Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 622/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 622/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 6022/114/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 622
Ședința publică din data de 13 martie 2013
Președinte – V. D.
Judecători - M. G.
- C. P.
Grefier - A. M. B.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta S. C. MARFĂ SA Sucursala M. Centrul Zonal de Marfă G., cu sediul în municipiul G., ., județ G., împotriva sentinței civile nr. 1491 din 7 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. M. G., cu domiciliul ales la Cabinet avocat N. L. din municipiul G., ., . III, etaj II, . și intimatul-pârât S. C. MARFA SA cu sediul în municipiul București, Bulevardul D. G. nr. 38, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura îndeplinită.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, precum și față de împrejurarea că prin motivele de recurs recurentul-pârât a solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod pr.civilă, consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA :
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamantul T. M. G. a chemat în judecată pârâții S. C. MARFA SA și S. C. MARFA SA - SUCURSALA M. CENTRUL ZONAL DE MARFĂ G. pentru a fi obligate acestea, în solidar, la plata unei sume compensatorii în valoare de minim 6 (șase) salarii brute negociate, actualizate cu indicele de inflație de la data scadentă și până la data plății efective.
Reclamantul a motivat în fapt acțiunea învederând instanței că a avut calitatea de salariat al unităților pârâte, iar contractul individual de muncă i-a încetat conform art 55 lit.c și art. 65 alin.1 din Codul muncii.
A mai menționat petentul că la data încetării CIM pârâtele aveau obligația să-i plătească atât drepturile salariale curente cât și drepturile salariale prevăzute în CCM la Nivel de R. Transporturi valabil pe anii 2008 – 2010, înregistrat la MMFES sub nr. 722/03/24.01.2008, contract în vigoare la data concedierii, art. 80 alin. 1 și 2, în speță cele 6 (șase) salarii brute negociate. Conform art. 3 alin.1, art. 113 alin.1, art.114, art.115, art. 119 alin.1 din Contract dispozițiile art. 80 sunt obligatorii pentru pârâte . De asemenea, potrivit art. 11 alin.1 lit.c din Legea nr. 130/1996 privind CCM „clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă”, în speță pentru toate unitățile din ramura transporturi.
Pârâta S. „C. MARFA”SA este indicată în Anexa nr. 5 poz.2 din acest CCM, iar în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 130/1996 privind CCM acesta îi este aplicabil, indiferent dacă a participat sau nu în mod direct sau indirect la negocierea sa.
Reclamantul a anexat la cererea de chemare în judecată acte doveditoare în xerocopie: cartea de identitate, decizia de concediere, carnetul de muncă, extras din CCMUNRT.
Pârâtele au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune și pe fond au solicitat respingerea cererii.
Au motivat pârâtele faptul ca dreptul material la acțiune pentru aceste sume este prescris potrivit dispozițiilor art.268 alin.1 lit.e din Codul Muncii care prevăd că "cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestora", urmând ca instanța să respingă cererea ca fiind prescrisă.
În ceea ce privește plata compensatorie precizează pârâtele că prin Decizia de concediere emisă de S. C. Marfă S.A. s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului conform art.55 lit.c și art.65 alin.1 din Codul Muncii, urmare a concedieri colective.
Conform art.7 din decizia de concediere, reclamantul a beneficiat de măsura de protecție socială cu ocazia concedierii și a încasat cele două salarii nete pe economie din luna ianuarie 2010 în conformitate cu prevederile O.G.9/2010.
Au mai menționat pârâtele că în conformitate cu prevederile art.80 alin.l din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 la desfacerea contractului de muncă din inițiativa angajatorului, salariații vor primi pe lângă celelalte drepturi cuvenite pentru activitatea prestată și o plată compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate, însă, cum temeiul juridic care a stat la baza concedierii colective la constituit art.58,65,68 Codul Muncii coroborat cu OG 9/2010 în temeiul art.7 din acest act normativ s-a prevăzut la art.7 din decizie acordarea la data încetării contractului de muncă a unei sume egale de două ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie 2010, înafara drepturilor cuvenite la zi, indemnizația de șomaj stabilită conform reglementărilor în vigoare, venitul lunar de completare stabilit odată cu indemnizația de șomaj corespunzătoare vechimii în muncă calculate conform art.8 alin. și 2 din OG 9/2010 și un venit lunar de completare acordat după expirarea perioadei de acordarea indemnizației de șomaj calculat potrivit prevederilor art.8 alin.3 din OG9/2010. Conform art.18 din OG. 9/2010 drepturile reglementate prin art.7 vor fi suportate din bugetul de asigurări sociale.
Pârâtele au apreciat că este adevărat că dispozițiile contractului colectiv de muncă se impun părților însă, în speță, legiuitorul a instituit prin OG 9/2010 și HG 155/2010 norme speciale obligatorii în situația concedierilor colective, aplicabile inclusiv S..
Totodată au mai învederat că prin Decizia nr.223/2006 Curtea Constituțională a precizat că plata compensatorie nu constituie un drept constituțional și că legiuitorul dispune de marja necesară pentru a stabili măsuri de protecție socială.
Or prin OG 9/2010 și HG 155/2010, legiuitorul a stabilit drepturile de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concedieri colective, fiind prevăzute în mod expres la art.7 din actul normativ precum și în decizia de concediere emisă pe seama reclamantului, drepturi suportate din bugetul asigurărilor sociale.
Prin instituirea acestor măsuri concrete de protecție socială s-au instituit norme speciale cu caracter derogator de la prevederile generale ale Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură Transporturi pe de o parte, iar pe de altă parte aceste norme de protecție specială au o forță juridică superioară celor la nivel inferior cuprinse în Contractul Colectiv de Muncă mai sus arătat și își produc efectele ca atare.
Această concluzie s-a desprins și din dispozițiile atât ale art.162 alin.3 Codul Muncii, cât și ale art.12 alin.l din Legea nr.130/2006.
In concluzie pârâtele au apreciat că oricum reclamantul nu poate beneficia concomitent atât de dispozițiile contractului colectiv de muncă cât și de cele ale OG 9/2010.
Prin sentința civilă nr. 1491 din 07 noiembrie 2012, Tribunalul B. a respins excepția prescripției invocată de pârâtă, a admis ca întemeiată acțiunea formulată de reclamantul T. M. G. și a obligat pârâtele să plătească reclamantului suma ce reprezintă echivalentul a 6 salarii de bază brute negociate, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, așa cum a rezultat din cuprinsul deciziei de concediere, la nivelul angajatorului a avut loc o concediere colectivă care a avut la bază prevederile programului de Restructurare și reorganizare a C. Marfă S.A ale Programului de Concediere Colectivă aprobat de A. nr.38/2009, nr. l/2010, nr.3/2010 și nr.l2/2009 și ale O.G. 9/2010 privind măsuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar, precum și ale H.G. 155/2010 .
Prevederile OG 9/2010 conform art.1 reglementează normele de protecție socială de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a reorganizării unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din sectorul feroviar și a filialelor acestora.
În conformitate cu prevederileOrdonanței Guvernului nr. 9 din 29.01.2010, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I. Nr. 70/30.01.2010, persoanele disponibilizate prin concedieri colective ca urmare a restructurării și reorganizării societății, beneficiază de următoarele drepturi: a) la data încetării contractului individual de muncă, o sumă egală cu de două ori salariu mediu net pe economie din luna ianuarie 2010, în afara drepturilor cuvenite la zi; b) Indemnizație de șomaj stabilită conform reglementărilor în vigoare; c)Venit lunar de completare stabilit odată cu indemnizația de șomai corespunzător vechimii în muncă calculat potrivit prevederilor art. 8, alin. (I) și (2) din O.G. nr. 9/2010; d)Venit lunar de completare acordat după expirarea perioadei de acordare a indemnizației de șomaj calculat potrivit prevederilor art. 8, alin. (3) din O.G. nr. 9/2010.
Prin H.G. nr.155/2010 privind măsurile pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societății naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar, a fost aprobat lista societăților naționale, companiilor naționale și a societăților comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar care vor beneficia de prevederilor OG 9/2010 privind masuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar, prevăzute în anexa care face parte din prezenta hotărâre, anexă în care la poziția 11 din listă cu un număr de personal propus pentru disponibilizare de 6700 este menționată și S. C. Marfă SA..
Totodată, în conformitate cu prevederile art.80 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 la desfacerea contractului de muncă din inițiativa angajatorului, salariații vor primi pe lângă celelalte drepturi cuvenite pentru activitatea prestată și o plată compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța a apreciat excepția prescripției ca fiind nefondată, iar acțiunea ca fiind întemeiată întrucât în conformitate cu art. 137 Cod proc.civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune pe care o va respinge ca neîntemeiata având în vedere faptul că drepturile bănești solicitate de reclamant sunt de natura salariala fiindu-le aplicabile dispoz. art. 268 alin.1 lit.c din Codul Muncii republicat, unde se prevede clar că, în cazul drepturilor salariale neacordate, termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că reclamantul a fost salariat al pârâtelor și prin cererea formulată a invocat, în esență, drepturi salariale înscrise în CCM la Nivel de R. Transporturi.
Pârâtele au apreciat, prin întâmpinarea formulată, că aplicabile sunt prevederile referitoare la disponibilizările colective (O.G. nr. 9/2010 și H.G. nr.155/2010) și, în consecință, solicitările formulate nu au fundament.
Sub acest aspect, instanța are în vedere prevederile art. 37 din Codul muncii, care consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în cuprinsul art. 38 din același Cod sunt indicate, într-o modalitate imperativă, limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului.
Potrivit art.11 alin.l lit.c din Legea 130/1996 -„ clauzele contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă", în speța pentru toate unitățile din ramura transportului.
Toate normele legale anterior menționate consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat constituțional și prin art. 41 alin.5 din Constituția României conform căruia: „Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”.
De altfel, și în jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat obligativitatea respectării, în negocierile colective, a drepturilor minimale consacrate în favoarea salariaților prin dispozițiile legii și prin contractele colective încheiate la nivel superior.
S-a consacrat, prin Deciziile Curții Constituționale nr.380/2004, nr.294/2007, definitive și general obligatorii: „Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale.”
Atâta timp cât prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior (în cauză, la nivel de ramură) s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților, aceștia nu pot renunța la ele.
La data disponibilizării, reclamantul a beneficiat de sumele reprezentând salarii de completare prevăzute de OG nr.9/2010, act normativ care nu a instituit un regim derogator de la clauzele contractului colectiv de muncă pe ramură, nici nu a abrogat dispozițiile art.80 din acest contract. Ca atare, cele două drepturi, acordate cu titlu de protecție socială, prevăzute de ordonanță și de contractul pe ramură, deși au izvoare de drept diferite, nu se exclud unul pe altul, ci se completează.
Drepturile solicitate de reclamant își au izvorul în CCM-NTR, iar potrivit art.241 din Codul Muncii și art.11 alin.1 din Legea 130/1996, - după ce au fost înregistrate, contractele intra în vigoare și au puterea de lege între părțile contractante.
Clauzele contractului sunt obligatorii pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților vinovate ( art.236 și 243 din Codul Muncii și art.30 din Legea nr.l30/1996).
De asemenea, cele două drepturi prevăzute a fi acordate salariaților disponibilizați din vina angajatorului, ( protecția socială stabilită prin O.G. nr.9/2010, două salarii medii pe economie și drepturile prevăzute de art.80 din CCM la Nivel de R. Transporturi) deși ambele au caracter de protecție socială, sunt de natură diferită și au izvoare de drept diferite, respectiv plata celor două salarii medii pe economie își au izvorul în Legea generala O.G.nr.9/2010, art.7,8 și 11 și sunt plătite de Guvern din fondurile de șomaj, iar drepturile solicitate prin acțiune, își au izvorul în art.80 din CCM-UNTR, lege specială pentru părți și se plătesc din fondurile de salarii cu destinație speciala.
Potrivit art.3 CCM-UNTR " Clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramura transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activitățile conexe din tara, indiferent de structura capitalului acestora".
Ca urmare, față de aceste dispoziții, instanța a reținut ca fiind întemeiată acțiunea și a obligat pârâtele să plătească reclamantului suma ce reprezintă echivalentul a 6 salarii de bază brute negociate, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective, drept prevăzut în art.80 al.1,2 din CCM încheiat la nivelul ramurii transporturi pentru anii 2008 – 2010.
În conformitate cu art.166 al.4 Codul muncii, toate sumele de bani datorate de pârâtă reclamantului, urmează a fi reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. C. MARFĂ SA G., în temeiul art.304 pct.8, 9 Cod proc. civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate sentinței civile recurate, iar pe fond respingerea cererii ca fiind neîntemeiată, susținând în esență că hotărârea atacată este dată cu interpretarea greșită a actului dedus judecății, instanța în motivarea formulată schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Consideră recurenta că art. 80 alin.l din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi pe anul 2008-2010 că nu este aplicabil în prezenta cauză.
Raporturile de muncă dintre intimat și S. C. Marfă SA au încetat prin concediere colectivă ca urmare a dificultăților financiare întâmpinate de societate, motiv pentru care s-a impus restructurarea și reorganizarea activității. Pentru diminuarea consecințelor concedierii colective guvernul României a adoptat Ordonanța nr.9/2010 privind măsuri pentru diminuarea consecințelor restructurării și reorganizării unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, printre care și societatea pârâtă, conform HG nr.l 55/03.03.2010.
Conform dispozițiilor art.7 din OUG 9/2010 persoanele concediate au beneficiat la data încetării contractului individual de muncă, urmare a concedierii colective de o sumă egală de două ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Național de S..
Potrivit acelorași dispoziții, persoanele arătate au mai beneficiat de indemnizație de șomaj stabilită potrivit reglementărilor legale în vigoare și de venit lunar de completare.
OG 9/2010 cuprinde măsuri complete de protecție socială, normele instituite de acest act normativ au caracter derogator, de la prevederile generale ale Contractului Colectiv de muncă la nivel de R. Transporturi, conform principiului specialia generalibus derogant, fiind, inadmisibilă cumularea prevederilor OG 9/2010 cu cele ale art.80 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi.
Intimatul a beneficiat de măsuri de protecție socială cu ocazia concedierii și a încasat cele două salarii medii nete cuvenite cu titlu de salarii compensatorii.
Față de cele reținute de instanța de fond prin sentința civilă nr.l491/07.11.2012, recurenta consideră nelegală soluția pronunțată de Tribunalul B. în cauza ce a format obiectul dosarului nr._, motiv pentru care solicită modificarea în totalitate a sentinței recurate iar pe fondul cauzei solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.
Curtea, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a dispozițiilor legale incidente în speță, va reține că recursul formulat este nefondat pentru cele ce urmează:
Nu se poate reține critica referitoare la faptul că hotărârea atacată este dată cu interpretarea greșită a actului dedus judecății, instanța în motivarea formulată schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia deoarece este inadmisibilă cumularea prevederilor OG 9/2010 cu cele ale art.80 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi.
Astfel, deoarece cele două drepturi prevăzute a fi acordate salariaților disponibilizați din vina angajatorului, ( protecția socială stabilită prin O.G. nr.9/2010, două salarii medii pe economie și drepturile prevăzute de art.80 din CCM la Nivel de R. Transporturi) și ambele au caracter de protecție socială, acestea sunt de natură diferită și au izvoare de drept diferite, respectiv plata celor două salarii medii pe economie își au izvorul în Legea generala O.G.nr.9/2010, art.7,8 și 11 și sunt plătite de Guvern din fondurile de șomaj, iar drepturile solicitate prin acțiune, își au izvorul în art.80 din CCM-UNTR, lege specială pentru părți și se plătesc din fondurile de salarii cu destinație specială.
Potrivit art.3 CCM-UNTR " Clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramura transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activitățile conexe din țara, indiferent de structura capitalului acestora".
Ca urmare, față de aceste dispoziții, nu se poate reține că aceste drepturi nu se pot cumula, astfel că, recursul formulat pe acest aspect este nefondat.
Față de disp.art. 312 c.pr.civilă, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul promovat deoarece nu sunt incidente nici unul dintre motivele de modificare sau de casare a hotărârii prev.de disp.art. 304 c.pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. C. MARFĂ SA Sucursala M. Centrul Zonal de Marfă G., cu sediul în municipiul G., ., județ G., împotriva sentinței civile nr. 1491 din 7 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. M. G., cu domiciliul ales la Cabinet avocat N. L. din municipiul G., ., . III, etaj II, . și intimatul-pârât S. C. MARFA SA cu sediul în municipiul București, Bulevardul D. G. nr. 38, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2013.
Președinte, Judecători,
V. D. M. G. C. P.
Grefier,
A. M. B.
Red. VD
Tehnored.BA
2 ex./22.03.2013
dosar fond nr._ Tribunalul B.
jud.fond A. E. D.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 385/2013. Curtea... → |
|---|
