Recalculare pensie. Decizia nr. 959/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 959/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 5129/105/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA NR. 959

Ședința publică din data de 8 aprilie 2013

Președinte - E. S.

Judecător - C.-P. B.

Judecător - A.-C. B.

Grefier - C. C.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul P. M., domiciliat în Vălenii de M., .. 190, județ Prahova, împotriva sentinței civile nr. 5566/5 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .. 1, județ Prahova.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-contestator P. M. și intimata C. Județeană de Pensii Prahova, reprezentată de consilier juridic M. A., potrivit delegației nr. 5129/8.04.2013.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Consilier juridic M. A., pentru intimată, depune la dosar delegație de reprezentare și concluzii scrise, precizând că a luat cunoștință de conținutul motivelor de recurs și nu are cereri de formulat.

Recurentul-contestator P. M., având personal cuvântul, precizează că nu are cereri de formulat.

Curtea ia act că nu s-au formulat cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Recurentul-contestator P. M., având personal cuvântul, apreciază că intimata nu a calculat corect punctul de pensie. Apreciază că totalul de puncte din buletinul de calcul trebuia să fie de 42,899, cu consecința obținerii unui punct de pensie de 1,_, situație față de c are se impune recalcularea pensiei acordate.

Consilier juridic Modoveanu A., având cuvântul pentru intimata C. Județeană de Pensii Prahova, pe linia concluziilor scrise depuse la dosar, solicită respingerea recursului declarat de contestator ca nefondat.

Apreciază că tribunalul a soluționat în mod legal litigiul prin admiterea excepției tardivității formulării contestației. Învederează că recurentul a fost mulțumit de decizia emisă în anul 2010, în acest sens urmând a se observa sentința nr. 1121/2010 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, iar ulterior s-a declarat nemulțumit de punctajul stabilit și a formulat prezenta acțiune, decizia fiind însă definitivă pentru necontestarea sa în termen legal.

CURTEA,

Deliberând, în condițiile art. 256 Cod pr. civilă, asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub număr de dosar_, contestatorul P. V M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Județeana de Pensii Prahova, recalcularea pensiei pentru perioada 01.03._08.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat ca potrivit deciziei nr._/20 mai 2010, a beneficiat de o pensie pentru munca depusă și limită de vârstă în cuantum de 899 lei, în privința căruia se declară nemulțumit.

În dovedirea pretențiilor sale, contestatorul a depus la dosarul cauzei, în copie, carnetul de muncă și decizia nr._/20 mai 2010.

În raport de susținerile contestatorului, intimata C. Județeana de Pensii Prahova a formulat în baza dispozițiilor art. 115 - 118 Cod pr. civilă întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării contestației, solicitând respingerea acesteia pentru motivul arătat.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

La data de 5 decembrie 2012 Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 5566 prin care a admis excepția tardivității contestației invocată de intimată, dispunând respingerea contestației ca tardiv formulată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că din înscrisurile depuse la dosar, a reieșit că la data de 20 mai 2010, intimata C. Județeana de Pensii Prahova a emis decizia nr._ privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, prin care a stabilit o pensie în favoarea contestatorului, în cuantum de 899 lei.

Potrivit borderoului de intrare-ieșire corespondență, la poziția nr. 76 figurează contestatorul P. V M., căruia i s-a comunicat decizia nr._, contestată în prezenta cauză la data de 28.05.2010.

Din fișa de repartizare aleatorie informatizată a cauzei, a arătat tribunalul, a reieșit că, în speță, contestația a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 05.07.2012, fiind depășit astfel cu mult termenul de 45 de zile prevăzut art. 87 din Legea nr. 19/2000, în care putea fi contestată decizia de pensionare.

Pentru considerentele arătate, tribunalul a apreciat ca întemeiată excepția tardivității formulării contestației invocată de intimată, dispunând, pe cale de consecința, respingerea contestației ca tardiv introdusă.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termenul legal reglementat de dispozițiile art. 301 Cod pr. civilă, contestatorul P. M., criticând-o ca nelegală.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că în decizia contestată, emisă sub nr._/2010, nu s-au avut în vedere buletinul de calcul și datele aflate la filele 5 – 7 dosar fond, acte despre care a luat cunoștință abia în luna septembrie 2012.

A apreciat recurentul că aceste înscrisuri dovedesc greșelile de calcul al punctajului strecurate în decizia nr._/2010 și, întrucât au fost descoperite ulterior pronunțării decizie, beneficiază de repunerea în termen.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță de fond.

Recursul nu a fost motivat în drept.

Intimata C. Județeană de Pensii Prahova, reprezentată în instanță, a solicitat, prin concluziile orale formulate, respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată, sub aspectul criticilor aduse, încadrabile în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civil, dar și din perspectiva dispozițiilor art. 3041 Cod pr. civilă, ce permit verificarea cauzei sub toate aspecte, Curtea apreciază ca nefondat recursul formulat, pentru considerentele ce se vor înfățișa, în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.

În limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial, fie atunci când interpretează greșit norma juridică aplicabilă.

Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege în vigoare la data judecății, sau când recurge la texte de lege aplicabile litigiului și le dă o greșită interpretare.

Motivul de recurs nu subzistă însă în cauză, prima instanță pronunțând sentința atacată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept incidente în cauză, respectiv art. 103 Cod pr. civilă și art. 87 din Legea nr. 19/2000, aplicabile în speță în raport de data înregistrării acțiunii, respectiv, de data emiterii deciziei de pensie contestată.

Curtea reamintește că potrivit dispozițiilor art. 87 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, act normativ sub imperiul căruia a fost emisă decizia nr._/20.05.2010, decizia de pensionare poate fi contestată la instanța de judecată competentă, în termenul de 45 de zile de la comunicare.

Curtea reține, ca situație de fapt, că potrivit actelor dosarului de fond – fila 35, recurentului i s-a comunicat decizia contestată în prezenta cauză la data de 28 mai 2010, iar contestația sa a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 5.07.2012 (fila 1 - dosar fond).

Potrivit cererii de chemare în judecată și astfel cum s-a reiterat și prin motivele de recurs, nemulțumirile contestatorului au fost determinate de modul în care s-a efectuat, prin decizia emisă la data de 20.05.2010, calculul punctajului în baza căruia i s-au determinat drepturile de pensie.

Aspectul invocat de către recurent, că ar fi luat cunoștință în anul 2012 de existența unor înscrisuri care dovedesc că au existat erori în calculul efectuat de intimată, nu poate fi de natură să determine o repunere în termenul de contestare a deciziei, în condițiile în care, legiuitorul a prevăzut expres, prin art. 88 din Legea nr. 19/2000, că decizia de pensie, necontestată în termen de 45 de zile de la comunicare, devine definitivă.

Prin urmare, la data introducerii cererii de chemare în judecată, decizia contestată era definitivă, astfel încât nu se poate discuta despre o repunere în termen, această instituție fiind aplicabilă în cazul situațiilor care, fără a constitui cazuri de forță majoră, sunt exterioare persoanei în cauză, dar care, prin specificul și intensitatea lor, sunt de natură să o împiedice în exercitarea dreptului la acțiune.

În speța pendinte, recurentul nu s-a aflat într-o astfel de situație, întrucât nimic nu l-a împiedicat să conteste decizia emisă de intimată în cadrul termenului de 45 de zile, iar luarea la cunoștință de existența unor acte, la aproximativ 2 ani după emiterea deciziei, când aceasta devenise deja definitivă, nu mai poate fi subsumată noțiunii de repunere în termen.

Mai mult, se impune a se menționa că o astfel de cerere nici nu a fost formulată în fața instanței de fond, fiind invocată pentru prima dată în recurs, cu vădita încălcare a dispozițiilor art. 294 Cod pre. civilă, aplicabile și în recurs, conform dispozițiilor art. 316 Cod pr. civilă, conform cărora, în calea de atac nu se pot formula cereri noi.

În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, Curtea va proceda, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, la respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul P. M., domiciliat în Vălenii de M., .. 190, județ Prahova, împotriva sentinței civile nr. 5566/5 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .. 1, județ Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 8 aprilie 2013.

Președinte, Judecători,

E. S. C.-P. B. A.-C. B.

Grefier,

C. C.

Red. ACB

Tehnored. DV

2 ex. /11.04.2013

d.f._ – Tribunalul Prahova

j.f. C. D. E.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recalculare pensie. Decizia nr. 959/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI