Asigurări sociale. Decizia nr. 532/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul contestator S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere în numele și pentru membru său G. I., reprezentat de avocat B. A., lipsind intimații pârâți M. A. naționale – Departamentul Financiar contabil și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursul este la primul termen de judecată și este motivat.

Totodată, s-a menționat instanței că intimatul pârât M. A. Naționale a depus la dosar concluzii scrise și a solicitat judecata cauzei în lipsă, iar recurentul contestator a depus la dosar o cerere de probatorii.

Avocat B. A., referitor la cererea de probatorii, în măsura în care se apreciază concludente și pertinente cauzei, solicită admiterea probei cu înscrisuri, astfel cum au fost menționate în cererea formulată.

Curtea respinge cererea de probatorii formulată de către recurentul contestator, nefiind întrunite dispozițiile art. 305 Cod pr. civilă.

Avocat B. A., având cuvântul pentru recurentul contestator, declară că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul recurentului contestator în susținerea recursului.

Avocat B. A., având cuvântul pentru recurentul contestator, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._ /28.03.2012, pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamantul S. C. Militare Disponibilizate, în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membru său G. I. a chemat în judecată pe pârâții M. A. Naționale – Departamentul Financiar Contabil și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul M.. deciziei de revizuire a pensiei cu nr._/07.12.2011, menținerea deciziei de stabilire a cuantumului pensiei emisă în temeiul Legii nr.164/2001, Legii nr.179/2004 și a Decretului nr.214/1977, cu nr._/4.11.2008, obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită prin această din urmă decizie, plătită în luna decembrie 2010(în continuare denumită „pensie inițială”) și pensia revizuită conform Legii nr.119/2010, HG nr.735/2010 și OUG nr.1/2011(în continuare denumită „pensie revizuită”), de la data plății și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferentă acestor diferențe, calculată până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, reclamantul a contestat cuantumul pensiei stabilit în urma revizuirii ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare, conform precizărilor din contestația adresată Comisiei de contestații din cadrul ministerului.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a formulat contestație în termenul legal de la comunicarea deciziei de revizuire potrivit art.149 alin.1 din Legea 263/2010, iar aceasta în termenul de 45 de zile nu a soluționat contestația depusă, mulțumindu-se numai să facă o trecere în revistă a actelor normative incidente în cauză, îndeplinindu-se astfel procedura prealabilă, iar lipsa unui răspuns echivalează cu respingerea contestației, ceea ce îl îndreptățește să se adreseze instanței de judecată.

Decizia de recalculare a pensiei reclamantului, a mai precizat acesta, a fost emisă în temeiul dispozițiilor HG 735/21.07.2010, care a fost suspendată prin sentința civilă nr.338/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, astfel că decizia apare ca emisă în baza unui act lipsit de orice efect juridic, act care prevedea și modalitatea de calculare a pensiei, iar printr-o sentință definitivă și irevocabilă Tribunalul Dâmbovița a anulat decizia de recalculare a pensiei reclamantului, decizia de revizuire fiind lovită de nulitate absolută din considerentul că ar trebui revizuită o decizie de recalculare emisă în mod legal și nu lipsită de temei juridic.

Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor la art.1, art.3 și art.4 dispune că pensiile militare stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii în înțelesul Legii nr.19/2000, iar recalcularea pensiilor se efectuează pe baza unei metodologii aprobată prin Hotărâre a Guvernului, de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare.

Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.1 stipulează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, în timp ce art.20 și 148 din Constituția României acordă prioritate reglementărilor internaționale față de dispozițiile contrare din legile interne.

Și Declarația Universală a Drepturilor Omului în art.17 menționează că orice persoană are dreptul la proprietate și nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa, iar art.10 din Tratatul privind Constituirea Comunității Europene stabilește obligația statelor membre de a lua toate măsurile pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor care decurg din tratat, Uniunea recunoscând drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000.

În jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a subliniat că jurisdicțiile naționale au obligația să interpreteze și să aplice normele lor de drept intern în conformitate cu dispozițiile Convenției, Convenția având aplicabilitate directă în toate statele contractante.

Chiar dacă s-a constatat de către Curtea Constituțională a României, în cuprinsul Deciziei nr.871/25.06.2010 că Legea nr.119/2010 nu încalcă dispozițiile Constituției României, a mai arătat reclamantul, nimic nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art.20 din Constituție și să dea prioritate Pactelor și Tratatelor privitoare la Drepturile Fundamentale ale Omului la care România este parte, principiul recunoscut și de Curtea Constituțională prin Decizia nr.1344/09.12.2008.

Cu privire la domeniul de aplicare a art.1 Protocolul nr.1, începând cu cauza Sporrong . și până la ultimele hotărâri adoptate în materie, reclamantul a precizat că instanța de contencios european a Drepturilor Omului a enunțat 3 reguli și anume prima, care privește principiul respectării proprietății, a doua care vizează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții și a treia care recunoaște puterea statelor contractante de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții.

În privința drepturilor de asigurări sociale, CEDO, în cauzele Gaygusuz v. Austria și Buchen v. Cehia a reținut că pensia constituie un drept patrimonial în sensul art.1 din Protocolul 1, iar în cauza Muller contra Austriei, curtea a decis că o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate, la fel ca și în cauza Pravednaya c Rusia și Pressos Compania Naviera SA și alți c Belgia și Andrejevna c. Letoniei.

Așadar, reclamantul este titularul unui bun în sensul art.1 alin.1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, iar neîncălcarea dreptului de proprietate al titularului acelui bun s-ar produce doar dacă privarea este prevăzută de lege, impusă de o cauză de utilitate publică, conformă cu principiile generale ale dreptului internațional și există necesitatea indemnizării corespunzătoare a titularului dreptului.

În cauză, există o ingerință prin reducerea pensiei reclamantului, privarea de proprietate este prevăzută de lege, dar condiția existenței unei cauze de utilitate publică nu este îndeplinită prin expunerea de motive a OUG nr.1/2001, ordonanță care nu oferă reclamantului posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de libertate în cauză, cu atât m ai mult cu cât nici o circumstanță excepțională nu a fost invocată de guvern pentru a o justifica, producându-se o ruptură a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general, cu atingerea adusă chiar substanței dreptului de proprietate.

De altfel, a mai arătat reclamantul, chiar Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr.120/15.02.2007 a recunoscut că o normă care conduce la reducerea pensiilor este constituțională doar în măsura în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce atingere drepturilor legal câștigate anterior.

Prin revizuirea pensiei, reclamantul a invocat încălcarea principiului neretroactivității legii, prevăzut de art.15 alin.2 din Constituția României, Curtea Constituțională statuând prin Decizia nr.830/2008 că ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară, toate efectele susceptibile de a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare, însă OUG nr.1/2011 încalcă acest principiu constituțional al neretroactivității legii, reținut și de Consiliul Legislativ.

Prin revizuirea pensiei a mai motivat reclamantul, se încalcă și principiul drepturilor câștigare, reținut în practica CJUE și Curții Constituționale, ce nu pot fi afectate prin recalculare, iar utilizarea cuantumului soldei de grad și al soldei de funcție minimă, în cazul în care nu pot fi reconstituite veniturile lunare, încalcă de asemenea dreptul de proprietate.

În subsidiar, s-a contestat modul de calcul al deciziei de revizuire, conform precizărilor din contestația adresată Comisiei de Contestații.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.112 Cod procedură civilă și Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și s-au anexat în copie: contestația formulată, confirmarea de primire a acesteia, actul de identitate, decizia de revizuire, ultima decizie de recalculare a pensiei, ultimul talon al pensiei recalculate, decizia veche de pensie și un talon al acesteia, împuternicire acordată SCMD.

Totodată, la fila 71 din dosar, cu nr. de înregistrare_ /10.05.2012 s-a depus de către reclamant și o cerere precizatoare prin care a arătat că i s-a emis o nouă decizie de revizuire a pensiei cu nr._/2.03.2012 prin care i s-a stabilit un nou cuantum al pensiei, îndeplinind și față de aceasta procedura prealabilă, dar neprimind un răspuns în 45 de zile prevăzut de art.150 alin.4, înțelege să o conteste și pe aceasta.

Pârâtul M. A. Naționale a formulat o întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității, deoarece contestația nu este îndreptată împotriva unei decizii emisă de Comisia de contestații pensii din cadrul M.. deciziei de revizuire a pensiei, încălcându-se dispozițiile art.22 din metodologia de calcul cuprinsă în Anexa nr.3 la OUG nr.1/2011 și în art.149 și 151 din Legea nr.263/2010, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Naționale întrucât HG nr.233/2011 la art.1 alin.1 prevede că în subordinea Ministerului A. Naționale se înființează Casele de Pensii Sectoriale, ca structuri de specialitate cu personalitate juridică.

Pe fond, s-a apreciat ca neîntemeiată acțiunea formulată deoarece revizuirea pensiei reclamantului s-a făcut în temeiul OUG nr.1/2011, care a abrogat expres HG nr.735/2010, cu respectarea principiului contributivității, iar determinarea stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual s-a făcut pe baza datelor din dosarul de pensionare, nu a celor înscrise în decizia de recalculare emisă în temeiul Legii nr.119/2010, neîncălcându-se dreptul de proprietate, principiul neretroactivității legii și al drepturilor câștigate, asupra cărora s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Deciziile nr.871 și 873/2010, definitive și general obligatorii și nici legislația europeană(cauza F. și alții contra României).

S-a solicitat a se avea în vedere și Decizia nr.29/12.12.2011 a ICCJ din care rezultă că nu este cazul unei aplicări retroactive a legii câtă vreme respectiva decizie produce efecte începând cu 01.01.2011 și s-a respectat principiul proporționalității, reclamantul nefiind lipsit total de beneficiul social, venitul fiind peste cel minim brut pe țară garantat în plată de 700 lei începând cu 01.01.2012.

Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.115 Cod procedură civilă și actelor normative invocate, depunându-se în copie toate actele existente în dosarul de pensiei al reclamantului, care au fost comunicate și acestuia.

Același pârât a formulat și o întâmpinare la cererea precizatoare, invocând excepția prematurității ca urmare a faptului că nu s-a îndreptat contestația împotriva unei hotărâri dată de Comisia de Contestații Pensii.

S-a formulat de către reclamant o nouă cerere precizatoare, fila 141, prin care a solicitat și anularea Hotărârii nr._/11.06.2012 a Comisiei de Contestații din cadrul MAp.N, prin care i se respinsese contestația formulată.

Reclamantul a formulat o cerere de probatoriu(fila 50), solicitând depunerea de către pârâte a următoarelor înscrisuri: decizia de recalculare, toate actele din dosarul de pensie al reclamantului, toate statele de plată în baza cărora au fost emise adeverințele de venit, toate ordinele de zi, toate fișele fiscale depuse de pârâtă începând cu anul 2001 la zi și proba cu expertiză contabilă după depunerea acestor înscrisuri.

În ședința publică din 25.04.2012 instanța a admis în parte cererea de probatorii și anume punctele a și b, respingând punctele c, d și e, fiind practic imposibil să se depună la dosar un asemenea volum de documente, care pot fi verificate de către un expert prin deplasarea la unitățile respective.

Totodată, având în vedere că proba cu expertiză contabilă s-a solicitat numai după depunerea tuturor înscrisurilor respective, reclamantul a renunțat la administrarea acesteia în ședința publică din 17.10.2012, iar pârâții nu au solicitat această probă.

După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 2089 din 24 octombrie 2012, a luat act că pârâtul M.. la invocarea excepției lipsei calității procesuale pasive și a respins excepția prematurității invocată de același pârât.

Totodată, instanța prin aceeași sentință a respins contestația formulată de reclamantul S. C. Militare Disponibilizate, în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membru său G. I., în contradictoriu cu pârâții M. A. Naționale – Departamentul Financiar Contabil și C. S. de Pensii a M.. a fost precizată.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Dâmbovița a reținut că reclamantul G. I. a beneficiat de o pensie stabilită în baza Legii 164/2001, a Legii nr.179/2004 și a Decretului nr.214/1977, plătită până în luna decembrie 2010, conform deciziei nr._, în cuantum de 3702 lei(fila 46).

Această pensie a fost inițial recalculată prin decizia nr._/31.12.2010 în conformitate cu Legea nr.119/2010, ajungându-se la un cuantum de 1562 lei(fila 42) și ulterior revizuită prin decizia nr._/07.12.2011 în temeiul OUG nr.1/2011, începând cu data de 01.01.2011, cuantumul fiind de 2598 lei brut(fila 34).

În prezenta cauză, reclamantul contestă decizia de revizuire din 07.12.2011 împotriva căreia s-a adresat inițial Comisiei de Contestații pensii din cadrul M.. disp.art.149 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care nu a emis nici o hotărâre în termen de 45 zile prevăzută de alin.4 al art.150, socotindu-se îndreptățit să se adreseze instanței de judecată, tribunalul constatând că în acest caz se aplică prevederile art.153 lit.f din Legea nr.263/2010 ce permite sesizarea tribunalelor în cazul refuzului nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale.

Ulterior acesta a contestat și noua deciziei de revizuire cu același număr_ din 2.03.2012, cuantumul pensiei fiind de 2651 lei brut, emițându-se ca urmare a contestării acestea o Hotărâre cu nr._/11.06.2012, pentru ambele decizii de revizuire, soluția fiind de respingere a contestațiilor ca neîntemeiate, reclamantul precizând că înțelege să conteste și această Hotărâre.

Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art.150, 151 și 153 lit. f din Legea nr.263/2010 tribunalul se consideră competent să examineze prezenta cauză.

Reclamantul a invocat lipsa temeiului juridic al emiterii deciziei de revizuire, încălcarea dreptului său de proprietate din perspectiva reglementărilor internaționale, retroactivitatea legii, încălcarea principiului drepturilor câștigate și utilizarea cuantumului soldei de grad și funcție minimă.

În subsidiar, s-a contestat modul de calcul al pensiei.

Pârâtul M.. excepția prematurității și excepția lipsei calității sale procesuale pasive(la aceasta din urmă renunțând în ședința publică din 17.10.2012), iar pe fond a arătat că revizuirea pensiei reclamantului s-a realizat conform OUG nr.1/2011, determinându-se stagiul de cotizare și punctajul mediu anual pe baza datelor din dosarul de pensionare, nu a celor înscrise în decizia de recalculare emisă în temeiul Legii nr.119/2010.

S-au invocat totodată Deciziile nr.871 și 873/2010 ale Curții Constituționale, cauza F. ș.a. contra României și Decizia nr.29/29.12.2011 a ÎCCJ, considerându-se că s-au respectat toate principiile de drept intern și internațional la revizuirea pensiei.

La 10.05.2012 reclamantul a depus și o cerere precizatoare, prin care a arătat că i s-a emis o nouă decizie de revizuire cu nr._/2.03.2012, prin care i s-a stabilit un nou cuantum al pensiei, împotriva căreia a exercitat procedura prealabilă, înțelegând să conteste și această decizie prin care cuantumul pensiei sale a ajuns la 2651 lei, precum și printr-o nouă cerere precizatoare, depusă la 19.06.2012, Hotărârea nr._/11.06.2012 a Comisiei de Contestații Pensii din cadrul M..-a referit la ambele contestații formulate de reclamant.

În cauză instanța a admis în parte proba cu înscrisuri, respectiv cele aflate în dosarul de pensionare al reclamantului, renunțându-se de către reclamant la proba cu expertiză contabilă în lipsa unor elemente concludente care să determine un alt cuantum al pensiei.

Tribunalul a respins excepția prematurității introducerii contestației, invocată de pârâtul M.. este beneficiarul a 2 decizii de revizuire a pensiei sale, pe care le-a contestat în temeiul art.149 din Legea nr.263/2010 la Comisia de contestații pensii din cadrul M.. răspuns în termen legal de 45 zile instituit de art.150 alin.4, s-a adresat instanței conform art.153 lit. f din Legea nr.263/2010, primind ulterior și o Hotărâre cu nr._/11.06.2012 a Comisiei de Contestații, astfel că cererea sa nu a fost prematură, fiind îndeplinită procedura prealabilă.

Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a M.. reținut că s-a renunțat la invocarea acesteia în ședința publică din 17.10.2012.

Tribunalul, pe baza celor expuse, a constatat că, prin cele două decizii de revizuire contestate în prezenta cauză, reclamantul a fost lipsit în final de 1051 lei față de cât avea inițial cu titlu de pensie militară, ceea ce nu reprezintă o atingere substanțială adusă dreptului său.

Astfel, decizia de recalculare nr._/31.12.2010 emisă în baza Legii 119/2010 prin care acesta dobândise o pensie în cuantum de 1562 lei a fost modificată prin cele două decizii de revizuire contestate în prezenta cauză, reclamantul fiind repus în drepturile inițiale de pensie, până la revizuire, neputându-se susține de către acesta că lipsește temeiul juridic al deciziilor de revizuire contestate, revizuirea efectuându-se nu în temeiul Legii 119/2010 și a HG 735/2010, ci, așa cum se menționează în cuprinsul acestora în baza OUG nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Conform acestui act normativ, „pensiile prevăzute la art.1 lit.a și b din Legea nr.119/2010, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art.5 alin.4 din aceeași lege, se revizuiesc din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011 pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.

Obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea revizuirii prevăzute la alin.1, revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarii și-au desfășurat activitatea”, iar art.2 din același act normativ prevede posibilitatea beneficiarului de a prezenta acte doveditoare, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, drepturile de pensii astfel revizuite putând fi acordate de la 1 ianuarie 2011, dacă cererea și noile acte se depun până la 01 ianuarie 2014.

Prin urmare, legea a prevăzut suficiente garanții pentru o corectă revizuire a pensiilor militare.

Cu privire la dreptul de proprietate al reclamantului și susținerile acestuia că i-a fost atins din perspectiva practicii CEDO, tribunalul a reținut că în Cauza A. s.a. vs. România, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr.586/16 august 2012, CEDO a pronunțat Decizia din 15 mai 2012, similară cu cea a reclamantului, Curtea a reținut că reducerea pensiilor militarilor nu aduce atingere dreptului de proprietate, pentru că deși art.1 din Protocolul nr.1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat.

Curtea a mai reamintit că statele părți la Convenție dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când reglementează politicile sociale, acestea putând alege mijloacele cele mai potrivite pentru a stabili un echilibru între cheltuielile și veniturile statului, iar Curtea respectă alegea lor, cu excepția cazului în care acestea se dovedesc, în mod evident, lipsite de un temei rezonabil.

În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective, și anume contextul economic și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

Nu poate fi reținută nici retroactivitatea legii noi și nici afectarea principiului drepturilor câștigate, deoarece prin Decizia nr.871/2010 pronunțate de Curtea Constituțională a României s-a reținut că pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public, fiind compuse din partea contributivă și un supliment din partea statului, asupra acestei părți din urmă statul putând interveni, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, singurul drept câștigat fiind prestațiile deja realizate până la . reglementări.

S-a statuat tot de către curte că prin Decizia nr.458/2 decembrie 2003 s-a reținut că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legi vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării în vigoare.

Referitor la utilizarea cuantumului soldei de grad și funcția minimă, în prima decizie de revizuire, aceasta s-a făcut în conformitate cu art.1 alin.4 din OUG nr.1/2011, iar în cea de-a doua decizie de revizuire, emisă la 2.03.2012 a crescut cuantumul pensiei reclamantului, luându-se în considerare toate elementele aflate în dosarul de pensionare și depuse la dosarul cauzei.

S-a apreciat că reclamantul nu a făcut nicio dovadă în sensul că anumite elemente din dosarul său de pensie nu i-ar fi fost luate în calcul, pe de o parte, iar pe de altă parte, acesta are posibilitatea, comparând și verificând datele din buletinul de calcul, să aducă și alte dovezi până la 1 ianuarie 2012, conform art.2 din OUG nr.1/2011 beneficiind de recalcularea pensiei începând cu 01.01.2011.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorul S. C. Militare Disponibilizate, în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membru său de sindicat G. I., criticând-o pentru nelegalitate.

Recurentul a arătat că revizuirea pensiei s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1 din OUG nr.1/2011.

Astfel, atât prin cererea introductivă, cât și prin cererile de completare a acesteia, a arătat permanent că deciziile de revizuire au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2011, potrivit cărora: “...se impune adoptarea de măsuri imediate pentru reglementarea unor aspecte în scopul revizuirii pensiilor recalculate potrivit art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010. Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) șl b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la dota de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari"

Ținând cont de dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2011, recurenta a învederat că interpretarea și raționamentul instanței de fond sunt total greșite, neîntemeiate, adăugând la textul de lege, care definește foarte clar câmpul de aplicare al revizuirilor și anume: se revizuiesc numai acele pensii recalculate pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie.

Conform prevederilor legale, nu toate pensiile se revizuiesc, ci numai acelea care au fost recalculate luându-se în calcul salariul mediu brut pe economie. Faptul că OUG nr.1/2011 a dispus menținerea în plată a pensiilor aflate în plată în decembrie 2010, nu are nici o relevanța asupra dispoziției din același act normativ potrivit căruia numai pensiile recalculate puteau fi revizuite. Or, în situația de față singura decizie de recalculare a pensiei a fost anulată printr-o decizie definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Ploiești, astfel încât, în fapt, intimatele au revizuit pensia specială dobândită în temeiul Legii nr. 164/2011 și menținută prin hotărârea irevocabilă.

Așadar, potrivit dispozițiilor legale, respectiv art. 1 alin 1 din OUG 1/2011 se revizuiesc numai pensiile pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, iar în cazul subsemnatului această condiție nu este îndeplinită, întrucât decizia de recalculare a pensiei a fost anulată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Totodată, recurentul a arătat că, greșită interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 1/2011 de către instanța de fond care a reținut în mod eronat că "emiterea unei decizii de revizuire nu înseamnă automat că se impune anularea primei decizii contestate", întrucât instanța de fond nu a fost învestită cu un astfel de capăt de cerere, la momentul introducerii acțiunii decizia de recalculare fiind anulată prin hotărârea definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Ploiești.

Faptul că o decizie de revizuire ar fi putut fi emisă în mod legal numai dacă ar fi existat o decizie de recalculare executorie, iar în cazul în speță singura decizie de recalculare a fost anulată, este de natură a afecta în mod grav și ireparabil drepturile sale referitoare la accesul la justiție și la proprietate.

Așadar, recurentul a învederat că în cazul său, rolul instanței de fond era acela de a verifica dacă s-a revizuit o pensie al cărei cuantum a fost stabilit prin utilizarea salariului mediu brut pe economie, în măsura în care s-a revizuit o pensie care a fost altfel calculată decât prin utilizarea salariului mediu brut pe economie, sentința pronunțată nu este legală deoarece nu intră în sfera de aplicare a O.U.G. nr. 1/2011.

A mai învederat recurentul că în fața instanței de fond, a susținut și motivele de nulitate întemeiate pe dispoziții din dreptul internațional, respectiv art. 6, 13, 14 din CEDO și art. 1 la Protocolul nr. 1 la CEDO, prevederi de directă și imediată aplicabilitate.

Așadar, prin aplicarea cu prioritate, față de cele interne, a dispozițiilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și a interpretărilor acestor dispoziții date de forurile internaționale competente, instanțele de judecată nu încalcă prevederile art. 1 alin.3 din Legea nr.47/1992, potrivit cărora deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor și nici pe cele ale art.31 din aceeași lege, conform cărora decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, cu atât mai mult cu cât deciziile invocate anterior sunt de respingere a obiecțiilor de neconstituționalitate, iar nu de admitere a acestora.

Curtea europeană a constatat că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.

În consecință, constatarea anterioară a constituționalității Legii 119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare Convenției.

Or, instanța de fond a ignorat la pronunțarea hotărârii încălcarea frapantă și gravă a dispozițiilor art. I al primului Protocol adițional ale Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, coroborate cu cele ale art. 14 din Convenție.

Instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, potrivit cărora „(1) Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional

Or, instanța de fond avea obligația de a verifica respectarea acestor dispoziții prioritare ale dreptului internațional, instanța națională fiind obligată să interpreteze aceste norme în concordanță cu reperele statuate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a cărei practică se află în continuă dezvoltare și evoluție a concepțiilor, cu exigențe permanent sporite în garantarea drepturilor ocrotite de Convenție.

Această jurisprudența are o aplicare directă în dreptul intern și, în virtutea principiului subsidiarității, interpretarea situației europene se impune și instanțelor interne (în acest sens. Decizia nr.81/1994 a Curții Constituționale).

Așadar, instanța de fond avea obligația de a cerceta măsura în care situația de fapt a recurentului - contestator se înscrie în situația menționată la art. 1 din Protocolul I la Convenție, respectiv de a verifica următoarele aspecte: dacă partea reclamantă deține un „bun" existent; dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; dacă ingerința îndeplinește condițiile: legalității; a existenței unui scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general; a proporționalității rezonabile a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit; a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății; a nediscriminării.

În ceea ce privește pensia de serviciu (specială), din punctul de vedere al naturii juridice nu trebuie sa se confunde și nici sa nu se suprapună cu cea de pensie de drept comun.

Dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea internă, distinct de dreptul la pensie din sistemul general.

Oricum, începând cu hotărârea pronunțată în Cauza Stec și alții v. Regatul Unit, Curtea a abandonat definitiv (în materie de pensii și alte drepturi de securitate socială) distincția dintre beneficiile contributive și necontributive (plătite din resurse bugetare), ambele fiind deopotrivă și fără echivoc considerate ca situându-se sub protecția art.1 al primului Protocol adițional la Convenție, ca bunuri proprietate individuală.

Mai mult, Curtea a adăugat, statuând în mod expres, că atunci când un stat alege să instituie prin legea internă o schemă (un regim) de pensii, toate drepturile individuale și interesele derivând din această schemă cad sub incidența ari:.l al Protocolului nr.1 și art. 14 din Convenție, indiferent de plata sau nu a unei contribuții la schemă sau a scopurilor pentru care schema de pensii a fost fondată (Cauza Andrejeva v. Letonia, în care s-a reținut încălcarea art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 al Protocolului nr.1).

Art. 1 al primului Protocol adițional nu pune restricții libertății statelor de a decide dacă să pună în practică orice formă de scliemă de securitate socială sau în a alege tipul sau cuantumul beneficiilor ce vor fi generate de scfiema ce va fi aleasă. însă, deîndată ce statul contractant a pus în vigoare legislația care acordă plata dreptului de securitate socială (indiferent dacă este sau nu condiționată de o prealabilă plată de contribuții), această legislație trebuie considerată ca generând un interes pecuniar ocrotit de art.1 al Protocolului nr.1 și art. 14 din Convenție, pentru toate persoanele care satisfac cerințele legale de pensionare (cauzele Stec și alții v. Regatul Unit, Andrejeva v. Letonia).

Curtea a observat că, în materie de pensii, odată ce o persoană a fost admisă într-o funcție publică, acea persoană a dobândit un drept (de a primi pensia corespunzătoare prevăzută de lege pentru îndeplinirea serviciului public), care constituie un „bun" în sensul art.1 al Protocolului nr.1 (cauzele Azinas v. Cipru, Apostolakis v. G.). Dreptul la alocația de pensie constituie un drept patrimonial, în sensul art.l al primului Protocol adițional, fiind suficient stabilit de autoritățile naționale în baza legislației în vigoare (cauzele Gauygusuz v. Austria și Bunciien v. Republica Cehă).

Rezultă așadar fără putință de tăgadă că și pensia de serviciu, stabilită de autoritățile române (serviciul public de pensii) printr-o decizie administrativă de pensionare, în baza legii, reprezintă un „bun", partea reclamantă exercitând acest drept prin încasarea lunară, a pensiilor, după data pensionării.

Curtea a statuat expres că, dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă (prin lege sau ca măsură disciplinară), este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată în lumina art. 1 al Protocolului nr. 1 (cauzele Azinas v. Cipru, Banfieid v. Regatul Unit, Apostolakis v. G.).

Așa cum s-a reținut și în alte cauze, reducerea cuantumului pensiei sau întreruperea plății acesteia reprezintă o ingerință ce trebuie justificată (cauzele Kjartan Asmudsson v. Islanda, Rasmussen v. Polonia, Wieczorekv. Polonia).

În acest context, prevederile abrogative ale art. 1-3 din Legea nr. 19/2010 (menținute și prin art. 196 lit.i din Legea nr.263/2010) au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu, fapt ce reprezintă o incontestabilă în vedere că pensia de serviciu („bunul") a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație poate echivala cu o veritabilă privare de proprietate întrucât in speța este cazul unei eliminări integrale și Ireversibile a dreptului, iar nu o suspendare sau amânare a plății acestuia ori o reducere parțială de cuantum.

Testul de proporționalitate a ingerinței invocate de către instant de fond, constă în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, în caz de privare de proprietate, chiar dacă compensația nu trebuie să fie integrală în anumite circumstanțe, totuși ea trebuie să fie rezonabilă.

Or, acordarea în locul vechiului bun (pensia de serviciu), a unui alt bun (pensia de drept comun) cu O valoare substanțial și vădit diminuata, nu se încadrează în limitele rezonabilului.

Instanța de fond ar fi trebuit sa procedeze la analizarea condițiilor ingerinței statului asupra dreptului la respectarea bunurilor, condiții fixate de Convenție: legalitatea; existența unul scop legitim în acord perfect cu interesul generale; proporționalitatea rezonabilă a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim

urmărit; prezervarea unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății; nediscriminarea.

Instanța de fond ar fi trebuit, să verifice cu prioritate dacă ingerința în cauză a satisfăcut cerințele legalității și nu a fost arbitrară (cauzele Beyeler v. Italia, latridis v. G., Wieczorek v. Polonia).

Principiul legalității comportă trei aspecte: existența normei legale care reglementează ingerința; caracteristicile normei legale; aplicarea normei într-o manieră care să nu fie vădit eronată sau arbitrară.

Or, în ceea ce privește ingerința, aceasta este prevăzută de lege și anume de art. 1-3 din Legea nr. 19/2000, ingerința producându-se în baza unei norme legale în materie.

Întotdeauna, principiul legalității mai presupune ca norma aplicată din dreptul intern să fie suficient de accesibilă, precisă și predictibilă (cauzele Hentrich v. Franța, Beyeler v. Italia).

În acest sens este necesar ca reglementările legale interne să prevadă în mod clar și neechivoc, timp de mai mulți ani, că o anumită cauză, atrage pierderea totală sau parțială a pensiei de serviciu (ocupaționale), iar pensionarul să poată cu ușurință cunoaște aceste dispoziții ale legii, lipsite de orice ambiguitate, fiind prevenit asupra consecințelor intervenirii respectivelor cauze legale exacte de încetare a acordării pensiei (cauzele Banfieid v. Regatul Unit, Rasmussen v. Polonia).

În cazul de față, nicio dispoziție din legislația specială sau generală a pensiilor in vigoare la momentul recalculării nu prevede printre cazurile legale de încetare a plății pensiilor de serviciu dificultățile financiare ale bugetului de pensii.

Mai mult, instanța de fond ar fi trebuit să observe că stabilitatea și coerența plății pensiilor este garantată expres de către stat, care și-a asumat necondiționat obligația finanțării deficitului bugetului de pensii (art. 16 din Legea nr.19/2000, reluat și de art. 26 din Legea nr.263/2010).

Așadar devine evident că această condiție a legalității ingerinței nu este îndeplinită, deoarece acesta implica și o accesibilitate,precizie și predictibilitate a normei legale interne. în cazul de față stabilitatea, siguranța și coerența legislativă rezonabil sperată a fost înfrântă fără nicio prevenire prealabilă, care să fie lipsită de ambiguitate, încălcându-se astfel art. l din Protocolul nr.1 al Convenției.

De asemenea, recurentul a arătat că este greșită și reținerea instanței de fond potrivit căreia a apreciat ca aplicabile și incidente în cauză reținerile Curții Constituționale referitoare la faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut efect retroactiv. în acest sens. Curtea Constituțională a reținut că noile acte normative nu au avut efect retroactiv și nu au adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, iar în cazul subsemnatului aceste susțineri nu pot fi reținute, întrucât situația de fapt este diferită, respectiv subsemnatul nu am dobândit niciodată un drept la pensie în temeiul contribuției la bugetul asigurărilor sociale, întrucât sistemul militar avea alte criterii pentru stabilirea dreptului la pensie.

Potrivit Deciziei nr. 466/2004 a Curții Constituționale, "legiuitorul este în drept să modifice și să completeze reglementările legale referitoare la condițiile de exercitare a dreptului la pensie ori de câte ori consideră că situația economică a țării și resursele financiare existente permit sau impun anumite modificări, dar orice reglementare nouă se aplică numai de la data intrării sale în vigoare, o nouă legislație referitoare la pensii neaplicându-se în mod automat persoanelor pensionate pe baza legislației anterioare în vigoare".

Rezultă astfel că legea nouă prin care se dispune revizuirea se poate aplica numai faptelor ce se vor produce ulterior datei intrării sale în vigoare, nu și situațiilor anterioare, trecute, cu toate efectele care s-au produs și se produc în

Or, pensia specială a reprezintă o situație juridică constituită sub norma veche, echivalată și de norma legală nouă, situație care a creat efecte juridice definitive, sub formă de prestații succesive, pe care statul este obligat să le respecte.

lata așadar cum, prin aplicarea retroactivă a normei de revizuire a pensie, autoritățile naționale au încălcat art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției, fapt neobservat de către instanța de fond.

Chiar instanța precizează clar dreptul la pensie a fost stabilit sub imperiul unei legi. Din moment ce el a fost stabilit sunt imperiul unei legi și s-a stabilit pentru viitor, orice modificare a modalității de calcul înseamnă o reîntoarcere la legea care a stabilit cuantumul pensiei. D. în măsura în care aceste drepturi sunt mai favorabile pensionarului, se poate admite modificarea modalității de stabilire a cuantumului pensiei.

Prin dreptul la pensie înțelegem atât dreptul pur, modalitatea de calcul șl cuantum. Faptul că se revizuiește cuantumul, prin modificarea modalității de calcul înseamnă că se revine la ceea ce este deja stabilit. Nu trebuie confundat efectul revizuirii, care este pentru viitor, cu retroactivitatea legii care recalculează un drept deja stabilit.

În expunerea de motive a Legii nr. 19/2010, depusă de inițiator la Parlament, există două motive care corespund condiției scopului legitim: continuarea crizei economice și anul 2009 și extinderea acesteia în anul 2010, ce atrage necesitatea asigurării sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, eliminarea privilegiilor din legile sistemelor speciale de pensii publice.

Este necesară însă o proporționalitate rezonabilă între ingerință (mijloacele utilizate) și scopul legitim urmărit. Curtea a acceptat că, în sens larg, poate reprezenta un scop legitim protecția sistemului economic al țării, în contextul necesității instituirii unui sistem de securitate socială viabil și a capacității reduse a bugetului național. Dar instanța europeană a subliniat că, și în acest caz, este obligatoriu să se determine dacă a existat un raport rezonabil de proporționalitate între mai sus menționatul scop legitim și mijloacele utilizate, în fiecare caz în speță (cauzele Andrejeva v. Letonia și Bunchen v. Republica Cehă). Ingerința trebuie să fie proporțională în mod rezonabil cu scopul urmărit (cauzele J. și alții v. Germania, Wieczorek v. Polonia).

Procedând la o asemenea verificare concretă, două condiții preliminare, comune ambelor scopuri legitime invocate (criza economică, respectiv eliminarea privilegiilor unor pensionari), constau în păstrarea îndeplinirii condițiilor de pensionare specială de către partea reclamantă și lipsa caracterului discreționar al ingerinței. Partea reclamantă nu a încetat să îndeplinească condițiile legale ale pensiei speciale acordate, deci, nu poate fi invocată existența proporționalității în sensul reținut în Cauza Rasmussen v. Polonia.

În primul rând, sub aspectul asigurării sustenabilității bugetului de asigurări sociale în condițiile de criză economică, condiția proporționalității impune: motivarea suficientă a mijloacelor utilizate; acționarea de către stat într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecință.

Privarea de proprietate, servind interesului public, trebuie să urmărească scopul legitim prin mijloace proporționale în mod rezonabil cu scopul urmărit.

Principiul „bunei guvernări" impune ca atunci, când o problemă de interes public apare, autoritățile publice să acționeze într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecvență (cauzele Beyeler v. Italia, IVloskal v. Polonia).

Or, dacă mijloacele utilizate sunt insuficient motivate, este încălcată Convenția (cauza Beyeler v. Italia).

Obligația statului de a motiva ingerința (actul normativ - Legea nr. 119/2010) rezultă expres și din dispozițiile art. 6 și art, 7 din Legea nr.24/2000, trebuind să existe o expunere de motive a legii însoțită de un studiu de impact, cu soluții care „trebuie să fie temeinic fundamentate", în baza evaluării preliminare a impactului noilor reglementări.

Însă, așa cum remarcă expres și Curtea Constituțională in cuprinsul Deciziei nr.873/2010, se poate cu ușurință observa că la secțiunea a 4-a din expunerea de motive, intitulată „Impactul financiar asupra bugetului național general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât șl pe termen lung (5 ani), nu se face nicio precizare cu privire la modificarea aspectelor bugetare, deci nu a fost temeinic fundamentată această măsură.

Cu privire la obligația statului de a acționa într-un timp adecvat, este de reținut că pentru a exista un raport de proporționalitate fată de caracterul pur temporar si excepțional al crizei economice, trebuie ca si mijloacele utilizate (prin ingerința asupra dreptului de proprietate) să fie tot temporare.

Potrivit Deciziei nr.46/2002 a Curții Constituționale, în cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziții legale, printr-un act normativ de același nivel"

lata așadar ca, statul avea posibilitatea de diminua temporar, pe perioada existentei dificultăților economico - financiare a pensiilor special cu posibilitatea reluării imediate în plată a acestora în momentul în care condițiile care au determinat luarea măsurii ar fi dispărut.

Or, mijlocul folosit (al eliminării definitive a dreptului la pensia de serviciu) nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluțiile adecvate.

Acest scop legitim (al apărării față de criza economică) justifică numai măsuri pe durata determinată a crizei, deci temporare, precum suspendarea temporară a exercițiului unui drept (cum ar fi cel la pensie de serviciu).

lata odată in plus ca in speța a fost încălcat art.1 al primului Protocol adițional, pentru nerespectarea condiției proporționalității.

Și pentru al doilea scop legitim invocat, al eliminării privilegiilor, mijloacele utilizate nu sunt într-un raport de proporționalitate cu acest scop urmărit.

Așa cum s-a reținut și prin Decizia nr.20/2000 a Curții Constituționale și din natura juridică a dreptului la pensie de serviciu, acest drept, fondat pe un regim profesional public special de securitate socială, nu reprezintă un privilegiu și are o justificare obiectivă și rațională, fiind o compensație pentru incovenientele maiore ce rezultă din rigoarea si riscurile deosebite ale statutelor profesionale speciale.

Aceste categorii profesionale speciale au acumulat un stagiu complex (atât contributiv, cât și privativ, simultan cu îndeplinirea unor obligații profesionale deosebit de restrictive și riscante), deci nu se află într-o situație similară cu celelalte categorii nesupuse unui astfel de regim ocupațional.

Or, principiul „echilibrului echitabil", între cerințele interesului general al societății și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, implică necesitatea unui raport rezonabil între mijloacele folosite și scopul urmărit a fi realizat, în contextul regulii statuate de prima frază a primului alineat al art. I din primul Protocol adițional, stabilirea faptului dacă a existat un asemenea exemplu, prin eliminarea pensiei de serviciu), atunci drepturile proprietarului sunt întotdeauna restricționate, prin crearea unei continue incertitudini și insecurități, fiind încălcat art.1 al Protocolului nr.1 (Cauza Beyeler v. Italia).

Recurentul contestator a menționat că nu i se poate reproșa conduita sa, deoarece s-a achitat de stagiul complex prevăzut de regimul profesional public special de securitate socială, care era obligatoriu.

De asemenea, nu a putut contribui la o schemă privată de pensii, deoarece autoritățile au adoptat tardiv Legea nr.411/2004, partea reclamantă nemaiputând în mod obiectiv realiza stagiul cerut de această lege înainte de data pensionării.

Recurentul a precizat că, așa cum s-a demonstrat, se află într-o situație de vulnerabilitate financiară socială sub aspectul mijloacelor de subzistență, deoarece statutul profesional i-a impus interdicții profesionale, concomitent cu suportarea riscurilor profesionale și a altor obligații statutare deosebite.

Or, în urma supunerii recurentului la toate aceste privațiuni economice și sociale, este excesivă și disproporționată lăsarea acesteia fără compensația materială adecvată și proporționala privațiunilor suportate, fiind pusă intempestiv într-o situație neprevăzuta de mare dificultate și marginalizare socială, prin reducerea unicei surse de venit.

Așadar, în ceea ce privește reținerea scopul legitim al noii reglementări constând în situația de criză economică, a solicitat a se observa că acest scop nu a fost niciodată realizat, întrucât din chiar comunicările media ale intimatelor reiese că după recalcularea și revizuirea pensiilor, bugetul de pensii a crescut cu mai mult de 15%, cei cea. 27.500 (10%) de pensionari cărora le-au fost reduse pensiile fiind cei care trebuie să reechilibreze bugetul asigurărilor sociale pentru 4 milioane de pensionari.

Așadar, recurentul a învederat că este evident faptul că se numără printre cel 27.500 de pensionari care au suferit reduceri al cuantumului pensiei, că suportă o sarcină excesivă și exorbitantă, în vederea realizării unui scop care nu este și nu va putea fi niciodată atins cu această reglementare.

Astfel, atâta timp cât este public faptul că scopul noii reglementări din domeniul pensiilor nu a fost realizat, ci din contră a fost nevoie ca bugetul asigurărilor sociale să fie majorat pentru a se putea plăti pensiile în cuantumul revizuit, apreciem că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.

În ceea ce privește considerentul instanței de fond referitor la: "faptul că reclamantul nu a făcut nici o dovadă ca anumite elemente din dosarul său d epensie nu i-ar fi fost luate în calcul, pe de o parte, iar pe de alto porte, acesta are posibilitatea, comparând și verificând datele din buletinul de calcul, să aducă și alte dovezi până la 1 ianuarie 2012", recurentul a apreciat că și această reținere este greșită, întrucât a arătat concret prin contestația adresată Comisiei de contestații, prin acțiune, precum și prin cererile depuse în fata instanței de fond, care sunt criticile directe referitoare la cuantumul pensiei, în raport si de înscrisurile foarte puține care se află în posesia mea.

Recurentul a menționat că, tocmai în vederea satisfacerii acestei solicitări a instanței de fond, a formulat cerere de probe prin care a solicitat obligarea pârâtei la depunerea tuturor înscrisurilor primare care au stat la baza constituirii buletinului de calcul, dar pârâtele nu au depus la dosar toate înscrisurile primare/elementare din care să rezulte veniturile sale de-a lungul carierei militare. Mai mult, aceste înscrisuri au fost întotdeauna numai în posesia intimatelor, el neavând niciodată în posesia o copie a actelor doveditoare a veniturilor sale.

De asemenea, recurentul a arătat că din înscrisurile înaintate de pârâtă nu reies toate veniturile subsemnatului care ar fi stat la baza revizuirii pensiei, sens în care la termenul de judecată, a solicitat obligarea intimatelor la depunerea tuturor înscrisurilor necesare pentru lămurirea situației veniturilor mele, dar instanța a respins această probă, apreciind că "se află deja depuse la dosar".

A mai precizat recurentul că în situația în care toate înscrisurile solicitate prin cererea de probatorii depusă în data de 10.04.2012 s-ar fi aflat la dosarul cauzei, întreaga situație a veniturilor sale ar fi putut fi lămurită. Or, la dosarul cauzei nu se află tocmai înscrisurile esențiale care atestă veniturile sale, ceea ce nu lămurește cu nimic situația veniturilor mele. în acest sens, este chiar reținerea instanței de judecată potrivit căreia criticile subsemnatului "nu pot fi verificate pe baza documentelor aflate la dosar".

Așadar, recurentul a învederat că nu a fost niciodată în posesia unor înscrisuri care să ateste veniturile mele, acestea aflându-se numai în posesia intimatelor, apreciind că respingerea probei cu înscrisurile solicitate a fost neîntemeiată, iar efectuarea unei expertize fără aceste înscrisuri ar fi total neutilă, întrucât expertul nu putea efectua un raport de expertiză decât în baza acestor acte total lămuritoare.

Față de toate aceste argumente, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum a fost completată.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente, Curtea reține următoarele:

În mod corect instanța de fond a constatat că motivele invocate de contestator în susținerea acțiunii sunt nefondate, întrucât revizuirea pensiei are ca temei legal dispozițiile Legii nr. 119/2010, prin care s-a stabilit de legiuitor că pensiile de serviciu stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 și se recalculează după metodologia și algoritmul de calcul prevăzut de această lege.

Această lege a făcut obiectul controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr.458/02.12.2003 a Curții Constituționale s-a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituită sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei de aplicare.”

În același sens au statuat și deciziile nr.871/2010 și nr. 1380/18.10.2011, în cadrul cărora Curtea Constituțională a analizat constituționalitatea acestei legi în raport de dispoziția art.15 alin.2 din Constituție, abordând și respectarea principiului neretroactivității legii.

Curtea a reținut că textele legale criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor și numai în ce privește cuantumul acestora nu și stagiul de cotizare sau vârsta eligibilă, iar aceste statuări ale Curții Constituționale nu pot fi modificate de o instanță de drept comun în interpretarea aceluiași principiu, acela al neretroactivității legii civile.

Aceste concluzii au fost confirmate și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11), a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010.

Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98; decizia Jankovic c. Croației, nr._/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr._/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).

Curtea a reamintit, în acest sens, că Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale și dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior ; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr._ /11 și_/11).

În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

Pensia datorată, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă fiind pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj.

În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantului, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie.

Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.

De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.

În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului, iar această diferență nu este una lipsită de justificare.

În același spirit, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011, a respins recursurile în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, reținând că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, cauza Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, par. 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.

Înalta Curte a constatat, însă, că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea recursului în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).

Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).

Ca atare, reiese din decizia sus amintită că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare, iar pe calea recursului în interesul legii nu este posibil a se statua o concluzie general valabilă de natură a asigura unificarea practicii judiciare, având aptitudinea de a fi aplicată în fiecare cauză aflată pe rolul instanțelor, de vreme ce stabilirea raportului de proporționalitate este rezultatul aprecierii materialului probator și a circumstanțelor proprii fiecărei pricini sau a situației de fapt reținute, fiind așadar exclusiv o chestiune de aplicare a legii.

Examinând condițiile concrete ale speței de față se constată că în mod corect prima instanță a constatat că este neîntemeiată contestația reclamantului împotriva deciziei Casei Județene de Pensii Prahova, nr._/7.12.2011 prin care, ca urmare a recalculării drepturilor de pensie conform OUG nr. 1/2011, i-a fost stabilită o pensie de 2598 lei.

Reclamantul nu a făcut dovada în concret că raportul de proporționalitate este compromis, respectiv că suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excede marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială, sau că este lipsită total de respectivul beneficiu social ori i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.

În același timp, nu s-a constatat o ingerință în drepturile reclamantului nici sub aspectul criteriilor invocate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011 cum ar fi indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară sau alte circumstanțe particulare ale cauzei.

Referitor la cuantumul pensiei revizuite, se constată că la dosarul de fond a fost depusă documentația ce a stat la baza emiterii deciziei de revizuire, din care rezultă că, în procesul de revizuire a pensiei, C. de Pensii S. a MApN a utilizat datele înscrise în actele doveditoare privind veniturile realizate aflate în dosarul de pensionare, revizuirea pensiei efectuându-se în raport cu stagiul total de cotizare valorificat în ultima decizie de pensie până la data încheierii procesului de recalculare, astfel cum se prevede la art.3 alin.1 din Anexa 3 la OUG nr.1/2011. De asemenea, cuantumul pensiei a fost stabilit prin împărțirea punctajului mediu anual la stagiul complet de cotizare de 20 de ani, conform art.6 alin.2 din Anexa 3 la OUG nr.1/2011.

Contestatorul a pretins că în urma comparării înscrisurilor avute în vedere la emiterea deciziei contestate și cele solicitate, ar rezulta că de fapt, cuantumul veniturilor din buletinul de calcul și adeverința/situația veniturilor este semnificativ mai mic decât cuantumul soldei minime pentru gradul deținut de reclamant, fără a se indica de altfel, în concret, care este perioada în care se pretinde existența unei asemenea situații.

Cu privire la adeverințele de venituri avute în vedere de intimată,Curtea constată că orice nemulțumire legată de modalitatea de întocmire acestor adeverințe sau a datelor înscrise trebuie adresată în primul rând unității angajatoare în care și-a desfășurat activitatea reclamantul, pentru efectuarea îndreptărilor necesare.

Pe de altă parte este corectă concluzia Tribunalului în sensul că în ceea ce privește verificarea modului de stabilire a drepturilor din pensie, aceasta nu se poate face doar în baza înscrisurilor depuse la dosar, expertiza de specialitate fiind singurul mijloc de probă concludent prin care se poate verifica, atât punctajul mediu anual, cât și drepturile de pensie stabilite prin deciziile contestate, iar contestatorul nu a solicitat efectuarea unei expertize contabile, ci doar proba cu înscrisuri, conform încheierii de ședință din data de 17.10.2013-fila 170 dosar fond.

Având în vedere probatoriile cu înscrisuri administrate în cauză și considerentele mai sus arătate, Curtea apreciază că nu pot fi reținute erori în modul de calcul al pensiei revizuite.

Pe cale de consecință, nefiind incidente în cauză niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod pr.civ. pentru a se dispune modificarea sau casarea hotărârii atacate, Curtea de Apel, în baza disp. Art. 312 al. 1 Cod pr. civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de contestatorul S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE, ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE, în numele și pentru membru său G. I., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocatură C. G., cu sediul în București, ..4, ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 2089 din 24 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții M. A. NAȚIONALE – DEPARTAMENTUL FINANCIAR CONTABIL, cu sediul în București, ., sect.5 și C. S. DE PENSII A M.. sediul în București, ..7-9, sect.6, ca nefondat.