Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 4197/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4197/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 2195/105/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 4197
Ședința publică din data de 10 decembrie 2013
Președinte - V.-A. P.
Judecători - C. - P. B.
- E. S. L.
Grefier - M. F.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestator S. M. G. prin SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură C. G. din București, .. 4, ..3, ., împotriva sentinței civile nr. 1849/25.06.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimații M. A. NAȚIONALE-DEPARTAMENTUL FINANCIAR contabil cu sediul în București, ., sector 5 și C. S. DE PENSII a MINISTERULUI A. NȚIONALE, cu sediul în București, .. 7-9, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că că dosarul este la primul termen de judecată, recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod pr. civilă.
Curtea, având în vedere că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, dând eficiență dispozițiilor imperative reglementate de art. 242 alin.2 Cod pr. civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii, aplicabilă în speță față de dispozițiile art.24 și art. 25 alin. 1 Cod pr. civilă, forma actuală) constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ la data de 20.03.2012, contestatorul S. M. G., reprezentat de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, a solicitat ca, în contradictoriu cu intimații M. A. Naționale – Departamentul financiar contabil și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale, să se dispună în principal: anularea hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului A. Naționale; anularea deciziei de revizuire a pensiei contestate nr._/07.12.2011; menținerea deciziei nr._/01.11.2010 de stabilire a cuantumului pensiei, stabilită în temeiul Legii nr.164/2001, a Legii nr.179/2004, a Decretului nr.214/1977 (după caz), plătită în luna decembrie 2010; obligarea intimatei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr.164/2001, a Legii nr.179/2004, a Decretului nr.214/1977 (după caz), plătită în luna decembrie 2010 și cea revizuită conform Legii nr.119/2010, HG nr.735/2010 și OUG nr.1/2011 de la data plății și până la repunerea în plată a pensiei inițiale; obligarea intimatei la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferente sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii, dobândă calculată până la data plății efective a pensiei inițiale și plata cheltuielilor de judecată.
În subsidiar s-a contestat cuantumul pensiei stabilit în urma revizuirii ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare.
În motivarea contestației, contestatorul a învederat instanței, în esență, faptul că lipsește temeiul juridic al emiterii deciziei de revizuire, de vreme ce a fost emisă în baza unei decizii de recalculare nelegale, că prin decizia respectivă s-a încălcat dreptul de proprietate al contestatorului, s-a realizat o discriminare a acestuia, s-a încălcat principiul neretroactivității legii, precum și principiul drepturilor câștigate (principiu care are o construcție jurisprudențială, chiar dacă nu are o consacrare legală).
Pentru fiecare dintre motivele de nelegalitate, contestatorul a expus ample argumente.
La data de 18.05.2012, M. A. Naționale a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția prematurității formulării contestației, iar pe fond a solicitat respingerea contestației ca fiind neîntemeiată.
Pentru termenul de judecată din data de 19.09.2012, contestatorul a fost citat cu mențiunea de a-și formula propriile apărări față de excepția prematurității formulării contestației invocată prin întâmpinare, excepție față de care acesta nu și-a exprimat punctul de vedere.
Tribunalul Prahova – Secția I Civilă prin Sentința civilă nr. 4602 din 19 septembrie 2012 a admis excepția prematurității formulării contestației, invocată prin întâmpinare de intimatul M.. Contabil și a respins contestația ca fiind prematur formulată.
Pentru a pronunța o asemenea soluție tribunalul a reținut că potrivit art.149 alin.1 din Legea nr.263/2010, „deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului A. Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații”, iar potrivit alin.2 – „procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional”.
A mai invocat tribunalul și art.150 alin.3 din același act normativ, conform căruia „în soluționarea contestațiilor, Comisia Centrală de Contestații și comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului A. Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații adoptă hotărâri”, iar potrivit art.151 alin.2 – „hotărârile prevăzute la art. 150 alin. (3) pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare”.
A concluzionat instanța că, astfel, înainte de sesizarea instanței de judecată în legătură cu nelegalitatea sau netemeinicia deciziilor de pensionare emise începând cu data de 01.01.2011, beneficiarul unei astfel de decizii este necesar să parcurgă procedura prealabilă obligatorie prevăzută de dispozițiile Legii nr.263/2010, procedură care se finalizează cu adoptarea unei hotărâri de către Comisia Centrală de Contestații sau comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului A. Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații.
A motivat tribunalul că, în prezenta cauză, contestatorul S. M. G., deși a sesizat Comisia de Contestații din cadrul Ministerului A. Naționale cu nemulțumirile sale legate de modalitatea în care s-a procedat la stabilirea cuantumului pensiei urmare a emiterii deciziilor de revizuire contestate, contestațiile respective nu au fost analizate de această comisie, astfel încât, nefiind adoptată o hotărâre conform art.150 alin.3 din Legea nr.263/2010, prezenta contestație a apărut ca fiind prematur formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul S. M. G. reprezentat de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civilă respectiv „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii" și cu privire la prematuritatea cererii de chemare în judecată.
A arătat recurentul cu privire la acest aspect, că instanța de fond a reținut tot în mod greșit faptul că acțiunea a fost introdusă prematur raportat la dispozițiile OUG nr. 1/2011 coroborate cu prevederile Legii nr. 119/2010 și ale Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, susținând că deciziile contestate au fost emise la data de 01.01.2011, deci legea aplicabilă în cauza dedusă judecății este Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
A mai susținut recurentul că instanța de fond în mod eronat a făcut aplicarea dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, limitându-se numai la alin. (1) al acestui articol, ignorând dispozițiile alin. (2), potrivit cărora: „excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond o pricinii", caz în care instanța de fond în mod eronat a rămas în pronunțare asupra acestei excepții deși procesual, avea obligația de a administra absolut toate probele necesare pentru lămurirea excepției invocate din oficiu, precum și să acorde un termen pentru administrarea dovezilor pe excepția invocată, sens în care ar fi trebuit să verifice ca Comisia de contestații nu a soluționat plângerea făcuta de către recurent în termenul legal prevăzut de lege.
A precizat recurentul că, din actele din dosarul cauzei, rezultă că a formulat contestație în termenul legal de la comunicarea deciziei de calculare la Comisia de contestații care funcționează în cadrul Ministerului în temeiul dispozițiilor art. 149 alin, (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, însă aceasta din urmă nu a soluționat contestația depusă în termenul legal de 45 de zile, în sensul că nu a analizat și nu a răspuns tuturor criticilor formulate în ceea ce privește modalitatea și corectitudinea calculării cuantumului pensiei, or, prin contestarea la Comisia de contestații din cadrul Ministerului A. Naționale s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 149 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, caz în care instanța ar fi trebuit să observe nerespectarea termenul de 45 de zile de răspuns al Comisiei de contestații, motiv pentru care instanța de fond a admis în mod greșit excepția prematurității cererii de chemare in judecata.
Primindu-se dosarul la Curtea de Apel Ploiești, cauza a fost înregistrată cu nr._ la data de 08.01.2013.
În baza deciziei civile nr.849/28.03.2013 a Curții de Apel Ploiești a fost admis recursul declarat de către contestator împotriva sentinței civile nr. 4602/19.09 2012 a Tribunalului Prahova în contradictoriu cu intimații, a fost casată această sentință și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Prahova, motivându-se că în mod greșit a fost admisă excepția prematurității contestației fără să se țină seama că în realitate au fost respectate disp. art. 149 și urm. din Legea nr.263/2010 în condițiile în care contestatorul a formulat contestație la Comisia de Contestații, iar în speță se impunea soluționarea pe fond a pretențiilor deduse judecății.
Dosarul a fost reînregistrat la tribunal la data de 5 aprilie 2013, iar în baza probelor administrate, prin sentința civilă nr. 1849/25.06.2013, Tribunalul Prahova a respins contestația ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că:
Conform actelor existente la dosar, s-a stabilit in favoarea contestatorului o pensie de serviciu în baza Legii nr.164/2001.
Ulterior, prin deciziile nr._/07.12.2011, nr._/16.02.2012, s-a dispus recalcularea pensiei instituita in favoarea contestatorului pe baza salariului mediu brut pe economie, luandu-se în calcul vechimea în serviciu, stagiul potențial, perioada de contribuție la pensia suplimentara, sporurile, stagiul complet de cotizare, decizii contestate la Comisia de Contestații Pensii din cadrul MApN, contestații care au fost respinse.
Potrivit acestor decizii, s-a procedat la recalcularea pensiei de care beneficiază contestatorul, ținându-se seama de OUG nr.1/2011, ocazie cu care s-a stabilit că aceasta are dreptul la o pensie de 3202 lei, luându-se în considerare stagiul total de cotizare realizat, întreaga perioadă lucrată, dispozițiile legale aplicabile.
Mai arată instanța de fond că disp. art.6 alin.1 si urm. din OUG nr.1/2011, prevăd că pana la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei, se mențin în plata cuantumurile pensiei avute in luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011, diferențele urmând sa fie achitate pana la sfârșitul lunii februarie 2011.
De asemenea, disp. art.1 si urm. din Legea nr.119/2010 stabilesc că la data intrării în vigoare a acestei legi, o . categorii de pensii stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii in interesul Legii nr.19/2000, inclusiv pensiile militarilor, din cadrul MApN, MAI, dispoziții care au fost declarate constituționale în conformitate cu deciziile nr.873/2010, 871/2010 ale Curții Constituționale.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauza, tribunalul a reținut ca în speță contestatorul a beneficiat inițial de o pensie de serviciu în temeiul legii nr.164/2001, pensie care a fost recalculata în urma transformării pensiei de serviciu în pensie de asigurări sociale, în baza Legii nr.119/2010, ținându-se seama de criteriile prevăzute de lege, fiind emise deciziile nr._.12.2011, nr._/16.02.2012, însă ulterior, conform OUG nr.1/2011 s-a dispus ca pensiile recalculate exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie, pentru perioadele constituind stagiu de cotizare ale căror cuantumuri ar fi fost mai mici decât cele aflate în plata, în luna decembrie 2010, să se mențină în plată în cuantumurile existente in luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 pana la data emiterii deciziilor de revizuire, caz în care au fost emise decizii în acest sens în favoarea contestatorului în perioada decembrie 2011 – februarie 2012, în temeiul cărora s-a stabilit o pensie în raport de dispozițiile legale în vigoare, de toate drepturile ce se cuvin contestatorului.
Ca atare, atât timp cât în baza art. 1 din Legea nr. 119/2010 s-a prevăzut în mod expres transformarea pensiilor de serviciu ale militarilor, în pensii în înțelesul Legii nr.19/2000, iar prin deciziile contestate, pensia de serviciu a contestatorului a devenit pensie în înțelesul Legii nr. 19/2000, înseamnă că în mod legal s-a procedat la recalcularea pensiei și stabilirea în favoarea contestatorului a unei pensii de asigurări sociale în înțelesul Legii nr. 19/2000, întrucât normele legale sus menționate produc efecte juridice de drept în mod imperativ, de la care părțile nu pot deroga.
Mai mult chiar, prin deciziile nr. 871/2010, 873/25.06.2010 ale Curții Constituționale s-a stabilit cu certitudine constituționalitatea și, deci legalitatea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 privind transformarea pensiilor de serviciu în pensii de asigurări sociale în înțelesul Legii nr. 19/2000, decizii care au un caracter obligatoriu și produc efecte juridice pentru viitor.
Faptul că in baza OUG nr.1/2011 s-a dispus menținerea în plată în cuantumurile aflate in luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011 și pana la emiterea unei decizii de revizuire, recalculare, nu înseamnă în mod automat ca se impune anularea deciziilor contestate, menținerea pensiei de serviciu, plata unor diferențe dintre cele doua categorii de pensii, deoarece în realitate dispozițiile legii nr.119/2010 au un caracter constituțional, producând efecte juridice valabile, obligatorii pentru parti, iar emiterea OUG nr.1/2011 nu a făcut altceva decât să reglementeze situația pensionarilor foste cadre ale MApN, ale MAI, drepturile si obligațiile părților în cazul recalculării pensiilor, fiind atributul exclusiv al statului de a adopta anumite reglementari într-o anumita situație cu caracter special în raport de anumiți cetățeni având la rândul lor un statut special.
De fapt, în realitate, prin deciziile nr._/07.12.2011, nr._/16.02.2012 s-a stabilit în favoarea contestatorului o pensie calculată în raport de dispozițiile legale în materie, ținându-se seama de stagiul de cotizare realizat, de perioada în care și-a desfășurat activitate, de toate drepturile ce i se cuvin acestuia, caz în care nu există nicio împrejurare care să determine desființarea acestor decizii emise cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
Apărările contestatorului, în sensul că deciziile contestate ar reprezenta o încălcare a unor drepturi reglementate de art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, pensia de serviciu fiind un drept al său, un bun care a intrat în patrimoniul său definitiv și irevocabil și că aceste principii au prioritate în raport de Legea nr. 119/2010, nu au fost avute în vedere, întrucât în speță, nu devin aplicabile principiile reglementate de CEDO în condițiile în care acestea vizează doar bunurile intrate în proprietatea unei persoane în mod efectiv, iar legile speciale care reglementează drepturile unor persoane privind pensiile au un caracter prioritar și înlătură aplicarea unor principii reglementate de normele europene.
Prin urmare, instanța de fond, având în vedere aceste considerente și constatând că au fost respectate disp. art.1 din Legea nr. 119/2010, ținându-se seama și de OUG nr.1/2011, a respins contestația, ca neîntemeiată, mai ales ca nu exista nicio dovada la dosar că la data emiterii deciziilor nu s-ar fi ținut seama de toate drepturile ce i se cuvin contestatorului, neimpunându-se recalcularea pensiei si plata unor diferențe reactualizate.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul S. M. G. prin Sindicatul Cadrelor Militare în rezervă și în Retragere, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pe considerentul că prin decizia contestată, emisă de intimat, s-a recalculat pensia aflată în plată și s-a stabilit cuantumul ei în baza Legii nr. 119/2010 (art.l lit. a), pensia fiind redusă drastic.
Apreciază recurentul că în mod eronat instanța de fond a considerat ca recalcularea pensiei s-a făcut în mod legal și că în speța nu a avut loc o încălcare a art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, apreciind suplimentar ca ingerința statului în dreptul de pensie este justificata și deci legala.
Potrivit art.l alin.l pct. a din Legea nr. 119/2010, pensiile de serviciu ale personalului devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare. Conform art. 3 din Legea nr. 119/2010 „Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului flecarei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările șl completările ulterioare; în situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare."
Așadar, susține recurentul, instanța de fond a fost investita cu analizarea legalității decizie emise prin prisma legilor în vigoare, dar și a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Instanțele judecătorești sunt obligate, în temeiul prevederilor art. 20 din Constituția României și a obligațiilor pe care România și le-a asumat în urma ratificării acestor pacte, convenții și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, să ignore legile interne și interpretările Curții Constituționale a României care contravin reglementarilor internaționale și interpretărilor date acestora de organele abilitate.
Ca atare, prin aplicarea cu prioritate, față de cele interne, a dispozițiilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și a interpretărilor acestor dispoziții date de forurile internaționale competente, instanțele de judecată nu încalcă prevederile art.l alin.3 din Legea nr.47/1992, potrivit cărora deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor și nici pe cele ale art.31 din aceeași lege, conform cărora decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, cu atât mai mult cu cât deciziile invocate anterior sunt de respingere a obiecțiilor de neconstituționalitate, iar nu de admitere a acestora.
Curtea Europeană a constatat că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale, deci constatarea anterioară a constituționalității Legii 119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare Convenției.
Instanța de fond a ignorat la pronunțarea hotărârii încălcarea dispozițiilor art.l al primului Protocol adițional ale Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, coroborate cu cele ale art. 14 din Convenție.
În opinia recurentului, instanța de fond avea obligația de a verifica respectarea acestor dispoziții prioritare ale dreptului internațional, fiind obligată să interpreteze aceste norme în concordanță cu reperele statuate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a cărei practică se află în continuă dezvoltare și evoluție a concepțiilor, cu exigențe permanent sporite în garantarea drepturilor ocrotite de Convenție.
Susține recurentul că, în speță, instanța de fond avea obligația de a cerceta măsura în care situația sa se înscrie în situația menționată la art. 1 din Convenție, respectiv de a verifica următoarele aspecte: dacă partea reclamantă deține un „bun" existent; dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; dacă ingerința îndeplinește condițiile legalității, a existenței unui scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general; a proporționalității rezonabile a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit;a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății; a nediscriminării.
În ceea ce privește pensia de serviciu (specială), recurentul arată că, din punctul de vedere al naturii juridice, nu trebuie să se confunde și nici sa nu se suprapună cu cea de pensie de drept comun.
Dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea internă, distinct de dreptul la pensie din sistemul general.
Începând cu hotărârea pronunțată în Cauza Stec și alții v. Regatul Unit, Curtea a abandonat definitiv distincția dintre beneficiile contributive și necontributive, statuând că ambele sunt, deopotrivă și fără echivoc, considerate ca situându-se sub protecția art.l al Primului Protocol adițional la Convenție, ca bunuri proprietate individuală.
Art. 1 al Primului Protocol adițional nu pune restricții libertății statelor de a decide dacă să pună în practică orice formă de schemă de securitate socială sau în a alege tipul sau cuantumul beneficiilor ce vor fi generate de schema ce va fi aleasă, însă, de îndată ce statul contractant a pus în vigoare legislația care acordă plata dreptului de securitate socială (indiferent dacă este sau nu condiționată de o prealabilă plată de contribuții), această legislație trebuie considerată ca generând un interes pecuniar ocrotit de art.l al Protocolului nr.l și art. 14 din Convenție, pentru toate persoanele care satisfac cerințele legale de pensionare.
Curtea a observat că, în materie de pensii, odată ce o persoană a fost admisă într-o funcție publică, acea persoană a dobândit un drept, care constituie un „bun" în sensul art.l al Protocolului nr.l.
În opinia recurentului, este inacceptabil argumentul instanței de fond, potrivit căruia nu există o ingerință asupra proprietății în caz de reducere a pensiei sub pretextul că viitorul cuantum ce va fi plătit va fi calculat în concordanță cu noile norme legale incidente.
Curtea a statuat expres că, dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă (prin lege sau ca măsură disciplinară), este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată în lumina art. 1 al Protocolului nr.l .
În acest context, arată recurentul, prevederile abrogative ale art. 1-3 din Legea nr. 119/2010 au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu, fapt ce reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului, și asta chiar dacă acest „bun" (pensia de serviciu) a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun.
Arată recurenta că, atât timp cât pensia de serviciu (..bunul") a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație poate echivala cu o veritabilă privare de proprietate întrucât în speța este cazul unei eliminări integrale și ireversibile a dreptului, iar nu o suspendare sau amânare a plătii acestuia ori o reducere parțială de cuantum.
Testul de proporționalitate al ingerinței invocate de către instanța de fond, constă în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, în caz de privare de proprietate, chiar dacă compensația nu trebuie să fie integrală în anumite circumstanțe, totuși ea trebuie să fie rezonabilă.
Consideră recurentul că acordarea în locul vechiului bun (pensia de serviciu), a unui alt bun (pensia de drept comun) cu o valoare substanțial și vădit diminuata, nu se încadrează în limitele rezonabilului.
Instanța de fond ar fi trebuit sa procedeze la analizarea condițiilor ingerinței statului asupra dreptului la respectarea bunurilor, condiții fixate de Convenție.
Susține recurentul că principiul legalității comportă trei aspecte: existența normei legale care reglementează ingerința; caracteristicile normei legale; aplicarea normei într-o manieră care să nu fie vădit eronată sau arbitrară.
În ceea ce privește ingerința, recurentul învederează că aceasta este prevăzută de lege și anume de art. 1-3 din Legea nr. 119/2000, ingerința producându-se în baza unei norme legale în materie.
Principiul legalității mai presupune ca norma aplicată din dreptul intern să fie suficient de accesibilă, precisă și predictibilă.
În acest sens, arată recurentul, este necesar ca reglementările legale interne să prevadă în mod clar și neechivoc, timp de mai mulți ani, că o anumită cauză, atrage pierderea totală sau parțială a pensiei de serviciu (ocupaționale), iar pensionarul să poată cu ușurință cunoaște aceste dispoziții ale legii, lipsite de orice ambiguitate, fiind prevenit asupra consecințelor intervenirii respectivelor cauze legale exacte de încetare a acordării pensiei.
Consideră recurentul că, în cazul de față, nicio dispoziție din legislația specială sau generală a pensiilor în vigoare la momentul recalculării nu prevede printre cazurile legale de încetare a plătii pensiilor de serviciu dificultățile financiare ale bugetului de pensii.
Mai mult, instanța de fond ar fi trebuit să observe că stabilitatea și coerența plății pensiilor este garantată expres de către stat, care și-a asumat necondiționat obligația finanțării deficitului bugetului de pensii (art. 16 din Legea nr.19/2000, reluat și de art. 26 din Legea nr.263/2010).
Se mai susține de către recurent că în mod greșit instanța de fond a reținut că din actele depuse la dosar nu au reieșit erori de calcul, deoarece, printr-o simplă verificare a buletinului de calcul și a Anexei nr. 1 din O.U.G. nr. 1, rezultă mai multe erori, lipsuri sau neconcordanțe.
Învederează recurentul că a avut mai multe grade militare, pentru care în Anexa 1 la OUG nr.1/2011 solda minimă este în cuantum mult mai mare decât venitul menționat de intimată în buletinul de calcul al deciziei contestate sau în adeverințele care cuprind sume identice cu cele din buletinul de calcul.
Astfel, în urma comparării acestor date, rezultă, cu certitudine, că suma veniturilor din buletinul de calcul și adeverința/situația veniturilor, este semnificativ mai mică decât cuantumul soldei minime pentru gradul pe care l-a deținut. De asemenea, adeverințele de venituri nu evidențiază, astfel cum ar fi legal, componența venitului, respectiv cât constituie suma brută, cât este solda minimă, cât din venitul respectiv reprezentă prime, sporuri sau alte drepturi bănești.
Concluzionează recurentul că este posibil ca venitul lunar menționat în adeverința de venituri să fie mai mare decât solda minimă menționată în anexa la OUG nr.1/2011, dar acel venit să fie compus din prime, sporuri și alte drepturi bănești, iar în realitate, cuantumul soldei care compune respectivul venit sa fie mai mic decât cel menționat în anexa nr. 1 la OUG 1/2011.
Recurentul mai susține că este necesară o proporționalitate rezonabilă între ingerință (mijloacele utilizate) și scopul legitim urmărit, Curtea acceptând că, în sens larg, poate reprezenta un scop legitim protecția sistemului economic al țării, în contextul necesității instituirii unui sistem de securitate socială viabil și a capacității reduse a bugetului național.
Procedând la o verificare concretă, două condiții preliminare, comune ambelor scopuri legitime invocate (criza economică, respectiv eliminarea privilegiilor unor pensionari), constau în păstrarea îndeplinirii condițiilor de pensionare specială de către partea reclamantă și lipsa caracterului discreționar al ingerinței. Partea reclamantă nu a încetat să îndeplinească condițiile legale ale pensiei speciale acordate, deci, nu poate fi invocată existența proporționalității în sensul reținut în Cauza Rasmussen v. Polonia.
Sub aspectul asigurării sustenabilității bugetului de asigurări sociale în condițiile de criză economică, condiția proporționalității impune: motivarea suficientă a mijloacelor utilizate; acționarea de către stat într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecință.
Privarea de proprietate, servind interesului public, trebuie să urmărească scopul legitim prin mijloace proporționale în mod rezonabil cu scopul urmărit.
Principiul „bunei guvernări" impune ca atunci, când o problemă de interes public apare, autoritățile publice să acționeze într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecvență.
Arată recurentul că obligația statului de a motiva ingerința (actul normativ - Legea nr. 119/2010) rezultă expres și din dispozițiile art. 6 și art.7 din Legea nr.24/2000, trebuind să existe o expunere de motive a legii însoțită de un studiu de impact, cu soluții care „trebuie să fie temeinic fundamentate", în baza evaluării preliminare a impactului noilor reglementări.
Însă, așa cum remarcă expres și Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr.873/2010, se poate cu ușurință observa că la secțiunea a 4-a din expunerea de motive, intitulată „Impactul financiar asupra bugetului național general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (5 ani), nu se face nicio precizare cu privire la modificarea aspectelor bugetare, deci nu a fost temeinic fundamentată această măsură.
Cu privire la obligația statului de a acționa într-un timp adecvat, este de reținut că pentru a exista un raport de proporționalitate fată de caracterul pur temporar și excepțional al crizei economice, trebuie ca și mijloacele utilizate să fie tot temporare.
Potrivit Deciziei nr.46/2002 a Curții Constituționale, în cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziții legale, printr-un act normativ de același nivel.
Așadar, susține recurenta, statul avea posibilitatea de a diminua temporar, pe perioada existentei dificultăților economico – financiare, pensiile speciale, cu posibilitatea reluării imediate în plată a acestora în momentul în care condițiile care au determinat luarea măsurii ar fi dispărut, însă mijlocul folosit (al eliminării definitive a dreptului la pensia de serviciu) nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluțiile adecvate.
Și pentru al doilea scop legitim invocat, al eliminării privilegiilor, mijloacele utilizate nu sunt într-un raport de proporționalitate cu acest scop urmărit.
Așa cum s-a reținut și prin Decizia nr.20/2000 a Curții Constituționale și din natura juridică a dreptului la pensie de serviciu, acest drept, fondat pe un regim profesional public special de securitate socială, nu reprezintă un privilegiu și are o justificare obiectivă și rațională, fiind o compensație pentru inconvenientele majore ce rezultă din rigoarea și riscurile deosebite ale statutelor profesionale speciale.
Aceste categorii profesionale speciale au acumulat un stagiu complex, deci nu se află într-o situație similară cu celelalte categorii nesupuse unui astfel de regim ocupațional.
Or, principiul „echilibrului echitabil", între cerințele interesului general al societății și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, implică necesitatea unui raport rezonabil între mijloacele folosite și scopul urmărit a fi realizat, în contextul regulii statuate de prima frază a primului alineat al art. 1 din primul Protocol adițional, stabilirea faptului dacă a existat un asemenea echilibru, necesită o examinare completă a diferitelor aspecte incidente în speță, cum ar fi conduita autorităților sau a părții reclamante.
Astfel, susține recurentul, dacă autoritățile pot acționa oricând în sensul ingerinței asupra proprietății, atunci drepturile proprietarului sunt întotdeauna restricționate, prin crearea unei continue incertitudini și insecurități, fiind încălcat art.l al Protocolului nr.l.
Recurentul arată că nu i se poate reproșa conduita, deoarece, pe de o parte, s-a achitat de stagiul complex prevăzut de regimul profesional public special de securitate socială, care era obligatoriu, iar pe de altă parte, nu a putut contribui la o schemă privată de pensii, deoarece autoritățile au adoptat tardiv Legea nr.411/2004, astfel că nu a mai putut, în mod obiectiv, să realizeze stagiul cerut de această lege înainte de data pensionării.
Învederează recurentul că se află într-o situație de vulnerabilitate financiară socială sub aspectul mijloacelor de subzistență, deoarece statutul profesional i-a impus interdicții profesionale, concomitent cu suportarea riscurilor profesionale și a altor obligații statutare deosebite.
Or, în urma supunerii membrului de sindicat la toate aceste privațiuni economice și sociale, este excesivă și disproporționată lăsarea acestuia fără compensația materială adecvată și proporțională privațiunilor suportate, fiind pus intempestiv într-o situație neprevăzută, de mare dificultate și marginalizare socială, prin reducerea unicei surse de venit.
Se concluzionează că în mod eronat instanța de fond a respins contestația formulată, ignorând probatoriul administrat în cauză, practica europeană în materie, omițând să constate că în speță a operat o ingerință disproporționată din partea statului prin eliminarea pensiilor speciale și revizuirea pensiei membrului de sindicat, cu consecința diminuării substanțiale a acesteia.
În raport de motivele invocate, recurentul a solicitat admiterea recursului, și, reținând cauza spre rejudecare, să se modifice în tot sentința, în sensul admiterii contestației și anulării deciziei de revizuire.
Intimatul, deși legal citat cu această mențiunea nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are
dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, iar conform alin.2 al aceluiași articol, dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.
Așadar, în vederea cercetării nesocotirii prevederilor art.1 al primului Protocol adițional la Convenție se impune ca fiecare cauză concretă dedusă judecății să fie analizată amănunțit, sub toate aspectele sale particulare de fapt, pentru a se putea determina, în concret: 1. dacă partea reclamantă deține un „bun” existent; 2. dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; 3.dacă ingerința îndeplinește condițiile legalității, dacă există un scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general și o proporționalitate rezonabilă între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
În conformitate cu art.1 lit.a din Legea nr. 119/2010, pensiile militare de stat devin pensii în sensul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, iar art.3 alin.1 din același act normativ statuează că pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, potrivit alin.2 al art.3 din Legea nr.119/2010, în situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin.1, care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Decizia de recalculare a pensiei a fost emisă în aplicarea dispozițiilor Legii nr.119/2010, pe baza metodologiei stabilită prin HG nr.735/2010, însă această hotărâre a fost abrogată prin art.10 din OUG nr. 1/2011, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, respectiv 31.01.2011.
OUG nr.1/2011, privește stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, arătându-se în expunerea de motive a acestei ordonanțe de urgență că întrucât în
termenul prevăzut de Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 140.000 de persoane, lucru care a avut un impact negativ asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, în sensul că, pentru cei care nu au prezentat acte care să dovedească veniturile obținute, în funcție de care s-a recalculat pensia de serviciu, s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, este imperios necesară instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivității, scopul fiind acela de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin Legea nr. 119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.
La adoptarea OUG nr.1/2011 s-au avut în vedere, astfel cum rezultă tot din expunerea de motive, exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010, în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să identifice și să transmită caselor de pensii sectoriale toate elementele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat.
În conformitate cu disp.art.1 alin.1 din OUG nr.1/2011, pensiile prevăzute la art.1 lit. a și b din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. 4 din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
Referitor la susținerile reclamantului vizând încălcarea dreptului său de proprietate se constată că prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11), CEDO a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010.
Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr._/98; decizia Jankovic c. Croației, nr._/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr._/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr._/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._/09,_/08,_/08,_/08 și_/08, par. 55).
S-a reamintit, în acest sens, că statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale și dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior ; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr._ /11 și_/11).
Reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii, iar pensia datorată, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă, fiind pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie.
Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. Jurisprudența CEDO, prin hotărârile din 08.12.2009 și 31.05.2011, pronunțate în cauzele Munon Diaz împotriva Spaniei și Maggio și alții împotriva Italiei, a stabilit că drepturile ce decurg din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art.1 din Protocolul adițional la Convenție, dar acest lucru „nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietății sau la o pensie într-un anumit cuantum”. S-a mai arătat că statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii și chiar „scăderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de natură să știrbească esența dreptului la pensie, reclamantul fiind deci obligat să suporte o scădere rezonabilă și proporțională”.
Totodată se impune a se face mențiunea că prin deciziile nr. 872 și 874 din 25.06.2010 s-a statuat de Curtea Constituțională, că ajustarea dictată pe principiul contributivității nu doar elimină un beneficiu suplimentar acordat unor angajați, dar îi integrează pe cvasi-majoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice, dreptul la pensie nefiind afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă, ceea ce nu este cazul de față.
Pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, respectiv pensia contributivă și un supliment din partea statului, în cazul pensiilor militare întregul cuantum al pensiilor speciale plătindu-se de la bugetul de stat.
Având în vedere condiționarea posibilităților statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile cum ar fi resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acoperă aceste drepturi, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerat o obligație a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementări.
Pe de altă parte în cazul C. A. și alții împotriva României, prin decizia din 15 mai 2012 Curtea a făcut trimitere la jurisprudența sa anterioară în care a sintetizat că deși dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDOLF garantează plata prestațiilor sociale pentru cei care au achitat contribuții unei case de asigurări, acest aspect nu poate fi interpretat ca dând dreptul la acordarea unei pensii într-un anumit cuantum, precizându-se că statele părți la Convenție dispun de o marjă de apreciere destul de largă atunci când reglementează politicile sociale, acestea putând alege mijloacele cele mai potrivite pentru a stabili un echilibru între cheltuielile și veniturile statului, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazurilor în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.
CEDO a mai statuat că această reformă nu a avut un efect retroactiv, că perioada serviciului militar a fost asimilată perioadelor de contribuție în sensul legii și în consecință reclamanții nu au pierdut pensia care le era datorată în temeiul contribuțiilor la buget vărsate în timpul serviciului militar, ci doar o parte din pensie, care este susținută integral de la bugetul de stat.
În același spirit, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011, a respins recursurile în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, considerând că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Înalta Curte a constatat, însă, că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze. Pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
În analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Ca atare, reiese din decizia sus amintită că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare, iar pe calea recursului în interesul legii nu este posibil a se statua o concluzie general valabilă de natură a asigura unificarea practicii judiciare, având aptitudinea de a fi aplicată în fiecare cauză aflată pe rolul instanțelor, de vreme ce stabilirea raportului de proporționalitate este rezultatul aprecierii materialului probator și a circumstanțelor proprii fiecărei pricini sau a situației de fapt reținute, fiind așadar exclusiv o chestiune de aplicare a legii.
Cu privire la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească ingerința statului pentru a nu conduce la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, deși recurentul le analizează separat pe fiecare în parte, respectiv existența bunului, ingerința să fie
legală, să urmărească un scop legitim, să respecte raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit de realizat, Curtea va reține că și condiția legalității ingerinței statului este îndeplinită fiind prevăzută de un act normativ, respectiv O.U.G. nr. 1/2011, O.U.G. nr. 59/2011.
Scopul legitim, așa cum a fost definit de hotărârea CEDO sus-menționată este de a echilibra bugetul de stat și a corecta diferențele existente în sistemele de pensii, iar reducerea pensiei recurentului nu poate fi considerată nerezonabilă sau disproporționată pentru că nu a fost atins acel prag de dificultate pentru a se putea constata o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Raportul de proporționalitate este definit de faptul că reforma sistemului de pensii a fost fundamentată pe motive obiective, respectiv deficiențele economice și corectarea inegalităților între diferite sisteme de pensii, iar statul are dreptul de a-și stabili politica în domeniul social și de a corecta diferențele între sistemele de pensii, situație în care nu se poate spune că s-a încălcat principiul drepturilor câștigate.
Ingerința nu este arbitrară, a fost motivată și nu se poate reține, în contextul dat, că norma din dreptul intern nu ar fi suficient de accesibilă, precisă ori predictibilă sau că ar avea caracter discreționar.
Având în vedere indemnizația socială pentru pensionari, prevăzută de art.7 din Legea 118/2010, sau pensia media lunară, se reține că pensia stabilită pentru contestator ca urmare a revizuirii, la suma de 3202 lei, se situează cu mult peste nivelul pensiei medii la nivelul țării, iar în atare context nu se poate vorbi de o încălcare a dreptului la respectarea „bunurilor”, a privării dreptului de proprietate, în sensul primei norme din art. 1 la Protocolul nr.1 și nici de o ingerință în drepturile sale sub aspectul criteriilor invocate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011.
Contestatorul nu a făcut dovada că raportul de proporționalitate este compromis, respectiv că suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excede marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială, sau că este lipsit total de respectivul beneficiu social ori i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență, motiv pentru care acțiunea formulată de acesta privind anularea deciziei de revizuire apare ca fiind neîntemeiată.
Referitor la erorile de calcul a pensiei, se constată că prin motivele de recurs se invocă aspecte noi, cum ar fi împrejurarea că reclamantul a avut mai multe grade militare, pentru care în Anexa 1 la OUG nr.1/2011, solda minimă este în cuantum mult mai mare decât venitul menționat de intimată în buletinul de calcul al deciziei contestate sau în adeverințele care cuprind sume identice cu cele din buletinul de calcul.
S-a pretins că în urma comparării acestor date ar rezulta că de fapt, cuantumul veniturilor din buletinul de calcul și adeverința/situația veniturilor este semnificativ mai mic decât cuantumul soldei minime pentru gradul deținut de reclamantă, fără a se indica de altfel, în concret, care este perioada în care se pretinde existența unei asemenea situații.
Cu privire la adeverințele de venituri, orice nemulțumire legată de modalitatea de întocmire acestora sau a datelor înscrise în ele trebuie adresată în primul rând unității angajatoare în care și-a desfășurat activitatea contestatorul, pentru efectuarea îndreptărilor necesare.
La dosarul de fond a fost depusă documentația ce a stat la baza emiterii deciziei atacate( în rejudecare după casare), din care rezultă că, în procesul de revizuire a pensiei, C. de Pensii S. a MApN a utilizat datele înscrise în actele doveditoare privind veniturile realizate aflate în dosarul de pensionare, revizuirea pensiei efectuându-se în raport cu stagiul total de cotizare valorificat în ultima decizie de pensie până la data încheierii procesului de recalculare, astfel cum se prevede la art.3 alin.1 din Anexa 3 la OUG nr.1/2011.
Pe de altă parte se impune a se face precizarea că în ceea ce privește verificarea modului de stabilire a drepturilor din pensie, aceasta nu se poate face doar în baza înscrisurilor depuse la dosar, expertiza de specialitate fiind singurul mijloc de probă concludent prin care se poate verifica, atât punctajul mediu anual, cât și drepturile de pensie stabilite prin deciziile contestate, iar o atare probă nu a fost administrată în cauză, ci doar proba cu înscrisuri.
Având în vedere probatoriile cu înscrisuri administrate în cauză și considerentele mai sus arătate, Curtea apreciază că nu pot fi reținute erori în modul de calcul al pensiei.
Pe cale de consecință, în raport de toate argumentele expuse anterior, se constată că în cauză nu s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale de către tribunal cu ocazia soluționării pricinii, pentru a atrage incidența prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, motiv pentru care criticile formulate de recurent prin calea de atac promovată apar ca nefondate.
Prin urmare, nefiind incidente în cauză niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C.pr.civilă pentru a se dispune modificarea sau casarea hotărârii atacate, Curtea de Apel, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, menținând ca legală sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul S. M. G. prin SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură C. G. din București, .. 4, ..3, ., împotriva sentinței civile nr. 1849/25.06.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimații M. A. NAȚIONALE-DEPARTAMENTUL FINANCIAR CONTABIL cu sediul în București, ., sector 5 și C. S. DE PENSII a MINISTERULUI A. NȚIONALE, cu sediul în București, .. 7-9, sector 6.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.12.2013.
Președinte, Judecători,
V.-A. P. C.- P. B. E.-S. L.
Grefier
M. F.
Red.SEL
Tehnored.MF
2ex./8.01.2014
d.f. Trib_ Tribunalul Prahova
j.f. R. C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 463/2013. Curtea... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 887/2013. Curtea... → |
|---|
