Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 03-04-2013, Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2013

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 6872/114/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 910

Ședința publică din data de 3 aprilie 2013

Președinte - C. P.

Judecători - V. D.

- M. G.

Grefier - A. M. B.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta M. F., domiciliată în orașul Pogoanele, ., județ B., împotriva sentinței civile nr. 1615 din 3 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimatul-pârât L. T. Pogoanele, cu sediul în orașul Pogoanele, ., județ B..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura îndeplinită.

Curtea, în temeiul art.6 din Legea nr. 192/2006, informează asupra posibilității și avantajelor folosirii procedurii medierii, părțile putând să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este motivat, declarat în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Curtea, față de actele și lucrările de la dosar, și față de împrejurarea că prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat și judecarea în lipsă, consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA :

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele ;

Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamanta M. F. a chemat în judecată pe pârâtul L. T. Pogoanele, solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să fie obligat pârâtul la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale pentru perioada 1 martie 2010 - 03 iunie 2010 și 01 noiembrie 2010 - 13 mai 2011, reprezentând diferența dintre salariul ce trebuia plătit la nivelul prevăzut de Legea nr. 221/2008 și salariul încasat la nivelul prevăzut de O.U.G. nr. 41/2009, actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective.

În motivare, reclamanta a arătat că și-a desfășurat activitatea în cadrului unității școlare pârâte în funcția de profesor titular până la data de 01.07.2010, data pensionării, iar începând cu data de 01.11.2010 a funcționat prin cumul la aceeași unitate până la sfârșitul anului școlar 2010-2011.

La data de 28 iunie 2011 Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 877 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial nr. 706 din 06 octombrie 2011.

În Decizia nr. 877/2011 Curtea a constatat că textul legal criticat a fost abrogat prin dispozițiile art. 39 lit. x) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în M.Of. al României, Partea I. nr. 877 din 28 decembrie 2010 și nu produce efecte juridice asemenea celor învederate Curții de către autorii excepției de neconstituționalitate, însă această situație nu se datorează normei abrogatoare, ci faptului că, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu O.U.G. nr. 41/2009. O atare interpretare, departe de a constitui o ingerință în sfera de competență a puterii legiuitoare, reprezintă o aplicare corectă a deciziilor Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării personalului din învățământ, invocând în acest sens, Decizia nr. 124 din 9 februarie 2010, publicată în M.Of. al României nr. 272 din 27 aprilie 2010, Decizia nr. 983 din 30 iunie 2009 sau Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009, publicate în Monitorul Oficial al României nr. 531 din 31 iulie 2009.

Art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 conținea dispoziții potrivit cărora salarizarea personalului didactic din învățământ începând cu data de 1 ianuarie 2010 să se facă luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009.

Începând cu drepturile salariate aferente lunii martie 2010, pârâtul i-a diminuat salariul, diminuare ce a constat în trecerea de la valoarea coeficientului 1,000 de 400 lei, prevăzut de Legea nr. 221/2008, la o valoare a coeficientului 1,000 de 299,933 lei, aceasta din urmă fiind prevăzută de O.U.G. nr. 41/2009.

A învederat că elementele principale ale contractului individual de muncă sunt prestarea muncii și salarizarea acesteia de către angajator. Salariul reprezintă remunerația în bani a muncii prestate în baza contractului individual de muncă, echivalentul muncii prestate de către angajat. Obligația principală a angajatorului este cea de plată a salariului, orice reținere din salariu putând fi operată doar în cazurile și în condițiile prevăzute de lege (art. 169 Codul muncii, republicat).

Codul muncii, republicat, la art. 38 dispune că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.

De asemenea, în dispozițiile cuprinse la Capitolul III, Plata salariului, se arată: Art. 170 - Acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariate sau semnarea actelor de plata în astfel de situații nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariate ce i se cuvin în integralitatea lor. potrivit dispozițiilor legale și contractuale.

Art. 171 (1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

A precizat că, în urma hotărârii judecătorești definitive și irevocabile pronunțată de Tribunalul B., începând luna decembrie 2009 a beneficiat de dispozițiile Legii nr. 221/2008, în sensul că i-a fost acordată majorarea salarială prevăzută de acest act normativ și au fost plătită conform prevederilor Legii nr. 221/2008, inclusiv după . Legii cadru nr. 330/2009 în lunile ianuarie și februarie 2010.

În mod inexplicabil față de legislația aplicabilă lunii martie 2010, i s-a diminuat salariul, fapt pe care îl consideră nelegal, având în vedere dispozițiile Legii nr. 330/2009 lege care la art. 7 (2) din Legea nr. 330/2009, stabilea că realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări.

De asemenea, potrivit art. 30 (5) din Legea nr. 330/2009, „în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege.

Sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.”

Mai mult, în conformitate cu art. 5 (1) din O.U.G. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009.

Față de aceste dispoziții, a apreciat că salarizarea în lunile ianuarie și februarie 2010 s-a făcut în mod corect și legal, iar această salarizare trebuia a fi menținută pe întreg anul 2010 (bineînțeles cu aplicarea diminuării de 25% prevăzute de Legea nr. 118/2010) cât și până la . Legii nr. 63/2011 privind salarizarea personalului didactic (13 mai 2011).

În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 877/2011, invocată la începutul motivării.

Având în vedere cele două decizii ale Curții Constituționale, respectiv nr. 1415/2009 și nr. 415/2010, în care, Curtea a constatat că, în acord cu jurisprudența sa, spre exemplu, Decizia Plenului Curții Constituționale nr.1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea reține că atât considerentele cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță probantă tuturor subiectelor de drept, în consecință, atât Parlamentul, cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și dispozitivul prezentei decizii.

Protocolul nr. 1 la Convenție la art. 1 prevede că „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

În practica C.E.D.O. s-a statuat că noțiunea de „bunuri”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, cuprinde atât „bunuri actuale” cât și valori patrimoniale inclusiv în anumite situații bine stabilite creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamanta poate pretinde cel puțin o „speranță legitimă” în exercitarea efectivă a dreptului său.

A solicitat a se observa faptul că prin neacordarea salariului la valoarea solicitată ar fi discriminată în raport cu foștii colegi care au titluri executorii privind salarizarea în perioada ianuarie 2010 - mai 2011 la acest nivel, ceea ce contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituția României, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul 12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 și art. 3 din OG nr. 137/2000, republicată. Nu în ultimul rând în sensul unei salarizări unitare și nediscriminatorii a personalului din învățământ, și din sistemul bugetar în general, au fost emise actele normative aplicabile în acea perioadă, respectiv Legea nr. 330/2009, O.U.G. nr. 1/2010, Legea nr. 284/2010, cât și Legea nr. 285/2010.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 3 lit. b) și c), art. 7 alin. 2, art. 30 alin. 5 din Legea nr.330/2009, art.5(1) din OUG 1/2010, art. 166 și următ., art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul Muncii, rep.

În probațiune, au fost depuse la dosar, înscrisuri: adeverința nr. 2335/15.11.2012 emisă de unitatea pârâtă, actul de identitate al reclamantei, sentința civilă nr. 902/21.10.2009 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ și tabelul nominal al reclamanților - membri de sindicat din respectivul dosar.

Deși legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză pentru a-și expune apărările.

Prin sentința civilă nr. 1615 din 3 decembrie 2012, Tribunalul B. a admis, în parte, cererea promovată de reclamanta M. F. și a obligat pârâtul L. T. POGOANELE către reclamantă, la plata drepturilor salariale aferente perioadelor 01.03._10 și 01.11._10, rezultate prin diferența între salariile lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin O.G. nr.15/2008 aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008 și sumele efectiv încasate, drepturi ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta M. F. a fost încadrată în funcția de profesor cu normă întreagă la L. T. Pogoanele, în perioadele 01.03._10 și 01.11._11, astfel cum a rezultat din adeverința nr.2335/15.11.2012 eliberată de unitatea școlară, depusă la fila 7 dosar.

Pentru aceste perioade plata drepturilor salariale s-a făcut în conformitate cu prevederile OUG nr.41/2009, conform aceleiași adeverințe.

Anterior acestei date, până la 31.12.2009, reclamanta a fost salarizată în raport de prevederile Legii nr. 221/2008, întrucât, în acest sens, prin sentința civilă nr.902/21.10.2009 a Tribunalului B. - Secția Civilă – Complet Specializat Litigii de Muncă și Asigurări Sociale pârâtul L. T. Pogoanele a fost obligat să aplice dispozițiile Legii nr. 221/2008.

În drept, din analizarea succesiunii normelor în materie, s-a constatat că majorarea salarială în privința personalului din învățământ a intervenit ca urmare a aprobării cu modificări a O.G. nr. 15/2008 prin Legea nr. 221/2008, principala modificare fiind majorarea coeficientului de multiplicare pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008, coeficient care reprezenta și valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.

Prin dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. b) și c) din O.G. nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, s-au stabilit valori ale coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât pentru diferite perioade de timp să se asigure o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic si didactic auxiliar față de nivelul din 31.12.2007.

O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, principala modificare fiind majorarea coeficientului de multiplicare de 1,0000:400,00 pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008, coeficient care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.

După adoptarea Legii 221/2008 de către Parlament a fost adoptată O.U.G. nr. 136/2008, privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008, prin care se modifică valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru perioada octombrie-decembrie 2008, reducându-se de la 400,00 la 266,026 pentru funcția prevăzută la art. 1 alin. 1 lit. a) din OG nr. 15/2008 și la 299,933 pentru funcțiile didactice prevăzute la art. 1 alin. 1 lit. c) din OG nr. 15/2008.

Această ordonanță de urgență a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 1221/12.11.2008 a Curții Constituționale, stabilindu-se că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament încalcă art. 1 alin. 1, art. 64 alin. 1 si art. 115 alin.4 din Constituție. Totodată s-a apreciat că se încalcă și prevederile art. 115 alin. 6 coroborate cu art. 41 și art. 47 alin. 1 din Constituție.

Apoi, prin O.U.G. nr. 151/10.11.2008, art. I pct. 2 și 3, se reduc valorile coeficienților de multiplicare stabilite prin Legea nr. 221/2008 de aprobare a OG nr. 15/2008, aceste dispoziții normative fiind declarate neconstituționale prin decizia nr. 842/02.06.2009 a Curții Constituționale pentru aceleași considerente avute în vedere și la analiza OUG nr. 136/2008.

Ulterior, prin art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009, art. 2 și 3 din OUG nr. 31/2009, art. 2 din OUG nr. 41/2009 se reglementează modificări prin reducerea valorilor coeficientului de multiplicare 1,000 sub valoarea de 400,00 stabilită prin Legea 221/2008 ca valoare de referință pentru creșterile salariale, respectivele modificări privind prevederi introduse de art. I pct. 2 și 3 din OUG 151/2008, text declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională.

D. OUG nr. 1/2009 (art. 2 și 3) a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 989/30.06.2009 a Curții Constituționale, însă prin deciziile Curții Constituționale nr.106/4.02.2010 și nr. 124/9.04.2010 au fost respinse ca inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 și 3 din OUG nr.31/2009, respectiv art.2 din OUG nr.41/2009, reținându-se că cele două ordonanțe, ca acte normative modificatoare ale OG nr.15/2008 sunt și ele abrogate, iar potrivit art.29 al.1 din Lg.47/1992 instanța de contencios constituțional se pronunță asupra unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare.

OUG nr. 41/2009, prin care se reglementează modificări în sensul reducerii valorilor coeficientului de multiplicare sub valoarea stabilită prin Legea 221/2008 de aprobare a OUG 15/2008, a fost aprobată prin Legea nr. 300/2009 - act normativ adoptat de către Parlament.

Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, act normativ intrat în vigoare în privința O.G. nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și în anul 2009 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările și completările ulterioare.

La 30.01.2010 a intrat în vigoare O.U.G. nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, prin care, la art. 5 alin. 6, se stabilește că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.

Prin Decizia nr.3 din 4 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.350 din 19 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr.221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009.

Ulterior, prin Decizia nr. 877/28.06.2011 a Curții Constituționale a fost respinsă, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.5 alin.6 din OUG 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri din domeniul bugetar.

Conform considerentelor acesteia, Curtea Constituțională face trimitere la Decizia nr.3 din 4 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.350 din 19 mai 2011, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii ce viza aplicarea dispozițiilor Legii nr.221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, reținând că respectiva interpretare reprezintă o aplicare a deciziilor Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării personalului din învățământ (Decizia nr.124 din 9 februarie 2010, Decizia nr.983 din 30 iunie 2009, Decizia nr.989 din 30 iunie 2009).

Dată fiind practica judiciară neunitară a instanțelor de judecată în problema de drept ce vizează acordarea drepturilor salariale pentru personalul didactic în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, perioadă în care s-au aplicat atât dispozițiile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cât și prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010, a fost pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție o nouă decizie în interesul legii - Decizia nr. 11/08.10.2012, publicată în M.Of. Partea I nr. 734/31.10.2012, prin care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

Conform considerentelor, ÎCCJ, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale, deciziile Curții Constituționale și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/2011 pronunțată în recurs în interesul legii, a reținut că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.

Această decizie este obligatorie, potrivit art. 330⁷ alin. 4 din Codul de procedură civilă, astfel încât exclusiv în baza sa și ținând seama și de limitarea explicit indicată (1 ianuarie 2010 - 31 decembrie2010) a perioadei pentru care s-a constatat îndreptățirea personalului din învățământ de a beneficia de salariile sus menționate, instanța va admite, în parte, prezenta acțiune.

În considerarea tuturor acestor aspecte de fapt și de drept, redate mai sus, instanța a obligat pârâtul L. T. Pogoanele către reclamanta M. F., la plata drepturilor salariale aferente perioadei 01.03._10 și 01.11._10, rezultate prin diferența între salariile lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin O.G. nr.15/2008 aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008 și sumele efectiv încasate, drepturi ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective.

În ce privește actualizarea sumelor datorate de angajator cu indicele de inflație la data plății efective, instanța a reținut că, potrivit art. 166 alin. 4 din Codul Muncii, salariatul este îndreptățit să fie despăgubit de către angajator pentru prejudiciul suferit din culpa acestuia, iar neplata salariului stabilit prin lege constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, ce atrage răspunderea celui ce angajează. Întrucât repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, se impune indexarea drepturilor salariale neacordate cu indicele de inflație la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, considerând-o netemeinică și nelegală, întrucât recursul în interesul legii soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 11/2012 a avut ca obiect interpretarea și aplicarea dispozițiilor 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar...începând cu 1 ianuarie 2010. Acest act normativ stabilea modul de încadrare a personalului din sectorul bugetar pentru anul 2010, prin urmare este absolut legal și întemeiat ca prin Decizia nr. 11/2012 să nu se poată trece peste problema de drept ce a generat practica neunitară. Instanța supremă nu putea face aprecieri asupra salarizării personalului bugetar în anul 2011 atât timp cât salarizarea pentru anul 2011 s-a făcut în temeiul Legii nr. 284/2010 și a Legii nr. 285/2010.

Se susține de recurentă că față de dispozițiile art. 330⁷ C.pr.civ., instanța de fond ar fi trebuit să aplice această decizie pentru anul 2010, iar pentru perioada 01 ianuarie – 13 mai 2011 ar fi trebuit să aplice legea, respectiv să aibă în vedere, așa cum a arătat în acțiune, faptul că salarizarea recurentei s-a făcut în temeiul Legii nr. 285/2010, act normativ ce stabilea la art. 1 alin.1 că: ,,Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice, pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%”.

Prin urmare, instanța de fond trebuia să aibă în vedere și pentru perioada 01 ianuarie – 13 mai 2011 un salariu pentru personalul didactic ce trebuia calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna octombrie 2010 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 de 400 lei, majorat cu 15%.

Astfel, în mod nelegal, instanța de fond apreciază că se cuvine până la 31.12.2010 un salariu cu o valoare a coeficientului 1,000 de 400 lei, dar fără nici un argument refuză a se pronunța practic pentru perioada ulterioară solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Curtea, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta a criticat sentința sub un singur aspect și anume că, în opinia sa, era îndreptățită la un salariu cu o valoare a coeficientului 1,000 de 400 lei și pentru perioada 1 ianuarie – 13 mai 2011, susținând că instanța de fond a refuzat practic să se pronunțe pentru această perioadă.

Susținerile sale sunt vădit nefondate, pe de o parte, pentru aceea că instanța nu a omis să se pronunțe ci a considerat acțiunea ca fiind neîntemeiată parțial, respectiv pentru perioada ulterioară datei de 31 decembrie 2010.

Pe de altă parte, soluția instanței de fond de admitere în parte a acțiunii, numai pentru perioadele 01.03._10 și 01.11._10, este corectă, fiind în concordanță cu dispozițiile legale incidente, cu deciziile instanței de contencios constituțional și cu Decizia dată în recurs în interesul legii cu nr.3/2011.

Astfel, a reținut prima instanță că, din analizarea succesiunii normelor în materie, s-a constatat că majorarea salarială în privința personalului din învățământ a intervenit ca urmare a aprobării cu modificări a O.G. nr. 15/2008 prin Legea nr. 221/2008, principala modificare fiind majorarea coeficientului de multiplicare pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008, coeficient care reprezenta și valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.

Însă argumentul principal pentru care instanța a admis în parte acțiunea este decizia dată în recurs în interesul legii, potrivit căreia perioada pentru care se cuvin drepturile salariale solicitată este limitată expres la data de 31 decembrie 2010.

Față de considerentele expuse, nefiind incident nici un motiv de modificare sau de casare, Curtea, în baza art.304, 304 ind.1 și 312 C.pr.civ. va păstra sentința ca legală și temeinică și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta M. F., domiciliată în orașul Pogoanele, ., județ B., împotriva sentinței civile nr. 1615 din 3 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimatul-pârât L. T. Pogoanele, cu sediul în orașul Pogoanele, ., județ B..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 aprilie 2013.

Președinte, Judecători,

C. P. V. D. M. G.

Grefier,

A. M. B.

Red.MG

Tehnored.BA

2 ex./30.04.2013

dosar fond nr._ Tribunalul B.

jud.fond I. M.

operator de date cu caracter personal

notificare nr.3120/2006

← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 3546/2013....		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 113/2013.... →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 03-04-2013, Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 03-04-2013, Curtea de Apel PLOIEŞTI