Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3786/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3786/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 9815/105/2012
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ –
Dosar nr._
DECIZIA NR. 3786
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2013
Președinte – M. P.
Judecători – C. M. M.
- A. M. R.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanții P. I., L. M., P. A., C. A., P. I., T. N., M. A., S. C., M. D., S. M., N. F., Z. P. D., D. F., M. G. – E., M. C., R. (F. JAPIE) A. – B., C. V., A. M., C. N., S. M., I. I., F. V., P. V. – B., toți prin reprezentant P. I. și cu domiciliul ales la J. M., .. 71, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1283 din data de 25 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații pârâți M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, C. DE A. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 4, județul Prahova și M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că dosarul se află la primul termen de judecată, recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, iar recurenții reclamanți au solicitat, în cadrul motivelor de recurs, judecata cauzei și în lipsa acesteia.
Totodată, s-a menționat că, prin intermediul Serviciului Registratură al instanței, intimatul pârât M. Justiției a depus la dosar întâmpinare, iar recurenți reclamanți au depus la dosar note scrise și au solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin.1 pct. 2 Cod pr. civilă.
C., având în vedere că părțile au solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.1 pct. 2 Cod pr. civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, C. constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamanții P. I., L. M., P. A., C. A., P. I., T. N., M. A., S. C., M. D., S. M., N. F., Z. P. D., D. F., M. G. – E., M. C., R. (F. Japie) A. – B., C. V., A. M., C. N., S. M., I. I., F. V., P. V. – B., au chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, C. de A. Ploiești și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței obligarea pârâților la acordarea premiului anual aferent anului 2010, cunoscut sub denumirea de "al 13-lea salariu", reactualizat în funcție de indicele Inflației la data plății efective și obligarea pârâtei C. de A. Ploiești de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele noastre de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure pârâtului M. Justiției sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.
În motivare a arătat că, prin Adresa nr.1526 din 28.02.2011, a Tribunalului Prahova, s-a comunicat faptul că „în bugetul aprobat pentru anul 2011 transmis Tribunalului Prahova de către ordonatorul secundar de credite - C. de A. Ploiești nu sunt prevăzute credite pentru plata premiului anual aferent anului 2010" și arată că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare, pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv.
Reclamanții au mai precizat că, prin art. 25 din Legea 330/2009, s-a prevăzut acordarea acestui drept și în ceea ce îi privește, dispoziții ce au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial Nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art. 46).
Au mai menționat reclamanții că, prin art. 8 din Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial Nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Reclamanții au mai arătat că, că dreptul lor de a beneficia de acest premiu este câștigat atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
În legătură cu acest principiu, au arătat reclamanții că, prin art. 1 din Codul civil este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin. (2) din Constituție, principiul neretroactivității legilor.
Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.
Au mai menționat reclamanții că, în cazul lor dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile care au abrogat posibilitatea acordării lui au intrat în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
Reclamanții au mai arătat că, în ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, potrivit art.17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului: „1. Orice persoana are dreptul la proprietate, atât singura, cat si in asociație cu alții.; 2. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa."
Au mai precizat reclamanții că, potrivit practicii CEDO drepturile salariale, inclusiv premiile, reprezintă concepte asimilate bunurilor mobile, iar C. Europeana a Drepturilor Omului s-a pronunțat in nenumărate rânduri, chiar si împotriva României, in sensul ca si dreptul de creanța reprezintă un „bun" in sensul art.l din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, daca este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau daca reclamantul poate pretinde ca a avut cel puțin o „speranța legitima" de a îl vedea concretizat, iar lipsirea lor de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil, o ingerința ce a avut ca efect privarea noastră de acest bun, in sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1.
În drept, au invocat prevederile art.25 din Legea 330/2009, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin. (2), 20, 41, 44, 124, 125 din Constituție, art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea 47/1992.
Prin Serviciul Registratură, la data de 30.01.2013, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a solicitat respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În motivare, a arătat că prin cererea introductiva, reclamanții au solicitat instanței satisfacerea unor pretenții pecuniare, acțiunea constituindu-se . munca, in care părți nu pot fi, decât salariații, angajatorii, sindicatele si alte persoane juridice sau fizice ce au această vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului de Procedură Civilă.
Pârâtul a mai arătat că, în speță acesta este un terț ce nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamantei, neavând nici un fel de raporturi de muncă cu aceștia.
De asemenea, a mai arătat că Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care al rândul lor sunt ordonatori principali de credite și nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu legea bugetului de stat, astfel că ministerul nu poate fi obligat să facă efectiv o plată pentru salariații altor instituții.
Pârâtul a mai precizat că, în speță faptul că ordonatorul principal de credite (M. Justiției) nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamantului, nu poate conduce la obligarea ministerului la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de muncă.
Prin Serviciul Registratură, la data de 22.02.2013, pârâtul M. Justiției a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că, reclamanții susțin în esență că dreptul privind acordarea premiului anual a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic 2010, actele normative care au abrogat posibilitatea acordării acestui drept intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui, însă potrivit art. 25 alin. 1 si 4 din Legea nr. 330/2009 „Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. (...). Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi. începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Pârâtul a mai arătat că, dispozițiile legale menționate au fost în vigoare în anul 2010, în ceea ce privește premiul aferent acestui an, până la . Legii nr. 284/2010.
A mai menționat pârâtul că, prin art. 39 pct. w) au fost abrogate expres dispozițiile Legii nr. 330/_, inclusiv cele privitoare la plata premiului anual pentru personalul plătit din fondurile bugetare.
În ce privește premiul anual aferent anului 2010, pârâtul a arătat că potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2011 „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011. acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."
Pârâtul a mai menționat că, legiuitorul a stabilit așadar expres faptul că în anul 2011 nu se acordă premiul anual, fondurile aferente acestui premiu fiind redistribuite în vederea acordării majorării salariale de 15% prevăzută pentru întreg personalul bugetar în anul 2011, măsura făcând parte dintr-o . astfel de măsuri propuse de legiuitor, măsuri care să asigure încadrarea în țintele stabilite prin Strategie fiscal-bugetară. Ca atare, sumele de bani destinate plății premiului anual sunt acordate personalului bugetar, numai că sub altă formă, anume cea a majorărilor aplicate la salariile de bază/indemnizații. în cuantum de 15%.
În acest sens este expunerea de motive a Legii nr. 285/2010, potrivit căreia începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, iar sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea acestor majorări salariale prevăzute pentru personalul din sectorul bugetar.
A mai precizat pârâtul că, prevederile Legii nr. 285/2010 nu retroactivează, acestea neproducând niciun efect pentru perioada anterioară emiterii lor. în ceea ce privește plata premiului anual aferent anului 2010, legiuitorul operând numai o modificare în ceea ce privește plata efectivă a acestui premiu aferent anului 2010, plată care are loc sub forma majorărilor salariale ce se acordă în acest an. Este cert așadar, arată pârâtul că din punct de vedere legal, legiuitorul este îndrituit să stabilească atât cuantumul drepturilor salariale, mai ales al celor suplimentare (cum sunt primele, premiile, sporurile, etc), cât și modalitatea de plată a acestora, orice suprimare sau eliminare a unor astfel de drepturi salariale aplicându-se asupra tuturor raporturilor juridice de muncă aflate în derulare, fără ca aceste măsuri să atragă nerespectarea dispozițiilor constituționale privind neretroactivitatea legii.
Prin urmare, intră în competența exclusivă a legiuitorului, luarea în considerare, la construcția sistemului de salarizare în sectorul bugetar, a sporurilor, premiilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar măsura privind neacordarea premiului anual aferent anului 2010, în anul 2011 este una legitimă din punct de vedere legal și constituțional și se înscrie în rândul politicilor de personal ale statului, așa cum s-a arătat mai sus.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a MFP, Tribunalul o va admite, urmând a respinge acțiunea formulată de reclamanți împotriva acestuia, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 282 din Codul muncii, în litigiile de muncă nu pot fi părți decât salariații, angajatorii, sindicatele și patronatul, precum și alte persoane juridice sau fizice ce au această vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului de procedură civilă. Întrucât Ministerul Finanțelor Publice este un terț ce nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților, neavând nici un fel de raporturi de muncă cu aceștia, nu poate avea, prin urmare, calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 1283 din data de 25 aprilie 2013, a respins acțiunea formulată de reclamanții P. I., L. M., P. A., C. A., P. I., T. N., M. A., S. C., M. D., S. M., N. F., Z. P. D., D. F., M. G. – E., M. C., R. (F. Japie) A. – B., C. V., A. M., C. N., S. M., I. I., F. V., P. V. – B., toți prin reprezentant P. I. în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, C. De A. Ploiești și Ministerul Finanțelor Publice ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Prahova a reținut următoarele:
Potrivit art. 25 al.1 și 4 din Legea nr. 330/2009, „pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. (…) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul”.
Prin art. 39 pct. w au fost abrogate expres disp. Legii nr. 330/2009, inclusiv cele privind plata premiului anual pentru personalul plătit din fondurile bugetare.
Prin art. 8 din Legea nr. 285/2011, legiuitorul a stabilit expres faptul că nu se acordă premiul anual, fondurile aferente acestuia fiind redistribuite în vederea acordării majorării salariale de 15% prevăzută pentru întreg personalul bugetar în anul 2011.
Dispozițiile Legii nr. 285/2010 au fost analizate de C. Constituțională, care, prin decizia nr. 1655/2010, a stabilit că „pe perioada cât drepturile salariale stabilite sunt inferioare momentului iunie 2010, înseamnă că, în continuare, există o restrângere a exercițiului unui drept fundamental, respectiv a dreptului la salariu, ca și corolar al dreptului la muncă”.
C. Constituțională a reținut, în ceea ce privește legea nr. 284/2010 că „satul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează, acestea fiind drepturi salariale suplimentare, și nu drepturi fundamentale” (decizia nr.108/14.02.2006, decizia nr. 1250/07.10.2010).
În ceea ce privește momentul intrării în vigoare a prevederilor legii respective, tribunalul a constatat că acestea au intrat în vigoare la data de 01.01.2011 și se aplică întregului personal bugetar beneficiar al premiului anual conform reglementărilor legale anterioare.
Prevederile Legii nr. 285/2010 nu retroactivează, neproducând nici un efect pentru perioada anterioară emiterii lor, în ceea ce privește plata premiului anual aferent anului 2010, legiuitorul operând numai o modificare în ceea ce privește plata efectivă a acestui premiu aferent anului 2010.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții P. I., L. M., P. A., C. A., P. I., T. N., M. A., S. C., M. D., S. M., N. F., Z. P. D., D. F., M. G. – E., M. C., R. (F. Japie) A. – B., C. V., A. M., C. N., S. M., I. I., F. V., P. V. – B., criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea cererii de recurs, reclamanții au arătat că, pe fondul cauzei, în prezenta speță sunt incidente dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 prin care se stipulează următoarele: „Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de baza :au a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrai, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate in perioada în care a desfășurat activitate.
Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acorda in cazul persoanelor care în cursul anului au desfigurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna Ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.”
Singura condiție pentru reducerea sau neacordarea dreptului la premiul anual prevăzut de dispoziția legală menționată anterior este desfășurarea necorespunzătoare a activității sau sancționarea disciplinară a reclamanților, condiție nedovedită în privința niciunuia dintre aceștia.
Această prevedere legală a fost în vigoare pe întreaga perioadă a anului 2010, fiind abrogată prin Legea nr.284/2010, iar împrejurarea că stingerea obligației angajatorului a avut loc la un moment ulterior perioadei pentru care dreptul s-a realizat prin trecerea timpului nu are, însă, nicio relevanță în ceea ce privește existența și consacrarea legislativă a dreptului la premiu, acest drept fiind pe deplin realizat și efectiv prin expirarea ultimei zi a anului 2010.
Un drept de natură salarială, premiul anual intră sub sfera de protecție a art. 1 din primul protocol la CEDO, el constituind un „bun" în sensul acestui text, iar motivul pentru care angajatorul nu a mai acordat reclamanților premiul în discuție îl reprezintă dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010, conform cărora sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 20l1 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor acestei legi"".
A precizat recurenta că legiuitorul a intervenit în raportul juridic obligațional referitor la plata premiului, stipulând că acesta nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011
În aplicarea art.8 din Legea nr.285/2010, a considerat că s-a adus atingere unui drept fundamental al reclamanților, reglementat printr-o normă cu forță juridică superioară, respecți v art. 1 din primul protocol la CEDO.
Astfel, conform art. J din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului ...orice persoana fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului Internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.
Prin urmare, art. 1 din Protocolul adițional nr. I la Convenția Europeană a Drepturilor Omului cuprinde 3 norme distincte, strâns legate între ele.
Prima normă, de ordin general, enunță principiul general al necesității respectării dreptului de proprietate: „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale".
A doua normă prevede posibilitatea privării unui titular, prin acțiunea organelor statului, de dreptul său de proprietate, privare supusă unor anumite condiții: „nimeni nu poate îl lipsii de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și in condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.
Cea de-a treia normă, cuprinsă în al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. I la C.E.D.O., recunoaște statelor contractante posibilitatea de a reglementa modul de folosință a bunurilor ce formează obiectul dreptului de proprietate, în conformitate cu interesul general, astfel: „dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor".
Instanța europeană a statuat în mod constant că, dacă prima normă are caracter general prin aceea că enunță principiul respectării dreptului de proprietate, celelalte două nu reprezintă altceva decât aplicații ale celei dintâi. Așa fiind, acestea din urmă trebuie să fie interpretate în lumina principiului general înscris în prima normă enunțată.
Art.1 din Primul Protocol la CEDO se observă că este aplicabil și în materia dreptului la premiu anual al reclamanților, făcând obiectul protecției instituite de acest text, concluzie ce se desprinde din analizarea jurisprudenței CEDO în privința drepturilor asupra veniturilor salariale la care se va face referire în continuare.
Astfel, în cauza Lelas C. Croației din 20.05.2010, C. a statuat încă o dată că nu este consacrat de Convenție dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, dar ceea ce s-a obținut, ce s-a câștigat, reprezintă un „bun" în sensul art. I din Protocolul 1. Prin urmare, fiind prevăzut într-un act normativ, dreptul reclamantului la sume de bani zilnice pentru munca efectuată este suficient de determinat pentru a fi considerat bun.
De asemenea, în cauza Vilho Eskeiinen c, Finlandei din 19.04.2007, reclamanții au susținut că au dreptul la un supliment bănesc, care însă fusese abrogat. C. a statuat că pretenția poate fi considerată „bun” dacă este suficient de determinată și fundamentată legal în dreptul intern. C. a reținut de asemenea, că reclamanții nu aveau o speranță legitimă de a primi un spor la salariul individual din moment ce, schimbându-se condițiile pentru acordarea lui, dreptul la acest spor a încetat.
În cauza Bahceyaka c. Turciei din 13.07.2006,C. a statuat că un venit poate fi „bun" numai dacă venitul a fost câștigat sau dacă există titlu executoriu cu privire la acel venit.
În cauza de față, dreptul la primirea premiului anual aferent anului 2010, a avut până la data de 01.01.2011, o fundamentare în legislația internă, conform art. 25 din Legea 330/2009.
Reclamanții nu ar putea pretinde acordarea premiului după data de 01. 01.2011, însă aceștia au solicitat acordarea sa pentru anul 2010 când era consacrat în legislația internă.
Acest drept s-a realizat în momentul epuizării ultimei zile a anului 2010 reclamanții devenind titularii dreptului asupra unui „bun" în sensul Convenției constând în premiul anual.
Recurenții reclamanți au apreciat că stingerea obligației corelative prin plată are loc la un moment ulterior, și nu este de natură să aducă atingere existenței dreptului, pentru că, trebuie distins între dreptul unei persoane de a primi în viitor salariu într-un anumit cuantum, acesta nefiind recunoscut din perspectiva Convenției și dreptul de a primi salariul câștigat pentru perioada în care munca a fost prestată
Totodată, recurenții au considerat că nu se poate reține realizarea unei compensări a sumei de bani constând în premiul anual cu alte sume, iar prin art.8 din Legea nr. 285/2010 a avut loc privarea lor de un bun, respectiv dreptul dobândit la premiul anual, prevăzut pe perioada anului 2010 de art.25 din Legea nr.330/2009.
Deși, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut că aceste sume urmează a fi „avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi" în fapt, nu a avut loc o compensare.
Conform art. l alin.3 din Legea nr. 285/2010 ,majorările salariale" la care face referire art. 8 din același act normativ s-au acordat „ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în munca, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010", criterii care nu au legătură cu dreptul la premiul anual cuvenit fiecărui angajat la expirarea anului 2010, acesta depinzând de perioada lucrată și de modul de desfășurare a activității profesionale.
De altfel, în textul art. 8 nu se menționează noțiunea de "compensare”.
Premiul constituie o sumă unică, acordată o singură dată, în considerarea muncii desfășurate pentru perioada de 1 an. pe când salariul reprezintă o prestație bănească periodică, lunară, acordată pentru munca depusă.
În timp ce premiul se acordă în raport cu perioada de timp lucrată în anul 2010, creșterea salarială s-a acordat de la 1.01.2011 tuturor angajaților, indiferent de perioada lucrată.
Recurenții reclamanți au arătat că respingerea acțiunii conduce la încălcarea dreptului lor fundamental la respectarea bunului, drept consacrat printr-un act normativ cu forță juridică superioară și care este prioritar la aplicare potrivii art. 20 din Constituția României,
În cauza de față nu este vorba de o reducere a salariului, ci de neacordarea unui drept câștigat conform art. 25 din Legea nr.330/2009,
În ceea ce privește principiul referitor la neretroactivitatea legii, acestea pot fi valorificate, potrivii art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, instanța judecătorească nu este în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate dă părțile din litigiile deduse
judecății.
Conform art. 20 din Constituția României:(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordante între pactele și tratatele privitoare Ia drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile."
Față de considerentele mai sus evocate, recurenții reclamanți au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și soluționând pe fond cauza, admiterea acesteia, obligarea pârâtelor la acordarea premiului anual aferent anului 2010, cunoscut sub denumirea de ""al 13-lea salariu” reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății efective.
La termenul de judecată din 21.11.2013, intimatul M. Justiției a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și la textele legale incidente, C. reține următoarele:
C. va reține că, potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 330/2009, „(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea; (2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate; (3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor; (4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul”.
Această prevedere legală a fost în vigoare pe întreaga perioadă a anului 2010, fiind abrogată prin art. 39 din Legea nr. 284/2010. Astfel, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, intrată în vigoare la data de 1.01.2011 „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”
Conform art. 20 din Constituția României: “ (1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.”
Însăși C. Constituțională, prin Decizia nr. 1344 din 09.12.2008, a reținut faptul că nu are atribuția de a rezolva conflictul unui act normativ intern cu legislația supranațională, aceasta revenind instanțelor judecătorești. În acest sens s-a menționat că „instanțelor judecătorești le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare atunci când legislația națională este în contradicție cu acesta”.
Aplicând cu prioritate reglementările internaționale privitoare la drepturile omului sau dreptul comunitar instanțele de judecată nu depășesc limitele judecătorești și nu își arogă atribuții specifice celorlalte puteri în stat (legislativă și executivă) deoarece nu creează noi norme ci le aplică pe cele internaționale existente în defavoarea celor interne, norme internaționale care, prin ratificare sau prin aderarea României la Uniunea Europeană au devenit parte a dreptului intern.
Fiind un drept de natură salarială, premiul anual intră sub sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, el constituind un „bun” în sensul acestui text, conform căruia „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.
În speță, împrejurarea că stingerea obligației angajatorului a avut loc la un moment ulterior perioadei pentru care dreptul s-a realizat prin trecerea timpului nu are, însă, nicio relevanță în ceea ce privește existența și consacrarea legislativă a dreptului la premiu, acest drept fiind pe deplin realizat și efectiv prin expirarea ultimei zile a anului 2010, respectiv data de 31 decembrie 2010, dat fiind faptul că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 au fost în vigoare pe întreaga perioadă a anului 2010, fiind abrogate prin Legea nr. 284/2010.
În cauza de față, reclamanții invocă posibilitatea de a solicita plata unei sume de bani cu titlu de premiu anual cuvenit în considerarea muncii desfășurate în anul 2010. Din această perspectivă, dreptul la acest premiu anual a fost pe deplin realizat la expirarea ultimei zile din anul 2010. Faptul că stingerea obligației corelative prin plată are loc la un moment ulterior nu este de natură să aducă atingere existenței dreptului.
Raportat la dreptul unei persoane de a primi salariul câștigat pentru perioada în care munca a fost prestată este aplicabil art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, concluzie ce se desprinde din analizarea jurisprudenței CEDO în privința drepturilor asupra veniturilor salariale cum ar fi cauza Lelas c. Croației din 20.05.2010, cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19.04.2007 sau cauza Bahceyaka c. Turciei din 13.07.2006.
În cauza de față, dreptul la primirea premiului anual aferent anului 2010 a avut, până la data de 01.01.2011, o fundamentare în legislația internă, conform art. 25 din legea nr. 330/2009.
Reclamanții nu ar putea pretinde acordarea premiului după data de 01.01.2011, însă aceștia solicită acordarea sa pentru anul 2010, când era consacrat în legislația internă. Acest drept s-a realizat în momentul epuizării ultimei zile a anului 2010 (31 decembrie 2010), ele devenind titularii dreptului asupra unui „bun” în sensul Convenției constând în premiul anual.
Prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, cu aplicabilitate de la data de 01.01.2011, s-a stabilit că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”
Dacă în cazul amânării, eșalonării sau compensării unor sume de bani, nu se poate reține o încălcare a dreptului de proprietate, având în vedere marja de apreciere a statului în această materie, se observă că, prin textul de lege sus-menționat, nu s-a stabilit o amânare sau eșalonare, utilizându-se sintagma “nu se mai acordă”.
De asemenea, nu se poate reține nici realizarea unei compensări a sumei de bani constând în premiul anual cu alte sume, întrucât, deși prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut că aceste sume urmează a fi „avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”, în fapt, nu a avut loc o compensare.
Conform art. 1 din legea nr. 285/2010 „majorările salariale” la care face referire art. 8 din același act normativ s-au acordat „ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010” (alin. 3), criterii care nu au legătură cu dreptul la premiul anual cuvenit fiecărui angajat la expirarea anului 2010, acesta depinzând de perioada lucrată și de modul de desfășurare a activității profesionale.
De altfel, în textul art. 8 nu se menționează noțiunea de “compensare”. Premiul constituie o sumă unică, acordată o singură dată, în considerarea muncii desfășurate pentru perioada de 1 an, pe când salariul reprezintă o prestație bănească periodică, lunară, acordată pentru munca depusă.
Mai mult decât atât, premiul se acordă în raport cu perioada de timp lucrată în anul 2010, iar creșterea salarială s-a acordat de la 01.01.2011 tuturor angajaților, indiferent de perioada lucrată.
În consecință, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 a avut loc privarea reclamanților de un bun, dreptul dobândit la premiul anual, prevăzut pe perioada anului 2010 de art. 25 din Legea nr. 330/2009, fără a se realiza vreo compensare cu alte sume.
Dacă ingerința este prevăzută de lege și urmărește un scop legitim, aceasta nu este însă proporțională cu scopul urmărit, astfel încât în mod corect a constatat instanța de fond că respingerea acțiunii ar conduce la încălcarea dreptului fundamental al acestora la respectarea bunului acestora, drept consacrat printr-un act normativ cu forță juridică superioară și care trebuie aplicat cu prioritate potrivit art. 20 din Constituția României.
Față de argumentele expuse anterior C. apreciază ca fiind fondate criticile formulate, motiv pentru care în baza art.3041 și 312 alin 1. Cod procedură civilă va admite recursul declarat, va modifică în parte sentința și va obliga intimații pârâți M. Justiției și C. de A. Ploiești la plata către recurenții reclamanți a premiului anual aferent anului 2010, cunoscut sub denumirea "al 13 - lea salariu", actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
C. va menține în rest dispozițiile sentinței referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanții P. I., L. M., P. A., C. A., P. I., T. N., M. A., S. C., M. D., S. M., N. F., Z. P. D., D. F., M. G. – E., M. C., R. (F. JAPIE) A. – B., C. V., A. M., C. N., S. M., I. I., F. V., P. V. – B., toți prin reprezentant P. I. și cu domiciliul ales la J. M., .. 71, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1283 din data de 25 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații pârâți M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, C. DE A. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 4, județul Prahova și M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.
Modifică în parte sentința civilă nr. 1283 din data de 25 aprilie 2013 a Tribunalului Prahova.
Obligă intimații pârâți M. Justiției și C. de A. Ploiești la plata către recurenții reclamanți a premiului anual aferent anului 2010, cunoscut sub denumirea "al 13 - lea salariu", actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. P. C. M. M. A. M. R.
GREFIER,
C. C.
Red.CMM
Tehnored.CC
2 ex./3.12.2013
d.fond._ Tribunalul Prahova
j.fond C. I.
Operator date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
| ← Pretentii. Decizia nr. 3155/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
