Recalculare pensie. Decizia nr. 1588/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1588/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 4957/114/2012
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 1588
Ședința publică din data de 4 iunie 2013
Președinte - V. S.
Judecători - E. M.
- C. Ș.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții D. R. și D. B. -reprezentat legal de D. R., ambii cu domiciliul în B. ., județul B., împotriva sentinței civile nr.1602 din 27 noiembrie 2012 pronunțată de T. B., în contradictoriu cu pârâții T. B., cu sediul în B., ..8, județul B., C. De A. Ploiești, cu sediul în Ploiești, .. 4, județul Prahova, M. Justiției, cu sediul în București ., sector 5, Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, cu chemații în garanție Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.), cu sediul în București, ..1-3, sector 1, C. Județeană de Pensii B., cu sediul B., ., județul B., C. Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, cu sediul în București, ., sector 1.
Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 28 mai 2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, când, în urma deliberării, a dat următoarea decizie:
C u r t e a:
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._ reclamanții D. R. și D. B.-minor, reprezentat legal de D. R., au chemat în judecată pe pârâții T. B., C. de A. Ploiești, Ministerul Finanțelor Publice, chemat în garanție C., C. de Pensii B. si C. Națională de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale București solicitând: .- recalcularea decizie de pensionare nr._/2008 în sensul calculării sporului de 15% începând cu data de 01.01.2009, data pensionării anticipate, indus în salariul de bază al tuturor magistraților, începând cu această dată, prin legea unică de salarizare, de către C. de Pensii B., în ceea ce-l privește pe reclamantul D. R., precum și continuarea ei în plată; .- recalcularea decizie nr._/2005/2008/2009 privind acordarea pensiei de urmaș pentru minorul D. B. avându-se în vedere procentele de 50% si 15% de la data când au fost ele acordate prin acte normative si de care beneficiază toți magistrații, pensionari si în activitate de către C. de Pensii B., M. Justiției C. Națională de Pensii si alte Asigurări Sociale precum și continuarea ei în plată până la vârsta admisă de lege; .- obligarea pârâtelor în solidar la plata actualizată cu indicele de inflație la momentul plății efective a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50%, precum și a celui de 15%, spor de confidențialitate, calculate de la data emiterii/calculării pensiei de urmaș pentru minorul D. B. (cumulat 65%) precum si pentru reclamantul D. R. (15%) de la data emiterii și în continuare precum și a dobânzii de referință BNR pentru ultimii trei ani, sporuri stabilite prin acte normative speciale și menținute prin Deciziile nr. 21/10.03.2008 și nr. 46/15.12.2008 pronunțate de ÎCCJ prin admiterea recursurilor în interesul legii;.- obligarea chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice la disponibilizarea si alocarea sumelor ce vor fi calculate si admise de instanță către T. B. spre a fi virate în conturile reclamanților; .- stabilirea coeficientului de încadrare potrivit legii la data preluării sale de la C. de Conturi României către M. Justiției; .- obligarea pârâților T. B., C. de A. Ploiești și M. Justiției la plata sumei de_ lei cu titlul de daune morale pentru faptul că T. B. prin Președinte a refuzat să-i elibereze sau să-i transmită Casei de Pensii B. cele două adeverințe solicitate în vederea recalculării deciziilor de pensionare si de pensie de urmaș, creându-le astfel importante daune nu numai materiale dar și morale prin refuzul nejustificat de aplicare a legii.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că, ceea ce-l privește pe minorul D. B., s-a emis decizie de pensie de urmaș urmare a decesului mamei sale, D. L. V. -fost judecător al acestei instanțe, decedată la data de 29.03.2005- în procent de 75% din venitul brut al acesteia la data decesului. Ulterior stabilirii drepturilor sale de moștenitor, prin acte normative, decizii ale ÎCCJ, salariile în plată a judecătorilor au suferit modificări esențiale prin aplicarea unor procente de 50% si 15% la salariul brut, situația în care, potrivit art.85 alin2 din Legea nr. 303/2004 republicată, pensia de urmaș prevăzută la art. 84 din aceiași lege se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător în activitate, în condiții identice de funcție, vechime, grad al instanței cu luarea în considerare, în procent a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu precum și a sporului de vechime.
A precizat că a făcut demersuri la conducerea Tribunalului B. pentru obținerea adeverinței cu salariul unui judecător în condiții egale de vechime grad pentru a fi comunicate Casei de Pensii B., dar cererea a fost refuzată fără o justificare legală.
A apreciat reclamantul D. R. că era îndreptățit să i se elibereze adeverința din care să rezulte sporul de 15% întrucât sporul de 50% i-a fost adăugat la salariul brut din ultima lună de activitate, respectiv decembrie 2008, fără să i se fi adăugat si sporul de 15% așa cum este admis și ordonat prin recursul în interesul legii pronunțat de ÎCCJ, prin Decizia nr. 46/15.12.2008 publicată în M.O. al României Partea I nr. 495/16.07.2009.
Referitor la capătul de cerere privind legala stabilire a coeficientului de încadrare la data preluării sale de către pârâtul M.J. în luna decembrie 2003, reclamantul a arătat că a funcționat ca judecător financiar în C. Colegiului Jurisdicțional fiind și președinte al acestei instanțe, iar la data numirii sale prin Decret Prezidențial i-a fost stabilit un salariu de încadrare, echivalent salariului oricărui președinte de Tribunal, potrivit Legii nr. 52/1991, anexa 3, poziția B1. Ulterior prin acte normative - OUG nr. 177/2003, art. 39 alin2 acest coeficient a fost modificat, respectiv coeficientul aplicat era unul similar cu al vicepreședintelui unei Curții de A., adică 19,5%, situație ce privește perioada 01.12._06.
Începând cu perioada decembrie 2003 și în continuare, adică până la pensionarea sa anticipată, începând cu 01.01.2009, coeficientul de încadrare ar fi trebuit să fie 17, având în vedere că nu mai deținea o funcție de conducere în cadrul Tribunalului B., ci una de execuție, care trebuia să i se aplice un coeficient de salarizare de 17, corespunzător unui judecător cu grad de Curte de A..
A mai arătat că în baza OUG nr. 177/2003 a fost preluat de către instanțele judecătorești ordinare stabilindu-i se o indemnizație lunară prin aplicarea coeficientului de ierarhizare judecătorilor Tribunalului, deși conform legii trebuia să beneficieze de indemnizația stabilită prin aplicarea coeficientului de multiplicare, corespunzător judecătorilor de Curte de A..
Reclamantul a susținut și că în baza OUG nr. 117/2003, judecătorii financiari urmau a fi propuși de CSM pentru a fi numiți de instanțele judecătorești, prevăzute de art. 2 în raport de opțiunile acestora.
Or, la data intrării în vigoare a OUG nr. 177/2003 erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 92/1992, iar potrivit dispozițiilor art. 47, judecătorii și procurorii, cu excepția celor stagiari, sunt numiți prin Decret al Președintelui României la propunerea CSM. Conținutul art.5 din OUG nr. 117/2003 se referă la numire, ceea ce atestă că nu a avut loc un transfer sau promovarea judecătorilor financiari în sensul art. 69 din acest act normativ, numirea făcându-se la instanța la care a fost numit, respectiv C. de Conturi a României, Camera de Conturi B., Colegiul Jurisdicțional B..
Numirea sa s-a făcut la instanța la care reclamantul nu a opționat, respectiv C. de A. Ploiești, ci la T. B. astfel că, devin incidente principiile si normele de drept comun în condițiile în care, OUG nr. 117/2003 nu conține dispoziții speciale cu privire la judecătorii financiari, numiți prin preluare.
Dispozițiile de drept comun se regăsesc în art. 169 CM potrivit cărora, în cazul unui transfer al întreprinderii, al unității sau al unor parțiale ale acestora (Colegiul Jurisdicțional B.) către alt angajator (M. Justiției), salariații beneficiază de protecția drepturilor lor potrivit legii, toate drepturile cedentului care decurg dintr-un contract sau un raport de muncă existent, la data transferului, fiind transferate integral cesionarului.
Aceste dispoziții de drept comun sunt în concordanță si cu normele comunitare, respectiv art. 3, Secțiunea a II-a din Directiva nr. 77/187/14.02.1977 a CEE.
Prin urmare în cazul său fiind vorba de o preluare a activității Curții de Conturi a României de către instanțele judecătorești, salarizarea judecătorilor numiți în magistratură în condițiile art. 5 din OUG nr. 117/2003 si art. 47 din Legea nr. 92/1992, în vigoare la acel moment, trebuia să fie făcută prin păstrarea coeficientului de multiplicare de care judecătorii financiari au beneficiat, în raport cu normele de drept comun menționate.
A mai arăta reclamantul că nu punea în discuție dobândirea gradului de judecător de Curte de A., ci dreptul de o recunoaștere a eronatei încadrări făcută de pârâtul M. Justiției cu consecința recalculării drepturilor ce i se cuvin, inclusiv a deciziei de pensionare anticipată contestată.
A arătat reclamantă că aceste drepturi salariale sunt considerate de CEDO ca fiind dreptul de proprietate imprescriptibil.
Referitor la chemarea în judecată a pârâtei C. reclamantul a precizat că această instituția a fost chemată în judecată întrucât prin obiectul său de activitate poate lămuri înțelesul discriminării la care a fost supus minorul D. B. prin neaplicarea din vina efectivă a președintelui Tribunalului B. a textului și a prevederilor legale ale legii, în egală măsură cu discriminarea făcută de pârâtul M.J. în maniera încadrării salariale aplicată unor judecători financiari, în raport cu cei care, crezând în drepturile legale ce li se cuvin, nu au formulat acțiuni, ca cea de față.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OUG nr. 117/2003, Legea nr. 53/2003, Deciziile ÎCCJ nr. 2525/2006, nr. 21/2008 și nr. 46 /2008 Hotărârea nr._/1154/18.10.2007 a CSM, Ordinul nr. 113/2008 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, art. 84 din Legea nr. 303/2004, în susținere depunându-se înscrisuri.
Pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B., M. Justiției, Pârâta C. Județeană de Pensii B. au formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, ultimii doi pârâți solicitând, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul C. a formulat întâmpinare prin care și-a exprimat un punct de vedere cu privire la speța dedusă judecății, în baza disp. OG nr. 137/2000.
T. B. a pronunțat sentința civilă nr.1602 din 27 noiembrie 2012 prin care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice. A respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, a Casei Județeană de Pensii și a Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Prin aceeași sentință a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanți.
Pentru a pronunța această sentință, s-au reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, pârâta C.J.P.- B. a precizat că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat recalcularea pensiei sale si a minorului D. B. prin valorificarea anumitor venituri pecuniare, reclamantul recunoscând faptul că, urmare a demersurilor întreprinse, instituțiile în drept să îi elibereze înscrisurile privind drepturile salariale pe care le pretinde nu i-au onorat solicitările, astfel că reclamanții nu pot face dovada temeiului recalculării cuantumurilor pensiilor stabilite prin deciziile contestate.
Potrivit disp. art. 107 alin.3 din Legea nr.263/2010, pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia.
S-a reținut că reclamantul nu a înaintat la C.J.P.- B. nici un document care să ateste veniturile nevalorificate la momentul stabilirii cuantumului pensiei și nici nu a solicitat recalcularea pensiei în funcție de unele venituri.
Pârâta a precizat că nu a emis pe numele reclamanților un act administrativ care să poată face obiectul unei eventuale contestații și nici nu și-a manifestat refuzul față de o anumită solicitare a acestora, astfel încât să poată fi promovată, în termen legal cu acțiune în justiție.
Într-o atare situație de fapt, CSP B. nu se regăsește în vreuna din situațiile reglementate de art. 153 din Legea nr.263/2010, neavând nici o culpă care să lezeze interesele reclamanților, motiv pentru care în prezenta cauză nu dobândește legitimitate procesuală pasivă și în consecință a solicitat admiterea acestei excepții.
Pe fondul cauzei pârâta CJP-B. a invocat disp. art. 107 alin3 și 5 din Legea nr. 263/2010 care stipulează că pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor si/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege nevalorificate la stabilirea acesteia .
Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin 3 și 4 se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.
Din interpretarea celor două texte de lege s-a desprins concluzia că, în cazul în care reclamanții fac dovada anumitor venituri si solicită recalcularea cuantumurilor pensiilor prin valorificarea acestora CJP-B., respectând dispozițiile legale invocate, va proceda la recalcularea acestor drepturi și va acorda aceste drepturi începând cu luna următoare depunerii cererilor de către aceștia.
Pârâta CJP B. a apreciat că solicitarea reclamanților adresată instanței de fi obligată să recalculeze cele două pensii începând cu anul 2009 nu are acoperire legală.
T., examinând probele administrate în cauză a constatat următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, s-a constatat că este întemeiată, astfel că a fost admisă.
Astfel, Ministerul Finanțelor Publice are doar competențe tehnice în legătură cu elaborarea proiectului de buget, pe care îl supune spre aprobare Guvernului, respectiv competențe legate de monitorizarea execuției bugetare, preluarea solicitărilor ordonatorilor principali de credite, de suplimentare a alocațiilor bugetare în vederea asigurării plății drepturilor salariale recurate prin hotărâri judecătorești, neputând conduce, în nici o împrejurare și sub nici o formă la instituirea unei obligații de a face, respectiv de a plăti sume de bani, în afara prevederilor legii bugetului de stat.
Atribuțiile privind recalcularea și plata sumelor solicitate nu revine Ministerului Finanțelor Publice, între acesta si celelalte părți nu există nici un raport obligațional.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de M. Justiției, a Casei Naționale de Pensii Publice și Casei Județene de Pensii B., T. a constatat că nu este întemeiată astfel că a respins-o având în vedere următoarele:
Prin art. 18 alin1 din HG nr. 1275/2005 privind actualizarea anuală a pensiei de serviciu, se stabilește o procedură concretă, respectiv întocmirea listelor cu titularii pensiilor de serviciu și de urmaș aflate în plată, în luna decembrie a fiecărui an.
Instituțiile publice prevăzute la lit. a) printre care si M. Justiției, transmit adeverințele nominale întocmite conform anexelor nr.4-6 la Normele Metodologice, cu datele necesare actualizării pensiilor de serviciu și urmaș, pârâtei CNPP care le comunică caselor teritoriale de pensii în vederea punerii în aplicare.
Actualizarea pensiei de serviciu se face potrivit alin 2 al aceluiași articol, la începutul fiecărui an, în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de Judecătorii și procurorii în activitate.
La art. 19 din același act normativ se prevede că la fiecare actualizare a pensiilor de serviciu, casele teritoriale de pensii vor emite o nouă decizie, pe baza adeverințelor transmise de aceste instituții, iar noua decizie însoțită de o copie a adeverinței în baza căreia s-a efectuat actualizarea, sa fi comunicată pensionarului.
Cum obiectul acțiunii îl constituie recalcularea celor două decizii de pensie în sensul luării în calcul a sporului de 15% și respectiv 50% și având în vedere procedura privind reactualizarea pensiilor prevăzut de textele de lege menționate mai sus, rezultă că aceste instituții au calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei T. a constatat următoarele:
Referitor la capătul de cerere privind recalcularea deciziei de pensionare nr._/15.01.2009 emisă pe numele reclamantului și a deciziei nr._/2005/2008/2009 privind acordarea pensiei de urmaș pentru minorul D. B. în sensul calculării sporului de 15%, începând cu 01.01.2009 data pensionării anticipate pentru reclamant și începând cu data când a fost acordat prin acte normative pentru minor, T. a constatat că este neîntemeiat.
Astfel, sporul de confidențialitate nu s-a regăsit ca și componență salarială în legislația care reglementa salarizarea și alte drepturi ale magistraților, până la apariția Legii nr. 330, lege care a introdus pentru prima oară, pentru magistrați, sporul de confidențialitate de 15% acordat pentru toți magistrații începând cu 12.11.2009.
Prin Decizia nr. 46/2008 a Î.C.C.J invocată de reclamant s-a decis: „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin1 lit. d) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin1 și 2 din Codul deontologic al magistraților și ale art. 78 alin1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art 9 din Codul deontologic al acestora, constată că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenții precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar”.
La pronunțarea acestei decizii, Î.C.C.J a avut în vedere că ”Acest spor nu este prevăzut nici de actele normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și alte categorii de personal din sistemul justiției…”!
În aceste condiții, sporul de confidențialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, de vreme ce el nu este prevăzut de actele normative respective.
Totodată el nu poate fi acordat nici în baza actelor normative specifice care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte instituții și autorității publice care gestionează –secrete de serviciu, acte normative amintite mai sus.
Prin urmare, analizând situația de fapt în raport cu dispozițiile OUG nr. 137/2001, Î.C.C.J. a concluzionat printre altele că, în ceea ce privește însă sporurile la salariul de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.”
„Ca atare, magistrații, magistrații asistenți si personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate, pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea si alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispozițiilor legale amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizație) de bază prevăzut de majoritatea actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.”
În baza acestei decizii, categoriile de personal vizate de decizia respectivă, au formulat acțiuni în instanță prin care au solicitat acordarea despăgubirilor respective reprezentând spor de confidențialitate.
În raport de dispozițiile art. 82 din Legea nr. 303/2004, în forma de la data stabilirii pensiilor reclamanților, la calculul pensiei acestora au fost avute în vedere componentelor salariale care compuneau venitul brut, între care nu se regăsește și sporul de confidențialitate care, așa cum s-a arătat, nu a fost cuprins în actele normative ce reglementează salarizarea.
În raport de cele menționate, instanța a reținut că la data stabilirii pensiilor reclamanților, sporul de confidențialitate nu intra în calculul venitului brut și ca atare, nici la calcul pensiei.
S-a avut în vedere că, într-adevăr, acest spor, în urma acțiunilor promovate a fost acordat prin hotărâri judecătorești, însă a fost acordat cu titlul de despăgubiri, ca urmare a unei fapte de discriminare între diferitele categorii de salariați.
S-a apreciat că, având regimul juridic al despăgubirilor și nu al drepturilor salariale, nu poate intra în baza de calcul a pensiei de serviciu, așa cum a fost ea stabilită de către legiuitor.
În atare situație, angajatorul nu are obligația de a elibera o adeverință cu sporul de confidențialitate, atâta timp cât textul legal obligă clar și imperativ ca la stabilirea cuantumului pensiei să fie avute în vedere sporurile intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu precum și sporul de vechime.
În cauză nu poate fi vorba de o situație discriminatorie atâta timp cât prevederile legale sunt obligatorii și se aplică tuturor persoanelor aflate în aceiași situație, aplicându-se după criteriul obiectiv al bazei de calcul al pensiei de serviciu.
Cum reclamanții nu au obținut printr-o hotărâre judecătorească sporul de confidențialitate până la data pensionării sau în termenul general de prescripție de 3 ani, concluzia care s-a impus a fost aceea că la data pensionării reclamantului sau a stabilirii pensiei de urmaș, reclamantul și autorul minorului nu aveau calitate de beneficiari ai acestui spor.
Referitor la capătul de cerere privind recalcularea Deciziei nr._/20.01.2009 privind stabilirea pensiei de urmaș a minorului D. B. prin luarea în calcul și a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50%, instanța a constatat că este neîntemeiată.
Astfel, minorul D. B. este beneficiarul unei pensii de urmaș, urmare a decesului mamei sale, D. L.-V., fost judecător al Tribunalului B., decedată la 29.03.2005, calculată în procent de 75% din venitul brut al acesteia la data decesului.
Potrivit art. 85 alin2 din Legea nr.303/2004 - republicată și actualizată „pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, precum și pensiile de urmaș prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime….”
Din acest text de lege reiese în mod evident faptul că la actualizarea pensiilor de serviciu trebuie avute în vedere sporurile care au intrat în baza de calcul la nașterea dreptului la pensiei, care este generată de norma de drept în vigoare la acea dată (prin acest text de lege, făcându-se de fapt o aplicare a principiului de drept regit tempus actum).
În speță, s-a reținut că minorul D. B. este beneficiarul unei pensii de urmaș în baza Legii nr. 303/2004, cu drepturi stabilite începând din 29.03.2005, așa cum reiese din decizia de pensie de urmaș nr._/20.01.2009.
Din succesiunea actelor normative care au reglementat pensia de serviciu a magistraților, s-a reținut că art. 81 din Legea nr.303/2004 în forma in vigoare la data nașterii dreptului la pensie de serviciu - urmaș, se prevedea că magistrații cu o vechime de cel puțin 25 de ani în magistratură beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară sau de salariul brut lunar, după caz, și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
Or, la data decesului autorului minorului B. D., nu avea stabilit și sporul în discuție, de 50%, acordarea acestuia încetând conform OG nr. 83/2000 începând cu luna noiembrie 2000.
Prin decizia nr. 21/10.03.2008 ÎCCJ-Secțiile Unite s-a stabilit că „În interpretarea si aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după . OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Cu toate acestea, deciziile în interesul legii au efecte juridice doar pentru viitor și în raport de problema de drept care a generat practica neunitară.
Sporul de 50% a fost obținut de fiecare magistrat aflat în activitate, în mod individual, promovând acțiuni în justiție, ele nu au făcut parte din venitul magistraților în activitate ca drept salarial acordat și plătit în mod lunar.
Prin urmare, pârâtul T. B. nu avea obligația de a include în adeverința nominală cu datele necesare actualizării pensiilor de serviciu, acest spor, deoarece magistrații în activitate nu au mai beneficiat de acest spor, drepturile fiind câștigate individual prin acțiune în instanță, iar plata drepturilor a fost eșalonată până în anul 2016.
Reclamantul nu a făcut niciun demers individual pentru obținerea pe cale judecătorească a sporului de 50% în termenul de prescripție.
Decizia în interesul Legii nr. 21/10.03.2008 a ÎCCJ nu a creat direct un drept în patrimoniul reclamantului, întrucât prin această decizie nu s-a făcut altceva decât să se interpreteze unitar dispozițiile legale apreciate în mod diferit de instanțe de judecată distincte în litigii privind asupra unor drepturi similare.
Natura juridică a deciziei în interesul Legii nr. 21/2008 nu este aceea a unei hotărâri judecătorești obținute, ci reprezintă un îndrumar, o interpretare obligatorie pentru instanțe în soluționarea proceselor aflate pe rol.
Or, așa cum s-a reținut, reclamantul la momentul anilor 2005-2008 nu a inițiat încă demersul procesual privind recunoașterea acestui spor.
Referitor la capătul de cerere privind stabilirea coeficientului de încadrare, potrivit legii, la data preluării reclamantului R. D. de la C. de Conturi de către M. Justiției, respectiv recunoașterea încadrării cu coeficientul de multiplicare aplicat la salarizare 17, corespunzător unui judecător cu grad de curte de apel, T. a constatat că este neîntemeiat.
Astfel, prin OUG nr. 117/24.10.2003 s-a dispus preluarea activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către instanțele judecătorești. Conform susținerilor reclamantului, anterior preluării, acesta a îndeplinit funcția de judecător financiar în cadrul Colegiului Jurisdicțional B., fiind și președintele acestei instanțe, salarizat conform OUG nr. 177/2003, art. 39 al. 2 cu coeficientul de multiplicare 17.
În temeiul disp. art. 5 din OUG nr. 117/_, judecătorii financiari și judecătorii financiari inspectori, în funcție la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, au fost propuși de CSM pentru a fi numiți prin decret al Președintelui României în funcția de judecător, la instanțele judecătorești în raport de opțiunile acestora.
În acest fel, prin Decretul Prezidențial nr.12/2004 – la poziția 36 apare numit în funcția de judecător și reclamantul D. R., începând cu data de 01.12.2003 la T. B., în baza decretului menționat fiind emis Ordinul Min. Justiției nr.554/C din 23.02.2004 pentru salarizarea judecătorilor astfel numiți.
T. a reținut că reclamantul nu a contestat ordinul Ministerului Justiției privind salarizarea sa, inclusiv coeficientul de multiplicare acordat conform art. 42 din OUG nr. 177/2002, astfel că acesta a fost salarizat conform acestui ordin până la . OUG nr. 27/2006 care privește salarizarea magistraților începând cu 01 aprilie 2006, stabilindu-se că indemnizația de încadrare brută lunară se calculează în raport cu nivelul instanțelor, vechimea în muncă în magistratură și funcția deținută, potrivit anexelor 1 – 15.
Obiectivul legiuitorului privind adoptarea acestui act normativ a fost de a considera vechime în funcție ca unic criteriu în delimitarea remunerațiilor magistraților.
În acest sens, prin Ordinul Ministrului nr. 1108/C/5 mai 2006 s-a stabilit pentru fiecare judecător indemnizație de încadrare brută în raport cu nivelul instanței, vechimea în magistratură și funcția deținută potrivit anexelor 1-15 din OUG nr. 27/2006.
Nici de această dată reclamantul nu a uzat de calea contestației Ordinului Ministrului Justiției de salarizare, conform art. 36 din OUG nr. 27/2006.
Reclamantul este pensionar începând cu data de 01.I.2009.
În atare condiții, recunoașterea eronatei încadrări făcută de M. Justiției prin nerespectarea coeficientului de multiplicare, așa cum solicită reclamantul nu mai este posibilă întrucât reclamantul nu a contestat cele două ordine ale Ministerului Justiției de încadrare și salarizare a reclamantului, iar acesta nu mai este în termen să solicite drepturile salariale calculate eronat cu consecințele recalculării drepturilor de pensie ce i se cuvin în baza recunoașterii încadrării corecte.
T. a constatat că jurisprudența în materie depusă de reclamant la dosar a avut ca obiect tocmai contestațiile împotriva ordinelor date de M. Justiției, de acordare a indemnizației de încadrare în raport de coeficientul de multiplicare formulate de judecători și procurori financiari preluați de instanțele judecătorești și parchete, contestații care au fost formulate în termen legal și vin în susținerea ideii reținute de instanță că numai prin contestarea acestor ordine de salarizare date de M. Justiției în instanță în termenele prevăzute de lege se putea verifica legalitatea încadrării și salarizării reclamantului.
Față de considerentele expuse, T. a respins ca neîntemeiate contestațiile formulate privind recalcularea pensiilor de serviciu și pensiei de serviciu de urmaș și implicit a capătului de cerere privind daunele morale.
Împotriva sentinței au declarat recurs în termen legal reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susțin că instanța fondului, deși și s-a depus la dosarul cauzei, adeverința eliberată de T. B., înregistrată sub nr.3234/20.09.2012 pentru recalcularea pensiei de serviciu, nu face în niciun fel vorbire de actul depus la dosarul cauzei, îl ignora și nu îl motivează sub niciun fel, în condițiile în care și pârâta C. Județeană de Pensii B. a confirmat tot în instanță existența actului în baza căruia s-a emis decizia nr._/31.10.2012, potrivit căreia i s-a recalculat pensia de serviciu și pusă în plată începând cu luna următoare.
Cum, a solicitat eliberarea unei asemenea adeverințe, imediat după rămânerea irevocabila a sentinței civile nr.1671/07.10.2009 pronunțata de T. Dâmbovița irevocabilă prin respingerea recursului declarat în cauza de către C. de A. Ploiești, acest lucru i-a fost refuzat și după promovarea acțiunii ce face obiectul dosarului mai sus menționat. În aceste condiții, culpa aparține în totalitate Tribunalului B., care nu a emis o adeverință eliberată potrivit HG nr.1275/18.10.2005, anexa 4 și transmisă Casei Județene de Pensii B. spre a i se putea începând cu aceasta dată recalcula pensia de serviciu. Daca s-ar fi avut în vedere acest aspect, instanța fondului era obligată să admită capătul de cerere privitor la plata retroactivă a acestui drept, începând cu data rămânerii definitive și irevocabile a acestei sentințe.
Sentința pronunțata de instanța fondului este sub acest aspect nemotivată întrucât nu se face nicio referirea la acest capăt de cerere, totul rezumându-se la o enumerare de texte culese din decizii ale ICCJ sau alte acte normative.
Într-o altă critică se susține că instanța fondului nu numai că nu a lecturat cu atenție întâmpinarea formulată de pârâtul M. Justiției, dar o ignoră fără să motiveze acest lucru.
Astfel, la pagina a doua din întâmpinare, pârâtul MJ explică în ultimul aliniat ce obligații avea T. B., în calitate de ordonator terțiar de credite, respectiv întocmirea adeverinței mai sus menționate și transmiterea ei către CJP B., astfel că, punctul de vedere al recurenților sunt susținuți integral de către pârâtul MJ, care mai mult, admite că pe fond acțiunea apare ca neîntemeiată pentru perioada anterioara datei de 12.11.2009, per a contrario, acțiunea este admisibilă în parte, cu strictă referire la aplicarea Legii 330/2009.
De asemenea, se mai susține că instanța fondului a pronunțat o sentință vădit nelegală și netemeinică în ceea ce îl privește pe D. B., minor la data promovării acțiunii de față, în sensul că nu este îndreptățit la recalcularea deciziei nr._/2005/2008/2009 emisă de CJP B., întrucât autoarea lui - fosta judecătoare D. L. nu a formulat cerere în justiție pentru calcularea sporurilor de 50% și 15%.
Se arată faptul că redactorul cererii de chemare în justiție pentru plata acestor două sporuri este însăși judecătorul fondului - D. E. care, din motive obscure și de neînțeles, a omis cu bună-știința trecerea ei pe lista reclamanților care au solicitat aceste sporuri. Din sentințele pronunțate și pe care judecătorul fondului le-a susținut numai autoarea minorului D. B. lipsește, în condițiile în care colege ale autoarei decedate anterior sau ulterior acesteia, au fost regăsite în acțiuni, printre moștenitorii acestora.
Numai pentru acest capăt de cerere, judecătorul D. E. era incompatibilă cu soluționarea acestei cauze, putând măcar să se abțină în soluționarea prezentei acțiuni, în condițiile în care, colegi fiind iar cauzele erau pe rolul instanțelor de la T. Dâmbovița și C. de A. Ploiești, se putea proceda la informarea despre această omisiune spre a putea face o cerere de intervenție sau măcar de îndreptarea unei erori prin omisiune, în termen legal, lucru pe care nu l-a făcut.
Referitor la pensia de urmaș a reclamantului D. B., se învederează faptul că soluția dată în ceea ce îl privește este vădit netemeinică și tendențioasă, în condițiile în care pârâtul MJ, prin întâmpinare, arată că și acestuia i se aplică un regim de recalculare și deci de admisibilitate în parte a cererii sale, potrivit Legii 330/2009, Legii 284/2010 anexa VI și a Ordinului 77/2011 privind NM de aplicarea Legii 285/2011 privind aplicarea Legii 285/2011, acte normative cu privire la salarizarea personalului bugetar, justiția având capitol distinct în toate cele trei legi enumerate la Anexa VI, unde sunt prevăzute atât clasa de încadrare, cât și coeficientul de ierarhizare pentru judecători.
Cum autoarea reclamantului, D. L. era judecător cu grad de curte de apel la data decesului, clasa sa de încadrare, raportată la vechimea în muncă era de 104 și un coeficient de ierarhizare de 12.75, evident că și pentru reclamantul, D. B. se impune recalcularea pensiei de urmaș.
Dacă instanța fondului ar fi judecat obiectiv acest capăt de cerere, cu siguranță alta ar fi fost soluția pronunțată în cauză.
Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței, iar pe fond admiterea acțiunii.
C., examinând recursul prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, reține următoarele:
Prima critică formulată de recurent în sensul că instanța de fond nu a analizat adeverința nr.3234/20.09.2012 eliberată de T. B. ce ar fi determinat admiterea capătului de cerere privitor la recalcularea pensiei de serviciu, odată cu rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr.1671/7.10.2009, C. constată că este nefondată având în vedere că recurentul-reclamant nu a formulat un capăt de cerere în acest sens, iar după emiterea adeverinței în cauză la data de 20.09.2012, acesta a beneficiat începând cu luna următoare de recalcularea pensiei conform deciziei nr._/31.10.2012.
Motivul de recurs privind incompatibilitatea judecătorului de la instanța de fond care a formulat și susținut acțiuni pentru plata sporurilor de 50% și 15% în nume propriu și pentru colegii săi este nefondat având în vedere că acest motiv nu se încadrează în cazurile de incompatibilitate prevăzute de art.24, 27 Cod pr.civilă, cu atât mai mult cu cât aceste acțiuni nu au formulate și în numele soției reclamantului.
Cât privește susținerea recurentului în sensul că hotărârea instanței de fond nu este motivată și nu a analizat întâmpinarea formulată de Ministrul Justiției, C. constată că este nefondată având în vedere că prin hotărârea pronunțată tribunalul a analizat fiecare capăt de cerere al reclamanților, motivând amplu și temeinic hotărârea pronunțată în cauză, iar art.6 paragraful 1 din Convenție obligă instanțele la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument (Cauza Ruiz Torija contra Spaniei din 9 decembrie 1994), mai ales că prin întâmpinarea formulată M. Justiției a solicitat respingerea acțiunii formulate în cauză.
Referitor la recalcularea deciziei de pensionare și a celei de urmaș în raport de sporurile de confidențialitate de 15% și de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, C. constată că în mod corect instanța de fond a stabilit că aceste capete de cerere nu pot fi admise având în vedere că nu s-au formulat acțiuni în justiție de către reclamant în nume propriu și ca reprezentant al minorului D. B., astfel încât criticile recurenților sub acest aspect urmează a fi înlăturate.
Așa fiind, C. constată că prin deciziile în interesul legii nr.46/2008 și 21/2008 pronunțate de ICCJ – Secțiile unite s-a stabilit acordarea acestor sporuri cu titlu de despăgubiri ca urmare a unei situații de discriminare în raport cu ceilalți salariați, decizii în baza cărora magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate din instanțele judecătorești au formulat acțiuni în justiție pentru acordarea despăgubirilor reprezentând spor de confidențialitate și spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin urmare, drepturile respective au fost câștigare individual de fiecare magistrat, ele nefăcând parte din venitul magistraților ca drept salarial acordat și plătit în mod lunar, astfel încât nu putea intra în baza de calcul a pensiei de serviciu, nici a recurentului-reclamant, nici a autoarei minorului – cu consecința recalculării pensiei de urmaș, atâta timp cât aceștia nu au formulat acțiuni în justiție pentru plata acestor sporuri.
În ceea ce privește capătul de cerere privind stabilirea coeficientului de încadrare pentru recurentul-reclamant D. R., C. constată că în mod corect instanța de fond a respins și acest capăt de cerere atâta timp cât reclamantul nu a contestat în termen ordinele Ministerului Justiției privind salarizarea sa.
Față de considerentele de mai sus, C. constată că recursul de față este nefondat și va fi respins ca atare în baza disp.art.3012 Cod pr.civilă, în cauză nefiind incidente motivele de casare sau modificare a sentinței prev. de art.304 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții D. R. și D. B. -reprezentat legal de D. R., ambii cu domiciliul în B. ., județul B., împotriva sentinței civile nr.1602 din 27 noiembrie 2012 pronunțată de T. B., în contradictoriu cu pârâții T. B., cu sediul în B., ..8, județul B., C. De A. Ploiești, cu sediul în Ploiești, .. 4, județul Prahova, M. Justiției, cu sediul în București ., sector 5, Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, cu chemații în garanție Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.), cu sediul în București, ..1-3, sector 1, C. Județeană de Pensii B., cu sediul B., ..1, județul B., C. Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, cu sediul în București, ., sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 iunie 2013.
Președinte, Judecători,
V. S. E. M. C. Ș.
Fiind în concediu de odihnă
prezenta a fost semnată de
Președintele instanței
Grefier,
V. M.
Fiind în concediu de odihnă
prezenta a fost semnată de
prim grefier
red. V.S./tehnored. FA
2 ex./ 2013-07-04
d.f._ T. B.
j.f. A.-E. D.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 667/2013. Curtea... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 2948/2013.... → |
|---|
