Pretentii. Decizia nr. 877/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2013

Decizia nr. 877/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 1247/120/2010*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA NR. 877

Ședința publică din data de 2 aprilie 2013

Președinte - G.-S. P.

Judecători - E.-S. L.

- V.-A. P.

Grefier - V. M.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 62, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2557 din data de 19 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-pârâți ., cu sediul în . și Școala cu clasele I-VIII F., cu sediul în ..

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 26 martie 2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, data de mai sus, când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ 23.03.2010 reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița - în numele și pentru membrii de sindicat a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligată la decontarea cheltuielilor de transport pentru personalul didactic navetist potrivit tabelului anexat, conform art.104 alin.3 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, pe o perioadă de 3 ani anterior depunerii cererii de chemare în judecată, actualizată în funcție de rata inflației, precum și obligarea acesteia la plata în viitor a cheltuielilor de transport.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar este reglementată în principal de Legea nr.128/1997, care la art.104 prevede că personalul didactic din mediul rural, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul, beneficiază de decontarea cheltuielilor pe mijloacele de transport în comun, iar când nu există astfel de mijloace de transport, de decontarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală sau cu alte mijloace.

A precizat că membrii de sindicat prevăzuți în tabelul anexă, deși se încadrează în prevederile art.104 alin.3 din Legea nr.128/1997 nu au beneficiat de decontarea cheltuielilor de transport și a solicitat introducerea în cauză a școlii în cadrul căreia funcționează cadrele didactice, respectiv Școala cu clasele I-VIII F., care a fost introdusă în cauză și citată în calitate de pârâtă.

La solicitarea reclamantului s-a dispus emiterea unei adrese către unitatea de învățământ, prin care să se precizeze dacă personalul didactic din tabelul anexă a solicitat decontarea cheltuielilor de transport, în caz afirmativ urmând a se înainta copii de pe aceste cereri și întrucât unitatea de învățământ nu a răspuns relațiilor solicitate, s-a aplicat sancțiunea decăderii din probă în ședința publică din 09.06.2010, punându-se în vedere reclamantului să facă această dovadă, pricina fiind suspendată în temeiul art.155¹ Cod procedură civilă, iar la 10.06.2011 a fost repusă pe rol la cererea reclamantului, care a depus note de ședință.

S-a emis adresă și către Primăria comunei F., pentru a comunica dacă unitățile de învățământ au depus documente justificative și pontaje de prezență pentru perioada 23.03._10, conform prevederilor legale, în vederea decontării cheltuielilor de transport către membrii de sindicat, aceasta nerăspunzând relațiilor solicitate.

S-a admis și proba cu interogatoriu pentru reclamant, care a fost comunicat către pârâți, însă nici unul nu a răspuns la această probă, socotindu-se ca un început de dovadă în favoarea acestuia, conform art.225 Cod procedură civilă, dar fără a putea fi coroborat cu alte probe, iar reclamantul a depus la dosar și note scrise.

Pe baza probelor administrate Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 184 din 25 ianuarie 2012, a respins cererea formulată de reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență următoarele:

Reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în temeiul art.28 din Legea nr.54/2003, a solicitat în calitate de reprezentant al cadrelor didactice membrii de sindicat din tabelul anexă la cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta ., ca aceasta să fie obligată la decontarea cheltuielilor de transport pentru personalul didactic navetist potrivit tabelului anexat, conform art.104 alin.3 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, pe o perioadă de 3 ani anterior depunerii cererii de chemare în judecată, actualizată în funcție de rata inflației, precum și obligarea acesteia la plata în viitor a cheltuielilor de transport.

Din examinarea dispozițiilor art.104 alin.3 din Legea nr.128/1997, cu modificările ulterioare, aplicabile pe perioada menționată în cererea de chemare în judecată, s-a constatat de către tribunal că: „Personalului didactic din unitățile de învățământ de stat, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi o locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință. În cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reședință și sediul unității de învățământ, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală.

Mai arată prima instanță că decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităților administrației publice locale, astfel:

a) decontarea contravalorii călătoriei pe mijloacele de transport în comun prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a biletelor de călătorie sau a abonamentului, iar decontarea contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învățământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personală;

b) solicitarea contravalorii călătoriei efectuate cu mijloacele de transport în comun sau a contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, pentru cei care-și asigură transportul cu autoturismul proprietate personală, ca urmare a pontajului zilnic efectuat de conducerea unității de învățământ.

(3.1) Consiliul de administrație al unității de învățământ propune, lunar, spre aprobare consiliului local drepturile bănești aferente personalului didactic care solicită cheltuieli de deplasare.”

Așadar, legiuitorul a reglementat o procedură de decontare a acestor cheltuieli de transport, pe care membrii de sindicat nu au făcut dovada că au urmat-o, totodată nedepunându-se nici documente justificative care să ateste efectuarea transportului, faptul că nu există mijloace de transport în comun către localitatea F., județul Dâmbovița și stabilirea decontului de către consiliul de administrație al școlii și propunerea acestuia spre aprobare consiliului local.

Tribunalul, având în vedere că nu s-a dovedit parcurgerea procedurii prevăzute de art. 104 alin. 3 din Legea nr. 128/1997, cu modificările ulterioare, a apreciat că membrii de sindicat nu pot solicita direct în instanță plata acestor cheltuieli de transport, iar pârâții nu pot fi obligați la decontarea unor cheltuieli fără documente justificative, fără cerere din partea cadrelor didactice și în lipsa aprobării acestora de către consiliul local.

Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, susținând următoarele:

Prin sentința recurată Tribunalul Dâmbovița a respins cererea de chemare în judecată privind decontarea cheltuielilor de transport cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat, motivat de faptul că nu s-a parcurs procedura prevăzută de art. 104 alin, (3) din Legea nr. 128/1997, privind Statutul Personalului Didactic.

A susținut recurentul că deși petitul acțiunii introductive conținea două capete de cerere, respectiv obligarea pârâtei la decontarea cheltuielilor de transport pentru personalul didactic navetist, potrivit tabelului anexat prezentei cereri, pe o perioadă de 3 ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecată, actualizate în funcție de rata inflației, precum și obligarea pârâtei, pentru viitor, la decontarea cheltuielilor de transport pentru personalul didactic, membrii de sindicat prevăzuți în tabelul anexat prezentei cereri, în mod absolut eronat, instanța de fond, respectiv Tribunalul Dâmbovița a avut în vedere doar primul capăt de cerere.

În mod eronat instanța de fond, respectiv Tribunalul Dâmbovița a respins cererea de chemare în judecată pe motiv că membrii de sindicat nu au făcut dovada că au urmat procedura, nedepunând documente justificative care să ateste efectuarea transportului, faptul că nu există mijloace de transport în comun către localitatea F., județul Dâmbovița și stabilirea decontului de către Consiliul de Administrație al școlii și propunerea acestuia spre aprobare consiliului local.

Conform prevederilor imperative ale art. 272 din Codul Muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.

Astfel, potrivit dispozițiilor legale indicate, în materia litigiilor de muncă sarcina probei incumbă angajatorului. Or, așa cum s-a reținut în considerentele sentinței atacate, unitatea de învățământ nu a răspuns relațiilor solicitate, aplicându-se decăderea din probă, dispunându-se emiterea unei adrese către Primăria Comunei F. pentru a comunica dacă pârâtele unități școlare au depus documente justificative și pontaje de prezență pentru perioada 23.03._10, conform prevederilor legale, în vederea decontării cheltuielilor efectuate cu transportul de către membrii de sindicat, aceasta nerăspunzând relațiilor solicitate;

A mai susținut recurentul că în fața instanței de fond s-a administrat și proba cu interogatoriu pe care a solicitat-o, însă niciunul dintre pârâți nu a răspuns la această probă, devenind astfel, la termenul de judecată din data de 18.01.2012. incidente dispozițiile art. 225 Cod Procedură Civilă, socotindu-se ca un început de dovadă în favoarea reclamantului.

În raport de atitudinea pasivă a pârâtelor din cauză, în mod nejustificat instanța de fond a concluzionat că membrii de sindicat nu au făcut dovada că au urmat procedura, nedepunând documente justificative care să ateste efectuarea transportului, însă potrivit reglementărilor legale în vigoare, în astfel de litigii, sarcina probei aparține angajatorului și, deși s-au acordat nenumărate termene, acesta nu a înțeles să răspundă solicitărilor instanței, nedovedind că membrii de sindicat din tabelul anexat cererii de chemare în judecată nu ar fi parcurs procedura de decontare a cheltuielilor de transport prevăzută de lege.

Referitor la împrejurarea că membrii de sindicat nu au dovedit faptul că nu există mijloc de transport în comun către localitatea F., recurentul a susținut că sunt aplicabile prevederile art. 272 din Codul Muncii, coroborate cu dispozițiile art. 104 alin. (3) din Legea nr. 128/1997, respectiv Instrucțiunea 2/2011, texte de lege în baza cărora legiuitorul a conferit acest drept cadrelor, didactice și prin care se statuează, astfel: „Personalului didactic din unitățile de învățământ de stat, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi o locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință, în cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reședință și sediul unității de învățământ urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală

Chiar dacă există mijloc de transport în comun, dar cadrul didactic preferă să facă naveta între locul de muncă și domiciliu cu autoturismul proprietate personală, legiuitorul îi conferă dreptul la decont în limita cuantumului abonamentului pe ruta respectivă, indiferent câte bonuri de benzină ar depune acesta spre decontare.”

Recurentul a arătat că personalul didactic, membri ai sindicatului și semnatari ai tabelului anexat cererii de chemare în judecată, care îndeplinesc atât condițiile art. 104 alin. (3) din Legea nr. 128/1997, privind statul personalului didactic, prevederi în vigoare la momentul formulării cererii de chemare în judecată, dar și condițiile art. 105 alin. (2) lit. (f|, art. 276 și art. 304 alin. (14) din Legea educației naționale nr. 1/2011, art. 1 din Instrucțiunea M.E.C.T.S, nr. 2/2011, privind decontarea navetei cadrelor didactice, este îndreptățit la decontarea cheltuielilor de transport.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia civilă nr.1886 din data de 10 mai 2012 Curtea de Apel Ploiești a admis recursul declarat de reclamant.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a avut în vedere următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița a solicitat instanței obligarea pârâtei la decontarea cheltuielilor de transport pentru personalul didactic navetist, potrivit tabelului anexat, pentru o perioadă de 3 ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecată, actualizate în funcție de rata inflației și obligarea pentru viitor la decontarea acestor cheltuieli, cerere respinsă de instanța de fond.

Astfel, menționează Curtea, deși petitul acțiunii conținea două capete de cerere, instanța de fond nu a avut în vedere decât primul capăt de cerere, respingând acțiunea cu motivarea că membrii de sindicat nu au făcut dovada că au urmat procedura, nedepunând documente justificative care să ateste efectuarea transportului, faptul că nu există mijloace de transport în comun către localitatea F., stabilirea decontului de către Consiliul de Administrație al școlii și propunerea acestuia spre aprobare Consiliului Local.

S-a arătat în considerentele sentinței că nu s-a dovedit parcurgerea procedurii prevăzute de art.104 alin.3 din Legea nr. 128/1997, astfel că nu se putea solicita direct în instanță plata acestor cheltuieli de transport, iar pârâții nu pot fi obligați la decontarea lor fără documente justificative.

Curtea mai arată că în motivarea sentinței recurate nu se face nici o referire cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere vizând plata cheltuielilor de transport pentru viitor, ceea ce echivalează cu omisiunea pronunțării pe acest aspect, cu alte cuvinte nu s-a intrat în cercetarea fondului.

Obiectul litigiului, așa cum s-a arătat în precedent, îl constituie obligarea pârâților la plata cheltuielilor de transport, având două capete de cerere, instanța de fond respingând cererea de chemare în judecată fără a face nici o referire în considerente la cel de-al doilea capăt de cerere, privind plata acestor cheltuieli pentru viitor.

Mai arată instanța de recurs că în limitele impuse de principiul disponibilității instanțele sunt obligate să se pronunțe asupra obiectului cererii deduse judecății, iar rolul activ al judecătorului de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situației de fapt este limitat asupra celor ce formează obiectul judecății, instanța de fond fiind obligată să judece acțiunile cu care a fost învestită, așa cum acestea au fost formulate.

Apreciind că instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în baza dispozițiilor art.312 alin.3, 4, 5 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul reclamantului și pe cale de consecință a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Dâmbovița, urmând a se avea în vedere, cu ocazia rejudecării cauzei și celelalte critici invocate de recurentă, urmând a se administra toate probele care se impun pentru lămurirea situației de fapt deduse judecății.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ , iar la termenul de judecată din data de 21.11.2012 pârâta . a depus la dosar răspunsul la interogatoriul propus de reclamant, prin care a arătat că sunt îndreptățite cadrele didactice la decontarea cheltuielilor efectuate cu naveta din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință, conform legii, că nu poate preciza dacă s-au formulat cereri privind decontarea navetei de către cadrele didactice, membrii de sindicat în numele cărora s-a formulat cererea, dacă Școala F. a depus la dosarul cu documente justificative și pontaje de prezență pentru perioada solicitată, că în bugetul local al comunei F. pentru anul 2012 a fost prevăzută suma de 5000 lei, care au fost puși la dispoziția școlii, consiliul de administrație al unității de învățământ nu a depus lunar spre aprobarea consiliului local F. drepturile aferente personalului didactic privind decontarea navetei.

Pe baza probelor administrate în cauză, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 2557 din data de 19 decembrie 2012 a respins acțiunea formulată de reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița în numele și pentru membrii de sindicat.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:

Reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în temeiul art.28 din Legea nr.54/2003, a solicitat în calitate de reprezentant al cadrelor didactice membrii de sindicat din tabelul anexă la cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta . și Școala cu clasele I-VIII F., ca acestea să fie obligate la decontarea cheltuielilor de transport pentru personalul didactic navetist potrivit tabelului anexat, conform art.104 alin.3 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, pe o perioadă de 3 ani anterior depunerii cererii de chemare în judecată, actualizată în funcție de rata inflației, precum și obligarea acesteia la plata în viitor a cheltuielilor de transport.

Din examinarea dispozițiilor art.104 alin.3 din Legea nr.128/1997, cu modificările ulterioare, aplicabile pe perioada menționată în cererea de chemare în judecată, tribunalul a constatat „Personalului didactic din unitățile de învățământ de stat, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi o locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință. În cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reședință și sediul unității de învățământ, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală. În cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, urmează a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun. Atunci când transportul mai multor cadre didactice se face cu un singur autoturism, plata se face numai posesorului autoturismului respectiv. Decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităților administrației publice locale, astfel:

(31) Consiliul de administrație al unității de învățământ propune, lunar, spre aprobare consiliului local drepturile bănești aferente personalului didactic care solicită cheltuieli de deplasare).”

Așadar, a apreciat tribunalul, legiuitorul a reglementat o procedură de decontare a acestor cheltuieli de transport, pe care membrii de sindicat nu au făcut dovada că au urmat-o, nedepunându-se la dosar dovada formulării cererilor decontare a cheltuielilor de transport și stabilirea decontului de către consiliul de administrație al școlii și propunerea acestuia spre aprobare consiliului local.

Mai mult, din adresa nr.5705/12.11.2012 depusă la dosar de către Primăria F. rezultă că în perioada solicitată în acțiune consiliul de administrație al unității de învățământ nu a depus spre aprobarea consiliului local drepturile aferente personalului didactic privind decontarea navetei.

Cu privire la pârâta Școala cu clasele I-VIII F., tribunalul a constatat că acesta nu a răspuns la interogatoriul formulat în legătură cu depunerea de către cadrele didactice a cererilor referitoare la decontarea cheltuielilor de transport, însă nu au putut fi reținute ca fiind dovedite pretențiile reclamanților prin aplicarea dispozițiilor art. 225 Cod pr. Civilă, în condițiile în care în dosar nu există nici un alt indiciu privind urmarea acestei proceduri și cu care să poată fi coroborată prezumția instituită de art. 225 Cod pr.civilă pentru a se putea forma convingerea urmării acestei proceduri.

Potrivit celor mai sus menționate, instanța de fond nu a putut reține că s-a parcurs procedura prevăzută de art. 104 alin. 3 din Legea nr. 128/1997, cu modificările ulterioare și a apreciat că membrii de sindicat nu pot solicita direct în instanță plata acestor cheltuieli de transport, iar pârâții nu pot fi obligați la decontarea unor cheltuieli fără documente justificative, în lipsa unei cereri din partea cadrelor didactice și a unei aprobări a acesteia de către consiliul local.

Pentru aceleași considerente, tribunalul, având în vedere că decontarea cheltuielilor de transport se poate face numai după respectarea unei anumite proceduri care implică solicitarea scrisă a decontării, depunerea documentelor justificative, etc., a apreciat ca neîntemeiate și pretențiile reclamantei privit obligarea anticipată a pârâtelor la plata cheltuielilor ce se vor efectua pe viitor.

În raport de considerentele anterior expuse, tribunalul a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.

Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, invocând disp.art.304 Cod pr.civilă, susținând în esență că prin sentința recurată Tribunalul Dâmbovița a respins cererea de chemare în judecată privind decontarea cheltuielilor de transport cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat, motivat de faptul că nu s-a parcurs procedura prevăzută de art. 104 alin. (3) din Legea nr. 128/1997, privind Statutul Personalului Didactic, apreciind că ,,membrii de sindicat nu pot solicita direct în instanță plata acestor cheltuieli de transport, iar pârâții nu pot fi obligați la decontarea unor cheltuieli fără documente justificative.”

În mod greșit instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată pe motiv că membrii de sindicat nu au făcut dovada că au urmat procedura, nedepunând la dosar dovada formulării cererilor de decontare a cheltuielilor de transport și stabilirea decontului de către consiliul de administrație al școlii și propunerea acestuia spre aprobare consiliului local.

În primul rând conținutul prevederilor imperative ale art. 272 din Codul Muncii, prevăd că sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.”

Astfel, potrivit dispozițiilor legale indicate, în materia litigiilor de muncă sarcina probei incumbă angajatorului. Or, așa cum se reține în considerentele sentinței atacate, unitatea de învățământ nu a răspuns relațiilor solicitate, aplicându-se decăderea din probă.

Mai mult, la termenul de judecată din data de 21.11.2012 pârâta Unitatea Administrativ - Teritorială . la interogatoriul administrat la cererea sa, în sensul că membrii de sindicat, cadre didactice, semnatari ai tabelului anexă la cererea de chemare în judecată sunt îndreptățiți la decontarea cheltuielilor efectuate cu naveta, ba mai mult, chiar în bugetul local a fost prevăzută suma de 5000 lei puși la dispoziția unității școlare.

Totodată, învederează recurentul că în fata instanței de fond s-a administrat și proba cu interogatoriu, probă la care pârâta unitatea școlară Școala cu clasele I - VIII F. nu a răspuns, devenind astfel incidente dispozițiile art. 225 Cod procedură Civilă, socotindu-se ca un început de dovadă în favoarea reclamantului, la dosarul cauzei fiind depusă adresa nr. 87/27.05.2010, emisă de către pârâta Școala cu clasele I- VIII F., prin care se certifică faptul că „la Școala cu clasele I - VIII F. și Gheboaia nu a primit contravaloarea navetei niciun cadru didactic de la începutul anului școlar 2009 - 2010.

O altă critică adusă sentinței vizează faptul că în mod eronat prima instanță se raportează la dovada formulării cererilor de decontare a cheltuielilor de transport, cerință neprevăzută de către legiuitor prin dispozițiile Instrucțiunilor M.E.C.T.S. nr. 2/2011.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 Instrucțiunilor M.E.C.T.S. nr. 2/2011, privind decontarea navetei cadrelor didactice: „Personalului didactic din unitățile de învățământ de stat, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi o locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință.

În cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reședință și sediul unității de învățământ, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală.

În cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, urmează a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun. Atunci când transportul mai multor cadre didactice se face cu un singur autoturism, plata se face numai posesorului autoturismului respectiv. Decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităților administrației publice locale, astfel:

Decontarea contravalorii călătoriei pe mijloacele de transport în comun prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a biletelor de călătorie sau a abonamentului, iar decontarea contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învățământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personală;

Solicitarea contravalorii călătoriei efectuate cu mijloacele de transport în comun sau a contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, pentru cei care își asigură transportul cu autoturismul proprietate personală, ca urmare a pontajului zilnic efectuat de conducerea unității de învățământ.”

Ca atare, susține recurentul, raportat la prevederile legale mai sus amintite, legiuitorul nu face vorbire de formularea unei cereri scrise din partea cadrului didactic prin care acesta solicită decontarea cheltuielilor efectuate cu naveta.

Așadar, lecturând cu atenție Instrucțiunile M.E.C.T.S. nr. 2/2011, privind decontarea navetei cadrelor didactice, recurentul solicită să se observe că legiuitorul nu face vorbire de o astfel de „dovadă” respectiv formularea unei cereri de decontare a cheltuielilor efectuate cu transportul și cu atât mai puțin nu există argument care să stea la baza convingerii instanței de control judiciar că o astfel de obligație ar fi instituită în sarcina cadrelor didactice, membrii de sindicat semnatari ai tabelului anexă la cererea introductivă. D. urmare, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Față de cele de mai sus, urmează afirmația instanței potrivit căreia procedura decontării cheltuielilor de transport implică solicitarea scrisă a decontării este lipsită de orice suport real, legiuitorul nedispunând în acest sens.

Concluzionând, recurentul apreciază că personalul didactic, membrii ai sindicatului și semnatari ai tabelului anexat cererii de chemare în judecată, care îndeplinesc atât condițiile art. 104 alin. (3) din Legea nr. 128/1997, privind statului personalului didactic, prevederi în vigoare la momentul formulării cererii de chemare în judecată, dar și condițiile art. 105 alin. (2) lit. (f), art. 276 și art. 304 alin. (141 din Legea educației naționale nr. 1/2011, art. 1 din Instrucțiunea M.E.C.T.S. nr. 2/2011, privind decontarea navetei cadrelor didactice, este îndreptățit la decontarea cheltuielilor de transport.

În raport de considerentele mai sus prezentate, se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Deși au fost legal citați cu această mențiune, intimații-pârâți nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

Reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în temeiul art.28 din Legea nr.54/2003, a solicitat în calitate de reprezentant al cadrelor didactice membrii de sindicat din tabelul anexă la cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta . și Școala cu clasele I-VIII F., ca acestea să fie obligate la decontarea cheltuielilor de transport pentru personalul didactic navetist potrivit tabelului anexat, conform art.104 alin.3 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, pe o perioadă de 3 ani anterior depunerii cererii de chemare în judecată, actualizată în funcție de rata inflației, precum și obligarea acesteia la plata în viitor a cheltuielilor de transport.

Curtea reține că, potrivit art.104 alin.3 din Legea nr.128/1997, cu modificările ulterioare, aplicabile pe perioada menționată în cererea de chemare în judecată,: „personalului didactic din unitățile de învățământ de stat, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi o locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință.

Astfel, în cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reședință și sediul unității de învățământ, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală. În cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, urmează a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun. Atunci când transportul mai multor cadre didactice se face cu un singur autoturism, plata se face numai posesorului autoturismului respectiv. Decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităților administrației publice locale, astfel:

Consiliul de administrație al unității de învățământ propune, lunar, spre aprobare consiliului local drepturile bănești aferente personalului didactic care solicită cheltuieli de deplasare.”

Mai mult, la data de 17 februarie 2011, în temeiul art. 105 alin. 2 lit. f, art. 276 și art. 304 alin. 14 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011 au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 123 Instrucțiunile nr . 2 privind decontarea navetei cadrelor didactice, care detaliază încă o dată această procedură .

În consecință, în mod legal și întemeiat a reținut instanța de fond că legiuitorul a reglementat o procedură detaliată de decontare a acestor cheltuieli, ce cuprinde două faze distincte – într-o primă etapă cerererile de decontare împreună cu documentele justificative fiind depuse la instituția școlară și supuse examinării consiliului de administrație al acesteia, iar în a doua etapă, în măsura admiterii fiind înaintate (cereri plus documente justificative) spre decontare unității autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ.

Deși este adevărat că sarcina probei in litigiile de muncă incumbă angajatorului, potrivit art. 272 din Codul muncii, din probatoriile administrate în fața instanței de fond nu rezultă respectarea acestei proceduri obligatorii, astfel că, indiferent de acordul unității de invațământ cu privire la decontarea cheltuielilor de transport, acestea nu pot fi plătite decât în condițiile depunerii documentelor justificative enumerate de lege însoțite de pontajul zilnic efectuat de unitatea de învățământ, precum și a cererilor adresate unității de invățământ și, în continuare a propunerii unității școlare spre aprobare către consiliul local, cererile neputând a fi adresate direct instanței de judecată.

Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art. 312 C.pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul – reclamant S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 62, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2557 din data de 19 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-pârâți ., cu sediul în . și Școala cu clasele I-VIII F., cu sediul în ..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 2 aprilie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

G.- S. P. E.-S. L. V.-A. P.

GREFIER

V. M.

Red.SEL

Tehnored.VM

2 ex/30.04.2013

d.f.nr._* Tribunalul Dâmbovița

j.f. M. I.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 150/2013....		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... →

Pretentii. Decizia nr. 877/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 877/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI