Obligaţie de a face. Decizia nr. 1844/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata pârâtă Asociația de Proprietari . de avocat N. G. L. din cadrul Baroului București, în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, lipsind recurenta reclamantă G. F..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursul este la primul termen de judecată și este motivat.

Avocat N. G. L., pentru intimata pârâtă, depune la dosar întâmpinare și arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatei pârâte în dezbaterea recursului.

Avocat N. G. L., având cuvântul pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului formulat de reclamantă, ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA :

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea precizată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub nr._ , reclamanta G. F. a chemat în judecată pe pârâta Asociația de proprietari . ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia să încheie contract de muncă pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 01.11.2009.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta o convenție civilă pe perioadă nedeterminată, însă această convenție este ilegală după . Codului muncii, cât și a Legii nr.230/2007, iar în raport de noua legislație solicită obligarea pârâtei la încheierea unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.

Prin întâmpinarea formulată în baza art.115 Cod procedură civilă, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, motivat de faptul că, începând cu data de 01.02.2011, reclamanta a fost angajată în cadrul asociației de proprietari pentru a curăța scările, holurile și . acea dată s-au plătit toate impozitele și contribuțiile stabilite de lege, s-au întocmit și depus declarațiile lunare, iar în luna august 2012 reclamanta și-a dat demisia, semnând personal acea cerere.

În continuare a menționat că i s-a solicitat reclamantei să încheie un contract individual de muncă, întrucât aceasta avea contract de colaborare, însă EA a refuzat să se prezinte, neputându-și invoca astfel propria culpă prin nerespectarea prevederilor art.27 din Codul muncii.

În cuprinsul întâmpinării, pârâta a precizat că reclamanta a lucrat în cadrul asociației de proprietari doar în perioada 01.09.2010 – 08.2012.

După administrarea probatoriilor, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 355 din 5 februarie 2013, a respins cererea astfel cum a fost precizată de reclamantă și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că reclamanta a fost angajată la pârâtă în baza contractului de colaborare nr.4/01.02.2011 pe perioadă nedeterminată, de la 01.02.2011 și până în luna august 2012, când aceasta și-a prezentat demisia, iar prin cererea formulată, reclamanta a solicitat obligarea asociației să-i încheie un contract individual de muncă începând cu data de 01.11.2009, pe durată nedeterminată.

Instanța a constatat că existența raporturilor de muncă dintre părți nu a fost dovedită cu data de la care reclamanta solicită încheierea contractului, convenția civilă atestând desfășurarea de către reclamantă a unei activități la pârâtă începând cu data de 01.02.2011.

De asemenea, s-a stabilit că reclamanta a fost notificată pentru a se prezenta la pârâtă în vederea încheierii unui contract individual de muncă, însă aceasta a refuzat, împrejurare atestată și de contractul individual de muncă tipizat, aflat la filele 28 și 29 din dosar, nesemnat de reclamantă.

Potrivit art.16 din Codul muncii, astfel cum acesta a fost modificat, contractul individual de muncă se încheie în formă scrisă, în baza consimțământului părților, obligația de încheiere a acestuia revenind angajatorului, iar în speță, s-a reținut că pârâta și-a îndeplinit obligația de a o notifica pe reclamantă în vederea încheierii contractului, însă aceasta a refuzat, astfel încât neîncheierea contractului individual de muncă nu este imputabilă pârâtei.

S-a mai arătat că forma scrisă a acestui contract este obligatorie pentru încheierea sa valabilă, astfel cum prevăd dispozițiile art.16 din Codul muncii. Lipsa formei scrise a contractului individual de muncă conduce la nulitatea acestuia în conformitate cu prevederile art.57 din Codul muncii, însă potrivit alin.3 al aceluiași articol, nulitatea putând fi acoperită prin îndeplinirea ulterioară a condițiilor impuse de lege, sens în care a acționat și pârâta, solicitându-i reclamantei încheierea contractului individual de muncă.

În ce privește reglementarea anterioară modificărilor aduse Codului muncii începând cu data de 01.05.2011 (în raport de care forma scrisă a contractului de muncă nu era obligatorie, instanța putând constatata existența raporturilor de muncă prin orice mijloace de probă) tribunalul a constatat că reclamanta nu a făcut dovezi cu privire la desfășurarea unei activități la pârâtă, astfel încât și pentru această perioadă cererea de chemare în judecată a fost apreciată ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta G. F., care a arătat că și-a desfășurat activitatea în cadrul pârâtei în baza unei convenții civile, iar după . Codului Muncii și a Legii 230/2007, intimata nu a dorit să-i încheie contract de muncă. Pe de altă parte, reclamanta arată că nu putea să beneficieze de drepturile prevăzute pentru o persoană fizică în calitate de angajat cu contract de muncă, cu atât mai mult cu cât după nașterea unui copil în această perioadă, intimata a tergiversat semnarea contractului de muncă, invocând diferite motive ilegale.

A învederat recurenta că instanța de fond a omis să cerceteze cu atenție fondul cauzei, menționând, totodată, că intimata s-a apărat în sensul că a depus la dosar un contract de muncă tipizat, fără ca la rubrica „angajator” să apară semnătura și ștampila persoanei juridice.

Recurenta a menționat că sentința atacată este nelegală și netemeinică, întrucât întâmpinarea nu i-a fost comunicată și nu a luat cunoștință de aceasta, cu atât mai mult cu cât, odată cu întâmpinarea au fost depuse și o . acte, care nu i-au fost comunicate, deși era o obligație procedurală și ca atare nu a putut să-și formuleze apărarea.

În raport de motivele invocate, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În baza art. 308 alin.2 Cod procedură civilă intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, urmând a se menține ca legală sentința atacată.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente, Curtea reține următoarele:

Conform art. 16 din Codul muncii contractul individual de muncă se încheie în formă scrisă, pe baza consimțământului părților, obligația de întocmire a acestuia revenind angajatorului.

Astfel cum rezultă din interpretarea acestui text de lege, forma scrisă a contractului este obligatorie pentru încheierea sa valabilă, lipsa acesteia atrăgând sancțiunea nulității absolute, potrivit art. 57 Codul muncii. Cert este că o atare nulitate poate fi acoperită prin îndeplinirea ulterioară a condițiilor impuse de lege, instanța având posibilitatea să constate existența raporturilor de muncă prin orice mijloace legale.

În speță, prin probele administrate, s-a dovedit împrejurarea că reclamanta a fost angajată de pârâtă în baza unui contract de colaborare de la 1.02.2011, până în august 2012 și deși se susține de aceasta că intimata a tergiversat încheierea contractului de muncă, din diverse motive, afirmațiile sale urmează a fi înlăturate. Din înscrisurile depuse de pârâtă reiese că aceasta din urmă a notificat-o pe reclamantă pentru întocmirea acestui contract, la dosarul cauzei fiind depus contractul de muncă semnat de reprezentantul acesteia și ștampilat ( filele 28-29 dosar fond), însă reclamanta a refuzat, motiv pentru care prima instanță a procedat corect la respingerea acțiunii.

Afirmațiile recurentei, în sensul că tribunalul a omis să cerceteze cu atenție fondul cauzei, nu pot fi primite, întrucât instanța de fond a procedat la o soluționare corectă a raportului juridic dedus judecății, aplicând normele de drept incidente la situația de fapt din speță și judecând cauza în cadrul legal corespunzător pretențiilor formulate.

Sub un alt aspect, se critică hotărârea atacată motivat de împrejurarea că întâmpinarea nu i-a fost comunicată reclamantei pentru a lua cunoștință de aceasta și nici înscrisurile atașate, deși era o obligație procedurală și, în atare context, nu a putut să-și formuleze apărarea.

Întâmpinarea este actul procedural prin care pârâtul răspunde la pretențiile formulate de reclamant, arătând apărările sale, iar depunerea ei este deosebit de utilă, deoarece face posibilă cunoașterea reciprocă a poziției părților încă din faza pregătitoare a judecății și, astfel, se creează premisele unei judecăți optime și rapide, ceea ce corespunde interesului părților.

Încunoștiințarea părților despre cuprinsul actelor de procedură se realizează prin comunicarea lor, care este necesară numai în acele împrejurări în care legea prevede, în mod expres, obligativitatea unei atare comunicări.

Afirmațiile recurentei în sensul că nu i-au fost comunicate întâmpinarea și înscrisurile depuse în dovedirea acesteia urmează a fi respinse de instanță întrucât sunt contrazise de actele și lucrările dosarului. Având în vedere că reclamanta nu s-a prezentat în instanță pentru a-și susține procesul și a solicitat judecata cauzei în lipsă, la data de 22.01.2013 instanța, tocmai pentru a respecta dreptul la apărare al reclamantei, a acordat termen la 05.03.2013 pentru a i se comunica acesteia întâmpinarea și actele anexate (astfel cum reiese din încheierea de ședință de la acea dată aflată la fila 30 dosar fond), iar din dovada de îndeplinire a procedurii de citare ( fila 31 dosar fond) rezultă că aceste înscrisuri i-au fost comunicate, reclamanta semnând personal citația în care erau făcute mențiuni vizând comunicarea lor.

Prin urmare nemulțumirile exprimate de recurentă prin calea de atac promovată apar ca nefondate și nu pot fi primite de instanță.

În atare context, având în vedere argumentele expuse anterior, instanța apreciază, că în mod corect instanța de fond a procedat la respingerea acțiunii și, nefiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civilă, invocate de recurentă în susținerea căii de atac, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civilă, va respinge recursul declarat, menținând ca legală sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta G. F., domiciliată în ., județ Dâmbovița (cu domiciliul ales în București, .. 44, ., ., sector 4- la Cabinetul de Avocatură E. N.) împotriva sentinței civile nr. 355 pronunțată 5 februarie 2013 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . sediul în București, ., sector 6.