Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 385/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 385/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 1649/105/2011/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 385
Ședința publică din data de 19 februarie 2013
Președinte - E.-S. L.
Judecători - V.-A. P.
- I. L.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea contestației în anularea deciziei civile nr. 2528 din data de 19 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de contestatoarea G. E.-V., domiciliată în comuna Florești, ., județul Prahova, în contradictoriu cu intimata Î. I. C. A.G., domiciliat în Băicoi, DN 1 Km 82, județul Prahova.
Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatoarea G. E. V. personal și intimata Î. I. C. A. G. prin avocat I. M. din Baroul de Avocați Prahova în baza împuternicirii avocațiale . nr._ din data de 31 ianuarie 2013.
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta contestație în anulare se află la primul termen de judecată, este motivată, iar contestatoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Se mai învederează că prin C. Registratură intimata Î. I. C. G. a depus la dosarul cauzei întâmpinare înregistrată sub nr. 3396 din data de 13.02.2013.
Avocat I. M. pentru intimată depune la dosar întâmpinare, un exemplar al acesteia comunicându-se contestatoarei.
La solicitarea instanței, contestatoarea G. E.-V. arată că are angajat apărător în prezenta cauză, însă nu se poate prezenta la acest termen de judecată, situație față de care înțelege să se apere singură.
Curtea, pentru a da posibilitate contestatoarei să ia cunoștință de conținutul întâmpinării dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatoarea G. E. V. personal și intimata Î. I. C. A. G., prin avocat I. M..
La solicitarea instanței, contestatoarea G. E.-V. arată că a lecturat întâmpinarea.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de susținerile părților și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Contestatoarea G. E. V. având cuvântul, arată că decizia atacată este rezultatul unei greșeli materiale, fiind vorba despre o practică juridică neunitară.
Precizează că alte două colege care au fost concediate în același mod au câștigat procesul în instanță, iar ea nu a câștigat pentru că a anunțat că-l va acționa în judecată pe angajator, conform celor precizate în scris.
Solicită admiterea contestației. Depune practică judiciară, respectiv decizia civilă nr.3659 din data de 31 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ și un extras de pe portalul instanței privind soluția pronunțată în dosarul nr._ .
Avocat I. M. având cuvântul pentru intimată arată că greșeala materială constând în modalitatea de apreciere a probelor nu se poate constitui în motiv de contestație în anulare, deoarece în această cale extraordinară de atac nu se pot reanaliza probele administrate în cauză.
Precizează că motivele invocate de contestatoare în cuprinsul contestației în anulare nu se regăsesc în dispozițiile art.317 și 318 Cod pr.civilă.
Solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ 11 contestatoarea G. E.-V., în contradictoriu cu intimatul “C. A. G. Întreprindere I.” a solicitat anularea dispoziției de concediere nr. 3/01.02.2011, reintegrarea în funcția deținută anterior concedierii, conform art. 78 alin. 2 Codul muncii, obligarea la plata unei despăgubiri egală cu drepturile salariale majorate și a tuturor drepturilor salariale, indexate și actualizate, ce i se cuveneau până la reintegrarea efectivă deținută anterior concedierii; obligarea la plata daunelor morale provocate conform art. 269 și urm. Codul muncii, apreciate la valoarea de 5.000 lei; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
După administrarea probelor cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu interogatoriul părților, Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 1791/12.03.2012 prin care a admis contestația precizată și pe cale de consecință anulat dispoziția nr. 3/01.02.2011 emisă de intimată, dispunând reîncadrarea contestatoarei în postul deținut anterior emiterii dispoziției contestate și a obligat intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, de la data de 01.02.2011 și până la reîncadrarea efectivă. A obligat intimata la plata către contestatoare a sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele că decizia a fost emisă de intimată în lipsa cercetării disciplinare prealabile, dar care s-a datorat imposibilității obiective de prezentare a contestatoarei, aceasta luând cunoștință de convocare chiar în ziua în care era stabilită ora și data convocării, însă după ora fixată de angajator, astfel cum rezultă din coroborarea probelor administrate, respectiv dovada de comunicare a convocării, depozițiile martorilor și răspunsul la întrebarea cu nr. 5 din interogatoriu.
A mai reținut instanța de fond că în speța dedusă judecății pentru fapta descrisă în decizia contestată nu au fost indicate și elementele prevăzute de art. 252 alin. 2 pct. b și d din Codul muncii -dispoziții imperative, obligatorii, respectiv prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat și temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică, s-a constatat că decizia de sancționare contestată este lovită de nulitate. Astfel, instanța a constatat că deși angajatorul dispune de prerogativa aplicării sancțiunii disciplinare, decizia nr.3/01.02.2011 a fost emisă cu nesocotirea procedurii prevăzute de art. 251 Codul muncii, dar și cu încălcarea disp. art. 252 alin. 2 din același cod.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs în termen legal intimata în contestație, invocând în drept disp. art.3041 Cod pr.civilă, susținând în esență că instanța fondului a făcut o greșită apreciere și interpretare a probelor administrate, omițând să analizeze parte din probatoriu, ajungând în acest mod la o concluzie greșită.
Pe baza probelor administrate, Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr.2528 din 19 iunie 2012, a admis recursul declarat de intimată și a modificat în tot sentința în sensul că a respins contestația ca nefondată.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că instanța fondului a reținut, printr-o interpretare greșită a probelor, fără a se da eficiență și apărărilor formulate de intimata în contestație, că dispoziția contestată a fost emisă în lipsa cercetării disciplinare prealabile care s-a datorat imposibilității obiective de prezentare a contestatoarei, aceasta luând cunoștință de convocare în ziua când se stabilise convocarea, însă ulterior orei fixate de angajator.
Din înscrisurile depuse la dosar de intimată, rezultă că salariata a fost convocată pentru data de 01.02.2011 ora 10,00 să se prezinte la sediul firmei în vederea clarificării situației privind locul de muncă (fila 20 dosar fond).
S-a mai arătat că procesul-verbal încheiat la aceeași dată de reprezentantul societății angajatoare (fila 21 dosar fond) în prezența unui martor, atestă faptul că salariata nu s-a prezentat pentru ziua și ora fixată în vederea explicării motivului pentru care nu s-a prezentat la locul de muncă începând cu data de 18.01.2011.
S-au atașat la dosar (fila 22 dosar fond) dovezile de expediere –confirmări de primire referitoare la convocarea salariatei contestatoare.
Din răspunsul contestatoarei la interogatoriul luat la propunerea intimatei (fila 48 dosar fond), rezultă că aceasta a primit convocarea pe data de 30.01. ora 13,00astfel încât susținerea acesteia că nu ar fi avut cunoștință de data convocării este nefondată.
În plus, s-a reținut de către instanța de recurs și faptul că probatoriul testimonial administrat la cererea intimatei confirmă apărarea acesteia în sensul că salariata a lipsit nemotivat de la serviciu începând cu data de 18.01.2011 (martora C. V.-G. –fila 53-54 dosar fond).
Concluzionând sub aspectul dovedirii efectuării cercetării disciplinare prealabile, Curtea a reținut că la luarea măsurii contestate intimata a respectat dispozițiile legale imperative înscrise în art.251 din Codul Muncii și că nu se impune verificarea argumentării instanței fondului în soluția adoptată cu referire la încălcarea dispozițiilor art.252 al.2 lit. a-f, text de lege care sancționează cu nulitatea absolută neînserarea în cuprinsul deciziei a mențiunilor expres prevăzute la lit. a-f.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea G. E.-V., pentru motivele prevăzute la art. 318 Cod. pr.civilă, solicitând admiterea contestației, anularea hotărârii atacate și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură efectuat în vederea pronunțării unui noi hotărâri neviciate.
Se arată în motivarea constestației că, în fapt, prin decizia civilă enunțată, s-a admis recursul declarat de intimată și s-a dispus modificarea în tot a deciziei în sensul respingerii contestației ca nefondată, interpretarea dată fiind rezultatul unei greșeli materiale constând în soluționarea greșită a recursului și analizarea eronată a probelor .
Se precizează că prin cererea adresată instanței de fond s-a solicitat anularea dispoziției de concediere nr. 3 din 01.02.2011; reintegrarea în funcția deținută anterior concedierii, conform art. 78 alin. 2 Codul muncii; obligarea la plata unei despăgubiri egală cu drepturile salariale majorate și a tuturor drepturilor salariale, indexate și actualizate, ce i se cuvin până la reintegrarea efectivă deținută anterior concedierii și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Arată că a încheiat cu intimata contractul individual de muncă nr._, iar în urma acestui contract și-a respectat toate obligațiile față de angajator, în ce privește clauzele contractuale.
La data de 31 ianuarie 2011, intimata a emis dispoziția de concediere nr. 3, prin care s-a dispus concedierea sa în baza art. 61, lit. a din Codul muncii, concediere pe care o apreciază ca abuziva, neîntemeiata, nelegala și nejustificata.
Prin prezenta, contestatarea solicită admiterea acțiunii, întrucât în lipsa mențiunilor obligatorii, durata preavizului, decizia a fost emisă fără o cercetare prealabilă și cu încălcarea vădită a legislației în vigoareastfel că se impune nulitatea deciziei menționate.
Se menționează că la data de 15 ianuarie 2011, în jurul orelor 13,00 la punctul de lucru unde își desfășura activitatea la Hotel Confort Floresti, au venit în control de rutină reprezentanții de la ITM Prahova, solicitând să dea în scris fiecare salariat dacă sunt angajate, în ce condiții și cu ce salariu și să ia legătura cu reprezentantul întreprinderii individuale, iar în timp ce a dat telefon șefului C. G., acesta i-a comunicat să transmită organelor de control, că este plecat din țară și să-l sune după ce pleacă aceștia.
După plecarea reprezentanților ITM Prahova, l-a sunat pe șef și i-a comunicat că a declarat reprezentanților ITM că lucrează 8 ore și are contract de muncă, că sunt în regulă dupa care i-a comunicat că a semnat declarațiile date, moment în care a început să țipe la telefon, spunându-i că până vine el să nu o mai găsească la muncă.
Arată în continuare contestatoarea că nu a plecat, crezând ca șeful este nervos și o să-i treacă, iar dupa cca 10 minute a venit însoțit de doamna contabil, solicitându-i să cheme colegele, iar când acestea au venit, pe un ton agresiv le-a solicitat să plece acasă, pentru că au dat declarații la ITM angajând ulterior alte persoane, începând cu data de 17.01.2011, dată de la care contestatoarea și colegele sale nu au mai fost primite la muncă.
Precizează contestatoarea că după această dată s-a prezentat tot timpul la muncă, însă nu a fost primită și menționează că nu este vinovată și că i-a respectat sarcinile de serviciu, iar faptul că nu este primită la serviciu se datorează exclusiv conducerii întreprinderii.
Se mai arată că la data de 01.02.2011, a primit înștiințare prin care i se comunica să se prezinte la data de 01.02.201, orele 10,00 la sediul firmei în vederea clarificării situației, însă, cum plicul l-a primit târziu, după ora când a fost convocată, a mers imediat la sediul firmei, unde i s-a comunicat că a ajuns târziu și contractul său de muncă a încetat, iar la data de 04.02.2011, a primit acasă dispoziție de desfacere a contractului de munca nr.3 din 01.02.2011, decizie nelizibilă, din care a dedus că a încetat contractul său de muncă.
Susține contestatoarea că adresa de înștiințare pentru termenul de 31.01.2011, a fost depusă în așa fel încât să nu aibă posibilitatea să se prezinte la sediul firmei și că dispoziția nu este întocmită cu respectarea dispozițiilor legale, fiind lovită de nulitate absolută, încălcând disp. art 236, 26, 267 și 268 Codul muncii, precizând că toate aceste susțineri, nu au fost avute în vedere deși la dosar se află probe scrise în acest sens, chiar și plicul original.
Subliniază contestatoarea că instanța a reținut numai susținerea intimatei care nu se bazează pe probele dosarului, ci pe simple afirmații.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.
Examinând contestația în anulare formulată, în raport de actele și lucrările dosarului și de normele procedurale incidente, Curtea constată că este nefondată conform următoarelor considerente:
Prin contestația în anulare formulată contestatoarea G. E. a solicitat anularea deciziei civile nr. 2528 din data de 19 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiesti, apreciind că interpretarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale constând în soluționarea greșită a recursului și analizarea probelor eronat.
Potrivit art. 318 C.pr.civ. hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare .
Situația de fapt relatată în motivarea în fapt a contestației în anulare nu se încadrează în niciunul din cazurile limitativ și expres prevăzute de lege pentru care se poate promova această cale de atac.
Contestatoarea din prezenta cauză nu a precizat ce eroare materială gravă ar fi comis instanța de recurs în pronunțarea soluției contestate. Aceasta a reluat motivele de recurs invocate, solicitând în principiu reexaminarea fondului cauzei în cadrul contestației în anulare promovate .
Pentru a putea fi admisă o contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunțate de o instanță de recurs este necesar ca eroarea materială gravă invocată de parte să privească o problemă de procedură (cum ar fi respingerea unui recurs ca tardiv sau ca insuficient timbrat, deși la dosar se găsesc dovezi din care reiese că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat), să fie evidentă și în legătură cu aspecte formale ale judecății în recurs pentru examinarea cărora să nu fie nevoie de o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor. Legiuitorul nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșelile de judecată, de interpretare a unor dispoziții legale sau de apreciere a probelor . Pe această cale nu este admisibil să se examineze justețea sentinței pronunțate .
Faptul că instanța de recurs nu a dat interpretarea dorită de contestatoare textelor de lege invocate, sau probelor administrate nu deschide calea contestației în anulare în baza dispozițiilor art. 318, teza a II-a C.pr.civ., întrucât contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce se poate promova doar pentru motivele strict enumerate de lege, mai sus enunțate .
Pentru toate aceste considerente, apreciind că instanța de recurs a răspuns tuturor motivele de recurs, iar soluția pronunțată nu este rezultatul unei erori materiale, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 320 C.pr.civ. urmează să respingă contestația în anulare formulată ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anularea deciziei civile nr. 2528 din data de 19 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de contestatoarea G. E.-V., domiciliată în comuna Florești, ., județul Prahova, în contradictoriu cu intimata Î. I. C. A.G., domiciliat în Băicoi, DN 1 Km 82, județul Prahova.
Obligă contestatoarea la 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19 februarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
E.-S. L. V.-A. P. I. L.
GREFIER
V. M.
Red.ESL/Tehnored.VM
2 ex./19.03.2013
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
j.r. E. M., C. Ș.
V. S.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 622/2013.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2390/2013.... → |
|---|
