Asigurări sociale. Decizia nr. 1989/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1989/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 04-09-2013 în dosarul nr. 901/120/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1989
Ședința publică din data de 4 septembrie 2013
Președinte - V.-I. S.
Judecător - A.-C. B.
Judecător - E. S.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul N. I., domiciliat în ., ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 602/12 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, .. 1A, județul Dâmbovița.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant N. I., lipsind intimata-pârâtă C. Județeană de Pensii Dâmbovița.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul-reclamant N. I. depune la dosar concluzii scrise, anexat cărora a fost depus și răspunsul Casei Județene de Pensii Dâmbovița nr. 5980/28.05.2013, înscris nou și solicită încuviințarea probei cu înscrisuri. Totodată declară că nu are alte cereri de formulat, solicitând judecarea pricinii.
Curtea, în temeiul art. 305 Cod proc. civilă, încuviințează la cererea recurentului-reclamant proba cu înscrisuri, ce a fost administrată în ședința publică și a constat în depunerea la dosar a cererii adresată Casei Județene de Pensii Dâmbovița- nr.5980/8.04.2013 și răspunsul ce i-a fost comunicat de intimată- nr. 5980/28.05.2013.
Curtea ia act că nu s-au formulat alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul-reclamant N. I., având personal cuvântul, pe linia motivelor de recurs și a concluziilor scrise depuse la dosar, învederează că plângerea sa a vizat modul de stabilire a pensiei, potrivit art. 155 lit. f și art. 89 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, urmare erorii pe care a constatat-o, decurgând din greșita aplicare a Legii nr. 263/2010. Precizează că a constatat această eroare când a luat cunoștință de conținutul deciziei nr. 4/2011 pronunțată de ÎCCJ.
Învederează că plângerea sa a fost formulată pentru a i se stabili stagiul complet de cotizare și vârsta standard de pensionare conform anexei 3 din Legea nr. 19/2000, astfel cum s-a statuat prin decizia nr. 4/2011 a ÎCCJ, respectiv în funcție de data formulării cererii – 14.12.2010.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, admiterea cererii și obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii, în baza Legii nr. 19/2000 și conform deciziei nr. 4/2011 a ÎCCJ, precum și raportat la data depunerii cererii de pensionare – 4.12.2010.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr._ reclamantul N. I. a chemat în judecată pe pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița, pentru ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la îndreptarea erorilor de calcul referitoare la pensia stabilită prin decizia nr._/19.05.2011, în sensul modificării vârstei standard de pensionare și a stagiului complet de cotizare, în funcție de data formulării cererii de pensionare pentru limită de vârstă conform anexei 3 a Legii nr. 19/2000 și a deciziei nr.4/04.04.2011 a ÎCCJ, obligarea pârâtei la plata diferenței de drepturi de pensie cuvenite ca urmare a recalculării începând cu 14.12.2010 (data formulării cererii) și până în prezent.
Motivând cererea, reclamantul a arătat că, prin decizia nr._/19.05.2011, s-a stabilit în mod eronat vârsta de standard de pensionare ca fiind 65 de ani, deși conform anexei 3 din Legea nr.19/2000 la data depunerii cererii, respectiv 14.12.2010, era de 64 de ani.
A mai arătat că în mod greșit s-a reținut un stagiu de cotizare de 35 de ani și nu de 33 de ani, conform anexei 3 din Legea nr.19/2000, că stabilirea și calcul pensiei trebuiau făcute în temeiul Legii nr.19/200 și nu în temeiul Legii 263/2010, cum greși a procedat pârâta, în conformitate cu decizia nr.4/04.04.2011 a ICCJ care stabilește că „vârsta standard de pensionare și stagiul complet de cotizare utilizate pentru determinarea punctajului mediu anual în operațiunile de calculare a pensiilor din sistemul public, pentru personale ale căror drepturi s-au deschis începând cu 01.04.2001 și care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare potrivit legii, se realizează prin raportare la dispozițiile anexei 3 ale Legii nr.19/2000, în sensul că beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare care se determină în funcție de data formulării cererii de pensionare”.
În continuarea cererii a arătat că ar fi fost îndreptățit să iasă la pensie la data de 02.09.2009, la vârsta de 58 de ani și 8 luni, că beneficia de o reducere de 5 ani pentru grupa a II-a de muncă și că trebuia să beneficieze de mărirea punctajului în perioada 02.09.2009 – 30.09.2010 cu 0,3% pentru fiecare lună, că trebuie refăcut punctajul total ca agricultor, existând erori de calcul datorită nerespectării vârstei standard de pensionare și a stagiului de cotizare.
A anexat cererii copii de pe decizia_/19.05.2011, practică judiciară, decizia nr.4/2011 a ICCJ.
Deși legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 602/12 martie 2013, Tribunalul Dâmbovița a respins cererea, cu motivarea că prin decizia nr._/19.05.2011 i s-a acordat reclamantului pensie pentru limită de vârstă, reținându-se un punctaj mediu anual de 1,_ și un punctaj aferent ca agricultor 0,_, vârsta la data pensionării fiind de 60 de ani, un stagiu total de cotizare realizat de 44 ani, 3 luni și 13 zile, vârstă standard de 65 de ani și stagiul complet de cotizare prevăzut de lege de 30 de ani.
Această decizie, a arătat prima instanță, nu a fost contestată conform art. 149 alin.1 din Legea nr. 263/2010 în termen de 30 de zile de la comunicare, iar potrivit art. 149 alin.4 din aceeași lege deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut de lege sunt definitive.
Tribunalul a apreciat că motivele invocate în cuprinsul cererii referitoare la aplicarea în mod greșit a Legii nr. 263/2010 în ce privește condițiile de pensionare nu reprezintă erori de calcul la pensia stabilită prin decizia_/19.05.2011, și nici motive de recalculare sau revizuire a pensiei astfel cum a solicitat reclamantul.
Potrivit art. 107 alin.1 din legea nr. 263/2010, în situația în care ulterior stabilirii drepturilor de pensie se constată diferențe între sumele stabilite și cele legal cuvenite, casa Teritorială de Pensii operează din oficiu, sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun prin decizie de revizuire, sumele urmând a se acorda de la data stabilirii diferențelor, iar în situația în care sunt venituri sau stagii de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia, pensia poate fi recalculată prin adăugarea acestora, drepturile de pensii acordându-se cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.
Cererea reclamantului nu se încadrează în nici una din aceste situații, a stabilit instanța de fond, întrucât diferențele de drepturi de pensie nu sunt rezultatul unor erori de calcul sau a nevalorificării unor stagii de cotizare ori venituri, ci vizează modificarea a însăși condițiilor privind vârsta standard de pensionare și a stagiului de cotizare, precum și aplicarea unui alt act normativ decât cel în baza căruia i s-a aprobat cererea de pensionare, respectiv Legea 19/2000 și nu Legea nr. 263/2010.
În realitate, a apreciat tribunalul, reclamantul, trebuia să manifeste diligență și să conteste decizia de pensie în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 149 alin.1 din Legea nr. 263/2010 la comisia centrală de contestații, întrucât doar în cadrul unei astfel de contestații se puteau analiza susținerile acestora referitoare la aplicarea anexei 3 la Legea nr.19/2000, precum și a Deciziei nr.4/04.04.2011 a ICCJ, iar ca urmare a admiterii contestației și a pensionării contestatorului în baza Legii nr. 19/2000 s-ar fi putut calcula eventuale diferențele de drepturi de pensie.
Dacă s-ar accepta contrariul și anume că, pe calea urmată de reclamant, s-ar putea modifica pensia, ar însemna că dispozițiile art. 149 din Legea nr.263/2010 ar rămâne fără efect și că beneficiarul ar putea să apeleze la forța coercitivă a statului exercitată prin intermediul justiției și să obțină modificarea unei decizii absolut oricând, indiferent de intervalul scurs de la emiterea și comunicarea ei, creându-se o insecuritate a raporturilor juridice dintre părți.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul N. I., care a criticat sentința de nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive:
Recurentul a apreciat că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea Legii nr.19/2000 art.89 alin.l, art.77 alin.l, art.41 alin .1, 2, 3 și 4, art.83 alin.4 lit.a, Anexa 3 din Legea nr.19/2000 și art.167 lit.a, cu nerespectarea deciziei nr.4/04.04.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și încălcarea Legii nr.263/2010,art.3, alin.l lit.n, art.104 alin.2, art.178.
S-a arătat că a depus și înregistrat cererea de pensionare la data de 14.12.2010, când era în vigoare Legea nr.19/2000 și îndeplinea condițiile de pensionare pentru limita de vârsta în baza acestei legi, deoarece avea stagiul de cotizare de 44 ani și 3 luni Vârsta standard de pensionare în decembrie 2010 a fost de 64 de ani, conform Anexei 3 din Legea nr.19/2000 și a deciziei nr.4/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
A precizat că a beneficiat de reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 ani (25 ani grupa a II a) și avea vârsta de 59 de ani. 11 luni și 14 zile; 64 de ani (vârsta standard de pensionare la 14.12.2010) - 5 ani (reducerea vârstei standard de pensionare gr.II) = 59 de ani; La data de 14.12.2010 (data depunerii cererii de pensionare pentru limita de vârsta) depășea vârsta standard de pensionare cu 11 luni și 14 zile.
Recurentul a menționat că atât Legea nr.19/2000, art.83 alin.4 lit.a, cât și Legea nr.263/2010, art.104 alin.2, reglementează ca drepturile de pensie se cuvin și se acorda, de la data depunerii și înregistrării cererii de pensionare, iar el avea tot dreptul să primească pensia din data depunerii cererii, însa dintr-o mare eroare i s-a impus o vârsta standard de pensionare de 65 de ani (in loc de 64 ani-cea prevăzuta în anexa 3) și un stagiu complet de cotizare de 35 de ani (in loc de 33 de ani cea prevăzuta în anexa 3 din legea nr.19/2000).
La stagiul complet de cotizare de 35 de ani și vârsta standard de pensionare de 65 de ani, se alungea conform anexei 3 din Legea nr.19/2000 până în decembrie 2014, respectiv cu patru ani mai târziu Aceasta eroare cu stabilirea vârstei standard de pensionare la 65 de ani și a stagiului complet de cotizare la 35 de ani a dus la stabilirea și calcularea pensiei în baza unei legi care nu era nici publicata la data depunerii cererii (14.12.2010), încălcându-se prevederile art.83 alin.4 lit.a din Legea nr. 19/2000 care prevede ca dreptul la pensie se cuvine și se plătește de la data depunerii cererii. Aceeași prevedere este stipulată și de art. 104 al.2 din Legea nr. 263/2010 publicata pe 20.12.2010 și intrată în vigoare la 01.01.2011.
S-au invocat de recurent și dispozițiile art.178 din Legea nr. 263/2010 și art.155 tit.f din Legea nr.19/2000 .
S-a precizat că nu a contestat în primă instanță decizia de pensionare cum prevede art.155 lit.d, ci a cerut soluționarea conform lit.f, privind modul de stabilire a pensiei. A precizat că Legea 19/2000 era în vigoare la data depunerii cererii (14._) .
Cu privire la stagiul complet de cotizare, a precizat recurentul că atât Legea 19/2000 - art.41, al.4 și anexa nr.3, cât și Legea nr.263/2010 - art.3 lit.n și anexa 6 din aceasta lege, indica la data de 14.12.2010 un stagiu complet de cotizare de 33 de ani și nu 35 ani cât i s-a stabilit .
A arătat recurentul că în decizia nr.4/04.04.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se precizează astfel: în anexa nr.9. fiecărei persoane asigurate i s-a prestabilit în funcție de data nașterii un anumit stagiu de cotizare și o anumita vârsta standard de pensionare" ceea ce contravine spiritului Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale cu modificările și completările ulterioare care prevede ca în orice moment dat toți asigurații au dreptul să beneficieze de același stagiu de cotizare și de aceeași vârsta standard de pensionare. Paragraful 1 și 2 de la pag.6 din Decizia nr.4/04.04.2011 precizează că prin stabilirea unor vârste standard de pensionare diferite și a unor stagii complete de cotizare diferite, pentru persoane născute la date diferite dar care solicita înscrierea la pensie în același interval, se ajunge la crearea unei discriminări nejustificate, pe criterii de vârsta.
Vârsta standard de pensionare și stagiul complet de cotizare sunt elemente obiective care se aplica în mod egal tuturor persoanelor care solicita înscrierea la pensie la un moment dat (in același interval) indiferent de vârsta lor biologica.
A învederat recurentul că decizia nr.4/04.04.2011 a intrat în vigoare la 19.05.2011, la 4 luni și jumătate de la abrogarea Legii 19/2000 și decide că: "Modalitatea de stabilire a vârstei standard de pensionare și a stagiului complet de cotizare, utilizate pentru determinarea punctajului mediu anual în operațiunile de calculare a pensiilor din sistemul public, pentru persoane ale căror drepturi s-au deschis începând cu data de 1 aprilie 2001 și care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare potrivit legii, se realizează prin raportare la dispozițiile anexei 3 la Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în sensul că beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare, care se determina în funcție de data formulării cererii de pensionare.
Cu alte cuvinte, aceasta decizie nr.4/04.04.2011 dă dreptul tuturor persoanelor a căror pensionare s-a deschis începând cu 01.04.2001 și au beneficiat de reducerea vârstei standard de pensionare sa-si revizuiască decizia de pensionare, în sensul reducerii vârstei standard de pensionare și a stagiului complet de cotizare prevăzute în anexa 3 din Legea nr.19/2000, determinate în funcție de data formulării cererii și nu în funcție de data nașterii.
Prima instanță, a precizat recurentul, nu a ținut cont ca decizia nr.4/04.04.2011 este obligatorie pentru toate instanțele, începând cu data de 19.05.2011, potrivit art.330 Cod proc. civilă care prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial (19.05.2011).
Instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art.41; art.83 alin.4 lit.a, art.77 alin.l, art.89 alin.l, art.167 lit.a și anexa 3 din Legea nr.19/2000 și nici de art.3 al.l lit.n, art.104 alin.2 și art.178 din Legea nr.163/2010 și nici de prevederile deciziei nr.4/04.04.2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, referitoare la modalitatea de stabilire a vârstei standard de pensionare și a stagiului complet de cotizare, raportate la dispozițiile anexei 3 din Legea nr.19/2000 care se determina în funcție de data depunerii cererii. și care i se aplica la data formulării cererii de pensionare (14.12.2010),
S-a menționat că un alt complet de judecata, prin sentința civila nr.2135 din 25.10.2011 a Tribunalului Dambovita, respecta decizia nr.4/04.04.2011, modificând stagiul complet de cotizare și vârsta standard de pensionare în funcție de data depunerii cererii (copia sentinței depusa la dosar).
In opinia separată, a precizat recurentul, asistentul judiciar a înțeles sensul acțiunii de chemare în judecata a Casei Județene de Pensii Dâmbovița, întrucât la dată formulării cererii 14.12.2010 era în vigoare Legea nr.19/2000, iar decizia de pensionare nr._/19.05.2011 a fost emisa sub imperiul Legii nr.263/2010 încălcând art.83 alin.4 lit.a, art.41 al.l, 2, 3 și 4, art.77 al.l, art.167 lit.a, anexa 3 din Legea 19/2000, decizia nr.4/04.04.2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție și art.3 alin.l lit.n, art/104 alin.2, art.178 din Legea 263/2010. Corect s-a reținut ca problema de drept ce urma a fi dezlegata de instanța era stabilirea actului normativ aplicabil asupra cererii de pensionare. iar în măsura în care ar fi fost necesar s-ar fi putut solicita precizări în sensul clarificării nemulțumirilor reclamantului.
În drept, recurentul a invocat prevederile Legii 19/2000 (art.89 al.l); Decizia nr.4/04.04.2011 a ICCJ: Art .3 alin.1 lit.n . art.104 al.2, Legea nr.263/2010.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, admiterea acțiunii și obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii de pensionare, în baza Legii nr. 19/2000 (lege în
vigoare la data depunerii cererii) și Decizia nr.4/04.04._ a ICCJ, acordarea pensiei începând cu data de 14.12.2010 - data depunerii cererii și plata diferenței pentru pensia calculata pe Legea 19/2000 .
Legal citata, intimata-parata nu a formulat intampinare.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente, Curtea reține următoarele:
Prin nenumarate decizii Curtea Constitutionala a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 și art. 151 alin. (1) și (3) din Legea nr. 263/2010 (Decizia nr. 121 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 8 martie 2010, Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2012, prin Decizia nr. 1.080 din 13 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 5 februarie 2013, Decizia nr. 315/18 iunie 2913, publicata in Monitorul Oficial Nr. 520 din 20 august 2013).
Curtea a reținut că, reglementând această procedura prealabila obligatorie ce se desfășoară în cadrul comisiei de contestații, „ legiuitorul a urmărit degrevarea instanțelor de judecată de o mare parte a cauzelor privind drepturile de asigurări sociale prin interpunerea comisiilor de contestații în procedura de soluționare a acestora. Astfel, pensionarii pot supune deciziile de pensii controlului comisiei de contestații fără a mai parcurge procedura, în principiu de mai lungă durată, din fața instanțelor de judecată și, numai în situația când nu sunt mulțumiți de hotărârile acestei comisii, pot să le supună analizei instanței de judecată. O astfel de procedură nu poate fi privită ca aducând eo ipso atingere dreptului de acces liber la justiție, chiar dacă are caracter obligatoriu, atât timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanței de judecată. Prevederile art. 21 din Constituție nu interzic existența unei astfel de proceduri administrative prealabile și nici obligativitatea acesteia atât timp cât nu are un caracter jurisdicțional.”.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunțată în Cauza Le Compte, V. Leuven și De Meyere contra Belgiei, paragraful 51, ori Hotărârea din 26 aprilie 1995, pronunțată în Cauza F. contra Austriei, paragraful 28, că imperative de suplețe și eficacitate, pe deplin compatibile cu protecția drepturilor protejate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pot justifica intervenția prealabilă a unor organe administrative care nu îndeplinesc condițiile cerute de art. 6 paragraful 1 din Convenție. Ceea ce impun însă dispozițiile acestui articol convențional este ca decizia unei asemenea autorități să fie supusă controlului ulterior exercitat de un organ de plină jurisdicție, adică un "tribunal" în sensul Convenției.
Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, are legitimarea constituțională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică și reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă.
Curtea Constitutionala a mai reținut că, ;” în măsura în care o persoană face dovada îndeplinirii cerințelor legii de a se adresa comisiei de contestații pentru soluționarea cererilor referitoare la drepturile de asigurări sociale și a faptului că
termenul legal pentru soluționarea și comunicarea acestora a fost depășit, instanțele de judecată, în virtutea rolului lor activ prevăzut de Codul de procedură civilă, nu ar putea respinge ca prematură ori inadmisibilă acțiunea, ci ar proceda la soluționarea acesteia pe fond. Aceasta nu exclude demersul prealabil al instanței de a obține răspunsul pe care comisia l-a dat contestației formulate potrivit art. 149 din Legea nr. 263/2010.”.
In speta, contestatorul a solicitat direct în instanță ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la îndreptarea erorilor de calcul referitoare la pensia stabilită prin decizia nr._/19.05.2011, în sensul modificării vârstei standard de pensionare și a stagiului complet de cotizare, în funcție de data formulării cererii de pensionare pentru limită de vârstă conform anexei 3 a Legii nr. 19/2000 și a deciziei nr.4/04.04.2011 a ÎCCJ, obligarea pârâtei la plata diferenței de drepturi de pensie cuvenite ca urmare a recalculării începând cu 14.12.2010 (data formulării cererii) și până în prezent.
Curtea mai retine ca, la data de 19.05.2011, C. Teritoriala de Pensii Dambovita, a emis Decizia nr._ privind acordarea pensiei pentru limita de varsta in baza dispozitiilor legii 263/2010, ca urmare a inregistrarii dosarului de pensionare sub nr._/14.12.2010.
Desi, in cuprinsul acestei decizii, se mentioneaza ca, potrivit disp. Art. 149 al. 1 din Legea 263/2010, decizia de pensie poate fi contestata in termen de 30 de zile de la comunicare, contestatorul nu a formulat aceasta contestatie, apreciind ca, intrucat decizia nu a fost emisa in baza disp. Legii 19/2000 in vigoare la data depunerii cererii de pensionare, se poate adresa direct instantei de judecata in temeiul disp. Art. 155 lit. f din acest ultim act normativ.
Curtea retine, insa, ca, potrivit art. 149 (1) din Legea nr. 263/2010, act normativ in baza caruia a fost emisa decizia de pensionare , :”Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații.
(2) Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional.
(3) Comisia Centrală de Contestații funcționează în cadrul CNPP.
(4) Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.”
Potrivit art. 151 (1) din acelasi act normativ, :”Hotărârile Comisiei Centrale de Contestații, respectiv ale comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații se comunică persoanelor în cauză și caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale interesate, după caz, în termen de 5 zile de la adoptare.
(2) Hotărârile prevăzute la art. 150 alin. (3) pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.
(3) Hotărârile prevăzute la art. 150 alin. (3) care nu au fost atacate la instanțele judecătorești în termenul prevăzut la alin. (2) sunt definitive.”
Așa cum se observă din prevederile legale mai sus menționate, legiuitorul a prevăzut în materia jurisdicției asigurărilor sociale, proceduri obligatorii, cu caracter imperativ.
Potrivit acestora, persoana nemulțumită de decizia de pensie emisă de casa de pensii are posibilitatea să o conteste la Comisia Centrală de Contestații în termenul prevăzut de lege, iar hotărârea comisiei poate fi contestată la instanța de judecată, în termenul prevăzut de lege. Prin urmare, Curtea constata ca obiectul contestației în instanță îl formează doar hotărârea Comisiei Centrale de Contestații, iar neîndeplinirea procedurii administrative prealabile are ca efect nu numai rămânerea definitivă a deciziei respective, dar și inadmisibilitatea formulării contestației împotriva acesteia direct la instanța de judecată.
Chiar si Legea 19/2000, act normativ ce se sustine ca ar fi trebuit avut in vedere la emiterea deciziei de pensionare, prevedea obligativitatea contestarii prealabile a deciziei, asadar, chiar si daca s-ar accepta ideea ca verificarea deciziei de pensionare ce face obiectul acestui dosar ar fi supusa dispozitiilor legii anterioare, era necesara formularea contestatiei la care face referire disp. Art. 87 din acest act normativ .
Cum solicitarea contestatorului vizează modificarea însăși a condițiilor privind vârsta standard de pensionare și a stagiului de cotizare, precum și aplicarea unui alt act normativ decât cel în baza căruia i s-a aprobat cererea de pensionare, respectiv Legea 19/2000 și nu Legea nr. 263/2010, Curtea apreciaza ca, in lipsa parcurgerii procedurii prealabile, nu poate analiza legalitatea deciziei de pensionare in conformitate cu disp. Art. 155 lit. d din Legea 263/2010, ramasa definitiva potrivit disp. Art. 151 al. 3 din acelasi act normativ.
Cat priveste sustinerea recurentului, in sensul ca prima instanta, in mod gresit, nu a avut in vedere considerentele Deciziei nr. 4/04.04.2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, se constata ca instanta de fond nu analizat fondul pretentiei dedusa judecatii, constatand ca reclamantul nu a urmat procedura prealabila obligatorie prevazuta de legiuitor, astfel incat, este evident ca nu a ignorat aceasta decizie invocata in sensul celor afirmate prin cererea de recurs.
Prin urmare în raport de prevederile legale imperative, mai sus menționate, Curtea constată că motivele de recurs sunt neîntemeiate sub acest aspect, urmând a fi respins, ca atare in temeiul disp. Art. 312 C. pr. civ, fiind superflua analiza aspectelor de fond invocate de catre recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul N. I., domiciliat în ., ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 602/12 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, .. 1A, județul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 septembrie 2013.
Președinte, Judecători,
V.-I. S. A.-C. B. E. S.
Grefier,
C. C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
Red.VIS
Tehnored.CC
2 ex/19.09.2013
d.f. nr._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. C. N.
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 1237/2013. Curtea de Apel... | Asigurări sociale. Decizia nr. 2080/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
