Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4240/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2013

Decizia nr. 4240/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 2060/93/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 4240

Ședința publică din data de 12 decembrie 2013

Președinte - P. C.

Judecători - D. V.

- M. G.

Grefier - A. M. B.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta S. de T. Feroviar de Călători București, cu sediul în municipiul București, . Nord nr.1-3, sector 1, împotriva sentinței nr. 1721 din 14 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. P. I.- prin Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă din Depoul Ploiești, ., județ Prahova și intimata-pârâtă Compania Națională de T. Feroviar de Călători ,, CFR Călători” SA cu sediul în municipiul București, Bulevardul D. G. nr.38, sector 1.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura îndeplinită.

Cererea de recurs este scutită de taxa judiciară de timbru.

Curtea, în temeiul art.6 din Legea nr. 192/2006, informează asupra posibilității și avantajelor folosirii procedurii medierii, părțile putând să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată și este motivat, iar prin Serviciul registratură s-a depus întâmpinare, înregistrată sub nr._/4.12.2013, din partea intimatului-reclamant.

Curtea, față de actele și lucrările de la dosar, precum și față de împrejurarea că prin părțile au solicitat judecarea în lipsă, consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA :

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr._, reclamantul Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă din Depoul Ploiești, prin reprezentant M. P. I. a chemat în judecată pe pârâtele S. Națională de T. Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A. (S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A.) și S. de T. Feroviar de Călători București (S.T.F.C. București) solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la achitarea dreptului salarial, respectiv a sporului pentru condiții speciale pentru perioada 01.07.2009 – 31.12.2011, spor la care aveau dreptul ca și mecanici instructori în perioada 01.07.2009 – 31.12.2011, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective, respectiv obligarea S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A. la plata sporului pentru condiții speciale: 25% din salariul de bază pentru fiecare membru de sindicat semnatar al tabelului nominal.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că membrii de sindicat sunt lucrători ai S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A., desfășurând activitate în perioada 01.07.2009 – 31.12.2011 și, începând cu data de 01.04.2001, locurile de muncă ale acestora au fost încadrate în condiții speciale de muncă, conform art.1 alin.1 din Legea nr.226/2006.

A precizat reclamantul că pârâtele nu au acordat și nu au plătit membrilor de sindicat sporurile pentru condiții speciale de muncă, încălcând astfel prevederile art.40 alin.2 lit.c) C. muncii în forma valabilă la data de 18.05.2011 și în forma valabilă în perioada 18.05.2011 – 31.12.2011.

În raport de susținerile reclamantului, pârâta S. Națională de T. Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A. a formulat, în baza art.115 – 118 C.pr.civ., întâmpinare prin care a invocat excepțiile de necompetență teritorială a Tribunalului Ilfov, a inadmisibilității acțiunii și a prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr.347/14.02.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă a fost admisă excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Ilfov și declinată competența de soluționarea a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, motivat de faptul că în determinarea competenței teritoriale în cauza de față în care sindicatului i se recunoaște legitimare procesuală activă care se verifică în persoana reclamantului, se ține seama, în sensul art.284 alin.2 C. muncii, de sediul sindicatului care se află în raza de competență a Tribunalului Prahova.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .

În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, probă încuviințată de instanță, în temeiul art.167 alin.1 C.pr.civ., la termenul de judecată din data de 08.04.2013 (f.9).

Prin sentința civilă nr. 1721 din 14 iunie 2013, Tribunalul Prahova a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta S. Națională de T. Feroviar de Călători „C.F.R. Călători” S.A.

A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.07.2009 – 13.02.2010 invocată de pârâtă și a respins acțiunea ca fiind prescrisă pentru perioada 01.07.2009 – 13.02.2010.

A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 14.02.2010 – 14.02.2013.

A admis acțiunea formulată de reclamantul SINDICATUL MECANICILOR DE LOCOMOTIVĂ DIN DEPOUL PLOIEȘTI și, în consecință, a obligat pârâtele să plătească membrilor sindicatului drepturile salariale cuvenite, respectiv sporul pentru condiții speciale pentru perioada 14.02.2010 – 14.02.2013 la care aveau dreptul salariații S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” S.A. încadrați ca mecanici de locomotivă și automotor, mecanici ajutor de locomotivă și automotor și mecanici instructori, sumă ce urmează va fi actualizată cu indicele plății la data plății efective, respectiv 25% din salariul de bază minim brut.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit disp. art.137 alin.1 C.pr.civ. „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”.

Astfel, în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, tribunalul a respins-o având în vedere că între reclamant și societățile pârâte a existat încheiat un contract individual de muncă și, în temeiul acestuia, a fost formulată prezenta acțiune, iar faptul că reclamantul și-a motivat pretențiile pe baza clauzelor unui contract colectiv de muncă la nivel ramură transporturi și ale unui contract de muncă încheiat la nivel de grup de unități feroviare, ce conțin prevederi salariale mai favorabile salariaților decât cel la nivel de unitate nu este de natură să atragă inadmisibilitatea acțiunii.

De altfel, aspectele invocate de pârâtă în susținerea acestei așa numite excepții vizează mai mult chestiuni care țin de fondul cauzei deduse judecății, iar nu de apărări care să se circumscrie, strict, inadmisibilității acțiunii, context în care această excepție va fi respinsă.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A. prin întâmpinare, tribunalul a reținut că art.268 alin.1 lit. c) Teza I C. muncii prevede că „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat”.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, sindicatul a solicitat, în numele membrilor salariați semnatari al tabelului, drepturi de natură salarială aferente perioadei 01.07.2009 – 31.12.2011 și, potrivit fișei de repartizare aleatorie informatizată a cauzei, acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 13.09.2012.

Procedând la calcularea termenului înlăuntrul căruia se puteau solicita drepturile salariale arătate în petitul acțiunii, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.07.2009 – 13.02.2010 și, pe cale de consecință, a respins acțiunea ca fiind prescrisă pentru această perioadă, respingând excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 14.02.2010 – 14.02.2013.

Susținerea pârâtei S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A. în sensul că termenul de prescripție aplicabil acestor pretenții ar fi de 6 luni și, prin urmare, pretențiile deduse judecății ar fi prescrise, nu a fost acceptată, câtă vreme, textul de lege invocat, respectiv art.268 alin.1 lit.e) C. muncii se referă la alte situații, și anume, la momentul nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori ale unor clauze ale acestuia, împrejurări care nu se regăsesc în cauza dedusă judecății și care vizează, strict, plata unor drepturi salariale neacordate de angajator.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut, din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar, că reclamantul M. P. I. a fost salariatul pârâtei S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A., în funcția de mecanic instructor.

Prin C.C.M. pe R. Transporturi (salariul minim) valabil pentru anii 2008 - 2010, art.4 alin.2 valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv încă un an calendaristic pentru activitatea desfășurată a fost prevăzută acordarea sporului pentru condiții speciale pentru perioada 01.07.2009 – 31.12.2011, drept la care aveau dreptul S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A. încadrați ca mecanici de locomotivă și automotor, mecanici ajutor de locomotivă și automotor și ca mecanici instructori în perioada 01.07.2009 – 31.12.2011.

La rândul său, art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996, republicată dispune: „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți. Angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă și din contractele individuale de muncă”.

Potrivit dispozițiilor art.229 C. Muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, impunându-se părților ca și legea, astfel că, executarea obligațiilor care rezultă din acesta este prevăzută sub sancțiunea atragerii răspunderii părții care se face vinovată de neîndeplinirea acestuia.

Prin art.229 C. Muncii rap. la art.159 C. Muncii și art.41 alin.5 din Constituție, se statuează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și contractele individuale de muncă, existența sau inexistența resurselor financiare neputând avea vreo influență asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale.

Astfel, acordarea dreptului salarial, respectiv a sporului pentru condiții speciale pentru perioada 14.02.2010 – 14.02.2013 este o cerere întemeiată, cu precizarea că, în speță, contractul colectiv de muncă, astfel cum este prevăzut de Legea nr.130/ 1996 și de Codul muncii, este un act sui generis, fiind, în același timp, și un act juridic (contract, convenție), sursă de drepturi și obligații subiective și reciproce ale părților și, totodată, izvor de drept, fiind, sub acest aspect, o normă convențională negociată.

Ca orice contract, și contractul colectiv de muncă presupune autonomia de voință a partenerilor sociali între care se încheie, prin aplicarea principiului libertății contractuale; el reprezintă legea părților.

Dacă, cu ocazia încheierii, acesta se perfectează ca un contract, cu ocazia aplicării sale, contractul colectiv de muncă reprezintă o reglementare, deci, o lege a părților.

În acest sens, art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996 și art.229 alin.4 din Codul muncii prevăd că, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, contractele colective de muncă reprezintă legea părților.

Pârâtele, ca semnatare ale contractului colectiv de muncă, nu pot refuza îndeplinirea obligațiilor asumate, invocând eventuale dificultăți financiare, pierderi înregistrate în ultimii ani sau orice alte motive, întrucât, prin încheierea contractului colectiv, dreptul muncii devine un drept negociat, de origine convențională, creat de angajatori și salariați.

Clauzele fiecărui contract colectiv de muncă au o valoare normativă, alcătuind un drept al muncii, propriu, al celor care îl încheie.

Potrivit legii, contractul colectiv de muncă se încheie între angajator, pe de o parte și salariați, de cealaltă parte, în urma unei negocieri colective care presupune o suită de discuții și tratative, o comunicare între cei doi parteneri sociali, ocazie cu care pârâta - angajator trebuia să aibă în vedere și să pună în discuție dificultățile economico - financiare invocate prin întâmpinare.

După încheierea și ., aceste contracte colective de muncă urmează a se executa, având putere de lege între părțile contractante (art. 229 alin.4 C. muncii coroborat cu art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996).

Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate.

În conformitate cu dispozițiile art.31 alin.1 din Legea nr.130/1996, clauzele unui contract colectiv de muncă pot fi modificate pe tot parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificare care face, de asemenea, obiectul unei negocieri.

Aceasta este calea pe care o putea urma, eventual, pârâta S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A., dar, în niciun caz, nu poate refuza executarea obligațiilor asumate prin contract.

Susținerea pârâtei S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A. inserată în cuprinsul întâmpinării în sensul că reclamantul, singur sau prin intermediul organizațiilor sindicale, avea posibilitatea legală de a solicita instanței de judecată constatarea nulității unor clauze cuprinse CCM care conțin drepturi inferioare celor stabilite în CCM încheiat la nivel superior nu pot fi avute în vedere, câtă vreme, este cunoscut faptul că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității părților, astfel cum este reglementat de art.129 alin.6 C.pr.civ.

În speță, s-a reținut că potrivit art.41 lit.a din CCM la nivel de ramură transporturi valabil în anii 2008 – 2010 a cărui valabilitate s-a prelungit cu 12 luni, respectiv până la data de_ „sporurile minime ce se acordă în condițiile prezentului contract la salariul de bază minim brut sunt (…), iar pentru condiții speciale 25% din salariul de bază minim brut al salariatului.

Prin neplata către salariatul M. P. I. a sporului pentru condiții speciale a fost evident că s-a creat acestuia un prejudiciu material constând în contravaloarea acestui spor pentru condiții speciale de muncă, prejudiciu pe care angajatorul este ținut să în repare, având în vedere, în acest sens, și devalorizarea monedei naționale.

Așadar, reținându-se obligativitatea executării clauzelor contractuale, instanța a dispus obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale cuvenite, respectiv sporul pentru condiții speciale pentru perioada 14.02.2010 – 14.02.2013 la care aveau dreptul salariații S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A. încadrați ca mecanici de locomotivă și automotor, mecanici ajutor de locomotivă și automotor și mecanici instructori, sumă ce va fi actualizată în funcție de rata inflației la data plății efective, respectiv 25% din salariul de bază minim brut.

S-a precizat și faptul că, întrucât, potrivit disp. art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă, iar contractele colective de muncă sunt aplicate tuturor salariaților dintr-o unitate, contractul individual de muncă fiind completat cu prevederile celui colectiv, s-a reținut că pârâtele nu au respectat aceste prevederi și nici nu și-au îndeplinit obligațiile ce le reveneau, astfel că s-a dispus obligarea acestora la plata drepturilor, astfel cum s-a arătat în precedent.

Împotriva acestei sentinței a declarat recurs pârâta S. de T. Feroviar de Călători București, în temeiul art. 304 indice 1, art. 304 pct. 6 și art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Se susține de recurentă că în fapt reclamantul Sindicatul Salariaților din Depoul de Locomotive București Calatori au solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sporului pentru condiții speciale pentru perioada 01.07._11 în cuantum de 25% din salariul de baza minim brut așa cum este prevăzut în C.C.M. Unic la Nivel de Ramura Transporturi, art. 42 alin 1, lit. a.

Reclamanții au susținut în esența ca pentru funcția pe care o exercita și anume aceea de mecanici de locomotiva și automotor, mecanici instructori, potrivit CC.M. au dreptul la acest spor iar instanța de fond a admis acțiunea așa cum a fost formulata.

Apreciază recurenta că hotărârea este lipsita de temei legal.

Astfel, potrivit dispoziției Legii nr. 130/1996 privind C.C.M., art. 11, alin 2 în vigoare la data nașterii raportului juridic propus judecării: „la fiecare dintre nivelurile prevăzute la art. 10, se încheie un singur Contract Colectiv de Munca", pentru perioada în care se solicita sporuri exista Contract Colectiv de munca la Nivel de Unitate aplicabil.

In conținutul acestuia nu se regăsește o clauza prin care salariații sa beneficieze de sporul de condiții speciale de 25%. CC.M. Unic la Nivel de Ramura Transporturi produce efecte și fata de salariații societarii noastre potrivit art. 10 din Legea nr. 130/ 1996 doar daca la nivel de unitate nu exista CC.M. aplicabil.

F. de probatoriul admis se poate observa că la nivel de unitate în perioada respectiva există C.C.M. și pe cale de consecința hotărârea instanței este netemeinica și nelegala.

Invocă recurenta excepția de necompetenta teritoriala a Tribunalului Prahova, deoarece prevederile art. 28 din Legea 62/2011 privind Dialogul Social prevede ca organizațiile sindicale apară drepturile membrilor săi, drepturi ce decurg din legislația muncii, contractele colective de munca și contractele individuale de munca în fata instanțelor judecătorești și a altor instituții sau autorități ale statului.

Prevederile art.39 alin.1 din Codul Muncii enumera drepturile ce le are salariatul și care izvorăsc din lege, contractul individual de munca și contractul de munca aplicabil.

Potrivit art. 62 lit. g „la cererea membrilor acestora, au dreptul de a-i asista și reprezenta în fata instanțelor de judecata de toate gradele, a organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități, prin apărători proprii sau aleși".

De asemenea prevederile art. 269 Codul Muncii stabilește ca "competenta teritoriala este cea în circumscripția în care reclamantul își are sediul sau domiciliul" iar având în vedere ca, Sindicatul Salariaților din Depoul de Locomotive București Calatori (S.D.L.B.C.) își are sediul în București, se solicită admiterea excepției și să se decline competenta în favoarea Tribunalului București.

Se precizează că recurenta-pârâtă prin întâmpinare a invocat excepția de necompetenta teritorială a Tribunalului Prahova.

In ceea ce privește considerentele pe care instanța de fond le-a avut în vedere la respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, consideră recurenta ca fiind neîntemeiate, motiv pentru care, se solicită analizarea recursului față de prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.

Totodată recurenta invocă excepția inadmisibilității față de solicitarea reclamantului în ce privește acordarea sporului pentru condiții speciale.

Astfel, potrivit CCM. la nivel de unitate valabil pe anii 2009 - 2011, sistemul de sporuri cuprins în Anexa nr. 5, conține următoarele sporuri: Spor de vechime în munca; Spor pentru condiții grele de munca feroviara; Spor pentru condiții de munca feroviara; Spor pentru condiții vătămătoare (nocive); Spor pentru condiții periculoase; Spor pentru timpul lucrat în cursul nopții; Spor pentru ore suplimentare; Spor pentru lucru sistematic peste programul normal; Spor pentru conducerea formației de lucru; Spor pentru conducere simplificata; Spor pentru activitatea de paza a valorilor bănești; Spor pentru salariații autorizați pentru controlul ultrasonic.

Se poate observa că în CCM aplicabil raporturilor juridice dedus judecații nu se regăsește sporul pentru condiții speciale. Prevederile art. 60 din Codul Muncii prevede ca "salariul cuprinde salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri". De asemenea art. 8 din Legea nr. 130/ 1996 privind Contractul Colectiv de Munca prevede principiul în baza căruia clauzele CCM pot fi stabilite în condițiile prevăzute de lege. Din același act normativ prin art. 3 se reglementează ca negocierea colectiva este obligatorie la nivel de unitate și are ca obiect salariile pe durata timpului de lucru, programul de lucru și condițiile de munca.

În raport de argumentele de mai sus,se poate observa că nu se regăsește în CC.M. aplicabil la nivel de unitate sporul de condiții speciale solicitat de reclamant.

Se mai invocă de recurentă și excepția dreptului material la acțiune în ceea ce privește acordarea sporului de condiții speciale.

Față de prevederile mai sus menționate, învederează faptul ca solicitările reclamatului își au izvorul în Contractul Colectiv de Munca, nefiind un drept prevăzut în Contractul Individual de Munca al salariaților reclamanți. Deși, Contractul Colectiv de Munca nu folosește noțiunea de spor pentru condiții speciale, în mod evident acest spor nu poate fi asimilat salariului atât timp cât nu reprezintă prețul muncii și nu are caracter permanent.

Având în vedere natura juridica diferita a drepturilor salariale pe de o parte, se poate constata că obiectul acțiunii nu consta în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea pârâtei la respectarea unor clauze din C.C.M. și pe cale de consecința suntem în prezenta unui conflict de drepturi, caz în care sunt aplicabile prevederile art. 283 (1), lit. e din Codul Muncii, conform cărora: "cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".

Din conținutul cererii de chemare în judecata rezulta ca drepturile bănești solicitate de reclamant își au izvorul în CCM și ele se raportează la Anexa nr. 5 din C.CM.

Așa cum a arătat mai sus, sporul pentru condiții speciale nu se regăsește în sistemul de sporuri prevăzut în CCM. aplicabil la nivel de unitate și ca atare prevederea la care face referire reclamantul, cuprinsa în art. 42 (1) lit. a din C-C.M. unic la nivel de Ramura Transporturi nu e de natura sa producă efecte juridice.

Pe fondul cauzei în situația în care se vor respinge excepțiile invocate, recurenta învederează că instanța de fond în dispozitivul sentinței civile a reținut următoarele; "Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.07._10 invocata de parata. Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 14.02._13* Admite acțiunea formulata de reclamantul Sindicatul Mecanicilor de Locomotiva din Depoul Ploiești."

In cauza de fata consideră, ca fata de înscrisurile depuse de părți la dosarul cauzei și ținând cont de cererea de chemare în judecata a reclamantului- intimat Sindicatul Mecanicilor de Locomotiva din Depoul Ploiești instanța de fond a acordat reclamantului- intimat Sindicatul Mecanicilor de Locomotiva din Depoul Ploiești ceea ce acesta nu a cerut prin acțiunea inițiala, și anume a obligat societatea pârâtă la plata sporului pentru condiții speciale pentru perioada 14.02._13.

Se poate observa astfel că instanța de fond a interpretat în mod greșit actele de la dosarul cauzei, acordând reclamantului- intimat ceea ce acesta nu a cerut și solicitat prin însăși cererea de chemare în judecata formulata în prezenta cauza.

Ținând cont de cele menționate mai sus, solicită casarea sentinței civile nr. 1721/ 14.06,2013 și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Contractul valabil încheiat este legea părților contractante - art.236 alin.4 Codul Muncii ( în vigoare în anii 2009 - 2011), art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996.

Învederează că, în perioada 01.07._11 în care reclamantul solicită sporul de condiții speciale, prevăzut de dispozițiile art. 42 din CC.M. Unic la Nivel de R. Transporturi valabil.

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 privind Contractul Colectiv de Muncă, salariul astfel negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamanților, la data nașterii raporturilor juridice de drept C.CM. Unic la nivel de Ramura Transporturi, nu poate produce efecte, atât timp cat exista încheiat în mod valabil CCM. la nivel de unitate.

Precizează că, contractul colectiv de munca la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009 - 2011 a fost încheiat cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv CCM. Unic la Nivel de G. de Unități Feroviare, a cărui valabilitate a fost prelungita prin act adițional pana în anul 2010, astfel încât prevederile din CCM. Unic la Nivel de Ramura Transporturi nu sunt aplicabile, în speța fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.

Salariile de bază lunare stabilite prin contractul individual de muncă al reclamanților se încadrează atât în prevederile C.CM. încheiat la nivel de unitate cat și în prevederile Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de G. de Unități Feroviare.

Având în vedere prevederile contractuale invocate mai sus și aplicabile în perioada în care reclamantul solicită sporul de condiții speciale, se poate constata ca drepturile cuvenite acestora în temeiul contractului colectiv de munca la nivel de unitate și celui individual de munca au fost plătite în mod corespunzător, societatea recurentă onorându-și obligațiile asumate întocmai și la timp.

Clauzele contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior care conțin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin C.CM. încheiate la nivel superior sunt lovite de nulitate, însă nulitatea va fi constatată de instanța competentă la cererea părții interesate - art. 24 alin. 1, alin. 2, alin. 3, alin, 4, coroborat cu art. 8 alin. 2 și alin. 3 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, aplicabil în perioada 2009 -2013 de valabilitate a CC.M. la nivel de unitate.

Se pate observa ca, în perioada de valabilitate a Contractului Colectiv de Munca la nivel de S.N.T.F.C "CF.R. Călători" S.A. și CC.M. Unic la Nivel de G. de Unități Feroviare reclamantul singur, sau prin intermediul organizațiilor sindicale avea posibilitatea legală să solicite instanței competente constatarea nulității acestor clauze, în condițiile în care constatau, că clauzele prevăzute în art. 7 și anexa 1 din C.CM. la nivel de S.N.T.F.C. "CF.R. Călători" S.A., conțin drepturi la nivel inferior fată de drepturile prevăzute în C.CM. la nivel de ramură transporturi.

În acest context și în condițiile în care instanța de judecată astfel sesizată, constată nulitatea acestor clauze, clauzele respective puteau fi renegociate, iar pană la renegocierea acestora, acestea puteau fi înlocuite cu clauzele mai favorabile existente în contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă se pot formula pe toată durata existentei contractului colectiv de muncă - art. 268 alin. 1 pct. d Codul Muncii.

Se mai învederează că, reclamanții solicită sporul de condiții speciale, diferență rezultată dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art. 42 din CCM. la nivel de R. Transporturi valabil pentru anii 2008 ~ 2010 și sumele efectiv primite în conformitate cu prevederile art. 7 și Anexei 1 din CCM. la nivel de S.N.T.F.C "CF.R. Călători" S.A, însă, așa cum a arătat anterior, conform prevederilor legale în vigoare la data existentei contractelor colective de muncă, înlocuirea unor clauze ale acestora cu clauze mai favorabile existente în contractul de muncă încheiat la nivel superior se poate face numai în urma sesizării instanței de judecată cu o cerere în constatarea nulității clauzelor respective.

Fată de cele mai sus arătate, instanța de recurs să țină cont la pronunțarea soluției de faptul că instanța de judecată nu a fost investită cu o cerere de constatare a nulității unor clauze ale contractului colectiv de muncă la nivel de S.N.T.F.C, „C.F.R.Călători" S.A.

Chiar dacă instanța de judecată ar califica cererea reclamanților ca fiind o cerere de constatare a nulității unor clauze ale C.CM la Nivel de S.N.T.F.C „CF.R.Călători" S.A., o astfel de cerere ar fi tardiv introdusă prin raportare la prevederile art. 268 alin. 1 pct. d din Codul Muncii, motivat de faptul că, atât CC.M. la Nivel de S.N.T.F.C "CFR Călători" S.A. cat și CC.M Unic la Nivel de G. de Unități Feroviare au expirat la data de 31.12.2010, iar cererea reclamantului a fost introdusă la 29.06. 2012, după expirarea acestor contracte colective de muncă.

Mai mult decât atât, Sindicatul Salariaților din Depoul de Locomotive București Călători este afiliat la Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviar din România (FSTFR), semnatară a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, motiv pentru care apreciază că prin introducerea prezentei acțiuni se invocă propria culpa, ceea ce nu poate constitui temeiul pentru protecția unor drepturi, în măsura în care acesta nu a fost diligent în a le conserva și proteja prin mijloacele aflate la dispoziția sa la momentul negocierii și încheierii contractului colectiv de muncă.

În concluzie, față de cele menționate mai sus, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în sensul casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Curtea, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, va reține că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Față de înscrisurile depuse de părți la dosarul cauzei și ținând cont de cererea de chemare în judecata a reclamantului- intimat Sindicatul Mecanicilor de Locomotiva din Depoul Ploiești instanța de fond a acordat reclamantului- intimat Sindicatul Mecanicilor de Locomotiva din Depoul Ploiești ceea ce acesta nu a cerut prin acțiunea inițiala, și anume a obligat societatea pârâtă la plata sporului pentru condiții speciale pentru perioada 14.02._13.

Astfel, prin cererea introductivă s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale pentru perioada 01.07._11.

Ori, față de faptul că referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A. prin întâmpinare, tribunalul a reținut că art.268 alin.1 lit. c) Teza I C. muncii prevede că „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat”.

Față de aceste considerente, în mod eronat instanța de judecată a procedat la admiterea acțiunii și anume a obligat societatea pârâtă la plata sporului pentru condiții speciale pentru perioada 14.02._13.

Față de considerentele mai sus expuse, urmează a se admite recursul formulat în temeiul disp.art. 312 c.pr.civilă, și a se modifica în parte sentința în sensul obligării pârâtelor la plata drepturilor salariale cuvenite numai pe perioada 14.02._10.

În ceea ce privește celelalte motive de recurs Curtea urmează a le respinge ca nefondate.

Astfel, nu se poate reține critica potrivit căreia hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, deoarece instanța de fond a avut în la atribuirea sporului de condiții speciale, și a diferenței rezultată dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, potrivit dispozițiilor art. 42 din CCM. la nivel de R. Transporturi valabil pentru anii 2008 ~ 2010 și sumelor efectiv primite în conformitate cu prevederile art. 7 și Anexei 1 din CCM. la nivel de S.N.T.F.C "CF.R. Călători" S.A.

Și susținerea privind necompetenta teritorială a instanței de fond este nefondată, deoarece, deși Sindicatul Salariaților din Depoul de Locomotive București Călători își are sediul în București, la stabilirea competenței teritoriale, s-a avut în vedere sediul Sindicatului Mecanicilor de Locomotiva Depoul Ploiești, care a formulat acțiunea în numele reclamanților membrii de sindicat.

Nici excepția privind inadmisibilitatea acțiunii nu este fondată deoarece, așa cum a reținut și instanța de fond, între reclamant și societățile pârâte a existat încheiat un contract individual de muncă și, în temeiul acestuia, a fost formulată prezenta acțiune, iar faptul că reclamantul și-a motivat pretențiile pe baza clauzelor unui contract colectiv de muncă la nivel ramură transporturi și ale unui contract de muncă încheiat la nivel de grup de unități feroviare, ce conțin prevederi salariale mai favorabile salariaților decât cel la nivel de unitate nu este de natură să atragă inadmisibilitatea acțiunii.

În ceea ce privește critica referitoare la excepția dreptului material la acțiune,se va reține de asemenea că și aceasta apare ca nefondată, motivat de faptul că textul de lege invocat, respectiv art.268 alin.1 lit.e) C. muncii se referă la alte situații, și anume, la momentul nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori ale unor clauze ale acestuia, împrejurări care nu se regăsesc în cauza dedusă judecății și care vizează, strict, plata unor drepturi salariale neacordate de angajator.

Ori, potrivit art.268 alin.1 lit. c) Teza I C. muncii prevede că „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat”și sub acest aspect hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.

În ceea ce privește fondul cauzei, se va reține că, de asemenea criticile sunt nefondate.

Astfel, art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996 și art.229 alin.4 din Codul muncii prevăd că, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, contractele colective de muncă reprezintă legea părților.

Recurenta, ca semnatară a contractului colectiv de muncă, nu poate refuza îndeplinirea obligațiilor asumate, invocând eventuale dificultăți financiare, pierderi înregistrate în ultimii ani sau orice alte motive, întrucât, prin încheierea contractului colectiv, dreptul muncii devine un drept negociat, de origine convențională, creat de angajatori și salariați.

Clauzele fiecărui contract colectiv de muncă au o valoare normativă, alcătuind un drept al muncii, propriu, al celor care îl încheie.

Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor și obligațiilor asumate.

Așadar, reținându-se obligativitatea executării clauzelor contractuale, instanța în mod legal a dispus obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale cuvenite, respectiv sporul pentru condiții speciale pentru perioada 14.02.2010 – 14.02.2013 la care aveau dreptul salariații S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A. încadrați ca mecanici de locomotivă și automotor, mecanici ajutor de locomotivă și automotor și mecanici instructori, sumă ce va fi actualizată în funcție de rata inflației la data plății efective, respectiv 25% din salariul de bază minim brut.

Deoarece, potrivit disp. art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă, iar contractele colective de muncă sunt aplicate tuturor salariaților dintr-o unitate, contractul individual de muncă fiind completat cu prevederile celui colectiv,în mod temeinic și legal s-a reținut că pârâtele nu au respectat aceste prevederi și nici nu și-au îndeplinit obligațiile ce le reveneau, astfel că în mod legal s-a dispus obligarea acestora la plata drepturilor, astfel cum s-a arătat în precedent.

Si critica privitoare la faptul că cererea reclamantului a fost introdusă după expirarea contractelor colective de muncă, nu poate fi avută în vedere, deoarece prin cerere se solicită drepturi salariale privind perioada în care aceste contracte colective de muncă erau in vigoare.

Față de aceste considerente, Curtea în temeiul disp.art. 312 c.pr.civilă, va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul obligării pârâtelor la plata drepturilor salariale cuvenite numai pe perioada 14.02._10 și va menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta S. de T. Feroviar de Călători București, cu sediul în municipiul București, . Nord nr.1-3, sector 1, împotriva sentinței nr. 1721 din 14 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. P. I.- prin Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă din Depoul Ploiești, ., județ Prahova și intimata-pârâtă Compania Națională de T. Feroviar de Călători ,, CFR Călători” SA cu sediul în municipiul București, Bulevardul D. G. nr.38, sector 1, și în consecință;

Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâtele la plata drepturilor salariale cuvenite numai pe perioada 14.02._10.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 decembrie 2013.

Președinte, Judecători,

C. P. V. D. M. G.

Grefier,

A. M. B.

Red. VD

Tehnored.BA

2 ex./08.01.2014

dosar fond nr._ Tribunalul Prahova

jud.fond R. I. C.

operator de date cu caracter personal

notificare nr. 3120/2006

← Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 1122/2013....		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 118/2013.... →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4240/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4240/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI