Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 3086/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3086/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 1730/105/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 3086
Ședința publică din data de 24 octombrie 2013
Președinte – V. D.
Judecători - C. P.
- V. S.
Grefier - C. O.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul V. G. prin SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI RETRAGERE, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. av. C. G., cu sediul în București, .. 4, ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 917 pronunțată la data de 27 martie 2013 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații în contestație M. A. NATIONALE - DEPARTAMENTUL FINANCIAR CONTABIL, cu sediul în București, ., sector 5 și C. SECTORIALA DE PENSII A MINISTERULUI A. NAȚIONALE, cu sediul în București, sector 6, ..7-9.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursul este motivat și declarat în termen.
Curtea, consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, contestatorul V. G., prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere (SCMD), în contradictoriu cu intimații M. A. Naționale – Departamentul Financiar contabil și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului A. Naționale, anularea deciziei de revizuire a pensiei contestate nr._/12.12.2011, menținerea deciziei de stabilire a cuantumului pensiei, obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001, a Decretului nr. 214/1977, plătită în luna decembrie 2010 și pensia recalculată conform Legii nr. 119/2010 și HG nr. 735/2010, de la data de 01.01.2011 și până la repunerea în plată a pensiei inițiale sau până la emiterea unei noi decizii de recalculare, cu obligarea pârâtului la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferentă sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii, calculată până la data plății efective a pensiei inițiale, cu cheltuieli de judecată.
În subsidiar, a contestat cuantumul pensiei stabilit în urma recalculării ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare, conform precizărilor din contestația adresată comisiei de contestații din cadrul Ministerului. Astfel, a susținut că pensiile aflate în plată constituie drepturi câștigate și nu pot fi afectate prin recalculare, care, prin efectele ei, ar constitui o aplicare retroactivă a legii, orice nouă reglementare aplicându-se numai pentru viitor, adică pensiilor stabilite după data intrării în vigoare a acesteia.
De asemenea, a susținut că, deși s-a adresat în termen legal, în baza art. 149 alin.1 din Legea nr. 263/2010 Comisiei de contestații din cadrul MApN criticând nelegalitatea deciziei de recalculare prin care i-a fost modificată pensia de care beneficia, organul abilitat să răspundă sesizării sale nu a formulat niciun răspuns.
A susținut că, lipsa unui răspuns echivalează cu respingerea contestației, astfel că, după expirarea termenului în care Comisia ar fi trebuit să emită o hotărâre, este îndreptățit să se adreseze instanței.
A menționat că a respectat procedura prealabilă prevăzută de legea nr. 236/2010 privind sistemul unitar de pensii, respectiv art.149 alin.1, în sensul că a contestat în termen de 30 de zile de la comunicare la comisia de contestații care funcționează în cadrul MAPN, decizia de recalculare a pensiei.
Pe fondul contestației, reclamantul a învederat instanței faptul că, prin recalcularea pensiilor, i-a fost încălcat un principiu al drepturilor câștigate, care are o construcție jurisprudențială. A susținut că a câștigat aceste drepturi din desfășurarea activității ca militar activ, supunându-se tuturor rigorilor specifice vieții militare, cu promisiunea certă din partea statului că va beneficia de un cuantum al pensiei care să compenseze restricțiile pe care le-a suferit ca militar activ.
În drept, contestatorul a invocat disp. art. 112 C.p.c. și ale Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Contestatorul a formulat ulterior o precizare la cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat și anularea deciziei de revizuire a pensiei nr._/07.02.2012.
În ședința publică din data de 15.05.2012, pârâții au depus la dosar întâmpinare, invocând excepția de prematuritate iar pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În drept, pârâții au invocat prevederile art. 109 alin.2, art. 115-118, art. 242 alin.2, art. 274 C.p.c., art. 87, 88 din Legea nr. 19/200, art. 1 alin.1, art. 6 alin.1 și 2 din OUG nr. 1/2011, Legea nr. 119/2010 și celelalte dispoziții legale invocate.
La dosar au fost depuse înscrisuri de către ambele părți.
Prin sentința civilă nr. 917 pronunțată la data de 27 martie 2013, Tribunalul Prahova a respins excepția prematurității, invocată de intimatul M. A. Naționale prin întâmpinare, ca neîntemeiată și a respins în totalitate contestația formulată și precizată de contestatorul SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI RETRAGERE, în numele și pentru membrul său V. G., în contradictoriu cu intimații M. A. NATIONALE - DEPARTAMENTUL FINANCIAR CONTABIL, și C. SECTORIALA DE PENSII A MINISTERULUI A. NAȚIONALE, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Asupra excepției prematurității, invocată prin întâmpinare, Tribunalul a respins-o, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat anularea Deciziei de revizuire, precizând totodată că a îndeplinit și procedura prealabilă conform dispozițiilor art. 149 alin. 1 din legea nr. 263/2010, contestând la Comisia de contestații din cadrul MapN, decizia de revizuire.
S-a reținut că reclamantul a formulat contestație în termenul legal de la comunicarea deciziei de revizuire la Comisia de Contestații din cadrul MapN, în temeiul art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, respectiv la data de 5.01.2012.
Având în vedere faptul că, în termenul legal de 45 de zile de la momentul înregistrării contestației, Comisia de Contestații din cadrul MapN nu a soluționat contestația depusă, precum și faptul că reclamantul, după expirarea termenului în care aceasta ar fi trebuit să emită o hotărâre, s-a adresat instanței de judecată, Tribunalul a apreciat că reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 149 alin. 2 din legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 263/2010, sistemul public de pensii funcționează ca având principii de bază: principiul unicității, al obligativității, al contributivității, etc. Principiul contributivității reprezintă principiul conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Tribunalul a reținut că revenirea la sistemul de calcul prevăzut de legea nr. 164/2001, nu este posibilă, întrucât aceasta a fost abrogată la data de 01.01.2011, prin art. 196 din legea nr. 263/2010.
Astfel, începând cu data de 01.01.2011, dreptul contestatorului de a primi pensia în cuantumul stabilit prin vechea decizie de pensie, emisă în baza legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat nu mai are o fundamentare legală în dreptul intern. De altfel, art. 6 din OUG nr. 1/2011 arată că pensiile se mențin în plată în cuantumul avut anterior recalculării numai până la data emiterii deciziilor de revizuire.
Tribunalul a reținut faptul că, având de analizat constituționalitatea legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor (legea nr. 119/2010), prin deciziile nr. 871/2010 și 873/2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu contravin dispozițiilor constituționale privind neretroactivitatea legii civile, principiului drepturilor câștigate, dreptului de proprietate și nici tratatelor internaționale la care România este parte, deciziile fiind definitive și general obligatorii.
Legea nr.119/2010 a făcut obiectul unui control a priori de constituționalitate, criticate fiind aceleași aspecte ca cele învederate în cauza de față. Astfel, prin Decizia nr.871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010, Curtea, respingând obiecția de neconstituționalitate care viza viitoarea Lege nr.119/2010, a statuat că "pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii. Astfel, spre deosebire de acestea din urmă, pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat [a se vedea, spre exemplu, art.85 alin.(1) din Legea nr.303/2004 sau art.1801 din Legea nr.19/2000]. Mai mult, în cazul pensiilor militare, întregul cuantum al pensiei speciale se plătește de la bugetul de stat (a se vedea Legea nr.164/2001). De altfel, Decizia Curții Constituționale nr.20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.72 din 18 februarie 2000, a statuat că pensia de serviciu constituie «o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale», ceea ce demonstrează, fără drept de tăgadă, că, de fapt, acel supliment de care am făcut vorbire mai sus se constituie în acea compensație parțială menționată de Curte, pentru că diferențierea existentă între o pensie specială și una strict contributivă, sub aspectul cuantumului, o face acel supliment.
Acordarea acestui supliment, așa cum se poate desprinde și din decizia mai sus amintită, a urmărit instituirea unei regim special, compensatoriu pentru anumite categorii socio-profesionale supuse unui statut special. Această compensație, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia.
În acest sens, trebuie observat că dispozițiile art.47 alin.(2) din Constituție se referă distinct la dreptul la pensie față de cel la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege, dar pe care Legea fundamentală nu le nominalizează.
Prin urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare. Se poate spune că, față de acestea, Constituția instituie mai degrabă o obligație de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat în mod expres.
Ca atare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art.15 alin.(2) din Constituție. Relevantă în acest sens este și Decizia nr.458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.24 din 13 ianuarie 2004, în care s-a statuat că «o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare».
Conformându-se dispozițiilor art.15 alin.(2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.
Oricum, având în vedere că pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă și rațională, Curtea consideră că acestea pot fi eliminate doar dacă există o rațiune, o cauză suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, o atare cauză o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat. Astfel, această măsură nu poate fi considerată ca fiind arbitrară; de asemenea, Tribunalul urmează a observa că măsura nu impune o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor speciale, nu selectiv, nu prevede diferențieri procentuale pentru diversele categorii cărora i se adresează, pentru a nu determina ca una sau alta să suporte mai mult sau mai puțin măsura de reducere a venitului obținut dintr-o atare pensie.
De asemenea, Tribunalul a reținut că art.1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului cuprinde 3 norme distincte, strâns legate între ele: o primă normă, de ordin general, este cea din prima frază a primului alineat care enunță principiul general al necesității respectării dreptului de proprietate: „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale”; o a doua normă prevede posibilitatea privării unui titular, prin acțiunea organelor statului, de dreptul său de proprietate, privare supusă unor anumite condiții. Această normă este cuprinsă în cea de a doua frază a primului alineat: „nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”; cea de a treia normă, cuprinsă în al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1, recunoaște statelor contractante posibilitatea de a reglementa modul de folosință a bunurilor ce formează obiectul dreptului de proprietate, în conformitate cu interesul general: dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.
În privința domeniului de aplicare al art. 1 din Protocolul nr. 1, noțiunea de „bun” folosită în acest text are o semnificație autonomă și nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, ci se referă și la alte drepturi reale, la drepturi de creanță, la interese economice, adică la diverse valori patrimoniale, dacă sunt suficient de determinate și fundamentate din punct de vedere legal în dreptul intern. În numeroase decizii Curtea Europeană a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială (Cauza Andrejeva contra Letoniei; Cauza Muller contra Austriei; Cauza Gaygusuz contra Austriei; Cauza Buchen contra Cehiei).
Contestatorul a fost titulară a dreptului de proprietate asupra unui „bun” în sensul Protocolului nr. 1 la Convenție, acest bun fiind „dreptul la primirea unei pensii din partea statului”.
În litigiul de față nu se poate califica „bunul” reclamantei ca fiind dreptul de a primi un anumit cuantum al pensiei, deoarece cuantumul este protejat de Convenție doar pe perioada în care acesta are o fundamentare legală în dreptul intern.
Or, începând cu data de 01.01.2011 dreptul reclamantei de a primi o pensie în cuantumul anterior revizuirii nu mai are o fundamentare legală în dreptul intern.
În acest sens, Curtea Europeană a reținut în cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei următoarele: „totuși, chiar dacă art. 1 din Protocolul adițional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum”.
De asemenea, în cauza Keckho contra Ucrainei Curtea Europeană a considerat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, prin modificări corespunzătoare ale legislației. Totuși, din momentul în care o dispoziție legală în vigoare prevede plata anumitor beneficii și condițiile legale sunt îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să refuze plata acestora, atâta timp cât acele dispoziții legale sunt încă în vigoare.
Statul garantează dreptul la asigurare socială, în condițiile legii, nefiind garantat cuantumul prestației sociale.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în același sens, organele de aplicare a Convenției reținând că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează dreptul de a primi pe viitor un anumit cuantum al prestației sociale și acceptând dreptul statelor de a modifica acest cuantum, în considerarea marjei largi de apreciere pe care o au la dispoziție.
„Teoria drepturilor câștigate” nu-și găsește aplicarea în cauza de față și nu poate constitui un argument justificativ pentru a califica că „bunul” a cărui protecție o solicită reclamanta în cauza de față este dreptul de a primi și după data de 01.01.2011 același cuantum al pensiei.
A accepta și da efecte unei „teorii a drepturilor câștigate”, deși aceasta nu este consacrată ca atare nici în Constituție, nici în vreun alt act normativ, nu este stabilit, explicat și însușit în mod unitar sensul acesteia, în prezent, în doctrina juridică sau în jurisprudență, nu poate reprezenta altceva decât o depășire a limitelor puterii judecătorești, stabilite prin art. 124 și art. 126 din Constituția României.
Mai mult, o astfel de teorie, înțeleasă în sensul celor invocate de reclamantă (ca imposibilitate a statului de a adopta măsuri prin care se diminuează cuantumul pensiei) ar depăși cu mult protecția oferită chiar de către art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, organele de aplicare ale Convenției reținând în mod constant dreptul puterii legiuitoare de a adopta măsuri ce au ca efect diminuarea cuantumului prestațiilor sociale aflate în plată, singura cenzură permisă instanței naționale sau Curții Europene fiind aceea de a verifica respectarea anumitor cerințe: diminuarea să fie prevăzută de lege, să nu afecteze substanța dreptului, să se înscrie în marja de apreciere de care beneficiază statul în privința scopului urmărit și a mijloacelor folosite.
Așadar, niciodată Curtea Europeană nu a reținut că statele nu ar putea diminua cuantumul pensiilor, chiar și cu o sumă infimă (de exemplu, 1 leu) . Dacă s-ar îmbrățișa „teoria drepturilor câștigate” atunci diminuarea cuantumului pensiei nu s-ar putea face niciodată, nici cu cea mai infimă sumă (de exemplu, 1 ban).
De asemenea, trebuie avută în vedere și decizia nr. 29/12.12.2011 a ICCJ, dată în soluționarea recursului în interesul legii formulat cu privire la aplicarea unitară a Legii nr. 119/2010, potrivit căreia „deciziile și considerentele deciziilor Curții Constituționale sunt obligatorii în ceea ce privește constatările conformității sau neconformității atât cu Constituția, cât și cu CEDO și jurisprudența Curții de la Strasbourg. Însă, dacă instanța de contencios constituțional a constatat neconstituționalitatea unei legi sau norme, o atare constatare este una în abstractor, aceasta neîmpiedicând instanțele de drept comun să evalueze în concret, în raport de circumstanțele fiecărei spețe, dacă aplicarea aceleiași norme nu antrenează pentru reclamant consecințe incompatibile cu Convenția, protocoalele ei adiționale sau jurisprudența CEDO”.
Tribunalul a apreciat că, în prezenta cauză, nu este vorba despre o aplicare retroactivă a legii, de vreme ce aceasta produce efecte începând cu data de 01.01.2011.
Totodată, diminuarea cuantumului pensiei constatatorului nu este o măsură excesivă, exorbitantă, care să excedă marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială și care să ducă la compromiterea raportului de proporționalitate.
Mai mult decât atât, prin diminuarea cuantumului pensiei contestatorului, acesta nu a fost lipsit total de respectivul beneficiu sociale, nefiindu-i suprimate integral mijloacele de subzistență.
Practic, după emiterea deciziilor de revizuire, reclamanții beneficiază de la data de 01.01.2011 de drepturile de pensie calculate conform principiului contributivității, prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii utilizând algoritmul prevăzut de legea nr. 263/2010.
De altfel, CEDO a respins, ca inadmisibile, plângerile referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, coroborat pe art. 14 din Convenție, în cauza F. și alții c. României. Prin decizia respectivă, Curtea de la Strasbourg a arătat că reformarea sistemului de pensii, prin transformarea pensiilor speciale în pensii în sistemul public în temeiul legii nr. 119/2010, este compatibilă cu art. 1 din primul Protocol adițional al Convenție.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal contestatorul, considerând-o nelegală și netemeinică față de disp. art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, susținând în esență că în mod greșit instanța de fond a apreciat că în speță nu a avut loc o încălcare a art. 1 alin.1 din primul Protocol Adițional la CECO și că ingerința statului în dreptul de pensie este legală, că instanțele judecătorești sunt obligate să ignore legile interne și interpretările Curții Constituționale a României, care contravin reglementărilor internaționale și interpretărilor date acestora de organele abilitate, să aplice cu prioritate dispozițiile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului.
S-a mai susținut că instanța de fond era obligată să cerceteze măsura în care situația de fapt a recurentului contestator se înscrise în situația menționată în art. 1 din Convenție și să verifice dacă reclamantul deține un bun existent; dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; dacă ingerința îndeplinește condiția legalității, a scopului legitim, a proporționalității rezonabile, a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate al individului și cerințele interesului general al societății; al nediscriminării, făcând sub acest aspect trimitere la jurisprudența CEDO.
S-a susținut că pensia de serviciu stabilită de autoritățile române printr-o decizie administrativă de pensionare reprezintă „un bun”, reclamantul exercitând acest drept prin încasarea lunară a pensiei, că acest bun a fost total suprimat, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei ceea ce echivalează cu o veritabilă privare de proprietate, că stabilirea unei pensii de drept comun cu o valoare vădit diminuată nu se încadrează în limitele rezonabilului, nefiind satisfăcută nici cerința legalității care presupune ca norma aplicată din dreptul intern să fie suficient de accesibilă, precisă și predictibilă.
Recurentul a arătat prin motivele de recurs că există erori de calcul la stabilirea pensiei revizuite în raport de buletinul de calcul al Anexei nr.1 din OUG nr.1/2011, că având mai multe grade militare solda minimă este în cuantum mult mai mare decât venitul menționat de intimată în buletinul de calcul al deciziei contestate sau în adeverințele ce cuprind sume identice cu cele din buletinul de calcul; că măsura dispusă respectiv recalcularea pensiei, nu respectă raportul de proporționalitate față de caracterul pur temporar și excepțional al crizei economice și nu a avut în vedere faptul că recurentul a fost supus multor privațiuni economice și sociale, fiind lăsat astfel fără o compensație materială adecvată și proporțională privațiunilor suportate, fiind pus intempestiv într-o situație neprevăzută de mare dificultate și marginalizare socială, prin reducerea unicei surse de venit.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
În mod corect instanța de fond a constatat că motivele invocate de contestator în susținerea acțiunii sunt nefondate, întrucât revizuirea pensiei are ca temei legal dispozițiile Legii nr. 119/2010, prin care s-a stabilit de legiuitor că pensiile de serviciu stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 și se recalculează după metodologia și algoritmul de calcul prevăzut de această lege.
Această lege a făcut obiectul controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr.458/02.12.2003 a Curții Constituționale s-a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituită sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei de aplicare.”
În același sens au statuat și deciziile nr.871/2010 și nr. 1380/18.10.2011, în cadrul cărora Curtea Constituțională a analizat constituționalitatea acestei legi în raport de dispoziția art.15 alin.2 din Constituție, abordând și respectarea principiului neretroactivității legii.
Curtea a reținut că textele legale criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor și numai în ce privește cuantumul acestora nu și stagiul de cotizare sau vârsta eligibilă, iar aceste statuări ale Curții Constituționale nu pot fi modificate de o instanță de drept comun în interpretarea aceluiași principiu, acela al neretroactivității legii civile.
Aceste concluzii au fost confirmate și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11), a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010.
Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98; decizia Jankovic c. Croației, nr._/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr._/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).
Curtea a reamintit, în acest sens, că Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale și dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior ; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr._ /11 și_/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
Pensia datorată, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă fiind pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantului, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie.
Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului, iar această diferență nu este una lipsită de justificare.
În același spirit, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011, a respins recursurile în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, reținând că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, cauza Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, par. 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Înalta Curte a constatat, însă, că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea recursului în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Ca atare, reiese din decizia sus amintită că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare, iar pe calea recursului în interesul legii nu este posibil a se statua o concluzie general valabilă de natură a asigura unificarea practicii judiciare, având aptitudinea de a fi aplicată în fiecare cauză aflată pe rolul instanțelor, de vreme ce stabilirea raportului de proporționalitate este rezultatul aprecierii materialului probator și a circumstanțelor proprii fiecărei pricini sau a situației de fapt reținute, fiind așadar exclusiv o chestiune de aplicare a legii.
Examinând condițiile concrete ale speței de față se constată că în mod corect prima instanță a constatat că este neîntemeiată contestația reclamantului împotriva deciziei nr._ /12.12.2011 prin care, ca urmare a recalculării drepturilor de pensie conform OUG nr. 1/2011, i-a fost stabilită o pensie de 2688 lei.
Reclamantul nu a făcut dovada în concret că raportul de proporționalitate este compromis, respectiv că suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială, sau că este lipsită total de respectivul beneficiu social ori i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, nu s-a constatat o ingerință în drepturile reclamantului nici sub aspectul criteriilor invocate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011 cum ar fi indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară sau alte circumstanțe particulare ale cauzei.
Referitor la erorile de calcul a pensiei, se constată că prin motivele de recurs se invocă aspecte noi, cum ar fi împrejurarea că reclamantul a avut mai multe grade militare, pentru care în Anexa 1 la OUG nr.1/2011, solda minimă este în cuantum mult mai mare decât venitul menționat de intimată în buletinul de calcul al deciziei contestate sau în adeverințele care cuprind sume identice cu cele din buletinul de calcul.
S-a pretins că în urma comparării acestor date ar rezulta că de fapt, cuantumul veniturilor din buletinul de calcul și adeverința/situația veniturilor este semnificativ mai mic decât cuantumul soldei minime pentru gradul deținut de reclamantă, fără a se indica de altfel, în concret, care este perioada în care se pretinde existența unei asemenea situații.
Cu privire la adeverințele de venituri, orice nemulțumire legată de modalitatea de întocmire acestor adeverințe sau a datelor înscrise trebuie adresată în primul rând unității angajatoare în care și-a desfășurat activitatea reclamantul, pentru efectuarea îndreptărilor necesare.
La dosarul de fond a fost depusă documentația ce a stat la baza emiterii deciziei de revizuire, din care rezultă că, în procesul de revizuire a pensiei, C. de Pensii S. a MApN a utilizat datele înscrise în actele doveditoare privind veniturile realizate aflate în dosarul de pensionare, revizuirea pensiei efectuându-se în raport cu stagiul total de cotizare valorificat în ultima decizie de pensie până la data încheierii procesului de recalculare, astfel cum se prevede la art.3 alin.1 din Anexa 3 la OUG nr.1/2011. De asemenea, cuantumul pensiei a fost stabilit prin împărțirea punctajului mediu anual la stagiul complet de cotizare de 20 de ani, conform art.6 alin.2 din Anexa 3 la OUG nr.1/2011.
Pe de altă parte este corectă concluzia Tribunalului în sensul că în ceea ce privește verificarea modului de stabilire a drepturilor din pensie, aceasta nu se poate face doar în baza înscrisurilor depuse la dosar, expertiza de specialitate fiind singurul mijloc de probă concludent prin care se poate verifica, atât punctajul mediu anual, cât și drepturile de pensie stabilite prin deciziile contestate, iar contestatorul nu a solicitat efectuarea unei expertize contabile, ci doar proba cu înscrisuri.
Având în vedere probatoriile cu înscrisuri administrate în cauză și considerentele mai sus arătate, Curtea apreciază că nu pot fi reținute erori în modul de calcul al pensiei revizuite.
Pe cale de consecință, nefiind incidente în cauză niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă pentru a se dispune modificarea sau casarea hotărârii atacate, Curtea de Apel, în baza disp. at. 312 al. 1 Cod pr. civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat, recursul formulat decontestatorul V. G. prin SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI RETRAGERE, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. av. C. G., cu sediul în București, .. 4, ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 917 pronunțată la data de 27 martie 2013 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații în contestație M. A. NATIONALE - DEPARTAMENTUL FINANCIAR CONTABIL, cu sediul în București, ., sector 5 și C. SECTORIALA DE PENSII A MINISTERULUI A. NAȚIONALE, cu sediul în București, sector 6, ..7-9.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2013.
Președinte, Judecători,
V. D. C. P. V. S.
Grefier,
C. O.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
Red. VS
Tehnored.CO
2 ex./31.10.2013
D. f. nr._ Trib. Prahova
J.f. I. C.
| ← Asigurări sociale. Decizia nr. 1177/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 342/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
