aflate la fila 96 în dosarul de fond.
Astfel cum corect a reținut și instanța de fond, în ceea ce privește verificarea modului de stabilire a drepturilor din pensie, aceasta nu se putea face doar în baza înscrisurilor depuse la dosar, expertiza de specialitate fiind singurul mijloc de probă concludent prin care se putea verifica atât punctajul mediu anual, cât și drepturile de pensie stabilite prin decizia contestată, iar eventualele erori cu privire la modul de calcul al drepturilor de pensie cuvenite contestatoarei puteau fi constatate doar în urma administrării acestui mijloc de probă, pe care contestatoarea nu l-a solicitat.
Având în vedere probatoriile cu înscrisuri administrate în cauză și considerentele mai sus arătate, este evident că nu se justifica depunerea altor înscrisuri la dosar, în sensul celor solicitate prin cererea depusă la prima instanță de către contestatoare la data de 11.05.2012 și nu pot fi reținute erori în modul de calcul al pensiei revizuite.
Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței prev.de art.304pct.9 și art.3041 Cod pr.civilă, invocate în motivarea recursului, sentința atacată fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea C. C. prin S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, cu domiciliul ales la SCPA C. G. și R. I. V., din București, ..4 . . sector 3 împotriva sentinței civile nr.85 din data de 11 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații M. Administrației și Internelor - C. de Pensii, cu sediul în București, Piața Revoluției nr.1A sector l și C. S. de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, cu sediul în București, ..3 sector 4.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 16 aprilie 2013.
Președinte Judecători
E.-S. L. V.-A. P. C.-P. B.
Grefier
G. C.
Red.VAP
Tehnored.GC
2 ex./16.05.2013
d.f. Tribunalul Prahova nr._
j.f. R. I. C.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
| ← Asigurări sociale. Decizia nr. 172/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 2558/2013.... → |
|---|
