Contestaţie decizie de sancţionare. Hotărâre din 29-01-2013, Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 85/105/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 198
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2013
Președinte - G.-S. P.
Judecători - E.-S. L.
- V.-A. P.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul C. V.-M. domiciliat în Ploiești, ., nr. 5, ., . împotriva sentinței civile nr. 4811 din data de 3 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimata . Telecomunications SA cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 319G, . 6.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-contestator C. V. M., personal și asistat de avocat D. I. din cadrul Baroului Prahova, conform împuternicirii avocațiale și intimata . Telecomunications SA reprezentată de avocat O. C. din cadrul Baroului București, conform împuternicirii avocațiale.
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul art.6 din Legea nr. 192/2006, informează asupra posibilității și avantajelor folosirii procedurii medierii, părțile putând să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul a depus la dosarul cauzei o cerere înregistrată de C. Registratură sub prin care solicită strigarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată.
Avocat O. C. pentru intimata . Telecomunications SA invocă excepția tardivității noilor motive de recurs și inadmisibilitatea motivului de nulitate a deciziei de sancționare invocată de recurentul-contestator prin completarea la motivele de recurs și față de aceste completări solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în combaterea motivelor din cererea completatoare.
Precizează că motivele noi de recurs au fost tardiv depuse, iar cu privire la motivul de nulitate a deciziei de sancționare arată că este inadmisibil, deoarece ceea ce se invocă reprezintă un nou motiv de recurs, iar potrivit disp.art.316 Cod pr.civilă rap. la disp.art. 294 Cod pr.civilă, în recurs nu pot fi formulate cereri noi.
Avocat D. I. pentru recurentul-contestator arată că motivele de recurs din cererea completatoare nu sunt noi ci reprezintă o dezvoltare a motivelor depuse deja în termen.
Cu privire la susținerea apărătorului ales al intimatei, potrivit căreia termenul de comunicare a deciziei de sancționare nu constituie un motiv de nulitate a acesteia și referitor la faptul că va depune înscrisuri în combaterea motivelor din cererea completatoare, arată că nu știe despre ce anume înscrisuri este vorba pentru că nu s-a specificat acest lucru.
Curtea, după deliberare, constată că motivul de nulitate a deciziei de sancționare invocată de recurentul-contestator prin motivele de recurs depuse la termenul de judecată din data de 11 decembrie 2012 a fost formulat peste termenul prev.de art.3 alin.1 Cod pr.civilă, iar acesta nu constituie motiv de recurs de ordine publică, astfel că limitele motivelor de recurs sunt cele prevăzute în cererea de recurs inițială, urmând ca doar motivele de recurs din cererea completatoare susținute în cererea inițială să fie avute în vedere de instanță.
La solicitarea instanței dacă reiterează motivele de recurs din cererea completatoare, avocat D. I. pentru recurentul-contestator solicită proba cu înscrisuri, arătând că va depune o copie de pe dovada de comunicare a deciziei de sancționare, precum și o copie a deciziei de sancționare, deoarece, astfel cum a arătat în motivele de recurs din cererea completatoare, emiterea deciziei de sancționare cu avertisment a fost premeditată pentru a dispune sancționarea disciplinară a contestatorului.
Avocat O. C. pentru intimata . Telecomunications SA solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune la dosar în copie raportul final al cercetării disciplinare prealabile efectuată față de contestator de către Comisia Disciplinară din cadrul societății intimate înregistrat sub nr.85/25.01.2012, decizia nr.1021/09.12.2011 emisă de societatea intimată privind sancționarea cu avertisment scris a contestatorului, precum și un extras de cont emis de Vloksbank la data de 10.12.2012.
Cu privire la înscrisurile ce urmează a fi depuse de apărătorul recurentului-contestator, arată că acestea nu sunt necesare, deoarece există și în dosarul de fond și nu au legătură cu raportul de cercetare disciplinară depus la acest termen de judecată.
Precizează că în cauză cercetarea disciplinară a contestatorului a avut loc în anul 2010, iar recurentul nu a făcut referire la ea și nici intimata nu a depus vreun înscris, însă a depus această cercetare disciplinară, care privește o altă decizie de sancționare, pentru că se face mențiune în motivele de recurs la conduita acestuia.
La solicitarea instanței avocat D. I. pentru recurentul-contestator arată că i-au fost comunicate înscrisurile depuse la acest termen de judecată de apărătorul ales al intimatei și are cunoștință de conținutul acestora.
Curtea încuviințează pentru intimată proba cu înscrisuri și ia act că apărătorul ales al recurentului-contestator a luat cunoștință de conținutul acestor înscrisuri.
Părțile, având pe rând cuvântul prin apărători, arată că alte cereri nu mai au de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de susținerile părților și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat D. I. având cuvântul pentru recurentul-contestator arată că la cercetarea disciplinară au fost reținute în sarcina contestatorului trei abateri disciplinare, acesta fiind sancționat doar pentru două, iar pentru una a fost găsit nevinovat.
Mai arată că prima abatere disciplinară pentru care contestatorul a fost sancționat a fost neprezentarea în termen a rapoartelor de audit, însă acesta le-a predat în termenul prevăzut, dar i s-a dat de către superiorul ierarhic un alt termen, astfel că până la împlinirea celui de-al doilea termen a fost făcută o sesizare în sensul că sarcina nu a fost executată în termen.
A doua abatere disciplinară, precizează în continuare, o reprezintă refuzul unei deplasări la Baia M., însă recurentului nu i-au fost puse la dispoziție sumele necesare pentru a efectua această deplasare.
A treia abatere disciplinară constă în neprezentarea unor deconturi de cheltuieli, altele decât cele de deplasare, însă deconturile respective au fost prezentate, însă nu au fost primite, deoarece vizau și unele cheltuieli nepermise aferente unor băuturi alcoolice. Comisia de cercetare disciplinară, constatând că băuturile alcoolice au fost consumate în afara programului de lucru însă au fost incluse pe bonul fiscal emis de restaurantul unde contestatorul a luat masa, a dispus ca acesta să nu fie sancționat și a precizat că deconturile respective trebuiau primite.
Precizează că recurentul nu a fost sancționat pentru neprezentarea deconturilor, însă pentru neefectuarea deplasării la Baia M. a fost sancționat, deși nu i-au fost acordate sumele necesare acestei deplasări.
Concluzionând, arată că nu există o relație normală de muncă între contestator și superiorul său ierarhic, care a creat premisele necesare pentru a se crea impresia că acesta a săvârșit abaterea disciplinară respectivă.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Cu cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
Avocat O. C. având cuvântul pentru intimata . Telecomunications SA, cu privire la prima faptă, arată că recurentul nu a depus decontul în termenul prevăzut de regulamentele interne, iar superiorul său ierarhic a sesizat conducerea societății care a constatat că nu sunt întrunite condițiile pentru a sancționa această faptă, nereținând nici împrejurarea că băuturile alcoolice au fost consumate în afara orelor de serviciu, deci acest aspect nu a făcut obiectul discuției, astfel că acesta nu a fost sancționat.
În ce privește cea de-a doua faptă, arată că sarcina depunerii rapoartelor de audit i-a fost trasată recurentului încă din luna iunie 2012, iar acesta nu a solicitat clarificări cu privire la efectuarea acestor lucrări, pentru a căror realizare a făcut mai multe deplasări, apoi i s-a solicitat să le depună până la data de 11.11.2012, deși acestea trebuiau efectuate încă din lunile iulie-august 2012.
În continuare arată că recurentului i s-a pus în vedere să întocmească rapoartele respective până la data de 11.11.2012, apoi, datorită expirării acestui termen, șeful acestuia a întocmit un raport de sancționare.
Vinovăția recurentului, se arată în continuare, rezultă și din răspunsurile date în fața Comisiei Disciplinare, de negare a poziției șefului spun ierarhic, iar sarcina, în opinia sa, i-a fost trasată cu rea-credință.
Cu privire la cea de-a treia faptă, privind neefectuarea unei deplasări la Baia M., arată că recurentului i s-a acordat o săptămână termen pentru a o efectua, precizând că acesta trebuia să închidă deconturile pentru celelalte deplasări efectuate, apoi să poată lua o sumă de bani pentru a se deplasa, însă acesta nu a îndeplinit această sarcină și nici nu a detaliat cu privire la deconturile anterioare.
Cu privire la solicitarea recurentului de obligare a intimatei la plata sumei de 128 lei, reprezentând contravaloarea a două ore de muncă efectuate de acesta în luna mai și neplătite, arată că în mod corect a fost respinsă de instanța de fond.
Solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
Depune concluzii scrise.
Avocat D. I. având cuvântul în replică pentru recurentul-contestator arată că superiorul ierarhic al acestuia știa că acesta nu se poate deplasa la Baia M. datorită neînchiderii avansului anterior, aspect ce fusese deja menționat în referatul de informare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ contestatorul C. V. M. a formulat, în contradictoriu cu intimata S.C. C. R. Mobile Telecomunications S.A., prin reprezentantul său legal D. L., contestație împotriva Deciziei nr.1021/09.12.2011 pe care o apreciază ca fiind nelegală și netemeinică, solicitând anularea acesteia și obligarea intimatei la plata sumei de 128 lei reprezentând contravaloarea a 2 ore lucrate de contestator și neremunerate de către intimată.
În motivarea acțiunii, contestatorul a arătat că, potrivit contractului individual de muncă înregistrat sub nr.777/04.04.2007, ocupă funcția de Șef Birou în cadrul Departamentului Sisteme Suport Rețea de Date și Servicii – Divizia Tehnică, iar în luna decembrie 2011 i s-a adus la cunoștință că, în urma cercetării disciplinare efectuată în baza referatelor de informare nr.949/10.11. 2011, nr.961/16.11.2011 și nr.962/17.11.2011, membrii comisiei au decis sancționarea sa pentru săvârșirea abaterii disciplinare constând în neconformarea, repetată, la solicitările superiorului ierarhic, cu avertisment scris, conform art.248 alin.1 lit.a Codul muncii și art.19 alin.1 lit.a din Regulamentul de Ordine Interioară al societății, sens în care a fost emisă decizia contestată în prezenta cauză.
Contestatorul a mai precizat că faptele reținute în sarcina sa și care au fost de natură să antreneze sancționarea sa disciplinară au constat în refuzul de a prezenta rapoartele complete de audit, conform e-mail-ului transmis în data de 09.11.2011, potrivit indicațiilor șefului superior ierarhic și refuzul de a efectua deplasarea la Baia M., stabilită pentru data de 16.11.2011, în vederea auditării rețelelor D.C.N. și M.P.L.S., precum și lipsa unei motivații pentru neîndeplinirea acestei sarcini.
A apreciat contestatorul că decizia de sancționare nr.1021/09.12.2011 este nelegală, având în vedere că faptei imputate îi lipsește un element constitutiv pentru a putea constitui o abatere disciplinară, respectiv vinovăția, în condițiile în care și-a executat în mod corespunzător atribuțiile, întocmind rapoarte de audit, conform uzanțelor, precizând că indicațiile date ulterior de către superiorul ierarhic I. M., având un caracter imprecis și superfluu, l-au pus pe contestator în imposibilitatea de a modifica rapoartele de audit corespunzător dorințelor acestuia și, în plus, animozitatea afișată de șeful său a condus la imposibilitatea purtării unei conversații edificatoare cu privire la modificarea rapoartelor respective.
A mai menționat contestatorul că neînțelegerea creată între acesta și seful său nu a avut consecințe asupra activității societății, rapoartele întocmite răspunzând exigențelor tehnice aferente funcției deținute, arătând că nici cu privire la cea de-a doua faptă pentru care contestatorul a fost sancționat disciplinar, respectiv refuzul de a efectua deplasarea la Baia M., având în vedere o . factori obiectivi, nu poate fi reținută vinovăția acestuia, întrucât deplasarea a fost împiedicată de motive neimputabile contestatorului care s-a prezentat la Departamentul Financiar pentru a ridica avansul necesar deplasării, ocazie cu care colegii i-au adus la cunoștință faptul că nu se poate ridica un nou avans de deplasare în măsura în care un avans anterior nu fusese închis.
A precizat contestatorul că în absența resurselor financiare, realizarea deplasării în interes de serviciu a fost imposibilă și, mai mult decât atât, coroborând lipsa resurselor materiale pentru deplasarea cu prevederile fișei postului, conform cărora printre atribuțiile contestatorului nu se regăsea și aceea a efectuării deplasărilor, acesta a fost indus în eroare cu privire la necesitatea efectuării deplasării la Baia M..
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere care vizează obligarea intimatei la plata sumei de 128 lei reprezentând contravaloarea a 2 ore prestate în luna mai 2011 și care nu au fost remunerate de către intimată, contestatorul a menționat că în luna respectivă a beneficiat de 2 zile de concediu de odihnă din cele 22 de zile lucrătoare, în celelalte 20 de zile executându-și atribuțiile în conformitate cu programul de lucru, câte 8 ore/zi, astfel că numărul orelor lucrate în luna mai a fost de 160, precizând că legislația în vigoare nu permite astfel de măsuri abuzive, art.162 alin. Codul muncii statuând că salariul se stabilește prin negocieri individuale, între angajator și salariat, iar orice modificare a acestuia se poate realiza numai cu acordul părților.
Intimata S.C. C. Romania Mobile Telecomunications S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, depunând la dosar documentația care a stat la baza emiterii deciziei atacate.
Pe baza probelor cu înscrisuri administrate în cauză, Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr. 4811 din data de 3 octombrie 2012 a respins ca neîntemeiată contestația și a obligat contestatorul la plata către intimată a sumei de 8.144,20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în esență, că
în speță, contestatorul C. V. M. este încadrat în cadrul unității intimate în funcția de Șef Birou – Internet, Date și Administrare Platforme, Departament Servicii de Date și Suport, Divizia Operare și Întreținere, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă încheiat la data de 04.04.2007 și înregistrat la I.T.M. București sub nr.777 și că prin actul adițional nr.3221/03.11.2008 încheiat între societate și contestator, funcția ocupată de acesta din urmă a fost aceea de Șef Birou în cadrul aceluiași departament.
A mai reținut instanța de fond că în conformitate cu atribuțiile menționate în fișa postului, contestatorul avea obligația de a coordona activitatea biroului, de a analiza riscurile de securitate, de a analiza și urmări măsurile de păstrare a securității datelor, precum și întocmirea de rapoarte periodice și sau la cerere, etc.și, potrivit clauzelor contractuale, activitatea contestatorului se desfășoară la sediile și punctele de lucru ale societății din țară, funcție de nevoile unității.
Tribunalul a constatat că prin decizia nr.1021/09.12.2011 contestată în prezenta cauză, intimata a dispus, în temeiul disp. art.248 alin.1 lit.a din Codul munci, sancționarea contestatorului cu avertisment scris, reținându-se refuzul acestuia de a efectua o deplasare la Baia M. în data de 16.11.2011 în vederea îndeplinirii unor sarcini de serviciu stabilite, conform solicitării superiorului ierarhic transmisă încă din data de 09.11.2011 și neprezentarea rapoartelor de audit, potrivit solicitării aceleiași persoane.
Astfel, prin referatul de informare nr.961/16.11.2011 întocmit de superiorul ierarhic al contestatorului, se aducea la cunoștința conducerii unității intimate că în data de 09.11.2011, a solicitat contestatorului completarea rapoartelor de audit privitor la anumite locații (rețele D.C.N. și M.P.L.S.) până în data de 11.11.2011, însă, acesta nu s-a conformat, fără a indica motivele pentru care nu a realizat lucrările respective.
De asemenea, prin referatul nr.962/17.11.2011, același șef ierarhic a adus la cunoștința conducerii unității împrejurarea că, în speță, contestatorul, deși trebuia să efectueze o deplasare în interes de serviciu în data de 16.11.2011, nu s-a conformat acestei sarcini de serviciu și nici nu a oferit o motivație pentru neîndeplinirea acestei dispoziții, din corespondența electronică purtată între contestator și șeful său ierarhic, se reține că, deși, avea cunoștință cu privire la sarcinile de serviciu ce îi reveneau, contestatorul nu le-a adus la îndeplinire și nici nu a motivat, în mod pertinent și în termen, cauza neîndeplinirii acestora.
Astfel, a apreciat tribunalul, nu se poate reține nevinovăția contestatorului care a dat dovadă de pasivitate față de obligațiile de serviciu pe care trebuia să le aducă la îndeplinire, câtă vreme, nu a adus la cunoștința șefului ierarhic motivele pentru care sarcinile trasate nu au putut fi onorate la termenele scadente, cu atât mai mult cu cât, acestea erau prevăzute în mod expres în fișa postului.
De altfel, a mai reținut tribunalul, contestatorul a afirmat că nu a efectuat deplasarea la Baia M., întrucât nu i-a fost avansată suma de bani necesară în vederea efectuării deplasării, însă, potrivit disp. art. 4.2.5. din Regulamentul Intern cu privire la politica de călătorii în interes de serviciu, la finalizarea raportului de cheltuieli, salariatul trebuia să plătească diferența dintre suma primită și cheltuielile permise și aprobate.
Prin referatul nr.949/10.11.2011, șeful ierarhic al contestatorului a adus la cunoștința conducerii societății împrejurarea că, urmare a deplasării din data de 29.07.2011, contestatorul nu a prezentat documente justificative pentru avansul în cuantum de 1.100 lei ce i-a fost acordat cu ocazia deplasării în interes de serviciu.
Așadar, instanța de fond a apreciat că și sub acest aspect, subzistă culpa contestatorului care nu a înțeles să respecte obligațiile stabilite prin actele interne ale societății (art.3, art.6, art.16 și art.17 din R.O.I.), nu a depus decontul de cheltuieli, în timp util, pentru a i se avansa suma necesară efectuării deplasării de serviciu la Baia M., deplasare pe care a refuzat să o efectueze, pentru acest motiv, încălcând astfel cu vinovăție ordinele și dispozițiile superiorului ierarhic.
Codul muncii, a precizat tribunalul, menționează în cuprinsul disp. art.247 alin.2 că noțiunea de abatere disciplinară constă în săvârșirea unei fapte în
legătură cu munca și reprezintă o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta încalcă normele legale, regulamentele, ordinele, contractul colectiv sau individual de muncă, precum și ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici superiori, iar la rândul său, art.256 Codul muncii obligă salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată, în speță, avansul pentru deplasare, să o restituie, în mod corespunzător.
Tribunalul a constatat că aceste dispoziții imperative ale legii au fost, în mod evident, încălcate de către contestator, context în care, unitatea intimată a aplicat acestuia o sancțiune individualizată, în raport cu gravitatea faptelor comise.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata sumei de 128 lei reprezentând contravaloarea 2 ore de muncă efectuate de contestator în luna mai 2011 și neplătite, instanța de fond a constatat că această solicitare este neîntemeiată, întrucât neplata orelor solicitate nu reprezintă o încălcare abuzivă a disp. art.41 alin.3 lit.e din Codul muncii, câtă vreme, aceasta se datorează faptului că în data de 24.05.2011 contestatorul nu a respectat programul de lucru de 8 ore, fiind prezent în activitate doar 6 ore, astfel cum rezultă din pontajul aflat la fila 161.
În acest context, instanța a constatat că în speță, nu este vorba despre reducere unilaterală a salariului contestatorului, ci de o diminuare a cuantumului acestuia determinată de culpa contestatorului care nu a înțeles să presteze activitatea zilnică, conform contractului individual de muncă.
Pentru considerentele arătate, tribunalul, constatând neîntemeiată contestația, a respins-o ca atare și în temeiul disp. art. 274 alin.1 Cod pr.civilă, a obligat contestatorul să plătească intimatei suma de 8.144,20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs contestatorul C. V.-M. susținând, invocând disp.art.304 pct. 9 Cod pr.civilă și art.3041 Cod pr.civilă.
Arată recurentul, în susținerea motivului de recurs prev. de art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, respectiv atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, că instanța de fond, prin aplicarea greșită a dispozițiilor art. 256 din Codul muncii, a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică.
Instanța de fond, în verificarea temeiniciei sancțiunii aplicate prin raportare la fapta imputată prin referatul de informare nr. 962 din 17 noiembrie 2011, respectiv nerespectarea ordinului superiorului ierarhic de a efectua o deplasare la Baia - M. în vederea auditării rețelelor DCN și MPLS, reținând în mod greșit că recurentul „nu a depus decontul de cheltuieli, în mod util, pentru a i se avansa suma necesară efectuării deplasării de serviciu la Baia M.”, a considerat că sunt incidente dispozițiile art. 256 din Codul Muncii, conform cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Precizează recurentul că nu încasase o sumă nedatorată de la angajator, respectiva sumă de bani fiindu-i remisă în vederea efectuării unor deplasări în interes de serviciu, acesta având obligația corelativă de a prezenta la întoarcerea din deplasări un decont de cheltuieli.
Se arată că această din urmă obligație fost respectată pe deplin, recurentul prezentând la Departamentul Financiar al angajatorului decontul de cheltuieli și documentele justificative necesare închiderii avansului, însă din cauza animozității colegilor din cadrul Departamentului Financiar față de recurent, aceștia au refuzat în mod sistematic să închidă respectivul avans.
Menționează că, având în vedere această situație de fapt, ce rezultă atât din corespondența electronică dintre acesta, pe de o parte și superiorul ierarhic și colegii săi din cadrul Departamentului Financiar, pe de altă parte, cât și din raportul final al cercetării disciplinare prealabile efectuate față de salariatul C. V. M., instanța de fond a reținut în mod greșit incidența în cauză a dispozițiilor art. 256 din Codul muncii.
În continuare recurentul susține că instanța de fond, cu încălcarea vădită a dispozițiilor legii, a respins cel de-al doilea capăt de cerere privind plata sumelor datorate, precizând că, astfel cum rezultă din art.J din contractul său individual de muncă salariul de bază brut cuvenit acestuia era în cuantum de 11.300 lei, precizând că deși în cadrul lunii mai 2011, recurentul nu a înregistrat absențe nemotivate, intimata i-a redus acestuia salariul, motivând că nu a efectuat integral norma de muncă prevăzută de contractul individual de muncă.
Susține recurentul că, achiesând la raționamentul intimatei, instanța de fond a conchis că intimata a acționat în temeiul art. 41 alin. (3) lit. e) din Codul muncii operând o diminuare unilaterală salariului, însă modificarea unilaterală a acestui element prevăzut de art. 41 alin. (3) lit. e) din Codul muncii poate opera doar în condițiile art. 41 alin. (2) din același act normativ, conform căruia modificarea unilaterală a contractului individual de muncă având titlu de excepție, este posibilă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de Codul muncii.
Recurentul menționează că în Codul muncii sunt prevăzute două cazuri derogatorii de la regula modificării prin mutuus consensus, respectiv cele prevăzute de art. 52 alin. (3) din Codul Muncii prevede că în cazul reducerii temporare a activității, pentru motive econornice, tehnologice, structurale sau similare, pe perioadele care depășesc 30 de zile lucrătoare, angajatorul va avea posibilitatea reducerii programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe
săptămână cu reducerea corespunzătoare a salariului, până la remedierea
situației care a cauzat reducerea programului, după consultarea prealabilă
a sindicatului reprezentativ de la șeful unității și a reprezentanților
salariaților, după caz.
Arată recurentul că art. 248 alin. (1) lit. (c) și (d) din Codul muncii în temeiul cărora reducerea salariului poate fi dispusă ca sancțiune disciplinară, numai dacă în urma cercetării disciplinare, se constată săvârșirea unei abateri disciplinare de către salariat, iar comisia consideră potrivită aplicarea uneia dintre aceste sancțiuni, în cauza dedusă judecății nu sunt incidente cazurile menționate și, prin urmare, consideră recurentul că respingerea celui de-al doilea capăt de cerere s-a realizat cu eludarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Codul muncii.
Cu privire la motivul de recurs prev.de disp.art.3041Cod pr.civilă, recurentul arată că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art.304 Cod pr.civilă, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.
În vederea demonstrării caracterului discreționar al măsurii luată de intimata-pârâtă, recurentul precizează că sancționarea acestuia a intervenit pe fondul unor disensiuni avute de acesta cu superiorul său ierarhic M. I., care, în mod premeditat a atribuit recurentului - reclamant sarcini imposibile.
Cu privire la fapta imputabilă recurentului-reclamant prin referatul de informare nr. 949 din 10 noiembrie 2011, recurentul arată că în raportul final întocmit de comisia de cercetare disciplinară s-au consemnat următoarele: „întocmirea referatului nr. 949/10.11.2011 a avut la bază refuzul salariatului de a răspunde solicitărilor superiorului ierarhic de a prezenta un decont justificativ ca urmare a ridicării unui avans în casieria societății, precum refuzul prezentării unui raport de activitate din care să reiasă programul de lucru al angajatului în deplasare.
Comisia a reținut în urma audierilor că angajatul prezentase la Departamentul Financiar un decont și documente justificative anterior solicitării superiorului ierarhic, precum și că în decontul și documentele justificative prezentate inițial se regăseau și cheltuieli aferente unor băuturi alcoolice, motiv pentru care s-a solicitat refacerea lor de către Departamentul Financiar.
Menționează că în același timp, comisia a constatat din analiza documentelor puse la dispoziție de salariatul cercetat că băuturile alcoolice au fost consumate în afara programului de lucru și au fost incluse pe bonul fiscal emis de restaurantul unde s-a luat masa, în conformitate cu politica societății privind deplasările și, totuși, ținând cont că și împrejurările în care fapta a fost săvârșită, faptul că a existat o neînțelegere între departamentul de contabilitate și salariatul cercetat, neînțelegere ce nu poate fi imputată în totalitate salariatului, consecințele de o gravitate redusă ale abaterii disciplinare, comisia de disciplină apreciind că nu se impune acordarea unei sancțiuni disciplinare pentru fapta reținută prin referatul nr._11.”
Se precizează că fapta reținută prin referatul de informare nr. 961 din noiembrie 2011 constă în neprezentarea rapoartelor de audit în forma solicitată și în termenul indicat de către superiorul ierarhic, iar lipsa caracterului de abatere disciplinară a faptei imputate rezultă din probatoriul administrat.
Arată în continuare că și-a executat atribuțiile în mod corespunzător, respectiv întocmirea rapoartelor de audit s-a realizat conform uzanțelor, indicațiile date ulterior de către superiorul său ierarhic, având caracter imprecis și superfluu, au pus în imposibilitate pe recurent să modifice rapoartele de audit corespunzător doleanțelor sale (corespondența electronică purtată de recurentul - reclamant cu șeful său a fost depusă la dosarul cauzei în faza de judecare a fondului), în plus, animozitatea afișată de dl. I. față de recurent i-a împiedicat pe aceștia să poarte o conversație clarificatoare cu privire la modificarea rapoartelor respective.
Recurentul arătat că a executat ordinul superiorului în termenul-limită prevăzut de acesta, respectiv întocmirea rapoartelor de audit s-a realizat anterior datei stabilite: 18.11.2012. Astfel, deși la data de 9 noiembrie 2011, la ora 14.50, superiorul ierarhic i-a solicitat recurentului - reclamant să întocmească raporturile de audit până la data de 11 noiembrie 201l, ulterior în aceeași zi, la orele 14.55, i-a solicitat recurentului să întocmească rapoartele de audit până la data de 18 noiembrie 2011, prelungind astfel termenul-limită de predare a acestor rapoarte, deși recurentul - reclamant a executat ordinul în termenul-limită stabilit de superiorul ierarhic la data de 16 noiembrie 2011 (înainte de expirarea termenului stabilit pentru întocmirea rapoartelor) a formulat un raport cu privire la neprezentarea de către recurent a rapoartelor de expertiză, la data de 11 noiembrie 2011.
Recurentul susține că argumentele intimatei - pârâte privind temeinicia sancțiunii disciplinare aplicate sunt vădit contrazise de probatoriul administrat în cauză.
Cu privire la prima apărare constând în pasivitatea recurentului- reclamant ce reiese din corespondența cu superiorul ierarhic, arată recurentul că e-mailul la care se face referire datează din 27 iunie 2011 și nu din perioada menționată în decizia de sancționare disciplinară: 9-11 noiembrie 2011.
În acest context, precizează recurentul că pe de o parte, intimata - pârâtă se raportează la o altă faptă, pe de altă parte, dreptul de sancționare disciplinară a respectivei fapte era prescris, conform art. 252 alin. (1) din Codul muncii.
De asemenea, arată recurentul, cea de-a doua apărare, constând în posibilitatea recurentului - reclamant de a sesiza conducerea societății, conferită de art. 35 din ROI, în cazul în care existau divergențe între recurentul-reclamant și superiorul său ierarhic, este nefondată.
Astfel, conform art. 36 din ROI, reclamația se adresează superiorului ierarhic, singurul competent să soluționeze respectiva reclamație, însă, în condițiile în care sesizarea îl viza chiar pe cel ce urma să soluționeze reclamația, este lesne de înțeles că această posibilitate era exclusă în cazul de față.
Conchizând, arată recurentul, din analiza situației de fapt, este evident faptul că nu i se poate reține săvârșirea unei abateri disciplinare, în condițiile în care nu a fost încălcat ordinul superiorului ierarhic.
În ceea ce privește fapta imputată prin referatul de informare nr. 962 din 17 noiembrie 2011, se arată că nici ultima faptă constând în refuzul acestuia de a efectua deplasarea la Baia - M., în vederea auditării rețelelor DCN și MPLS, conform solicitării superiorului ierarhic în e-mail-ul transmis în data de 9 noiembrie_, nu-i poate fi imputată, precizându-se că deplasarea la Baia M. solicitată de dl. I. nu a fost efectuată din motive imputabile recurentului-reclamant, care s-a prezentat la Departamentul Financiar pentru a ridica avansul necesar deplasării la Baia - M., însă colegii de la Departamentul Financiar, au refuzat solicitarea acestuia, invocând neînchiderea unui avans anterior, astfel că în absența resurselor financiare, deplasarea în interes de serviciu era imposibil de realizat.
Subliniază recurentul că această situație de fapt este confirmată atât de probatoriul administrat în cauză, cât și de concluziile comisiilor de cercetare disciplinară, menționând că, astfel cum rezultă din corespondența dintre departamentul financiar și recurentul -reclamant, acesta din urmă prezentase decontul și documentele justificative necesare închiderii avansului emis la data de 8 august 2011 (anterior solicitării superiorului ierarhic de a efectua deplasarea la Baia-M.), însă Departamentul Financiar nu a efectuat demersurile necesare pentru închiderea acestuia, situație de fapt care a fost reținută și de comisia de cercetare disciplinară.
Mai mult decât atât, arată recurentul-reclamant, coroborând lipsa resurselor materiale pentru deplasare cu prevederile fișei postului său, conform cărora, printre atribuțiile sale nu se regăsește și cea de a efectua deplasări, acesta a fost indus în eroare cu privire la necesitatea deplasării la Baia-M., iar susținerea intimatei - pârâte conform căreia recurentul - reclamant era obligat să efectueze deplasări în virtutea prevederilor contractului individual de muncă, respectiv lit. D5 și
L pct. 146, este neîntemeiată, întrucât acestea stipulează cu caracter excepțional posibilitatea efectuării unor deplasări în țară și în străinătate.
Conchizând, recurentul arată că, având vedere faptul că i-au fost impuse sarcini pe care nu le-a putut îndeplini din cauza unor factori obiectivi, consideră că sancțiunea aplicată a fost abuzivă, culpa sa fiind, practic, inexistentă.
Însă, precizează în continuare recurentul, dacă obligația impusă este în sine abuzivă, răspunderea disciplinară nu poate fi antrenată și, coroborând această măsură aplicată în mod abuziv cu faptul că ulterior, recurentul - reclamant a fost sancționat cu desfacerea contractului individual de muncă (tot pentru „neîndeplinirea corespunzătoare” a ordinului superiorului ierarhic dl. I. M.), consideră că, în fapt, s-a dorit înlăturarea acestuia cu orice preț din cadrul societății intimate.
Pentru aceste considerente, se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată completată și precizată, sub toate capetele de cerere.
La data de 11 decembrie 2012 recurentul a formulat o completare la recurs în cuprinsul căreia se arată că intimata –pârâtă nu a prezentat la judecata de fond copia deciziei de sancționare semnată personal de salariat pentru a nu fi sancționată legalitatea ei, fapt ce conduce la anularea de drept a deciziei.
În sentința recurată se observă că instanța de fond a luat act de faptul că i s-a adus la cunoștință sancționarea și prin urmare nu se afla într-un caz de refuz al primirii, dar instanța de fond nu a luat act de faptul că pe copia deciziei contestate nu exista semnătura sa de primire acest fapt atrăgând în opinia recurentului anularea de drept a deciziei.
Cu caracter de noutate, se mai invocă și faptul că între 09.12.2011 (data emiterii deciziei contestate) și data comunicării reale (15.12.2011 ) s-au scurs 6 zile și nu 5, încălcându-se astfel legislația muncii precum și legislația internă a intimatei C. RMT SA, considerând că acest fapt atrage nulitatea deciziei.
Intimata nu a formulat întâmpinare însă prin concluziile scrise depuse la termenul de judecată din data de 29 ianuarie 2013 a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează :
Prin cererea de chemare în judecată contestatorul C. V. M. a solicitat anularea deciziei de sancționare nr. 1021 din 9 decembrie 2011 și obligarea pârâtei la plata sumei de 128 lei reprezentând contravaloarea a 2 ore prestate în luna mai 2011, ore pretins efectuate de reclamant și neremunerate de către pârâtă .
Curtea mai reține că prin decizia nr. 1021 din data de 09.12.2011 intimata C. Mobile Telecommunications S.A. a dispus sancționarea recurentului-contestator M. C. cu avertisment scris, în temeiul art. 248 alin. 1 lit. a din Codul muncii și art. 19 alin. 1 din Regulamentul de ordine interioară al societății pentru refuzul salariatului cercetat de a prezenta rapoartele complete de audit, conform e-mail-ului transmis în data de 09.11.2011, până la data de 18.11.2011, în conformitate cu dispozițiile superiorului ierarhic, aferente auditării rețelelor DCN și MPLS pentru localitățile Pitești, Râmnicu V., Tg. J., Craiova1, C. 2, Sibiu, D., Timișoara, Cluj, Oradea, precum și pentru aceea că salariatul a refuzat în mod nejustificat efectuarea deplasării în interes de serviciu la Baia M..
În cauză faptele săvârșite de contestator au fost dovedite cu referatele nr. 961/16.11.2011, 962/17.11.2011, contractul individual de muncă, fișa postului, e-mail-uri, regulament de ordine interioară, etc.
Din cuprinsul actelor evocate rezultă că recurentul a refuzat să îndeplinească sarcina trasată de superiorul său ierarhic privind pregătirea rapoartelor de audit mai sus menționate, fapte săvârșite incontestabil în legătură cu munca sa, cu vinovăție, ce constituie abateri disciplinare, sancționate ca atare de codul muncii si de regulamentul de ordine interioară .
Din motivarea refuzului salariatului de a îndeplini sarcinile de serviciu trasate de superiorul său ierarhic reise că acesta i-a contestat autoritatea și i-a pus la îndoaială capacitatea profesională, astfel cum reiese din cuprinsul apărărilor formulate de contestator consemnate în raportul de cercetare disciplinară.
Este fără putință de tăgadă că situația nerespectării instrucțiunilor, deciziilor scrise sau verbale ale superiorilor ierarhici și a procedurilor de lucru stabilite pentru societate (conform art. 7 lit. e și art. 20 (3) litera v din Regulamentul de ordine interioară al societății) precum și neîndeplinirea îndatoririlor conform sarcinilor profesionale și fișei postului (art. 7 lit. a din ROI ) constituie abateri disciplinare.
Recurentul –contestator avea ca atribuții de serviciu, printre altele, întocmirea de rapoarte periodice și la cerere (punctul 12 din capitolul Atribuțiile și responsabilitățile postului) și raportarea către șefii de departamente și către directori, conform instrucțiunilor.
În ceea ce privește deplasarea la Baia – M. soliciată de superiorul său ierarhic, d-l I. M., contrar susținerilor contestatorului, Curtea reține că acestuia îi incumba în mod evident obligația de a efectua deplasări în interes de serviciu, aspect care rezultă din contractul individual de muncă, lit. d care prevede că „ activitatea salariatului se desfășoară la sediul/punctele de lucru ale C. R. Mobile Telecommunications SRL/ în țară, în funcție de nevoile societății” respectiv lit. L, alte clauze, pct. 14, conform căruia „salariatul se va deplasa oriunde în țară și/sau în străinatate în conformitate cu necesitățile angajatorului”.
Curtea mai reține că recurentul-contestator prin atitudinea sa pasivă în ceea ce privește efectuarea deplasarii cu care a fost însărcinat, prin neanunțarea susperiorul său ierarhic în legătură cu pretinsa imposibilitate a efectuării acesteia, precum și prin aprecierea proprie în sensul că deplasarea nu s-ar justifica din punct de vedere profesional a încălcat relația de subordonare ierarhică și a pus la îndoială competența profesională a șefului său într-o manieră de natură să conducă la concluzia săvârșirii unei abateri disciplinare constând în insubordonare și nerespectarea disciplinii muncii pentru care sancțiunea aplicată – avertismentul- nu apare ca fiind disproporționată în raport de fapta săvârșită, persoana salariatului și împrejurările în care aceasta s-a produs .
Potrivit art. 247 din Codul muncii angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară. Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Curtea constată că instanța de fond a efectuat o interpretare judicioasă a probelor administrate în cauză și apreciază că decizia de sancționare respectă condițiile de formă și de fond edictate de lege pentru valabila sa emitere, iar faptele recurentului -contestatoar reprezintă în mod indubitabil abateri disciplinare, confirmate de înscrisurile depuse la dosar .
Nu pot fi examinate motivele de recurs suplimentare formulate la data de 11 decembrie 2012 prin care se invocă nulități ale deciziei de sancționare privind data comunicării și prezența semnăturii de luare la cunoștință pe exemplarul depus în instanță întrucât acestea nu au fost supuse examinării instanței de fond și nici nu au fost formulate ca motive de recurs în termenul imperativ prevăzut de lege de 10 zile de la data comunicării hotărârii recurate.
În ceea ce privește soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la capătul de cerere prin care se solicita obligarea angajatorului la plata sumei de 128 lei reprezentând contravaloarea a 2 ore prestate în luna mai 2011 și neremunerate, în mod legal și întemeiat instanța de fond a respins această cerere motivat de situația că recurentul- contestator a efectuat parțial norma de lucru în data de 24.05.2011 ( din 8 ore a fost prezent la birou doar 6 ore) – fila 161 dosar de fond.
În baza disp. art. 274 C.pr.civ., ca efect al respingerii recursului, Curtea urmează să oblige partea în culpă procesuală la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat ( filele 53-54 dosar recurs), redus conform dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ. la suma de 3000 lei, în raport de volumul mediu de muncă, situația soluționării litigiului la al doilea termen de judecată și de obiectul relativ simplu al prezentei cauze- contestație împotriva deciziei de sancționare cu avertisment scris.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul C. V.-M. domiciliat în Ploiești, ., nr. 5, ., ., județul Prahova împotriva sentinței civile nr. 4811 din data de 3 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimata . Telecomunications SA cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 319G, . 6.
Obligă recurentul la 3000 lei cheltuieli de judecată către intimată, reduse conform art.274 alin.3 Cod pr.civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 29 ianuarie 2013.
Președinte Judecători
G.-S. P. E.-S. L. V.-A. P.
Grefier
V. M.
Red.ESL/Tehnored.VM
2 ex/28 .02.2013
d.f.nr._ Tribunalul Prahova
j.f.A. G. H.
operator de date cu caracter personal nr . notificare nr.3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
