Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 103/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 103/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 2506/120/2013
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 103
Ședința publică din data de 9 octombrie 2013
Președinte - A.-C. B.
Judecător - E. S.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de pârâții M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5 și C. de A. Ploiești, cu sediul în Ploiești, ..4, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1072/5 iunie 2013 pronunțată de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta Ț. C., cu domiciliul procesual ales la sediul Tribunalului Dâmbovița, din Târgoviște, Calea București, nr.3, județul Dâmbovița și pârâții T. Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea București, nr.3, județul Dâmbovița și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5.
Apeluri scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că, prin cererile de apel, pârâții au solicitat judecata în lipsă.
C., verificând actele și lucrările dosarului și constatând că pârâta C. de A. Ploiești a intitulat cererea de declarare a căii de atac împotriva sentinței ca fiind recurs, reținând că în dispozitivul sentinței atacate se menționează în mod corect calea de atac a apelului, în temeiul art. 214 din Legea nr. 62/2011, cu modificările ulterioare coroborat cu art. 152 NCPC, recalifică în apel calea de atac exercitată de pârâta C. de A. Ploiești împotriva sentinței civile nr. 1072/5 iunie 2013 pronunțată de T. Dâmbovița.
C., constatând că prin cererile de apel s-a solicitat de către pârâți judecata în lipsă, dând eficiență dispozițiilor legale imperative reglementate de art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a NCPC, apreciază cauza în stare de judecată și în baza art. 394 NCPC coroborat cu art. 482 NCPC dispune închiderea dezbaterilor și rămâne în pronunțare asupra apelurilor, iar după deliberare decide următoarea soluție:
CURTEA,
Deliberând, în condițiile art. 395 din Noul Cod de procedură civilă, asupra apelurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub număr de dosar_ /21.03.2013, reclamanta Ț. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâțiiM. Justiției,T. Dâmbovița, C. de A. PloieștișiMinisterul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate în baza titlurilor executorii și neachitate până în prezent, începând cu data de 01.06.2005 și până la data plății efective.
În motivarea cererii s-a arătat că prin decizia civilă nr.1336/11.06.2009, pronunțată de C. de A. Ploiești în dosarul nr._ și decizia civilă nr. 2195/17.11.2009, pronunțată de C. de A. Ploiești în dosarul nr._, pârâții au fost obligați la plata sumelor de bani reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 %, respectiv spor de confidențialitate de 15%.
A învederat reclamanta că executarea silită și plata sumelor de bani ce erau datorate a fost temporar suspendată, ulterior plata fiind eșalonată, prin diverse acte normative.
Reclamanta a invocat dispozițiile O.G. nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, care prevăd în mod expres posibilitatea actualizării creanței, dobânzilor, majorărilor sau penalităților datorate la data plății efective, precizând că actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc și a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
A mai fost invocată și Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L48 din 23 februarie 2011, care își propune ca scop stabilirea prin legislația statelor membre a unor mecanisme suficient de persuasive pentru ca autoritățile publice să execute, în termen cât mai scurt, obligația de plată a prețului bunurilor/prestațiilor.
S-a precizat că actualizarea creanței are caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat, care nu este acoperit de dobânda legală. În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, a învederat reclamanta, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
În drept, au fost invocate O.G. nr. 5/2001, O.G. nr. 13/2011, art. art. 1535 din Noul Cod Civil, Directiva nr. 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, Decizia nr. 304/04.02.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Comercială, cât și Minuta Comisiei de Unificare a practicii judiciare în materie civilă din data de 10.03.2010, punctul 15, paginile 8-9.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat, conform dispozițiilor art. 115 Cod pr. civilă, întâmpinare, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
S-a susținut că acest minister nu trebuie confundat cu statul român și cu bugetul de stat, rolul său fiind de a elabora politicile bugetare, având calitatea unui simplu terț, care nu are atribuții privind salarizarea reclamantei.
Pârâtul M. Justiției a formulat, la rândul său întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că pretențiile sunt parțial prescrise, putând fi acordate numai pentru o perioadă de 3 ani anterior introducerii acțiunii.
Pe fond cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că reclamanta a obținut deja repararea prejudiciului prin acordarea de daune interese, constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până data plății efective, astfel că prin acordarea dobânzii legale s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei. A mai arătat că în speță, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență și că legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, conform art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
La data de 5 iunie 2013, T. Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr. 1072, prin care a admis excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea față de acest pârât.
A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.06.2005 – 20.03.2010 și a respins acțiunea pentru această perioadă, ca fiind prescrisă.
S-a admis în parte acțiunea, fiind obligați pârâții la plata dobânzii legale pentru sumele datorate în baza titlurilor executorii deținute, de la scadența fiecărei sume, dar nu mai devreme de 20.03.2010 și până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, invocată de acesta prin întâmpinarea depusă la dosar, este întemeiată, având în vedere că între celelalte instituții chemate în judecată pentru plata dobanzii legale și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar.
Este adevărat, a arătat tribunalul, că în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat.
In ceea ce privește excepția prescripției acțiunii, invocată de pârâtul M. Justiției prin întâmpinare, tribunalul a reamintit că potrivit dispozițiilor art. 2517 din Noul cod civil „termenul prescripției este de trei ani, dacă legea nu prevede un alt termen”.
In cauza, s-a constatat că reclamanta a solicitat ca pârâții să fie obligați la plata dobânzii legale începând cu data de 01.06.2005, iar acțiunea a fost introdusă la data de 21.03.2013, la mai mult de trei ani de la data solicitării.
In raport de textul de lege menționat mai sus, tribunalul a stabilit că excepția prescripției este întemeiată, reclamanta fiind îndreptățită să solicite dobânda legală doar din ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, motiv pentru care a constatat ca fiind prescris dreptul la acțiune pentru perioada 01.06._10.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut ca prin deciziile civile nr. 2195/17.11.2009 și nr. 1336/11.06.2009, pronunțate de C. de A. Ploiești, pârâții au fost obligați la plata sumelor de bani reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % și respectiv spor de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de baza brut pentru perioada octombrie 2004, respectiv noiembrie 2004 la zi și în continuare, actualizat cu indicele de inflație.
A reamintit tribunalul că, potrivit dispozițiilor art. 1535 alin. 1 din Noul Cod civil „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la data scadenței până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.”
Având în vedere textul de lege menționat mai sus, a arătat tribunalul,, cererea se constată ca fiind întemeiată, reclamanta fiind îndreptățită la repararea prejudiciului cauzat prin neplata sumelor de bani ajunse la scadență.
În speță, a stabilit tribunalul, nu se poate susține că prin obligarea pârâților și la plata dobânzii legale, pe lângă actualizarea cu rata inflației, se ajunge la o dublă reparație a prejudiciului, constând în neplata la scadentă a sumelor de bani, cele două instituții juridice având rațiuni juridice diferite.
În ceea ce privește susținerea pârâtului M. Justiției că, în speță, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență și că legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, conform art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, tribunalul a arătat că ordonanța a eșalonat executarea silită, iar nu dreptul substanțial, acesta din urma fiind cel dedus judecății în speța de față.
A concluzionat tribunalul că, dreptul la dobânda legală este un accesoriu al sumelor care se cuvin reclamantei în temeiul raporturilor de natură salarială, în vreme ce eșalonarea vizează sume stabilite prin titluri executorii.
Împotriva sentinței au declarat apel, în termenul legal reglementat de dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011 modificată, pârâții C. de A. Ploiești și M. Justiției, criticând-o ca nelegală, din perspectiva cazurilor de modificare reglementate de pct. 7 – 9 ale art. 304 Cod proc. civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta C. de A. Ploiești a învederat că prima instanță a ignorat incidența în cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009, atât sub aspectul graficului de eșalonare stabilit de legiuitor, cât și sub aspectul faptului că, datorită acestei măsuri, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență.
Recurenta a invocat hotărârea pronunțată de CEDO în Cauza D. ș.a. împotriva României și a susținut că nu s-au avut în vedere dispozițiile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2003, potrivit cărora angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limitele creditelor bugetare anuale aprobate.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 - 9 Cod proc. civilă.
La rândul său, pârâtul M. Justiției a criticat sentința, susținând că prin admiterea acțiunii s-a acordat o dublă reparare prejudiciului suferit de reclamantă,
întrucât sumele de bani datorate reclamantei-intimate se plătesc actualizate, conform O.U.G nr. 71/2009, în raport de indicele de inflație.
A mai susținut recurentul că prima instanță nu a observat că, în speță, creanțele nu sunt exigibile, întrucât nu au ajuns la scadență, fiind afectate de termene suspensive, conform OUG nr. 71/2009.
A mai învederat recurentul că, în speță, reclamanta avea posibilitatea de a solicita exclusiv dobânda legală din ziua cererii de chemare în judecată, odată cu introducerea acțiunilor respective, cale de care aceasta nu a înțeles, însă, să uzeze.
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă.
Intimata-reclamantă Ț. C. și intimatul-pârât T. Dâmbovița nu s-au prezentat în instanță, respectiv nu au fost reprezentați în instanță, și nu au depus întâmpinare, deși au fost citați cu această mențiune, conform dispozițiilor art. 308 alin. 2 Cod proc. civilă.
Examinând sentința atacată sub aspectul criticilor aduse, dar și din perspectiva art. 3041 Cod proc. civilă, ce permite examinarea cauzei sub toate aspectele, C. apreciază ca fondate recursurile declarate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:
Ca prim aspect, C. notează că cele două recursuri urmează a fi analizate din perspectiva cazului de modificare reglementat de pct. 9 al art. 304 Cod proc. civilă, text de lege în care se în cadrează criticile dezvoltate de ambele recurente.
Conform textului de lege menționat, o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legi, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial procedural, fie atunci când interpretează greșit norma juridică aplicabilă.
Motivul de recurs invocat subzistă în cauză, doar din perspectiva încălcării dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009, ale Legii nr. 230/2011 și a dispozițiilor art. 1535 din Noul Cod civil, norme juridice care au relevanță și incidență în speța dedusă judecății.
C. reamintește că prin Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea O.U.G. nr. 79/2009, s-a instituit o procedură specială de executare a sumelor menționate în titlurile executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar (ipoteză aplicabilă intimatei persoană fizică din cauză), conform căreia, plata acestor sume se va face în cinci tranșe, după cum urmează: în anul 2012 – 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 – 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 – 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 – 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 – 35% din valoarea titlului executoriu.
Această procedură specială de executare a fost contestată în fața CEDO, instanța europeană statuând, prin hotărârea pronunțată în Cauza D. ș.a. contra României, că cererile formulate sunt neîntemeiate, întrucât eșalonarea plăților de către Guvernul României, în calitatea sa de debitor, realizată printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, ori dreptului de proprietate al reclamanților.
În acest context, reținând valabilitatea „procedurii speciale de executare” instituită de Statul român, C. constată că în mod eronat judecătorul fondului nu a avut în vedere, deși a făcut trimitere la cele două acte normative menționate în precedent, momentul la care creanțele invocate de reclamantă deveneau scadente, conform grafului de eșalonare creat de guvern.
C. notează, sub acest aspect, că la momentul pronunțării instanței de fond nu se putea discuta de existența unor creanțe exigibile, decât pentru tranșa reprezentând 5% din valoarea titlului executoriu, a cărei plată s-a efectuat în anul 2012, respectiv prin tranșa aferentă anului 2013, în cuantumul achitat la momentul pronunțării sentinței definitive.
Instanța de fond nu putea dispune obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferentă sumelor ce urmau să se achite ulterior momentului la care s-a pronunțat, întrucât creanțele respective deveneau scadente, conform celor două acte normative, la date ulterioare – aferente intervalului 6.06.2013 – 2016, nefiind îndeplinită, prin urmare, condiția sine qva non a exigibilității creanței, impusă de art. 1535 Cod civil („în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la data scadenței, până în momentul plății”).
În considerarea acestor argumente de drept și de fapt, C. stabilește incidența cazului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, urmând a proceda, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod proc. civilă, la admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței, în sensul că plata dobânzii legale se va face numai pentru sumele ajunse la scadență conform O.U.G. nr. 71/2009, la momentul pronunțării sentinței civile nr. 1072/5.06.2013 a Tribunalului Dâmbovița, astfel cum s-a menționat în paragrafele precedente.
În acest context vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței, referitoare la soluția de admitere a excepțiilor invocate în cauză.
C. va înlătura ca nefondate celelalte critici formulate de cei doi recurenți, reținând că, prin acordarea dobânzii legale nu se poate discuta despre o dublă reparare a prejudiciului, cu consecința unei îmbogățiri fără just temei a reclamantei, întrucât reprezintă noțiuni cu natură juridică distinctă.
C. notează, sub acest aspect, că măsura actualizării sumei, la momentul plății, corespunzător indicelui de inflație, este justificată de aducerea la zi a sumei datorate, în raport de creșterea prețurilor și de scăderea puterii de cumpărare a banilor, în timp de dobânda legală este acordată pentru acoperirea beneficiului nerealizat și anume, pentru faptul că suma de bani datorată nu a putut fi folosită în perioada de timp pentru care se acordă dobânda.
Este evident, în acest context și caracterul nefondat al criticii prin care recurentul M. Justiției a susținut că reclamata nu ar putea beneficia de acordarea dobânzii legale, întrucât nu ar fi formulat o astfel de cerere în dosarele în care s-au pronunțat titlurile executorii, susținerea recurentului fiind formulată în contradicție cu dispozițiile art. 1535 Noul Cod civil, text de lege care conferă expres creditorului, dreptul de a formula o astfel de pretenție, în situația în care deține o creanță exigibilă.
În cauză nu se poate discuta nici despre o eventuală ignorare a dispozițiilor art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2003 privind finanțele publice, astfel cum a pretins recurenta C. de A. Ploiești, dispozițiile art. 1535 Noul Cod Civil neputând fi înlăturate pe motiv că bugetul de stat nu a prevăzut o astfel de cheltuială, o astfel de apărare fiind de natură să pună în discuție însuși drepturile persoanei de acces la un tribunal și la un proces echitabil, statuat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelurile declarate de pârâții pârâții M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5 și C. de A. Ploiești, cu sediul în Ploiești, ..4, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1072/5 iunie 2013 pronunțată de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta Ț. C., cu domiciliul procesual ales la sediul Tribunalului Dâmbovița, din Târgoviște, Calea București, nr. 3, județul Dâmbovița și pârâții T. Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea București, nr. 3, județul Dâmbovița și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5 și în consecință:
Modifică în parte sentința apelată, în sensul că plata dobânzii legale se va face numai pentru sumele ajunse la scadență, conform O.U.G. nr. 71/2009, la momentul pronunțării sentinței nr. 1072/5.06.2013 a Tribunalului Dâmbovița.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 octombrie 2013.
Președinte, Judecător,
A.-C. B. E. S.
Grefier,
C. C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
Red. ACB
Tehnored. DV
2 ex./16.10.2013
d.f. nr._ -T. Dâmbovița
j.f. M. I.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Completare carnet de muncă. Decizia nr. 1756/2013. Curtea de... → |
|---|
