Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1166/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1166/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 9586/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 1166
Ședința publică din data de 17 aprilie 2013
Președinte - E. S.
Judecători - A.-C. B.
- M.-I. G.
Grefier - D. V.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta ., cu sediul în București, Bulevardul Lacul T., nr. 1 – 3, sector 2, în numele și pentru SUCURSALA ELECTROCENTRALE DOICEȘTI, cu sediul în Doicești, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 136/16 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul M. C. C., domiciliat în comuna Buciumeni, ., județul Dâmbovița.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform dispozițiilor art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta-pârâta . – în numele și pentru Sucursala Electrocentrale Doicești și intimatul-reclamant M. C. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și a fost declarat în termenul legal procedural.
De asemenea, se învederează că intimatul-reclamant M. C. C. a depus la dosar întâmpinare, prin intermediul Compartimentului Registratură, înregistrată sub nr. 8467/9 aprilie 2013, în cuprinsul căreia a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că, intimatul-reclamant M. C. C. a solicitat în cuprinsul întâmpinării depusă la dosar prin intermediul Compartimentului Registratură, judecarea cauzei în lipsă, dând eficiență normelor imperative reglementate de dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod pr. civilă, forma în vigoare la data introducerii acțiunii, aplicabilă în speță, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA,
Deliberând, în condițiile art. 256 Cod proc. civilă, asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub număr de dosar_ /12.12.2012, reclamantul M. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . Electrocentrale Doicești, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând plăți compensatorii, în cuantum de 16 salarii medii brute aferente clasei 39 treapta IV, conform art. 4.108 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și acordarea dobânzii legale de la data de 02.11.2012 până la data plății efective.
S-a mai solicitat acordarea cheltuielilor de judecată și obligarea pârâtei la plata sumei de 500 lei, cu titlu de daune morale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că începând cu data de 02.11.2012, prin decizia nr. 986/01.11.2012, s-a dispus încetarea contractului său individual de muncă prin concediere colectivă, potrivit art. 65 alin. 1 din Codul muncii, coroborat cu art. 4.105 2B lit. a, urmând ca la data disponibilizării să i se plătească integral un ajutor de concediere în sumă de 37.906 lei net (respectiv 48.928 lei brut), în raport de vechimea sa în muncă de 34 ani și 1 luni.
Reclamantul a precizat că potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, angajatorul are obligația să achite salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, iar refuzul pârâtei de a-i achita aceste drepturi de natură salarială i-a produs atât un prejudiciu material, cât și un prejudiciu de ordin moral, lipsindu-l practic de sursele necesare existenței.
A învederat reclamantul că salariaților disponibilizați în prima etapă li s-au achitat integral, într-o singură tranșă drepturile similare, ceea ce creează și o discriminare între salariați.
În drept s-au invocat prevederile art. 109, art. 112 și următoarele Cod procedură civilă, art. 4.105 alin.2B lit. a, art. 4.108 din Contractul colectiv de muncă al . vigoare, Codul muncii, art. 1 alin. 3 și următoarele din OG nr. 13/2011.
Pârâta . Electrocentrale Doicești a depus la dosar, conform dispozițiilor art. 115 Cod proc. civilă, întâmpinare, prin care a solicitat admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, în sensul obligării doar la plata drepturilor salariale reprezentând plăți compensatorii și respingerea capetelor de cerere privind plata dobânzii legale și daunelor morale.
A arătat pârâta că situația economică dificilă a dus la întârzierea efectuării plăților compensatorii, plăți care vor fi achitate în cel mai scurt timp posibil, în funcție de încasările obținute în urma valorificării unor bunuri.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
La data de 16.01.2013, Tribunalul Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr. 136, prin care a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând plăți compensatorii în cuantum de 16 salarii brute aferente clasei 39, treapta IV, precum și dobânda legală, începând cu data de 02.11.2012, până la data plății efective.
S-au respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Prin decizia nr. 986/01.11.2012 emisă de pârâtă, reclamantului i-a încetat contractul individual de muncă începând cu data de 02.11.2012, în baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii și art. 4.105 alin.2B lit. a din CCM al . urmare a desființării unor posturi prin reorganizare.
La articolul 5 din această decizie, a reținut tribunalul, s-a prevăzut că persoana concediată va beneficia de toate drepturile prevăzute de CCM al . vigoare, de prevederile OUG nr. 116/2006, actualizată, precum și de celelalte drepturi stabilite conform legii.
Neprecizând-se un termen pentru achitarea acestor drepturi, a constatat tribunalul, rezultă că persoana concediată trebuia să beneficieze de acestea de la data încetării contractului de muncă, și anume de la data de 02.11.2012.
Tribunalul a arătat că art. 4.108 din CCM aplicabil prevede că la desfacerea contractului individual de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, unitatea va plăti acestuia un ajutor de concediere, în raport de vechimea în muncă, pentru o vechime de peste 20 de ani, cum este cazul reclamantului fiind prevăzute 16 salarii brute, echivalente clasei 39 - IV din grila de salarizare valabilă la data desfacerii contractului individual de muncă.
Întrucât pârâta nu a făcut dovada respectării prevederilor contractului colectiv de muncă în ceea ce privește ajutorul de concediere, deși avea această obligație, potrivit dispozițiilor art. 229 alin. 4 din Codul muncii republicat, conform cărora „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților”, tribunalul a stabilit că sunt întemeiate capetele de cerere privind acordarea a 16 salarii medii brute și cel vizând obligarea pârâtei la plata dobânzii legale la această sumă, care i se cuvine reclamantului în temeiul art. 6 din Ordonanța nr. 13/2011.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 500 lei, tribunalul a reținut că reclamantul nu a dovedit în ce a constat prejudiciul moral pretins a fi fost suferit, iar pe de altă parte, s-a arătat că aplicarea dobânzii legale este un criteriu suficient pentru acoperirea prejudiciului patrimonial, cauzat prin neplata la termen a ajutorului de concediere.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termenul legal reglementat de art. 215 din Legea nr. 62/2011, pârâta . Electrocentrale Doicești, criticând-o ca nelegală din perspectiva cazului de modificare reglementat de pct. 9 al art. 304 Cod proc. civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs s-a învederat că în mod eronat tribunalul a dispus obligarea societății la plata dobânzii legale, deoarece raporturile juridice de muncă dintre părți sunt reglementate de CCM și de dispozițiile Codului muncii, care nu prevăd acordarea unor accesorii la drepturile de natură salarială.
A precizat recurenta că, în considerarea prevederilor art. 4.108 CCM, a fost încheiat Acordul între administrație și sindicate nr. 9606/01.11.2012, prin care părțile au convenit ca plățile compensatorii să fie achitate până la data de 20.11.2012.
S-a învederat că la data de 16.01.2013, intimatului-reclamant i s-a virat în cont 20% din suma totală datorată cu titlu de plăți compensatorii, în condițiile în care întârzierea efectuării acestor plăți s-a datorat unor motive obiective, ce au fost determinate de măsurile de executare silită instituite de către diverși creditori.
Recurenta a mai arătat că, în speță, măsura încetării contractului de muncă al intimatului a fost însoțită de acordarea de salarii compensatorii și de beneficiile menționate de OUG nr. 116/2007, măsuri de care salariații rămași nu mai pot beneficia în anul 2013, dacă vor fi disponibilizați.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, în sensul obligării recurentei doar la plata salariilor compensatorii restante.
Intimatul M. C., în conformitate cu dispozițiile art. 115 Cod proc. civilă, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
S-a susținut, în esență, că tribunalul a realizat o justă apreciere a probelor și a aplicat corect legea, că în CCM nu se prevede un termen pentru asigurarea plăților compensatorii, că salariaților disponibilizați în cadrul primei etape li s-au achitat integral și într-o singură tranșă drepturile similare, că actul intitulat „Acord” nu a fost înregistrat la ITM București, iar dispozițiile sale nici nu au fost respectate de către recurentă.
Examinând sentința atacată, sub aspectul criticilor aduse, încadrate în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, dar și din perspectiva dispozițiilor art. 3041 Cod proc. civilă, ce permit verificarea cauzei sub toate aspectele, Curtea apreciază ca nefondat recursul formulat, pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:
În limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial, fie atunci când interpretează greșit norma juridică aplicabilă.
Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege în vigoare la data judecății, sau când recurge la texte de lege aplicabile litigiului și le dă o greșită interpretare.
Motivul de recurs nu subzistă însă în cauză, prima instanță pronunțând sentința atacată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept incidente cauzei, respectiv art. 253 alin. 1 Codul muncii, art. 1535 NCC și art. 6 din Ordonanța nr. 13/2011 privind dobânda legală.
Curtea reamintește că potrivit dispozițiilor art. 278 alin. 1 Codul muncii, dispozițiile Codului muncii se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile.
În considerarea acestui raționament, legiuitorul a prevăzut expres că, potrivit art. 253 alin. 1 Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat, în situația în care acesta a suferit u prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Prin urmare, într-o astfel de ipoteză, angajatorul răspunde patrimonial față de salariat, devenind aplicabile dispozițiile dreptului comun referitoare la dobânzi – art. 1535 NCC și art. 6 din Ordonanța nr. 13/2011 privind dobânda legală.
În acest context legislativ, soluția pronunțată de instanța de fond, de a o obliga pe recurentă la plata dobânzii legale, în vederea acoperirii prejudiciului material adus salariatului său, prin neplata la momentul concedierii a sumelor datorate contractual, cu titlu de plăți compensatorii, a fost dată printr-o corectă aplicare și interpretare a textelor de lege analizate în precedent.
Pentru aceste considerente, Curtea va înlătura ca nefondate criticile formulate de recurentă, apreciind ca lipsite de relevanță, în raport de dispozițiile imperative ale art. 253 alin. 1 Codul muncii, apărările ce vizau existența unei situații economice dificile a recurentei.
În ceea ce privește Acordul invocat de recurentă, emis sub nr. 9606/2012, Curtea reține, că, pe de o parte, acest act nu poate fi aplicat atât timp cât nu s-a făcut dovada înregistrării sale, conform art. 144 alin. 1 din Legea nr. 62/2011, la autoritatea competentă – ITM București.
Pe de altă parte, acest act prevede ca efectuarea plăților compensatorii să se realizeze până la data de 20.11.2012, cerință pe care chiar recurenta recunoaște că nu a îndeplinit-o, afirmând în motivele de recurs că a plătit la data de 16.01.2013 o tranșă de 20% din debit (aspect pentru care însă nu s-au depus dovezi în recurs, urmând a fi avut în vedere, dacă există astfel de dovezi, în faza de executare).
În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, Curtea va proceda, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, la respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta ., cu sediul în București, Bulevardul Lacul T., nr. 1 – 3, sector 2, în numele și pentru SUCURSALA ELECTROCENTRALE DOICEȘTI, cu sediul în Doicești, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 136/16 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul M. C. C., domiciliat în comuna Buciumeni, ., județul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 aprilie 2013.
Președinte, Judecători,
E. S. A.-C. B. M.-I. G.
Grefier,
D. V.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
Red. ACB
Tehnored. CC
2 ex/22.04.2013
d.f. nr._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. M. I.
| ← Pretentii. Decizia nr. 877/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
