Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 3125/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3125/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 2329/105/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 3125
Ședința publică din data de 24 octombrie 2013
Președinte – M. P.
Judecători – C.-M. M.
- A.-M. R.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul S. C. Militare Disponibilizate în rezervă și în retragere în numele și pentru membrul său de sindicat B. T. C. cu domiciliul ales la Cabinetul de avocatură C. G. cu sediul în București, .. 4, ..4, ., împotriva sentinței civile nr. 516 din 20 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții M. A. Naționale Departamentul Financiar contabil cu sediul în București, . și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale cu sediul în București, .. 7-9.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit: recurentul contestator S. C. Militare Disponibilizate în rezervă și în retragere, intimații pârâți M. A. Naționale Departamentul Financiar Contabil și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere cererea de judecare a cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată sub nr._ la data de 22.03.2012 si precizata, contestatorul Barbalata I.T.-C. prin mandatar S. C. Militare Disponibilizate in Rezerva si Retragere, în contradictoriu cu M. Apararii Nationale-Departamentul Financiar Contabil si C. sectorială de Pensii a Ministerului Apararii Nationale a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se dispună, în principal:
1. anularea Hotararii Comisiei de solutionare a contestatiilor din cadrul Ministerului Apararii Nationale,
2.anularea Deciziei de revizuire a pensiei nr._ din 15.12.2011 si de reclaculare nr._/27.02.2012,_/12.03.2012
3. menținerea deciziei de stabilire a cuantumului pensiei nr._ din 23.04.2003,
4.obligarea pârâtilor la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform legii 164/2001, a legii 179/2004, a decretului 214/1977, plătită în luna decembrie 2010 și pensia revizuită conform legii 119/2010, HG 735/2010, OUG 1/2011, de la data plății și până la repunerea în plată a pensiei inițiale,
5.obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferentă sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii.
- obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecată.
În subsidiar, contestatorul a contestat cuantumul sumei stabilite în urma revizuirii, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare, conform precizărilor din contestația adresată Comisiei de contestații din cadrul MAI.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că a formulat, în termen legal, contestație împotriva deciziei de recalculare, însă organul competent nu a formulat nici un răspuns, ceea ce echivalează cu respingerea contestației.
Un prim motiv al contestației formulate constă, în esență, în faptul că deciziile emise sunt lipsite de temei juridic. Decizia de recalculare (ce a fost anulata in instanta), cât și cea de revizuire s-au emis în baza HG 735/2010, act normativ ce era suspendat la data emiterii acestora, în baza Sentințelor civile nr.338/28.09.2010 si nr.443/23.11.2010 pronunțate de Curtea de Apel Cluj.
Un al doilea motiv al contestației vizează încălcarea dreptului de proprietate al contestatorului, prin reducerea pensiei, drept garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
De asemenea, contestatorul a susținut că revizuirea pensiei s-a realizat cu încălcarea principiului neretroactivității legii, prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituție.
Un alt principiu al cărei încălcare a fost susținută de contestatorul este cel al drepturilor câștigate. Acest principiu nu are o consacrare legală, dar are o construcție jurisprudențială, inclusiv în cea a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Contestatorul a mai arătat că potrivit art. 1 alin. 4 din OUG nr. 1/2011, „În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie.”
Cu privire la capătul subsidiar de cerere, contestatorul a susținut că decizia nu a luat în calcul grupa de muncă în care și-a desfășurat activitatea, primele ce i-au fost acordate și al treisprezecelea salariu.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 112 C.proc.civ. și cele ale Legii nr. 263/2010.
În dovedirea acțiunii, contestatorul a depus la dosar, înscrisuri.
La data de 05.06.2012, intimata M. Apararii Nationale a depus întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare, intimata a arătat că termenul prevăzut de Legea 119/2010 nu a fost suficient pentru identificarea documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare a pensiilor pentru un număr mare de persoane, astfel că a fost adoptată OUG nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. În urma revizuirii pensiei, contestatorul a primit, începând cu luna ianuarie 2011, o pensie în cuantumul celei din luna decembrie 2010.
Intimata a susținut că, în speță, C. de Pensii S. M. a revizuit pensia contestatorului pe baza principiului contributivității, prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, cu obligația de a lua în considerare documentele care atestă veniturile lunare individuale realizate de acesta. În cazul contestatorului, revizuirea s-a realizat pe baza adeverințelor care atestă veniturile lunare realizate, transmise de către unitatea la care a lucrat. Perioadele și veniturile valorificate apar în anexa la decizia contestată din 12.12.2011. Intimata a precizat că în cazurile în care unitatea nu a transmis datele necesare, C. S. a procedat la revizuire pe baza salariului mediu pe economie, urmând ca, pe măsură ce adeverințele vor fi primite, acestea să fie valorificate.
Intimata a mai arătat că susținerea contestatorului, în sensul că a săvârșit un abuz, o încălcare a dreptului de proprietate, este neîntemeiată, instituția nefăcând altceva decât să aplice prevederile legale. În acest sens, intimata a invocat decizia pronunțată de CEDO într-o cauză similară, respectiv în Aizpurua Ortiz s.a. impotriva Spaniei, si Hasani impotriva Croatiei, dar și alte hotărâri din practica acestei instanțe. Prin practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a confirmat interpretările succesive ale Curții Constituționale, prin deciziile nr. 871, 873/2010 precum si Decizia in interesul legii nr.29/2011 a I.C.C.J.. De asemenea, intimata a arătat că prin revizuirea pensiei s-a adus atingere doar acelei părți din pensie, suportată exclusiv din bugetul de stat si nu a fost incalcat principiul proportionalitatii raportat la salariul de baza minim brut pe tara si pensia medie de asigurari sociale de stat.
La termenul din 04.12.2012, a fost depusa si Hotararea Comisiei de solutionare a contestatiilor din cadrul Ministerului Apararii Nationale nr._/08.11.2012 prin care contestatia petentului a fost respinsa ca neintemeiata.
Prin sentința civilă nr. 516 din 20 februarie 2013, Tribunalul Prahova a respins în totalitate contestația precizată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, prin Decizia nr._ din 23.04.2003, intimata a stabilit în favoarea contestatorului, o pensie militară de stat în cuantum de 1962 lei.
Prin Decizia nr._ din 31.12.2010, pensia contestatorului a fost recalculată, stabilindu-se în favoarea acestuia, un cuantum lunar brut de 1072 lei, începând cu data de 01.01.2011.
Ulterior, prin Decizia de revizuire a pensiei nr._ din 15.12.2011, si de recalculare nr._/27.02.2012,_/12.03.2012 s-a dispus revizuirea si recalcularea pensiei inițiale, stabilindu-se în favoarea contestatorului o pensie brută de 1670 lei, începând cu data de 01.09.2011, această nouă decizie înlocuind ca efecte pe cea de recalculare a pensiei.
Deciziile de revizuire si recalculare, ce fac obiectul prezentei contestații, au fost emise în baza dispozițiilor OUG nr. 1 /2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, menționată în cuprinsul său, dar și în temeiul Legii 119/2010.
Potrivit art. 1 alin. 1 din acest act normativ, „Pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.”
Stabilirea cuantumului pensiilor se face în conformitate cu metodologia de calcul prevăzută în anexa la ordonanță, pe baza „documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mari decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării până la data emiterii deciziei de revizuire” (art. 3 și 5).
Conform art. 4, „Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile lunare individuale realizate pentru întreaga perioadă care constituie stagiu de cotizare rămân în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării”.
Potrivit scopului declarat în preambulul actului normativ necesitatea revizuirii pensiilor este dată de disfuncționalitățile constatate în procesul de recalculare a pensiilor conform metodologiei adoptate prin HG 735/2010.
Atât Legea 119/2010, cât și OUG 1/2011 au făcut obiectul controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010, respectiv nr. 919 din 06.07.2011, prin care a constatat conformitatea prevederilor acestor acte normative cu cele ale Constituției.
Prin contestația formulată, contestatorul critică decizia de revizuire emisă, nu atât sub aspectul neconformității ei cu actele normative interne, respectiv Legea 119/2010 și OUG 1/2011, ci, mai ales, sub aspectul neconformității acesteia cu prevederile constituționale și cu cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În ce privește constituționalitatea actului administrativ contestat, tribunalul a avut în vedere că, în realitate, criticile au în vedere înseși prevederile celor două acte normative menționate, apreciate ca fiind constituționale de către instanța de control constituțional, inclusiv sub aspectul retroactivității acestora și al încălcării principiului nediscriminării, învederate de contestatoare. Tribunalul are în vedere că aceasta este obligatorie în cauză, iar instanța sesizată cu aplicarea celor două acte normative nu are competența de a proceda la un nou control de constituționalitate a acestor dispoziții legale.
Prin contestația formulată a fost criticat actul contestat și sub aspectul încălcării art. 1 din Protocolul 1 CEDO combinat cu art. 14 CEDO.
Cu privire la aplicarea dispozițiilor Legii 119/2010 prin raportare la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO și art. 14 CEDO, precum și la deciziile 871 și 873 din 25 iunie 1010 ale Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet special constituit pentru soluționarea unor recursuri în interesul legii, prin Decizia nr. 29 din 12.12.2011, a apreciat că instanțele naționale competente să soluționeze acest tip de cauze urmează să facă o analiză in concreto de compatibilitate a diminuării pensiei stabilite prin decizia contestată cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, căci controlul in abstracto efectuat de Curtea Constituțională nu îl exclude pe cel al instanțelor de judecată.
Referitor însă la compatibilitatea actelor normative cu prevederile art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul adițional la aceasta, instanța supremă a apreciat, prin aceeași decizie, că instanțele judecătorești nu au competența de a face reevaluări după ce Curtea Constituțională a stabilit constituționalitatea lor sub aspectul discriminării, neputându-se reține că standardul constituțional ar fi inferior standardului european.
Așadar, rămâne ca, în continuare, tribunalul să analizeze decizia contestată din punct de vedere a compatibilității sale cu prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.
În acest sens, tribunalul a apreciat că pensia stabilită în favoarea contestatorului prin Decizia nr._ din 23.04.2003, reprezintă un „interes patrimonial” ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1, atât sub aspectul părții contributive, cât și sub aspectul părții necontributive, ce se suportă de la bugetul de stat.
Prin Legea 119/2010, sistemul de pensii a fost reformat, ceea ce a avut ca efect modificarea cuantumului pensiilor aflate în plată cu titlul de pensii de serviciu, până la limita corespunzătoare părții contributive.
Ținând seama de temeiul legal al acestei decizii, actele normative menționate, ingerința este legală. De asemenea, instanța a apreciat că această ingerință este justificată de un scop legitim, de utilitate publică, respectiv de necesitatea eliminării inechităților din sistem, echilibrarea lui și de situația economică și financiară cu care se confruntă statul.
Pentru conformitatea ingerinței cu exigențele art. 1 mai este necesară respectarea unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. Tribunalul a avut în vedere că în cauză contestatorul a suferit o reducere a venitului net lunar de aproximativ 20 %, ceea ce nu poate fi considerată ca o sarcină excesivă suportată de acesta.
În acest sens a fost și jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv deciziile de inadmisibilitate pronunțate la data de 07.02.2012 în cauzele conexate A.-M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României, respectiv în cauza C. A. și alții contra României. În prima cauză, reclamanții au suferit reduceri ale veniturilor permanente cu mai mult de 50 % și, ca și în această cauză, reducerea privea doar partea necontributivă.
În cea de-a doua cauză, ce privea chiar compatibilitatea unor decizii de pensionare date în baza actelor normative aplicabile în speță, Curtea a apreciat că reducerile suferite de beneficiarii pensiilor de serviciu nu pot fi considerate nerezonabile sau disproporționate, iar reforma sistemului de pensii nu a avut caracter retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, ci numai asupra unei părți din pensie, suportată integral de la bugetul de stat, care reprezenta un avantaj de care reclamanții au beneficiat mulțumită profesiei lor.
În prezenta cauză, situația de fapt nu prezintă elemente deosebite față de cele două cauze aflate pe rolul instanței europene. În condițiile în care reducerea pensiei este mult inferioară celei din Cauza F. și alții, tribunalul a apreciat că nu poate fi reținută o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție în prezenta cauză, respectiv că aplicarea dreptului intern prin decizia contestată ar fi dus la încălcarea acestuia articol al Convenției.
În ce privește criticile aduse modului de calcul, tribunalul a constatat că la dosar a fost depusă documentația ce a stat la baza emiterii deciziei, din care rezultă că modul de calcul se întemeiază pe adeverințele de salarizare depuse de angajatorii contestatorului. Contestatorul nu a solicitat o expertiză de specialitate, care să verifice modul efectiv de calcul, nu a precizat ce cuantum al pensiei îl apreciază ca fiind cel corect. De asemenea, susținerile acestuia în sensul că nu s-ar fi avut în vedere unele drepturi salariale sunt lipsite de orice suport probator. În aceste condiții, tribunalul nu a reținut erori în modul de calcul al pensiei.
De asemenea, tribunalul nu a constatat nici încălcări ale actelor normative interne în baza cărora a fost emisă decizia atacată.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs contestatorul, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art.304 1 Cod pr. civilă.
Arată recurentul că prin decizia contestată s-a recalculat pensia aflată în plată și s-a stabilit cuantumul acesteia în baza Legii nr. 119/2010 (art.1 lit. a), pensia fiind redusă drastic, iar în mod eronat instanța de fond a apreciat că recalcularea pensiei s-a făcut în mod legal, apreciind că în speță nu a avut loc o încălcare a art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, apreciind suplimentar că ingerința statului în dreptul de pensie este justificată și deci, legală.
Se învederează că potrivit art.1 alin.1 pct. a din Legea nr. 119/2010, pensiile de serviciu ale personalului devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, iar conform art. 3 din Legea nr.119/2010, pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, potrivit alin.2 al art.3, în situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin.1, care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Se arată că instanța de fond a fost învestită cu analizarea legalității decizie emise prin prisma legilor în vigoare, dar și a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar chiar dacă, în exercitarea atribuțiilor sale, Curtea Constituțională - ce este, potrivit disp. art. 1 și 2 din Legea privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, garantul supremației Constituției României, asigurând controlul constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, a regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului - are posibilitatea raportării și la dispozițiile internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului, statuările acesteia, aflate în contradicție cu cele ale forurilor internaționale competente să interpreteze aceste prevederi, nu pot fi reținute de instanțele judecătorești sesizate cu soluționarea unui litigiu în care își găsesc aplicarea.
Se învederează că instanțele judecătorești sunt obligate, în temeiul art. 20 din Constituția României și a obligațiilor pe care România și le-a asumat în urma ratificării acestor pacte, convenții și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, să ignore legile interne și interpretările Curții Constituționale a României care contravin reglementarilor internaționale și interpretărilor date acestora de organele abilitate.
Se conchide că prin aplicarea cu prioritate, față de cele interne, a dispozițiilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și a interpretărilor acestor dispoziții date de forurile internaționale competente, instanțele de judecată nu încalcă prevederile art.11 alin.3 din Legea nr.47/1992, potrivit cărora deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor și nici pe cele ale art.31 din aceeași lege, conform cărora decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, cu atât mai mult cu cât deciziile invocate anterior sunt de respingere a obiecțiilor de neconstituționalitate, iar nu de admitere a acestora.
Curtea Europeană, arată recurentul, a constatat că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture, din oficiu sau la cererea părților, prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
Ca atare, constatarea anterioară a constituționalității Legii nr.119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare Convenției.
Instanța de fond a ignorat la pronunțarea hotărârii încălcarea frapantă și gravă a dispozițiilor art.1 al primului Protocol adițional ale Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, coroborate cu cele ale art. 14 din Convenție.
Susține recurentul că instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ce statuează, la alin.1, că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional
Tribunalul avea obligația, conform susținerilor recurentului, de a verifica respectarea acestor dispoziții prioritare ale dreptului internațional, instanța națională fiind obligată să interpreteze aceste norme în concordanță cu reperele statuate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a cărei practică se află în continuă dezvoltare și evoluție a concepțiilor, cu exigențe permanent sporite în garantarea drepturilor ocrotite de Convenție.
Această jurisprudență are o aplicare directă în dreptul intern și, în virtutea principiului subsidiarității, interpretarea se impune și instanțelor interne (în acest sens, se invocă decizia nr.81/1994 a Curții Constituționale).
Așadar, în opinia recurentului, instanța de fond avea obligația de a cerceta măsura în care situația de fapt a recurentului - contestator se înscrie în situația menționată la art. 1 din Convenție, respectiv de a verifica următoarele aspecte: dacă partea reclamantă deține un „bun” existent; dacă a apărut o ingerință a statului asupra dreptului la respectarea bunului; dacă ingerința îndeplinește condițiile: legalității; a existenței unui scop legitim (sau de utilitate publică) în acord perfect cu interesul general; a proporționalității rezonabile a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit;a prezervării unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății; a nediscriminării.
În ceea ce privește pensia de serviciu (specială), din punctul de vedere al naturii juridice, recurentul arată că nu trebuie să se confunde și nici să nu se suprapună cu cea de pensie de drept comun, dreptul la pensia de serviciu născându-se în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea internă, distinct de dreptul la pensie din sistemul general.
Se învederează că începând cu hotărârea pronunțată în Cauza Stec și alții contra Regatul Unit, Curtea a abandonat definitiv (în materie de pensii și alte drepturi de securitate socială) distincția dintre beneficiile contributive și necontributive (plătite din resurse bugetare), ambele fiind deopotrivă și fără echivoc considerate ca situându-se sub protecția art.1 al primului Protocol adițional la Convenție, ca bunuri proprietate individuală.
În plus, Curtea a adăugat că atunci când un stat alege să instituie prin legea internă o schemă (un regim) de pensii, toate drepturile individuale și interesele derivând din această schemă cad sub incidența art.1 al Protocolului nr.1 și art. 14 din Convenție, indiferent de plata sau nu a unei contribuții la schemă sau a scopurilor pentru care schema de pensii a fost fondată (Cauza Andrejeva contra Letonia, în care s-a reținut încălcarea art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 al Protocolului nr.1).
Art. 1 al Primului Protocol adițional nu pune restricții libertății statelor de a decide dacă să pună în practică orice formă de schemă de securitate socială sau în a alege tipul sau cuantumul beneficiilor ce vor fi generate de schema ce va fi aleasă, însă, deîndată ce statul contractant a pus în vigoare legislația care acordă plata dreptului de securitate socială (indiferent dacă este sau nu condiționată de o prealabilă plată de contribuții), această legislație trebuie considerată ca generând un interes pecuniar ocrotit de art.1 al Protocolului nr.1 și art.14 din Convenție, pentru toate persoanele care satisfac cerințele legale de pensionare (cauzele Stec și alții contra Regatului Unit, Andrejeva contra Letonia).
Curtea a observat, arată recurentul, că în materie de pensii, odată ce o persoană a fost admisă într-o funcție publică, acea persoană a dobândit un drept (de a primi pensia corespunzătoare prevăzută de lege pentru îndeplinirea serviciului public), care constituie un „bun” în sensul art.1 al Protocolului nr.1 (cauzele Azinas contra Cipru, Apostolakis contra G.). Dreptul la alocația de pensie constituie un drept patrimonial, în sensul art.1 al primului Protocol adițional, fiind suficient stabilit de autoritățile naționale în baza legislației în vigoare (cauzele Gauygusuz contra Austria și Bunchen contra Republica Cehă).
Se concluzionează astfel că și pensia de serviciu stabilită de autoritățile române printr-o decizie administrativă de pensionare, în baza legii, reprezintă un „bun”, partea reclamantă exercitând acest drept prin încasarea lunară a pensiilor, după data pensionării.
Consideră recurentul că este inacceptabil argumentul instanței de fond potrivit căruia nu există o ingerință asupra proprietății în caz de reducere a pensiei sub pretextul că viitorul cuantum ce va fi plătit va fi calculat în concordanță cu noile norme legale incidente, dimpotrivă, CEDO statuând că dacă statul reduce total sau parțial pensia ocupațională publică sau pensia de serviciu necontributivă (prin lege sau ca măsură disciplinară), este inevitabilă concluzia că acea reducere a operat ca o ingerință asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizată în lumina art. 1 al Protocolului nr.1 (cauzele Azinas contra Cipru, Banfield contra Regatul Unit, Apostolakis contra G.).
Așa cum s-a reținut și în alte cauze, reducerea cuantumului pensiei sau întreruperea plății acesteia reprezintă o ingerință ce trebuie justificată (cauzele Kjartan Asmudsson contra Islanda, Rasmussen contra Polonia, Wieczorek contra Polonia).
Se învederează că prevederile abrogative ale art. 1-3 din Legea nr. 119/2010 (menținute și prin art. 196 lit.i din Legea nr.263/2010) au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu, fapt ce reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului și asta chiar dacă acest „bun” (pensia de serviciu) a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun.
În opinia recurentului, având în vedere că pensia de serviciu a fost total suprimată, fiind abrogată însăși această instituție juridică în integralitatea ei, această situație poate echivala cu o veritabilă privare de proprietate, fiind vorba de o eliminare integrală și ireversibilă a dreptului, iar nu de o suspendare sau amânare a plății acestuia ori o reducere parțială de cuantum.
Testul de proporționalitate a ingerinței invocate de către instanța de fond constă în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate în caz de privare de proprietate, iar chiar dacă compensația nu trebuie să fie integrală în anumite circumstanțe, totuși ea trebuie să fie rezonabilă.
Susține recurentul că acordarea în locul vechiului bun (pensia de serviciu), a unui alt bun (pensia de drept comun) cu o valoare substanțial și vădit diminuată, nu se încadrează în limitele rezonabilului.
Consideră recurentul că tribunalul ar fi trebuit sa procedeze la analizarea condițiilor ingerinței statului asupra dreptului la respectarea bunurilor, condiții fixate de Convenție:a. legalitatea; b. existența unui scop legitim în acord perfect cu interesul generale;c. proporționalitatea rezonabilă a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit;d. prezervarea unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății;e. nediscriminarea.
În opinia recurentului, instanța de fond ar fi trebuit să verifice cu prioritate dacă ingerința în cauză a satisfăcut cerințele legalității și nu a fost arbitrară (cauzele Beyeler contra Italia, Iatridis contra G., Wieczorek contra Polonia).
Principiul legalității comportă trei aspecte: existența normei legale care reglementează ingerința, caracteristicile normei legale, aplicarea normei într-o manieră care să nu fie vădit eronată sau arbitrară.
În ceea ce privește ingerința, aceasta este prevăzută de lege, respectiv de art. 1-3 din Legea nr. 119/2000, ingerința producându-se în baza unei norme legale în materie.
Întotdeauna principiul legalității mai presupune ca norma aplicată din dreptul intern să fie suficient de accesibilă, precisă și predictibilă (cauzele Hentrich contra Franța, Beyeler contra Italia).
În acest sens, este necesar ca reglementările legale interne să prevadă în mod clar și neechivoc, timp de mai mulți ani, că o anumită cauză atrage pierderea totală sau parțială a pensiei de serviciu (ocupaționale), iar pensionarul să poată cu ușurință cunoaște aceste dispoziții ale legii, lipsite de orice ambiguitate, fiind prevenit asupra consecințelor intervenirii respectivelor cauze legale exacte de încetare a acordării pensiei (cauzele Banfield contra Regatul Unit, Rasmussen contra Polonia).
Or, în cazul de față, nicio dispoziție din legislația specială sau generală a pensiilor în vigoare la momentul recalculării nu prevede printre cazurile legale de încetare a plății pensiilor de serviciu dificultățile financiare ale bugetului de pensii.
Mai mult, instanța de fond ar fi trebuit să observe că stabilitatea și coerența plății pensiilor este garantată expres de către stat, care și-a asumat necondiționat obligația finanțării deficitului bugetului de pensii (art. 16 din Legea nr.19/2000, reluat și de art. 26 din Legea nr.263/2010).
Se conchide că în mod evident condiția legalității ingerinței nu este îndeplinită, deoarece aceasta implică și o accesibilitate, precizie și predictibilitate a normei legale interne, iar în cazul de față, stabilitatea, siguranța și coerența legislativă rezonabil sperată a fost înfrântă fără nicio prevenire prealabilă, care să fie lipsită de ambiguitate, încălcându-se astfel art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Referitor la erorile la calculul pensiei, recurentul învederează că instanța de fond a reținut că din actele depuse la dosar nu au reieșit erori de calcul, însă printr-o simplă verificare a buletinului de calcul și a Anexei nr. 1 din OUG nr. 1/2011 rezultă mai multe erori, lipsuri sau neconcordanțe.
Astfel, membrul de sindicat a avut mai multe grade militare, pentru care în Anexa 1 la OUG nr.1/2011, solda minimă este în cuantum mult mai mare decât venitul menționat de intimată în buletinul de calcul al deciziei contestate sau în adeverințele care cuprind sume identice cu cele din buletinul de calcul.
În urma comparării acestor date, arată recurentul, reiese că de fapt, cuantumul veniturilor din buletinul de calcul și adeverința/situația veniturilor este semnificativ mai mic decât cuantumul soldei minime pentru gradul deținut de membrul de sindicat.
De asemenea, se învederează că adeverințele de venituri nu evidențiază, astfel cum ar fi legal și corect, componența venitului, respectiv cât constituie brută, cât este solda minimă, cât din venitul respectiv sunt prime, sporuri sau alte drepturi bănești.
Așadar, este posibil ca venitul lunar menționat în adeverința de venituri să fie mai mare decât solda minimă menționată în anexa la OUG nr.1/2011, dar acel venit să fie compus din prime, sporuri și alte drepturi bănești, iar cuantumul soldei care compune respectivul venit să fie mai mic decât cel menționat în Anexa nr. 1 la OUG nr.1/2011.
Astfel, chiar și pentru perioadele în care venitul din buletinul de calcul și adeverință este mai mare decât solda minimă, nu se poate ști dacă acest venit reprezintă solda din luna respectivă sau include și alte drepturi bănești.
Referitor la proporționalitatea măsurii, recurentul arată că în expunerea de motive a Legii nr. 119/2010, depusă de inițiator la Parlament, există două motive care corespund condiției scopului legitim: continuarea crizei economice și anul 2009 și extinderea acesteia în anul 2010, ce atrage necesitatea asigurării sustenabilității financiare a sistemului de pensii publice, eliminarea privilegiilor din legile sistemelor speciale de pensii publice.
Se arată că este necesară însă o proporționalitate rezonabilă între ingerință (mijloacele utilizate) și scopul legitim urmărit, iar CEDO a acceptat că, în sens larg, poate reprezenta un scop legitim protecția sistemului economic al țării, în contextul necesității instituirii unui sistem de securitate socială viabil și a capacității reduse a bugetului național. Dar instanța europeană a subliniat că, și în acest caz, este obligatoriu să se determine dacă a existat un raport rezonabil de proporționalitate între mai sus menționatul scop legitim și mijloacele utilizate, în fiecare caz în speță (cauzele Andrejeva contra Letonia și Bunchen contra Republica Cehă). Ingerința trebuie să fie proporțională în mod rezonabil cu scopul urmărit (cauzele J. și alții contra Germania, Wieczorek contra Polonia).
Procedând la o asemenea verificare concretă, două condiții preliminare, comune ambelor scopuri legitime invocate (criza economică, respectiv eliminarea privilegiilor unor pensionari), constau în păstrarea îndeplinirii condițiilor de pensionare specială de către partea reclamantă și lipsa caracterului discreționar al ingerinței. Partea reclamantă nu a încetat să îndeplinească condițiile legale ale pensiei speciale acordate, deci, nu poate fi invocată existența proporționalității în sensul reținut în Cauza Rasmussen contra Polonia.
Sub aspectul asigurării sustenabilității bugetului de asigurări sociale în condițiile de criză economică, condiția proporționalității impune motivarea suficientă a mijloacelor utilizate, acționarea de către stat într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecință, iar privarea de proprietate, servind interesului public, trebuie să urmărească scopul legitim prin mijloace proporționale în mod rezonabil cu scopul urmărit.
Principiul „bunei guvernări” impune ca atunci când o problemă de interes public apare, autoritățile publice să acționeze într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecvență (cauzele Beyeler contra Italia, Moskal contra Polonia), iar dacă mijloacele utilizate sunt insuficient motivate, este încălcată Convenția (cauza Beyeler contra Italia).
Se învederează că obligația statului de a motiva ingerința (actul normativ - Legea nr. 119/2010) rezultă expres și din dispozițiile art. 6 și art.7 din Legea nr.24/2000, trebuind să existe o expunere de motive a legii însoțită de un studiu de impact, cu soluții care „trebuie să fie temeinic fundamentate”, în baza evaluării preliminare a impactului noilor reglementări.
Însă, așa cum remarcă expres și Curtea Constituțională în cuprinsul deciziei nr.873/2010, se poate cu ușurință observa că la secțiunea a 4-a din expunerea de motive, intitulată „Impactul financiar asupra bugetului național general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (5 ani)”, nu se face nicio precizare cu privire la modificarea aspectelor bugetare, deci nu a fost temeinic fundamentată această măsură.
Cu privire la obligația statului de a acționa într-un timp adecvat, se arată că pentru a exista un raport de proporționalitate față de caracterul pur temporar și excepțional al crizei economice, trebuie ca și mijloacele utilizate/prin ingerința asupra dreptului de proprietate să fie tot temporare.
Potrivit deciziei nr.46/2002 a Curții Constituționale, „în cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziții legale, printr-un act normativ de același nivel.”
Se conchide că statul avea posibilitatea de a diminua temporar, pe perioada existenței dificultăților economico-financiare, pensiile speciale cu posibilitatea reluării imediate în plată a acestora în momentul în care condițiile care au determinat luarea măsurii ar fi dispărut.
Or, mijlocul folosit (al eliminării definitive a dreptului la pensia de serviciu) nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluțiile adecvate.
Acest scop legitim (al apărării față de criza economică) justifică numai măsuri pe durata determinată a crizei, deci temporare, precum suspendarea temporară a exercițiului unui drept (cum ar fi cel la pensie de serviciu).
Prin urmare, o dată în plus, în speță a fost încălcat art.1 al Primului Protocol adițional, pentru nerespectarea condiției proporționalității.
Și pentru al doilea scop legitim invocat, al eliminării privilegiilor, arată recurentul, mijloacele utilizate nu sunt într-un raport de proporționalitate cu acest scop urmărit.
Așa cum s-a reținut și prin decizia nr.20/2000 a Curții Constituționale și din natura juridică a dreptului la pensie de serviciu, acest drept, fondat pe un regim profesional public special de securitate socială, nu reprezintă un privilegiu și are o justificare obiectivă și rațională, fiind o compensație pentru inconvenientele majore ce rezultă din rigoarea și riscurile deosebite ale statutelor profesionale speciale.
Aceste categorii profesionale speciale au acumulat un stagiu complex (atât contributiv, cât și privativ, simultan cu îndeplinirea unor obligații profesionale deosebit de restrictive și riscante), deci nu se află într-o situație similară cu celelalte categorii nesupuse unui astfel de regim ocupațional, iar principiul „echilibrului echitabil” între cerințele interesului general al societății și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, implică necesitatea unui raport rezonabil între mijloacele folosite și scopul urmărit a fi realizat, în contextul regulii statuate de prima frază a primului alineat al art. 1 din primul Protocol adițional, stabilirea faptului dacă a existat un asemenea echilibru necesită o examinare completă a diferitelor aspecte incidente în speță, cum ar fi conduita autorităților sau a părții reclamante (Cauza Beyeler contra Italia).
Astfel, dacă autoritățile pot acționa oricând în sensul ingerinței asupra proprietății (de exemplu, prin eliminarea pensiei de serviciu), atunci drepturile proprietarului sunt întotdeauna restricționate, prin crearea unei continue incertitudini și insecurități, fiind încălcat art.1 al Protocolului nr.l (Cauza Beyeler contra Italia).
Membrului de sindicat nu i se poate reproșa conduita acestuia, deoarece acesta s-a achitat de stagiul complex prevăzut de regimul profesional public special de securitate socială, care era obligatoriu.
De asemenea, nu a putut contribui la o schemă privată de pensii, deoarece autoritățile au adoptat tardiv Legea nr.411/2004, partea reclamantă nemaiputând în mod obiectiv realiza stagiul cerut de această lege înainte de data pensionării.
Se concluzionează că membrul de sindicat se află într-o situație de vulnerabilitate financiară socială sub aspectul mijloacelor de subzistență, deoarece statutul profesional i-a impus interdicții profesionale, concomitent cu suportarea riscurilor profesionale și a altor obligații statutare deosebite.
Or, în urma supunerii membrului de sindicat la toate aceste privațiuni economice și sociale, este excesivă și disproporționată lăsarea acestuia fără compensația materială adecvată și proporțională privațiunilor suportate, fiind pus intempestiv într-o situație neprevăzută, de mare dificultate și marginalizare socială, prin reducerea unicei surse de venit.
Se concluzionează că în mod eronat instanța de fond a respins contestația formulată, ignorând probatoriul administrat în cauză, practica europeană în materie, omițând să constate că în speță a operat o ingerință disproporționată din partea statului prin eliminarea pensiilor speciale și revizuirea pensiei membrului de sindicat, cu consecința diminuării substanțiale a acesteia.
Se solicită pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii contestației și anularea deciziei de revizuire.
Intimatul M. Administrației și Internelor a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Referitor la critica recurentului în sensul că instanța de fond a încălcat art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor incidente, inclusiv prin prisma Protocolului 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței instanței de la Strasbourg.
Astfel, așa cum s-a arătat în precedentul prezentelor considerente obiectul cauzei este dat de o contestație împotriva unei decizii de pensionare și la emiterea căreia a fost avut în vedere un act normativ ulterior transformării pensiei de serviciu a recurentului din prezenta fază procesuală în pensie în sistemul public de pensii.
Pe de altă parte, pensiile de serviciu reglementate de legiuitor pentru anumite categorii socioprofesionale au fost compuse dintr-o parte contributivă, identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea Legii nr. 19/2000 în prezent abrogată și înlocuită cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat și o parte necontributivă care se achită de la bugetul de stat.
Prin adoptarea Legii nr. 119/2010 și a O.U.G. nr. 59/2011 titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei pana la limita corespunzătoare a beneficiului contributiv, ceea ce nu reprezintă o ingerință din perspectiva dreptului de proprietate în raport de prev. art. 1 din Protocolul nr. 1.
Cu privire la drepturile de creanță, prin Hotărârea CEDO în cauza F. și alții contra României s-a statuat că statele părți la Convenție dispun de o marja largă de apreciere pentru reglementarea politicii sale sociale și poate alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului, respectiv stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice.
În aceeași hotărârea s-a statuat că reducerea pensiilor constituie o modalitate de echilibra bugetul și de a corecta diferențele existente între sistemele de pensii.
Curtea Europeană, confirmând practica interpretărilor date de Curtea Constituțională începând cu decizia nr. 871/2010 și decizia nr. 1237/2010, care au statuat că pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public, iar acordarea suplimentului ca element al pensiei de serviciu constituie o compensație pentru anumite categorii socio-profesionale supuse unui statut special, compensație care ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale.
Cu privire la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească ingerința statului pentru a nu conduce la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, deși recurentul le analizează separat pe fiecare în parte, respectiv existența bunului, ingerința să fie legală, să urmărească un scop legitim, să respecte raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit de realizat, Curtea va reține că și condiția legalității ingerinței statului este îndeplinită fiind prevăzută de un act normativ, respectiv O.U.G. nr. 1/2011, O.U.G. nr. 59/2011.
Scopul legitim, așa cum a fost definit de hotărârea CEDO sus-menționată este de a echilibra bugetul de stat și a corecta diferențele existente în sistemele de pensii.
Reducerea pensiei recurentului nu poate fi considerată nerezonabilă sau disproporționată pentru că nu a fost atins acel prag de dificultate pentru a se putea constata o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Raportul de proporționalitate este definit de faptul că reforma sistemului de pensii a fost fundamentată pe motive obiective, respectiv deficiențele economice și corectarea inegalităților între diferite sisteme de pensii.
Așa cum s-a mai arătat, statul are dreptul de a-și stabili politica în domeniul social și de a corecta diferențele între sistemele de pensii, situație în care nu se poate spune că s-a încălcat principiul drepturilor câștigate.
Deși recurentul susține că există erori cu privire la calculul pensiei, iar instanța de fond a reținut că din actele depuse la dosar nu au reieșit erori de calcul, însă printr-o simplă verificare a buletinului de calcul și a Anexei nr. 1 din O.U.G. nr. 1 rezultă mai multe erori, lipsuri sau neconcordanțe, Curtea va reține că aceasta este nefondată întrucât, pentru a se constata eventualele erori, trebuia efectuată o expertiză de specialitate care să stabilească eventualele erori de calcul sau neconcordanțe.
Atâta timp cât nu s-a efectuat o lucrare de specialitate în sensul arătat mai sus, nu se poate conchide că există erori la calculul pensiei.
De reamintit este că, potrivit art. 3307 alin. 4 Cod pr. civilă, „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
De asemenea, conform art. 99 lit. ș din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, constituie abatere disciplinară pentru judecători „nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii”.
Așa cum s-a arătat și în Cauza F. și alții contra României, reducerea pensiilor, deși substanțială, a constituit o modalitate de integrare a acestor pensii în sistemul general de pensii, menită să asigure echilibrul bugetar și să corijeze disparitățile existente între diferitele sisteme.
În aceeași decizie s-a menționat că reforma sistemelor de pensii nu a avut efect retroactiv și nu a adus atingere dreptului la prestații sociale, dobândit în virtutea contribuțiilor vărsate în timpul anilor de serviciu.
Trebuie amintit că pensiile de serviciu au fost stabilite inițial pentru anumite categorii socio-profesionale, fiind alcătuite din două componente: pensia contributivă plătită de bugetul de stat din bugetul asigurărilor de stat și pensia suplimentară suportată din bugetul de stat fără plata vreunei contribuții.
Prin decizia nr. 871/2010 a Curții Constituționale, referitoare la excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 119/2010, s-a statuat că prevederile acestui act normativ sunt constituționale, nefiind discriminatorii, aplicându-se tuturor pensiilor speciale.
În raport de aceste considerente, în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă coroborat cu art. 3041 Cod pr. civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de contestatorul S. C. Militare Disponibilizate în rezervă și în retragere în numele și pentru membrul său de sindicat B. T. C. cu domiciliul ales la Cabinetul de avocatură C. G. cu sediul în București, .. 4, ..4, ., împotriva sentinței civile nr. 516 din 20 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții M. A. Naționale Departamentul Financiar Contabil cu sediul în București, . și C. S. de Pensii a Ministerului A. Naționale cu sediul în București, .. 7-9, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 24 octombrie 2013.
Președinte, Judecători,
M. P. C.-M. M. A.-M. R.
Grefier,
C. G.-A.
Red. MP
2 ex./15.11.2013
d.f._ - Tribunalul Prahova
j.f.B. M.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Asigurări sociale. Decizia nr. 1646/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Obligaţie de a face. Hotărâre din 04-06-2013, Curtea de Apel... → |
|---|
