Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 899/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 899/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 6821/114/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 899
Ședința publică din data de 3 aprilie 2013
Președinte - M. I. G.
Judecători - V. G.
- A. P.
Grefier - J. Părcălăbescu
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „C. MARFĂ” S.A.-SUCURSALA M.-CENTRUL ZONAL DE MARFĂ G., cu sediul în G., ., județul G. împotriva sentinței civile nr. 114 pronunțată la 21 ianuarie 2013 de Tribunalul B., în contradictoriu cu reclamanții O. I., C. V., R. G., V. G., S. V. V., C. Ș., toți cu domiciliul procesual ales în B., ., nr.32, județul B.- la Cabinetul de Avocatură A. N. A.- și cu pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „C. MARFĂ” S.A., cu sediul în București, ..38, sector 1.
Recurs scutit de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică recurenta-pârâtă Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. Marfă” SA - Sucursala M. - Centrul Zonal de Marfă G., intimații-reclamanți O. I., C. V., R. G., V. G., S. V. V., C. Ș. și intimata-pârâtă Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. Marfă” SA.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că intimații-reclamanții O. I., C. V., R. G., V. G., S. V. V., C. Ș. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și constatând că recurenta a solicitat judecata cauzei în lipsă, consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA :
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului B. sub nr._ reclamanții O. I., C. V., R. G., V. G., S. V. V., C. Ș. au chemat în judecată pe pârâtele Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. Marfă” SA și Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. Marfă” SA - Sucursala M. - Centrul Zonal de Marfă G., solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale cuvenite, actualizate cu rata inflației, cu începere de la data nașterii dreptului până la data plății efective constând în: prima pentru Ziua Feroviarului 2010, ajutorul material cu ocazia sărbătorii de P. 2010, ajutorul material cu ocazia sărbătorii de C. pentru anii 2009, 2010, salariul suplimentar aferent anului 2010, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt salariați ai pârâtei Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. Marfă” SA - Sucursala M. - Centrul Zonal de Marfă G..
Pentru anii 2009 și 2010 au fost negociate și încheiate contracte colective, iar în urma negocierii s-a stabilit obligativitatea acordării unor prime, sporuri.
Astfel, contractele colective de muncă aplicabile prevedeau la art.64: „cu ocazia sărbătorilor de Paști, de C. și de Ziua Feroviarilor se va acorda un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare”.
Aceste drepturi se regăsesc și în art.71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2009-2010.
Totodată, se prevedea în art.30 că pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu un salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Potrivit art.229-230 din Codul muncii și Legii nr.62/2011, angajatorii sau organizația patronală și salariații, reprezentați de sindicate, încheie anual contracte colective de muncă, iar contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar conform art.148 alin.1 din Legea nr.62/2011, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinire lui atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Fiind drepturi salariale neplătite, conform art.166 alin.4 Codul muncii, se impune actualizarea cu indicele de inflație la data plății sumelor cuvenite, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin devalorizarea generată de creșterea inflației.
Pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. Marfă” SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar pe cale de excepție a invocat, în temeiul art.268 alin.1 lit. e Codul muncii, prescripția dreptului la acțiune.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 114 pronunțată la 21 ianuarie 2013, Tribunalul B. a respins excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare, iar pe fond, a admis acțiunea și a obligat pârâtele să plătească reclamanților ajutorului material de C. 2009 și 2010, de P. 2010 și premierea pentru Ziua Feroviarului 2010, echivalente cu un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare, drepturi prevăzute de art.71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, pe anii 2006-2008, prelungit prin acte adiționale, salariul suplimentar pentru anul 2010, echivalent cu un salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, prevăzut de art.30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, prelungit prin acte adiționale, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Conform art.137 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Instanța a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art.268 al.1 lit. e Codul muncii, referitoare la termenul pentru formularea cererii, ci prevederile al. 2 al aceluiași articol, care se referă la termenul de 3 ani de la dat nașterii dreptului, în alte situații decât cele prevăzute la al.1.
Constatând că în cauză drepturile solicitate sunt aferente anilor 2009 și 2010, iar acțiunea a fost înregistrată la data de 15.11.2012, instanța a apreciat că a fost formulată în termenul de prescripție, aplicabil, de 3 ani, de la data nașterii dreptului și în consecință, a respins, ca nefondată, excepția prescripției, invocată prin întâmpinare de către pârâtă.
Cu privire la fondul cauzei, analizând probatoriul administrat, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții, așa cum rezultă din copiile carnetelor de muncă și din acțiune, sunt salariați ai pârâtelor.
Potrivit art. 64 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității și art. 71 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pentru anii 2006-2008, înregistrat la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei sub nr. 2836/28.12.2006, prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 376/20.06.2008, s-a prevăzut acordarea ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P., C. și premierea pentru Ziua Feroviarului, stabilite cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Conform art.30 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu un salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Acordarea acestuia este prevăzută și în art.30 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
Referitor la apărarea pârâtei în sensul că în anul 2010 nu se acordă ajutoarele materiale și prima, potrivit Actului adițional nr.1713/2010, la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, aceasta nu va fi reținută având în vedere dispozițiile art.71 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, care prevedea acordarea acestora.
Ori, în conformitate cu prevederile art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă: „(1) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.(2) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.(3) La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal”.
Pe de altă parte, art. 37 din Codul muncii, consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în cuprinsul art. 38 din același cod sunt indicate, într-o modalitate imperativă, limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite de lege în favoarea salariatului.
În același sens, potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996 republicată (în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă analizate în cauză) contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Pe de altă parte, așa cum se statua expres în dispozițiile art. 24 alin.1 din Legea nr. 130/1996, republicată, „clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate”.
S-a arătat că toate normele legale anterior menționate consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat constituțional și prin art. 41 alin.5 din Constituția României conform căruia: „Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”.
Tribunalul a mai reținut că orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate, în condițiile art.24 alin.1 din Legea nr.130/1996, în vigoare la datele analizate în prezenta cauză.
Contractele colective de muncă se constituiau într-un sistem ierarhic, în vârful căruia se afla contractul colectiv de muncă la nivel național, iar la baza lui, contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate.
Având caracterul obligatoriu al dispozițiilor mai sus menționate, instanța a reținut că drepturile salariaților sunt cele stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, în cauză la nivel de grup de unități.
S-a statuat, prin Deciziile Curții Constituționale nr.380/2004, nr.294/2007, definitive și general obligatorii: „Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale.”
S-a mai arătat că atât timp cât prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior (în cauză, la nivel de grup de unități) s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților, aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în cauză, la nivel de unitate, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Tribunalul a apreciat că respectarea prevederilor menționate este obligatorie pentru pârâtă, raportat la dispozițiile art. 236 al.4 Codul muncii, în forma în vigoare la momentul ce face obiectul și art.7 al.2 din Legea nr.130/1996, normă în vigoare până la 13.05.2011, când a fost abrogată prin art. 224 lit. d) din Legea dialogului social nr. 62/2011, întrucât contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților și sunt obligatorii pentru părțile contractante, astfel că nu va fi reținută apărarea pârâtei.
Aceste norme se coroborează cu cele ale art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Față de aceste considerente, instanța a reținut ca fiind întemeiată acțiunea și a admis-o ca atare, iar în temeiul art. 275 Codul muncii cu referire la art.274 Cod procedură civilă, a obligat pârâtele la câte 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către fiecare reclamant, reprezentând onorariu apărător.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă C. MARFA SA care a invocat nelegalitățile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.pr.civilă.
Printr-un prim motiv de recurs se susține că în mod greșit instanța de fond a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 268 alin.l. lit. ,.c" din Codul Muncii și a aplicat termenul de prescripție de 3 ani, considerând drepturile solicitate, fără nicio delimitare sau deosebire, ca fiind drepturi de natură salariată.
Conform Contractelor Colective de muncă încheiate la nivel de unitate, premierea acordată de Ziua Feroviarului și P. este asimilată unui ajutor social (art. 64 din Cap. VI-Protecția salariatului), fiind în fapt o sumă acordată de societate pentru completarea veniturilor nete ale salariaților, iar acest sprijin financiar s-a stabilit de către părți, prin contract, a fi acordat în anumite condiții.
Susține recurenta că aceste sume se asimilează veniturilor salariale, în conformitate cu art.159 alin.l din Codul muncii, ele trebuie să reprezinte contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, bazat pe principiul reciprocității și echivalenței prestațiilor, ori, în cauză, s-a demonstrat că acestea nu fac obiectul contractelor individuale de muncă.
Potrivit art.268 alin.l lit.e Codul muncii, cererile privind soluționarea unui conflict de munca, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune. În cauză, cererea reclamanților, așa cum este ea formulată, este o cerere întemeiată pe neexecutarea unor clauze din Contractul Colectiv de Munca, motiv pentru care, potrivit art. 268 lit.e, termenul de prescripție este de 6 luni și curge de la data nașterii dreptului la acțiune, astfel că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
În ceea privește capătul de cerere referitor la Prima de Ziua Feroviarului, P. și C. pentru anul 2009, recurenta arată că intimații-reclamanți și-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art.71 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, însă, potrivit art. 241 alin.l din Codul Muncii și art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul și pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel național, iar potrivit art. 247 din Codul muncii, în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior.
Pe perioada în care se solicită ajutoarele materiale de P., Ziua Feroviarului și C., la C. Marfă SA a existat contract valabil încheiat la nivel de unitate pe anul 2009/2010, care prevede la art.64 că salariații vor beneficia de drepturile menționate mai sus.
La nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități din transportul feroviar, există contract colectiv de muncă, valabil, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.2836/2006, prelungit prin act adițional până la data de 28.12.2010, care, la articolul 72, prevedea acordarea acelorași drepturi prevăzute și de art. 64 din CCM la nivel de unitate.
Cum contractul colectiv de muncă este legea părților, în speță, sunt aplicabile dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate, dispoziții care se regăsesc și în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior (Contractul colectiv la nivel de grup de unități art.72).
De asemenea, potrivit art.283 alin.l lit.d din Codul muncii, nulitatea absolută a contractului colectiv de muncă putea fi invocată și constatată numai pe durata existenței contractului colectiv de muncă, iar în prezenta cauză nu s-a solicitat și deci nu s-a constatat pe cale judecătorească nulitatea absolută a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
Instanța de fond nu a reținut faptul că salariații, prin reprezentanții lor, au fost de acord și au semnat Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2009/2010, în care au stabilit că pentru anul 2009 ajutoarele materiale acordate cu ocazia Zilei Feroviarului, P. și C. să fie suspendate, iar pentru anul 2010 au stabilit prin act adițional la Contractul Colectiv de Muncă ca aceste drepturi să nu se acorde.
Printr-un alt motiv de recurs, se susține că instanța de fond în mod neîntemeiat a admis capătul de cerere privind acordarea salariului suplimentar pentru anul 2010, solicitat în baza art. 30 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate și art. 30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Învederează recurenta că la data semnării actului adițional nr. 1713 din 21.04.2010 la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2009/2010 salariații, prin reprezentanții lor, au fost de acord ca acest drept să nu se acorde pe anul 2010 având în vedere situația financiară a societății.
Potrivit art.236 alin.4 din Codul Muncii, contractele colective de muncă legal încheiate, constituie legea părților și prin urmare acesta urmează a se executa prin aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale și prin respectarea drepturilor și obligațiilor asumate de către părțile semnatare.
Contractul colectiv de muncă încheiat are forța unei legi între părțile contractante și este important ca acest act să fie interpretat prin prisma termenilor în care a fost redactat, deoarece aceștia sunt cei care pun în evidenta voința reală a părților contractante, or, în speță, instanța de fond nu a ținut cont de voința reala a părților, dând o interpretate total eronată dispozițiilor art.30 din CCM 2009/2010.
În raport de motivele invocate, se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, iar pe fond, respingerea acțiunii.
În temeiul art. 308 alin.2 Cod procedură civilă, intimații-reclamanți O. I., C. V., R. G., V. G., S. V. V., C. Ș. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și la textele legale incidente în cauză, Curtea de Apel constată următoarele:
Un prim motiv de recurs formulat de recurentăși care va fi analizat cu prioritate față de cuprinsul criticilor, vizează modul de soluționare de către instanța de fond a excepției prescripției dreptului material la acțiune raportat la pretențiile reclamantului.
După cum s-a precizat în precedentul prezentelor considerente cererea de chemare în judecată a avut ca obiect obligarea la plata unor sume de bani, fiind invocate clauze din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Ori, potrivit art. 268 al 1 lit. c din Codul Muncii cererea în vederea soluționării unui conflict de muncă poate fi formulată într-un termen de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune în situația în care conflictul individual de muncă privește drepturi salariale neacordate.
Pe de altă parte, sumele solicitate de intimat se încadrează fără putere de tăgadă în sintagma de drepturi salariale, așa cum această noțiune se desprinde din prevederile art. 160 Codul Muncii.
Față de cele învederate, față de intervalul de timp pentru care au fost solicitate sumele de bani raportat la momentul introducerii cererii pe rolul instanței de fond, Curtea constată că a fost respectat termenul de prescripție aplicabil speței.
Curtea nu poate avea în vedere susținerile recurentei în sensul că în cauză ar fi aplicabil termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 283 alin. l lit. e din Codul Muncii - corespunzător art.268 alin.l lit.e Codul muncii modificat și republicat potrivit cu care cererile privind soluționarea unui conflict de munca, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Deși aceste drepturi își au izvorul în contractele colective de muncă de la diferite niveluri, nu înseamnă că își pierd natura juridică de drepturi asimilate celor salariale.
Sumele solicitate de reclamanti sunt drepturi salariale care au același regim juridic cu al salariului, diferit fiind numai temeiul juridic al plăților, în sensul că dacă salariul se plătește în temeiul contractului individual de muncă, acestea se plătesc în temeiul contractului colectiv de muncă.
Așa cum s-a subliniat în practica judiciară faptul că acestea au sorginte diferită nu înseamnă că au regim juridic diferit sub aspectul prescripției extinctive, în speță fiind incidente prevederile art.166 coroborat cu art.268 alin.l lit.e Codul muncii (art.283 lit. c din Codul muncii), întrucât drepturile solicitate de reclamanti, constând în plata salariului suplimentar pentru anul 2009, 2010, a primei de P. și pentru Ziua Feroviarilor aferente anului 2010 și prima de C. pe anii 2009, 2010, se încadrează în categoria drepturilor salariale neacordate.
Pentru motivele învederate și având în vedere textele de lege menționate Curtea apreciază ca nefondate criticile subsumate primului motiv de recurs al recurentei privitoare la modul de soluționare de către instanța de fond a excepției prescripției dreptului material la acțiune.
În ceea ce privește plata primei pentru Ziua Feroviarului, P. și C. s-a susținut de către recurent că acordarea acestor drepturi a fost suspendată pentru anul 2009, conform procesului verbal încheiat de reprezentantul unității cu membrii de sindicat, iar acordarea salariului suplimentar era doar o posibilitate și nu o obligație. Având în vedere criticile formulate instanța va proceda la analizarea acestora concomitent, urmând să răspundă pe baza unor argumente comune.
Conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate s-a stabilit prin art.30 alin.1 că, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, persoana poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Prin art.64 din acest contract s-a stipulat faptul că, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia, cu ocazia sărbătorilor de P. și C. de un ajutor material stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare (de acest ajutor nebeneficiind salariații care în cursul anului respectiv au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații S. care la data acordării ajutorului de Paști și C. se află în concediu fără plată cu o durată de un an), iar de Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatului, cel puțin la nivelul clasei I de salarizare, menționându-se că aceste prevederi se aplică cu 1.01.2010.
Prin actul adițional încheiat la contractul mai sus menționat s-a stipulat că salariul suplimentar, ajutorul de P. și C. și Ziua Feroviarului nu se vor acorda pe anul 2010, iar pe anul 2009 sunt suspendate.
Cert este că la momentul respectiv era în vigoare Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008, a cărui valabilitate fusese prelungită prin actul adițional nr.370/20.06.2008 încă 24 de luni de la data înregistrării.
În cuprinsul acestui contract, în art.71 se stipula că în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: - cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare (de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se afla în concediu fără plată cu o durată de un an). Pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare;
Sub aspectul salariului suplimentar în art.30 din acest contract se menționează că pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
În condițiile în care în Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar plata salariului suplimentar era prevăzută ca o obligație pentru angajator și nu doar o posibilitate pentru acesta, ajutorul material de P. și C. 2009 și premierea pentru Ziua Feroviarului aferente anului 2009, erau de asemenea reglementate, Curtea apreciază că se impunea admiterea lor, iar criticile recurentei sub acest aspect sunt neîntemeiate.
Aceste prevederi ale CCM-ului la nivel de grup de unități din transportul feroviar se aplică pârâtei prin prisma prevederilor art.133 alin.1 lit.b din Legea nr.62/2011, potrivit cărora clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Chiar dacă prin CCM-ul la nivel de unitate s-a prevăzut că ajutorul material de Paști, C. și Ziua feroviarului sunt suspendate pe anul 2009 o atare împrejurare nu are relevanță în cauză, în condițiile în care potrivit art.132 alin.3 din legea 62/2011 „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.
Dispozițiile legale evocate reprezintă măsuri de protecție a salariaților, menite să asigure exercițiul neîngrădit al drepturilor și al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de consecințele unor eventuale abuzuri ori amenințări din partea angajatorilor.
Ca atare, orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractelor colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt înlăturate.
Așadar, contractele colective de muncă se constituie într-un sistem ierarhic în vârful căruia se află, în prezent, contractul colectiv la nivelul sectoarelor de activitate, iar la baza lui, contractele de la nivelul angajatorilor.
Atâta timp cât prin lege sau/și prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior (în speță, la nivel de grup de unități și respectiv de ramură) s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților, aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului individual de muncă sau a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în speță, la nivel de unitate, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în lege și/sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Susținerea recurentei, în sensul că nu a mai înregistrat profit, ci pierderi nu poate avea vreo influență asupra recunoașterii drepturilor salariale prevăzute în contract și nu o exonerează de plata lor, respectiv de răspunderea executării obligațiilor contractuale.
Plecând de la dispozițiile art.41 alin.5 din Constituție care statuează că “dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate” este evident că recurenta trebuia să procedeze la plata acestor drepturi, iar împrejurarea că nu au mai realizat profit, ci pierderi, nu o exonerează de răspunderea executării obligațiilor contractuale.
Din moment ce plata acestor drepturi reprezentând diferențe rezultând din nivelul clasei de salarizare era reglementată de prevederile CCM la nivel de ramură din transportul feroviar, iar celelalte drepturi erau prevăzute de contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, pârâta trebuia să procedeze la achitarea lor.
Plata muncii către salariați și a drepturilor de natura salariala cuvenite ca urmare a desfășurării muncii în condiții negociate legal, nu poate fi supusă unei condiții din partea angajatorului, cu consecința sistării acestora ori de câte ori angajatorul nu întocmește corespunzător bugetul, astfel încât sa fie în măsura sa respecte prevederile din Codul muncii referitoare la onorarea cu prioritate a obligațiilor salariale. Împrejurarea că sumele respective sunt aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli potrivit legii, este o garanție a plații drepturilor în discuție, întrucât nu se poate permite angajatorului sa prevadă acordarea unor drepturi pentru angajați pe care tot acesta să le condiționeze de voința sa de a aloca, sau nu, resursele financiare necesare plății acestora.
În raport de considerentele expuse în precedent, Curtea apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct. 8 și 9 Cod pr. civilă invocate de recurenta pârâtă în susținerea căii de atac, motiv pentru care, în baza art.312 alin.1 Cod pr. civilă, va respinge recursul acesteia ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „C. MARFĂ” S.A.-SUCURSALA M.-CENTRUL ZONAL DE MARFĂ G., cu sediul în G., ., județul G. împotriva sentinței civile nr. 114 pronunțată la 21 ianuarie 2013 de Tribunalul B., în contradictoriu cu reclamanții O. I., C. V., R. G., V. G., S. V. V., C. Ș., toți cu domiciliul procesual ales în B., ., nr.32, județul B.- la Cabinetul de Avocatură A. N. A.- și cu pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „C. MARFĂ” S.A., cu sediul în București, ..38, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 aprilie 2013.
Președinte, Judecători,
M. I. G. V. G. A. P.
Grefier,
J. Părcălăbescu
Red. GIM
Tehnored.PJ
2 ex/26.04.2013
j.f.A.-M. D.
d.f._ Tribunalul B.
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
