Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 887/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 887/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 818/105/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 887
Ședința publică din data de 3 aprilie 2013
Președinte - M. I. G.
Judecători - V. G.
- A. P.
Grefier - J. Părcălăbescu
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de contestatorul S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI RETRAGERE, în numele și pentru membrul său de sindicat R. M., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, .. 4, ., ., sector 3- la Cabinetul de Avocatură G. C. și V. I. R. împotriva sentinței civile nr.5349 pronunțată la 20 noiembrie 2012 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații M. A. NAȚIONALE - DEPARTAMENTUL FINANCIAR CONTABIL, cu sediul în București, ., sector 5 și C. S. DE PENSII A MINISTERULUI A. NAȚIONALE, cu sediul în București, Drumul Taberei, nr. 7-9, sector 6.
Recurs scutit de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații M. A. Naționale și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale prin consilier juridic S. M., lipsind recurentul-contestator S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recurentul a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Consilier juridic S. M., având cuvântul, arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, ia act că intimatele nu mai au cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic S. M., având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Depune concluzii scrise.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ contestatorul S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în numele și pentru membrul său de sindicat R. M., a solicitat în contradictoriu cu intimații M. A. Naționale - Departamentul Financiar contabil și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale anularea deciziei de revizuire a pensiei nr._/17.11.2011, menținerea deciziei nr._/04.11.2010 privind calcularea pensiei de serviciu stabilită în temeiul Legii nr.164/2001, obligarea intimatului la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr.164/2001 și pensia recalculată conform Legii nr. 119/2010, de la data plății și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, precum și obligarea la plata dobânzii legale aferentă sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii, dobândă calculată până la data plății efective a pensiei inițiale.
Contestatorul a învederat, în subsidiar, că înțelege să conteste cuantumul pensiei stabilit în urma revizuirii ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare.
În motivarea acțiunii contestatorul a învederat că membrii S.C.M.D. au avut calitatea de militari, polițiști, în prezent fiind beneficiari ai pensiilor de stat aferente activității desfășurate, vechimii și gradului avut, iar prin decizia contestată s-a dispus în mod netemeinic și nelegal, recalcularea pensiei.
Contestatorul a precizat că decizia de recalculare a pensiei a fost emisă în temeiul dispozițiilor HG nr.735/2010, prin sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în cauza ce a format obiectul dosarului nr._, s-a dispus suspendarea executării acestei hotărâri de guvern până la pronunțarea pe fond a instanței, iar decizia contestată a fost emisă ulterior suspendării, în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic.
În opinia sa decizia de revizuire emisă ulterior este la rândul său lovită de nulitate absolută din considerentul că ar trebui revizuită o decizie de recalculare emisă în mod legal - ori în cauză decizia de recalculare nu are temei juridic legal.
Contestatorul a mai susținut că reducerea pensiei sale, prin decizia de revizuire, pentru viitor, reprezintă o ingerință ce a avut ca efect privarea de bunul său, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. 1 la Protocolul nr. 1, iar O.U.G. nr. 1/2011 nu-i oferă posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză – în cuprinsul actului normativ menționat fiind justificată necesitatea luării acestei măsuri, dar nu și lipsa totală a despăgubirilor, care a impus contestatorului o sarcină disproporționată și excesivă.
Prin modul de calcul al pensiei revizuite, a fost încălcat dreptul de proprietate, ocrotit de art. 44 din Constituția României, de jurisprudența CEDO, precum și de tratatele la care România este parte, principiul neretroactivității prevăzut de art.115 alin.2 din Constituția României, republicată și principiul drepturilor câștigate, care, deși nu este reglementat de legislația în vigoare, este consacrat de jurisprudență.
La termenul din 11.05.2012, în temeiul art. 115 Cod procedură civilă, intimatul M. A. Naționale a depus întâmpinare la dosar prin care a invocat excepția prematurității formulării acțiunii, întrucât nu este îndreptată împotriva unei decizii/hotărâri emisă de Comisia de contestații pensii, ci împotriva cererii de revizuire a pensiei emisă de C. S. de Pensii a M.. calității procesuale a Ministerului A. - iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că odată cu . OUG nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, a fost abrogată expres HG nr. 735/2010 și a fost instituită o nouă metodologie și noi termene pentru revizuirea cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 5349 pronunțată la 20 noiembrie 2012, Tribunalul Prahova a respins contestația-precizată, reținând că prin decizia nr._ din 04.11.2010, C. de Pensii S. din cadrul Ministerului A. Naționale a stabilit în favoarea contestatorului, o pensie în cuantum de 1989 lei, iar potrivit cuponului de pensie pentru luna decembrie 2010 acesta beneficia în acea lună de o pensie în cuantum net de 1989,00 lei.
Prin decizia nr._ din 31.12.2010, pensia contestatorului a fost recalculată, stabilindu-se în favoarea acestuia, un cuantum lunar de 1360 lei, începând cu data de 01.01.2011 – decizie de recalculare, ce a fost emisă în baza dispozițiilor Legii 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Ulterior, prin decizia nr._/17.11.2011 privind revizuirea pensiei, C. de pensii sectorială a Ministerului A. Naționale a stabilit în favoarea contestatorului o pensie revizuită brută în cuantum de 2253 lei lunar – decizie emisă în baza OUG nr. 1/2011, înlocuind ca efecte pe cea de recalculare a pensiei – și care a fost contestată în prezenta cauză.
Decizia de revizuire, ce face obiectul prezentei contestații, a fost emisă în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, menționată în cuprinsul său.
Potrivit art. 1 alin. 1 din acest act normativ, „Pensiile prevăzute la 3> art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.”
Stabilirea cuantumului pensiilor se face în conformitate cu metodologia de calcul prevăzută în anexa la ordonanță, pe baza „documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mari decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării până la data emiterii deciziei de revizuire” (art. 3 și 5).
Conform art. 4, „Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile lunare individuale realizate pentru întreaga perioadă care constituie stagiu de cotizare rămân în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării”.
Potrivit scopului declarat în preambulul actului normativ necesitatea revizuirii pensiilor este dată de disfuncționalitățile constatate în procesul de recalculare a pensiilor conform metodologiei adoptate prin HG 735/2010.
Atât Legea 119/2010, cât și OUG 1/2011 au făcut obiectul controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010, respectiv nr. 919 din 06.07.2011, prin care a constatat conformitatea prevederilor acestor acte normative cu cele ale Constituției.
S-a mai arătat că, p rin contestația formulată, contestatorul critică decizia de revizuire emisă, nu atât sub aspectul neconformității ei cu actele normative interne, respectiv Legea 119/2010 și OUG 1/2011, ci, mai ales, sub aspectul neconformității acesteia cu prevederile constituționale și cu cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care, considerentele instanței au aprecia t hotărârea pronunțată de comisie prin prisma cerințelor prevăzute de dispozițiile constituționale și normele europene.
În ce privește constituționalitatea actului administrativ contestat, tribunalul a reținut că, în realitate, criticile au în vedere înseși prevederile celor două acte normative menționate, apreciate ca fiind constituționale de către instanța de control constituțional, inclusiv sub aspectul retroactivității acestora și al încălcării principiului nediscri min ării, învederate de contestator .
S-a mai reținut că p rin contestația formulată a fost criticat actul contestat și sub aspectul încălcării art. 1 din Protocolul 1 CEDO combinat cu art. 14 CEDO.
Cu privire la aplicarea dispozițiilor Legii 119/2010 prin raportare la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO și art. 14 CEDO, precum și la deciziile 871 și 873 din 25 iunie 1010 ale Curții Constituționale, instanța de fond a considerat că Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet special constituit pentru soluționarea unor recursuri în interesul legii, prin Decizia nr. 29 din 12.12.2011, a apreciat că instanțele naționale competente să soluționeze acest tip de cauze urmează să facă o analiză in concreto de compatibilitate a diminuării pensiei stabilite prin decizia contestată cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, căci controlul in abstracto efectuat de Curtea Constituțională nu îl exclude pe cel al instanțelor de judecată.
Referitor însă la compatibilitatea actelor normative cu prevederile art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul adițional la aceasta, instanța supremă a stabilit, prin aceeași decizie, că instanțele judecătorești nu au competența de a face reevaluări după ce Curtea Constituțională a stabilit constituționalitatea lor sub aspectul discriminării, neputându-se reține că standardul constituțional ar fi inferior standardului european.
Ca atare, tribunalul a apreciat că trebuie să analizeze decizia contestată din punct de vedere a compatibilității sale cu prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.
P ensia stabilită în favoarea contestatorului prin decizia nr._ din 17.11.2011 reprezintă un „interes patrimonial” ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1, atât sub aspectul părții contributive, cât și sub aspectul părții necontributive, ce se suportă de la bugetul de stat. Prin Legea nr.119/2010, sistemul de pensii a fost reformat, ceea ce a avut ca efect modificarea cuantumului pensiilor aflate în plată cu titlul de pensii de serviciu, până la limita corespunzătoare părții contributive.
În cauza de față, s-a constatat că reclamantul a suferit o reducere a cuantumului pensiei, doar prin decizia de recalculare emisă la 31.12.2010 – ulterior însă, prin decizia de revizuire contestată în prezenta cauză, cuantumul brut al pensiei sale a fost stabilit la un nivel superior celui din anul 2010, fiind mai mare și decât cuantumul pensiei stabilită prin decizia nr._/4.11.2010 emisa in baza Legilor nr. 164/2001 și 263/2010, a cărei menținere în plată s-a solicitat prin contestația de față.
Pe cale de consecință, s-a considerat că nu se poate reține o încălcare a dreptului de proprietate, sub nici un aspect, contestatorul nu a suferit o ingerință în dreptul de proprietate – astfel că apare ca neîntemeiat atât capătul de cerere privind menținerea Deciziei de stabilire a cuantumului pensiei menționată în Tabelul nr.1 din contestație, respectiv, Decizia_/4.11.2010, (potrivit căreia cuantumul pensiei este mai mic decât cel al pensiei stabilite prin decizia de revizuire contestată), cât și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia inițială și pensia revizuită (aceasta din urmă fiind mai mare decât cea inițială), precum și, evident, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă sumelor reprezentând diferența arătată.
În ce privește criticile aduse modului de calcul, tribunalul a constatat că la dosar a fost depusă documentația ce a stat la baza emiterii deciziei, din care rezultă că modul de calcul se întemeiază pe adeverințele de salarizare depuse de angajatorii contestatorului.
Cu privire la aspectele legate de întocmirea adeverințelor sau stagiul total de cotizare, valorificate în ultima decizie de pensie, tribunalul a reținut că intimata C. de Pensii S. a utilizat date înscrise în actele doveditoare privind veniturile realizate, existente în dosarul de pensionare, date a căror corectitudine, contestat orul nu a înțeles să o critice, astfel că nu se po t reține erori în modul de calcul al pensiei raportat la tot probatoriul scriptic depus de contestator și documentația înaintată de intimate și, de asemenea, nu se constată nici încălcări ale actelor normative interne în baza cărora a fost emisă decizia atacată.
Față de motivele expuse, tribunalul a aprecia t că motivele invocate în contestație sunt neîntemeiate și, pe cale de consecință, a respins contestația.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs S. C. Militare în rezervă și în Retragere, în numele membrului de sindicat Crose Agnezia G., care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civilă.
Se susține că prin decizia contestată, emisă de intimata, s-a recalculat pensia aflată în plată și s-a stabilit cuantumul ei în baza Legii nr. 119/2010 (art.l lit. a), pensia fiind redusă drastic.
Apreciază recurentul că în mod eronat instanța de fond a apreciat ca recalcularea pensiei s-a făcut în mod legal și că în speța nu a avut loc o încălcare a art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, apreciind suplimentar ca ingerința statului în dreptul de pensie este justificata și deci legala.
Potrivit art.l alin.l pct. a din Legea nr. 119/2010, pensiile de serviciu ale personalului devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare. Conform art. 3 din Legea nr. 119/2010 „Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului flecarei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările șl completările ulterioare; în situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare."
Așadar, susține recurentul, instanța de fond a fost investita cu analizarea legalității decizie emise prin prisma legilor în vigoare, dar și a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Consideră recurentul că instanțele judecătorești sunt obligate, în temeiul prevederilor art. 20 din Constituția României și a obligațiilor pe care România și le-a asumat în urma ratificării acestor pacte, convenții și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, să ignore legile interne și interpretările Curții Constituționale a României care contravin reglementarilor internaționale și interpretărilor date acestora de organele abilitate.
Ca atare, prin aplicarea cu prioritate, față de cele interne, a dispozițiilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și a interpretărilor acestor dispoziții date de forurile internaționale competente, instanțele de judecată nu încalcă prevederile art.l alin.3 din Legea nr.47/1992, potrivit cărora deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor și nici pe cele ale art.31 din aceeași lege, conform cărora decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, cu atât mai mult cu cât deciziile invocate anterior sunt de respingere a obiecțiilor de neconstituționalitate, iar nu de admitere a acestora.
Curtea Europeană a constatat că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale, deci constatarea anterioară a constituționalității Legii 119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare Convenției.
Instanța de fond a ignorat la pronunțarea hotărârii încălcarea dispozițiilor art.l al primului Protocol adițional ale Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, coroborate cu cele ale art. 14 din Convenție.
În opinia recurentului, instanța de fond avea obligația de a verifica respectarea acestor dispoziții prioritare ale dreptului internațional, fiind obligată să interpreteze aceste norme în concordanță cu reperele statuate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a cărei practică se află în continuă dezvoltare și evoluție a concepțiilor, cu exigențe permanent sporite în garantarea drepturilor ocrotite de Convenție.
Susține recurent ul că, în speță, instanța de fond avea obligația de a cerceta măsura în care situația sa se înscrie în situația menționată la art. 1 din Convenție, respectiv de a verifica următoarele aspecte: dacă partea reclamantă deține un „bun" existent; dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; dacă ingerința îndeplinește condițiile legalității, a existenței unui scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general; a proporționalității rezonabile a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit;a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului șl cerințele interesului general al societății; a nediscriminării.
În ceea ce privește pensia de serviciu (specială), recurentul arată că, din punctul de vedere al naturii juridice, nu trebuie să se confunde și nici sa nu se suprapună cu cea de pensie de drept comun.
Dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea internă, distinct de dreptul la pensie din sis temul general.
Începând cu hotărârea pronunțată în Cauza Stec și alții v. Regatul Unit, Curtea a abandonat definitiv distincția dintre beneficiile contributive și necontributive, statuând că ambele sunt, deopotrivă și fără echivoc, considerate ca situându-se sub protecția art.l al Primului Protocol adițional la Convenție, ca bunuri proprietate individuală.
Art. 1 al Primului Protocol adițional nu pune restricții libertății statelor de a decide dacă să pună în practică orice formă de schemă de securitate socială sau în a alege tipul sau cuantumul beneficiilor ce vor fi generate de schema ce va fi aleasă, însă, de îndată ce statul contractant a pus în vigoare legislația care acordă plata dreptului de securitate socială (indiferent dacă este sau nu condiționată de o prealabilă plată de contribuții), această legislație trebuie considerată ca generând un interes pecuniar ocrotit de art.l al Protocolului nr.l și art. 14 din Convenție, pentru toate persoanele care satisfac cerințele legale de pensionare.
Curtea a observat că, în materie de pensii, odată ce o persoană a fost admisă într-o funcție publică, acea persoană a dobândit un drept, care constituie un „bun" în sensul art.l al Protocolului nr.l.
În opinia recurentului, este inacceptabil argumentul instanței de fond, potrivit căruia nu există o ingerință asupra proprietății în caz de reducere a pensiei sub pretextul că viitorul cuantum ce va fi plătit va fi calculat în concordanță cu noile norme legale incidente.
Curtea a statuat expres că, dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă (prin lege sau ca măsură disciplinară), este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată în lumina art. 1 al Protocolului nr.l .
În acest context, arată recurentul, prevederile abrogative ale art. 1-3 din Legea nr. 119/2010 au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu, fapt ce reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului, și asta chiar dacă acest „bun" (pensia de serviciu) a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun.
Arată recurentul că, atât timp cât pensia de serviciu (..bunul") a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație poate echivala cu o veritabilă privare de proprietate întrucât în speța este cazul unei eliminări integrale și ireversibile a dreptului, iar nu o suspendare sau amânare a plătii acestuia ori o reducere parțială de cuantum.
Testul de proporționalitate a ingerinței invocate de către instanța de fond, constă în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, în caz de privare de proprietate, chiar dacă compensația nu trebuie să fie integrală în anumite circumstanțe, totuși ea trebuie să fie rezonabilă.
Consideră recurentul că acordarea în locul vechiului bun (pensia de serviciu), a unui alt bun (pensia de drept comun) cu o valoare substanțial și vădit diminuata, nu se încadrează în limitele rezonabilului.
Instanța de fond ar fi trebuit sa procedeze la analizarea condițiilor ingerinței statului asupra dreptului la respectarea bunurilor, condiții fixate de Convenție.
Susține recurentul că principiul legalității comportă trei aspecte: existența normei legale care reglementează ingerința; caracteristicile normei legale; aplicarea normei într-o manieră care să nu fie vădit eronată sau arbitrară.
În ceea ce privește ingerința, recurentul susține că aceasta este prevăzută de lege și anume de art. 1-3 din Legea nr. 119/2000, ingerința producându-se în baza unei norme legale în materie.
Principiul legalității mai presupune ca norma aplicată din dreptul intern să fie suficient de accesibilă, precisă și predictibilă.
În acest sens, arată recurentul, este necesar ca reglementările legale interne să prevadă în mod clar și neechivoc, timp de mai mulți ani, că o anumită cauză, atrage pierderea totală sau parțială a pensiei de serviciu (ocupaționale), iar pensionarul să poată cu ușurință cunoaște aceste dispoziții ale legii, lipsite de orice ambiguitate, fiind prevenit asupra consecințelor intervenirii respectivelor cauze legale exacte de încetare a acordării pensiei.
Consideră recurentul că, în cazul de față, nicio dispoziție din legislația specială sau generală a pensiilor în vigoare la momentul recalculării nu prevede printre cazurile legale de încetare a plătii pensiilor de serviciu dificultățile financiare ale bugetului de pensii.
Mai mult, instanța de fond ar fi trebuit să observe că stabilitatea și coerența plății pensiilor este garantată expres de către stat, care și-a asumat necondiționat obligația finanțării deficitului bugetului de pensii (art. 16 din Legea nr.19/2000, reluat și de art. 26 din Legea nr.263/2010).
Se mai susține de către recurentă că în mod greșit instanța de fond a reținut că din actele depuse la dosar nu au reieșit erori de calcul, deoarece, printr-o simplă verificare a buletinului de calcul și a Anexei nr. 1 din O.U.G. nr. 1, rezultă mai multe erori, lipsuri sau neconcordanțe.
Învederează recurentul că a avut mai multe grade militare, pentru care în Anexa 1 la OUG nr.1/2011 solda minimă este în cuantum mult mai mare decât venitul menționat de intimată în buletinul de calcul al deciziei contestate sau în adeverințele care cuprind sume identice cu cele din buletinul de calcul.
Astfel, în urma comparării acestor date, rezultă, cu certitudine, că suma veniturilor din buletinul de calcul și adeverința/situația veniturilor, este semnificativ mai mică decât cuantumul soldei minime pentru gradul pe care l-a deținut. De asemenea, adeverințele de venituri nu evidențiază, astfel cum ar fi legal, componența venitului, respectiv cât constituie suma brută, cât este solda minimă, cât din venitul respectiv reprezentă prime, sporuri sau alte drepturi bănești.
Concluzionează recurentul că este posibil ca venitul lunar menționat în adeverința de venituri să fie mai mare decât solda minimă menționată în anexa la OUG nr.1/2011, dar acel venit să fie compus din prime, sporuri și alte drepturi bănești, iar în realitate, cuantumul soldei care compune respectivul venit sa fie mai mic decât cel menționat în anexa nr. 1 la OUG 1/2011.
Recurentul mai susține că este necesară o proporționalitate rezonabilă între ingerință (mijloacele utilizate) și scopul legitim urmărit, Curtea acceptând că, în sens larg, poate reprezenta un scop legitim protecția sistemului economic al țării, în contextul necesității instituirii unui sistem de securitate socială viabil și a capacității reduse a bugetului național.
Procedând la o verificare concretă, două condiții preliminare, comune ambelor scopuri legitime invocate (criza economică, respectiv eliminarea privilegiilor unor pensionari), constau în păstrarea îndeplinirii condițiilor de pensionare specială de către partea reclamantă și lipsa caracterului discreționar al ingerinței. Partea reclamantă nu a încetat să îndeplinească condițiile legale ale pensiei speciale acordate, deci, nu poate fi invocată existența proporționalității în sensul reținut în Cauza Rasmussen v. Polonia.
Sub aspectul asigurării sustenabilității bugetului de asigurări sociale în condițiile de criză economică, condiția proporționalității impune: motivarea suficientă a mijloacelor utilizate; acționarea de către stat într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecință.
Privarea de proprietate, servind interesului public, trebuie să urmărească scopul legitim prin mijloace proporționale în mod rezonabil cu scopul urmărit.
Principiul „bunei guvernări" impune ca atunci, când o problemă de interes public apare, autoritățile publice să acționeze într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecvență.
Arată recurentul că obligația statului de a motiva ingerința (actul normativ - Legea nr. 119/2010) rezultă expres și din dispozițiile art. 6 și art.7 din Legea nr.24/2000, trebuind să existe o expunere de motive a legii însoțită de un studiu de impact, cu soluții care „trebuie să fie temeinic fundamentate", în baza evaluării preliminare a impactului noilor reglementări.
Insă, așa cum remarcă expres și Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr.873/2010, se poate cu ușurință observa că la secțiunea a 4-a din expunerea de motive, intitulată „Impactul financiar asupra bugetului național general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (5 ani), nu se face nicio precizare cu privire la modificarea aspectelor bugetare, deci nu a fost temeinic fundamentată această măsură.
Cu privire la obligația statului de a acționa într-un timp adecvat, este de reținut că pentru a exista un raport de proporționalitate fată de caracterul pur temporar și excepțional al crizei economice, trebuie ca și mijloacele utilizate să fie tot temporare.
Potrivit Deciziei nr.46/2002 a Curții Constituționale, în cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziții legale, printr-un act normativ de același nivel.
Așadar, susține recurentul, statul avea posibilitatea de a diminua temporar, pe perioada existentei dificultăților economico – financiare, pensiile speciale, cu posibilitatea reluării imediate în plată a acestora în momentul în care condițiile care au determinat luarea măsurii ar fi dispărut, însă mijlocul folosit (al eliminării definitive a dreptului la pensia de serviciu) nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluțiile adecvate.
Și pentru al doilea scop legitim invocat, al eliminării privilegiilor, mijloacele utilizate nu sunt într-un raport de proporționalitate cu acest scop urmărit.
Așa cum s-a reținut și prin Decizia nr.20/2000 a Curții Constituționale și din natura juridică a dreptului la pensie de serviciu, acest drept, fondat pe un regim profesional public special de securitate socială, nu reprezintă un privilegiu și are o justificare obiectivă și rațională, fiind o compensație pentru inconvenientele majore ce rezultă din rigoarea și riscurile deosebite ale statutelor profesionale speciale.
Aceste categorii profesionale speciale au acumulat un stagiu complex, deci nu se află într-o situație similară cu celelalte categorii nesupuse unui astfel de regim ocupațional.
Or, principiul „echilibrului echitabil", între cerințele interesului general al societății și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, implică necesitatea unui raport rezonabil între mijloacele folosite și scopul urmărit a fi realizat, în contextul regulii statuate de prima frază a primului alineat al art. 1 din primul Protocol adițional, stabilirea faptului dacă a existat un asemenea echilibru, necesită o examinare completă a diferitelor aspecte incidente în speță, cum ar fi conduita autorităților sau a părții reclamante.
Astfel, susține recurentul, dacă autoritățile pot acționa oricând în sensul ingerinței asupra proprietății, atunci drepturile proprietarului sunt întotdeauna restricționate, prin crearea unei continue incertitudini și insecurități, fiind încălcat art.l al Protocolului nr.l.
Recurentul arată că nu i se poate reproșa conduita, deoarece, pe de o parte, s-a achitat de stagiul complex prevăzut de regimul profesional public special de securitate socială, care era obligatoriu, iar pe de altă parte, nu a putut contribui la o schemă privată de pensii, deoarece autoritățile au adoptat tardiv Legea nr.411/2004, astfel că nu a mai putut, în mod obiectiv, să realizeze stagiul cerut de această lege înainte de data pensionării.
Învederează recurentul că se află într-o situație de vulnerabilitate financiară socială sub aspectul mijloacelor de subzistență, deoarece statutul profesional i-a impus interdicții profesionale, concomitent cu suportarea riscurilor profesionale și a altor obligații statutare deosebite.
În raport de motivele invocate, se solicită admiterea recursului, și, reținând cauza spre rejudecare, să se modifice în tot sentința, în sensul admiterii contestației și anulării deciziei de revizuire.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:
Prin d ecizia nr._ din 04.11.2010, C. de Pensii S. din cadrul Ministerului A. Naționale a stabilit în favoarea contestatorului, o pensie în cuantum de 1989 lei, iar p otrivit cuponului de pensie pentru luna decembrie 2010 acesta beneficia în acea lună de o pensie în cuantum net de 1989,00 lei.
Ulterior, pensia contestatorului a fost recalculată, stabilindu-se în favoarea acestuia, p rin decizia nr._ din 31.12.2010, un cuantum lunar de 1360 lei brut, iar prin decizia nr._/17.11.2011 C. de pensii sectorială a Ministerului A. Naționale a procedat la revizuirea pensiei stabilind în favoarea contestatorului o pensie brută în cuantum de 2253 lei lunar .
Conform art.1 lit.a din Legea 119/2010 pensiile de serviciu ale personalului militar devin pensii în înțelesul Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi sociale cu modificările și completările ulterioare.
Deși în petitul motivelor de recurs contestatorul vorbește de nelegalitatea modului în care s-a recalculat pensia, se impune a se face precizarea că obiectul prezentei cauze îl reprezintă anularea unei decizii de revizuire a pensiei stabilite în favoarea acestuia.
Revizuirea pensiei contestatorului a avut ca temei legal dispozițiile OUG 1/2011 prin care s-a stabilit de legiuitor potrivit art.1 că p ensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari .
În același articol s-a menționat că „în cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie, a cărui evoluție este prevăzută în anexa nr. 2.”
Referitor la susținerile contestatorului vizând încălcarea dreptului său de proprietate se constată că prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11), CEDO a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010.
Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98; decizia Jankovic c. Croației, nr._/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr._/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).
S-a reamintit, în acest sens, că statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale și dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior ; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr._ /11 și_/11).
Reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii, iar pensia datorată, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă, fiind pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie.
Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. Jurisprudența CEDO, prin hotărârile din 08.12.2009 și 31.05.2011, pronunțate în cauzele Munon Diaz împotriva Spaniei și Maggio și alții împotriva Italiei, a stabilit că drepturile ce decurg din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art.1 din Protocolul adițional la Convenție, dar acest lucru „nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietății sau la o pensie într-un anumit cuantum”. Curtea a mai arătat că statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii și chiar „scăderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de natură să știrbească esența dreptului la pensie, reclamantul fiind deci obligat să suporte o scădere rezonabilă și proporțională”.
Totodată se impune a se face mențiunea că prin deciziile nr. 872 și 874 din 25.06.2010 s-a statuat de Curtea Constituțională, că ajustarea dictată pe principiul contributivității nu doar elimină un beneficiu suplimentar acordat unor angajați, dar îi integrează pe cvasi-majoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice, dreptul la pensie nefiind afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă, ceea ce nu este cazul de față.
Pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, respectiv pensia contributivă și un supliment din partea statului, în cazul pensiilor militare întregul cuantum al pensiilor speciale plătindu-se de la bugetul de stat.
Având în vedere condiționarea posibilităților statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile cum ar fi resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acoperă aceste drepturi, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerat o obligație a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementări.
Pe de altă parte în cazul C. A. și alții împotriva României, prin decizia din 15 mai 2012 Curtea a făcut trimitere la jurisprudența sa anterioară în care a sintetizat că deși dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDOLF garantează plata prestațiilor sociale pentru cei care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest aspect nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un anumit cuantum, precizându-se că statele părți la Convenție dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când reglementează politicile sociale, acestea putând alege mijloacele cele mai potrivite pentru a stabili un echilibru între cheltuielile și veniturile statului, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazurilor în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.
CEDO a mai statuat că această reformă nu a avut un efect retroactiv, că perioada serviciului militar a fost asimilată perioadelor de contribuție în sensul legii și în consecință reclamanții nu au pierdut pensia care le era datorată în temeiul contribuțiilor la buget vărsate în timpul serviciului militar, ci doar o parte din pensie, care este susținută integral de la bugetul de stat.
În același spirit, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011, a respins recursurile în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, considerând că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, cauza Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, par. 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Înalta Curte a constatat, însă, că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze. Pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
În analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Ca atare, reiese din decizia sus amintită că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare, iar pe calea recursului în interesul legii nu este posibil a se statua o concluzie general valabilă de natură a asigura unificarea practicii judiciare, având aptitudinea de a fi aplicată în fiecare cauză aflată pe rolul instanțelor, de vreme ce stabilirea raportului de proporționalitate este rezultatul aprecierii materialului probator și a circumstanțelor proprii fiecărei pricini sau a situației de fapt reținute, fiind așadar exclusiv o chestiune de aplicare a legii.
Examinând condițiile concrete ale speței de față se constată că prin decizia nr._/17.11.2011, ca urmare a revizuirii pensiei, conform OUG nr. 1/2011, contestatorului i-a fost stabilit dreptul la o pensie de 2253 lei brut, în timp ce pensia aflată în plată în luna decembrie 2010 avea un cuantum brut de 2245 lei, așa cum reiese din cuponul aflat la fila 32 dosar fond.
Având în vedere indemnizația socială pentru pensionari, prevăzută de art.7 din Legea 118/2010, sau pensia media lunară, se reține că pensia stabilită pentru contestator de 2253 lei se situează cu mult peste nivelul pensiei medii la nivelul țării, fiind mai mare și decât pensia de care acesta beneficia în decembrie 2010, iar în atare context nu se poate vorbi de o încălcare a dreptului la respectarea „bunurilor”, a privării dreptului de proprietate, în sensul primei norme din art. 1 la Protocolul nr.1 și nici de o ingerință în drepturile sale sub aspectul criteriilor invocate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011.
Contestatorul nu a făcut dovada că raportul de proporționalitate este compromis, respectiv că suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excede marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială, sau că este lipsit total de respectivul beneficiu social ori i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență, motiv pentru care acțiunea formulată de acesta privind anularea deciziilor de revizuire apare ca fiind neîntemeiată.
Referitor la erorile de calcul a pensiei, se constată că prin motivele de recurs se invocă aspecte noi, cum ar fi împrejurarea că acesta a avut mai multe grade militare, pentru care în Anexa 1 la OUG nr.1/2011, solda minimă este în cuantum mult mai mare decât venitul menționat de intimată în buletinul de calcul al deciziei contestate sau în adeverințele care cuprind sume identice cu cele din buletinul de calcul.
S -a pretins că în urma comparării acestor date ar rezulta că de fapt, cuantumul veniturilor din buletinul de calcul și adeverința/situația veniturilor este semnificativ mai mic decât cuantumul soldei minime pentru gradul deținut de reclamantă, fără a se indica de altfel, în concret, care este perioada în care se pretinde existența unei asemenea situații.
Cu privire la adeverințele de venituri, orice nemulțumire legată de modalitatea de întocmire acestor adeverințe sau a datelor înscrise trebuie adresată în primul rând unității angajatoare în care și-a desfășurat activitatea reclamantul, pentru efectuarea îndreptărilor necesare.
La dosarul de fond a fost depusă documentația ce a stat la baza emiterii deciziei de revizuire, din care rezultă că, în procesul de revizuire a pensiei, C. de Pensii S. a MApN a utilizat datele înscrise în actele doveditoare privind veniturile realizate aflate în dosarul de pensionare, revizuirea pensiei efectuându-se în raport cu stagiul total de cotizare valorificat în ultima decizie de pensie până la data încheierii procesului de recalculare, astfel cum se prevede la art.3 alin.1 din Anexa 3 la OUG nr.1/2011. De asemenea, cuantumul pensiei a fost stabilit prin împărțirea punctajului mediu anual la stagiul complet de cotizare de 20 de ani, conform art.6 alin.2 din Anexa 3 la OUG nr.1/2011.
Pe de altă parte, î n ceea ce privește verificarea modului de stabilire a drepturilor din pensie, aceasta nu se poate face doar în baza înscrisurilor depuse la dosar, expertiza de specialitate fiind singurul mijloc de probă concludent prin care se poate verifica, atât punctajul mediu anual, cât și drepturile de pensie stabilite prin deciziile contesta te, iar contestatorul nu a solicitat efectuarea unei expertize contabile, ci doar proba cu înscrisuri.
Având în vedere probatoriile cu înscrisuri administrate în cauză și considerentele mai sus arătate, nu pot fi reținute erori în modul de calcul al pensiei revizuite. Pe cale de consecință, în raport de argumentele expuse anterior, se constată că în cauză nu s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale de către tribunal cu ocazia soluționării pricinii, pentru a atrage incidența prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, motiv pentru care criticile formulate de recurent prin calea de atac promovată apar ca nefondate.
Prin urmare,, nefiind incidente în cauză niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C .pr.civilă pentru a se dispune modificarea sau casarea hotărârii atacate, Curtea de Apel, în baza art. 312 alin. 1 C .pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, menținând ca legală sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE :
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI RETRAGERE, în numele și pentru membrul său de sindicat R. M., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, B - d ul C. C., nr. 4, . style="font-size:14pt" lang="ro-RO"> ., .- la Cabinetul de Avocatură G. C. și V. I. R. împotriva sentinței civile nr.5349 pronunțată la 20 noiembrie 2012 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații M. A. NAȚIONALE - DEPARTAMENTUL FINANCIAR CONTABIL, cu sediul în București, ., sector 5 și C. S. DE PENSII A MINISTERULUI A. NAȚIONALE, cu sediul în București, Drumul Taberei, nr. 7-9, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 aprilie 2013.
Președinte, Judecători,
M. I. G. V. G. A. P.
Grefier,
J. Părcălăbescu
Red. VG
Tehnored.PJ
2 ex/15.04.2013
j.f. C. A. M.
d.f._ Tribunalul Prahova
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 4197/2013.... | Asigurări sociale. Decizia nr. 465/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
