Asigurări sociale. Decizia nr. 945/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 945/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 2653/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 945
Ședința publică din data de 4 aprilie 2013
Președinte – C.-M. M.
Judecători – G.-S. P.
- A.-M. R.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul S. C. Militare Disponibilizate în rezervă și în retragere în numele și pentru membrul său N. S. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de avocatură C. G., București, .. 4, ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 2430 din 3 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu intimații în contestație M. Administrației și Internelor cu sediul în București, Piața Revoluției nr. 1.A, sector 1 și C. S. de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor cu sediul în București, sector 4, .. 3.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul disp. art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și îndrumă să se recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a mai învederat că prin intermediul serviciului registratură s-a depus la dosar de către intimatul M. Afacerilor Interne întâmpinare, înregistrată la nr. 5827/2013, prin care a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp. art. 242 Cod procedură civilă.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr._ /28.03.2012 reclamantul S. C. Militare Disponibilizate, în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membru său N. S. a chemat în judecată pe pârâții M. Administrației și Internelor –C. de Pensii și C. S. de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul M.A.I și a deciziei de revizuire a pensiei cu nr._/12.12.2011, menținerea deciziei de stabilire a cuantumului pensiei emisă în temeiul Legii nr.164/2001, Legii nr.179/2004 și a Decretului nr.214/1977, cu nr._/12.03.2009, obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită prin această din urmă decizie, plătită în luna decembrie 2010(în continuare denumită „pensie inițială”) și pensia revizuită conform Legii nr.119/2010, HG nr.735/2010 și OUG nr.1/2011(în continuare denumită „pensie revizuită”), de la data plății și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferentă acestor diferențe, calculată până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În subsidiar, reclamantul a contestat cuantumul pensiei stabilit în urma revizuirii ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare, conform precizărilor din contestația adresată Comisiei de contestații din cadrul ministerului.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a formulat contestație în termenul legal de la comunicarea deciziei de revizuire potrivit art.149 alin.1 din Legea 263/2010, iar aceasta în termenul de 45 de zile nu a soluționat contestația depusă, mulțumindu-se numai să facă o trecere în revistă a actelor normative incidente în cauză, îndeplinindu-se astfel procedura prealabilă, iar lipsa unui răspuns echivalează cu respingerea contestației, ceea ce îl îndreptățește să se adreseze instanței de judecată.
Decizia de recalculare a pensiei reclamantului, a mai precizat acesta, a fost emisă în temeiul dispozițiilor HG 735/21.07.2010, care a fost suspendată prin sentința civilă nr.338/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, astfel că decizia apare ca emisă în baza unui act lipsit de orice efect juridic, act care prevedea și modalitatea de calculare a pensiei.
Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor la art.1, art.3 și art.4 dispune că anumite categorii de pensii nominalizate, stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii în înțelesul Legii nr.19/2000, iar recalcularea pensiilor se efectuează pe baza unei metodologii aprobată prin Hotărâre a Guvernului, de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare.
Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.1 stipulează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, în timp ce art.20 și 148 din Constituția României acordă prioritate reglementărilor internaționale față de dispozițiile contrare din legile interne.
Și Declarația Universală a Drepturilor Omului în art.17 menționează că orice persoană are dreptul la proprietate și nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa, iar art.10 din Tratatul privind Constituirea Comunității Europene stabilește obligația statelor membre de a lua toate măsurile pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor care decurg din tratat, Uniunea recunoscând drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000.
În jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a subliniat că jurisdicțiile naționale au obligația să interpreteze și să aplice normele lor de drept intern în conformitate cu dispozițiile Convenției, Convenția având aplicabilitate directă în toate statele contractante.
Chiar dacă s-a constatat de către Curtea Constituțională a României, în cuprinsul Deciziei nr.871/25.06.2010 că Legea nr.119/2010 nu încalcă dispozițiile Constituției României, a mai arătat reclamantul, nimic nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art.20 din Constituție și să dea prioritate Pactelor și Tratatelor privitoare la Drepturile Fundamentale ale Omului la care România este parte, principiul recunoscut și de Curtea Constituțională prin Decizia nr.1344/09.12.2008.
Cu privire la domeniul de aplicare a art.1 Protocolul nr.1, începând cu cauza Sporrong . și până la ultimele hotărâri adoptate în materie, reclamantul a precizat că instanța de contencios european a Drepturilor Omului a enunțat 3 reguli și anume prima, care privește principiul respectării proprietății, a doua care vizează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții și a treia care recunoaște puterea statelor contractante de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții.
În privința drepturilor de asigurări sociale, CEDO, în cauzele Gaygusuz v. Austria și Buchen v. Cehia a reținut că pensia constituie un drept patrimonial în sensul art.1 din Protocolul 1, iar în cauza Muller contra Austriei, curtea a decis că o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate, la fel ca și în cauza Pravednaya c Rusia și Pressos Compania Naviera SA și alți c Belgia și Andrejevna c. Letoniei.
Așadar, reclamantul este titularul unui bun în sensul art.1 alin.1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, iar neîncălcarea dreptului de proprietate al titularului acelui bun s-ar produce doar dacă privarea este prevăzută de lege, impusă de o cauză de utilitate publică, conformă cu principiile generale ale dreptului internațional și există necesitatea indemnizării corespunzătoare a titularului dreptului.
În cauză, există o ingerință prin reducerea pensiei reclamantului, privarea de proprietate este prevăzută de lege, dar condiția existenței unei cauze de utilitate publică nu este îndeplinită prin expunerea de motive a OUG nr.1/2001, ordonanță care nu oferă reclamantului posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză, cu atât mai mult cu cât nici o circumstanță excepțională nu a fost invocată de guvern pentru a o justifica, producându-se o ruptură a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general, cu atingerea adusă chiar substanței dreptului de proprietate.
De altfel, a mai arătat reclamantul chiar Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr.120/15.02.2007 a recunoscut că o normă care conduce la reducerea pensiilor este constituțională doar în măsura în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce atingere drepturilor legal câștigate anterior.
Prin revizuirea pensiei, reclamantul a invocat încălcarea principiului neretroactivității legii, prevăzut de art.15 alin.2 din Constituția României, Curtea Constituțională statuând prin Decizia nr.830/2008 că ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară, toate efectele susceptibile de a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare, însă OUG nr.1/2011 încalcă acest principiu constituțional al neretroactivității legii, reținut și de Consiliul Legislativ.
Prin revizuirea pensiei a mai motivat reclamantul, se încalcă și principiul drepturilor câștigate, reținut în practica CJUE și Curții Constituționale, ce nu pot fi afectate prin recalculare, iar utilizarea cuantumului soldei de grad și al soldei de funcție minimă, în cazul în care nu pot fi reconstituite veniturile lunare, încalcă de asemenea dreptul de proprietate.
În subsidiar, s-a contestat modul de calcul al deciziei de revizuire, care nu cuprinde primele ce i-au fost acordate până în anul 1989 și după acest an până la ieșirea la pensie, al 13-lea salariu și grupa de muncă.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.112 Cod procedură civilă și Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și s-au anexat în copie: Hotărârea Comisiei de contestații, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, decizia de revizuire a pensiei, copia buletinului de identitate și a plicului privind dovada comunicării deciziei de recalculare.
Pârâta C. de Pensii S. a MAI a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neântemeiată sau ca lipsita de obiect, întrucât revizuirea pensiei reclamantului s-a efectuat potrivit art.1 alin.1 din OUG nr.1/2011, pe baza principiului contributivității unde la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie,potrivit art.5 alin.4,se revizuiesc, din oficiu,cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiar. A mai precizat pârâta că legiuitorul a stipulat în mod imperativ la art.1 alin.2 din O.U.G nr.1/2011 că obligația identificării și transmiterii la casele sectoriale a veniturilor realizate lunar, revine instituțiilor în cadrul cărora beneficiarul a lucrat. În cazul reclamantului,instituția a procedat la revizuirea pensiei în baza adeverințelor care atestă veniturile realizate lunar,transmise de către unitățile la care a lucrat, acestea rezultă din anexa la decizie de revizuire din data 12.12.2012 iar dacă aceste date nu fost transmise pană la data de 31.10.2011 revizuirea pensiei s-a făcut luându-se în calcul salariul mediu pe economie, urmând ca pe măsură ce se vor emite alte adeverințe aceste a să fie valorificate în consecință. Pârâtul M.A.I nu a depus întâpinare.
Reclamantul a formulat o cerere de probatoriu(fila 52), solicitând depunerea de către pârâte a următoarelor înscrisuri: decizia de recalculare, toate actele din dosarul de pensie al reclamantului, toate statele de plată în baza cărora au fost emise adeverințele de venit, toate ordinele de zi, toate fișele fiscale depuse de pârâtă începând cu anul 2001 la zi și proba cu expertiză contabilă după depunerea acestor înscrisuri.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 2430 din 3 decembrie 2012, a respins cererea formulată de reclamantul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere în numele și pentru membrul său N. S., în contradictoriu cu pârâții M. Administrației și Internelor -C. de Pensii și C. S. de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul N. S. a beneficiat de o pensie stabilită în baza Legii 164/2001, a Legii nr.179/2004 și a Decretului nr.214/1977, plătită până în luna decembrie 2010, conform deciziei nr._/12.02.2008, în cuantum de 3215 lei brut(fila 48).
Această pensie a fost inițial recalculată prin decizia nr._/27.12.2010 în conformitate cu Legea nr.119/2010, ajungându-se la un cuantum de 1482 lei(fila 46) și ulterior revizuită prin decizia nr._/12.12.2011 în temeiul OUG nr.1/2011, începând cu data de 01.01.2011, cuantumul fiind de 2855 lei brut(fila 38).
În prezenta cauză, reclamantul contestă decizia de revizuire din 12.12.2011 împotriva căreia s-a adresat inițial Comisiei de Contestații pensii din cadrul M.AI în temeiul disp.art.149 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care nu a emis o hotărâre în termen de 45 zile prevăzută de alin.4 al art.150, cu nr.591/09.02.2012 socotindu-se îndreptățit să se adreseze instanței de judecată.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art.150, 151 și 153 din Legea nr.263/2010 tribunalul se consideră competent să examineze prezenta cauză.
Reclamantul a invocat lipsa temeiului juridic al emiterii deciziei de revizuire, încălcarea dreptului său de proprietate din perspectiva reglementărilor internaționale, retroactivitatea legii, încălcarea principiului drepturilor câștigate și utilizarea cuantumului soldei de grad și funcție minimă.
În subsidiar, a contestat modul de calcul al pensiei.
Pârâtul C. de Pensii S. a M.A.I pe fond a arătat că revizuirea pensiei reclamantului s-a realizat conform OUG nr.1/2011, determinându-se stagiul de cotizare și punctajul mediu anual pe baza datelor din dosarul de pensionare.
În cauză instanța a admis în parte proba cu înscrisuri, respectiv cele aflate în dosarul de pensionare al reclamantului,iar în ceea ce privește expertiza contabila, reclamantul a fost decăzut din probă întrucât prin adresa din 29.09.2012 i s-a pus în vedere acestuia sub sancțiunea decăderii din probă să depună obiectivele expertizei.
Tribunalul, pe baza celor expuse, a constatat că prin decizia de revizuire contestată în prezenta cauză, reclamantul a fost lipsit în final de 360 lei față de cât avea inițial cu titlu de pensie, ceea ce nu reprezintă o atingere gravă adusă dreptului său.
Astfel, decizia de recalculare nr._/27.12.2010 emisă în baza Legii 119/2010 prin care acesta dobândise o pensie în cuantum de 1482 lei a fost ulterior modificată prin decizia contestată în prezenta cauză, în baza OUG nr.1/2011, neputându-se susține de către acesta că lipsește temeiul juridic al deciziilor de revizuire contestate, revizuirea efectuându-se nu în temeiul Legii 119/2010 și a HG 735/2010, ci, așa cum se menționează în cuprinsul acestora în baza OUG nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Conform acestui act normativ, „pensiile prevăzute la art.1 lit.a și b din Legea nr.119/2010, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art.5 alin.4 din aceeași lege, se revizuiesc din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011 pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
Obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea revizuirii prevăzute la alin.1, revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarii și-au desfășurat activitatea”, iar art.2 din același act normativ prevede posibilitatea beneficiarului de a prezenta acte doveditoare, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, drepturile de pensii astfel revizuite putând fi acordate de la 1 ianuarie 2011, dacă cererea și noile acte se depun până la 01 ianuarie 2014.
Prin urmare, legea a prevăzut suficiente garanții pentru o corectă revizuire a pensiilor militare.
Cu privire la dreptul de proprietate al reclamantului și susținerile acestuia că i-a fost atins din perspectiva practicii CEDO, tribunalul a reținut că în Cauza A. s.a. vs. România, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr.586/16 august 2012, CEDO a pronunțat Decizia din 15 mai 2012, similară cu cea a reclamantului, reținând că reducerea pensiilor militarilor nu aduce atingere dreptului de proprietate, pentru că deși art.1 din Protocolul nr.1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest lucru nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat.
Curtea a mai reamintit că statele părți la Convenție dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când reglementează politicile sociale, acestea putând alege mijloacele cele mai potrivite pentru a stabili un echilibru între cheltuielile și veniturile statului, iar Curtea respectă alegea lor, cu excepția cazului în care acestea se dovedesc, în mod evident, lipsite de un temei rezonabil.
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe rațiuni obiective, și anume contextul economic și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
Tribunalul nu a reținut nici retroactivitatea legii noi și nici afectarea principiului drepturilor câștigate, deoarece prin Decizia nr.871/2010 pronunțate de Curtea Constituțională a României s-a reținut că pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public, fiind compuse din partea contributivă și un supliment din partea statului, asupra acestei părți din urmă statul putând interveni, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, singurul drept câștigat fiind prestațiile deja realizate până la . reglementări.
S-a statuat tot de către Curte că prin Decizia nr.458/2 decembrie 2003 s-a reținut că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legi vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării în vigoare.
Referitor la utilizarea cuantumului soldei de grad și funcția minimă, în prima decizie de revizuire, aceasta s-a făcut în conformitate cu art.1 alin.4 din OUG nr.1/2011, și a crescut cuantumul pensiei reclamantului, aproape la nivelul pensiei inițiale, luându-se în considerare toate elementele aflate în dosarul de pensionare și depuse la dosarul cauzei.
A mai reținut tribunalul că reclamantul nu a făcut nici o dovadă că anumite elemente din dosarul său de pensie nu i-ar fi fost luate în calcul, pe de o parte, iar pe de altă parte, acesta are posibilitatea, comparând și verificând datele din buletinul de calcul, să aducă și alte dovezi până la 1 ianuarie 2012, conform art.2 din OUG nr.1/2011 beneficiind de recalcularea pensiei începând cu 01.01.2011.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs contestatorul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere în numele și pentru membruil său de sindicat N. S., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate ca netemeinică și nelegală, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și completată urmând a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
A învederat că a înțelege să critice hotărârea instanței de fond pentru motivele prev. de art. 304 pct. 8, 9 și 3041 Cod procedură civilă.
A arătat că a fost pensionat din cadrul MAI potrivit deciziei de pensie emisă în temeiul dispozițiilor Legii 164/2001, iar potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data pensionării dreptul său la pensie avea mai multe componente, că beneficia de un drept de proprietate asupra pensiei, alcătuit din dreptul la o pensie efectivă și eficace și nu una iluzorie, de dreptul la o pensie de serviciu, la o pensie calculată conform unui anumit algoritm, iar prin încălcarea acestui drept, i-a fost emisă decizia de recalculare a pensiei în temeiul HG nr. 735/2010. În această situație, a formulat contestație împotriva deciziei de recalculare a pensiei, sens în care pe rolul Tribunalului Dâmbovița a fost înregistrată o cauză soluționată definitiv și irevocabil de Curtea de Apel Ploiești, în sensul admiterii acțiunii, anulării deciziei de recalculare a pensiei și menținerii deciziei de pensie emisă în temeiul dispozițiioor legii nr. 164/2001.
A arătat în continuare că ulterior i-au fost emise decizii de revizuire a pensiei, decizii care fac obiectul prezentului dosar. Ca urmare a luării la cunoștință de aceste decizii, a formulat și completat acțiunea, care însă a fost respinsă de Tribunalul Dâmbovița.
Sub un alt aspect, referitor la revizuirea pensiei cu încălcarea dispozițiilor art.1 din OUG nr.1/2011, recurentul reiterează situația membrului de sindicat, căruia i-au fost comunicate mai multe decizii de revizuire a pensiei, deși decizia de recalculare a pensiei a fost anulată printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Ploiești.
Atât prin cererea introductivă, cât și prin cererile de completare a acesteia, s-a arătat permanent că deciziile de revizuire au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art.1 alin. (1) din OUG nr. 1/2011, potrivit cărora se impune adoptarea de masuri imediate pentru reglementarea unor aspecte în scopul revizuirii pensiilor recalculate potrivit art.1 lit. a) și b) din Legea nr.119/2010: „Pensiile prevăzute la art. 1 lit.a) și b) din Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art.5 alin.(4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari”.
Ținând cont de dispozițiile art.1 alin.(1) din OUG nr.1/2011, apreciază recurentul că interpretarea și raționamentul instanței de fond sunt total greșite, neîntemeiate, adăugând la textul de lege, care definește foarte clar câmpul de aplicare al revizuirilor și anume: se revizuiesc numai acele pensii recalculate pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie.
De asemenea, conform prevederilor legale, nu toate pensiile se revizuiesc, ci numai acelea care au fost recalculate luându-se în calcul salariul mediu brut pe economie. Faptul că OUG nr.1/2011 a dispus menținerea în plată a pensiilor aflate în plată în decembrie 2010, nu are nici o relevanța asupra dispoziției din același act normativ potrivit căruia numai pensiile recalculate puteau fi revizuite. Or, în situația membrului de sindicat singura decizie de recalculare a pensiei a fost anulată printr-o decizie definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Ploiești, astfel încât, în fapt, intimatele au revizuit pensia specială a acestuia dobândită în temeiul Legii nr. 164/2011 și menținută prin hotărârea irevocabilă.
Așadar, potrivit dispozițiilor legale, respectiv art.1 alin.1 din OUG 1/2011 se revizuiesc numai pensiile pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, iar în cazul recurentului această condiție nu este îndeplinită, întrucât decizia de recalculare a pensiei a fost anulată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Apreciază recurentul că greșită interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 din OUG nr.1/2011 de către instanța de fond care a reținut în mod eronat că „emiterea unei decizii de revizuire nu înseamnă automat că se impune anularea primei decizii contestate” întrucât instanța de fond nu a fost învestită cu un astfel de capăt de cerere, la momentul introducerii acțiunii decizia de recalculare fiind anulată prin hotărârea definitivă si irevocabilă a Curții de Apel Ploiești.
Faptul că o decizie de revizuire ar fi putut fi emisă în mod legal numai dacă ar fi existat o decizie de recalculare executorie, iar în cazul membrului de sindicat singura decizie de recalculare a fost anulată, este de natură a afecta în mod grav si ireparabil drepturile subsemnatului referitoare la accesul la justiție si la proprietate.
Așadar, în cazul membrului de sindicat, rolul instanței de fond era acela de a verifica dacă s-a revizuit o pensie al cărei cuantum a fost stabilit prin utilizarea salariului mediu brut pe economie. În măsura în care s-a revizuit o pensie care a fost altfel calculată decât prin utilizarea salariului mediu brut pe economie, sentința pronunțată nu este legală deoarece nu intră în sfera de aplicare a OUG nr. 1/2011.
Cu privire la dreptul de proprietate, se arată că în fața instanței de fond, s-au susținut și motive de nulitate întemeiate pe dispoziții din dreptul internațional, respectiv art.6, 13, 14 din CEDO și art.1 la Protocolul nr.1 la CEDO, prevederi de directa și imediata aplicabilitate.
Așadar, prin aplicarea cu prioritate, față de cele interne, a dispozițiilor Internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și a interpretărilor acestor dispoziții date de forurile internaționale competente, instanțele de judecată nu încalcă prevederile art. 1 alin.3 din Legea nr.47/1992, potrivit cărora deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor si nici pe cele ale art.31 din aceeași lege, conform cărora decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, cu atât mai mult cu cât deciziile invocate anterior sunt de respingere a obiecțiilor de neconstituționalitate, iar nu de admitere a acestora.
Curtea europeană a constatat că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
În consecință, constatarea anterioară a constituționalității Legii 119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare Convenției.
Or, instanța de fond a ignorat la pronunțarea hotărârii încălcarea frapantă și gravă a dispozițiilor art. I al primului Protocol adițional ale Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, coroborate cu cele ale art. 14 din Convenție.
Instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. I a Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, potrivit cărora orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Însă, tribunalul avea obligația de a verifica respectarea acestor dispoziții prioritare ale dreptului internațional, instanța națională fiind obligată să interpreteze aceste norme în concordanță cu reperele statuate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a cărei practică se află în continuă dezvoltare și evoluție a concepțiilor, cu exigențe permanent sporite în garantarea drepturilor ocrotite de Convenție.
Această jurisprudența are o aplicare directă în dreptul intern și, în virtutea principiului subsidiarității, interpretarea situației europene se impune și instanțelor interne (în acest sens, Decizia nr.81/1994 a Curții Constituționale).
Așadar, instanța de fond avea obligația de a cerceta măsura în care situația de fapt a membrului de sindicat se înscrie în situația menționată la art. 1 din Protocolul I la Convenție, respectiv de a verifica următoarele aspecte: dacă partea reclamantă deține un „bun” existent; dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; dacă ingerința îndeplinește condițiile: legalității, respectiv a existenței unui scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general; a proporționalității rezonabile a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit; a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății; a nediscriminării.
În ceea ce privește pensia de serviciu (specială), din punctul de vedere al naturii juridice nu trebuie să se confunde și nici să nu se suprapună cu cea de pensie de drept comun.
Dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea Internă, distinct de dreptul la pensie din sistemul general.
Oricum, începând cu hotărârea pronunțată în Cauza Stec și alții v. Regatul Unit, Curtea a abandonat definitiv (în materie de pensii și alte drepturi de securitate socială) distincția dintre beneficiile contributive și necontributive (plătite din resurse bugetare), ambele fiind deopotrivă și fără echivoc considerate ca situându-se sub protecția art.1 al primului Protocol adiționai la Convenție, ca bunuri proprietate individuală.
Mai mult, Curtea a adăugat, statuând în mod expres, că atunci când un stat alege să instituie prin legea internă o schemă (un regim) de pensii, toate drepturile individuale și interesele derivând din această schemă cad sub incidența art.1 al Protocolului nr.1 și art.14 din Convenție, indiferent de plata sau nu a unei contribuții la schemă sau a scopurilor pentru care schema de pensii a fost fondată (Cauza Andrejeva v. Letonia, în care s-a reținut încălcarea art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 al Protocolului nr.1).
Art.1 al primului Protocol adițional nu pune restricții libertății statelor de a decide dacă să pună în practică orice formă de schemă de securitate socială sau în a alege tipul sau cuantumul beneficiilor ce vor fi generate de schema ce va fi aleasă. însă, deîndată ce statul contractant a pus în vigoare legislația care acordă plata dreptului de securitate socială (indiferent dacă este sau nu condiționată de o prealabilă plată de contribuții), această legislație trebuie considerată ca generând un interes pecuniar ocrotit de art.1 al Protocolului nr.1 și art. 14 din Convenție, pentru toate persoanele care satisfac cerințele legale de pensionare (cauzele Stec și alții v. Regatul Unit, Andrejeva v. Letonia).
Curtea a observat că, în materie de pensii, odată ce o persoană a fost admisă într-o funcție publică, acea persoană a dobândit un drept (de a primi pensia corespunzătoare prevăzută de lege pentru îndeplinirea serviciului public), care constituie un „bun" în sensul art.1 al Protocolului nr.1 (cauzele Azinas v. Cipru, Apostolakis v. G.). Dreptul la alocația de pensie constituie un drept patrimonial, în sensul art.1 al primului Protocol adițional, fiind suficient stabilit de autoritățile naționale în baza legislației în vigoare (cauzele Gauygusuz v. Austria și Bunchen v. Republica Cehă).
Rezultă așadar fără putință de tăgadă că și pensia de serviciu, stabilită de autoritățile române (serviciul public de pensii) printr-o decizie administrativă de pensionare, în baza legii, reprezintă un „bun”, partea reclamantă exercitând acest drept prin încasarea lunară, a pensiilor, după data pensionării.
Curtea a statuat expres că, dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă (prin lege sau ca măsură disciplinară), este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată în lumina art.1 al Protocolului nr.1 (cauzele Azinas v. Cipru, Banfieid v. Regatul Unit, Apostolakis v. G.).
Așa cum s-a reținut si in alte cauze, reducerea cuantumului pensiei sau întreruperea plății acesteia reprezintă o ingerință ce trebuie justificată (cauzele Kjartan Asmudsson v. Islanda, Rasmussen v. Polonia, Wieczorek v. Polonia).
În acest context, prevederile abrogative ale art. 1-3 din Legea nr. 19/2010 (menținute și prin art.196 lit.i din Legea nr.263/2010) au avut ca efect eliminarea totală șl intempestivă a pensiei de serviciu, fapt ce reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului, si asta chiar dacă acest „bun” (pensia de serviciu) a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun.
Având în vedere că pensia de serviciu („bunul”) a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație poate echivala cu o veritabilă privare de proprietate întrucât în speță este cazul unei eliminări integrale și ireversibile a dreptului, iar nu o suspendare sau amânare a plății acestuia ori o reducere parțială de cuantum.
Testul de proporționalitate a ingerinței invocate de către instant de fond, constă în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, în caz de privare de proprietate, chiar dacă compensația nu trebuie să fie integrală în anumite circumstanțe, totuși ea trebuie să fie rezonabilă.
Or, acordarea în locul vechiului bun (pensia de serviciu), a unui alt bun (pensia de drept comun) cu o valoare substanțial și vădit diminuată, nu se încadrează în limitele rezonabilului.
În opinia recurentului, instanța de fond ar fi trebuit să procedeze la analizarea condițiilor ingerinței statului asupra dreptului la respectarea bunurilor, condiții fixate de Convenție:
a.(3.1.) legalitatea;
b.(3.2.) existența unui scop legitim în acord perfect cu interesul generale;
c.(3.3.) proporționalitatea rezonabilă a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit;
d.(3.4.) prezervarea unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamentai de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății;
e.(3.5.) nediscriminarea.
Or, instanța de fond ar fi trebuit, sa verifice cu prioritate dacă ingerința în cauză a satisfăcut cerințele legalității și nu a fost arbitrară (cauzele Beyeler v. Italia, latridis v. G., Wieczorek v. Polonia).
Principiul legalității comportă trei aspecte: existența normei legale care reglementează ingerința; caracteristicile normei legale; aplicarea normei într-o manieră care să nu fie vădit eronată sau arbitrară.
În ceea ce privește ingerința, aceasta este prevăzută de lege și anume de art. 1-3 din Legea nr. 19/2000, ingerința producându-se in baza unei norme legale în materie.
Întotdeauna, principiul legalității mai presupune ca norma aplicată din dreptul intern să fie suficient de accesibilă, precisă și predictibilă (cauzele Hentrich v. Franța, Beyeler v. Italia).
În acest sens este necesar ca reglementările legate interne să prevadă în mod clar și neechivoc, timp de mai mulți ani, că o anumită cauză, atrage pierderea totală sau parțială a pensiei de serviciu (ocupaționale), iar pensionarul să poată cu ușurință cunoaște aceste dispoziții ale legii, lipsite de orice ambiguitate, fiind prevenit asupra consecințelor intervenirii respectivelor cauze legale exacte de încetare a acordării pensiei (cauzele Banfieid v. Regatul Unit, Rasmussen v. Polonia).
În cauză, nicio dispoziție din legislația specială sau generală a pensiilor în vigoare la momentul recalculării nu prevede printre cazurile legale de încetare a plății pensiilor de serviciu dificultățile financiare ale bugetului de pensii.
Mai mult, instanța de fond ar fi trebuit sa observe ca stabilitatea și coerența plății pensiilor este garantată expres de către stat, care și-a asumat necondiționat obligația finanțării deficitului bugetului de pensii (art.16 din Legea nr. 19/2000, reluat și de art.26 din Legea nr.263/2010)
Așadar, devine evident că această condiție a legalității ingerinței nu este îndeplinită, deoarece acesta implică și o accesibilitate, precizie și predictibilitate a normei legale interne. În cazul de față stabilitatea, siguranța și coerența legislativă rezonabil sperată a fost înfrântă fără nicio prevenire prealabilă, care să fie lipsită de ambiguitate, încălcându-se astfel art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Sub aspectul retroactivității legii, de asemenea, recurentul apreciază că este greșită și reținerea instanței de fond potrivit căreia a apreciat ca aplicabile și incidente în cauză reținerile Curții Constituționale referitoare la faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut efect retroactiv. în acest sens. Curtea Constituțională a reținut că noile acte normative nu au avut efect retroactiv și nu au adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, iar în cazul subsemnatului aceste susțineri nu pot fi reținute, întrucât situația de fapt este diferită, respectiv subsemnatul nu am dobândit niciodată un drept la pensie în temeiul contribuției la bugetul asigurărilor sociale, întrucât sistemul militar avea alte criterii pentru stabilirea dreptului la pensie.
Potrivit Deciziei nr. 466/2004 a Curții Constituționale, „legiuitorul este în drept să modifice și să completeze reglementările legale referitoare la condițiile de exercitare a dreptului la pensie ori de câte ori consideră că situația economică a țării și resursele financiare existente permit sau impun anumite modificări, dar orice reglementare nouă se aplică numai de la data intrării sale în vigoare, o nouă legislație referitoare la pensii neaplicându-se în mod automat persoanelor pensionate pe baza legislației anterioare în vigoare”.
Rezultă astfel că legea nouă prin care se dispune revizuirea se poate aplica numai faptelor ce se vor produce ulterior datei intrării sale în vigoare, nu și situațiilor anterioare, trecute, cu toate efectele care s-au produs și se produc în timp, datorită situației create la acel moment.
Or, pensia specială a membrului de sindicat reprezintă o situație juridică constituită sub norma veche, echivalată și de norma legală nouă, situație care a creat efecte juridice definitive, sub formă de prestații succesive, pe care statul este obligat să le respecte.
Așadar, prin aplicarea retroactivă a normei de revizuire a pensie, autoritățile naționale au încălcat art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției, fapt neobservat de către instanța de fond.
Chiar instanța precizează clar dreptul la pensie a fost stabilit sub imperiul unei legi. Din moment ce el a fost stabilit sunt imperiul unei legi și s-a stabilit pentru viitor, orice modificare a modalității de calcul înseamnă o reîntoarcere la legea care a stabilit cuantumul pensiei. D. în măsura în care aceste drepturi sunt mai favorabile pensionarului, se poate admite modificarea modalității de stabilire a cuantumului pensiei.
Prin dreptul la pensie se înțelege atât dreptul pur, modalitatea de calcul și cuantum. Faptul că se revizuiește cuantumul, prin modificarea modalității de calcul înseamnă că se revine la ceea ce este deja stabilit. Nu trebuie confundat efectul revizuirii, care este pentru viitor, cu retroactivitatea legii care recalculează un drept deja stabilit.
Cu privire la proporționalitatea măsurii, recurentul arată că în expunerea de motive a Legii nr.19/2010, depusă de inițiator la Parlament, există două motive care corespund condiției scopului legitim: continuarea crizei economice și anul 2009 și extinderea acesteia în anul 2010, ce atrage necesitatea asigurării sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, eliminarea privilegiilor din legile sistemelor speciale de pensii publice
Este necesară însă o proporționalitate rezonabilă între ingerință (mijloacele utilizate) și scopul legitim urmărit. Curtea a acceptat că, în sens larg, poate reprezenta un scop legitim protecția sistemului economic al țării, în contextul necesității instituirii unui sistem de securitate socială viabil și a capacității reduse a bugetului național. Dar instanța europeană a subliniat că, și în acest caz, este obligatoriu să se determine dacă a existat un raport rezonabil de proporționalitate între mai sus menționatul scop legitim și mijloacele utilizate, în fiecare caz în speță (cauzele Andrejeva v. Letonia și Bunchen v. Republica Cehă). Ingerința trebuie să fie proporțională în mod rezonabil cu scopul urmărit (cauzele J. și alții v. Germania, Wieczorek v. Polonia).
Procedând la o asemenea verificare concretă, două condiții preliminare, comune ambelor scopuri legitime invocate (criza economică, respectiv eliminarea privilegiilor unor pensionari), constau în păstrarea îndeplinirii condițiilor de pensionare specială de către partea reclamantă și lipsa caracterului discreționar al ingerinței. Partea reclamantă nu a încetat să îndeplinească condițiile legale ale pensiei speciale acordate, deci, nu poate fi invocată existența proporționalității în sensul reținut în Cauza Rasmussen v. Polonia.
În primul rând, sub aspectul asigurării sustenabilității bugetului de asigurări sociale în condițiile de criză economică, condiția proporționalității impune: motivarea suficientă a mijloacelor utilizate; acționarea de către stat într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecință.
Privarea de proprietate, servind interesului public, trebuie să urmărească scopul legitim prin mijloace proporționale în mod rezonabil cu scopul urmărit.
Principiul „bunei guvernări” impune ca atunci, când o problemă de interes public apare, autoritățile publice să acționeze într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecvență (cauzele Beyeler v. Italia, Moskal v. Polonia).Or, dacă mijloacele utilizate sunt insuficient motivate, este încălcată Convenția (cauza Beyeler v. Italia).
Obligația statului de a motiva ingerința (actul normativ - Legea nr. 119/2010) rezultă expres și din dispozițiile art.6 și art.7 din Legea nr.24/2000, trebuind să existe o expunere de motive a legii însoțită de un studiu de impact, cu soluții care „trebuie să fie temeinic fundamentate”, în baza evaluării preliminare a impactului noilor reglementări.
Însă, așa cum remarcă expres și Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr.873/2010, se poate cu ușurință observa că la secțiunea a 4-a din expunerea de motive, intitulată „Impactul financiar asupra bugetului național general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (5 ani), nu se face nicio precizare cu privire la modificarea aspectelor bugetare, deci nu a fost temeinic fundamentată această măsură”.
Cu privire la obligația statului de a acționa într-un timp adecvat, este de reținut că pentru a exista un raport de proporționalitate fată de caracterul pur temporar si excepțional al crizei economice, trebuie ca și mijloacele utilizate prin ingerința asupra dreptului de proprietatea să fie tot temporare.
Potrivit Deciziei nr.46/2002 a Curții Constituționale, „în cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziții legale, printr-un act normativ de același nivel”
Așadar ca, statul avea posibilitatea de diminua temporar, pe perioada existentei dificultăților economico-financiare a pensiilor special cu posibilitatea reluării imediate în plată a acestora in momentul in care condițiile care au determinat luarea măsurii ar fi dispărut.
Or, mijlocul folosit (al eliminării definitive a dreptului la pensia de serviciu) nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluțiile adecvate.
Acest scop legitim (al apărării față de criza economică) justifică numai măsuri pe durata determinată a crizei, deci temporare, precum suspendarea temporară a exercițiului unui drept (cum ar fi cei ia pensie de serviciu).
Odată în plus, se susține că în speță a fost încălcat art.1 al Primului Protocol adițional, pentru nerespectarea condiției proporționalității.
Și pentru al doilea scop legitim invocat, al eliminării privilegiilor, mijloacele utilizate nu sunt într-un raport de proporționalitate cu acest scop urmărit.
Așa cum s-a reținut și prin Decizia nr.20/2000 a Curții Constituționale și din natura juridică a dreptului la pensie de serviciu, acest drept, fondat pe un regim profesional public special de securitate socială, nu reprezintă un privilegiu și are o justificare obiectivă și rațională, fiind o compensație pentru inconveniențele majore ce rezultă din rigoarea și riscurile deosebite ale statutelor profesionale speciale.
Aceste categorii profesionale speciale au acumulat un stagiu complex (atât contributiv, cât și privativ, simultan cu îndeplinirea unor obligații profesionale deosebit de restrictive și riscante), deci nu se află într-o situație similară cu celelalte categorii nesupuse unui astfel de regim ocupațional.
Or, principiul „echilibrului echitabil", între cerințele interesului general al societății și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, implică necesitatea unui raport rezonabil între mijloacele folosite și scopul urmărit a fi realizat, în contextul regulii statuate de prima frază a primului alineat al art.I din primul Protocol adițional, stabilirea faptului dacă a existat un asemenea echilibru, necesită o examinare completă a diferitelor aspecte incidente în speță, cum ar fi conduita autorităților sau a părții reclamante (Cauza Beyeler v. Italia).
Astfel, dacă autoritățile pot acționa oricând în sensul ingerinței asupra proprietății (de exemplu, prin eliminarea pensiei de serviciu), atunci drepturile proprietarului sunt întotdeauna restricționate, prin crearea unei continue incertitudini și insecurități, fiind încălcat art.1 al Protocolului nr.1 (Cauza Beyeler v. Italia).
Membrului de sindicat nu i se poate reproșa conduita, deoarece acesta s-a achitat de stagiul complex prevăzut de regimul profesional public special de securitate socială, care era obligatoriu.
De asemenea, nu a putut contribui la o schemă privată de pensii, deoarece autoritățile au adoptat tardiv Legea nr.411/2004, partea reclamantă nemaiputând în mod obiectiv realiza stagiul cerut de această lege înainte de data pensionării.
Așa cum s-a arătat în fața instanței de fond, membrul de sindicat se află într-o situație de vulnerabilitate financiară, socială sub aspectul mijloacelor de subzistență, deoarece statutul profesional i-a impus interdicții profesionale, concomitent cu suportarea riscurilor profesionale și a altor obligații statutare deosebite.
Or, în urma supunerii membrului de sindicat la toate aceste privațiuni economice și sociale, este excesivă și disproporționată lăsarea acesteia fără compensația materială adecvată și proporțională privațiunilor suportate, fiind pusă intempestiv într-o situație neprevăzută de mare dificultate șt marginalizare socială, prin reducerea unicei surse de venit.
Așadar, în ceea ce privește reținerea scopului legitim al noii reglementări constând în situația de criză economică, vă rugăm să observați că acest scop nu a fost niciodată realizat, întrucât din chiar comunicările media ale intimatelor reiese că după recalcularea și revizuirea pensiilor, bugetul de pensii a crescut cu mai mult de 15%, cei cca. 27.500 (10%) de pensionari cărora le-au fost reduse pensiile fiind cei care trebuie să reechilibreze bugetul asigurărilor sociale pentru 4 milioane de pensionari.
Evident că membrul de sindicat al recurentului, care se numără printre cei 27.500 de pensionari care au suferit reduceri al cuantumului pensiei, suportă o sarcină excesivă și exorbitantă, în vederea realizării unui scop care nu este și nu va putea fi niciodată atins cu această reglementare.
Astfel, atâta timp cât este public faptul că scopul noii reglementări din domeniul pensiilor nu a fost realizat, ci din contră a fost nevoie ca bugetul asigurărilor sociale să fie majorat pentru a se putea plăti pensiile în cuantumul revizuit, apreciază recurentul că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO.
Referitor la cuantumul pensiei revizuite, considerentul instanței de fond referitor la faptul că membrul de sindicat nu a făcut nicio dovadă că anumite elemente din dosarul său de pensie nu i-ar fi fost luate în calcul, pe de o parte, iar pe de altă parte acesta are posibilitatea, comparând și verificând datele din buletinul de calcul, să aducă și alte dovezi până la 1 ianuarie 2012, apreciază recurentul că și această reținere este greșită, întrucât a arătat concret prin contestația adresată Comisiei de contestații, prin acțiune, precum și prin cererile depuse în fața instanței de fond, care sunt criticile directe referitoare la cuantumul pensiei. în raport si de înscrisurile foarte puține care se află în posesia membrului de sindicat.
Se susține că tocmai în vederea satisfacerii acestei solicitări a instanței de fond, membrul de sindicat a formulat cerere de probe prin care a solicitat obligarea intimatei la depunerea tuturor înscrisurilor primare care au stat la baza constituirii buletinului de calcul. Dar, nu sau depus ia dosar toate înscrisurile militare. Mai mult, aceste înscrisuri au fost întotdeauna numai în posesia intimatelor, membrul de sindicat neavând niciodată în posesia o copie a actelor doveditoare a veniturilor sale.
De asemenea, din înscrisurile înaintate de intimată nu reies toate veniturile membrului de sindicat care ar fi stat la baza revizuirii pensiei, sens în care la termenul de judecată, s-m solicitat obligarea intimatelor la depunerea tuturor înscrisurilor necesare pentru lămurirea situației veniturilor, dar instanța a respins această probă, apreciind că se afla deja depuse le dosar.
Precizează recurentul că în situația în care toate înscrisurile solicitate de către prin cererea de probatorii depusă în data de 10.04.2012 s-ar fi aflat la dosarul cauzei, întreaga situație a veniturilor ar fi putut fi lămurită. Or, la dosarul cauzei nu se află tocmai înscrisurile esențiale care atestă veniturile membrului de sindicat, ceea ce nu lămurește cu nimic situația veniturilor sale. În acest sens, este chiar reținerea instanței de judecată potrivit căreia criticile contestatorului nu pot fi verificate pe baza documentelor aflate la dosar.
Așadar, membrul de sindicat nu a fost niciodată în posesia unor înscrisuri care să ateste veniturile sale, acestea aflându-se numai în posesia intimatelor, apreciază că respingerea probei cu înscrisurile solicitate a fost neîntemeiată, iar efectuarea unei expertize fără aceste înscrisuri ar fi total neutilă întrucât expertul nu putea efectua un raport de expertiză decât în baza acestor acte total nelămuritoare.
Pentru considerentele expuse, recurentul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, șl pe cale de consecință modificarea în tot a sentinței recurate ca netemeinică și nelegală, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum a fost completată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu desfășurarea prezentului proces pe cale separată.
Intimatul în contestație M. Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, analizând cererea de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Procedând la soluționarea cauzei, prima instanță a respins în totalitate contestația astfel cum a fostformulată.
O primă critică a recurentului vizează reținerea de către instanța de fond ca fiind aplicabile persoanei în numele căreia a acționat dispozițiile OUG nr. 1/2001, de vreme ce acesta nu se încadrează în ipoteza legii și care viza doar pensiile recalculate pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie.
Ori, după cum rezultă din chiar expunerea de motive la actul normativ în materia revizuirii pensiilor legiuitorul a motivat existența unei situații extraordinare prin invocarea a trei elemente indisolubil legate între ele, consecințe ale intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 119/2010, respectiv lipsa identificării documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare, impactul negativ al acestei situații asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, precum și necesitatea stabilirii unei etapizări a procesului de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, în scopul de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin Legea nr. 119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.
În alte cuvinte, OUG nr. 1/2011 a instituit o etapă obligatorie de revizuire a tuturor pensiilor categoriilor vizate de respectivul act normativ, rezultată din necesitatea stabilirii corecte a dreptului la pensie pe principiul contributivității, urmare a situației deosebite creată prin . Legii nr. 119/2010.
Acesta întrucât prin Legea nr. 119/2010 s-a realizat conversia sistemului de pensii speciale în pensii bazate în exclusivitate pe principiul contributivității.
Așa fiind sunt nefondate criticile recurentului subsumate primului motiv de recurs vizând revizuirea pensiei persoanei în numele căreia a acționat cu încălcarea dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 1/2011.
Sub aspectul criticilor vizând analizarea fondul contestației prin raportare la anumite dispoziții din dreptul internațional Curtea reamintește că la fundamentarea soluției de respingere a contestației tribunalul a plecat de la constatarea că, deciziile de revizuire contestate au fost emise în baza unor acte normative interne, iar măsura luată este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Așa fiind tribunalul a procedat la analizarea raportului juridic litigios prin raportare la art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la art. 14 din aceiași Convenție și a jurisprudenței instanței de la Strasbourg.
Pentru motivele expuse, Curtea constată că sunt nefondate toate criticile recurentului potrivit cărora instanța era obligată să analizeze cu prioritate reglementările internaționale, să ignore legislația internă sau interpretările Curții Constituționale care contravin acestora sau cele potrivit cărora la pronunțarea hotărârii au fost ignorate încălcarea gravă a celor două dispoziții europene prin prisma jurisprudenței statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru aceiași argumentație juridică sunt nefondate și criticile vizând omisiunea primei instanțe de a verifica în ce mod situația persoanei în numele căreia a acționat recurentul din prezenta fază procesuală se înscrie în situația menționată în Convenție sub mai multe aspecte și anume: dacă partea reclamantă deține un „bun" existent, dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului, dacă ingerința îndeplinește condițiile legalității, a existenței unui scop legitim sau de utilitate publică în acord perfect cu interesul general, a proporționalității rezonabile a ingerinței - mijloacelor utilizate - cu scopul legitim urmărit, a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății, a nediscriminării.
Sub aspectul criticilor referitoare la noțiunea de bun, la proporționalitatea măsurii sau la valoarea vădit și substanțial redusă, dincolo de limitele rezonabilului a pensiei de serviciu, persoana în numele căreia a acționat recurentul fiind supusă unei poveri excesive și disproporționate, Curtea constată că și acestea sunt nefondate.
Astfel, așa cum s-a menționat în precedent, măsura a fost dispusă în baza OUG nr. 1/2001.
În alte cuvinte, la emiterea deciziilor de revizuire a fost avut în vedere un act normativ ulterior transformării pensiei de serviciu a persoanei în numele căreia a acționat recurentul din prezenta fază procesuală în pensie în sistemul public de pensii.
Pe de altă parte, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor incidente, inclusiv prin prisma Protocolului 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
În acest context Curtea reține că pensiile de serviciu reglementate de legiuitor pentru anumite categorii socioprofesionale au fost compuse dintr-o parte contributivă, identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea Legii nr. 19/2000 în prezent abrogată și înlocuită cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat și o parte necontributivă care se achită de la bugetul de stat.
Prin adoptarea Legii nr. 119/2010 și ulterior a OUG nr. 1/2011 titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare a beneficiului contributiv, ceea ce reprezintă o ingerință din perspectiva dreptului de proprietate în raport de prevederile art. 1 din Protocolul 1.
Însă această ingerința îndeplinește condițiile pentru a nu conduce la încălcarea normei europene menționate și anume: este legală – prevăzută de actul normativ menționat, urmărește un scop legitim și respectă raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit de realizat.
Sub acest ultim aspect Curtea reține că reforma sistemului de pensii a fost fundamentată pe motive obiective și anume contextul economic și corectarea inegalităților între diferite sisteme de pensii.
Pensia datorată persoanei în discuție în baza contribuției la bugetul asigurărilor sociale plătite de acesta nu este afectată în nici un mod de reformă, acesta pierzând numai suplimentul acoperit integral din bugetul de stat și care a reprezentat un avantaj de care a beneficiat acesta.
Ori modificarea pensiei persoanei în numele căreia a acționat recurentul, nu poate fi considerată nerezonabilă sau disproporțională, față de cuantumul sumei rezultate în urma revizuirii și care este net superior pensiei medii.
În acest context nu se poate susține că situația contestatorului este una de vulnerabilitate financiară sub aspectul mijloacelor de subzistență.
Sub aspectul criticilor referitoare la retroactivitatea legii, Curtea reține că reforma sistemului de pensii nu a avut efect retroactiv de vreme ce persoana în numele căruia a acționat recurentul nu a pierdut pensia care îi era datorată în temeiul contribuțiilor, ci doar o parte din aceasta și care reprezenta un avantaj de care a beneficiat anterior datorită naturii profesiei.
Așa fiind și aceste critici sunt nefondate.
De altfel, toate aceste aspecte au fost analizate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Decizia în cauza C. A. și alții împotriva României în cuprinsul căreia s-a arătat măsurile luate față de reclamanți, categorie în care se încadrează și persoana în numele căreia a acționat recurentul din cauza pendinte, nu au fost de natură să îi facă pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și reclamanții nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.
Sub aspectul criticilor vizând cuantumul pensiei revizuite Curtea reține că tribunalul a avut în vedere că la stabilirea cuantumului pensiei au fost avute în vedere toate elementele aflate la dosarul de pensionare și depuse la dosarul cauzei.
Pe de altă parte, susținerile recurentului din cuprinsul acestui motiv de recurs sunt contradictorii.
Astfel, este greu de înțeles cum dacă nu s-a aflat niciodată în posesia unor înscrisuri care să ateste veniturile sale, așa cum se susține prin motivele de recurs persoana în numele căreia a acționat recurentul cunoaște că nu au fost avute în vedere toate aceste venituri.
Mai mult decât atât în lumina dispozițiilor OUG nr. 1/2011 pensiile pot fi revizuite și la cererea beneficiarului, pe baza documentelor depuse de acesta.
În alte cuvinte, dacă persoana în numele căreia a acționat sindicatul identifică ulterior și alte venituri pe bază de acte doveditoare poate solicita revizuirea cuantumului pensiei.
Așadar și criticile vizând aceste aspecte sunt nefondate.
Pentru toate considerentele pe larg expuse în precedent și având în vedere dispozițiile art. 312 al. 1 Cod pr. civ. coroborat cu art. 3041 Cod pr. civ. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de contestatorul S. C. Militare Disponibilizate în rezervă și în retragere în numele și pentru membrul său N. S. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de avocatură C. G., București, .. 4, ., ., împotriva sentinței civile nr. 2430 din 3 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu intimații în contestație M. Administrației și Internelor cu sediul în București, Piața Revoluției nr. 1.A, sector 1 și C. S. de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor cu sediul în București, sector 4, .. 3, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 4 aprilie 2013.
Președinte, Judecători,
C.-M. M. G.- S. P. A.-M. R.
Grefier,
C. G.-A.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
RED. GSP/CGA
2 EX./ 07.05.2013
D.F._ – Tribunal Dâmbovița
J.F. G. C.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1990/2013.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 92/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
