Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 758/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

În drept, intimații au invocat prevederile art. 109 alin.2, art. 115-118, art. 242 alin.2, art. 274 C.p.c., art. 87, 88 din Legea nr. 19/200, art. 1 alin.1, art. 6 alin.1 și 2 din OUG nr. 1/2011, Legea nr. 119/2010 și celelalte dispoziții legale invocate.

La dosar au fost depuse înscrisuri de către ambele părți.

La data de 14.11.2012, intimații, prin reprezentant, au precizat că înțeleg să nu mai susțină excepția de prematuritate invocată de M. A. Naționale prin întâmpinare.

La data de 14.11.2012, Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 5247, prin care a respins ca neîntemeiată contestația precizată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Începând cu data de 01.01.2011, dreptul contestatorului de a primi pensia în cuantumul stabilit prin vechea decizie de pensie, emisă în baza Legii nr. 164/2001 nu mai are o fundamentare legală în dreptul intern, Legea nr. 164/2001 fiind abrogată prin Legea nr.263/2010.

Tribunalul a reținut că, având de analizat constituționalitatea legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor (legea nr. 119/2010), prin deciziile nr. 871/2010 și 873/2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu contravin dispozițiilor constituționale privind neretroactivitatea legii civile, principiului drepturilor câștigate, dreptului de proprietate și nici tratatelor internaționale la care România este parte, deciziile fiind definitive și general obligatorii.

Contestatorul a fost titular al dreptului de proprietate asupra unui „bun” în sensul Protocolului nr. 1 la Convenție, acest bun fiind „dreptul la primirea unei pensii din partea statului”.

În litigiul de față, a apreciat tribunalul, nu se poate califica „bunul” contestatorului ca fiind dreptul de a primi un anumit cuantum al pensiei, deoarece cuantumul este protejat de Convenție doar pe perioada în care acesta are o fundamentare legală în dreptul intern.

Or, începând cu data de 01.01.2011 dreptul contestatorului de a primi o pensie în cuantumul anterior revizuirii nu mai are o fundamentare legală în dreptul intern.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a reamintit tribunalul, este constantă în acest sens, organele de aplicare a Convenției reținând că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează dreptul de a primi pe viitor un anumit cuantum al prestației sociale și acceptând dreptul statelor de a modifica acest cuantum, în considerarea marjei largi de apreciere pe care o au la dispoziție.

„Teoria drepturilor câștigate” nu-și găsește aplicarea în cauza de față și nu poate constitui un argument justificativ pentru a califica că „bunul” a cărui protecție o solicită contestatorul este dreptul de a primi și după data de 01.01.2011, același cuantum al pensiei.

În acest context, a arătat tribunalul, a accepta și da efecte unei „teorii a drepturilor câștigate”, deși aceasta nu este consacrată ca atare nici în Constituție, nici în vreun alt act normativ, nu este stabilit, explicat și însușit în mod unitar sensul acesteia, în prezent, în doctrina juridică sau în jurisprudență, nu poate reprezenta altceva decât o depășire a limitelor puterii judecătorești, stabilite prin art. 124 și art. 126 din Constituția României.

Tribunalul a apreciat că, în speță, nu este vorba despre o aplicare retroactivă a legii, de vreme ce aceasta produce efecte începând cu data de 01.01.2011.

Totodată, diminuarea cuantumului pensiei constatatorului nu este o măsură excesivă, exorbitantă, care să excedă marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială și care să ducă la compromiterea raportului de proporționalitate.

Mai mult decât atât, prin diminuarea cuantumului pensiei contestatorului, acesta nu a fost lipsit total de respectivul beneficiu sociale, nefiindu-i suprimate integral mijloacele de subzistență.

De altfel, a arătat tribunalul, CEDO a respins, ca inadmisibile, plângerile referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, coroborat pe art. 14 din Convenție, în cauza F. și alții c. României. Prin decizia respectivă, Curtea de la Strasbourg a arătat că reformarea sistemului de pensii, prin transformarea pensiilor speciale în pensii în sistemul public în temeiul legii nr. 119/2010, este compatibilă cu art. 1 din primul Protocol adițional al Convenție.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termenul legal reglementat de art. 301 Cod pr. civilă, contestatorul C. A., reprezentat de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, criticând-o sub aspectul cazului de modificare reglementat de pct. 9 al art. 304 Cod proc. civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că în mod greșit tribunalul a apreciat că revizuirea pensiei s-a realizat în mod legal și că nu a existat o încălcare a art. 1 din primul Protocol Adițional la Convenția Europeană.

A susținut recurentul că instanța de fond a ignorat dispozițiile acestui articol, întrucât constatarea constituționalității Legii nr. 119/2010 nu este de natură să împiedice instanța națională să verifice dacă aplicarea legii nu produce efecte contrare Convenției.

A precizat recurentul că instanța trebuia să aplice dispozițiile menționate în concordanță cu jurisprudența CEDO, fiind necesar a nu se confunda sau suprapune pensia de serviciu cu cea de drept comun.

Recurentul a mai susținut că instanța de fond trebuia să verifice dacă ingerința statului a satisfăcut cerințele legalității și nu a fost arbitrară și dacă s-a respectat proporționalitatea măsurii.

A mai apreciat recurentul că s-au ignorat probatoriile administrate și că, contrar celor stabilite de tribunal, au existat erori la determinarea cuantumului pensiei.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii contestației.

Intimatul M. A. Naționale a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând în esență argumentele reținute de prima instanță la pronunțarea soluției de respingere a contestației.

Examinând sentința atacată, sub aspectul criticilor aduse, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, dar și din perspectiva art. 3041 Cod pr. civilă, ce permite examinarea cauzei sub toate aspectele, Curtea apreciază ca nefondat recursul formulat, pentru considerentele ce se vor înfățișa, în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.

Prin motivul de recurs formulat, recurentul a criticat sentința față de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, susținând că este nelegală, pe considerentul că Tribunalul Prahova a aplicat greșit legea.

În limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial, fie atunci când interpretează greșit norma juridică aplicabilă.

Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege în vigoare la data judecății sau când recurge la texte de lege aplicabile litigiului și le dă o greșită interpretare.

Motivul de recurs nu subzistă însă în cauză, soluția Tribunalului Prahova bazându-se pe o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale care au relevanță și incidență în speța dedusă judecății, respectiv a dispozițiilor Legii nr. 263/2010 și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

Ca prim aspect, Curtea reamintește că pensiile de serviciu au fost stabilite pentru anumite categorii socio-profesionale, fiind alcătuite din două componente – pensia contributivă, plătită din bugetul de stat din bugetul asigurărilor de stat (stabilită prin raportate la contribuția efectivă plătită de salariat) și pensia suplimentară, suportată din bugetul de stat, fără plata unei contribuții.

În conformitate cu principiul contributivității prevăzut de Legea nr. 19/2000, principiu menținut în Legea nr. 263/2010 (act normativ care a abrogat Legea nr. 19/2000), în procesul de recalculare a pensiilor, fiecărei persoane i se stabilește și i se atribuie un punctaj mediu anual, ce determină cuantumul pensiei, corespunzător stagiului efectiv de cotizare și prin raportare la contribuția efectiv achitată de asigurat.

La acest moment nu se mai poate discuta, însă, despre încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, astfel cum a pretins recurentul, dat fiind faptul că în Cauza F. și alții contra României s-a statuat că „reducerea pensiilor […] deși substanțială, a constituit o modalitate de integrare a acestor pensii în sistemul general de pensii prevăzut de Legea nr. 19/2000, menită să asigure echilibrul bugetar și să corijeze disparitățile existente între diferitele sisteme”.

Totodată, în considerentele deciziei menționate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că „reforma sistemelor de pensii nu a avut efect retroactiv și nu a adus atingere dreptului la prestații sociale, dobândit în virtutea contribuțiilor vărsate în timpul anilor de serviciu”.

Se impune a se observa în acest sens, că și în jurisprudența anterioară hotărârii pronunțată în Cauza F. și alții contra României, respectiv în Cauzele Munon Diaz contra Spaniei și Maggio și alții împotriva Italiei, Curtea Europeană a statuat că drepturile ce decurg din sistemul de asigurări sociale, deși, protejate de art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, nu implică o pensie într-un anumit cuantum, iar „scăderea cuantumului cu aproape 50% nu este de natură să știrbească esența dreptului la pensie, reclamanta fiind obligată să suporte o scădere rezonabilă și proporțională”.

Elocventă, în acest sens, este și hotărârea pronunțată de Curtea Europeană în Cauza C. Abaluță și alții contra României, în care s-a stabilit că reducerile suferite de beneficiarii pensiilor de serviciu nu pot fi considerate nerezonabile sau disproporționate, iar reforma sistemului de pensii nu a avut caracter retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetele asigurărilor sociale, ci numai asupra unei părți din pensie, suportată integral de la bugetul de stat, care reprezintă un avantaj de care petenții au beneficiat, datorită profesiei lor.

Nefondată este și critica formulată de recurent sub aspectul pretinsei ignorări, de către instanța de fond, a probatoriului administrat în cauză, Curtea reținând că actele aflate în dosarul de fond nu sunt de natură să infirme raționamentul formulat de judecătorul fondului. În ceea ce privește raportul rezonabil de proporționalitate, Curtea constată că pensia revizuită acordată recurentului, în cuantum de 2294 lei brut, depășește semnificativ nivelul pensiei medii pe țară, existând prin urmare un raport rezonabil de proporționalitate între mijlocul ales și interesul individual.

Curtea va înlătura ca nefondată și ultima critică formulată de recurent, vizând existența unor pretinse erori în determinarea cuantumului pensiei, reținând sub acest aspect că documentația înaintată de intimată nu este de natură să confirme susținerile acestuia.

În considerarea acestor argumente, constatând că în cauză nu există motive de reformare a sentinței, Curtea va proceda, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, la respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul C. A. - prin SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE, cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCPA „G. C. și R. I. V.”, cu sediul în București, Bulevardul C. C., nr. 4, .. 4, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 5247/14 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații M. A. NAȚIONALE – DEPARTAMENTUL FINANCIAR CONTABIL, cu sediul în București, ., sector 5 și C. DE PENSII S. A MINISTERULUI A. NAȚIONALE, cu sediul în București, .. 7- 9, sector 6.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25 martie 2013.

Președinte, Judecători,

A.-C. B. E. S. V. D.

Grefier,

D. V.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120/2006

Red. ACB

Tehnored. CC

2 ex/28.03.2013

d.f. nr._ Tribunalul Prahova

j.f. I. C.