Asigurări sociale. Decizia nr. 416/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 416/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 2255/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 416
Ședința publică din data de 25 februarie 2013
Președinte - A.-C. B.
Judecător - E. S.
Judecător - V. D.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său de sindicat J. G., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat C. G., cu sediul în București, ..4, ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr.1870/26 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații M. A. Naționale –Departamentul Financiar Contabil, cu sediul în București, ., sector 5 și C. de Pensii S. a Ministerului A. Naționale, cu sediul în București, .. 7-9, sector 6.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 15 lit. d din Legea nr. 146/1997.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-contestator S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său de sindicat J. G., reprezentat de avocat M. A. din Baroul București, potrivit împuternicirii avocațiale nr._/2.04.2012 și intimații M. A. Naționale –Departamentul Financiar contabil și C. de Pensii S. a Ministerului A. Naționale, reprezentați de consilier juridic S. M., potrivit delegațiilor f.n. aflate la filele 29-30 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că, recurentul-contestator a depus la dosar, prin intermediul serviciului registratură, cererea de probatoriu înregistrată sub nr. 3955/19.02.2013, iar în dimineața ședinței de judecată, prin intermediul aceluiași serviciu, au fost depuse la dosar de intimatul M. A. Naționale, concluzii scrise, înregistrate sub nr. 4315/22.02.2013.
Avocat M. A., pentru recurentul-contestator, depune la dosar împuternicire avocațială.
Consilier juridic S. M., pentru intimați, depune la dosar delegații de reprezentare și invocă excepția tardivității cererii de completare a motivelor de recurs.
Avocat M. A., pentru recurent, precizează că cererea completatoare a fost formulată de contestatorul J. G. și lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției de tardivitate invocată de reprezentantul intimaților.
Curtea, deliberând asupra excepției tardivității cererii de completare a motivelor de recurs depusă de recurentul-contestator la data de 6.11.2012, în conformitate art. 137 Cod proc. civilă Cod proc. civilă, apreciază întemeiată excepția, având în vedere că cererea de completare a fost depusă în afara termenului legal de 15 zile de la comunicarea sentinței atacate, ce s-a realizat la data de 18.10.2012, potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare aflată la fila 124 dosar fond.
Curtea pune în discuție cererea de probatoriu formulată de recurentul-contestator.
Avocat M. A., pentru recurentul-contestator, solicită încuviințarea probei întemeiată pe art.305 Cod proc. civilă și precizează că recurentul a refuzat efectuarea unei expertize contabile tocmai datorită lipsei documentelor care au stat la baza emiterii deciziilor de revizuire, cu referire la statele de plată, ordinele de zi, fișele fiscale.
Consilier juridic S. M., pentru intimați, solicită respingerea cererii, deoarece, în opinia sa, la dosar au fost depuse toate documentele cerute prin nota de probatorii.
Curtea, deliberând asupra cererii de probatorii, având în vedere și punctul de vedere exprimat de reprezentantul intimaților, apreciază că în raport de actele existente în dosarul de fond și pretențiile deduse judecății, nu se impune completarea probei cu înscrisuri în actuala fază procesuală, conform art. 305 Cod proc. civilă, argumente de fapt și de drept pentru care respinge solicitarea recurentului.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, declară că nu au alte cereri de formulat.
Curtea ia act că nu s-au formulat alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat M. A., pentru recurentul-contestator S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său de sindicat J. G., pe linia motivelor de recurs dezvoltate pe larg prin cererea depusă în scris la dosar, solicită admiterea căii de atac astfel cum a fost formulată, urmând a fi solicitate pe cale separată cheltuielile de judecată.
Consilier juridic S. M., având cuvântul pentru M. A. Naționale –Departamentul Financiar Contabil și C. de Pensii S. a Ministerului A. Naționale, pentru motivele expuse în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței pronunțată de tribunal ca fiind legală și temeinică.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /15.03.2012 reclamantul S. cadrelor militare disponibilizate în rezervă și în retragere, în numele și pentru membrul său J. G., a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. A. Naționale și C. de Pensii S. a Ministerului A. Naționale, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului A. Naționale, anularea deciziei de revizuire a pensiei, menținerea deciziei de stabilire a cuantumului pensiei emisă în temeiul Legii nr. 164/2001, a Legii nr. 179/2004, a Decretului nr. 214/1977 plătită în luna decembrie 2010, obligarea pârâtului la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001, a Legii nr. 179/2004, a Decretului nr. 214/1977 și pensia revizuită conform Legii nr. 119/2010, HG nr. 735/2010, OUG nr. 1/2011; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale și actualizarea acesteia cu indicele de inflație pentru sumele reprezentând diferența dintre cele două decizii, dobândă calculată până la data plății efective a pensiei inițiale.
În subsidiar, a contestat cuantumul pensiei stabilit în urma recalculării ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare conform precizărilor din contestația adresată Comisiei de contestații din cadrul Ministerului.
În cuprinsul contestației a fost invocat faptul că s-a adresat în termen legal comisiei de contestații din cadrul Ministerului însă organul abilitat să răspundă sesizării nu a formulat nici un răspuns, ceea ce echivalează cu respingerea sesizării formulate, aceasta constituind totodată procedura prealabilă prevăzută de art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010.
Pe fond, a arătat că membrii S.C.M.D. au avut calitatea de militari, polițiști, în prezent fiind beneficiari ai pensiilor de stat, că prin decizia contestată în prezenta cauză s-a dispus netemeinic și nelegal recalcularea pensiei, iar prin Legea nr. 119/2010 și normele de aplicare ale acesteia se încalcă dreptul de proprietate, creându-se un tratament discriminatoriu față de personalul civil care își poate valorifica toate drepturile câștigate prin existența carnetului de muncă, în condițiile în care militarii și polițiștii nu au carnete de muncă, iar adeverințele cu veniturile sunt imposibil de reconstituit la întreaga valoare a câștigurilor.
S-a arătat totodată că decizia de recalculare a pensiei a fost emisă în temeiul dispozițiilor HG nr. 735/2010, iar prin sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a dispus suspendarea executării acestei hotărâri de guvern până la pronunțarea pe fond a instanței, că decizia contestată a fost emisă ulterior suspendării, în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic.
S-a invocat de asemenea faptul că prin modul de calcul al pensiei raportat la salariul mediu brut pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și pentru care nu au putut fi dovedite veniturile realizate lunar, s-a încălcat dreptul de proprietate, ocrotit de art. 44 din Constituția României, de jurisprudența CEDO și de tratatele la care România este parte.
Contestatorul a mai precizat că măsura privind recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice nu se poate face decât prin încălcarea principiului neretroactivității prevăzut de art. 115 alin. 2 din Constituția României, republicată, și că prin această recalculare se încalcă și principiul drepturilor câștigate, principiu care, deși nu este reglementat de legislația în vigoare, este consacrat de jurisprudență.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă și pe dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii.
S-a solicitat proba cu înscrisuri precum și orice altă probă care se va dovedi utilă și pertinentă cauzei.
S-au anexat contestației, copii de pe următoarele înscrisuri: dovada îndeplinirii procedurii prealabile, buletin de identitate, decizia de revizuire a pensiei.
Prin întâmpinare, intimatul M. A. Naționale a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată, cu motivarea că acțiunea nu este îndreptată împotriva unei decizii emise de Comisia de contestații pensii din cadrul M..> A mai fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A., precizând că, așa cum rezultă din HG nr. 233/2011, Casele de pensii teritoriale sunt structuri de specialitate cu personalitate juridică, înființate prin lege, în subordinea Ministerului A. Naționale.
Pe fond a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că prin O.U.G. nr. 1/2011 a fost instituită o nouă metodologie și noi termene pentru revizuirea cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, că potrivit actului normativ menționat pensiile militare de stat au fost revizuire din oficiu, cel mai târziu până la data de 31.12.2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiar și că procesul de revizuire vizează pensia contestatorilor și nu decizia de recalculare emisă în temeiul Legii nr. 119/2010.
S-a mai arătat în întâmpinare că potrivit art. 4 și art. 18 din anexa nr. 3 a actului normativ menționat determinarea stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual s-a realizat în baza datelor din dosarul de pensionare, nu a celor înscrise în decizia de recalculare emisă în temeiul Legii nr. 119/2010.
La data de 20.06.2012 contestatorul a depus la dosar cerere precizatoare prin care a contestat și decizia de revizuire nr._/30.05.2012, emisă ulterior înregistrării acțiunii.
Contestatorul a menționat că a îndeplinit procedura prealabilă cu privire la această decizie și că nu a primit răspuns în termenul legal de 45 de zile prevăzut de art. 150 alin. 4.
Prin sentința civilă nr. 1870/26 septembrie 2012, Tribunalul Dâmbovița a respins excepția prematurității introducerii acțiunii, invocată prin întâmpinare de pârâtul M. A. Naționale, pentru C. de Pensii S. a Ministerului A. Naționale și a respins acțiunea formulată de contestatorul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său de sindicat J. G..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepția prematurității cereri de chemare în judecată determinată de nerespectarea procedurii de contestare prevăzută de lege, respectiv neformularea contestației adresată Comisiei de contestații, instanța o apreciază ca neîntemeiată, întrucât reclamantul face dovada înaintării contestației către Comisiei de contestații la data de 04.01.2012, deci în termenul legal. ( a se vedea dovada de la pag. 35).
Prin decizia de revizuire și ulterior decizia_/07.12.2011 și ulterior prin decizia_/30.05.2012 s-a dispus revizuirea pensiei la care reclamantul este îndreptățit în baza O.U.G. nr. 1/2011, stabilindu-se o pensie în cuantum de 2072 lei
La emiterea deciziei contestate, pârâta a avut în vedere și a respectat dispozițiile legale în vigoare, respectiv O.U.G. nr. 1/2011 care la art. 1 prevăd: „Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.”
Dispozițiile O.U.G. nr. 1/2011 care au stat la baza revizuirii pensiei reclamantului stabilesc o nouă metodologie pentru calculul pensiei beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, metodologie bazată pe principiul contributivității, cu luarea în calcul a actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de persoana vizată.
Prin urmare, emiterea deciziei de revizuire s-a făcut cu respectarea legislației interne în vigoare.
Criticile formulate împotriva deciziei de revizuire vizează nerespectarea de către pârâtă a unor norme și principii din dreptul intern și internațional care garantează dreptul la pensie ca un drept de proprietate, în special se face referire la art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și respectiv la principiul neretroactivității legii și al drepturilor câștigate.
Referitor la aceste critici instanța le apreciază ca fiind neîntemeiate.
Prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 1/2011, măsura revizuirii privește numai cuantumul pensiei pentru viitor, nu are nici o implicație asupra pensiei deja încasate, iar în acesta sens Curtea Constituțională s-a pronunțat deja stabilind că pensiile de serviciu, cum este și cea ce face obiectul prezentei cauze, se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii, fiind compuse din două elemente și anume, pensia contributivă și un supliment din partea satului, iar partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat și are caracter compensatoriu pentru anumite categorii sociale”, însă „ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia.”
Se mai reține că în raport de aceste drepturi suplimentare „legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare” și prin urmare ele nu pot constituii o „obligație ad aeternum a statului de a acorda acestor drepturi, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementări”.
Prin urmare, raportându-se la aceste considerente și având în vedere și faptul că măsurile de revizuire au fost justificate prin cauze obiective, instanța nu poate reține o încălcare a principiului neretroactivității.
De altfel, astfel cum anterior s-a pronunțat Curtea Constituțională „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.”
În ceea ce privește încălcarea dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum s-a arătat în decizia 871/25.06.2010 de către Curtea Constituțională, în analiza încălcării acestui drept se cuvine a se face referire din nou la „natura specială a pensiei de serviciu, a celor două componente, contributivă și necontributivă, ale sale, precum și a faptului că ultima componentă este supusă practic condiției ca statul să dispună de resursele financiare pentru a putea acorda și alte drepturi de asigurări sociale față de cele pe care Constituția le nominalizează în mod expres” și prin urmare „partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun", ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii.”
De asemenea, în jurisprudența CEDO se reține că dreptul la pensie intră în sfera de protecție a art. 1 din Primul Protocol numai dacă are o bază în dreptul intern, situația în care reclamantul nu se mai regăsește de la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011.
Din această perspectivă, instanța urmează a avea în vedere și decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României (nr._/11, nr._/11, nr._/11, nr._/11, nr._/11), unde Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010 și că reducerea pensiilor, chiar dacă este deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională a României, Curtea de la Strasbourg a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
Referitor la criticile formulate de către reclamant privind cuantumul pensiei stabilite în temeiul O.U.G. nr. 1/2011, instanța le consideră de asemenea, neîntemeiate.
Susținerea reclamantului referitoare la lipsa mențiunilor privind documentele care au stat la baza calculului pensiei este infirmată de înscrisurile depuse cauzei, respectiv documentul privind situația veniturilor realizate lunar aflată la pagina 92 din care rezultă că a fost eliberat pe baza datelor preluate din arhivele M.A.N., fișa cu locurile de muncă în care a lucrat reclamantul, carnetul de muncă, astfel că această critică se dovedește neîntemeiată.
Privitor la celelalte critici vizând cuantumul pensiei și care nu pot fi verificate pe baza documentelor depuse la dosarul cauzei, instanța a pus în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize, probă cu care părțile nu au fost de acord, astfel încât în lipsa unor dovezi care să infirme corectitudinea datelor înscrise în deciziile contestate și probate de pârâtă prin înscrisurile înaintate, instanța nu poate primii susținerile reclamantului.
În ceea ce privește cererea de menținere în plată a pensiei stabilită în baza Legii nr. 164/2001, instanța constată că această cerere nu are nici o susținere legală, această lege fiind abrogată prin Legea nr. 263/2010, iar O.U.G. nr. 1/2011 permițând menținerea cuantumului pensiei stabilite în temeiul legi respective numai până la emiterea deciziilor de revizuire, decizii de la emiterea cărora reclamantului îi sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 1/2011.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs contestatorul, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând în acest sens disp. art. 304 pct. 5, 8, 9 Cod pr. civilă și art. 3041 Cod pr. civilă.
Atât prin cererea introductivă, cât și prin cererile de completare a acesteia, s-a arătat permanent că deciziile de revizuire au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2011, potrivit cărora se impune adoptarea de masuri imediate pentru reglementarea unor aspecte în scopul revizuirii pensiilor recalculate potrivit art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010: „Pensiile prevăzute la art. 1 Ut. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari”.
Ținând cont de dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2011, apreciază recurentul că interpretarea șl raționamentul instanței de fond sunt total greșite, neîntemeiate, adăugând la textul de lege, care definește foarte clar câmpul de aplicare al revizuirilor și anume: se revizuiesc numai acele pensii recalculate pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie.
De asemenea, conform prevederilor legale,nu toate pensiile se revizuiesc, ci numai acelea care au fost recalculate luându-se în calcul salariul mediu brut pe economie. Faptul că O.U.G. nr. 1/2011 a dispus menținerea în plată a pensiilor aflate în plată în decembrie 2010, nu are nici o relevanța asupra dispoziției din același act normativ potrivit căruia numai pensiile recalculate puteau fi revizuite. Or, în situația membrului de sindicat singura decizie de recalculare a pensiei a fost anulată printr-o decizie definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Ploiești, astfel încât, în fapt, intimatele au revizuit pensia specială a acestuia dobândită în temeiul legii nr. 164/2011 și menținută prin hotărârea irevocabilă.
Așadar, potrivit dispozițiilor legale, respectiv art. 1 alin 1 din O.U.G. 1/2011 se revizuiesc numai pensiile pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, iar în cazul săuaceastă condiție nu este îndeplinită, întrucât decizia de recalculare a pensiei a fost anulată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Apreciază recurentul ca greșită interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 1/2011 de către instanța de fond care a reținut în mod eronat că „emiterea unei decizii de revizuire nu înseamnă automat că se impune anularea primei decizii contestate” întrucât instanța de fond nu a fost învestită cu un astfel de capăt de cerere, la momentul introducerii acțiunii decizia de recalculare fiind anulată prin hotărârea definitivă si irevocabilă a Curții de Apel Ploiești.
Faptul că o decizie de revizuire ar fi putut fi emisă în mod legal numai dacă ar fi existat o decizie de recalculare executorie, iar în cazul membrului de sindicat singura decizie de recalculare a fost anulată, este de natură a afecta în mod grav si ireparabil drepturile sale referitoare la accesul la justiție si la proprietate.
Așadar, în cazul membrului de sindicat, rolul instanței de fond era acela de a verifica dacă s-a revizuit o pensie al cărei cuantum a fost stabilit prin utilizarea salariului mediu brut pe economie. În măsura în care s-a revizuit o pensie care a fost altfel calculată decât prin utilizarea salariului mediu brut pe economie, sentința pronunțată nu este legală deoarece nu intră în sfera de aplicare a O.U.G. nr. 1/2011.
Cu privire la dreptul de proprietate, se arată că în fața instanței de fond, s-au susținut și motive de nulitate întemeiate pe dispoziții din dreptul internațional, respectiv art. 6, 13, 14 din CEDO și art. 1 la Protocolul nr. 1 la CEDO, prevederi de directă și imediată aplicabilitate.
Așadar, prin aplicarea cu prioritate, față de cele interne, a dispozițiilor Internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și a interpretărilor acestor dispoziții date de forurile internaționale competente, instanțele de judecată nu încalcă prevederile art. 1 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor si nici pe cele ale art. 31 din aceeași lege, conform cărora decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, cu atât mai mult cu cât deciziile invocate anterior sunt de respingere a obiecțiilor de neconstituționalitate, iar nu de admitere a acestora.
Curtea europeană a constatat că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
In consecință, constatarea anterioară a constituționalității Legii 119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare Convenției.
Or, instanța de fond a ignorat la pronunțarea hotărârii încălcarea frapantă și gravă a dispozițiilor art. I al primului Protocol adițional ale Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, coroborate cu cele ale art. 14 din Convenție.
Instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. I a Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, potrivit cărora orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Or, instanța de fond avea obligația de a verifica respectarea acestor dispoziții prioritare ale dreptului internațional, instanța națională fiind obligată să interpreteze aceste norme în concordanță cu reperele statuate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a cărei practică se află în continuă dezvoltare și evoluție a concepțiilor, cu exigențe permanent sporite în garantarea drepturilor ocrotite de Convenție.
Această jurisprudența are o aplicare directă în dreptul intern și, în virtutea principiului subsidiarității, interpretarea situației europene se impune și instanțelor interne (în acest sens, Decizia nr. 81/1994 a Curții Constituționale).
Așadar, instanța de fond avea obligația de a cerceta măsura în care situația de fapt a membrului de sindicat se înscrie în situația menționată la art. 1 din Protocolul I la Convenție, respectiv de a verifica următoarele aspecte: dacă partea reclamantă deține un „bun” existent; dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; dacă ingerința îndeplinește condițiile: legalității, respectiv a existenței unui scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general; a proporționalității rezonabile a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit; a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății; a nediscriminării.
In ceea ce privește pensia de serviciu (specială), din punctul de vedere al naturii juridice nu trebuie să se confunde și nici să nu se suprapună cu cea de pensie de drept comun.
Dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea internă, distinct de dreptul la pensie din sistemul general.
Oricum, începând cu hotărârea pronunțată în Cauza Stec și alții v. Regatul Unit, Curtea a abandonat definitiv (în materie de pensii și alte drepturi de securitate socială) distincția dintre beneficiile contributive și necontributive (plătite din resurse bugetare), ambele fiind deopotrivă și fără echivoc considerate ca situându-se sub protecția art. 1 al primului Protocol adiționai la Convenție, ca bunuri proprietate individuală.
Mai mult, Curtea a adăugat, statuând în mod expres, că atunci când un stat alege să instituie prin legea internă o schemă (un regim) de pensii, toate drepturile individuale și interesele derivând din această schemă cad sub incidența art. 1 al Protocolului nr. 1 și art. 14 din Convenție, indiferent de plata sau nu a unei contribuții la schemă sau a scopurilor pentru care schema de pensii a fost fondată (Cauza Andrejeva v. Letonia, în care s-a reținut încălcarea art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 al Protocolului nr. 1).
Art. 1 al primului Protocol adițional nu pune restricții libertății statelor de a decide dacă să pună în practică orice formă de schemă de securitate socială sau în a alege tipul sau cuantumul beneficiilor ce vor fi generate de schema ce va fi aleasă. însă, deîndată ce statul contractant a pus în vigoare legislația care acordă plata dreptului de securitate socială (indiferent dacă este sau nu condiționată de o prealabilă plată de contribuții), această legislație trebuie considerată ca generând un interes pecuniar ocrotit de art. 1 al Protocolului nr. 1 și art. 14 din Convenție, pentru toate persoanele care satisfac cerințele legale de pensionare (cauzele Stec și alții v. Regatul Unit, Andrejeva v. Letonia).
Curtea a observat că, în materie de pensii, odată ce o persoană a fost admisă într-o funcție publică, acea persoană a dobândit un drept (de a primi pensia corespunzătoare prevăzută de lege pentru îndeplinirea serviciului public), care constituie un „bun" în sensul art. 1 al Protocolului nr. 1 (cauzele Azinas v. Cipru, Apostolakis v. G.). Dreptul la alocația de pensie constituie un drept patrimonial, în sensul art.l al primului Protocol adițional, fiind suficient stabilit de autoritățile naționale în baza legislației în vigoare (cauzele Gauygusuz v. Austria și Bunchen v. Republica Cehă).
Rezultă așadar fără putință de tăgadă că și pensia de serviciu, stabilită de autoritățile române (serviciul public de pensii) printr-o decizie administrativă de pensionare, în baza legii, reprezintă un „bun”, partea reclamantă exercitând acest drept prin încasarea lunară, a pensiilor, după data pensionării.
Curtea a statuat expres că, dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă (prin lege sau ca măsură disciplinară), este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată în lumina art. 1 al Protocolului nr. 1 (cauzele Azinas v. Cipru, Banfieid v. Regatul Unit, Apostolakis v. G.).
Așa cum s-a reținut și în alte cauze, reducerea cuantumului pensiei sau întreruperea plății acesteia reprezintă o ingerință ce trebuie justificată (cauzele Kjartan Asmudsson v. Islanda, Rasmussen v. Polonia, Wieczorek v. Polonia).
In acest context, prevederile abrogative ale art. 1-3 din Legea nr. 19/2010 (menținute și prin art. 196 lit. i din Legea nr. 263/2010) au avut ca efect eliminarea totală șl intempestivă a pensiei de serviciu, fapt ce reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului, si asta chiar dacă acest „bun” (pensia de serviciu) a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun.
Având în vedere că pensia de serviciu („bunul”) a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație poate echivala cu o veritabilă privare de proprietate întrucât în speță este cazul unei eliminări integrale și ireversibile a dreptului, iar nu o suspendare sau amânare a plății acestuia ori o reducere parțială de cuantum.
Testul de proporționalitate a ingerinței invocate de către instant de fond, constă în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, în caz de privare de proprietate, chiar dacă compensația nu trebuie să fie integrală în anumite circumstanțe, totuși ea trebuie să fie rezonabilă.
Ori, acordarea în locul vechiului bun (pensia de serviciu), a unui alt bun (pensia de drept comun) cu o valoare substanțial și vădit diminuată, nu se încadrează în limitele rezonabilului.
În opinia recurentului, instanța de fond ar fi trebuit să procedeze la analizarea condițiilor ingerinței statului asupra dreptului la respectarea bunurilor, condiții fixate de Convenție:
a.(3.1.) legalitatea;
b.(3.2.)existența unui scop legitim în acord perfect cu interesul generale;
c.(3.3.}proporționalitatea rezonabilă a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit;
d.(3.4.)prezervarea unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamentai de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății;
e.(3.5.)nediscriminarea.
Or, instanța de fond ar fi trebuit, sa verifice cu prioritate dacă ingerința în cauză a satisfăcut cerințele legalității și nu a fost arbitrară (cauzele Beyeler v. Italia, latridis v. G., Wieczorek v. Polonia).
Principiul legalității comportă trei aspecte: existența normei legale care reglementează ingerința; caracteristicile normei legale; aplicarea normei într-o manieră care să nu fie vădit eronată sau arbitrară.
În ceea ce privește ingerința, aceasta este prevăzută de lege și anume de art. 1-3 din Legea nr. 19/2000, ingerința producându-se in baza unei norme legale în materie.
Or întotdeauna, principiul legalității mai presupune ca norma aplicată din dreptul intern să fie suficient de accesibilă, precisă și predictibilă (cauzele Hentrich v. Franța, Beyeler v. Italia).
In acest sens este necesar ca reglementările legate interne să prevadă în mod clar și neechivoc, timp de mai mulți ani, că o anumită cauză, atrage pierderea totală sau parțială a pensiei de serviciu (ocupaționale), iar pensionarul să poată cu ușurință cunoaște aceste dispoziții ale legii, lipsite de orice ambiguitate, fiind prevenit asupra consecințelor intervenirii respectivelor cauze iegale exacte de încetare a acordării pensiei (cauzele Banfieid v. Regatul Unit, Rasmussen v. Polonia).
Ori, în cazul de față, nicio dispoziție din legislația specială sau generală a pensiilor în vigoare la momentul recalculării nu prevede printre cazurile legale de încetare a plății pensiilor de serviciu dificultățile financiare ale bugetului de pensii.
Mai mult, instanța de fond ar fi trebuit sa observe ca stabilitatea și coerența plății pensiilor este garantată expres de către stat, care și-a asumat necondiționat obligația finanțării deficitului bugetului de pensii (art. 16 din Legea nr.19/2000, reluat și de art. 26 din Legea nr.263/2010)
Așadar devine evident că această condiție a legalității ingerinței nu este îndeplinită, deoarece acesta implica și o accesibilitate,precizie și predictibilitate a normei legale interne. În cazul de față stabilitatea, siguranța și coerența legislativă rezonabil sperată a fost înfrântă fără nicio prevenire prealabilă, care să fie lipsită de ambiguitate, încălcându-se astfel art.l din Protocolul nr.l al Convenției.
Sub aspectul retroactivității legii, de asemenea, recurentul apreciază că este greșită și reținerea instanței de fond potrivit căreia a apreciat ca aplicabile și incidente în cauză reținerile Curții Constituționale referitoare la faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut efect retroactiv. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că noile acte normative nu au avut efect retroactiv și nu au adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, iar în cazul său aceste susțineri nu pot fi reținute, întrucât situația de fapt este diferită, respectiv nu a dobândit niciodată un drept la pensie în temeiul contribuției la bugetul asigurărilor sociale, întrucât sistemul militar avea alte criterii pentru stabilirea dreptului la pensie.
Potrivit Deciziei nr. 466/2004 a Curții Constituționale, „legiuitorul este în drept să modifice și să completeze reglementările legale referitoare la condițiile de exercitare a dreptului la pensie ori de câte ori consideră că situația economică a țării și resursele financiare existente permit sau impun anumite modificări, dar orice reglementare nouă se aplică numai de la data intrării sale în vigoare, o nouă legislație referitoare la pensii neaplicându-se în mod automat persoanelor pensionate pe baza legislației anterioare în vigoare”.
Rezultă astfel că legea nouă prin care se dispune revizuirea se poate aplica numai faptelor ce se vor produce ulterior datei intrării sale în vigoare, nu și situațiilor anterioare, trecute, cu toate efectele care s-au produs și se produc în timp, datorită situației create la acel moment.
Or, pensia specială a membrului de sindicat reprezintă o situație juridică constituită sub norma veche, echivalată și de norma legală nouă, situație care a creat efecte juridice definitive, sub formă de prestații succesive, pe care statul este obligat să le respecte.
Iată așadar cum, prin aplicarea retroactivă a normei de revizuire a pensie, autoritățile naționale au încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției, fapt neobservat de către instanța de fond.
Chiar instanța precizează clar dreptul la pensie a fost stabilit sub imperiul unei legi. Din moment ce el a fost stabilit sunt imperiul unei legi și s-a stabilit pentru viitor, orice modificare a modalității de calcul înseamnă o reîntoarcere la legea care a stabilit cuantumul pensiei. D. în măsura în care aceste drepturi sunt mai favorabile pensionarului, se poate admite modificarea modalității de stabilire a cuantumului pensiei.
Prin dreptul la pensie se înțelege atât dreptul pur, modalitatea de calcul și cuantum. Faptul că se revizuiește cuantumul, prin modificarea modalității de calcul înseamnă că se revine la ceea ce este deja stabilit. Nu trebuie confundat efectul revizuirii, care este pentru viitor, cu retroactivitatea legii care recalculează un drept deja stabilit.
Cu privire la proporționalitatea măsurii, recurentul arată că în expunerea de motive a Legii nr. 19/2010, depusă de inițiator la Parlament, există două motive care corespund condiției scopului legitim: continuarea crizei economice și anul 2009 și extinderea acesteia în anul 2010, ce atrage necesitatea asigurării sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, eliminarea privilegiilor din legile sistemelor speciale de pensii publice
Este necesară însă o proporționalitate rezonabilă între ingerință {mijloacele utilizate) și scopul legitim urmărit. Curtea a acceptat că, în sens larg, poate reprezenta un scop legitim protecția sistemului economic al țării, în contextul necesității instituirii unui sistem de securitate socială viabil și a capacității reduse a bugetului național. Dar instanța europeană a subliniat că, și în acest caz, este obligatoriu să se determine dacă a existat un raport rezonabil de proporționalitate între mai sus menționatul scop legitim și mijloacele utilizate, în fiecare caz în speță (cauzele Andrejeva v. Letonia și Bunchen v. Republica Cehă). Ingerința trebuie să fie proporțională în mod rezonabil cu scopul urmărit (cauzele J. și alții v. Germania, Wieczorek v. Polonia).
Procedând la o asemenea verificare concretă, două condiții preliminare, comune ambelor scopuri legitime invocate (criza economică, respectiv eliminarea privilegiilor unor pensionari), constau în păstrarea îndeplinirii condițiilor de pensionare specială de către partea reclamantă și lipsa caracterului discreționar al ingerinței. Partea reclamantă nu a încetat să îndeplinească condițiile legale ale pensiei speciale acordate, deci, nu poate fi invocată existența proporționalității în sensul reținut în Cauza Rasmussen v. Polonia.
În primul rând, sub aspectul asigurării sustenabilității bugetului de asigurări sociale în condițiile de criză economică, condiția proporționalității impune: motivarea suficientă a mijloacelor utilizate; acționarea de către stat într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecință.
Privarea de proprietate, servind interesului public, trebuie să urmărească scopul legitim prin mijloace proporționale în mod rezonabil cu scopul urmărit.
Principiul „bunei guvernări” impune ca atunci, când o problemă de interes public apare, autoritățile publice să acționeze într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecvență (cauzele Beyeler v. Italia, Moskal v. Polonia).Or, dacă mijloacele utilizate sunt insuficient motivate, este încălcată Convenția (cauza Beyeler v. Italia).
Obligația statului de a motiva ingerința (actul normativ - Legea nr. 119/2010) rezultă expres și din dispozițiile art. 6 și art. 7 din Legea nr.24/2000, trebuind să existe o expunere de motive a legii însoțită de un studiu de impact, cu soluții care „trebuie să fie temeinic fundamentate”, în baza evaluării preliminare a impactului noilor reglementări.
Insă, așa cum remarcă expres și Curtea Constituțională in cuprinsul Deciziei nr. 873/2010, se poate cu ușurință observa că la secțiunea a 4-a din expunerea de motive, intitulată „Impactul financiar asupra bugetului național general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (5 ani), nu se face nicio precizare cu privire la modificarea aspectelor bugetare, deci nu a fost temeinic fundamentată această măsură”.
Cu privire la obligația statului de a acționa într-un timp adecvat, este de reținut că pentru a exista un raport de proporționalitate fată de caracterul pur temporar si excepțional al crizei economice, trebuie ca și mijloacele utilizate prin ingerința asupra dreptului de proprietatea să fie tot temporare.
Potrivit Deciziei nr.46/2002 a Curții Constituționale, „în cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziții legale, printr-un act normativ de același nivel”
Așadar, statul avea posibilitatea de diminua temporar, pe perioada existentei dificultăților economico - financiare a pensiilor speciale cu posibilitatea reluării imediate în plată a acestora in momentul in care condițiile care au determinat luarea măsurii ar fi dispărut.
Ori, mijlocul folosit (al eliminării definitive a dreptului la pensia de serviciu) nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluțiile adecvate.
Acest scop legitim (al apărării față de criza economică) justifică numai măsuri pe durata determinată a crizei, deci temporare, precum suspendarea temporară a exercițiului unui drept (cum ar fi cei ia pensie de serviciu).
Odată în plus, se susține că în speță a fost încălcat art.l al Primului Protocol adițional, pentru nerespectarea condiției proporționalității.
Și pentru al doilea scop legitim invocat, al eliminării privilegiilor, mijloacele utilizate nu sunt într-un raport de proporționalitate cu acest scop urmărit.
Așa cum s-a reținut și prin Decizia nr.20/2000 a Curții Constituționale și din natura juridică a dreptului la pensie de serviciu, acest drept, fondat pe un regim profesional public special de securitate socială, nu reprezintă un privilegiu și are o justificare obiectivă și rațională, fiind o compensație pentru incovenientele majore ce rezultă din rigoarea și riscurile deosebite ale statutelor profesionale speciale.
Aceste categorii profesionale speciale au acumulat un stagiu complex (atât contributiv, cât și privativ, simultan cu îndeplinirea unor obligații profesionale deosebit de restrictive și riscante), deci nu se află într-o situație similară cu celelalte categorii nesupuse unui astfel de regim ocupațional.
Or, principiul „echilibrului echitabil", între cerințele interesului general al societății și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, implică necesitatea unui raport rezonabil între mijloacele folosite și scopul urmărit a fi realizat, în contextul regulii statuate de prima frază a primului alineat al art. I din primul Protocol adițional, stabilirea faptului dacă a existat un asemenea echilibru, necesită o examinare completă a diferitelor aspecte incidente în speță, cum ar fi conduita autorităților sau a părții reclamante (Cauza Beyeler v. Italia).
Astfel, dacă autoritățile pot acționa oricând în sensul ingerinței asupra proprietății (de exemplu, prin eliminarea pensiei de serviciu), atunci drepturile proprietarului sunt întotdeauna restricționate, prin crearea unei continue incertitudini și insecurități, fiind încălcat art. 1 al Protocolului nr. 1 (Cauza Beyeler v. Italia).
Membrului de sindicat nu i se poate reproșa conduita acestuia, deoarece acesta s-a achitat de stagiul complex prevăzut de regimul profesional public special de securitate socială, care era obligatoriu.
De asemenea, nu a putut contribui la o schemă privată de pensii, deoarece autoritățile au adoptat tardiv Legea nr. 411/2004, partea reclamantă nemaiputând în mod obiectiv realiza stagiul cerut de această lege înainte de data pensionării.
Așa cum s-a arătat în fața instanței de fond, membrul de sindicat se află într-o situație de vulnerabilitate financiară, socială sub aspectul mijloacelor de subzistență, deoarece statutul profesional i-a impus interdicții profesionale, concomitent cu suportarea riscurilor profesionale și a altor obligații statutare deosebite.
Ori, în urma supunerii membrului de sindicat la toate aceste privațiuni economice și sociale, este excesivă și disproporționată lăsarea acesteia fără compensația materială adecvată și proporțională privațiunilor suportate, fiind pusă intempestiv într-o situație neprevăzută de mare dificultate șt marginalizare socială, prin reducerea unicei surse de venit.
Așadar, în ceea ce privește reținerea scopului legitim al noii reglementări constând în situația de criză economică, vă rugăm să observați că acest scop nu a fost niciodată realizat, întrucât din chiar comunicările media ale intimatelor reiese că după recalcularea și revizuirea pensiilor, bugetul de pensii a crescut cu mai mult de 15%, cei cea. 27.500 (10%) de pensionari cărora le-au fost reduse pensiile fiind cei care trebuie să reechilibreze bugetul asigurărilor sociale pentru 4 milioane de pensionari.
Este evident că membrul de sindicat, care se numără printre cei 27.500 de pensionari care au suferit reduceri al cuantumului pensiei, suportă o sarcină excesivă și exorbitantă, în vederea realizării unui scop care nu este și nu va putea fi niciodată atins cu această reglementare.
Astfel, atâta timp cât este public faptul că scopul noii reglementări din domeniul pensiilor nu a fost realizat, ci din contră a fost nevoie ca bugetul asigurărilor sociale să fie majorat pentru a se putea plăti pensiile în cuantumul revizuit, apreciază recurentul că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.
Referitor la cuantumul pensiei revizuite, considerentul instanței de fond referitor la faptul că membrul de sindicat nu a făcut nicio dovadă că anumite elemente din dosarul său de pensie nu i-ar fi fost luate în calcul, pe de o parte, iar pe de altă parte, acesta are posibilitatea, comparând și verificând datele din buletinul de calcul, să aducă și alte dovezi până la 1 ianuarie 2012, apreciază recurentul că și această reținere este greșită, întrucât a arătat concret prin contestația adresată Comisiei de contestații, prin acțiune, precum și prin cererile depuse în fața instanței de fond, care sunt criticile directe referitoare la cuantumul pensiei. în raport si de înscrisurile foarte puține care se află în posesia membrului de sindicat.
Se susține că tocmai în vederea satisfacerii acestei solicitări a instanței de fond, membrul de sindicat a formulat cerere de probe prin care a solicitat obligarea intimatei la depunerea tuturor înscrisurilor primare care au stat la baza constituirii buletinului de calcul. Dar, nu s-au depus la dosar toate înscrisurile militare. Mai mult, aceste înscrisuri au fost întotdeauna numai în posesia intimatelor, membrul de sindicat neavând niciodată în posesia o copie a actelor doveditoare a veniturilor sale.
De asemenea, din înscrisurile înaintate de intimată nu reies toate veniturile membrului de sindicat care ar fi stat la baza revizuirii pensiei, sens în care la termenul de judecată, s-a solicitat obligarea intimatelor la depunerea tuturor înscrisurilor necesare pentru lămurirea situației veniturilor, dar instanța a respins această probă, apreciind că se afla deja depuse le dosar.,
Precizează recurentul că în situația în care toate înscrisurile solicitate prin cererea de probatorii depusă în data de 10.04.2012 s-ar fi aflat la dosarul cauzei, întreaga situație a veniturilor ar fi putut fi lămurită. Or, la dosarul cauzei nu se află tocmai înscrisurile esențiale care atestă veniturile membrului de sindicat, ceea ce nu lămurește cu nimic situația veniturilor sale. În acest sens, este chiar reținerea instanței de judecată potrivit căreia criticile contestatorului nu pot fi verificate pe baza documentelor aflate la dosar.
Așadar, membrul de sindicat nu a fost niciodată în posesia unor înscrisuri care să ateste veniturile sale, acestea aflându-se numai în posesia intimatelor, apreciază că respingerea probei cu înscrisurile solicitate a fost neîntemeiată, iar efectuarea unei expertize fără aceste înscrisuri ar fi total neutilă întrucât expertul nu putea efectua un raport de expertiză decât în baza acestor acte total nelămuritoare.
Pentru considerentele expuse, recurentul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, șl pe cale de consecință modificarea în tot a sentinței recurate ca netemeinică și nelegală, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum a fost completată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu desfășurarea prezentului proces pe cale separată.
La data de 6 noiembrie 2012, contestatorul J. G. a depus la dosar completare la motivele de recurs.
Susține contestatorul că, în practicaua sentinței atacată, prima instanță a menționat faptul că a pus în discuția părților administrarea probei cu expertiză contabilă, pentru a lămuri modul de calcul al pensiei.
Consideră că acest fapt prezintă o deosebită importanță pentru soluționarea cauzei, întrucât de-a lungul soluționării litigiului a solicitat să se pună la dispoziția instanței documentele care au stat la baza emiterii deciziei de revizuire a pensiei pentru a se înlătura orice dubiu cu privire la caracterul discreționar al deciziei de recalculare al pensiei.
Precizează că, instanța de fond a pus în discuție administrarea probei cu expertiză specialitatea contabilă, însă considerând că nu există documente suficiente pe baza cărora să se efectueze expertiza, s-a opus la administrarea acesteia.
Apreciază că i s-a adus o gravă vătămare a intereselor sale legitime, față de faptul că nu au fost depuse la dosar înscrisurile solicitate.
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probei cu înscrisuri, respectiv documentele care au stat la baza emiterii deciziei de revizuire a pensiei.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare, ci s-au depus concluzii scrise de către intimatul M. A. Naționale în nume propriu și pentru C. de Pensii S. a Ministerului A. Naționale.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constă că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la cererea de completare a motivelor de recurs depusă la data de 6 noiembrie 2012, având în vedere că s-a invocat de către reprezentantul intimaților, consilierul juridic S. M., excepția tardivității cererii de completare a motivelor de recurs, Curtea în conformitate art. 137 Cod proc. civilă, apreciază întemeiată excepția, întrucât cererea de completare a fost depusă în afara termenului legal de 15 zile de la comunicarea sentinței atacate, ce s-a realizat la data de 18.10.2012, potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare aflată la fila 124 dosar fond.
Critica că interpretarea și raționamentul instanței de fond sunt total greșite, neîntemeiate, adăugând la textul de lege, este nefondată, întrucât potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2011: ”Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari”.
Urmează a fi respinsă ca nefondată și susținerea recursului potrivit căreia nu toate pensiile se revizuiesc, ci numai acelea care au fost recalculate luându-se în calcul salariul mediu brut pe economie, întrucât textul de lege nu prevede o asemenea distincție.
Se va respinge ca nefondată susținerea recurentului că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 1/2011: „emiterea unei decizii de revizuire nu înseamnă automat că se impune anularea primei decizii contestate”, întrucât instanța de fond nu a fost învestită cu un astfel de capăt de cerere, la momentul introducerii acțiunii decizia de recalculare fiind anulată prin hotărârea definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Ploiești.
Susținerea recurentului că, rolul instanței de fond era acela de a verifica dacă s-a revizuit o pensie al cărei cuantum a fost stabilit prin utilizarea salariului mediu brut pe economie, este de asemenea nefondată, având în vedere faptul că recurentul nu a solicitat la instanța de fond administrarea unei probe cu expertiză în domeniul salarizării din care să rezulte modalitatea în care a fost stabilită pensia. Atâta timp cât nu s-a efectuat o lucrare de specialitate în sensul arătat mai sus, nu se poate conchide că există erori la calculul pensiei.
Cu privire la critica recurentului că instanța de fond a încălcat art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor incidente, inclusiv prin prisma Protocolului 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței instanței de la Strasbourg.
Astfel, așa cum s-a arătat în precedentul prezentelor considerente obiectul cauzei este dat de o contestație împotriva unei decizii de pensionare și la emiterea căreia a fost avut în vedere un act normativ ulterior transformării pensiei de serviciu a recurentului din prezenta fază procesuală în pensie în sistemul public de pensii.
Pe de altă parte, pensiile de serviciu reglementate de legiuitor pentru anumite categorii socioprofesionale au fost compuse dintr-o parte contributivă, identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea Legii nr. 19/2000 în prezent abrogată și înlocuită cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat și o parte necontributivă care se achită de la bugetul de stat.
Prin adoptarea Legii nr. 119/2010 și a O.U.G. nr. 59/2011 titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat cu consecința diminuării cuantumului pensiei pana la limita corespunzătoare a beneficiului contributiv ceea ce nu reprezintă o ingerință din perspectiva dreptului de proprietate în raport de prev. art. 1 din Protocolul nr. 1.
Referitor la drepturile de creanță, prin Hotărârea CEDO în cauza F. și alții contra României s-a statuat că statele părți la Convenție dispun de o marja largă de apreciere pentru reglementarea politicii sale sociale și poate alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului, respectiv stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice.
În aceeași hotărârea s-a statuat că reducerea pensiilor constituie o modalitate de echilibra bugetul și de a corecta diferențele existente între sistemele de pensii.
Curtea Europeană confirmând practica interpretărilor date de Curtea Constituțională începând cu decizia nr. 871/2010 și decizia nr. 1237/2010 care au statuat că pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public ,iar acordarea suplimentului ca element al pensiei de serviciu constituie o compensație pentru anumite categorii socio-profesionale supuse unui statut special, compensație care ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale.
Cu privire la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească ingerința statului pentru a nu conduce la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, deși recurentul le analizează separat pe fiecare în parte, respectiv: existența bunului ingerința să fie legală, să urmărească un scop legitim, să respecte raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit de realizat, Curtea va reține că și condiția legalității ingerinței statului este îndeplinită fiind prevăzută de un act normativ, respectiv O.U.G. nr. 1/2011, O.U.G. nr. 59/2011.
Scopul legitim, așa cum a fost definit de hotărârea CEDO sus-menționată este de a echilibra bugetul de stat și a corecta diferențele existente între sistemele de pensii.
Reducerea pensiei recurentului nu poate fi considerată nerezonabilă sau disproporționată pentru că nu a fost atins acel prag de dificultate pentru a se putea constata o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Raportul de proporționalitate este definit de faptul că reforma sistemului de pensii a fost fundamentată pe motive obiective, respectiv deficiențele economice și corectarea inegalităților între diferite sisteme de pensii.
Așa cum s-a mai arătat, statul are dreptul de a-și stabili politica în domeniul social și de a corecta diferențele între sistemele de pensii, situație în care nu se poate spune că s-a încălcat principiul drepturilor câștigate.
Susținerea recurentului că instanța de fond în mod eronat a respins contestația formulata, ignorând probatoriul administrat in cauza, practica europeana in materie, omițând să constate că in speța a operat o ingerința disproporționata din partea statului prin eliminarea pensiilor speciale si revizuirea pensiei recurentului cu consecința diminuării substanțiale a acesteia, urmează a fi respinsă ca nefondată, întrucât se întemeiază pe disp. art. 304 pct. 11 Cod pr. civilă ce au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000 aprobată prin Legea nr. 219/ 2005.
De reamintit este că, potrivit art. 315 alin. 1 Cod proc. civilă, „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
De asemenea, conform art. 99 lit. ș din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, constituie abatere disciplinară pentru judecători „nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii”.
Așa cum s-a arătat și în Cauza F. și alții contra României, reducerea pensiilor, deși substanțială, a constituit o modalitate de integrare a acestor pensii în sistemul general de pensii, menită să asigure echilibrul bugetar și să corijeze disparitățile existente între diferitele sisteme.
În aceeași decizie s-a menționat că reforma sistemelor de pensii nu a avut efect retroactiv și nu a adus atingere dreptului la prestații sociale, dobândit în virtutea contribuțiilor vărsate în timpul anilor de serviciu.
Trebuie amintit că pensiile de serviciu au fost stabilite inițial pentru anumite categorii socio-profesionale, fiind alcătuite din două componente: pensia contributivă plătită de bugetul de stat din bugetul asigurărilor de stat și pensia suplimentară suportată din bugetul de stat fără plata vreunei contribuții.
Prin decizia nr. 871/2010 a Curții Constituționale, referitoare la excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 119/2010, s-a statuat că prevederile acestui act normativ sunt constituționale, nefiind discriminatorii, aplicându-se tuturor pensiilor speciale.
Critica întemeiată pe art.304 pct. 8 c.p.civ se va respinge ca nefondată pentru că recurentul va trebui să arate în motivarea căii de atac în ce constă schimbarea naturii sau înțelesului actului juridic ,simpla afirmație în acest sens nefiind suficientă pentru a se admite recursul.
În baza disp. art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă coroborat cu art. 3041 Cod pr. civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său de sindicat J. G., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat C. G., cu sediul în București, ..4, ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr.1870/26 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații M. A. Naționale –Departamentul Financiar Contabil, cu sediul în București, ., sector 5 și C. de Pensii S. a Ministerului A. Naționale, cu sediul în București, .. 7-9, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 februarie 2013.
Președinte, Judecători,
A.-C. B. E. S. V. D.
Grefier,
C. C.
Red. ES
Tehnored. DV
2 ex./26.02.2013
d.f. nr._ – Tribunalul Dâmbovița
j.f. M. I.
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120/2006
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 758/2013. Curtea... | Asigurări sociale. Decizia nr. 984/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
