Asigurări sociale. Decizia nr. 1660/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1660/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 4573/120/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ /2012
DECIZIA NR. 1660
Ședința publică din data de 6 iunie 2013
Președinte - G. M.
Judecători - P. C.
- D. V.
Grefier - C. O.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său de sindicat V. B. C., cu domiciliul ales la sediul Cabinetului de Avocat C. G., cu sediul în municipiul București, Bld. C. C., nr. 4, .. 4, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 380 pronunțată la data de 7 februarie 2013 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații în contestație M. A. Naționale, cu sediul în București, ., sector 5 și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, cu sediul în București, .. 7-9, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații în contestație M. A. Naționale și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, prin consilier juridic S. M., lipsind recurentul-contestator S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său de sindicat V. B. C..
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursul este motivat și declarat în termen, iar recurentul solicită judecarea cauzei în lipsă.
Consilier juridic S. M. pentru intimați arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Consilier juridic S. M. pentru intimați având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefundat.
Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /20.07.2011, reclamantul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere ca reprezentant al numitului V. B. C. a chemat în judecată M. A. Naționale pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la anularea deciziei de recalculare a pensiei nr._/19.04.2011, menținerea gradului militar avut și corelarea cuantumului pensiei cu a unui militar în activitate.
În motivarea în fapt a cererii reclamantul a arătat că a formulat contestație în termenul legal de la comunicare deciziei de revizuire la comisia de contestații conform art.149, alin.1 din legea 263/2010, însă comisia nu a soluționat contestația în termenul de 45 de zile de la momentul înregistrării contestației. Practic lipsa unui răspuns la contestația formulată echivalează cu respingerea contestației.
Revizuirea nelegală de recalculare a pensiei nu prevede în expunerea de motive a temeiului legal și recăpătarea dreptului reclamantului asupra gradului militar deținut până la data de 31.12.2010 când prin dispozițiile Legii 119/2010 a fost abrogată legea 164/2001 în care se stipulau dreptul de proprietate al cadrului militar asupra gradului dobândit.
Abrogarea acestor prevederi echivalează cu degradarea militară, „pedeapsă” suplimentară prevăzută de legea penală. Cum gradul militar are conținut patrimonial reclamantul consideră că lipsirea de acest drept este în afara prevederilor constituționale. Prin transformarea pensiei militare în pensie publică, reclamantul este degradat militar, nelegal și abuziv contrar dispozițiilor legale menționate, în sensul că nu mai beneficiază de prevederile art. 11 din Legea nr. 80/1995, încălcându-se și principiul drepturilor câștigate.
În drept, art. 112 Codul de procedura civila, Legea nr. 263/2010, Legea nr. 80/1995.
În dovedire solicită proba cu înscrisuri și orice altă probă a cărei necesitate rezultă din dezbateri.
Reclamantul a depus o cerere completatoare prin care a solicitat reverificarea salariilor obținute în lunile contestate prin contestația formulată la Comisia de contestații din cadrul M..
În motivarea precizării reclamantul a reiterat motivele expuse în cadrul acțiunii.
Reclamantul a depus o a doua precizare la data de 06.09.2011 în cuprinsul căreia a arătat că acțiunea este îndreptată atât împotriva Ministerului A. Naționale cât și a Casei Sectoriale de pensii a MAPN ca emitentă a deciziilor de pensie atacate prin acțiune.
Prin întâmpinare, M. A. Naționale a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru că nu este îndreptată împotriva unei decizii emise de comisia de contestații din cadrul MAPN, ci împotriva deciziei de revizuire a pensiei emisă de C. S. de Pensii a MAPN.
Conform art. 22 din Metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională cuprinsă în anexa 3 a OUG nr. 1/2011 împotriva deciziilor de pensie revizuite se poate introduce contestație în termen de 30 de zile de la comunicare la comisiile de contestații care funcționează în cadrul MAPN. Deciziile comisiilor de contestații pot fi atacate în instanță potrivit prevederilor legii 263/2010.
Potrivit art. 149, alin.2 din Legea nr. 263/2010 în vigoare la data formulării acțiunii procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă o procedură administrativă prealabilă obligatorie, fără caracter jurisdicțional.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea contestației arătând în esență că contestatorul a formulat critici împotriva unor acte normative, nu împotriva modului de stabilire a pensiei. Recalcularea pensiilor militare a fost dispusă prin legea 119/2010, iar în ceea ce privește încălcarea dreptului de proprietate așa cum este reglementat de art.1 din Primul Protocol adițional la CEDO Curtea a stabilit că recalcularea pensiilor militare nu încalcă dispozițiile constituționale sau internaționale referitoare la dreptul de proprietate.
Contestatorul este titularul unui drept de proprietate asupra unui „bun” constând în dreptul la primirea unei pensii din partea statului. Nu se poate califica „bunul” contestatorului ca fiind dreptul de a primi un anumit cuantum al pensiei, deoarece cuantumul este protejat de Convenție doar pe perioada în care acesta are o fundamentare în dreptul intern.
În drept, art.115-118 Codul de procedura civila.
Pârâta C. S. a Pensii a invocat de asemenea inadmisibilitatea acțiunii pentru că reclamantul deși a formulat contestație la comisia de contestații nu a așteptat răspunsul de la această comisie, deci nu a îndeplinit în totalitate această procedură prealabilă.
Mai mult decât atât, art. 22, alin.2 din Metodologia de calcul privind revizuirea pensiilor, prevede că nu pot fi atacate în instanță decât hotărârile întocmite de comisia de contestații.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, reiterând susținerile formulate în întâmpinare de pârâtul M. A. Naționale.
S-au depus alăturat înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 380 pronunțată la data de 7 februarie 2013, Tribunalul Dâmbovița a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată prin întâmpinare de către pârâtul M. A. Naționale și a respins ca nefondată acțiunea, reținând următoarele:
Excepția inadmisibilității acțiunii este nefondată deoarece art. 22 din anexa 3 la OG nr. 1/2011 prevede că împotriva deciziilor de pensie revizuite se poate introduce contestație, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului A. Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații.
Potrivit contestației aflată la filele 9 și urm. dosar, reclamantul a contestat decizia de revizuire nr._/19.04.2011 a cărei anulare se solicită prin prezenta acțiune. Faptul că comisia de contestații din cadrul Casei Sectoriale de Pensii a MAPN nu a soluționat contestația formulată de reclamant, nu este un aspect care să poată fi imputat acestuia, neputându-se reține că reclamantul nu a îndeplinit procedura prevăzută de lege, anterior formulării acțiunii de față. Nici faptul că, acțiunea nu este îndreptată și împotriva hotărârii comisiei de soluționare a contestațiilor, nu constituie un aspect care să conducă la inadmisibilitatea acțiunii, din moment ce procedura de contestare a deciziei de revizuire a pensiei, a fost respectată.
Conform deciziei nr._/2009 s-a stabilit in favoarea reclamantului o pensie de serviciu in baza Legii nr. 164/2001, în cuantum de 2.156 lei. Ulterior, prin decizia nr._/31.12.2010 s-a dispus recalcularea pensiei instituita in favoarea contestatorului pe baza salariului mediu brut pe economie, luându-se în calcul vechimea în serviciu, stagiul potențial, perioada de contribuție la pensia suplimentară, stagiul complet de cotizare, însă în baza deciziei nr._/19.04.2011 s-a stabilit în favoarea contestatorului o pensie brută de 3.090 lei ținându-se seama de stagiul total de cotizare, inclusiv de activitatea desfășurată în calitate de cadru militar, de sporurile încasate, de vechimea în muncă.
La emiterea deciziei contestate, pârâta a avut în vedere și a respectat dispozițiile legale în vigoare, respectiv OUG nr. 1/2011 care la art. 1 prevăd: „pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.” Art.6 alin.1 si urm. din OUG nr.1/2011, prevăd ca pana la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei, se mențin in plata cuantumurile pensiei avute in luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011, diferențele urmând sa fie achitate pana la sfârșitul lunii februarie 2011.
Dispozițiile OUG nr. 1/2011 care au stat la baza revizuirii pensiei reclamantului stabilesc o nouă metodologie pentru calculul pensiei beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, metodologie bazată pe principiul contributivității, cu luarea în calcul a actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de persoana vizată.
De asemenea, dispozițiile art.1 si urm. din Legea nr. 119/2010 stabilesc că la data intrării în vigoare a acestei legi o . categorii de pensii stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii în interesul Legii nr.19/2000, inclusiv pensiile militarilor, din cadrul MApN, MAI, dispoziții care au fost declarate constituționale în conformitate cu deciziile nr. 873/2010, 871/2010, ale Curții Constituționale.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că reclamantul a beneficiat inițial de o pensie de serviciu în temeiul Legii nr. 164/2001, pensie care a fost recalculată în urma transformării pensiei de serviciu în pensie de asigurări sociale, în baza Legii nr. 119/2010, ținându-se seama de criteriile prevăzute de lege, pentru ca ulterior conform OUG nr. 1/2011 să se dispună ca pensiile recalculate exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie, pentru perioadele constituind stagiu de cotizare ale căror cuantumuri ar fi fost mai mici decât cele aflate in plata, în luna decembrie 2010, să se mențină în plată în cuantumurile existente în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la data emiterii deciziei de revizuire.
Ca atare, atât timp cât în baza art. 1 din Legea nr. 119/2010 s-a prevăzut în mod expres transformarea pensiilor de serviciu ale militarilor, în pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar prin deciziile contestate, pensia de serviciu a reclamantului a devenit pensie în înțelesul Legii nr. 19/2000, înseamnă că în mod legal s-a procedat la recalcularea/revizuirea pensiei si stabilirea în favoarea reclamantului a unei pensii de asigurări sociale în înțelesul Legii nr. 19/2000, întrucât normele legale sus menționate produc efecte juridice de drept în mod imperativ, de la care părțile nu pot deroga.
Mai mult, chiar, prin deciziile nr. 871/2010, 873/25.06.2010 ale Curții Constituționale s-a stabilit cu certitudine constituționalitatea și, deci legalitatea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 privind transformarea pensiilor de serviciu în pensii de asigurări sociale în înțelesul Legii nr. 19/2000, decizii care au un caracter obligatoriu și produc efecte juridice pentru viitor.
Prin urmare, emiterea deciziilor de revizuire s-a făcut cu respectarea legislației interne în vigoare.
Faptul că în baza OUG nr. 1/2011 s-a dispus menținerea în plată în cuantumurile aflate in luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011 și până la emiterea unei decizii de revizuire, recalculare, nu înseamnă în mod automat că se impune anularea primei decizii contestate, menținerea pensiei de serviciu, plata unor diferențe, dintre cele doua categorii de pensii, deoarece în realitate dispozițiile Legii nr. 119/2010 au un caracter constituțional, producând efecte juridice valabile, obligatorii pentru părți, iar emiterea OUG nr. 1/2011 nu a făcut altceva decât să reglementeze situația pensionarilor foste cadre ale MApN, ale MAI, drepturile și obligațiile părților în cazul recalculării pensiilor, fiind atributul exclusiv al statului de a adopta anumite reglementari într-o anumita situație cu caracter special în raport de anumiți cetățeni având la rândul lor un statut special.
Apărările contestatorului, în sensul că decizia contestată ar reprezenta o încălcare a unor drepturi reglementate de art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, pensia de serviciu fiind un drept al său, un bun care a intrat în patrimoniul său definitiv și irevocabil și că aceste principii au prioritate în raport de Legea nr. 119/2010, nu au relevanță în cauză, întrucât în speță, nu devin aplicabile principiile reglementate de CEDO în condițiile în care acestea vizează doar bunurile intrate în proprietatea unei persoane în mod efectiv, iar legile speciale care reglementează drepturile unor persoane privind pensiile au un caracter prioritar și înlătură aplicarea unor principii reglementate de normele europene.
Curtea Constituțională s-a pronunțat deja stabilind că pensiile de serviciu, cum este și cea ce face obiectul prezentei cauze, se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii, fiind compuse din două elemente și anume, pensia contributivă și un supliment din partea satului, iar partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat și are caracter compensatoriu pentru anumite categorii sociale”, însă „ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia.”
S-a mai reținut că în raport de aceste drepturi suplimentare „legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare” și prin urmare ele nu pot constitui o „obligație ad aeternum a statului de a acorda acestor drepturi, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementări”
Prin urmare, raportându-se la aceste considerente și având în vedere și faptul că măsurile de revizuire au fost justificate prin cauze obiective, tribunalul nu a putut reține o încălcare a principiului neretroactivității.
În ceea ce privește încălcarea dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum s-a arătat în decizia 871/25.06.2010 de către Curtea Constituțională, în analiza încălcării acestui drept se cuvine a se face referire din nou la „natura specialã a pensiei de serviciu, a celor două componente, contributivã și necontributivã, ale sale, precum și a faptului că ultima componentă este supusă practic condiției ca statul să dispună de resursele financiare pentru a putea acorda și alte drepturi de asigurări sociale față de cele pe care Constituția le nominalizează în mod expres” și prin urmare „partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun", ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii.”
De asemenea, în jurisprudența CEDO se reține că dreptul la pensie intră în sfera de protecție a art. 1 din Primul Protocol numai dacă are o bază în dreptul intern, situația în care reclamantul nu se mai regăsește de la momentul intrării în vigoare a OUG 1/2011.
Din această perspectivă, tribunalul a avut în vedere și decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11), unde Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010 și că reducerea pensiilor, chiar dacă este deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională a României, Curtea de la Strasbourg a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
Pretențiile reclamantului în sensul că în baza deciziilor emise și-ar fi pierdut gradul militar sunt nefondate deoarece în realitate la stabilirea cuantumului pensiei s-a ținut seama de întreaga perioadă în care contestatorul a prestat activitate, inclusiv în calitate de cadru militar, iar în urma pensionării acesta nu mai poate pretinde menținerea propriu-zisă, efectivă a gradului militar și deci plata unor drepturi în mod egal în raport de cadrele militare active.
Privitor la celelalte critici vizând cuantumul pensiei și care nu pot fi verificate pe baza documentelor depuse la dosarul cauzei, reclamantul s-a opus administrării probei cu expertiză, astfel încât în lipsa unor dovezi care să infirme corectitudinea datelor înscrise în deciziile contestate și probate de pârâtă prin înscrisurile înaintate, instanța nu a putut primi susținerile reclamantului.
În ceea ce privește cererea de menținere în plată a pensiei stabilită în baza Legii nr. 164/2001, tribunalul constată că această cerere nu are nici o susținere legală, această lege fiind abrogată prin Legea nr. 263/2010, iar OUG nr. 1/2011 permițând menținerea cuantumului pensiei stabilite în temeiul legi respective numai până la emiterea deciziilor de revizuire, decizii de la emiterea cărora reclamantului îi sunt aplicabile dispozițiile OUG nr. 1/2011.
Prin urmare tribunalul, având în vedere aceste considerente și constatând că au fost respectate dispozițiile art.1 din Legea nr. 119/2010, ținându-se seama si de OUG nr. 1/2011, a respins contestația, în totalitate, ca neîntemeiată întrucât în condițiile în care deciziile contestate au fost emise cu respectarea normelor legale în materie, reclamantul nu mai poate pretinde menținerea în plată a deciziei inițiale de pensie și nici plata unor sume de bani cu titlu de diferențe de pensie pe care în realitate pârâții nu i le datorează, mai ales ca nu exista nicio dovada la dosar că la data emiterii deciziei nu s-ar fi ținut seama de toate drepturile ce i se cuvin contestatorului, acesta opunându-se administrării probei cu expertiză încuviințate de instanță, neimpunându-se recalcularea pensiei si plata unor diferențe reactualizate.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs contestatorul S. C. Militare în Rezervă și în Retragere - în numele și pentru membrul de sindicat C. G. I., criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând dispozițiile art. 304 pct.8 și 9 și art. 3041 Cod pr.civilă.
Referitor la revizuirea pensiei cu încălcarea dispozițiilor art. 1 din OUG nr.1/2011, recurentul reiterează situația membrului de sindicat, căruia i-au fost comunicate mai multe decizii de revizuire a pensiei, deși decizia de recalculare a pensiei a fost anulată printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Ploiești.
Atât prin cererea introductivă, cât și prin cererile de completare a acesteia, s-a arătat permanent că deciziile de revizuire au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2011, potrivit cărora se impune adoptarea de masuri imediate pentru reglementarea unor aspecte în scopul revizuirii pensiilor recalculate potrivit art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010: „Pensiile prevăzute la art. 1 Ut. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari”.
Ținând cont de dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2011, apreciază recurentul că interpretarea șl raționamentul instanței de fond sunt total greșite, neîntemeiate, adăugând la textul de lege, care definește foarte clar câmpul de aplicare al revizuirilor și anume: se revizuiesc numai acele pensii recalculate pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie.
De asemenea, conform prevederilor legale,nu toate pensiile se revizuiesc, ci numai acelea care au fost recalculate luându-se în calcul salariul mediu brut pe economie. Faptul că OUG nr.1/2011 a dispus menținerea în plată a pensiilor aflate în plată în decembrie 2010, nu are nici o relevanța asupra dispoziției din același act normativ potrivit căruia numai pensiile recalculate puteau fi revizuite. Or, în situația membrului de sindicat singura decizie de recalculare a pensiei a fost anulată printr-o decizie definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Ploiești, astfel încât, în fapt, intimatele au revizuit pensia specială a acestuia dobândită în temeiul legii nr. 164/2011 și menținută prin hotărârea irevocabilă.
Așadar, potrivit dispozițiilor legale, respectiv art. 1 alin 1 din OUG 1/2011 se revizuiesc numai pensiile pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, iar în cazul subsemnatului această condiție nu este îndeplinită, întrucât decizia de recalculare a pensiei a fost anulată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Apreciază recurentul ca greșită interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 1/2011 de către instanța de fond care a reținut în mod eronat că „emiterea unei decizii de revizuire nu înseamnă automat că se impune anularea primei decizii contestate” întrucât instanța de fond nu a fost învestită cu un astfel de capăt de cerere, la momentul introducerii acțiunii decizia de recalculare fiind anulată prin hotărârea definitivă si irevocabilă a Curții de Apel Ploiești.
Faptul că o decizie de revizuire ar fi putut fi emisă în mod legal numai dacă ar fi existat o decizie de recalculare executorie, iar în cazul membrului de sindicat singura decizie de recalculare a fost anulată, este de natură a afecta în mod grav si ireparabil drepturile subsemnatului referitoare la accesul la justiție si la proprietate.
Așadar, în cazul membrului de sindicat, rolul instanței de fond era acela de a verifica dacă s-a revizuit o pensie al cărei cuantum a fost stabilit prin utilizarea salariului mediu brut pe economie. În măsura în care s-a revizuit o pensie care a fost altfel calculată decât prin utilizarea salariului mediu brut pe economie, sentința pronunțată nu este legală deoarece nu intră în sfera de aplicare a O.U.G. nr. 1/2011.
Cu privire la dreptul de proprietate, se arată că în fața instanței de fond, s-au susținut și motive de nulitate întemeiate pe dispoziții din dreptul internațional, respectiv art. 6, 13, 14 din CEDO și art. 1 la Protocolul nr. 1 la CEDO, prevederi de directa și imediata aplicabilitate.
Așadar, prin aplicarea cu prioritate, față de cele interne, a dispozițiilor Internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și a interpretărilor acestor dispoziții date de forurile internaționale competente, instanțele de judecată nu încalcă prevederile art. 1 alin.3 din Legea nr.47/1992, potrivit cărora deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor si nici pe cele ale art.31 din aceeași lege, conform cărora decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, cu atât mai mult cu cât deciziile invocate anterior sunt de respingere a obiecțiilor de neconstituționalitate, iar nu de admitere a acestora.
Curtea europeană a constatat că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
In consecință, constatarea anterioară a constituționalității Legii 119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare Convenției.
Or, instanța de fond a ignorat la pronunțarea hotărârii încălcarea frapantă și gravă a dispozițiilor art. I al primului Protocol adițional ale Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, coroborate cu cele ale art. 14 din Convenție.
Instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. I a Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, potrivit cărora orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Or, instanța de fond avea obligația de a verifica respectarea acestor dispoziții prioritare ale dreptului internațional, instanța națională fiind obligată să interpreteze aceste norme în concordanță cu reperele statuate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a cărei practică se află în continuă dezvoltare și evoluție a concepțiilor, cu exigențe permanent sporite în garantarea drepturilor ocrotite de Convenție.
Această jurisprudența are o aplicare directă în dreptul intern și, în virtutea principiului subsidiarității, interpretarea situației europene se impune și instanțelor interne (în acest sens, Decizia nr.81/1994 a Curții Constituționale).
Așadar, instanța de fond avea obligația de a cerceta măsura în care situația de fapt a membrului de sindicat se înscrie în situația menționată la art. 1 din Protocolul I la Convenție, respectiv de a verifica următoarele aspecte: dacă partea reclamantă deține un „bun” existent; dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; dacă ingerința îndeplinește condițiile: legalității, respectiv a existenței unui scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general; a proporționalității rezonabile a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit; a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății; a nediscriminării.
In ceea ce privește pensia de serviciu (specială), din punctul de vedere al naturii juridice nu trebuie să se confunde și nici să nu se suprapună cu cea de pensie de drept comun.
Dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea Internă, distinct de dreptul la pensie din sistemul general.
Oricum, începând cu hotărârea pronunțată în Cauza Stec și alții v. Regatul Unit, Curtea a abandonat definitiv (în materie de pensii și alte drepturi de securitate socială) distincția dintre beneficiile contributive și necontributive (plătite din resurse bugetare), ambele fiind deopotrivă și fără echivoc considerate ca situându-se sub protecția art.l al primului Protocol adițional la Convenție, ca bunuri proprietate individuală.
Mai mult, Curtea a adăugat, statuând în mod expres, că atunci când un stat alege să instituie prin legea internă o schemă (un regim) de pensii, toate drepturile individuale și interesele derivând din această schemă cad sub incidența art.l al Protocolului nr.l și art. 14 din Convenție, indiferent de plata sau nu a unei contribuții la schemă sau a scopurilor pentru care schema de pensii a fost fondată (Cauza Andrejeva v. Letonia, în care s-a reținut încălcarea art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 al Protocolului nr.l).
Art. 1 al primului Protocol adițional nu pune restricții libertății statelor de a decide dacă să pună în practică orice formă de schemă de securitate socială sau în a alege tipul sau cuantumul beneficiilor ce vor fi generate de schema ce va fi aleasă. însă, deîndată ce statul contractant a pus în vigoare legislația care acordă plata dreptului de securitate socială (indiferent dacă este sau nu condiționată de o prealabilă plată de contribuții), această legislație trebuie considerată ca generând un interes pecuniar ocrotit de art.l al Protocolului nr.l și art. 14 din Convenție, pentru toate persoanele care satisfac cerințele legale de pensionare (cauzele Stec și alții v. Regatul Unit, Andrejeva v. Letonia).
Curtea a observat că, în materie de pensii, odată ce o persoană a fost admisă într-o funcție publică, acea persoană a dobândit un drept (de a primi pensia corespunzătoare prevăzută de lege pentru îndeplinirea serviciului public), care constituie un „bun" în sensul art.l al Protocolului nr.l (cauzele Azinas v. Cipru, Apostolakis v. G.). Dreptul la alocația de pensie constituie un drept patrimonial, în sensul art.l al primului Protocol adițional, fiind suficient stabilit de autoritățile naționale în baza legislației în vigoare (cauzele Gauygusuz v. Austria și Bunchen v. Republica Cehă).
Rezultă așadar fără putință de tăgadă că și pensia de serviciu, stabilită de autoritățile române (serviciul public de pensii) printr-o decizie administrativă de pensionare, în baza legii, reprezintă un „bun”, partea reclamantă exercitând acest drept prin încasarea lunară, a pensiilor, după data pensionării.
Curtea a statuat expres că, dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă (prin lege sau ca măsură disciplinară), este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată în lumina art. 1 al Protocolului nr.l (cauzele Azinas v. Cipru, Banfieid v. Regatul Unit, Apostolakis v. G.).
Așa cum s-a reținut si in alte cauze, reducerea cuantumului pensiei sau întreruperea plății acesteia reprezintă o ingerință ce trebuie justificată (cauzele Kjartan Asmudsson v. Islanda, Rasmussen v. Polonia, Wieczorek v. Polonia).
In acest context, prevederile abrogative ale art. 1-3 din Legea nr. 19/2010 (menținute și prin art. 196 lit.i din Legea nr.263/2010) au avut ca efect eliminarea totală șl intempestivă a pensiei de serviciu, fapt ce reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului, si asta chiar dacă acest „bun” (pensia de serviciu) a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun.
Având în vedere că pensia de serviciu („bunul”) a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație poate echivala cu o veritabilă privare de proprietate întrucât în speță este cazul unei eliminări integrale și ireversibile a dreptului, iar nu o suspendare sau amânare a plății acestuia ori o reducere parțială de cuantum.
Testul de proporționalitate a ingerinței invocate de către instant de fond, constă în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, în caz de privare de proprietate, chiar dacă compensația nu trebuie să fie integrală în anumite circumstanțe, totuși ea trebuie să fie rezonabilă.
Ori, acordarea în locul vechiului bun (pensia de serviciu), a unui alt bun (pensia de drept comun) cu o valoare substanțial și vădit diminuată, nu se încadrează în limitele rezonabilului.
În opinia recurentului, instanța de fond ar fi trebuit să procedeze la analizarea condițiilor ingerinței statului asupra dreptului la respectarea bunurilor, condiții fixate de Convenție:
a.(3.1.) legalitatea;
b.(3.2.)existența unui scop legitim în acord perfect cu interesul generale;
c.(3.3.)proporționalitatea rezonabilă a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit;
d.(3.4.)prezervarea unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamentai de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății;
e.(3.5.)nediscriminarea.
Or, instanța de fond ar fi trebuit, sa verifice cu prioritate dacă ingerința în cauză a satisfăcut cerințele legalității și nu a fost arbitrară (cauzele Beyeler v. Italia, latridis v. G., Wieczorek v. Polonia).
Principiul legalității comportă trei aspecte: existența normei legale care reglementează ingerința; caracteristicile normei legale; aplicarea normei într-o manieră care să nu fie vădit eronată sau arbitrară.
Or, în ceea ce privește ingerința, aceasta este prevăzută de lege și anume de art. 1-3 din Legea nr. 19/2000, ingerința producându-se in baza unei norme legale în materie.
Or întotdeauna, principiul legalității mai presupune ca norma aplicată din dreptul intern să fie suficient de accesibilă, precisă și predictibilă (cauzele Hentrich v. Franța, Beyeler v. Italia).
In acest sens este necesar ca reglementările legate interne să prevadă în mod clar și neechivoc, timp de mai mulți ani, că o anumită cauză, atrage pierderea totală sau parțială a pensiei de serviciu (ocupaționale), iar pensionarul să poată cu ușurință cunoaște aceste dispoziții ale legii, lipsite de orice ambiguitate, fiind prevenit asupra consecințelor intervenirii respectivelor cauze iegale exacte de încetare a acordării pensiei (cauzele Banfieid v. Regatul Unit, Rasmussen v. Polonia).
Ori, în cazul de față, nicio dispoziție din legislația specială sau generală a pensiilor în vigoare la momentul recalculării nu prevede printre cazurile legale de încetare a plății pensiilor de serviciu dificultățile financiare ale bugetului de pensii.
Mai mult, instanța de fond ar fi trebuit sa observe ca stabilitatea și coerența plății pensiilor este garantată expres de către stat, care și-a asumat necondiționat obligația finanțării deficitului bugetului de pensii (art. 16 din Legea nr.19/2000, reluat și de art. 26 din Legea nr.263/2010)
Așadar devine evident că această condiție a legalității ingerinței nu este îndeplinită, deoarece acesta implica și o accesibilitate,precizie și predictibilitate a normei legale interne. în cazul de față stabilitatea, siguranța și coerența legislativă rezonabil sperată a fost înfrântă fără nicio prevenire prealabilă, care să fie lipsită de ambiguitate, încălcându-se astfel art.l din Protocolul nr.l al Convenției.
Sub un aspectul retroactivității legii, de asemenea, recurentul apreciază că este greșită și reținerea instanței de fond potrivit căreia a apreciat ca aplicabile și incidente în cauză reținerile Curții Constituționale referitoare la faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut efect retroactiv. în acest sens. Curtea Constituțională a reținut că noile acte normative nu au avut efect retroactiv și nu au adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, iar în cazul subsemnatului aceste susțineri nu pot fi reținute, întrucât situația de fapt este diferită, respectiv recurentul nu a dobândit niciodată un drept la pensie în temeiul contribuției la bugetul asigurărilor sociale, întrucât sistemul militar avea alte criterii pentru stabilirea dreptului la pensie.
Potrivit Deciziei nr. 466/2004 a Curții Constituționale, „legiuitorul este în drept să modifice și să completeze reglementările legale referitoare la condițiile de exercitare a dreptului la pensie ori de câte ori consideră că situația economică a țării și resursele financiare existente permit sau impun anumite modificări, dar orice reglementare nouă se aplică numai de la data intrării sale în vigoare, o nouă legislație referitoare la pensii neaplicându-se în mod automat persoanelor pensionate pe baza legislației anterioare în vigoare”.
Rezultă astfel că legea nouă prin care se dispune revizuirea se poate aplica numai faptelor ce se vor produce ulterior datei intrării sale în vigoare, nu și situațiilor anterioare, trecute, cu toate efectele care s-au produs și se produc în timp, datorită situației create la acel moment.
Or, pensia specială a membrului de sindicat reprezintă o situație juridică constituită sub norma veche, echivalată și de norma legală nouă, situație care a creat efecte juridice definitive, sub formă de prestații succesive, pe care statul este obligat să le respecte.
Iată așadar cum, prin aplicarea retroactivă a normei de revizuire a pensie, autoritățile naționale au încălcat art.l din Protocolul nr.l al Convenției, fapt neobservat de către instanța de fond.
Chiar instanța precizează clar dreptul la pensie a fost stabilit sub imperiul unei legi. Din moment ce el a fost stabilit sub imperiul unei legi și s-a stabilit pentru viitor, orice modificare a modalității de calcul înseamnă o reîntoarcere la legea care a stabilit cuantumul pensiei. D. în măsura în care aceste drepturi sunt mai favorabile pensionarului, se poate admite modificarea modalității de stabilire a cuantumului pensiei.
Prin dreptul la pensie se înțelege atât dreptul pur, modalitatea de calcul și cuantum. Faptul că se revizuiește cuantumul, prin modificarea modalității de calcul înseamnă că se revine la ceea ce este deja stabilit. Nu trebuie confundat efectul revizuirii, care este pentru viitor, cu retroactivitatea legii care recalculează un drept deja stabilit.
Cu privire la proporționalitatea măsurii, recurentul arată că în expunerea de motive a Legii nr. 19/2010, depusă de inițiator la Parlament, există două motive care corespund condiției scopului legitim: continuarea crizei economice și anul 2009 și extinderea acesteia în anul 2010, ce atrage necesitatea asigurării sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, eliminarea privilegiilor din legile sistemelor speciale de pensii publice
Este necesară însă o proporționalitate rezonabilă între ingerință (mijloacele utilizate) și scopul legitim urmărit. Curtea a acceptat că, în sens larg, poate reprezenta un scop legitim protecția sistemului economic al țării, în contextul necesității instituirii unui sistem de securitate socială viabil și a capacității reduse a bugetului național. Dar instanța europeană a subliniat că, și în acest caz, este obligatoriu să se determine dacă a existat un raport rezonabil de proporționalitate între mai sus menționatul scop legitim și mijloacele utilizate, în fiecare caz în speță (cauzele Andrejeva v. Letonia și Bunchen v. Republica Cehă). Ingerința trebuie să fie proporțională în mod rezonabil cu scopul urmărit (cauzele J. și alții v. Germania, Wieczorek v. Polonia).
Procedând la o asemenea verificare concretă, două condiții preliminare, comune ambelor scopuri legitime invocate (criza economică, respectiv eliminarea privilegiilor unor pensionari), constau în păstrarea îndeplinirii condițiilor de pensionare specială de către partea reclamantă și lipsa caracterului discreționar al ingerinței. Partea reclamantă nu a încetat să îndeplinească condițiile legale ale pensiei speciale acordate, deci, nu poate fi invocată existența proporționalității în sensul reținut în Cauza Rasmussen v. Polonia.
În primul rând, sub aspectul asigurării sustenabilității bugetului de asigurări sociale în condițiile de criză economică, condiția proporționalității impune: motivarea suficientă a mijloacelor utilizate; acționarea de către stat într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecință.
Privarea de proprietate, servind interesului public, trebuie să urmărească scopul legitim prin mijloace proporționale în mod rezonabil cu scopul urmărit.
Principiul „bunei guvernări” impune ca atunci, când o problemă de interes public apare, autoritățile publice să acționeze într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecvență (cauzele Beyeler v. Italia, Moskal v. Polonia).Or, dacă mijloacele utilizate sunt insuficient motivate, este încălcată Convenția (cauza Beyeler v. Italia).
Obligația statului de a motiva ingerința (actul normativ - Legea nr. 119/2010) rezultă expres și din dispozițiile art. 6 și art. 7 din Legea nr.24/2000, trebuind să existe o expunere de motive a legii însoțită de un studiu de impact, cu soluții care „trebuie să fie temeinic fundamentate”, în baza evaluării preliminare a impactului noilor reglementări.
Insă, așa cum remarcă expres și Curtea Constituțională in cuprinsul Deciziei nr.873/2010, se poate cu ușurință observa că la secțiunea a 4-a din expunerea de motive, intitulată „Impactul financiar asupra bugetului național general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (5 ani), nu se face nicio precizare cu privire la modificarea aspectelor bugetare, deci nu a fost temeinic fundamentată această măsură”.
Cu privire la obligația statului de a acționa într-un timp adecvat, este de reținut că pentru a exista un raport de proporționalitate fată de caracterul pur temporar si excepțional al crizei economice, trebuie ca și mijloacele utilizate prin ingerința asupra dreptului de proprietatea să fie tot temporare.
Potrivit Deciziei nr.46/2002 a Curții Constituționale, „în cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziții legale, printr-un act normativ de același nivel”
Așadar ca, statul avea posibilitatea de diminua temporar, pe perioada existentei dificultăților economico - financiare a pensiilor special cu posibilitatea reluării imediate în plată a acestora in momentul in care condițiile care au determinat luarea măsurii ar fi dispărut.
Ori, mijlocul folosit (al eliminării definitive a dreptului la pensia de serviciu) nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluțiile adecvate.
Acest scop legitim (al apărării față de criza economică) justifică numai măsuri pe durata determinată a crizei, deci temporare, precum suspendarea temporară a exercițiului unui drept (cum ar fi cei ia pensie de serviciu).
Odată în plus, se susține că în speță a fost încălcat art.l al Primului Protocol adițional, pentru nerespectarea condiției proporționalității.
Și pentru al doilea scop legitim invocat, al eliminării privilegiilor, mijloacele utilizate nu sunt într-un raport de proporționalitate cu acest scop urmărit.
Așa cum s-a reținut și prin Decizia nr.20/2000 a Curții Constituționale și din natura juridică a dreptului la pensie de serviciu, acest drept, fondat pe un regim profesional public special de securitate socială, nu reprezintă un privilegiu și are o justificare obiectivă și rațională, fiind o compensație pentru incovenientele majore ce rezultă din rigoarea și riscurile deosebite ale statutelor profesionale speciale.
Aceste categorii profesionale speciale au acumulat un stagiu complex (atât contributiv, cât și privativ, simultan cu îndeplinirea unor obligații profesionale deosebit de restrictive și riscante), deci nu se află într-o situație similară cu celelalte categorii nesupuse unui astfel de regim ocupațional.
Or, principiul „echilibrului echitabil", între cerințele interesului general al societății și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, implică necesitatea unui raport rezonabil între mijloacele folosite și scopul urmărit a fi realizat, în contextul regulii statuate de prima frază a primului alineat al art. I din primul Protocol adițional, stabilirea faptului dacă a existat un asemenea echilibru, necesită o examinare completă a diferitelor aspecte incidente în speță, cum ar fi conduita autorităților sau a părții reclamante (Cauza Beyeler v. Italia).
Astfel, dacă autoritățile pot acționa oricând în sensul ingerinței asupra proprietății (de exemplu, prin eliminarea pensiei de serviciu), atunci drepturile proprietarului sunt întotdeauna restricționate, prin crearea unei continue incertitudini și insecurități, fiind încălcat art.l al Protocolului nr.l (Cauza Beyeler v. Italia).
Membrului de sindicat nu i se poate reproșa conduita acestuia, deoarece acesta s-a achitat de stagiul complex prevăzut de regimul profesional public special de securitate socială, care era obligatoriu.
De asemenea, nu a putut contribui la o schemă privată de pensii, deoarece autoritățile au adoptat tardiv Legea nr.411/2004, partea reclamantă nemaiputând în mod obiectiv realiza stagiul cerut de această lege înainte de data pensionării.
Așa cum s-a arătat în fața instanței de fond, membrul de sindicat se află într-o situație de vulnerabilitate financiară, socială sub aspectul mijloacelor de subzistență, deoarece statutul profesional i-a impus interdicții profesionale, concomitent cu suportarea riscurilor profesionale și a altor obligații statutare deosebite.
Ori, în urma supunerii membrului de sindicat la toate aceste privațiuni economice și sociale, este excesivă și disproporționată lăsarea acesteia fără compensația materială adecvată și proporțională privațiunilor suportate, fiind pusă intempestiv într-o situație neprevăzută de mare dificultate șt marginalizare socială, prin reducerea unicei surse de venit.
Așadar, în ceea ce privește reținerea scopului legitim al noii reglementări constând în situația de criză economică, vă rugăm să observați că acest scop nu a fost niciodată realizat, întrucât din chiar comunicările media ale intimatelor reiese că după recalcularea și revizuirea pensiilor, bugetul de pensii a crescut cu mai mult de 15%, cei cea. 27.500 (10%) de pensionari cărora le-au fost reduse pensiile fiind cei care trebuie să reechilibreze bugetul asigurărilor sociale pentru 4 milioane de pensionari.
Așadar, este evident că membrul de sindicat, care se numără printre cei 27.500 de pensionari care au suferit reduceri al cuantumului pensiei, suportă o sarcină excesivă și exorbitantă, în vederea realizării unui scop care nu este și nu va putea fi niciodată atins cu această reglementare.
Astfel, atâta timp cât este public faptul că scopul noii reglementări din domeniul pensiilor nu a fost realizat, ci din contră a fost nevoie ca bugetul asigurărilor sociale să fie majorat pentru a se putea plăti pensiile în cuantumul revizuit, apreciază recurentul că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.
Referitor la cuantumul pensiei revizuite, considerentul instanței de fond referitor la faptul că membrul de sindicat nu a făcut nicio dovadă că anumite elemente din dosarul său de pensie nu i-ar fi fost luate în calcul, pe de o parte, iar pe de altă parte, acesta are posibilitatea, comparând și verificând datele din buletinul de calcul, să aducă și alte dovezi până la 1 ianuarie 2012, apreciază recurentul că și această reținere este greșită, întrucât a arătat concret prin contestația adresată Comisiei de contestații, prin acțiune, precum și prin cererile depuse în fața instanței de fond, care sunt criticile directe referitoare la cuantumul pensiei. în raport si de înscrisurile foarte puține care se află în posesia membrului de sindicat.
Se susține că tocmai în vederea satisfacerii acestei solicitări a instanței de fond, membrul de sindicat a formulat cerere de probe prin care a solicitat obligarea intimatei la depunerea tuturor înscrisurilor primare care au stat la baza constituirii buletinului de calcul. Dar, nu s-au depus la dosar toate înscrisurile militare. Mai mult, aceste înscrisuri au fost întotdeauna numai în posesia intimatelor, membrul de sindicat neavând niciodată în posesia o copie a actelor doveditoare a veniturilor sale.
De asemenea, din înscrisurile înaintate de intimată nu reies toate veniturile membrului de sindicat care ar fi stat la baza revizuirii pensiei, sens în care la termenul de judecată, s-a solicitat obligarea intimatelor la depunerea tuturor înscrisurilor necesare pentru lămurirea situației veniturilor, dar instanța a respins această probă, apreciind că se afla deja depuse le dosar.
Precizează recurentul că în situația în care toate înscrisurile solicitate de către prin cererea de probatorii depusă în data de 10.04.2012 s-ar fi aflat la dosarul cauzei, întreaga situație a veniturilor ar fi putut fi lămurită. Or, la dosarul cauzei nu se află tocmai înscrisurile esențiale care atestă veniturile membrului de sindicat, ceea ce nu lămurește cu nimic situația veniturilor sale. În acest sens, este chiar reținerea instanței de judecată potrivit căreia criticile contestatorului nu pot fi verificate pe baza documentelor aflate la dosar.
Așadar, membrul de sindicat nu a fost niciodată în posesia unor înscrisuri care să ateste veniturile sale, acestea aflându-se numai în posesia intimatelor, apreciază că respingerea probei cu înscrisurile solicitate a fost neîntemeiată, iar efectuarea unei expertize fără aceste înscrisuri ar fi total neutilă întrucât expertul nu putea efectua un raport de expertiză decât în baza acestor acte total nelămuritoare.
Pentru considerentele expuse, recurentul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, și pe cale de consecință modificarea în tot a sentinței recurate ca netemeinică și nelegală, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum a fost completată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu desfășurarea prezentului proces pe cale separată.
Curtea, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în speță reține următoarele:
Critica că interpretarea și raționamentul instanței de fond sunt total greșite, neîntemeiate, adăugând la textul de lege, este nefondată, întrucât potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2011: ”Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari”.
Urmează a fi respinsă ca nefondată și susținerea recursului potrivit căreia nu toate pensiile se revizuiesc, ci numai acelea care au fost recalculate luându-se în calcul salariul mediu brut pe economie, întrucât textul de lege nu prevede o asemenea distincție.
Se va respinge ca nefondată susținerea recurentului că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 1/2011: „emiterea unei decizii de revizuire nu înseamnă automat că se impune anularea primei decizii contestate”, întrucât instanța de fond nu a fost învestită cu un astfel de capăt de cerere, la momentul introducerii acțiunii decizia de recalculare fiind anulată prin hotărârea definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Ploiești.
Susținerea recurentului că, rolul instanței de fond era acela de a verifica dacă s-a revizuit o pensie al cărei cuantum a fost stabilit prin utilizarea salariului mediu brut pe economie, este de asemenea nefondată, având în vedere faptul că recurentul nu a solicitat la instanța de fond administrarea unei probe cu expertiză în domeniul salarizării din care să rezulte modalitatea în care a fost stabilită pensia. Atâta timp cât nu s-a efectuat o lucrare de specialitate în sensul arătat mai sus, nu se poate conchide că există erori la calculul pensiei.
Cu privire la critica recurentului că instanța de fond a încălcat art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor incidente, inclusiv prin prisma Protocolului 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței instanței de la Strasbourg.
Astfel, așa cum s-a arătat în precedentul prezentelor considerente obiectul cauzei este dat de o contestație împotriva unei decizii de pensionare și la emiterea căreia a fost avut în vedere un act normativ ulterior transformării pensiei de serviciu a recurentului din prezenta fază procesuală în pensie în sistemul public de pensii.
Pe de altă parte, pensiile de serviciu reglementate de legiuitor pentru anumite categorii socioprofesionale au fost compuse dintr-o parte contributivă, identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea Legii nr. 19/2000 în prezent abrogată și înlocuită cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat și o parte necontributivă care se achită de la bugetul de stat.
Prin adoptarea Legii nr. 119/2010 și a O.U.G. nr. 59/2011 titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat cu consecința diminuării cuantumului pensiei pana la limita corespunzătoare a beneficiului contributiv ceea ce nu reprezintă o ingerință din perspectiva dreptului de proprietate în raport de prev. art. 1 din Protocolul nr. 1.
Referitor la drepturile de creanță, prin Hotărârea CEDO în cauza F. și alții contra României s-a statuat că statele părți la Convenție dispun de o marja largă de apreciere pentru reglementarea politicii sale sociale și poate alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului, respectiv stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice.
În aceeași hotărâre s-a statuat că reducerea pensiilor constituie o modalitate de echilibra bugetul și de a corecta diferențele existente între sistemele de pensii.
Curtea Europeană confirmând practica interpretărilor date de Curtea Constituțională începând cu decizia nr. 871/2010 și decizia nr. 1237/2010 care au statuat că pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public ,iar acordarea suplimentului ca element al pensiei de serviciu constituie o compensație pentru anumite categorii socio-profesionale supuse unui statut special, compensație care ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale.
Cu privire la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească ingerința statului pentru a nu conduce la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, deși recurentul le analizează separat pe fiecare în parte, respectiv: existența bunului ingerința să fie legală, să urmărească un scop legitim, să respecte raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit de realizat, Curtea va reține că și condiția legalității ingerinței statului este îndeplinită fiind prevăzută de un act normativ, respectiv O.U.G. nr. 1/2011, O.U.G. nr. 59/2011.
Scopul legitim, așa cum a fost definit de hotărârea CEDO sus-menționată este de a echilibra bugetul de stat și a corecta diferențele existente între sistemele de pensii.
Reducerea pensiei recurentului nu poate fi considerată nerezonabilă sau disproporționată pentru că nu a fost atins acel prag de dificultate pentru a se putea constata o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Raportul de proporționalitate este definit de faptul că reforma sistemului de pensii a fost fundamentată pe motive obiective, respectiv deficiențele economice și corectarea inegalităților între diferite sisteme de pensii.
Așa cum s-a mai arătat, statul are dreptul de a-și stabili politica în domeniul social și de a corecta diferențele între sistemele de pensii, situație în care nu se poate spune că s-a încălcat principiul drepturilor câștigate.
Susținerea recurentului că instanța de fond în mod eronat a respins contestația formulata, ignorând probatoriul administrat in cauza, practica europeana in materie, omițând să constate că în speță a operat o ingerința disproporționata din partea statului prin eliminarea pensiilor speciale si revizuirea pensiei recurentului cu consecința diminuării substanțiale a acesteia, urmează a fi respinsă ca nefondată, întrucât se întemeiază pe disp. art. 304 pct. 11 Cod pr. civilă ce au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000 aprobată prin Legea nr. 219/ 2005.
De reamintit este că, potrivit art. 315 alin. 1 Cod proc. civilă, „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
De asemenea, conform art. 99 lit. ș din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, constituie abatere disciplinară pentru judecători „nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii”.
Așa cum s-a arătat și în Cauza F. și alții contra României, reducerea pensiilor, deși substanțială, a constituit o modalitate de integrare a acestor pensii în sistemul general de pensii, menită să asigure echilibrul bugetar și să corijeze disparitățile existente între diferitele sisteme.
În aceeași decizie s-a menționat că reforma sistemelor de pensii nu a avut efect retroactiv și nu a adus atingere dreptului la prestații sociale, dobândit în virtutea contribuțiilor vărsate în timpul anilor de serviciu.
Trebuie amintit că pensiile de serviciu au fost stabilite inițial pentru anumite categorii socio-profesionale, fiind alcătuite din două componente: pensia contributivă plătită de bugetul de stat din bugetul asigurărilor de stat și pensia suplimentară suportată din bugetul de stat fără plata vreunei contribuții.
Prin decizia nr. 871/2010 a Curții Constituționale, referitoare la excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 119/2010, s-a statuat că prevederile acestui act normativ sunt constituționale, nefiind discriminatorii, aplicându-se tuturor pensiilor speciale.
Critica întemeiată pe art.304 pct. 8 c.p.civ se va respinge ca nefondată pentru că recurentul va trebui să arate în motivarea căii de atac în ce constă schimbarea naturii sau înțelesului actului juridic ,simpla afirmație în acest sens nefiind suficientă pentru a se admite recursul.
În baza disp. art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă coroborat cu art. 3041 Cod pr. civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său de sindicat V. B. C., cu domiciliul ales la sediul Cabinetului de Avocat C. G., cu sediul în municipiul București, Bld. C. C., nr. 4, .. 4, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 380 pronunțată la data de 7 februarie 2013 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații în contestație M. A. Naționale, cu sediul în București, ., sector 5 și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, cu sediul în București, .. 7-9, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 iunie 2013.
Președinte, Judecători,
M. G. C. P. V. D.
Grefier,
C. O.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
Red.VD
Tehnored.CO
2 ex./11.06.2013
d.f._ Trib.Dâmvovița
j.f. G. C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 470/2013. Curtea de Apel... | Asigurări sociale. Decizia nr. 276/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
