Suspendare executare. Sentința nr. 1178/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1178/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-07-2013 în dosarul nr. 407/42/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 1901
Ședința publică din data de 24 iulie 2013
Președinte - A.-C. B.
Judecători - E. S.
- V.-I. S.
Grefier - D. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de suspendare a executării sentinței civile nr. 1178/18 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, formulată de petenta . PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 235, județul Prahova, în contradictoriu cu intimata B. S., domiciliată în Ploiești, ., ..
Cerere a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 10,00 lei, conform chitanței . nr._/22 iulie 2013, emisă de Serviciul Public Impozite și Taxe Locale Ploiești și timbru judiciar în cuantum de 0,30 lei,
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petenta . Ploiești, reprezentată de avocat Ș. M., din Baroul Prahova și intimata B. S., personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apărătorul intimatei B. S., avocat C. C. G., din Baroul Prahova a depus la dosar o cerere, prin intermediul Compartimentului Registratură, înregistrată sub nr._/18 iulie 2013, transmisă prin fax, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, întrucât se află în imposibilitatea de a se prezenta în instanță, fiind în concediu de odihnă. În cuprinsul cerere a arătat că, deși a încercat să își asigure substituirea, partea pe care o reprezintă nu a fost de acord.
Cererea este însoțită de adeverința înregistrată sub nr. 5275/17 iulie 2013, eliberată de Baroul Prahova, din care rezultă că domnul avocat C. C. G. lipsește din profesie în perioada în perioada 23.07 – 01.08.2013.
Cererii de amânare a cauzei ii este anexată întâmpinarea formulata de catre intimata-reclamanta. De asemenea, se învederează că apărătorul intimatei, avocat C. C. G., a mai depus un exemplar al cererii, expediată prin poștă, cu plic, înregistrată sub nr._/22 iulie 2013, care este identică cu cea depusă anterior, având același conținut. Cererea este însoțită de adeverința înregistrată sub nr. 5275/17 iulie 2013, eliberată de Baroul Prahova și două exemplare ale întâmpinării formulată de intimată.
În dimineața ședinței de judecată, apărătorul ales al intimatei, avocat C. C. G., a mai depus la dosar o a treia cerere, prin intermediul
Compartimentului Registratură, înregistrată sub nr._/24 iulie 2013 prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, întrucât se află în imposibilitatea de a se prezenta în instanță, fiind în concediu de odihnă, cererea fiind însoțită de un bilet de avion.
Cererea este însoțită de dovada imposibilității de prezentare în instanță la acest termen de judecată.
Avocat Ș. M., pentru petenta . Ploiești, depune la dosar împuternicirea avocațială . nr._/15 iulie 2013, care a fost vizată de Curte, însoțită de factura înregistrată sub nr. 1202/15 iulie 2013. De asemenea, depune la dosar recipisa de consemnare a cauțiunii . nr._ iulie 2013 în cuantum de 500,00 lei la CEC Bank și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10,00 lei, conform chitanței . nr._/22 iulie 2013, emisă de Serviciul Public Impozite și Taxe Locale Ploiești, și timbru judiciar în cuantum de 0,30 lei, care au fost anulate și atașate la dosar.
Curtea ia act că petenta . Ploiești a depus la dosar recipisa de consemnare nr._/1, . nr._ din data de 22 iulie 2013 emisă de CEC Bank, prin care se face dovada achitării cauțiunii în cuantum de 500,00 lei stabilită în sarcina petentei la termenul anterior de către instanță, potrivit încheierii din Camera de Consiliu din data de 26 iunie 2013.
De asemenea, Curtea ia act că la această recipisă s-a atașat dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10,00 lei, conform chitanței . nr._/22 iulie 2013, emisă de Serviciul Public Impozite și Taxe Locale Ploiești, și timbru judiciar în cuantum de 0,30 lei, ocazie cu care se constată că cererea de suspendare a executării sentinței apare ca fiind legal timbrată.
Curtea dispune înaintarea, cu adresă, a recipisei de consemnare nr._/1 emisă de CEC Bank a cauțiunii în cuantum de 500,00 lei, către primul grefier al instanței pentru a se înregistra și păstra la registrul special existent în acest sens.
Avocat Ș. M., având cuvântul pentru petenta . Ploiești, arată că, deși nu i-a fost comunicată întâmpinarea, a luat cunoștință de conținutul acesteia și nu solicită un eventual termen în acest sens.
Curtea, din verificările efectuate în baza rolului activ reglementat de dispozițiile art. 129 alin. 4 Cod pr. civilă, întâmpinarea a fost formulată în termenul legal, prevăzut de dispozițiile art. 308 alin. 2 Cod pr. civilă prin coroborare cu art. 101 Cod pr. civilă, forma în vigoare la data introducerii acțiunii.
Curtea pune în discuție cererea formulată de apărătorul ales al intimatei B. S., avocat C. C. G., privind acordarea unui nou termen de judecată, întrucât se află în concediu de odihnă, însoțit de fotocopia unui bilet de avion.
Avocat Ș. M., având cuvântul pentru petenta . Ploiești, arată că se opune la cererea formulată de apărătorul ales al părții adverse, întrucât procedura la care a apelat este una de urgență, instanța de judecată a fost investită cu această cerere la data de 29 mai 2013, colegul său a avut cunoștință despre existența acestui termen fiind prezent la data când a fost fixată cauțiunea, respectiv data de 10 iunie 2013, nu a învederat instanței vreo situație care să conducă la concluzia că ar putea să-i fi acord un termen în afara perioadei de concediu.
Mai arată că a anunțat apărătorul părții adverse că se va prezenta la acest termen de judecată, întrucât și dumneaei se află în concediu de odihnă.
În măsura în care Curtea va aprecia că se impune acordarea unui nou termen de judecată solicită acordarea unui termen la data de 7 august 2013, întrucât mai are o cauză similară la această dată, iar dacă nu este posibil solicită acordarea unui termen de judecată după data de 10 septembrie când va reveni în profesie.
Intimata arată că susține cererea formulată de apărătorul său ales și solicită acordarea unui nou termen de judecată.
Curtea, deliberând asupra cererii de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al intimatei, avocat C. C. G., si analizând-o din perspectiva dispozițiilor art. 156 alin. 1 Cod pr. civilă, apreciază că aceasta este neîntemeiată în raport de obiectul cauzei, respectiv suspendarea executării sentinței civile nr. 1178/18.04.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, sentință aflată la acest moment în faza procesuală a recursului.
La pronunțarea acestei soluții, Curtea are în vedere imprejurarea că o astfel de cauză trebuie soluționată cu celeritate, ori la acest moment ne află deja la al doilea termen de judecată, cauza fiind înregistrată la data de 29 mai 2013, iar potrivit Hotărârii Colegiului de Conducere privind acordarea termenelor pentru astfel de cauze, singurul termen care s-ar putea acorda ar fi în luna septembrie 2013, ceea ce este evident că ar lipsi de substanță un astfel demers judiciar, neexistând posibilitatea acordării unui termen de judecată în luna august 2013 care este cea de-a doua lună a vacanței judecătorești.
Curtea dispune lăsarea dosarului la ordine.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, au răspuns petenta . Ploiești, reprezentată de avocat Ș. M., din Baroul Prahova și intimata B. S., personal.
Avocat Ș. M., având cuvântul pentru petenta . Ploiești, în conformitate cu dispozițiile art. 305 Cod pr. civilă, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv decizia privind desfacerea contractului de muncă a numitului P. A., înscris care i-a fost comunicat și părții adverse.
Arată că a făcut referire la acest înscris în cuprinsul cererii de suspendare, care are legătură cu susținerile pe care le-a formulat în cadrul cererii de suspendare, această situație la care s-a referit, respectiv temporizarea executării, vizează și împrejurări care țin de imposibilitatea prezenței intimatei în cadrul colectivul societății petente, vizavi de împrejurarea că aceasta a determinat unul dintre salariații societății să-i furnizeze informații confidențiale, împrejurare pentru care societatea a și luat măsura desfacerii contractului de muncă a acestei persoane.
Intimata B. S., având cuvântul, arată că a luat cunoștință de înscrisul ce i-a fost comunicat la acest termen de judecată și se opune la încuviințarea probei cu înscrisuri solicitat de partea adversă. Învederează că nu înțelege ce legătură are situația sa cu probele depuse pentru colegul său.
Curtea, deliberând asupra cererii de încuviințare a probei cu înscrisuri solicitată de petentă, prin apărătorul său ales, apreciind din perspectiv disp, art. 305 Cod pr. civilă, text de lege aplicabil speței, în raport de data nașterii conflictului și sesizării instanței de judecată, apreciază că cererea este întemeiată, având în vedere faptul că în actul de învestire al instanței se face referire la situația pe care petenta încercă să o dovedească astăzi prin actul depus la acest moment.
Prin urmare, actul respectiv, și anume, decizia emisă de societatea petentă în privința numitului P. A. este apreciat de Curte ca un mijloc de apărare în dovedirea susținerilor înserate în cuprinsul cererii de suspendare a executării sentinței. In acest sens, se ia act că înscrisul a fost comunicat intimatei la acest termen de judecată.
Avocat Ș. M., având cuvântul pentru petenta . Ploiești, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra cererii de suspendare a executării sentinței.
Intimatei B. S., având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra cererii de suspendare a executării sentinței.
Curtea ia act că părțile nu mai au cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de suspendare a executării sentinței.
Avocat Ș. M., având cuvântul pentru petenta . Ploiești, arată că a formulat cerere de suspendare a executării sentinței civile nr. 1178/2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, apreciind că în această cauză sunt incidente dispozițiile art. 300 alin. 2 și 3 Cod pr. civilă, în vigoare la data sesizării instanței și a considerat că până la soluționarea recursului formulat împotriva acestei hotărâri și care are termen la data de 15 octombrie 2013, se impune suspendarea hotărârii, această hotărâte fiind din categoria celor care pot fi executate imediat după data la care au fost pronunțate.
Sub acest aspect a apreciat că are motive în sensul dispozițiile legale pentru a susține împrejurările pe care le-a învederat în cuprinsul cererii de suspendare, și anume că nu se impune executarea acestei hotărâri mai înainte de soluționarea recursului.
Precizează că în cuprinsul deciziei de desfacere a contractului de muncă al intimatei s-a arătat motivul pentru care s-a luat această măsură, și anume, restrângerea activității societății petente, întrucât aceasta se confruntă cu probleme financiare.
Se arata, totodata, că postul intimatei nu mai există, reducerea postului face parte din planul de reorganizare a societății, astfel că, reintegrarea acesteia și plata drepturilor salariale vor avea efecte negative asupra activității societății, iar reintegrarea ar presupune anularea planului de reorganizare.
De asemenea, societatea fiind în dificultate financiară, prin reintegrarea intimatei, ar trebuie desființat un alt post și concediată o altă persoană.
Mai arată că nu există un post liber similar celui pe care la ocupat intimata.
Apreciază că se impune suspendarea executării sentinței și pentru faptul că intimata fiind cetățean și al Republicii M., aceasta face demersuri să pună în executare hotărârea pe care petenta a atacat-o cu recurs și să încaseze drepturile salariale, iar în situația în care recursul va fi admis are suspiciunea că se va întoarce în țara natală pentru a face imposibilă întoarcere executării.
Întrucât Republica M. nu este membră a Uniunii Europene, recuperarea sumelor de bani plătite intimatei în baza hotărârii instanței de fond va fi greu de realizat.
Mai arată că, intimata și-a indicat trei adrese de domiciliu diferite, una în București și două în Ploiești, respectiv în . Banatului și la acest moment nu există certitudinea unui domiciliu stabil al părții adverse pentru a se putea eventual proceda la o întoarcere a executării silite în măsura în care această situație i-ar fi oportună societății.
Pe de altă parte, reintegrarea sa în cadrul colectivul este de natură să prejudicieze societatea, întrucât într-un interval de timp scurt, respectiv lunile octombrie - decembrie 2012, intimata a beneficiat cu certitudine de informații confidențiale care i-au fost puse la dispoziție de unul dintre salariații societății care ulterior a fost concediat disciplinar pentru aceste motive. A depus sub acest aspect această corespondență electronică care a avut loc între intimata și numitul P. A..
Arată că nu a existat o sancțiune disciplinară care să conducă la o desfacere a contractului de muncă al intimatei, a pretestat o hărțuire sexuală din partea șefului pe care nu a dovedit-o și care nu au nicio legătură cu speța de față.
Desființarea postului a fost una serioasă și efectivă, postul nu se mai regăsește în schema de personal, astfel că toate celelalte conotații nu au legătură cu speța de față.
Solicită admiterea cererii de suspendare a executării sentinței până la soluționarea recursului, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar.
Intimata B. S., având cuvântul, arată că nu știe care este motivul pentru care societatea refuză să o reangajeze, nu înțelege cu ce a greșit.
Referitor la adresa de domiciliu, arată că toate cele trei adrese indicate au fost înregistrate la poliție, iar la acest moment locuiește la ultima adresă indicată, are si un copil care frecventeaza cursurile scolare.
Referitor la colegul său, este un caz aparte, care nu o privește în niciun fel., aceasta fost dată afară pentru că nu a dat curs anumitor avansuri făcute de șeful său. Atribuțiile sale sunt executate de alte persoane, iar daca va fi reangajată va efectua aceleași atribuții pe care le-a avut înainte de desfacerea contractului de muncă.
Consideră că nu există motive pentru ca instanța să dispună suspendarea executării sentinței civile până la soluționarea recursului declarat împotriva acestei hotărâri.
Solicită respingerea cererii de suspendare a executării sentinței ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._, recurenta-intimata . a solicitat, in contradictoriu cu intimata-contestatoare B. S., suspendarea executarii Sentintei civile nr. 1178/18.04.2013 a Tribunalului Prahova pronuntata in dosarul nr._, pana la solutionarea recursului declarat impotriva acestei hotarari.
In motivarea cererii, recurenta a aratat, in esenta, ca intimata a fost angajata acestei societati si ca, prin hotararea anterior precizata, s-a dispus anularea deciziei DAB 0213/04.05.2012, cu consecinta reintegrarii intimatei pe postul anterior sau pe cel cu denumirea „specialist import-export” si plata drepturilor salariale.
In cauza, insa, se impune suspendarea executarii acestei hotarari, intrucat astfel s-ar preintampina producerea unor prejudicii societatii recurente.
Astfel, s-a aratat ca, inca din perioada in care era angajata societatii, a existat suspiciunea ca intimata-reclamanta foloseste in interes personal parte din informatiile confidentiale la care avea acces, in acest sens existand mail-uri trimise acesteia de catre unul dintre angajatii societatii, P. A., toate documentele continand date confidentiale referitoare la nume, date de identificare, marci, contractanti, preturi, facturi, etc.
Or, reincadrarea intimatei-reclamante pe postul anterior ar insemna acces la informatiile pe care aceasta le urmareste, iar aceasta scurgere de informatii nu poate avea efecte benefice cu privire la activitatea societatii.
De asemenea, recurenta a mai aratat ca societatea se confrunta cu probleme financiare, or, in aceste conditii, reincadrarea reclamantei si plata drepturilor salariale vor avea efecte negative asupra activitatii ..
Un alt motiv pentru care recurenta solicita suspendarea executarii hotararii este faptul ca, dupa informatiile detinute, reclamanta este si cetatean al Republicii M., iar in situatia in care recursul ar fi admis, exista suspiciunea ca se va intoarce in tara natala pentru a face imposibila executarea silita, intrucat republica M. nu este tara membra UE, iar recuperarea sumelor de bani platite reclamantei ar fi greu de realizat.
In alta ordine de idei, recurenta a aratat ca solutia asupra careia s-a oprit judecatorul fondului este nelegala, intrucat a incalcat principiul dreptului la aparare prin faptul ca nu a cenzurat ca tardive motivele noi de nulitate invocate de catre reclamanta prin „dezvoltarea motivelor de nulitate” si nu i-a dat posibilitatea sa faca dovada contrara.
Totodata, instanta de fond a incalcat disp. Art. 268 al. 1 lit.a din Codul muncii, cererea de chemare in judecata fiind tardiva fata de aceste dispozitii invocate; a incalcat si disp. Art. 132 al. 1 C. pr. Civ, reclamanta completandu-si cererea de chemare in judecata dupa prima zi de infatisare.
In acelasi sens, recurenta a aratat ca solutia instantei de fond este contrara disp. Art. 65 al. 1 si 76 din Codul muncii si, in mod gresit, s-a apreciat ca decizia de concediere nu contine motivele care au determinat luarea acestei masuri si ca reclamanta nu a avut cunostinta de actele anterioare deciziei, acte care ar justifica luarea masurii desfacerii contractului de munca.
In sfarsit, recurenta a aratat ca, in mod eronat, instanta de fond a dispus repunerea partilor in situatia anterioara, fara a sesiza ca reintegrarea nu este posibila, postul detinut anterior de reclamanta fiind desfiintat efectiv.
In drept, au fost invocate disp. Art. 300 al. 2 si 3 din C. pr. Civ.
In dovedirea cererii, au fost depuse inscrisuri, respectiv Decizia DAB 0083/05.03.2013, corespondenta electronica ( filele 12-38 dosar).
Legal citata, intimata-contestatoare a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a executarii silite, ca neintemeiata, hotararea pronuntata de Tribunalul Prahova fiind legala si temeinica.
La solicitarea recurentei, Curtea a incuviintat, in temeiul disp. Art. 305 C. pr. Civ, proba cu inscrisuri, fiind depusa la dosar decizia de concediere a numitului P. A..
Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea retine ca, in conformitate cu disp. Art. 300 al. 2 si 3 C. pr. Civ, „La cerere, instanta sesizata cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executarii hotararii recurate si in alte cazuri decat cele la care se refera al. 1.
Suspendarea la cerere a executarii hotararii poate fi acordata numai dupa depunerea unei cautiuni ce se va stabili, prin incheiere, cu ascultarea partilor in camera de consiliu, scop in care vor fi citate in termen scurt, chiar inainte de primul termen de judecata, daca este cazul…”.
Raportat la textele de lege aplicabile in materie, Curtea constata ca, impotriva hotararii a carei suspendare a executarii silite se solicita s-a formulat recurs, inregistrat pe rolul acestei instante sub nr._, avand termen de judecata la data de 15.10.2013.
Verificand cererea de suspendare a executarii silite formulata de catre recurenta, instanta apreciaza ca, desi s-a facut dovada achitarii cautiunii in cuantum fixat, simplul fapt al achitarii cautiunii nu constituie o dovada unica si suficienta de temeinicie a cererii de suspendare a executarii silite, aceasta fiind doar o conditie prealabila prevazuta de lege pentru admisibilitatea cererii, instituita de lege in vederea recuperarii pagubei pricinuite creditorului urmaritor, esentiala fiind analiza oportunitatii luarii unei astfel de masuri.
Or, atat timp cat in cauza nu s-a justificat in vreun fel necesitatea luarii acestei masuri exceptionale, intemeiata pe imprejurari de natura a constitui un motiv considerat de lege ca fiind exceptional si care sa permita aplicarea disp. Art. 300 C. pr. Civ., data fiind necesitatea ca titlurile executorii sa fie aduse la indeplinire . mai scurt, cererea este neintemeiata si urmeaza sa fie respinsa ca atare.
1. Astfel, in ce priveste primul motiv invocat in sustinerea cererii de suspendare a executarii silite, respectiv acela ca, inca din perioada in care era angajata societatii, a existat suspiciunea ca intimata-reclamanta foloseste in interes personal parte din informatiile confidentiale la care avea acces, Curtea constata ca este o simpla alegatie, nefiind administrate probe certe in acest sens.
Pe de o parte, Curtea retine ca, daca, . existat dovezi in sprijinul acestei afirmatii, intimata-reclamanta ar fi fost concediata pentru motive imputabile acesteia, insa, in speta, a fost concediata ca urmare a desfiintarii postului sau.
Pe de alta parte, instanta retine ca imprejurarea ca fostul angajat al societatii, P. A., i-a trimis acesteia mail-uri continand anumite informatii confidentiale legate de locul de munca nu dovedesc decat faptul ca acesta si-ar fi incalcat atributiile de serviciu, drept consecinta fiindu-i desfacut contractul de munca in temeiul disp. Art. 248 lit. e din Codul Muncii, insa nu probeaza si faptul ca intimata-recurenta i-ar fi solicitat aceste informatii sau ca le-ar fi folosit.
Ca atare, aspectele analizate nu pot constitui un motiv temeinic pentru a se dispune suspendarea executarii silite.
2. In ce priveste cel de al doilea motiv invocat in sustinerea cererii, respectiv acela ca societatea se confrunta cu probleme financiare si ca, in aceste conditii, reincadrarea reclamantei si plata drepturilor salariale vor avea efecte negative asupra activitatii . SA, Curtea apreciaza ca, in contextul unei crize financiare generale si in masura in care nu ii este imputabila intimatei-reclamante aceasta situatie, acesta nu constituie un motiv exceptional pentru suspendarea executarii silite.
3. Referitor la cel de al treilea motiv sustinut de catre recurenta, in sensul ca, reclamanta este si cetatean al Republicii M., iar in situatia in care recursul ar fi admis, exista suspiciunea ca se va intoarce in tara natala pentru a face imposibila executarea silita, intrucat republica M. nu este tara membra UE, iar recuperarea sumelor de bani platite reclamantei ar fi greu de realizat, Curtea constata ca este doar o supozitie.
In acest sens, Curtea retine declaratia orala a intimatei-reclamante de la termenul de judecata din 24.07.2013, privind imprejurarea ca, in timp, s-a schimbat domiciliul la trei adrese din Bucuresti si respectiv Ploiesti, insa toate au fost inregistrate la organele de politie, iar ultima sa adresa, respectiv cea indicata in intampinare, este reala, stabila, invederandu-se si faptul ca are un copil ce frecventeaza cursurile scolare din acest oras.
Curtea apreciaza ca imprejurarea invederata, respectiv ca intimata-reclamanta este si cetatean al Republicii M., nu are nici o relevanta in cauza, nefiind dovedita, pe de o parte, intentia acesteia de a se reintoarce in tara natala, si nici aceea de a se sustrage unei eventuale repuneri a partilor in situatia anterioara, recuperarea sumelor platite cu titlu de drepturi banesti putand fi realizata chiar daca statul vecin nu este membru UE, acesta fiind, de asemenea, un stat de drept.
4. Cat priveste, insa, motivele de nelegalitate ce vizeaza S. civ. nr. 1178/18.04.2013 a Tribunalului Prahova pronuntata in dosarul nr._, a carei suspendare a executarii silite se solicita, Curtea constata ca nu pot fi analizate in cadrul prezentei proceduri reglementata de disp. Art. 300 C. pr. Civ.
Astfel, sustinerile potrivit carora instanta de fond a incalcat disp. Art. 268 al. 1 lit.a din Codul muncii (cererea de chemare in judecata fiind tardiva fata de aceste dispozitii invocate), disp. Art. 132 al. 1 C. pr. Civ.( reclamanta completandu-si cererea de chemare in judecata dupa prima zi de infatisare), disp. Art. 65 al. 1 si 76 din Codul muncii si ca, in mod gresit, s-a apreciat ca decizia de concediere nu contine motivele care au determinat luarea acestei masuri, ca reclamanta nu a avut cunostinta de actele anterioare deciziei, acte care ar justifica luarea masurii desfacerii contractului de munca, nu pot fi analizate, in conformitate cu disp. Art. 304 C. pr. Civ, decat in cadrul caii de atac exercitata de catre recurenta, respectiv recursul care este inregistrat pe rolul acestei instante si are termen de judecata la 15.10.2013.
De asemenea, referitor la sustinerea recurentei, in sensul ca, in mod eronat, instanta de fond a dispus repunerea partilor in situatia anterioara, fara a sesiza ca reintegrarea nu este posibila, postul detinut anterior de reclamanta fiind desfiintat efectiv, Curtea constata ca aceasta reprezinta o problema de organizare si administrare proprie societatii si care va fi transata irevocabil prin decizia ce se va pronunta in recursul exercitat impotriva S. civ. nr. 1178/18.04.2013 a Tribunalului Prahova, neputand constitui, insa, un motiv exceptional in acceptiunea doctrinei si practicii judiciare, pentru suspendarea executarii silite a acestei hotarari .
F. de toate aceste considerente, Curtea va respinge, ca neintemeiata, cererea de suspendare a executarii silite.
In temeiul disp. Art. 274 C. pr. Civ, Curtea va obliga recurenta sa plateasca catre intimata suma de 1000 lei, reprezentand cheltuieli de judecata, respectiv cval onorariu aparator.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 1178/2013 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, formulată de petenta . PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 235, județul Prahova, în contradictoriu cu intimata B. S., domiciliată în Ploiești, ., ..
Obligă petenta . PLOIEȘTI către intimata B. S. la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 iulie 2013.
Președinte, Judecători,
A.-C. B. E. S. V.-I. S.
Grefier,
D. V.
Red. VIS
Tehnored. DV
2 ex./25.07.2013
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 266/2013.... → |
|---|








