Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 12-02-2013, Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2013

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 2163/88/2011/a1

ROMÂNIA

C. DE A. PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA NR. 324

Ședința publică din data de 12 februarie 2013

Președinte - G. - S. P.

Judecători - E.-S. L.

- V.-A. P.

Grefier - V. M.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr.3121 din data de 08.09.2011 pronunțată de T. T., în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. D. M., C. M. C., S. D., C. C. Doinița, R. L., B. L., L. A. I., B. F. V., G. E., D. M., C. L., R. G., I. E. L., M. N., V. G. V.,M. F. D., I. G., T. D., S. R., M. S., A. A. I., M. F., C. P. C., M. M., S. L., Ș. M., C. M., N. Ș., T. D., T. Ș., P. R. C., toți cu domiciliul ales la T. T., în T., ., județul T. și intimații-pârâți C. de A. C. cu sediul în C., ., județul C., T. T., cu sediul în T., ., județul T. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T., cu sediul în T., . bis, județul T., recursul fiind rejudecat urmare admiterii contestației în anulare și anulării în parte a deciziei nr. 2405 din data de 12 iunie 2006 pronunțată de C. de A. Ploiești în dosarul nr._, în sensul celor statuate prin decizia civilă nr. 4164 din data de 11 decembrie 2012 a Curții de A. Ploiești.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 29 ianuarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

C., având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de 5 februarie 2013, apoi la data de 12 februarie 2013, când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ 11, reclamanții P. R. C., M. L., B. D. M., C. M. C., S. D., C. C. Doinița, R. L., B. L., L. A. I., B. F. V., G. E., D. M., C. L., R. G., I. E. L., M. N., V. G. V., M. F. D., I. G., T. D., S. R., M. S., A. A. I., M. F., C. P. C., M. M., S. L., Ș. M., C. M., N. Ș., T. D., T. Ș., în calitate de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Tribunalului T. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, M. Justiției, C. de A. C. și T. T., ca prin hotărâre judecătorească să se dispună acordarea premiului anual aferent anului 2010, cunoscut sub denumirea de „al 13-lea salariu”, în ceea ce îi privește.

În motivarea cererii, reclamanții au învederat instanței că prin art. 18 din OUG nr.27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției se prevedea că “pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază la sfârșitul anului calendaristic de un premiu anual egal cu indemnizația de încadrare brută din ultima lună a anului pentru care se face premierea, iar pentru cei care nu au lucrat tot timpul anului premiul se acordă proporțional cu perioada în care au lucrat, luându-se în calcul indemnizația de încadrare brută din ultima lună de activitate”.

S-a precizat că acest articol a fost abrogat de Legea nr. 330/2009, care a prevăzut însă acordarea acestui drept în continuare, conform art.25 care are următorul conținut:

„ (1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.

(2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.

(3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.

(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.”

Au menționat reclamanții că dispozițiile sus arătate au fost de asemenea abrogate de art.39 pct.w din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr.877/28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011. (art. 46).

De asemenea, s-a arătat că prin art. 8 din Legea nr. 285/28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878/28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

Au apreciat reclamanții că dreptul lor de a beneficia de acest premiu este câștigat atât timp cât prevederile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.

Reclamanții au mai arătat că o lege devine obligatorie numai după promulgarea și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.

S-a învederat că, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.

Reclamanții au subliniat că în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor.

S-a precizat că, norma neretroactivității, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele și, de asemenea, că este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi, excepția și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate, presupune . noilor dispoziții, pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.

S-a învederat că dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui întrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.

Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, avându-se în vedere dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin care s-a dispus măsura neacordării premiului anual pentru anul 2010 începând cu luna ianuarie 2011, precizând că Legea nr. 285 a intrat în vigoare la data de 31.12.2010 iar nu la 01.01.2011 cum pretind petenții, ca atare, la finele anului 2010, la data de 31.12, nu mai erau în vigoare reglementările art. 25 din Legea 330/2009 care acordau un premiu anual pentru activitatea depusă, arătând totodată că, începând cu data de 31.12.2010 a intrat în vigoare un nou sistem de calcul privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, sistem în contextul căruia așa numitul „premiu anual” a fost avut în vedere la stabilirea majorărilor salariale acordate, regăsindu-se distribuit în salariu încasat lunar.

Pârâtul S. R. - Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T., a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

T. T., prin sentința civilă nr. 3121 din 8 septembrie 2011, a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a MFP ca nefondată, iar pe fond a admis acțiunea și a obligat pârâții la plata către reclamanți a premiului anual cuvenit pentru anul 2010 denumit „al 13-lea salariu”.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin acțiune reclamanții au chemat în judecată, în calitate de pârât și pe Ministerul Finanțelor Publice și a constatat că potrivit art. 35 din Legea 500/2002, M.F.P., pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor pe care le depune la guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an.

A mai reținut tribunalul că în același timp, potrivit art. 131 alin.1 din Legea 304/2004, instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, astfel că, reținând considerentele mai sus expuse, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a MFP ca nefondată, iar pe fond a constatat că reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate și personal conex în cadrul Tribunalului T..

Pentru activitatea desfășurată în anul 2010 aceștia nu au beneficiat de premiu anual, cunoscut sub denumirea uzuală de „al 13-lea salariu”, datorită refuzului pârâților de a-l acorda.

Conform art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.”

A constatat tribunalul că potrivit art.8 din Legea nr.285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice:

„Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”

Raportat la prima dintre aceste norme legale s-a constatat cu ușurință că dreptul invocat de către reclamanți este unul prevăzut de legislația internă, adică are o bază legală.

S-a mai reținut că la finele anul 2010, respectiv la data de 31.12.2010, dispozițiile art.25 din Legea 330/2009 erau în vigoare și le erau aplicabile reclamanților raportat la calitatea acestora, necontestată, de personal auxiliar de specialitate și personal conex, salarizați din fonduri bugetare de stat, ale căror drepturi salariale sunt expres stabilite prin acest act normativ. Dispozițiile în discuție statuează în favoarea lor dreptul reclamat în speță, respectiv acela de a beneficia de un premiul anual, proporțional cu perioada în care și-au desfășurat activitatea.

Așadar, dreptul reclamanților la încasarea premiului anual s-a născut cel mai târziu la data de 31.12.2010, adică la sfârșitul anului pentru care era instituit. Pentru plata sa, la momentul respectiv nu exista nici un impediment legal sau de fapt. Activitatea care îi îndreptățește pe reclamanți la beneficiul său era prestată și nu s-a invocat și dovedit faptul că această activitate ar fi fost nesatisfăcătoare sau că reclamanții ar fi săvârșit abateri disciplinare și nici că ar fi fost suspendați ori înlăturați din funcție pentru fapte imputabile lor, iar acordarea primei anuale nu era condiționată de lege de îndeplinirea altor condiții.

Plata sa era prevăzută a se efectua începând cu luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acorda, ceea ce însemna că pentru anul 2010 trebuia făcută începând cu luna ianuarie a anului 2011.

Acest demers nu a mai avut loc față de prevederile art.8 din Legea nr. 285/28.12.2010, citate mai sus și care au avut efect retroactiv, întrucât au impus neacordarea premiului anual reclamanților pentru anul 2010, adică pentru o perioadă anterioară intrării lor în vigoare, în condițiile în care reclamanții îndeplineau toate condițiile legale anterioare pentru a beneficia de respectivul drept și acesta era deja născut la data intrării în vigoare a noii reglementări. Cu alte cuvinte, prin această din urmă normă legală s-a abolit un drept salarial deja câștigat de către reclamanți, exigibil la momentul apariției sale.

T. a constatat astfel că art.8 din Legea nr.285/2010 încalcă principiul neretroactivității legii civile, consacrat de art.15 alin.2 din Constituția României și art. 1 din Codul civil, or de la acest principiu de bază din dreptul civil, cu valoare constituțională, nu există excepții.

Prevederea finală a normei legale în discuție, conform căreia prima anuală a fost avută în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acorda în anul 2011 personalului din sectorul bugetar este inexactă, deoarece în timp ce premiul anual se acordă doar persoanelor care nu au fost sancționate disciplinar și într-un cuantum proporțional cu perioada lucrată, majorările salariale s-au acordat în anul 2011 în mod egal tuturor angajaților bugetari care ocupau aceeași funcție, nediferențiat față de perioada lucrată în anul anterior și de eventualele sancțiuni disciplinare primite.

A mai reținut instanța de fond că majorările salariale acordate în anul 2011 au o cu totul alta natură și regim de acordare, neputându-se pune semnul egalității între acestea și prima anuală, prevăzută doar pentru activitatea satisfăcătoare din punct de vedere profesional desfășurată în anul 2010 și proporțional cu perioada în care a fost prestată aceasta. Diferențele sunt reliefate inclusiv de denumirile specifice adoptate de către legiuitor, majorările salariale fiind, prin natura lor, creșteri salariale acordate în considerarea unei anumite categorii de personal salariat, iar prima anuală un premiu, respectiv o recompensă pecuniară acordată în considerarea unei anumite activități, desfășurată într-o anumită perioadă de timp și în anumite condiții.

Prin înlăturarea retroactivă la data de 1.01.2011 a posibilității reclamanților de a-și realiza un drept deja câștigat, prevăzut de legislația în vigoare la data de 31.12.2010, pentru o activitate deja prestată s-au încălcat, pe lângă dispozițiile din legislația internă anterior menționate, care consacră principiile de aplicare a legii civile în timp și dispoziții din dreptul internațional, respectiv art.1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Potrivit art.1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor „.

Dreptul reclamanților la plata primei anuale pentru munca prestată în anul 2010 este de necontestat că se circumscrie noțiunii de bun în accepțiunea Convenției.

Așadar, pentru perioada aflată în discuție în speță, respectiv anul 2010, cererea formulată de reclamanți are la bază o prevedere expresă și efectivă a legii interne și anume art.25 din Legea nr.330/2009, aflată în vigoare în perioada menționată. Venitul pretins de aceștia a fost câștigat prin activitatea prestată sub imperiul actului normativ menționat și constituie o posesie în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr.1, deoarece în perioada de referință era prevăzut de lege ( în acest sens a se vedea în special hotărârile pronunțate în cauzele Kechko versus Ucraina și Lelas versus Croația ).

S-a reținut astfel de către instanța de fond că pentru activitatea prestată în anul 2010, se impunea ca reclamanții să beneficieze de premiul anual pretins, deoarece era prevăzut de legislația aflată în vigoare pe parcursul acestuia și îndeplinesc toate condițiile impuse de legiuitor pentru acordarea sa.

Dreptul invocat în speță este unul care are o bază clară și suficientă în dreptul intern, obligația corelativă de plată revenindu-le pârâților. Posibilitatea înlăturării în fapt, a unui act normativ, în ceea ce privește acordarea unor drepturi născute în perioada în care acesta își producea efectele, pentru motive de natură economică, nu există într-un stat de drept și este contrară ordinii constituționale. La fel se prezintă situația abrogării sale retroactive.

În aceste condiții, pentru considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța de fond a obligat pârâții la plata către reclamanți a premiului anual cuvenit pentru anul 2010, denumit „al 13-lea salariu”.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții S. R. – prin MFP – DGFP T. și M. Justiției, invocând motive de nelegalitate, invocând în drept nulitățile înscrise în art.304 pct.4 și 9 precum și disp.aret.304¹ Cod pr.civilă, după cum urmează.

1. Pârâtul S. R. prin MFP a susținut în recursul său că în mod eronat instanța fondului a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a MFP, fără să aibă în vedere că prin decizia nr.10/19.09.2012 pronunțată de ÎCCJ s-au admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și de Colegiul de conducere al Curții de A. Suceava, stabilind că în aplicarea disp.art.60 Cod pr.civilă rap. la art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice și art.1-4 din OG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată a instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, cererea de chemare în garanție a MFP nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege.

Recurentul a mai susținut că Ministerul Finanțelor Publice este un terț atât în relația cu reclamanta cât și cu angajatorii acesteia și orice obligație asumată sau opozabilă structurilor în cauză nu le este imputabilă.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanți.

Pârâtul M. Justiției a criticat hotărârea pronunțată de prima instanță, invocând disp.art.304 pct.4 Cod pr.civilă întrucât instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Recurentul a susținut în esență că prima instanță a constatat disp.art.8 din Legea nr.285/2010 contravin dispozițiilor art.15 din Constituția României. Or, astfel de competență nu este atribuită instanțelor judecătorești, ci Curții Constituționale a României, precizând că întrucât prin art.8 din Legea nr.285/2011 s-a prevăzut expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai pot acorda începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011, obligarea Ministerului Justiției la plata premiului anual aferent anului 2010 constituind o adăugare la textul de lege.

Recurentul a mai arătat că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a susținut că potrivit art.25 alin.4 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.

Însă, începând cu data de 1.01.2011 a intrat în vigoare Legea cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care, prin art.39 abrogă Legea-cadru nr.330/2009.

În plus, pentru anul 2011 a fost adoptată Legea nr.285/2011 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art-8 din lege stabilind că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011.

Cu privire la principiul neretroactivității legii reținut de prima instanță, recurentul susține că efectele produse de art.25 alin.1 din Legea nr.330/2009 referitor la acordarea premiului anual aferent anului 2010 s-au epuizat abia începând cu luna ianuarie 2011, respectiv la data când a fost prevăzută prin lege plata acestui drept salarial, astfel încât instanța fondului reține greșit faptul că abrogarea disp.art.25 din Legea nr.330/2009 prin Legea nr.284/2010 nu este de natură a înlătura dreptul la acordarea premiului aferent anului 2010 întrucât până la data abrogării, 1.01.2011, dispozițiile menționate au fost în vigoare astfel că trebuie să-și producă efectele juridice în vederea cărora au fost edictate.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți.

Având în vedere că Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea nr. 1734/27.03.2012 pronunțată în dosarul nr._ a admis cererea de strămutare a pricinii, strămutând cauza la C. de A. Ploiesti, cu păstrarea actelor îndeplinite de instanță, C. de A. C., în ședința publică din data de 3 aprilie 2012 a scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre competentă soluționare Curții de A. Ploiești .

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de A. Ploiești la data de 3.05.2012.

În ședința publică din 12 iunie 2012, C. de A. Ploiești a invocat din oficiu excepția tardivității recursului declarat de pârâtul S. R. - prin MFP - DGFP T..

Față de disp.art.137 (1) Cod pr.civilă potrivit cărora instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, C. a analizat excepția tardivității declarării recursului declarat de S. Romând invocată din oficiu pe care a admis-o prin decizia civilă nr. 2405 din data de 12 iunie 2012.

În consecință, a fost respins ca tardiv recursul formulat de S. R., prin MFP, și s-a admis recursul declarat de pârâtul M. Justiției împotriva sentinței civile nr. 3121 din data de 8.09.2011 dispunându-se modificarea în parte a acesteia în sensul că pe fond s-a respins acțiunea ca nefondată și au fost menținute restul dispozițiilor sentinței .

Instanța de recurs, în motivarea deciziei a avut în vedere următoarele:

Potrivit disp.art.215 din Legea nr.62/10 mai 2011 a dialogului social, termenul de recurs împotriva hotărârilor pronunțate de instanța competentă să judece acțiunile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă este de 10 zile de la data comunicării hotărârii.

Art.216 din același act normativ prevede că dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă.

Prin aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor legale mai sus citate la dispozițiile înscrise în art.301 Cod pr.civilă prin care se reglementează termenul de exercitare a recursului și reținând că, în cauză hotărârea atacată a fost comunicată recurentului la data de 3.11.2011 (fila 93 dosar fond), iar cererea de recurs a fost înregistrată la T. C. la data de 17.11.2012 (fila 4 dosar recurs), C. constată că recursul a fost declarat cu încălcarea normelor imperative prevăzute de lege, ultima zi pentru declararea căii de atac fiind 14 noiembrie 2011, care a picat într-o zi lucrătoare.

Pentru considerentele mai sus arătate, C. a admis excepția invocată din oficiu și a respins recursul pârâtului S. R. – prin MFP – DGFP T. ca tardiv.

Pe fondul cauzei, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că recursul declarat de pârâtul M. Justiției este fondat, potrivit disp.art.312 (1), (2) și (3) rap. la disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă.

A reținut instanța de recurs că nu poate fi primită critica înscrisă în primul motiv de recurs încadrat în art.304 pct.4 Cod pr.civilă, apreciind că verificarea concordanței unei dispoziții legale în vigoare cu Constituția României este de competența exclusivă a Curții Constituționale însă, în speța dedusă judecății, instanța fondului învestită de reclamanți cu acțiunea vizând acordarea drepturilor salariale reprezentând premiul anual aferent anului 2010 a analizat cererea din perspectiva temeiniciei dreptului de a încasa aceste drepturi cu referire la incidența dispozițiilor legale sub imperiul cărora au luat naștere drepturile respective.

C. a stabilit că argumentarea soluției primei instanțe cu referire la încălcarea principiului neretroactivității legii civile consacrat de Constituția României și prin art.1 din Codul civil a art.8 din Legea nr.285/2010 nu poate fi asimilată sintagmei „depășirea atribuțiilor puterii judecătorești” pentru a atrage incidența motivului de casare înscris în art. 304 pct.4 Cod pr.civilă, apreciind ca fiind întemeiată critica invocată de recurent încadrată în art.304 pct.9 Cod pr.civilă, hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Instanța de recurs a precizat că la pronunțarea soluției de admitere a cererii cu care a fost învestită, instanța fondului a reținut în considerente că art.8 din Legea nr.285/2010 încalcă dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În cauză, potrivit legislației prin care s-a reglementat plata premiului anual de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice – art.25 alin.4 din legea nr.330/2003 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice stabilește că „plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul”.

Însă, prin . cu data de 1.01.2011 a Legii nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de prezenta lege (art.1 alin.1 din lege).

Pentru anul 2011 a fost adoptată Legea nr.285/2011 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice care, la art.8, prevede că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.

A mai reținut instanța de control judiciar și faptul că legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice a fost declarată constituțională prin Decizia nr.1655/28.12.2010 a Curții Constituționale, iar cu privire la incidența prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, avându-se în vedere că temeiul legal al acordării dreptului respectiv a fost înlăturat prin dispoziția înscrisă în art.8 din Legea nr.285/2011 este evident că pentru neacordarea acestei părți a salariului nu se poate pune în discuție o încălcare a art.1 din Protocolul 1.

În raport de considerentele mai sus arătate, C. reținând că legalitatea sentinței atacate este afectată, a admis recursul declarat de pârât și a modificat în parte sentința, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanți ca nefondată și a menținut în rest sentința referitor la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.

Împotriva acestei decizii contestatorii B. D. M., C. M. C., S. D., C. C. Doinița, R. L., B. L., L. A. I., B. F. V., G. E., D. M., C. L., R. G., I. E. L., M. N., V. G. V.,M. F. D., I. G., T. D., S. R., M. S., A. A. I., M. F., C. P. C., M. M., S. L., Ș. M., C. M., N. Ș., T. D., T. Ș., P. R. C., au formulat, în contradictoriu cu intimații S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, M. Justiției, C. de A. C., T. T. și M. L., contestație în anulare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie admisă contestația în anulare, desființată hotărârea atacată, să se dispună rejudecarea recursurilor cu citarea părților și, pe fond respingerea acestora cu menținerea hotărârii instanței de fond.

În motivarea contestației, s-a arătat de către contestatori că prin cererea înregistrată sub nr._ 11 pe rolul Tribunalului T., reclamanții, toți cu domiciliul procesual ales la T. T., au solicitat, în contradictoriu cu S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, M. Justiției, C. de A. C. și T. T., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună acordarea premiului anual aferent anului 2010, cunoscut sub denumirea de „al 13- lea salariu”, acțiune ce le-a fost admisă prin sentința civilă nr.3121/08.09.2011 a Tribunalului T., care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a admis acțiunea formulată de reclamanții din aceea cauză.

Contestatorii au mai învederat faptul că împotriva sentinței sus-menționate au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice - prin DGFP T. și M. Justiției, iar contestatorii, intimați în recurs, au formulat cerere de strămutare, care a fost admisă de către Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind strămutată cauza la C. de A. Ploiești, instanță unde cauza a fost înregistrată sub același număr, fixându-se termen de judecată, termen la care pricina a fost și soluționată.

În continuare s-a învederat de către contestatori că pentru termenul de judecată din 12.06.2012 a fost citată intimata-reclamantă M. L., restul reclamanților nefiind citați și neavând, deci, cunoștință de termen.

Totodată, s-a susținut de către contestatori că nu au avut ales un reprezentant și nici instanța de judecată nu a desemnat unul, astfel că, în raport de intimații-reclamanți, contestatori în prezenta cauză, procedura de citare pentru ziua când s-a judecat pricina în recurs nu a fost îndeplinită conform prevederilor legale.

De asemenea, s-a arătat că pentru termenul de judecată din 12.06.2012 există la dosarul de recurs un citativ intitulat „Tabel nominal cu intimații-reclamanți M. L. și alții”, însă nu rezultă din niciun înscris - dovadă de citare, tabel cu semnături, din care să rezultă că ceilalți intimați ar fi fost citați, luând cunoștință de termen.

Contestatorii au mai arătat că potrivit art.85 Cod pr.civilă, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel, iar conform art.86 alin.3 Cod pr.civilă, în cazul în care comunicarea potrivit alin.1 nu este posibilă, aceasta se va face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.

S-a susținut că citarea contestatorilor nu s-a făcut la domiciliul procesual ales al fiecăruia dintre ei, respectiv T. T., cu sediul în ., județul T., iar cum procedura de chemare în judecată pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost legal îndeplinită, decizia atacată este lovită de nulitate conform art.105 alin. 2 Cod pr.civilă, ceea ce impune admiterea contestației în anulare, cu consecința anulării deciziei civile nr.2405 din 12.06.2012 pronunțată de C. de A. Ploiești.

S-a concluzionat de către contestatori că sunt îndeplinite toate condițiile

privitoare la admisibilitatea unei astfel de căi extraordinare de atac și anume: hotărârea care se atacă este irevocabilă; solicitarea vizează desființarea unei hotărâri judecătorești pronunțată cu nerespectarea legii, nevizând aspecte privind temeinicia acesteia; motivul de contestație este cel expres prevăzut la art.317 alin.1 pct.1 Cod pr.civilă - neîndeplinirea în condițiile legale a procedurii de citare; termenul la care este depusă prezenta cerere corespunde exigențelor textului legal care vizează acest aspect - art.319 alin 2 teza a II Cod pr.civilă, nefiind vorba despre o hotărâre care s-ar aduce la îndeplinire pe cale de executare silită, prezenta cerere fiind introdusă de către contestatori în 15 zile de la data la care aceștia au luat cunoștință de existența hotărârii atacate și, totodată, în nu mai mult de un an de la pronunțarea acesteia (cu mențiunea că proba deplină a faptului contrar incumbă celui care îl afirmă).

S-a solicitat, pe cale de consecință, pentru aceste motive, admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate, rejudecarea recursurilor cu citarea părților, respingerea acestora și menținerea hotărârii instanței de fond.

În drept, au fost invocate disp.art. 317 alin.1 Cod pr.civilă și celelalte dispoziții legale procedurale ce reglementează contestația în anulare, solicitându-se și judecarea cauzei și în lipsă.

Deși legal citați cu această mențiune, intimații nu au formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză.

Pe baza probelor administrate, C. de A. Ploiești prin decizia nr.4164 din data de 11 decembrie 2012 a admis contestația în anulare formulată de contestatori și a dispus anularea în parte a deciziei civile nr.2405/12.06.2012 a Curții de A. Ploiești, numai în ceea ce privește recursul declarat de pârâtul M. Justiției în contradictoriu cu contestatorii din prezenta cauză și intimații-pârâți, menținând restul dispozițiilor deciziei.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a statuat că în conformitate cu disp.art. 317 alin.1 pct. 1 Cod pr.civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

A apreciat instanța de control judiciar că în conformitate cu disp.art. 85 Cod pr.civilă, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel, iar conform art. 86 alin.3 Cod pr.civilă, în cazul în care comunicarea potrivit alin.1 nu este posibilă, aceasta se va face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.

Astfel cum rezultă din dosarul instanței de recurs, pentru termenul de judecată din 12.06.2012, când pricina s-a judecat în recurs, au fost citați pe lângă recurenții-pârâți și intimații-pârâți C. de A. C. și T. T., numai intimata-reclamantă M. L., care a semnat personal citația, restul intimaților-reclamanți, contestatori în prezenta cauză, nefiind citați și neavând așadar cunoștință de termen.

Este adevărat că în cuprinsul citației se face mențiunea potrivit căreia s-ar fi comunicat cu citația respectivă și un tabel anexat, un exemplar al acestui tabel, cuprinzându-i pe toți intimații-reclamanți din cauză, existând la dosar și în recurs- fila 4 dosar - însă modalitatea respectivă de citare nu poate conduce la concluzia că pricina s-ar fi judecat în recurs cu procedura legal îndeplinită în ceea ce-i privește pe toți intimații-reclamanți, iar nu numai pe intimata-reclamantă M. L., care a semnat personal dovada de îndeplinire a procedurii de citare.

Aceasta, deoarece intimații-reclamanți au avut domiciliul procesual ales la T. T., la adresa indicată de aceștia, iar intimata M. L. nu a fost desemnată de către restul intimaților-reclamanți ca reprezentant al acestora pe parcursul procesului și nici instanța nu a desemnat-o ca reprezentant în condițiile prevăzute de art. 114 alin.5 Cod pr.civilă, context în care primirea de către această intimată a citației pentru termenul din 12.06.2012, chiar însoțită de tabelul anexat la care s-a făcut referire în cuprinsul citației - fără a exista vreo obligație a intimatei legată de tabelul respectiv și de restul intimaților-reclamanți, pe care nu-i reprezenta - nu poate conduce la concluzia că procedura de citare cu restul intimaților-reclamanți, contestatori în prezenta cauză, ar fi fost legal îndeplinită la termenul respectiv de judecată.

A mai reținut C. că, în conformitate cu disp. art. 105 alin.2 Cod pr.civilă, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-ar pricinui părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

Pentru considerentele mai sus arătate, reținând că pricina s-a judecat în recurs cu procedura nelegal îndeplinită în ceea ce-i privește pe contestatorii din prezenta cauză, C. a constatat că sunt îndeplinite cerințele prev.de art. 317 alin.1 pct. 1 Cod pr.civilă, motiv pentru care a admis contestația în anulare și având în vedere soluția pronunțată de instanța de recurs, precum și disp.art. 105 alin.2 Cod pr.civilă, a dispus anularea în parte a deciziei civile nr.2405/12.06.2012 a Curții de A. Ploiești numai în ceea ce privește recursul declarat de pârâtul M. Justiției în contradictoriu cu contestatorii din prezenta cauză și intimații-pârâți, menținându-se restul dispozițiilor deciziei.

A fost stabilit termen la data de 29 ianuarie 2013 pentru rejudecarea pe fond a recursului declarat de M. Justiției .

Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, C. constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții B. D. M., C. M. C., S. D., C. C. Doinița, R. L., B. L., L. A. I., B. F. V., G. E., D. M., C. L., R. G., I. E. L., M. N., V. G. V.,M. F. D., I. G., T. D., S. R., M. S., A. A. I., M. F., C. P. C., M. M., S. L., Ș. M., C. M., N. Ș., T. D., T. Ș., P. R. C. au solicitat, în calitate de personal auxiliar și conex în cadrul Tribunalului T., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, M. Justiției, C. de A. C. și T. T., ca prin hotărâre judecătorească să se dispună acordarea premiului anual aferent anului 2010, cunoscut sub denumirea de „al 13-lea salariu”, în ceea ce îi privește.

Potrivit art. 25 alin. 1 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, „Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea,". Plata premiului anual urma a face pentru întregul personal salarizat potrivit acestei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul, însă, de la data de 01 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea - cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.

Potrivit art. 1 din acest act normativ, „prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului", iar începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de această din urmă lege. În acest sens art. 39 din lege prevede, la lit. w) că la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea -cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, cu modificările ulterioare.

De asemenea, art. 46 din lege a stabilit ca dată a intrării în vigoare a legii data de 1 ianuarie 2011, cu excepția art. 34 și 35, care au intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al legii.

Așadar, începând cu data de 1 ianuarie 2011 sunt aplicabile dispozițiile actului normativ menționat mai sus, astfel cum se descrie în art. . 7 alin.(l) „etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare."

Pentru anul 2011 fost adoptată Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

În ceea ce privește drepturile salariale solicitate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată art.8 din Legea nr. 285/2011 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice prevede că „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."

Legiuitorul a stabilit, deci, în mod expres faptul că în anul 2011 nu se acordă premiul anual.

În ceea ce privește pretinsa încălcarea a principiului neretroactivității legii civile sau a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, C. reține că prin Decizia nr. 1090/2012 C. Constituțională a decis în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice C., cu motivarea că acestea, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivității legii.

De asemenea, C. a constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.

În continuare, C. Constituțională a reținut lipsa de relevanță a actelor Uniunii Europene invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, respectiv art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În jurisprudența sa, de exemplu prin Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011, făcând referire la Decizia nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, C. a reținut că "statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, «ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula»".

Pentru toate aceste considerente, apreciind recursul formulat de M. Justiției fondat, urmează ca, în baza disp. art. 312 coroborat cu art. 304 pct. 9 C.pr.civ. să-l admită și să modifice în parte sentința recuratî în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr.3121 din data de 08.09.2011 pronunțată de T. T., în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. D. M., C. M. C., S. D., C. C. Doinița, R. L., B. L., L. A. I., B. F. V., G. E., D. M., C. L., R. G., I. E. L., M. N., V. G. V., M. F. D., I. G., T. D., S. R., M. S., A. A. I., M. F., C. P. C., M. M., S. L., Ș. M., C. M., N. Ș., T. D., T. Ș., P. R. C., toți cu domiciliul ales la T. T., în T., ., județul T. și intimații-pârâți C. de A. C. cu sediul în C., ., județul C., T. T., cu sediul în T., ., județul T. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T., cu sediul în T., . bis, județul T. și în consecință:

Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 12 februarie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

G. - S. P. E.-S. L. V.-A. P.

GREFIER

V. M.

Red.ESL/Tehnored. VM

2 ex/14.03.2013

d.f.nr._ 11 T. T.

j.f. Ș. R.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 904/2013....		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 892/2013.... →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 12-02-2013, Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 12-02-2013, Curtea de Apel PLOIEŞTI