Asigurări sociale. Decizia nr. 1807/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1807/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 216/120/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 1807
Ședința publică din data de 18 iunie 2013
Președinte - C. Ș.
Judecători - A.-M. R.
- V. S.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamantul V. M., domiciliat în Târgoviște, ..1, ., ., județul Dâmbovița și pârâta C. de A. a Avocaților din România, cu sediul în București, ..3-5, sector 5, împotriva sentinței civile nr.566 din 6 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Recursuri scutite de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-reclamant V. M., lipsind recurenta-pârâtă C. de A. a Avocaților din România.
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul disp. art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și îndrumă să se recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței că, prin Serviciul registratură s-a depus întâmpinare și răspuns la întâmpinare, din partea fiecărui recurent și note scrise din partea recurentei-pârâte.
Curtea, comunică recurentului-reclamant V. M. un exemplar al notelor scrise depuse de recurenta-pârâtă.
Având cuvântul, recurentul-reclamant V. M. învederează că nu mai are alte cereri de formulat, iar Curtea ia act de această declarație, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul-reclamant V. M. având cuvântul, susține că, în raport de prevederile statutului Casei de A. a Avocaților (CAA) - art.12 al.6 din OUG 221/2000 aprobată prin Legea 452/2001, dar și de decizia nr.1091/2007 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că atât condițiile cât și procedura de acordare și recalculare a pensiilor avocaților, se realizează potrivit CAA, în mod greșit a fost respinsă excepția necompetenței teritoriale a instanței, competența aparținând Tribunalului București.
Totodată, arată că el a solicitat acordarea pensiei pentru limită de vârstă începând cu data de 01.10.2012 pentru că nu mai avea calitatea de avocat deoarece renunțase anterior la pensie.
Pentru motivele depuse în scris la dosar, solicită admiterea recursului pe care l-a declarat.
Referitor la recursul formulat de pârâtă, solicită a fi respins conform susținerilor din întâmpinarea depusă la dosar.
C u r t e a:
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub nr._ /07.01.2013 reclamantul V. M. a chemat în judecată pe pârâta C. de A. a Avocaților din România, solicitând anularea deciziei nr. 275/11.12.2012 și obligarea pârâtei să emită decizia pentru înscrierea sa la pensie, în sistemul propriu, pentru limităm de vârstă, începând cu 01.10.2012 .
În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin decizia nr. 184/17.08.2011 i-a fost stabilită o pensie pentru limită de vârstă în sistem propriu, că prin cererea sa depusă la CAA Filiala Dâmbovița și înregistrată sub nr. 116/04.10.2012 a renunțat la drepturile din această pensie.
A susținut reclamantul că prin cererea 117 din 10.10.2012 depusă la CAA Filiala Dâmbovița a solicitat înscrierea la pensie pentru limită de vârstă începând cu 01.10.2012 și pentru că nu a primit nici un răspuns a formulat plângere prealabilă conform Legii nr. 544/ 2004 CAA Filiala Dâmbovița, comunicându-i reclamantului că plângerea sa împreună cu cererea 116/ 2012 au fost înaintate pârâtei.
Față de această situație reclamantul a formulat plângere prealabilă la CAA drept răspuns fiindu-i comunicată decizia contestată.
A arătat reclamantul că în mod eronat se susține că, prin cererea 116/04.10.2012 și-ar fi dat acordul asupra executării unei popriri, că, pe de altă parte, a solicitat înscrierea la pensie pentru limită de vârstă începând cu 01.10.2012 și nu recalcularea acesteia, precizând că nici în Statut nu există vreo prevedere care să-i îngrădească solicitarea de a fi înscris din nou la pensie, după ce inițial a renunțat, că pârâta avea obligația să ia act de renunțare și să soluționeze favorabil cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, începând cu 01.10.2012.
În drept cererea s-a întemeiat pe disp. art. 91, 164, 165 din Statutul Casei de asigurări a avocaților, iar cererii, s-au anexat în copii: decizia nr. 275/2012, decizia nr. 184/17.08.2011, cererea reclamatului înregistrată sub nr. 116/04.10.2012, cererea reclamantului înregistrată sub nr. 117/10.10.2012adeverința nr. 309/2012 eliberată de Baroul Dâmbovița, plângerea prealabilă a reclamantului înregistrată sub nr. 156/14.10.2012, răspunsul CAA Dâmbovița cu nr. 158/2012.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C. de A. a Avocaților din România a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, Secția a VIII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale și respingerea acțiunii ca neîntemeiată în cazul în care instanța va trece la soluționarea cererii.
Referitor la competența de soluționare a cauzei s-a arătat că Statutul CAA dând satisfacție prevederilor art. 12 alin. 6 din OUG 221/2000 stabilește că jurisdicția sistemului autonom de asigurări sociale pentru avocați se realizează prin instanța competentă de la domiciliul pârâtului conform cu dispozițiile Codului de procedură civilă și legea de organizare judecătorească (art. 138 Statutul C AA ).
Referitor la netemeinicia contestației, pârâta a arătat că prin cererea 117/2012 contestatorul a solicitat o nouă înscriere la pensie pentru limită de vârstă, solicitarea fiindu-i respinsă întrucât potrivit art. 47 alin. 4 din Statutul CAA pensia pentru limită de vârstă nu poate fi recalculată prin luarea în considerare a perioadei în care a fost exercitată profesia după pensionare decât prin transformarea acesteia în pensie pentru retragere definitivă din profesie .
S-a mai arătat că în baza disp. art. 49 alin. 1 din Statutul CAA, avocații care exercită profesia de avocat după pensionare pentru limită de vârstă pot cere pensionarea la retragerea definitivă din profesie fără drept de exercitare a acesteia.
În drept cererea s-a întemeiat pe disp. art. 138, art. 47, art.49, 50 din Statutul CAA și au fost anexate în copii, cererile formulate de contestator și înregistrate la CAA Dâmbovița sub nr. 116/2012 și 117/2012 .
Tribunalul Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr._.03.2013 prin care a respins excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată de către pârâtă prin întâmpinare.
Prin aceeași sentință s-a respins acțiunea formulată de reclamantul V. M. în contradictoriu cu pârâta C. de A. a Avocaților din România.
Pentru a decide astfel, instanța de fond pronunțându-se cu prioritate, conform prevederilor art. 158 Cod pr. civilă asupra excepției necompetenței teritoriale, a apreciat-o ca fiind neîntemeiată având în vedere că la data formulări acțiunii de către reclamant era în vigoare Statutul Casei de A. a Avocaților aprobat prin Hotărârea 8 din 15-16.06.2012 care la art.164 stabilește că „Jurisdicția sistemului autonom de asigurări sociale pentru avocați se realizează prin instanțele competente potrivit legii.”
Coroborând aceste prevederi cu disp. art. 8 Cod pr.civilă –la care, de asemenea, art. 164 face trimitere– și care reglementează o competență alternativă, inclusiv în favoarea instanței din reședința județului în care reclamatul își are domiciliul, instanța a constatat că este competentă să soluționeze cauza, astfel că a respinge excepția invocată.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a reținut că prin decizia 184/17.08.2011 emisă de C. de Pensii a Avocaților, reclamantul a beneficiat de pensie pentru limită de vârstă.
Prin cererea adresară pârâtei C. de Pensii a Avocaților la data de 04.10.2012, reclamantul a declarat că renunță la drepturile de pensie, pentru ca la un interval de numai câteva zile, prin cererea adresată la 10.10.2012 să formuleze o cerere prin care a solicitat pensionarea pentru limită de vârstă, cerere care a fost respinsă de către pârâtă prin decizia 275/11.12.2012.
S-a reținut că principala argumentație a pârâtei în respingerea cererii de pensionare pentru limită de vârstă s-a întemeiat pe prevederile art. 47 din Statutul Casei de A. a Avocaților care stabilesc: „1) Avocații care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 38, 39 și 41 pot continua exercitarea profesiei de avocat, chiar dacă se pensionează pentru limită de vârstă în condițiile prevăzute de lege și statutul profesiei de avocat; 2) Avocații pensionari din sistemul CAA și avocații care sunt pensionari ai altor sisteme, dacă exercită profesia în continuare sunt obligați să contribuie la constituirea fondului CAA în condițiile prevăzute de lege și prezentul statut; 3) La încetarea activității și radierea din profesie, avocații pot solicita calcularea pensiei de retragere definitivă din profesie, în condițiile legii și ale prezentului statut; 4) Pensia pentru limită de vârstă nu va mai putea fi recalculată prin luarea în considerare a perioadei în care a fost exercitată profesia, după pensionare, decât prin transformarea acesteia în pensie de retragere definitivă, în condițiile art. 49 și 50; 5) Avocații care cumulează venitul din profesie cu pensia pot valorifica stagiul de cotizare realizat după data pensionării numai în condițiile alin. 3 și 4.”
Astfel, din conținutul textului mai sus enunțat s-a dedus cu certitudine interdicția recalculării pensiei pentru limita de vârstă, prin luarea în considerare a perioadei în care a fost exercitată profesia, recalculare care este permisă numai în situația în care se optează pentru pensie de retragere definitivă.
Or, raportându-se la circumstanțele cauzei, s-a constatat tocmai intenția de eludare a acestor dispoziții, pentru că renunțarea la pensie în luna octombrie 2012 și formularea în același timp a unei noi cererii de pensionare în cursul aceleiași luni, nu însemna de fapt altceva decât intenția de a benefica de o pensie pentru limită de vârstă în care să fie inclusă și perioada în care a fost exercitată profesia ulterior primei decizii de pensionare pentru limită de vârstă.
În raport de cele mai sus reținute, tribunalul a apreciat că în mod corect, la soluționarea cererilor formulate de reclamant, pârâta a făcut referire la dispozițiile art. 47 din Statutul Casei de A. a Avocaților, iar aspectele relevate de decizie nu vizează o interpretare eronată a pretențiilor reclamantului –conform susținerilor acestuia –în sensul că prin cerere s-a solicitat altceva decât emiterea deciziei de pensionare.
P. considerentele ce preced, constatând decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal reclamantul V. M. și pârâta C. de A. a Avocaților din România, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie în sensul disp.art.304 pct.3 și 9 Cod pr.civilă după cum urmează:
1. Recurentul-reclamant susține în recursul său sub un prim aspect că recalcularea și înscrierea la pensie pentru limită de vârstă sunt noțiuni distincte care nu pot fi echivalate și nici asociate, așa încât raționamentul primei instanțe în sensul că se deduce cu certitudine interdicția recalculării pensiei pentru limită de vârstă prin luarea în considerare a perioadei în care a fost exercitată profesia contravine situației de fapt.
Susține recurentul că la data de 10 octombrie 2012 când a formulat cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă nu mai avea calitatea de pensionar pentru a i se aplica prevederile art.47 din Statutul CAAR.
O a doua susținere a recurentului vizează faptul că nu a existat nicio intenție de eludare a dispozițiilor statutului CAA, aceasta fiind cea care a girat o ilegalitate dând curs unei popriri stinse și care l-a determinat pe recurent să renunțe la pensie.
Cunoscând că situația acestei popriri este rezolvată, arată recurentul, la data de 10.10.2012 a solicitat din nou înscrierea la pensie pentru limită de vârstă începând cu 1 octombrie 2012, dată la care nu mai avea această calitate conform cererii nr.116/4.10.2012, ambele depuse la Filiala Dâmbovița a CAA.
În fine, recurentul arată că deși statutul CAAR nu reglementează o astfel de situație lacuna acestuia nu îl poate prejudicia prin îngrădirea unui drept garantat, motiv pentru care solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației astfel cum a fost formulată..
2. Pârâta CAA din România invocă în recursul declarat nulitatea înscrisă în art.304 pct.3 Cod pr.civilă și susține că Tribunalul Dâmbovița a făcut o greșită aplicare a disp.art.8 Cod pr.civilă considerând că cererile îndreptate împotriva CAA se pot face la instanțele din capitala țării sau la cele din reședința județului unde își are domiciliul reclamantul deoarece intimata este o casă autonomă.
Arată recurenta că în realitate, potrivit art.2 alin.1 din Statutul CAA aceasta este o instituție autonomă cu personalitate juridică de interes public care funcționează în cadrul UNBR și, astfel cum s-a pronunțat instanța supremă prin decizia nr. 1886/24.02.2005 CAA este persoană publică de drept privat și nu casă autonomă în sensul art.8 Cod pr.civilă.
Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței în sensul de a se stabili că rezolvarea prezentei cauze este de competența Tribunalului București Secția a VIII-a conflicte și litigii de muncă.
Curtea, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ. constată că ambele recursuri sunt nefondate și vor fi respinse în baza disp.art.312 (1) Cod pr.civilă cu motivarea de mai jos:
1. Argumentele avute în vedere de prima instanță la pronunțarea soluției de respingere a contestației formulate împotriva deciziei emise de intimată sunt corecte, bazate pe reglementările în vigoare referitoare la acordarea pensiilor pentru limită de vârstă avocaților și posibilitatea recalculării acestor pensii.
Astfel, OUG nr.221/2000 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților aprobată prin Legea nr.452/2000 și Statutul CAA stabilesc dreptul avocaților de a obține pensie pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei standard de pensionare și realizarea stagiului minim de cotizare în sistemul de asigurări sociale pentru avocați.
În speță, prin decizia nr.184/17.08.2011 emisă de intimata CAA s-a stabilit în favoarea reclamantului o pensie de asigurări sociale în profesia de avocat pentru limită de vârstă în sumă de 674 lei, începând cu data de 10.08.2011.
Față de disp.art.47 alin.1 din Statutul CAA reclamantului i s-a acordat dreptul de a exercita profesia de avocat după data de 10.08.2011 când, prin decizia mai sus citată reclamantul a fost pensionat pentru limită de vârstă.
La data de 4.10.2012 reclamantul a făcut cunoscut Filialei Dâmbovița a CAA că renunță la pensia pentru limită de vârstă cu motivarea că i s-a făcut o poprire din pensie.
Ulterior, prin cererea înregistrată sub nr.117/10.10.2012 reclamantul a solicitat o nouă înscriere la pensie pentru limită de vârstă începând cu data de 1.10.2012 argumentând că a renunțat la pensia pentru limită de vârstă aflată în plată prin cererea din data de 4.10.2012.
În acest context, intimata a emis în mod corect decizia nr.275/11.12.2012 prin care a respins cererea cu motivarea că pensia pentru limită de vârstă nu poate fi recalculată prin luarea în considerare a perioadei în care a fost exercitată profesia de avocat după pensionarea pentru limită de vârstă, decât prin transformarea acestei pensii în pensie de retragere definitivă din profesie (art.47 alin.4 din Statutul CAA).
Raportând situația de fapt la dispozițiile legale incidente în cauză, prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică motiv pentru care Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.
2. Nefondat este și recursul declarat de pârâtă.
Art.12 (6) din OUG nr.221/2000 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților stabilește că jurisdicția sistemului prevăzut la art.1 se realizează în condițiile prevăzute de lege și de statutul Casei de A. a Avocaților.
Art.164 (1) din Statutul CAAR prevede că jurisdicția sistemului autonom de asigurări sociale pentru avocați se realizează prin instanțele competente potrivit legii.
A..2 al textului legal de mai sus stabilește că prevederile prezentului statut referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă și legii de organizare judecătorească.
Coroborând aceste texte legale cu disp.art.8 Cod pr.civilă care reglementează o competență alternativă, inclusiv în favoarea instanței din reședința județului în care își are domiciliul reclamantul, prima instanță a pronunțat o soluție legală și sub aspectul stabilirii competenței teritoriale aplicabile în speța de față.
În considerarea celor mai sus arătate, Curtea constată că legalitatea sentinței atacate nu este afectată motiv pentru care va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul V. M., domiciliat în Târgoviște, ..1, ., ., județul Dâmbovița și pârâta C. de A. a Avocaților din România, cu sediul în București, ..3-5, sector 5, împotriva sentinței civile nr.566 din 6 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2013.
Președinte, Judecători,
C. Ș. A.-M. R. V. S.
Grefier,
V. M.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
2013-06-25
CS/FA - 2 ex.
d.f. Trib.Dâmbovița nr._
j.f. M. I.
| ← Asigurări sociale. Decizia nr. 532/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 2426/2013.... → |
|---|
