Obligaţie de a face. Decizia nr. 342/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2013

Decizia nr. 342/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 4249/114/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 342

Ședința publică din data de 13 februarie 2013

Președinte - V. D.

Judecători - M. G.

- C. P.

Grefier - C. O.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul T. C., domiciliat în Municipiul B., cartier D. II, .. 3, județul B., împotriva sentinței civile nr. 1408 pronunțată la data de 19 octombrie 2012 de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimata în contestație C. JUDEȚEANĂ DE PENSII B., cu sediul în Municipiul B., .. 1, județul B..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-contestator T. C. reprezentat de avocat C. R. M. din Baroul B., lipsind intimata în contestație C. Județeană de Pensii B..

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

Curtea, în temeiul art.6 din Legea nr. 192/2006, informează asupra posibilității și avantajelor folosirii procedurii medierii, părțile putând să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este motivat și declarat în termen.

Avocat C. R. M. având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.

Curtea, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Avocat C. R. M. având cuvântul arată că recursul este întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă, iar potrivit art. 312 Cod pr.civilă solicită admiterea recursului prin reverificarea condițiilor de admisibilitate, respingerea excepției și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Susține că, instanța de fond în mod greșit a admis excepția inadmisibilității, cu consecința respingerii cererii ca inadmisibilă deoarece aprecieză că în speță nu trebuia efectuată procedura prealabilă.

Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, contestatorul T. C. a chemat în judecată pe intimata C. Județeană de Pensii B., solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună: 1) obligarea pârâtei la revizuirea/recalcularea drepturilor de pensie stabilite prin decizia nr._/24.02.2011 prin valorificarea câștigurilor salariate brute pentru perioada 01.01._01, conform adeverinței nr. 4-L2.11.6/869/30.05.2012, raportat la stagiul complet de cotizare realizat în condiții speciale de muncă; 2) obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare în care să fie înscrise sumele rezultate din valorificarea acestor venituri; 3) obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând drepturi de pensie restante începând cu data de 30.05.2012 - data la care a formulat și depus cererea cu nr._ la care a anexat adeverința sus menționată, până la emiterea noii decizii; 4) obligarea pârâtei la plata sumelor ce i se cuvin reprezentând drepturi de pensie restante, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la plata efectivă; 5) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, contestatorul a arătat că a fost pensionat la data de 16.10.2010, prin decizia nr._/16.10.2010, stabilindu-i-se o pensie în valoare de 1.391 lei pentru un stagiu total de cotizare realizat de 40 ani, 1 lună, 19 zile, la vârsta de 51 de ani, cu un punctaj de 1,_.

La data de 15.03.2012 s-a adresat intimatei cu cerere prin care a solicitat eliberarea în copie a adeverințelor privind stagiul de cotizare existente la dosarul de pensie și a buletinului de calcul al pensiei cu punctajul anual și totalizarea acestuia, spre verificare și informare.

În urma verificărilor, a constatat că la calcularea pensiei sale nu au fost luate în calcul, pentru perioada 01.01._01, câștigurile sale salariale brute lunare pentru care, conform legislației din acea perioada, contribuțiile CAS se plăteau numai de către angajator cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat. Decretul nr. 389/1972 prevedea la art. 1 că „Unitățile socialiste de stat, organizațiile cooperatiste, alte organizații obștești, orice alte persoane juridice, precum și persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat. Legea nr.49/25 mai 1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, prevedea că art. 2 din Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se modifică și se completează astfel: pentru persoanele juridice si fizice care folosesc personal salariat, contribuția asigurărilor sociale de stat se stabilește diferențiat, astfel: 35% asupra câștigului brut realizat de salariații încadrați în grupa I de muncă.

Întrucât Legea nr. 19/2000, în baza căreia i-a fost deschis dreptul de pensie, are la baza printre alte principii și principiul contributivității (art. 2 lit.e) apreciază că la calcularea pensiei pentru perioada 01.01._01, trebuie să fie avute în vedere câștigurile sale salariate brute lunare.

Deoarece fostul angajator, care a depus dosarul de pensie, nu a anexat o adeverință cu veniturile brute invocate, a formulat o cerere către acesta pentru eliberarea unei adeverințe în acest sens, iar la data de 30.05.2012 s-a adresat pârâtei cu cerere în vederea revizuirii/recalculării pensiei, atașând adeverința menționată.

Prin decizia nr._/28.06.2012 pârâta i-a respins cererea, astfel încât consideră justă, legală și echitabilă solicitarea sa de a-i fi incluse în baza de calcul a pensiei aceste venituri.

În drept, cererea de chemare în judecată s-a întemeiat pe dispozițiile art. 2 din Legea nr. 19/2000, art. 2, art. 107 alin. 1 și 2 din Legea 263/2010.

În probațiune, au fost atașate, în fotocopie, înscrisuri: act de identitate petent, decizia de pensie nr._/16.11.2010, decizia de pensie nr._/24.02.2011, decizia nr._ din 28.06.2012 privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, cererea înregistrată la C. Județeană de Pensii B. sub nr._/30.05.2012, adeverința nr. 4-L2.11.6/869/30.05.2012 emisă de SNTFM „CFR MARFĂ” SA.

Ulterior, a fost completat probatoriul cu înscrisuri prin depunerea cererilor înregistrate de CJP B. sub nr._/23.03.2012 și, respectiv, nr._/30.05.2012.

Intimata C. Județeană de Pensii B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității introducerii acțiunii, întrucât contestatorul a solicitat recalcularea cuantumului pensiei, în sensul valorificării adeverinței nr.4L2.11.6/869/30.05.2012 însă procedura de examinare a deciziilor supuse contestării este reglementată prin art. 149 alin.1 și 2 cu referire la art. 150 și 151 din Legea nr. 263/2010, motivare în raport de care excepția a fost calificată de instanță ca fiind a inadmisibilității la termenul la care a fost pusă în discuție. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Contestatorul a formulat și depus note de ședință, înscrisuri și practică judiciară la termenul de judecată din 01.10.2012 (f.26-37), la termenul din 15.10.2012 a depus răspuns la întâmpinare, iar la 16.10.2012 și la 19.10.2012 a depus concluzii scrise.

Excepția inadmisibilității cererii, astfel cum a fost calificată de instanță, a fost pusă în discuție la termenul de judecată din 15.10.2012.

Prin sentința civilă nr. 1408 pronunțată la data de 19 octombrie 2012, Tribunalul B. a admite excepția, astfel cum a fost calificată de instanță la termenul de dezbateri din 15.10.2012 și a respins, ca inadmisibilă, contestația.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul examinând prioritar, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, a constatat următoarele:

În fapt, petentul T. C. a fost pensionat începând cu data de 01.10.2010 în baza deciziei nr._/16.11.2010 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, emisă de C. Județeană de Pensii B. (f.8). Conform acesteia i-au fost stabilite beneficiarului drepturi de pensie de asigurări sociale în sumă de 1391 lei, cu reducerea vârstei de pensionare (51 ani, față de vârsta standard de pensionare - 65 ani), datorită luării în considerare a perioadei lucrate în condiții speciale de muncă - gr.I - 2 ani 10 luni și 21 zile, condiții speciale - 25 ani și 13 zile; au fost indicate nr. puncte realizate (47._), punctajul mediu anual (1._), valoarea punctului de pensie (732.80).

După revizuirea dosarului de pensie s-a emis decizia nr._/24.02.2011, prin care au fost stabilite aceluiași beneficiar drepturi de pensie în sumă de 1401 lei (f.9).

La data de 30.05.2012 a fost eliberată petentului T. C., de către fostul angajator SNTFM „CFR MARFĂ” SA, adeverința nr. 4L2.11.6/869 în care sunt redate veniturile lunare brute ale fostului salariat din perioada 01.01._01 (f.13).

În baza acestei adeverințe beneficiarul a solicitat Casei Județene de Pensii B. recalcularea pensiei de asigurări sociale, prin cererea înregistrată la această unitate sub nr._/30.05.2012 (f.11,20). Astfel cum reiese din cererea depusă la fila 19 dosar, anterior acestei date, prin cererea înregistrată la CJP B. sub nr._/23.03.2012, petiționatul T. C. a mai solicitat recalcularea pensiei apreciind că este îndreptățit la un cuantum mai mare al pensiei pe baza înscrisurilor depuse de angajator la dosarul său de pensie (f.19).

În urma depunerii cererii de recalculare nr._/30.05.2012 și adeverinței de venituri nr. 4L2.11.6/869/30.05.2012, intimata C. Județeană de Pensii B. a emis decizia nr._ din 28.06.2012 privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, prin care a menținut cuantumul de 1401 lei/lunar al pensiei de asigurări sociale cuvenită beneficiarului, făcând mențiune expresă asupra motivelor de respingere a solicitărilor de recalculare privind perioada anterioară datei de 01.04.2001, precum și a temeiului în drept aplicat în acest sens - art. 165 din Legea nr. 263/2010, text citat în conținutul deciziei (f.18).

Totodată, s-a indicat beneficiarului, prin decizia sus menționată, calea de atac împotriva acesteia, termenul în care se exercită, unitatea la care se depune, precum și unitatea căreia îi revine, conform legii în vigoare, competența de soluționare a contestației (par. finale ale deciziei-f.18).

În speță, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, instanța a constatat că petentul T. C. nu a depus la C. Județeană de Pensii B. contestație împotriva deciziei nr._ din 28.06.2012 privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, cererile depuse la filele 19-20 dosar fiind anterioare emiterii și comunicării acesteia către beneficiar, însă, în data de 25.07.2012, s-a adresat cu prezenta acțiune direct instanței de judecată (calificând-o pe parcursul judecății ca „cerere în obligație de a face”) solicitând ca instanța să dispună obligarea Casei Județene de Pensii B. la revizuirea/recalcularea drepturilor de pensie stabilite prin decizia nr._/24.02.2011, cu luarea în considerare a adeverinței nr. 4L2.11.6/869/30.05.2012 și includerea veniturilor astfel evidențiate în baza de calcul a pensiei, întrucât intimata i-a respins cererea de recalculare pensie prin decizia nr._/28.06.2012.

Astfel, pe de o parte se observă că nu se contestă în cauză decizia nr._/28.06.2012 emisă de CJP B., ci se cere direct obligarea acesteia la recalcularea pensiei beneficiarului, iar pe de alta se constată că, pe temeiul art. 149 alin.4 din Legea nr. 263/2010, intrată în vigoare la 01.01.2011 și pe deplin aplicabilă atât deciziei de recalculare nr._/24.02.2011 cât și deciziei nr._/28.06.2012, ambele decizii, necontestate în termenul de 30 de zile de la comunicare, sunt definitive.

În același sens, instanța a reținut că petentul a depus la CJP cererea nr._/23.03.2012, aflată în cauză la fila 19 dosar, la peste 1 an de zile după emiterea deciziei nr._/24.02.2011, iar cererea nr._/30.05.2012, anterior emiterii deciziei nr._/28.06.2012, astfel că niciuna dintre aceste decizii nu a fost contestată în termenul prevăzut de art. 149 alin.1 din Legea nr. 263/2010.

Or, recalcularea/revizuirea cuantumului pensiei de asigurări sociale pe bază de adeverințe emise de foștii angajatori și expertize tehnice contabile nu se poate face decât în cadrul contestației reglementate explicit prin dispozițiile art. 151 alin.2 cu referire la art. 149 din Legea nr. 263/2010, în vigoare din 01.01.2011, și nu în cadrul unei cereri „în obligație de a face” în care sunt indicate texte de lege abrogate la data promovării acțiunii (art.2 din Legea nr.19/2000 abrogată în tot prin art. 196 lit.a din Legea nr. 263/2010) și norme ce nu au nicio incidență în speță - respectiv art. 107 alin.1 și 2 din Legea nr. 263/2010 care se referă la activitatea caselor de pensii, nestabilind nicidecum cadrul contestării actelor (decizii) emise în urma exercitării acestor atribuții, mai ales că jurisdicția asigurărilor sociale este expres reglementată prin art. 149-157 din Legea nr.263/2010.

Astfel, Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prevede prin art.149 alin.1 că „Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații.” A..2 al aceluiași articol stabilește că „Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional.” Potrivit aliniatului 3, Comisia Centrală de Contestații funcționează în cadrul CNPP, iar alin.4 stabilește expres că „Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.”

Art. 150 prevede în aliniatele 3 și 4 că în soluționarea contestațiilor, Comisia Centrală de Contestații și comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații adoptă hotărâri. Termenul de soluționare a contestației este de 45 de zile de la data înregistrării acesteia.

Alineatul 2 al art. 151 prevede că hotărârile Comisiei Centrale de Contestații, respectiv ale comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Legea nr.263/2010 prevede că jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel, iar conform art.153 lit. d), tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind hotărârile Comisiei Centrale de Contestații, respectiv ale comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații.

Rezultă, pe baza coroborării acestor dispoziții, că tribunalul poate fi investit numai cu soluționarea unui litigiu privind hotărârile comisiilor de contestații. Or, în cauză, instanța nu a fost investită cu soluționarea unui astfel de litigiu, ci petentul a formulat direct, în data de 25.07.2012, acțiune „în obligație de a face”, solicitând prin petitul principal obligarea Casei Județene de Pensii B. la revizuirea/recalcularea drepturilor de pensie stabilite prin decizia nr._/24.02.2011, cu luarea în considerare a adeverinței nr. 4L2.11.6/869/30.05.2012 și includerea veniturilor astfel evidențiate în baza de calcul a pensiei, întrucât intimata i-a respins cererea de recalculare pensie prin decizia nr._/28.06.2012, celelalte capete de cerere fiind accesorii acestuia.

Așa fiind, pentru considerentele expuse și în conformitate cu prevederile art. 149, art. 151 alin.2 și art. 153 lit.d) din Legea nr. 263/2010, tribunalul a constatat întemeiată excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul T. C., susținând că instanța de fond în mod greșit a admis excepția inadmisibilității deoarece apreciază că în speță nu trebuia efectuată procedura prealabilă.

Urmează a se observa că cererea de revizuire a dreptului de pensie a fost făcută în conformitate cu legea (art. 107 alin. 1 din Legea 263/2010).

Faptul că pârâta a ales să-i însereze răspunsul negativ într-o nouă decizie de pensie pe care în accepțiunea ei ar fi trebuit să o conteste la comisia de contestare, nu prezintă relevanță în speță, deoarece în cerere nu a solicitat anularea acestei ultime decizii.

Solicită a se constata că, așa cum reiese din cerere, obiectul principal al acțiunii îl constituie refuzul nejustificat al pârâtei de a proceda la revizuirea dreptului său de pensie prin valorificarea elementelor de noutate aduse la cunoștința pârâtei, deci nu se află în situația efectuării procedurii administrative obligatorii.

Demersul inițiat prin cererea pe care a adresat-o pârâtei a avut la bază prevederile art.107 alin.(l) L 263/2010 care stipulează că "în situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, C. teritorială de pensii, respectiv C. de pensii sectorială operează din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire".

Din interpretarea textului legal arătat se poate lesne deduce că decizia de revizuire se emite numai în cazul în care sunt valorificate elementele de noutate aduse.

per a contrario, în cazul în care aceste elemente de noutate nu sunt valorificate, nu este necesară emiterea unei noi decizii, ci emiterea unui simplu răspuns negativ printr-o simplă adresă.

Față de împrejurarea că în cuprinsul Legii 263/2010, nu există nicio prevedere referitor la faptul că, în legătură cu situația de fapt invocată și dedusă judecații, ar trebui să intreprindă procedura administrativă obligatorie, întelege să invoce lipsa de utilitate practică a unui asemenea demers, câtă vreme pârâta abordează în toate cazurile similare o atitudine formalistă, refuzând să interpreteze dispozițiile cu valoare de principiu din legea cadru a pensiilor.

Mai mult decât atât dreptul la pensie este garantat în Constituție. Garantarea lui constituțională rezidă în aceea că cetățenilor unui stat trebuie să le fie asigurate mijloace de existență și după încetarea activității datorate vârstei sau stării de sănătate. Urmează a se observa că nu se poate reține ca fiind pertinent argumentul potrivit căruia statul garantează constituțional doar dreptul la pensie, nu și cuantumul acesteia.

Dreptul la pensie fiind un drept eminamente pecuniar, cuantificabil în bani, iar nu în altă modalitate, garantarea sa, în absența luării în considerare a conținutului concret al dreptului garantat, nu reprezentă o garanție ci o simplă formă fără fond. O garanție reală se referă la un drept cuantificabil, "palpabil", în cazul drepturilor cu un pronunțat caracter patrimonial, iar nu la un drept, considerat ca un element abstract, desprins de accepțiunea sa materială.

Așa cum și Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reiterat constant în jurisprudența sa, Convenția protejează drepturi concrete și efective, iar nu teoretice și iluzorii. Or, daca s-ar accepta teoria descrisă în doctrină și aplicată indirect în practica judiciară, chiar și voalat, conforma căreia statul garantează doar dreptul la pensie, în abstract, în absența unei corelații cu suma ce reprezintă emolumentul dreptului, înseamnă că se tinde spre protejarea unor drepturi iluzorii.

In sistemul roman de drept, calcularea pensiilor are la baza principiul contributivității. Acesta se referă la faptul că pensia se calculează în funcție de sumele de bani ce au fost vărsate la bugetul asigurărilor sociale, de-a lungul vieții profesionale a salariaților.

In lumina argumentelor de mai sus, acesta este motivul pentru care unele sporuri au fost incluse în salariu și au fost afectate de C.A.S.

Pensia reprezintă un bun în sensul art.l din Protocolul Adițional nr.l la Convenția Europeana a Drepturilor Omului (cauzele Klaus și Icuri Kiladze vs. G., Stec vs. Regatul Unit). Astfel atât în cazul dreptului la pensie, cât și în cazul dreptului la respectarea proprietății, o garanție eficientă și egală este reprezentată de respectarea și neatingerea substanței materiale a bunului, care rămâne exclusiv o noțiune juridică. Bunul, în cazul pensiei este reprezentat de suma de bani ce constituie cuantumul pensiei.

Urmează a se constata că structura raportului juridic în general și a celui de asigurări sociale în special, este compusă din părți, conținut și obiect. Conținutul raportului este dat de drepturile și obligațiile părților iar obiectul raportului este dat în principal de actele materiale adică de acțiunile sau inacțiunile la care părțile sunt obligate iar în subsidiar de bunul material concret asupra căruia poarta acțiunile sau inacțiunile.

Cu alte cuvinte dreptul generic la pensie (în realitate dreptul la o sumă de bani, pensia nefiind un bun în sine ci doar denumirea acelei sume de bani), poate reprezenta cel mult conținutul raportului juridic de dreptul asigurărilor sociale. Suma concretă ce reprezintă cuantumul pensiei și acțiunea de plata a acesteia reprezintă obiectul raportului juridic. Pe cale de consecința ignorarea cuantumului concret al pensiei echivalează practic cu lipsa raportului juridic întrucât îi lipsește unul din elementele constitutive și anume obiectul.

De asemenea actul juridic ce generează raportul juridic de asigurări sociale trebuie să aibă un obiect care este însuși obiectul raportului juridic pe care îl generează.

Una din condițiile obiectului actului juridic este ca acesta să fie determinat sau cel puțin determinabil. Aceasta înseamnă că în cazul bunurilor de gen, cum sunt banii, fie ca suma să fie stabilită în concret, fie ca ea să poată fi determinată în concret pe baza unor criterii clare.

In cazul de speță suma este determinabilă prin raportarea la principiul contributivității și la adeverința despre care a făcut vorbire și care arată că la calcularea pensiei trebuiau avute în vedere anumite sporuri.

Față de toate aceste împrejurări, susținerile pârâtei apreciate ca veridice de către instanța de fond, cum că trebuia efectuată procedura prealabilă nu tind decât să-l îndepărteze de la scopul său și anume recalcularea pensiei pe baza elementelor de noutate aduse.

In legislația din domeniu nu există o prevedere conform căreia pârâta să fie obligată la emiterea unei noi decizii în ipoteza în care solicită recalcularea pe baza elementelor de noutate.

Solicită admiterea recursului, respingerea excepției inadmisibilității, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.

Curtea, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a dispozițiilor legale incidente în speță va reține că recursul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:

Recurentul-petent T. C. a fost pensionat începând cu data de 01.10.2010 în baza deciziei nr._/16.11.2010 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, emisă de C. Județeană de Pensii B. (f.8). Conform acesteia i-au fost stabilite beneficiarului drepturi de pensie de asigurări sociale în sumă de 1391 lei, cu reducerea vârstei de pensionare (51 ani, față de vârsta standard de pensionare - 65 ani), datorită luării în considerare a perioadei lucrate în condiții speciale de muncă - gr.I - 2 ani 10 luni și 21 zile, condiții speciale - 25 ani și 13 zile; au fost indicate nr. puncte realizate (47._), punctajul mediu anual (1._), valoarea punctului de pensie (732.80).

După revizuirea dosarului de pensie s-a emis decizia nr._/24.02.2011, prin care au fost stabilite aceluiași beneficiar drepturi de pensie în sumă de 1401 lei

În baza acestei adeverințe acesta a solicitat Casei Județene de Pensii B. recalcularea pensiei de asigurări sociale, prin cererea înregistrată la această unitate sub nr._/30.05.2012. În urma depunerii cererii de recalculare nr._/30.05.2012 și adeverinței de venituri nr. 4L2.11.6/869/30.05.2012, intimata C. Județeană de Pensii B. a emis decizia nr._ din 28.06.2012 privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, prin care a menținut cuantumul de 1401 lei/lunar al pensiei de asigurări sociale cuvenită beneficiarului, făcând mențiune expresă asupra motivelor de respingere a solicitărilor de recalculare privind perioada anterioară datei de 01.04.2001, precum și a temeiului în drept aplicat în acest sens - art. 165 din Legea nr. 263/2010, text citat în conținutul deciziei .

În speță, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, tribunalul în mod legal a constatat că petentul T. C. nu a depus la C. Județeană de Pensii B. contestație împotriva deciziei nr._ din 28.06.2012 privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, cererile depuse la filele 19-20 dosar fiind anterioare emiterii și comunicării acesteia către beneficiar, însă, în data de 25.07.2012, s-a adresat cu prezenta acțiune direct instanței de judecată (calificând-o pe parcursul judecății ca „cerere în obligație de a face”) solicitând ca instanța să dispună obligarea Casei Județene de Pensii B. la revizuirea/recalcularea drepturilor de pensie stabilite prin decizia nr._/24.02.2011, cu luarea în considerare a adeverinței nr. 4L2.11.6/869/30.05.2012 și includerea veniturilor astfel evidențiate în baza de calcul a pensiei, întrucât intimata i-a respins cererea de recalculare pensie prin decizia nr._/28.06.2012.

În același sens, nu se pot reține criticile formulate de către recurent privind faptul că instanța de fond a analizat în mod superficial cauza dedusă judecății și nici faptul că nu există o prevedere conform căreia pârâta să fie obligată la emiterea unei noi decizii în ipoteza în care solicită recalcularea pe baza elementelor de noutate.

Recalcularea/revizuirea cuantumului pensiei de asigurări sociale pe bază de adeverințe emise de foștii angajatori și expertize tehnice contabile nu se poate face decât în cadrul contestației reglementate explicit prin dispozițiile art. 151 alin.2 cu referire la art. 149 din Legea nr. 263/2010, în vigoare din 01.01.2011, și nu în cadrul unei cereri „în obligație de a face” în care sunt indicate texte de lege abrogate la data promovării acțiunii (art.2 din Legea nr.19/2000 abrogată în tot prin art. 196 lit.a din Legea nr. 263/2010) și norme ce nu au nicio incidență în speță - respectiv art. 107 alin.1 și 2 din Legea nr. 263/2010 care se referă la activitatea caselor de pensii, nestabilind nicidecum cadrul contestării actelor (decizii) emise în urma exercitării acestor atribuții, mai ales că jurisdicția asigurărilor sociale este expres reglementată prin art. 149-157 din Legea nr.263/2010.

Rezultă, pe baza coroborării acestor dispoziții, că instanța poate fi investită numai cu soluționarea unui litigiu privind hotărârile comisiilor de contestații.

În realitate însă, instanța nu a fost investită cu soluționarea unui astfel de litigiu, ci petentul recurent a formulat direct, în data de 25.07.2012, acțiune „în obligație de a face”, solicitând prin petitul principal obligarea Casei Județene de Pensii B. la revizuirea/recalcularea drepturilor de pensie stabilite prin decizia nr._/24.02.2011, cu luarea în considerare a adeverinței nr. 4L2.11.6/869/30.05.2012 și includerea veniturilor astfel evidențiate în baza de calcul a pensiei, întrucât intimata i-a respins cererea de recalculare pensie prin decizia nr._/28.06.2012, celelalte capete de cerere fiind accesorii acestuia.

Susținerea recurentului că procedura prealabilă nu face decât să tergiverseze mai mult cauză nu sunt de natură a anula efectele actelor legislative menționate mai sus și de a-i da acestuia posibilitatea adresării direct instanței de judecată.

Așa fiind, pentru considerentele expuse și în conformitate cu prevederile art. 149, art. 151 alin.2 și art. 153 lit.d) din Legea nr. 263/2010, precum și disp.art. 312 c.pr.civilă, Curtea va reține că în cauză nu sunt incidente nici unul din motivele de modificare sau de casare prev.de disp.art. 304 respectiv 304¹c.pr.civilă și va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul T. C., domiciliat în Municipiul B., cartier D. II, .. 3, județul B., împotriva sentinței civile nr. 1408 pronunțată la data de 19 octombrie 2012 de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimata în contestație C. JUDEȚEANĂ DE PENSII B., cu sediul în Municipiul B., .. 1, județul B..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 13 februarie 2013.

Președinte, Judecători,

V. D. M. G. C. P.

fiind în concediu de studii

semnează Președintele instanței

Grefier,

C. O.

Operator de date cu caracter personal

notificare nr.3120/2006

red.VD

tehnored.CO

2 ex./19.02.2013

d.f._ Trib.B.

j.f. I. M.

← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 3086/2013....		Asigurări sociale. Decizia nr. 346/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI →

Obligaţie de a face. Decizia nr. 342/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 342/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI