Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 151/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 151/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 3960/105/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 151
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2013
Președinte - V. D.
Judecător - C. P.
Grefier - A. M. B.
Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de pârâții M. Județean de Artă Prahova ,,I. I. Quintus” cu sediul în municipiul Ploiești, Bulevardul Independenței nr.1, județ Prahova și C. Județean Prahova, cu sediul în municipiul Ploiești, Bulevardul Republicii nr. 2-4, județ Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2086 din 5 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. V., N. A. A., R. V. E., S. M. C., D. M., S. S., M. M. A., B. A. R., I. M., V. M. A., R. E. S., P. V., E. V. M., C. V., L. C., P. L., M. E. V., P. I., I. S., L. C., D. M., A. A. E., B. M. M., M. L., R. D. R., B. C. M., D. M., B. C., P. (I.) O. I., B. M., P. M. M. și D. M. toți cu domiciliul ales la Cabinet de avocat C. L. în Ploiești, ., nr. 13, județul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pârâtul M. Județean de Artă Prahova ,,I. I. Quintus” reprezentat de avocat R. E. P. din cadrul Baroului Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 46/2010, pârâtul C. Județean Prahova reprezentat de consilier juridic P. I. D., astfel cum rezultă din delegația nr. 18.915/2013 și intimații-reclamanți P. V., N. A. A., R. V. E., S. M. C., D. M., S. S., M. M. A., B. A. R., I. M., V. M. A., R. E. S., P. V., E. V. M., C. V., L. C., P. L., M. E. V., P. I., I. S., L. C., D. M., A. A. E., B. M. M., M. L., R. D. R., B. C. M., D. M., B. C., P. (I.) O. I., B. M., P. M. M. și D. M., toți reprezentați de avocat C. L. din cadrul Baroului Prahova, conform împuternicirii nr._/2013.
Procedura legal îndeplinită.
Apelurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că apelurile se află la primul termen de judecată, sunt motivate și declarate în termen, iar prin Serviciul registratură s-au depus întâmpinări, din partea intimaților-reclamanți, înregistrată sub nr._/17.10.2013; din partea Consiliului Județean Prahova, înregistrată sub nr._/16.10.2013 și răspuns la întâmpinare, din partea Consiliului Județean Prahova, înregistrat sub nr._/25.10.2013.
Părțile având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea, față actele și lucrările dosarului, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic P. I. D. pentru pârâtul C. Județean Prahova, având cuvântul, solicită admiterea apelului potrivit criticilor formulate în cerere și totodată să se aibă în vedere și RIL- ul, pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 18.11.2013.
Avocat R. E. P. având cuvântul pentru M. Județean de Artă Prahova ,,I. I. Quintus”, solicită admiterea apelului astfel cum a formulat.
Arată apelantul-pârât că prin art. 25 alin.4 din Legea nr.330/2009 se prevede că plata premiului anual se face începând cu luna ianuarie a anului următoarei perioade pentru care se acordă premiul, în speță luna ianuarie 2011, plata nefiind amânată, ea așa fiind acordată și în anii anteriori.
Or, susține apelanta, Legea nr. 285/2010 a intrat în vigoare la data de 31 decembrie 2010, iar prin prevederile art. 8 din acest act normativ s-a dispus ca sumele corespunzătoare premiului anual pentru 2010 nu se mai acordă începând cu ianuarie 2011, astfel că s-au aplicat aceste dispoziții în vigoare la acel moment.
Avocat C. L. pentru intimații-reclamanți solicită respingerea apelurilor ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.
Susține apărâtorul intimaților-reclamanți că premiul anual aferent anului 2010 este un drept câștigat, iar instanța de fond în mod corect a admis acțiunea acestora. În acest sens depune și practică judiciară.
Cu privire la RIL-ul pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 18.11.2013, lasă la aprecierea instanței ,având în vedere că această decizie nu s-a publicat încă în Monitorul Oficial.
CURTEA:
Deliberând asupra apelurilori de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamanții P. V., N. A. A., R. V. E., S. M. C., D. M., S. S., M. M. A., B. A. R., I. M., V. M. A., R. E. S., P. V., E. V. M., C. V., L. C., P. L., M. E. V., P. I., I. S., L. C., D. M., A. A. E., B. M. M., M. L., R. D. R., B. C. M., D. M., B. C., P. (I.) O. I., B. M., P. M. M. și D. M. au chemat în judecată pe pârâții M. Județean de Artă Prahova "I. I. Quintus" și C. Județean Prahova, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea Muzeului Județean de Artă Prahova „I. I.-Quintus" și a Consiliului Județean Prahova la plata premiului anual aferent anului 2010, cunoscut sub denumirea "al 13-lea salariu", reactualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamanții au învederat faptul că dreptul la premiul-anual aferent anului 2010, denumit și "al 13-lea salariu", a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul 2010, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv.
În acest sens, reclamanții au învederat că prin art.25 din Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, s-a prevăzut acordarea acestui drept în ceea ce îi privește pe salariații Muzeului Județean de Artă Prahova „ I. I.-Quintus".
Astfel, potrivit art. 25 alin.(1) „Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, iar alin. (2) stipulează că „Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate”.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile omului", se prevede: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, iar la alin. (2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. "
În continuare, reclamanții au susținut că, din interpretarea acestor texte, rezultă că dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale drepturilor omului, la care România este parte, conținând dispoziții mai favorabile decât acestea din urmă, au obligația să ignore aceste prevederi și să aplice cu prioritate dispozițiile din reglementarea internațională mai favorabilă și procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
Reclamanții au susținut că, în ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în cauză, potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: "Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociație cu alții. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa." în spiritul acestor dispoziții,dar și al art.1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, premiul anual pe 2010 reprezintă un "bun", ar dispozițiile legale menționate(art.25 din Legea-cadru nr.330/2009) prevăd nu doar dreptul, ci și modalitatea prin care statul urmează să își execute această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectat cuantumul și întinderea acestei creanțe.
De asemenea, reclamanții au susținut că judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale, contrare dreptului Uniunii Europene, așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând din oficiu aplicarea dispozițiilor legislative naționale sau a deciziilor Curții Constituționale, care sunt contrare dreptului Uniunii.
Totodată, reclamanții au menționat că Muzeului Județean de Artă Prahova „I. I.-Quintus" se află în subordinea Consiliului județean Prahova.
În concluzie, întrucât la data de 31.12.2010, dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 erau în vigoare și le erau aplicabile, dreptul acesta fiind expres stabilit prin acest act normativ, reclamanții au considerat că dreptul lor la al 13-lea salariu aferent anului 2010 este un drept câștigat.
Față de cele expuse mai sus, reclamanții au solicitat să se dispună obligarea pârâților Muzeului Județean de Artă Prahova „I. I.-Quintus" și C. județean Prahova la calculul și plata dreptului salarial constând în premiul anual pe 2010, prevăzut de art.25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, sume reactualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, pentru membrii de sindicat, în conformitate cu tabelul anexat.
În drept, reclamanții au invocat disp. art.25 din Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. I din Primul protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevederile art. 15 alin.2, art.20, art. 41 alin.2, art.44 din Constituția României, Directiva 2000/78/CE a Consiliului de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
În dovedirea cererii, reclamanții au atașat înscrisuri (f. 10-43).
Pârâtul C. Județean Prahova a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate de reclamanții salariați ai Muzeului Județean de Artă Prahova
În motivare, pârâtul susmenționat a învederat că reclamanții au solicitat obligarea C. Județean Prahova la asigurarea finanțării și virarea sumelor necesare pentru plata premiului anual 2010, stipulat de prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Astfel, pârâtul susmenționat a susținut că, după cum rezultă din dispozițiile art. 25 alin.1 din Legea nr. 330/2009, pentru activitatea desfășurată, personalul plătit din fonduri publice beneficiază de premiu anual, ce va trebui calculat, după împlinirea perioadei de referința, prin media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, iar potrivit alin.4 din același text de lege, "plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul."
Ori, potrivit prevederilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, care a intrat în vigoare la 1.01.2011, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011 (...).
Mai mult, pârâtul susmenționat a susținut că, din analiza și interpretarea corectă a textelor de mai sus, rezultă că sumele prevăzute cu titlu de premiu anual aferent anului 2010, nu se mai acordă deoarece nu există temei legal pentru acordarea acestui drept, iar nu în ultimul rând, instanța nu a ținut seama de faptul că în speță devin incidente și dispozițiile art. 14 alin.3 și alin.4 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, în sensul că drepturile bănești solicitate de reclamant nu pot fi acordate, atât timp cât nu există temei legal și nici prevedere bugetară.
Față de motivele expuse, pârâtul C. Județean Prahova a solicitat să se respingă acțiunea ca neîntemeiată.
În drept, acesta a invocat prevederile art.205 alin.2 din Codul de procedură civilă, Legea-cadru nr. 330/2009, Legea nr.273/2006, Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011
Pârâtul M. Județean de Arta Prahova I. I.-Quintus a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se respingă în totalitate acțiunea formulată de către reclamanți și să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată, pentru considerentele ce urmează a le învedera.
Astfel, pârâtul susmenționat a susținut că a adus la cunoștința salariaților, că plata premiului anual aferent anului 2010, cunoscut sub denumirea de al 13-lea salariu, nu poate fi acordată, întrucât prevederile legale în vigoare nu le-au putut facilita această plată.
În acest sens, pârâtul a susținut că prin art. 25 alin. 4 din Legea 330/2009, se prevede în mod expres "Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salariat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următoarei perioadei pentru care se acordă premiul”.
Mai mult, pârâtul a susținut că din analiza textului de lege, rezultă că această perioadă pentru care reclamanții solicită plata premiului aferent anului 2010 este luna ianuarie a anului următor, plata nefiind amânată, ea așa fiind acordată legal și în anii anteriori, iar Legea nr.285/2010 a intrat în vigoare la data de 31 decembrie 2010.
De asemenea, pârâtul a menționat că prin prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010, s-a dispus ca „sumele corespunzătoare premiului anual pentru 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie anului 2011 (..,) și în consecință, dispozițiile acestea au fost aplicate, fiind în vigoare la acest moment.
Astfel că, față de toate aceste considerente, pârâtul a precizat că acordarea dreptului salarial constând în premiul pe anul 2010 nu s-a acordat.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 2086 din 5 septembrie 2013, Tribunalul Prahova a admis acțiunea formulată de reclamanți și în consecință, a obligat pârâții M. Județean de Artă Prahova „I. I. Quintus” și C. Județean Prahova să plătească fiecăruia din reclamanții menționați în petitul acțiunii premiul anual aferent anului 2010 (al 13 - lea salariu), premiu ce va fi actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.
Pentru ahotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art.25 din Legea nr.330/2009: Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, că pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate, că premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor, iar plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
La rândul său, art. 8 din Legea nr.285/2010, intrată în vigoare la data de 1.01.2011 prevede că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”
În ceea ce privește argumentele reclamanților referitoare la retroactivitatea legii, acestea pot fi valorificate doar pe calea unei excepții de neconstituționalitate.
Curtea Constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.47/1992, instanța judecătorească nu este în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății.
Conform art.20 din Constituția României: “ (1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.”
Chiar Curtea Constituțională prin decizia nr.1344/09.12.2008 a reținut faptul că nu are atribuția de a rezolva conflictul unui act normativ intern cu legislația supranațională, aceasta revenind instanțelor judecătorești arătând:„ de altfel instanțelor judecătorești le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare atunci când legislația națională este în contradicție cu acesta”.
Aplicând cu prioritate reglementările internaționale privitoare la drepturile omului sau dreptul comunitar instanțele de judecată nu depășesc limitele judecătorești și nu își arogă atribuții specifice celorlalte puteri în stat (legislativă și executivă) deoarece nu creează noi norme ci la aplică pe cele internaționale existente în defavoarea celor interne, norme internaționale care, prin ratificare sau prin aderarea României la Uniunea Europeană au devenit parte a dreptului intern.
Conform art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.
Prin urmare, art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului cuprinde 3 norme distincte, strâns legate între ele.
Prima normă, de ordin general, enunță principiul general al necesității respectării dreptului de proprietate: „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale”.
A doua normă prevede posibilitatea privării unui titular, prin acțiunea organelor statului, de dreptul său de proprietate, privare supusă unor anumite condiții: “nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.
Cea de-a treia normă, cuprinsă în al doilea paragraf al art.1 din Protocolul nr.1 la C.E.D.O., recunoaște statelor contractante posibilitatea de a reglementa modul de folosință a bunurilor ce formează obiectul dreptului de proprietate, în conformitate cu interesul general, astfel: „dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.
Dispozițiile art.25 din Legea nr.330/2009 au fost în vigoare pe întreaga perioadă a anului 2010, fiind abrogate prin Legea nr.285/2010.
În prezenta cauză, reclamanții au invocat posibilitatea de a solicita plata unei sume de bani cu titlu de premiu anual cuvenit în considerarea muncii desfășurate în anul 2010.
Dreptul la acest premiu anual a fost pe deplin realizat la expirarea ultimei zile din anul 2010.
Faptul că stingerea obligației corelative prin plată are loc la un moment ulterior, nu este de natură să aducă atingere existenței dreptului.
Cu privire la drepturile asupra veniturilor salariale, trebuie distins între dreptul unei persoane de a primi în viitor salariu într-un anumit cuantum, acesta nefiind recunoscut din perspectiva Convenției și dreptul de a primi salariul câștigat pentru perioada în care munca a fost prestată.
Astfel, în cauza Lelas c. Croației din 20.05.2010, Curtea a statuat, încă o dată, că nu este consacrat de Convenție dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, dar ceea ce s-a obținut, ce s-a câștigat, reprezintă un „bun” în sensul art.1 din Protocolul 1. Prin urmare, fiind prevăzut într-un act normativ, dreptul reclamantului la sume de bani zilnice pentru munca efectuată este suficient de determinat pentru a fi considerat bun.
În cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19.04.2007, reclamanții susțineau că au dreptul la un supliment bănesc, care însă fusese abrogat.
Curtea a statuat că pretenția poate fi considerată bun dacă este suficient de determinată și fundamentată legal în dreptul intern (de ex. când există o jurisprudență constantă care să recunoască acel drept ). Curtea a reținut, de asemenea, că reclamanții nu aveau o speranță legitimă de a primi un spor la salariu individual din moment ce schimbându-se condițiile pentru acordarea lui, dreptul la acel spor a încetat.
În cauza Bahceyaka c/ Turciei din 13.07.2006, Curtea a statuat că un venit viitor poate fi considerat „bun” numai dacă venitul a fost câștigat sau dacă există un titlu executoriu cu privire la acel venit.
În cauza de față, dreptul la primirea premiului anual aferent anului 2010 a avut, până la data de 1.01.2011, o fundamentare în legislația internă, conform art.25 din Legea nr.330/2009.
Reclamanții nu ar putea pretinde acordarea premiului după data de 01.01.2011, însă aceștia solicită acordarea sa pentru anul 2010, când era consacrat în legislația internă.
Acest drept s-a realizat în momentul epuizării ultimei zile a anului 2010, reclamanții devenind titularii dreptului asupra unui „bun” în sensul Convenției constând în premiul anual.
Astfel cum s-a arătat anterior, prin art.8 din Legea nr.285/2010, intrată în vigoare la data de 01.01.2011 s-a stabilit că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”
Dacă în cazul amânării, eșalonării sau compensării unor sume de bani, nu se poate reține o încălcare a dreptului de proprietate, având în vedere marja de apreciere a statului în această materie, se observă că, prin textul de lege sus-menționat, nu s-a stabilit o amânare sau eșalonare, utilizându-se sintagma “nu se mai acordă”.
De asemenea, nu se poate reține nici realizarea unei compensări a sumei de bani constând în premiul anual cu alte sume.
Deși, prin art.8 din Legea nr.285/2010 s-a prevăzut că aceste sume urmează a fi „avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi” în fapt, nu a avut loc o compensare.
Conform art.1 din Legea nr. 285/2010 „majorările salariale” la care face referire art. 8 din același act normativ s-au acordat „ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010”, (alin. 3) al art.1), criterii care nu au legătură cu dreptul la premiul anual cuvenit fiecărui angajat la expirarea anului 2010, acesta depinzând de perioada lucrată și de modul de desfășurare a activității profesionale.
De altfel, în textul art.8 nu se menționează noțiunea de „compensare”.
Premiul constituie o sumă unică, acordată o singură dată, în considerarea muncii desfășurate pentru perioada de 1 an, pe când salariul reprezintă o prestație bănească periodică, lunară, acordată pentru munca depusă.
Mai mult decât atât, premiul se acordă în raport cu perioada de timp lucrată în anul 2010, iar creșterea salarială s-a acordat de la 1.01.2011 tuturor angajaților, indiferent de perioada lucrată.
În consecință, prin art.8 din Legea nr.285/2010 a avut loc privarea reclamanților de un bun, dreptul dobândit la premiul anual, prevăzut pe perioada anului 2010 de art.25 din Legea nr.330/2009, fără a se realiza vreo compensare cu alte sume.
Dacă ingerința este prevăzută de lege și urmărește un scop legitim, aceasta nu este însă proporțională cu scopul urmărit.
Respectarea drepturilor fundamentale nu trebuie să fie formală, iluzorie.
Respingerea acțiunii reclamanților ar conduce la încălcarea dreptului fundamental la respectarea bunului acestora, drept consacrat printr-un act normativ cu forță juridică superioară și care este prioritar la aplicare potrivit art.20 din Constituția României.
Pentru considerentele arătate, tribunalul a admis acțiunea și, în baza textelor de lege menționate, a obligat pârâții M. Județean de Artă Prahova „I. I. Quintus” și C. Județean Prahova să plătească fiecăruia din reclamanții menționați în petitul acțiunii premiul anual aferent anului 2010 (al 13 - lea salariu), premiu ce va fi actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective, cu precizarea că, C. Județean Prahova va asigura finanțarea și virarea sumelor necesare către pârâtul-angajator, M. Județean de Artă Prahova „I. I. Quintus”, pentru plata premiului anual aferent anului 2010.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, considerând hotărârea instanței de fond nelegală și netemeinică, astfel ;
Pârâtul M. Județean de Artă Prahova susține prin motivele de apel că în mod greșit s-a admis acțiunea intimaților fiind obligat pârâtul sa plătească fiecăruia din reclamanții menționați în petitul acțiunii premiul anual aferent anului 2010,(al 13-lea salariu), întrucât prin art. 25 alin. 4 din Legea 330/2009, se prevede în mod expres "Plata premiului anual se va faca pentru întregul personal salariat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului urmatorei perioadei pentru care se acorda premiul.
Din analiza textului de lege, rezulta ca aceasta perioada pentru care solicitați plata premiului aferent anului 2010, este luna ianuarie, a anului următor, plata nefiind amânata, ea așa fiind acordata legal și în anii anteriori. Legea nr.285/2010 a intrat în vigoare la data de 31 decembrie 2010, iar prin prevederile art 8 din Legea nr. 285/2010, s-a dispus ca "sumele corespunzătoare premiului anual pentru 2010 nu se mai acorda începând cu luna ianuarie anului 2011”.
In consecința, dispozițiile acestea au fost aplicate, fiind în vigoare la acest moment.
Față de toate considerentele se solicită admiterea apelului formulat, anularea sentinței civile nr.2086/05.09.2013 și schimbarea în tot a hotărârii apelate.
Prin motivele de apel, pârâtul C. Județean Prahova a susținut că Potrivit art. 25 alin. 1 din Legea nr. 330/2009, pentru activitatea desfațurata, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Acest act normativ a intrat în vigoare la data de 01.01.2010, astfel că existau premisele nașterii acestui drept salarial în patrimoniul reclamaților în condițiile prevăzute de acest text.
Totodată, acest act normativ a fost abrogat prin Legea nr. 284/2010, ce a intrat în vigoare la data de 01.01.2011 și care a stabilit un nou cadru privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice.
De la aceeași dată a intrat în vigoare și Legea nr. 285/2010 ce a prevăzut norme speciale privind salarizarea pentru anul 2011.
La art. 8 din această lege s-a prevăzut că, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
Această prevedere legală a făcut, în mai multe rânduri, obiectul controlului de constituționalitate. Curtea Constituțională, confirmând de fiecare dată, constituționalitatea acestora.
Curtea a apreciat că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
Curtea a mai constatat că legiuitorul a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.
În raport de prevedrile speciale ale art. 8 din Legea nr. 285/2010, de considerentele obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale, consideră că, în ce privește anul 2010, dreptul salarial pretins de reclamanți a fost inclus în cuantumul drepturilor salariale achitate lunar, a căror plată nu a fost contestată în cauză, astfel că salariații care au promovat acțiunea nu pot beneficia de o a doua plată a aceluiași drept.
Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului și, pe cale de consecință, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată
Curtea analizând apelurile declarate, constată că acestea sunt fondate, având în vedere faptul că ,prin Decizia nr. 21/2013, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și, în consecință: ”Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.”
Față de aceste considerente având în vedere obligativitatea deciziei mai sus menționate, în baza disp.art.517 c.pr.civ. va admite apelurile declarate de pârâți și va schimba în tot sentința în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelurile declarate de pârâții M. Județean de Artă Prahova ,,I. I. Quintus” cu sediul în municipiul Ploiești, Bulevardul Independenței nr.1, județ Prahova și C. Județean Prahova, cu sediul în municipiul Ploiești, Bulevardul Republicii nr. 2-4, județ Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2086 din 5 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. V., N. A. A., R. V. E., S. M. C., D. M., S. S., M. M. A., B. A. R., I. M., V. M. A., R. E. S., P. V., E. V. M., C. V., L. C., P. L., M. E. V., P. I., I. S., L. C., D. M., A. A. E., B. M. M., M. L., R. D. R., B. C. M., D. M., B. C., P. (I.) O. I., B. M., P. M. M. și D. M. toți cu domiciliul ales la Cabinet de avocat C. L. în Ploiești, ., nr. 13, județul Prahova, și consecință ;
Schimbă în tot sentința în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 noiembrie 2013.
Președinte, Judecător,
V. D. C. P.
Grefier,
A. M. B.
Red. VD
tehnored.BA
2 ex./13.12.2013
dosar fond nr._ Tribunalul Prahova
jud.fond G. M.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr.... → |
|---|
