Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4025/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4025/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 317/120/2013
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 4025
Ședința publică din data de 3 decembrie 2013
Președinte - C. - P. B.
Judecători - E.-S. L.
- V.-A. P.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții M. Justiției, cu sediul în București, ., s4ector 5 și C. de A. Ploiești, cu sediul în Ploiești, ..4, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 607/12.03.2013 pronunțată de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantele G. Grațiela, A. I., S. S., Dușă M., P. M., P. A., cu domiciliul procesual ales la sediul Tribunalului Dâmbovița, din Târgoviște, Calea București, nr. 3, județul Dâmbovița și pârâții T. Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea București, nr. 3, județul Dâmbovița și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul București, ., sector 5 – prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr. 166, județul Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la al doilea termen de judecată, recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și că prin cererile de recurs s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod pr. civilă.
Se mai învederează că prin intermediul Serviciului Registratură s-au depus la dosar concluzii scrise de către intimatele-reclamante, înregistrate sub nr._/2.12.2013.
C., având în vedere actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că prin cererile de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, dând eficiență normelor imperative reglementate de art. 242 alin. 2 Cod pr.civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii, aplicabilă în speță față de dispozițiile art. 24 și art. 25 alin.1 Cod pr.civilă, forma actuală) constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la tribunalul Dâmbovița sub nr._ /9.01.2013 reclamantele G. Grațiela, A. I., S. S., Dușă M., P. M., P. A., au solicitat în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, T. Dâmbovița, C. de A. Ploiești și Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate în baza titlurilor executorii și neachitate până în prezent, începând cu data de 01.06.2005 și până la data plății efective.
În motivarea cererii s-a arătat că prin sentința civilă nr. 1336/11.09.2009 pronunțată de C. de A. Ploiești în dosarul nr._, sentința civilă nr. 2195/17.11.2009 pronunțată de C. de A. Ploiești în dosarul nr._, precum și sentințele civile nr.1144/18.05.2009 pronunțată în dosarul nr._ și n.1499/23.06.2009 pronunțată în dosarul nr._ (privind pe reclamantele P. M. și Potolache A.) de T. Dâmbovița, pârâții au fost obligați la plata sumelor de bani reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % și sporul de stres de 50 %, executarea silită și plata sumelor de bani ce erau datorate fiind suspendată, ulterior plata fiind eșalonată prin diverse acte normative.
Reclamantele au invocat dispozițiile OG nr. 5/2001 privind procedura somației de plată care prevăd în mod expres posibilitatea actualizării creanței, dobânzilor, majorărilor sau penalităților datorate la data plății efective, precizând că actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc și a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
De asemenea, potrivit art. 1535 din Noul cod civil „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.”
Reclamantele au mai susținut că în prezent, Ordonanța nr. 13/24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar prevede în art. 1 că „Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie. Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.” Rata dobânzii legale remuneratorii se raportează la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României. Cea penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
A mai fost invocată și Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L48 din 23 februarie 2011 care își propune ca scop stabilirea prin legislația statelor membre a unor mecanisme suficient de persuasive pentru ca autoritățile publice să execute în termen cât mai scurt obligația de plată a prețului bunurilor/prestațiilor.
De asemenea, s-a precizat că actualizarea creanței are caracter compensatoriu ce rezidă în faptul că prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală. În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Deci, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde si alte daune ce au caracter compensatorii si care sunt menite sa acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanței datorata inflației, după ce aceasta a ajuns la scadenta. Valoarea acestuia din urma prejudiciu ar consta în diferența dintre valoarea nominala a creanței si valoarea sa reala la data executării. Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentata pe natura si scopurile diferite ale celor doua instituții; dobânda este prețul lipsei de folosința, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr.5/2001, OG nr.13/2011, art. art. 1535 din Noul cod civil, Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L48 din 23 februarie 2011, cât și practica judiciară respectiv Decizia nr. 304/04.02.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Comercială, cât și Minuta Comisiei de Unificare a practicii judiciare în materie civilă din 10.03.2010, punctul 15, paginile 8-9.
Au fost depuse la dosar hotărârile judecătorești menționate în cuprinsul cererii introductive.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că acest minister nu trebuie confundat cu statul român și cu bugetul de stat, rolul său fiind de a elabora politicile bugetare, fiind un simplu terț care nu are atribuții privind salarizarea reclamanților.
Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că pretențiile sunt parțial prescrise, putând fi acordate numai pentru o perioadă de 3 ani anterior introducerii acțiunii.
Pe fond pârâtul a solicitat respingerea acțiunii deoarece reclamanții au obținut deja repararea prejudiciului prin acordarea de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până data plății efective, astfel că prin acordarea dobânzii legale s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei. A mai arătat că în speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență și că legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, conform art. 1 din OUG nr. 71/2009.
T. Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 607/12.03.2013, a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea față de acest pârât, precum și a prescripției invocată de pârâtul M. Justiției și a respins ca prescrisă cererea pentru perioada 1.06.2005-8.01.2010.
Prin aceeași sentință s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele G. Grațiela, A. I., S. S., Dușă M., P. M., P. A., a obligat pe pârâți să plătească acestora dobânda legală calculată la sumele datorate în baza sentințelor și deciziilor civile nr. 36/2009 și 2195/2009 ale Curții de A. Ploiești referitoare la sporul de 50%, nr. 1144/2009 a Tribunalului Dâmbovița și nr. 1136/2009 a Curții de A. Ploiești referitoare la sporul de 15% și a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de numita C. E., reținând următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, invocată de acesta prin întâmpinarea depusă la dosar, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată, având în vedere că între celelalte instituții chemate în judecată pentru plata dobânzii legale și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar.
Este adevărat că în cadrul procesului bugetar Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia, prin urmare excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice urmează a fi admisă și a se respinge acțiunea față de acest pârât.
In ceea ce privește excepția prescripției acțiunii, invocata de paratul M. Justiției prin întâmpinare, tribunalul a reținut ca potrivit dispozițiilor 2517 Noul Cod Civil „termenul prescripției este de trei ani daca legea nu prevede un alt termen”.
In cauză reclamantele au solicitat ca pârâții să fie obligați la plata dobânzii legale începând cu 01.06.2005, iar acțiunea a fost introdusa în data de 24.01.2013, la mai mult de trei ani de la data solicitării.
In raport de textul de lege menționat mai sus, tribunalul a constatat ca excepția prescripției este întemeiata și a constatat că reclamantele au dreptul de a solicita dobânda legala doar din ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii de față, astfel că a reținut ca fiind prescris dreptul pentru perioada 1.06._10.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut ca prin sentința civilă nr. 1144/18.05.2009, pronunțată de T. Dâmbovița, pârâții M. Justiției, C. de A. Ploiești și T. Dâmbovița au fost obligați să plătească reclamantelor sporul de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația lunară de încadrare pentru perioada 15.04.2006 la zi și în continuare până la încetarea dreptului.
Prin sentința civilă nr. 1197/27.11.2007, pronunțată de T. Dâmbovița, modificată în parte prin decizia civilă nr. 2195/17.11.2009 pronunțată de C. de A. Ploiești în dosarul nr._, au fost obligați pârâții să plătească reclamantelor sporul de stres de 50%, calculat la salariul de baza brut lunar pentru perioada 01.11.2004 sau cu data încadrării în funcție pentru cei încadrați ulterior acestei date și până la data încetării raporturilor de muncă, respectiv la zi și în continuare, corespunzător perioadei efectiv lucrate în funcție de fiecare reclamant.
Potrivit dispozițiilor art. 1535 alin. 1 din Noul Cod civil „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.”
Având în vedere textul de lege menționat mai sus, tribunalul a constatat întemeiata cererea, în sensul ca reclamantele au dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin neplata sumelor de bani ajunse la scadență.
Susținerea pârâtului M. Justiției că în condițiile în care a operat actualizarea cu inflația a sumelor de bani stabilite prin cele doua titluri executorii nu se mai justifica și dobânda legala, căci altfel s-ar ajunge la o dubla reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei nu a fost primită, pe de o parte, întrucât legea prevede în mod expres posibilitatea de a dobândi daune moratorii la sumele de bani ajunse la scadență si neachitate, iar pe de alta parte, actualizarea cu indicele de inflație urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești, urmărind evitarea devalorizării creanței.
Prin urmare, nu se poate susține ca prin obligarea pârâților și la plata dobânzii legale, pe lângă actualizarea cu inflația, se ajunge la o dubla reparație a prejudiciului, constând în neplata la scadență a sumelor de bani, cele două instituții juridice având rațiuni juridice diferite.
Cât privește susținerea pârâtului M. Justiției că în speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență și că legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, conform art. 1 din OUG nr. 71/2009, tribunalul a constatat că Ordonanța Guvernului a eșalonat executarea silita, iar nu dreptul substanțial, acesta din urma fiind cel dedus judecații în speța de față. Astfel, dreptul la dobânda legala este un accesoriu al sumelor care se cuvin reclamantelor în temeiul raporturilor de natură salarială, în vreme ce eșalonarea vizează sume stabilite prin titluri executorii.
Față de cele ce preced, tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții M. Justiției, Tribunalului Dâmbovița și C. de A. Ploiești la plata dobânzii legale pentru sumele datorate în baza titlurilor executorii sentințelor și deciziilor civile nr. 36/2009 și 2195/2009 ale Curții de A. Ploiești referitoare la sporul de 50 %, nr.1144/2009 pronunțată de T. Dâmbovița și nr.1136/2009 a Curții de A. Ploiești referitoare la porul de 15 %, de la scadența fiecărei sume, dar nu mai devreme de 24.01.2010 și până la plata efectivă.
Referitor la cererea de intervenție în interes propriu formulată de C. E., instanța a respins-o întrucât hotărârile judecătorești invocate de intervenientă, sentințele nr.1144/18.05.2009 și 1499/23.06.2009 pronunțate de T. Dâmbovița, nu se referă și la intervenientă, iar pârâților nu li s-a stabilit vreo obligație de plată a drepturilor salariale cuvenite reclamantei, fapt care conduce la inadmisibilitatea cererii de intervenție.
Împotriva sentinței sus-menționate au declarat recurs pârâții M. Justiției și C. de A. Ploiești.
Pârâtul M. Justiției, prin recursul declarat, a apreciat că hotărârea pronunțata în aceasta cauza este dată cu încălcarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
Astfel, susține recurentul, cum s-a arătat și în cuprinsul întâmpinării, reclamanții au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Mai mult decât atât, arată recurentul că OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a prevăzut la art. II alin.(3) că; „Sumele prevăzute la alin.(1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.."
Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
În același timp, potrivit art.1489 alin. 1 C. civ., „Dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege."
De asemenea, la art. 1535 se prevede că „(1)în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.
Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit."
Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 definește dobânda remuneratorie ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației de a da o suma de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației si dobânda penalizatoare drept dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență.
Mai susține recurentul că în mod greșit prima instanță a acordat reclamantului și intervenienților dobânda legală solicitată pentru toată perioada de întârziere, deci practic o dobândă penalizatoare.
Astfel, prima instanță trebuia să observe că în speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
Mai mult, instanța trebuia să rețină că, în ceea ce privește titlurile executorii, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010:
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, reclamantul și intervenienții nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Față de temeiul invocat de reclamanți, respectiv art. 1084 și art. 1088 ale Codului civil de la 1864, arătă recurentul că, pe de o parte, aceste texte nu sunt incidente întrucât creanțele nu sunt ajunse la scadență, astfel cum s-a arătat mai sus, iar pe de altă parte, în temeiul acestor dispoziții aceștia aveau posibilitatea de a solicita exclusiv dobânda legală, din ziua cererii în judecată, o data cu introducerea acțiunilor respective, cale de care nu a uzat.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct.9, coroborat cu art. 312 din Codul de procedură civilă, se solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și, pe cale de consecința, modificarea sentinței civile pronunțată de T. Dâmbovița, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
Pârâta C. de A. Ploiești, prin recursul declarat, a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere împrejurarea ca în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar și cele cuprinse în Legea 230/2011 pentru aprobarea O.U.G. 71/2009.
În acest sens arată recurenta faptul că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31.12.2011, s-a eșalonat după o procedură de executare reglementată detaliat de aactul normativ, până în anul 2016.
Consideră recurenta că actualizarea sumelor datorate conform titlurilor executorii se putea realiza în cadrul executării silite în momentul plății eșalonate conform O.U.G. 71/2009.
In acest context, susține recurenta că reclamanții au obținut deja repararea prejudiciului prin acordarea de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plații efective, astfel încât prin acordarea dobânzii legale s-ar ajunge la o dubla reparare a prejudiciului si la o îmbogățire fără justă cauză.
Mai mult decât atât, arată recurenta faptul ca în prezenta cauza, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, legiuitorul stabilind termene suspensive de executare prin reglementarea unor proceduri speciale de executare conform art. 1 din OUG 71/2009, OUG 45/2010 și Legii 230/2011.
Nu în ultimul rând, mai arată recurenta, instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 14 al. 2 din Legea 500/2003-privind finanțele publice, care stabilesc în mod clar faptul că nici o cheltuială nu poate fi înscrisa în buget și nici angajata și efectuata din acesta dacă nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala. In cuprinsul aceleiași legi 500/2002 privind finanțele publice, cheltuielile prevăzute in capitole si articole au destinație preciza si limitata, iar potrivit art. 47, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol. Astfel, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Prin decizia sa din data de 4 septembrie 2012, publicată la 18 septembrie. C. Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins ca vădit neîntemeiate cererile reclamanților din cauza "D. și alții împotriva României".
În cauza sus-menționată, reclamanții invocau încălcarea articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil) respectiv a articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție (dreptul de proprietate), prin aceea că autoritățile interne (M. Justiției și Ministerul Finanțelor Publice) au refuzat să pună de îndată în executare hotărâri judecătorești definitive pronunțate de instanțele interne, hotărâri ce recunoșteau drepturi salariale restante.
În motivarea hotărârii sale, CEOO a apreciat că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neputându-se reproșa Guvernului român că a refuzat să execute hotărârile interne ce recunoșteau reclamanților drepturi de natură patrimonială. CEDO a apreciat că eșalonarea plaților de către Guvern, în calitatea sa de debitor, printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților.
Se mai susține în motivarea recursului că instituția Curții de A. Ploiești este bugetară, fondurile salariale fiind stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat, fapt pentru care obligarea la reactualizarea sumelor bănești cuvenite reclamanților ar reprezenta stabilirea în sarcina acesteia a unor obligații imposibile. Astfel, nu exista surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
F. de toate aceste aspecte, se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței si, pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată.
Recurenta C. de A. Ploiești a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta M. Justiției prin care a solicitat admiterea recursului în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți ca neîntemeiată.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a actelor normative ce au incidență în cauză, precum și sub toate aspectele, conform art. 304 1 Cod procedură civilă, C., reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele G. Grațiela, A. I., S. S., Dușă M., P. M., P. A. au solicitat obligarea pârâții M. Justiției, T. Dâmbovița, C. de A. Ploiești și Ministerul Finanțelor Publice, la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate în baza titlurilor executorii și neachitate până în prezent, începând cu data de 01.06.2005 și până la data plății efective.
C. reține că prin decizia civilă nr. 1336/11.09.2009 pronunțată de C. de A. Ploiești în dosarul nr._, decizia civilă nr. 2195/17.11.2009 pronunțată de C. de A. Ploiești în dosarul nr._, precum și sentințele civile nr.1144/18.05.2009 pronunțată în dosarul nr._ și n.1499/23.06.2009 pronunțată în dosarul nr._ (privind pe reclamantele P. M. și Potolache A.) de T. Dâmbovița, pârâții au fost obligați la plata sumelor de bani reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % și sporul de stres de 50 %, executarea silită și plata sumelor de bani ce erau datorate fiind suspendată, ulterior plata fiind eșalonată prin diverse acte normative.
Pe fondul cauzei, C. reține că motivele de recurs formulate atât de atât de de M. Justiției cât și de C. de A. Ploiești, C. vizează, în esență, aprecierea că instanța de fond a aplicat în mod greșit legea. Se susține de către ambii recurenți imposibilitatea cumului ratei inflației cu dobânda legală pentru sumele cuprinse în titlurile executorii, față de dispozițiile Codului civil, OUG nr. 71/2009 și ale Legii 230/2011, astfel că acestea vor fi analizate concomitent, urmând ca instanța de recurs să răspundă pe baza unor considerente comune.
Problema ce se cere a fi tranșată în cauza dedusă judecății se referă la existența prejudiciului și la natura acestuia, în funcție de interpretarea dată asupra legii aplicabile, prin urmare, la îndreptățirea intimaților - reclamanți de a obține reparația sub forma daunelor interese și dacă acestea constau doar în actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, așa cum susțin recurenții, sau și în aplicarea dobânzii legale, înțeleasă separat de actualizarea cu indicele de inflație, așa cum susțin reclamanții.
În rezolvarea acestor chestiuni, se reține, mai întâi, că legea aplicabilă este dată de dispozițiile vechiului Cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art. 1073, prevede dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.
Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea-credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
Aceste dispoziții au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art. 1535 din Noul Cod civil – „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamantei) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial. O astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Cu privire la motivul de recurs potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadenta, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, C. reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Pentru creanțele inițiale reprezentând drepturi salariale stabilite prin hotărâre judecătorească reclamanta are titluri executorii, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive, respectiv prin OUG nr. 71/2009 și Legii nr.230/2011. Plata creanței reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu a fost eșalonată independent de voința reclamanților, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.
Aceasta nu înseamnă că respectivele creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, așa cum susțin recurenții cu motivarea că în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, iar executarea ei se poate cere numai după împlinirea lui.
În cauză nu sunt aplicabile normele de drept la care fac referire recurenții, deoarece creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești, iar aceste hotărâri pronunțate în materia conflictelor de muncă sunt definitive și executorii potrivit art. 289 Codul muncii, ceea ce conduce la concluzia că acestea, de la data pronunțării au devenit certe, lichide și irevocabile. A fost eșalonată doar punerea în executarea a hotărârilor judecătorești, iar întârzierea în executarea acestora prin acordarea unor termene lungi, succesive, cu atât mai mult îi îndreptățește pe intimații –reclamanți să solicite dezdăunarea constând în beneficiul nerealizat.
Referitor la motivul de recurs potrivit căruia, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifica acordarea și a dobânzii legale, C. constată că posibilitatea cumulului celor două pentru repararea prejudiciului produs prin neplata la termen a unei sume de bani a fost acceptată atât de doctrină cât și de jurisprudență întrucât au temeiuri de drept și scopuri diferite.
Potrivit doctrinei juridice, prin neexecutarea integrală a creanțelor la data când erau datorate, adică atunci când au devenit certe lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral.Acest prejudiciu constă, atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei reprezentând aceste creanțe prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese moratorii la care sunt îndreptățiți reclamanții pentru neexecutarea integrală a creanțelor.
Prin acordarea creanței actualizate cu indicele de inflație, nu înseamnă că au fost obligați recurenții - pârâți la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală, pe de altă parte, reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art. 1084 Cod civil daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație.
Dacă actualizarea cu rata inflației are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparației prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței reclamanților, se cuvin acestora ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.
Pentru aceste considerente, C. apreciază că nu poate primi susținerea recurenților - pârâți, în sensul că singura formă de despăgubire cuvenită reclamantelor și recunoscută (determinată) de lege ar fi actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, potrivit art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, căci o astfel de interpretare nu numai că nu este afirmată de legiuitor, dar ea are la bază un sofism judiciar, dat de extragerea unei concluzii, pornind de la o premisă ce a fost eronat restrânsă, ceea ce, în plan juridic, se exprimă prin excluderea greșită a ideii de daune interese din formularea textului art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, care nu afirmă nimic despre posibilitatea ori interdicția de a cere, separat de actualizare, dobânzile legale, ca daune moratorii, tocmai pentru că cele două instituții nu se confundă între ele.
În raport de argumentele expuse mai sus, C. constată că prin obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente creanței rămase neexecutate, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului ci se asigură repararea integrală a prejudiciului și acest motiv de recurs este nefondat.
Dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamantei la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți.
În niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).
Rezultă din cele expuse anterior că reclamantele, în calitate de creditoare sunt beneficiarele acestor dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât, potrivit disp.art.371 1Cod pr. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună-voie, iar acestea datorită actelor normative menționate mai sus a fost împiedicată să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.
Soluția de obligare a recurenților la plata dobânzii se impune și din considerente de echitate, dat fiind că amânarea executării datoriei sau eșalonarea acesteia a fost dispusă prin ordonanță de urgență a guvernului, fără acordul reclamantelor-creditoare, iar termenul stabilit pentru executarea întregii sume depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, și nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.
Cumulul dobânzii cu rata inflației și-a găsit consacrarea și în practica judiciară, în acest sens pronunțându-se, cu caracter exemplificativ, Înalta Curte de Casație și Justiție ( Secția comercială, Decizia nr.722 din 23 februarie 2010) și C. de A. B. ( Decizia civila 146/ M/ 3.04. 2007 ).
Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art.312 C.pr.civ. apreciind că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de modificare menționate în cele două recursuri, C. urmează să respingă ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5 și C. de A. Ploiești, cu sediul în Ploiești, ..4, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 607/12.03.2013 pronunțată de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantele G. Grațiela, A. I., S. S., Dușă M., P. M., P. A., cu domiciliul procesual ales la sediul Tribunalului Dâmbovița, din Târgoviște, Calea București, nr. 3, județul Dâmbovița și pârâții T. Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea București, nr. 3, județul Dâmbovița și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul București, ., sector 5 – prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr. 166, județul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 3 decembrie 2013.
Președinte, Judecători,
C.-P. B. E.-S. L. V.-A. P.
Fiind în CO semnează
Președintele instanței
Grefier,
N. M.
Fiind lipsă din instanță
semnează prim-grefierul instanței
Red.SEL/tehnored.NM
2ex./30. 12.2013
d.f._ T. Dâmbovița
j.f. G. P.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 3992/2013.... → |
|---|
