Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1172/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1172/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 9845/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 1172
Ședința publică din data de 17 aprilie 2013
Președinte - E. S.
Judecători - A.-C. B.
- M.-I. G.
Grefier - D. V.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta ., cu sediul în București, Bulevardul Lacul T., nr. 1 – 3, sector 2, în numele și pentru SUCURSALA ELECTROCENTRALE DOICEȘTI, cu sediul în Doicești, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 293/24 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul V. I., domiciliat în comuna R., ..
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform dispozițiilor art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant V. I., prin mandatar I. G. N., lipsind recurenta-pârâta . – în numele și pentru Sucursala Electrocentrale Doicești.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și a fost declarat în termenul legal procedural.
De asemenea, se învederează că intimatul-reclamant V. I. a depus la dosar întâmpinare, prin intermediul Compartimentului Registratură, înregistrată sub nr. 8087/5 aprilie 2013, în cuprinsul căreia a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul convențional al intimatului-reclamantului V. I., mandatar I. G. N., arată că prin sentința civilă nr. 293/24 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în temeiul dispozițiilor art. 68 alin. 2 Cod pr. civilă s-a luat act că intimatul-reclamant a declarat verbal că înțelege să îl reprezinte în prezenta cauză.
La solicitarea instanței, învederează că are studii juridice și depune în acest sens, în copie, diploma de licență nr. 1715/13 iunie 2005 din care rezultă că a absolvit Facultatea de Științe Juridice - Specializarea D. în cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, sesiunea februarie 2004.
Arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul convențional al intimatului-reclamantului V. I., mandatar I. G. N., având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală potrivit motivelor expuse prin întâmpinarea depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând, în condițiile art. 256 Cod proc. civilă, asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub număr de dosar_ /17.12.2012, reclamantul V. I. a chemat-o în judecată pe pârâta . Electrocentrale Doicești”, pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând plăți compensatorii în cuantum de 16 salarii medii brute aferente clasei 39, treapta IV conform art. 4108 din contractul colectiv de muncă în vigoare, împreună cu dobânda legală de la data de 02.11.2012, până la data plății efective. S-a solicitat și acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că în cursul anului 2012 pârâta a hotărât disponibilizarea prin concediere colectivă a unui număr de 500 salariați din cadrul sucursalelor sale, în două etape calendaristice, prima în luna iunie, iar a doua în luna noiembrie a acestui an.
În cadrul celei de a doua etape de disponibilizări, sucursala a concediat un număr de 192 de salariați, ce urmau să beneficieze de prevederile contractului colectiv de muncă al S.C. T. S.A.
Astfel, începând cu data de 02.11.2012, prin decizia nr. 1080/01.11.2012 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, prin concedierea colectivă conform art. 65, alin.1 din Legea nr. 53/2003, coroborat cu art. 4105 alin. 2 B, lit. a, urmând ca la data disponibilizării să i se plătească integral un ajutor de concediere în sumă de 37.906 lei net, în raport de o vechime în muncă de 33 ani și 8 luni.
Prin refuzul pârâtei de achitare a acestor sume, a învederat reclamantul, i s-a produs atât un prejudiciu material cât și unul moral, fiind lipsit de unica sursă de existență, ajutorul de șomaj urmând a-l încasa abia începând cu anul următor.
Conform art. 253 Codul muncii reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, aferente drepturilor cuvenite și neachitate, începând cu data de 02.11.2012 până la data plății efective.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.109, 112 și urm. Codul de procedură civilă, art. 4105 2B, lit. a, art. 4108 din CCM în vigoare, Legea nr. 53/2003.
Prin Serviciul registratură, la data de 18.01.2013, pârâta S.C. T. S.A. București, în numele și pentru Sucursala Electrocentrale Doicești, a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea capetelor de cerere privind plata dobânzii legale de la data de 02.11.2012 până la data plății efective și acordarea daunelor morale.
S-a arătat că în anul 2006, s-a instituit procedura de administrare specială și de supraveghere financiară la T., fiind numit un administrator special, a fost elaborat un plan de reorganizare ce a fost aprobat atât de către Ministerul Economiei și Comerțului prin Ordinul nr. 584/02.04.2012 cât și de organele statutare, respectiv Consiliul de Administrație prin hotărârea nr. 07/21.03.2012 și Adunarea generală a acționarilor prin hotărârea nr. 13/03.04.2012.
Astfel, situația economică dificilă a intimatei . implicit a pârâtei SE Doicești, monitorizată și de F.M.I., a determinat aplicarea unui program de restructurare și concedieri colective în anul 2012, cu două etape în iunie și în noiembrie 2012, plan aprobat prin Hotărârea A. T. nr. 13/03.04.2012.
În acest context, s-a avut în vedere ca măsura încetării contractului de muncă al reclamantului să fie însoțită de măsuri de protecție socială prin acordarea de salarii compensatorii conform CCM și a beneficiilor menționate prin O.U.G. nr. 116/2007, venituri în completare la șomaj de aproximativ 1.500 lei lunar, timp de cel mult 24 de luni, în funcție de vechimea în muncă, venituri de care salariații rămași nu vor mai putea beneficia începând cu anul 2013, în situația în care aceștia vor fi disponibilizați.
A învederat că întârzierea efectuării plăților compensatorii s-a datorat unor motive obiective, care țin de măsuri de executare silită, instituite de către diverși creditori asupra conturilor bancare.
În privința dobânzilor legale, s-a solicitat respingerea acestor pretenții, având în vedere existența motivelor obiective menționate, precum și a acordului încheiat între administrație și sindicate, cu nr. 9606/01.11.2012, prin care părțile au convenit ca plățile compensatorii să fie achitate până la data de 20.11.2012.
În privința daunelor morale, pârâta a susținut că, potrivit art. 1.530, 1.531 și următoarele din Codul civil, reclamantul trebuia să precizeze și să probeze în ce constă prejudiciul moral și material și care sunt criteriile de evaluare a acestora.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
La data de 24.01.2013, Tribunalul Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr. 293, prin care a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe societatea pârâtă să plătească reclamantului diferența între suma de 48.928 lei brut, reprezentând plăți compensatorii și suma achitată la data de 17.01.2013, precum și dobânda legală, aferentă sumei de 48.928 lei brut, începând cu data de 02.11.2012 și până la data de 17.01.2013, precum și ulterior acestei date, până la momentul achitării efective pentru diferența de plată rămasă.
S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Prin decizia nr. 1080/01.11.2012 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, începând cu data de 02.11.2012, în temeiul art.65, alin.1 C.M. coroborat cu art. 4105 2B, lit. a din contractul colectiv de muncă, datorită desființării unor posturi de natura celui ocupat de salariat, ca urmare a reorganizării.
Conform art. 4108 din CCMU, a arătat tribunalul, la desfacerea contractului individual de muncă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, unitatea va plăti acestuia un ajutor de concediere, în raport de vechimea în muncă: de la 6 luni la 5 ani – 7 salarii brute echivalente clasei 39IV din grila de salarizare valabilă la data desfacerii CIM; de la 5 ani la 10 ani – 8 salarii brute echivalente clasei 39IV din grila de salarizare valabilă la data desfacerii CIM; de la 10 la 20 de ani – 14 salarii brute echivalente clasei 39IV din grila de salarizare valabilă la data desfacerii CIM; peste 20 de ani – 16 salarii brute echivalente clasei 39IV din grila de salarizare valabilă la data desfacerii CIM.
S-a mai reținut că potrivit actului adițional nr. 760/15.03.2010 la CCM rezultă că, clasei 39, treptei IV de salarizare îi corespunde un salariu de bază brut de 3.058 lei.
Adeverința nr. 1929/13.12.2012 întocmită de pârâta . vechimea în muncă a reclamantului, de 33 de ani și 9 luni, situație în care, a stabilit tribunalul, acesta este îndreptățit să beneficieze de un număr de 16 salarii brut, având o vechime în muncă de peste 20 de ani.
De altfel, a arătat tribunalul, îndreptățirea reclamantului de a beneficia de compensațiile bănești prevăzute de CCM a fost recunoscută chiar și în cuprinsul deciziei de concediere, ce arată la art.5 că persoana concediată va beneficia de toate drepturile prevăzute în CCM al . vigoare.
Deși conform art. 272 Codul Muncii, pârâta avea obligația de a dovedi că a achitat aceste drepturi bănești reclamanților, nu a produs asemenea dovezi, motiv pentru care, în raport de dispozițiile art. 40 și 67 din Codul muncii și ale art. 132 din Legea nr. 62/2011, tribunalul a constatat că este întemeiat capătul de cerere privind acordarea compensațiilor bănești.
În ceea ce privește despăgubirile în sumă de 500 lei solicitate de reclamant cu titlu de daune morale, tribunalul a apreciat că această pretenție este neîntemeiată, întrucât, deși reclamantul a susținut că a suferit un prejudiciu moral ca urmare a lipsirii de unica sursă de existență, acesta nu a făcut dovada existenței unui astfel de prejudiciu, care să-i afecteze onoarea, demnitatea și alte valori personale nepatrimoniale. Prejudiciul de care face vorbire reclamantul, a apreciat tribunalul, este în realitate unul material, ce urmează a fi acoperit prin acordarea dobânzii legale aferentă sumelor datorate, conform art. 1535 NCC și Ordonanței nr. 13/2011
Față de precizarea reclamantului privind achitarea parțială a debitului la data de 17.01.2013, tribunalul a dispus obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente întregii sume, începând de la data de 02.11.2012 până la data de 17.01.2013, urmând ca de la acest moment, dobânda legală să se calculeze la suma rămasă de plată din valoarea totală a creanței.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta . Electrocentrale Doicești, criticând-o ca nelegală din perspectiva cazului de modificare reglementat de pct. 9 al art. 304 Cod proc. civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs s-a învederat că în mod eronat tribunalul a dispus obligarea societății la plata dobânzii legale, deoarece raporturile juridice de muncă dintre părți sunt reglementate de CCM și de dispozițiile Codului muncii, care nu prevăd acordarea unor accesorii la drepturile de natură salarială.
A precizat recurenta că, în considerarea prevederilor art. 4.108 CCM, a fost încheiat Acordul între administrație și sindicate nr. 9606/01.11.2012, prin care părțile au convenit ca plățile compensatorii să fie achitate până la data de 20.11.2012.
S-a învederat că la data de 16.01.2013, intimatului-reclamant i s-a virat în cont 20% din suma totală datorată cu titlu de plăți compensatorii, în condițiile în care întârzierea efectuării acestor plăți s-a datorat unor motive obiective, ce au fost determinate de măsurile de executare silită instituite de către diverși creditori.
Recurenta a mai arătat că, în speță, măsura încetării contractului de muncă al intimatului a fost însoțită de acordarea de salarii compensatorii și de beneficiile menționate de OUG nr. 116/2007, măsuri de care salariații rămași nu mai pot beneficia în anul 2013, dacă vor fi disponibilizați.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, în sensul obligării recurentei doar la plata salariilor compensatorii restante.
Intimatul V. I., în conformitate cu dispozițiile art. 115 Cod proc. civilă, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
S-a susținut, în esență, că tribunalul a realizat o justă apreciere a probelor și a aplicat corect legea, că în CCM nu se prevede un termen pentru asigurarea plăților compensatorii, că salariaților disponibilizați în cadrul primei etape li s-au achitat integral și într-o singură tranșă drepturile similare, că actul intitulat „Acord” nu a fost înregistrat la ITM București, iar dispozițiile sale nici nu au fost respectate de către recurentă.
La termenul de judecată din data de 17.04.2013, intimatul V. I., prin reprezentantul său convențional, a declarat că nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Examinând sentința atacată, sub aspectul criticilor aduse, încadrate în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, dar și din perspectiva dispozițiilor art. 3041 Cod proc. civilă, ce permit verificarea cauzei sub toate aspectele, Curtea apreciază ca nefondat recursul formulat, pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:
În limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial, fie atunci când interpretează greșit norma juridică aplicabilă.
Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege în vigoare la data judecății, sau când recurge la texte de lege aplicabile litigiului și le dă o greșită interpretare.
Motivul de recurs nu subzistă însă în cauză, prima instanță pronunțând sentința atacată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept incidente cauzei, respectiv art. 253 alin. 1 Codul muncii, art. 1535 NCC și art. 6 din Ordonanța nr. 13/2011 privind dobânda legală.
Curtea reamintește că potrivit dispozițiilor art. 278 alin. 1 Codul muncii, dispozițiile Codului muncii se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile.
În considerarea acestui raționament, legiuitorul a prevăzut expres că, potrivit art. 253 alin. 1 Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat, în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Prin urmare, într-o astfel de ipoteză, angajatorul răspunde patrimonial față de salariat, devenind aplicabile dispozițiile dreptului comun referitoare la dobânzi – art. 1535 NCC și art. 6 din Ordonanța nr. 13/2011 privind dobânda legală.
În acest context legislativ, soluția pronunțată de instanța de fond, de a o obliga pe recurentă la plata dobânzii legale, în vederea acoperirii prejudiciului material adus salariatului său, prin neplata la momentul concedierii, a sumelor datorate contractual, cu titlu de plăți compensatorii, a fost pronunțată printr-o corectă aplicare și interpretare a textelor de lege analizate în precedent.
Pentru aceste considerente, Curtea va înlătura ca nefondate criticile formulate de recurentă, apreciind ca lipsite de relevanță, în raport de dispozițiile imperative ale art. 253 alin. 1 Codul muncii, apărările ce vizau existența unei situații economice dificile a recurentei.
În ceea ce privește Acordul invocat de recurentă, emis sub nr. 9606/2012, Curtea reține, că, pe de o parte, acest act nu poate fi aplicat atât timp cât nu s-a făcut dovada înregistrării sale, conform art. 144 alin. 1 din Legea nr. 62/2011, la autoritatea competentă – ITM București.
Pe de altă parte, acest act prevede ca efectuarea plăților compensatorii să se realizeze până la data de 20.11.2012, cerință pe care chiar recurenta recunoaște că nu a îndeplinit-o, afirmând în motivele de recurs că a plătit la data de 16.01.2013 o tranșă de 20% din debit.
În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, Curtea va proceda, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, la respingerea recursului ca nefondat.
Curtea va lua act de declarația reprezentantului convențional al intimatului, formulată la termenul de judecată din data de 17.04.2013, că intimatul nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta ., cu sediul în București, Bulevardul Lacul T., nr. 1 – 3, sector 2, în numele și pentru SUCURSALA ELECTROCENTRALE DOICEȘTI, cu sediul în Doicești, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 293/24 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul V. I., domiciliat în comuna R., ..
Ia act că intimatul V. I. nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 aprilie 2013.
Președinte, Judecători,
E. S. A.-C. B. M.-I. G.
Grefier,
D. V.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
Red. ACB
Tehnored. CC
2 ex/23.04.2013
d.f. nr._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. G. C.
| ← Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 2209/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
