Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 3431/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3431/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 804/105/2013
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 3431
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2013
Președinte - A.-C. B.
Judecători - E. S.
- V.-I. S.
Grefier - D. V.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta CIREȘNEA E. R., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C. de A. Ploiești, cu sediul în Ploiești, .. 4, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2007/8 august 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții L. A.-M., P. G.-R., I. M., B. E. A., I. M., M. D., I. L. și A. L., toți prin reprezentant legal Ș. Steluța, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C. de A. Ploiești, cu sediul în Ploiești, .. 4, județul Prahova și cu pârâții C. DE A. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 4, județul Prahova, M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, . sector 5 și M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform dispozițiilor art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta-reclamantă Cireșnea E.-R., intimații-reclamanți L. A.-M., P. G.-R., I. M., B. E. A., I. M., M. D., I. L. și A. L. și intimații-pârâți C. de A. Ploiești, M. Justiției și Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și a fost declarat în termenul legal procedural.
De asemenea, se învederează că intimați-pârâți C. de A. Ploiești și M. Justiției, au depus la dosar întâmpinări, prin intermediul Compartimentului Registratură, înregistrate sub nr._/18 octombrie 2013 și respectiv, sub nr._/31 octombrie 2013, în cuprinsul cărora au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata-pârâtă C. de A. Ploiești a solicitat în cuprinsul întâmpinării judecarea cauzei în lipsă.
În dimineața ședinței de judecată, intimatul-pârât M. Justiției a mai depus la dosar, un exemplar al întâmpinării, transmis prin poștă, prin intermediul Compartimentului Registratură, înregistrat sub nr._/5 noiembrie 2013.
C., având în vedere actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că intimata-pârâtă C. de A. Ploiești a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în cuprinsul întâmpinării (fila 26 dosar), dând eficiență normelor imperative reglementate de dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod pr. civilă, forma în vigoare la data înregistrării litigiului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrata inițial pe rolul Curții de A. București – Secția a VIII-a C. administrativ si fiscal la data de 01.10.2010 sub nr._, reclamanții din prezenta cauza, alături de alte persoane au solicitat, in contradictoriu cu pârâții C. de A. Ploiești, M. Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, revocarea în totalitate a Deciziei nr. 328/09.08.2010 emisă de Președintele Curții de A. Ploiești, in sensul înlăturării diminuării cu 25% a cuantumului brut al salariilor reclamanților aferent perioadei 03.07._10; anularea Hotărârii nr. 14/09.09.2010 a Colegiului de Conducere din cadrul Curții de A. Ploiești; obligarea pârâților la plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite și cele încasate efectiv pentru perioada anterior menționată, drepturi ce solicită a fi reactualizate in funcție de indicele de inflație până la data executării efective; obligarea pârâtei C. de A. Ploiești de a efectua mențiunile corespunzătoare privind înlăturarea diminuării cu 25% a salariului brut in carnetele de munca ale reclamanților si obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice sa asigure pârâtului M. Justiției sumele necesare acordării drepturilor salariale.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin Decizia nr. 328/09.08.2010 emisă de C. de A. Ploiești s-a dispus diminuarea cu 25% a salariilor, iar prin Hotărârea nr. 14/09.09.2010, Colegiul de conducere din cadrul Curții de A. Ploiești a respins contestația reclamanților împotriva Deciziei, cu motivarea că decizia a fost emisă în baza Legii nr. 118/2010.
Reclamanții au apreciat că prin aplicarea dispozițiilor acestei legi nu s-a ținut seama de legislația în materia dreptului muncii care stabilește dreptul salariaților la veniturile obținute, la muncă egală, dreptul de proprietate în ceea ce privește salariile încasate efectiv, jurisprudența europeană care recunoaște asemenea drepturi, mai ales că diminuarea aplicată a avut un caracter nelegal.
La data de 07.12.2010 pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, respinsă ca neîntemeiată prin Sentința civilă nr. 5005/17.09.2012 pronunțată de C. de A. București în Dosarul nr._, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La data de 11.03.2011 reclamantele L. A. M., A. L., P. (fosta C.) G. R. și Cireșnea E. R. au formulat o cerere precizatoare cu privire la compensația pentru chiria la care personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești are dreptul, solicitând plata diferențelor pentru lunile iulie-decembrie 2010, actualizate cu indicele de inflație.
In motivarea cererii s-a arătat că dispozițiile art. 2 al. 1 lit. e din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar nu sunt aplicabile personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, fata de decizia Plenului CSM din 30.09.2010 care a apreciat ca dispozițiile indicate anterior nu sunt aplicabile judecătorilor, procurorilor,
personalului asimilat acestora si magistraților asistenți, întrucât compensația pentru chirie la care aceștia au dreptul nu are caracter salarial.
Cu privire la această cerere precizatoare, C. de A. București, prin sentința civilă nr. 5005/17.09.2012, a admis excepția necompetentei materiale a instanței invocata de pârâtul M. de Justiție si a dispus declinarea competentei de soluționare in favoarea Tribunalului Prahova – complet specializat in conflicte de munca.
De asemenea, C. de A. București a admis excepția necompetentei materiale a instanței si a declinat in favoarea Tribunalului Prahova – complet specializat in litigii de contencios administrativ, cererea formulată de reclamanții care au calitatea de funcționari publici, referitoare la contestația împotriva Deciziei nr. 328/09.08.2010 emisa de Președintele Curții de A. Ploiești și a Hotărârii nr. 14/09.09.2010 a Colegiului de Conducere din cadrul Curții de A. Ploiești .
Aceeași excepție a fost invocata si admisa si cu privire la cererea formulata de reclamanții care au calitatea de personal contractual si anume: I. M., B. E. A., I. M., M. D. si I. L. si pe cale de consecință s-a dispus declinarea competentei de soluționare a acestei cereri către Tribunalul Prahova – complet specializat in litigii de munca.
Totodată, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice si a fost respinsa acțiunea împotriva acestui pârât ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 5005/2012 pronunțata de C. de A. București s-a admis si excepția autorității de lucru judecat si pe cale de consecință s-au respins capetele de cerere nr. 3-5 formulate de reclamanții cu calitatea de personal auxiliar de specialitate si de cei cu calitatea de personal conex, pentru existenta autorității de lucru judecat.
Cererea privind compensația pentru chirie declinată in favoarea Tribunalului Prahova a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 24.01.2013, sub nr._ .
La data de 18.03.2013 reclamantele A. L. G., L. A. M., P. (C.) G. R. și Cireșnea E. R. au depus concluzii scrise.
Prin încheierea de Ședință din data de 26.03.2013 instanța a repus cauza pe rol în vederea punerii în discuția părților a excepției autorității de lucru judecat prin raportare la Sentința civilă nr. 947/10.05.2011 a Tribunalului Prahova în ceea ce privește capetele 3-5 de cerere formulate de reclamanții I. M., B. E. A., I. M. și I. L., excepție invocata din oficiu.
La data de 19.04.2013 pârâtul M. Justiției depune note scrise cu privire la petitele 3-5 ale cererii de chemare în judecată.
Prin sentința civilă nr. 2007/8 august 2013, Tribunalul Prahova a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de instanță din oficiu. A respins capetele 3-5 de cerere formulate de reclamanții I. M., B. E. A., I. M. și I. L., pentru existența autorității de lucru judecat.
Prin aceeași sentință a respinge în rest acțiunea formulată de reclamanții L. A. M., P. G. R., Cireșnea E. R., I. M., B. E. A., I. M., M. D., I. L. și A. L., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepția autorității de lucru judecat invocată din instanța din oficiu, s-a arătat că este reglementată în mod expres ca o prezumție legală, prin art. 1200 pct. 4 din vechiul cod civil (aplicabil în speța de față de data formulării cererii de chemare în judecată) și ca o excepție procesuală, prin art. 166 din vechiul Cod procedură civilă (aplicabil în speță față de data formulării cererii de chemare în judecată).
Potrivit art. 1200 pct. 4 Cod civil, „sunt prezumții legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum puterea ce legea acordă autorității lucrului judecat”, iar potrivit art. 166 Cod procedură civilă, „excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs”.
Potrivit art. 1201 Cod civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate. Din textul legal menționat, rezultă că elementele autorității de lucru judecat sunt părțile, obiectul și cauza, care trebuie să fie aceleași în ambele cereri.
Din actele aflate la dosar, a arătat tribunalul, rezulta că, anterior a mai fost înregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 7237/105/25.11.2010 o cerere prin care reclamanții I. M., B. E., I. M. și I. L., alături de alte persoane au chemat în judecată pe pârâții C. de A. Ploiești, M. Justiției, și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței că prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite și cele încasate efectiv pentru perioada 03.07._10 actualizate cu indicele ratei de inflație existent la data executării obligațiilor, obligarea pârâtei C. de A. Ploiești de a efectua mențiunile corespunzătoare privind înlăturarea diminuării de 25 % în carnetele lor de muncă, obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să asigure pârâtului M. Justiției sumele necesare acordării drepturilor solicitate.
Prin sentința civila nr. 947/10.05.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova in dosar nr._ instanța a respins in totalitate aceste cereri ca neîntemeiate.
Așadar, tribunalul a constatat că pretențiile reclamanților au mai fost o dată deduse judecății și au fost soluționate definitiv și irevocabil de Tribunalul Prahova și C. de A. Ploiești, astfel încât nu se mai impune a fi încă o dată analizate și soluționate de către o instanță judecătorească.
In concluzie, cu privire la soluționarea capetelor 3 – 5 din cerere, tribunalul va a avut în vedere Sentința civilă nr. 947/10.05.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr._ – prin care pretențiile reclamanților au fost respinse ca fiind neîntemeiate, hotărârea rămânând irevocabilă prin respingerea ca nefondat a recursului formulat.
Prin urmare, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu și va respinge în consecință capetele 3 – 5 de cerere formulate de reclamanții I. M., B. E., I. M. și I. L., cu calitatea de personal contractual, pentru existența autorității de lucru judecat.
Pe fondul cauzei, tribunalul a retinut că prin cererea precizatoare formulata de către reclamantele L. A. M., A. L., P. (fosta C.) G. R. și Cireșnea E. R. s-a solicitat compensația pentru chiria la care personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești are dreptul și plata diferențelor pentru lunile iulie-decembrie 2010, actualizate cu indicele de inflație.
Instanța a avut în vedere că reclamanții au fost salarizați în cursul anului 2009 conform Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit art. 1 și urm. din Legea nr.118/2010 s-a dispus reducerea cu 25% din veniturile lunare ale salariaților din sistemul bugetar începând cu data de 03.07.2010 în vederea restabilirii echilibrului bugetar, motiv pentru care pârâții C. de A. Ploiești, M. Justiției au procedat la reducerea veniturilor reclamanților lunare cu 25% în perioada 03.07._10.
Ca atare, atât timp cât a fost emis un act normativ, respectiv Legea nr.118/2010, în baza căruia pârâții C. de A. Ploiești, M. Justiției au procedat la reducerea veniturilor reclamanților cu 25 % lunar, iar în baza Deciziei nr.872/2010 a Curții Constituționale s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor susmenționate, tribunalul a stabilit că în mod legal s-a procedat la diminuarea veniturilor reclamanților cu 25 % deoarece Legea nr.118/2010 produce efecte juridice, instituind obligația în sarcina pârâților de a proceda în mod obligatoriu la reducerea veniturilor.
Scopul urmărit de Legea nr. 118/2010, a arătat instanța de fond, este reducerea cheltuielilor bugetare, măsură concretizată, printre altele și în diminuarea cu 25% a compensației lunare pentru chirie, reducerea având caracterul unor restrângeri de drepturi în condițiile art. 53 din Constituție, respectiv restrângerea dispusa prin Legea 118/2010 se încadrează in condițiile strict si limitativ prevăzute de lege, se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare si este determinata de imperativul apărării securității naționale prin prisma amplificării crizei economice, măsura având caracter temporar si nediscriminatoriu.
Instanța a mai retinut că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Legea nr. 118/2010: „Se reduc cu 25% următoarele drepturi de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare al acestora: e) compensația lunară pentru chirie”. Acest drept este apreciat a fi drept de natură salarială fiind cuvenit în virtutea calității de salariați a beneficiarilor, chiar daca nu este supus impozitării in sensul prev. art. 55 Cod fiscal.
Măsura reducerii salariului personalului bugetar pentru perioada 03.07.2010 – 31.12.2010 a fost dispusă prin art. 1 alin. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare restabilirii echilibrului bugetar, conform căruia „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%”.
Instanța a mai reținut ca Legea 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice cuprinde dispoziții specifice personalului din sistemul Justiției, reglementând drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor, personalului de specialitate juridica asimilat, asistenților judiciari, personalului auxiliar de specialitate si personalului conex precum si altor categorii de personal enumerate in mod expres.
Rezulta din aceste reglementări, a motivat instanța de fond, ca disp. art. 2 al. 1 lit. e din Legea 118/2010 au caracter special in raport de prevederile Legii nr. 330/2009, prevalând aplicarea prioritara a dispozițiilor speciale .
Apărările reclamanților in sensul că art. 2 al.1 lit. e din Legea nr. 118/2010 nu sunt aplicabile personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor de judecata nu pot fi avute în vedere, a apreciat tribunalul, întrucât reglementarea legala este clară, fără echivoc, excepțiile de la efectuarea reducerilor fiind expres si limitativ prevăzute de Legea nr. 118/2010, neputând fi extinse si asupra altor situații .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Cireșnea E.-R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive:
S-a solicitat să se observe că Legea nr. 118/2010 este o lege cu caracter general, iar Legea nr. 567/2004, potrivit căreia sunt guvernate drepturile personalului auxiliar este o lege specială, care reglementează statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea. În atare situație, între o normă cu caracter general și una caracter special primează cea cu caracter special, de aici rezultând eroarea soluției primei instanței, care practic a omis să se pronunțe pe cererea formulată.
Urmând raționamentul instanței de fond, a arătat recurenta, rezultă că trebuiau reduse și drepturile privind decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care își are domiciliul sau reședința personalul auxiliar și localitatea unde se află sediul unității, lucru care nu s-a întâmplat, iar în atare situație s-a creat o discriminare între persoanele care făceau naveta și cele care aveau închiriate spații cu diverse persoane fizice.
Mai mult decât atât, câta vreme existau niște clauze în contractul de închiriere încheiat cu o persoană fizică nu se puteau invoca acestor persoane dispozițiile Legii nr. 118/2010 pentru reducerea chiriei cu 25 % pentru perioada iulie 2010 - decembrie 2010.
S-a arătat că prin decizia Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 30 septembrie 2010 s-a apreciat că, prevederile art. 2 alin.(l) lit. e) din Legea nr. 118/2010 nu sunt aplicabile judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora și magistraților-asistenți, întrucât compensația pentru chirie la care au dreptul aceștia nu are caracter salarial. Este de observat, a învederat recurenta, că art.2 alin.1 din Legea nr. 118/2010 stipulează că „se reduc cu 25% următoarele drepturi de natură salariala de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare al acestora", or potrivit Legii nr.567/2004 chiriile sunt drepturi care nu au caracter salarial.
Prin dispozițiilor art. 1 din Decizia nr.328/09 iulie 2010 a Curții de A. Ploiești, în perioada 03 iulie - 31 decembrie cuantumul brut al salariilor, inclusiv sporuri și alte drepturi salariale ale personalului auxiliar de specialitate și conex, funcționari publici și personalului contractual, stabilite în conformitate cu prevederile Legii cadru nr. 330/2009 (abrogată prin Legea nr. 284/2010) privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice precum și ale O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții ale unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora precum și alte măsuri din domeniul bugetar, s-a diminuat cu 25%.
Prin sus-menționata decizie au fost reduse cu 25% nu numai veniturile salariale, ci și compensația pentru chiria la care personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești au dreptul.
Recurenta a precizat că în temeiul art. 671 alin. 5 din Legea nr. 567/2004, articol introdus prin O.U.G. nr. 195/2008, personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, care nu beneficiază de locuință proprietate personală ori căruia nu i s-a acordat locuință de serviciu în condițiile alin. (1) sau compensarea chiriei în condițiile alin. (2) și (3), în localitatea în care își desfășoară activitatea, are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care își are domiciliul sau reședința și localitatea unde se află sediul unității. În situația în care deplasarea se face cu autoturismul, acesta beneficiază de decontarea contravalorii a 7,5 litri carburant la suta de kilometri, pentru perioada în care a lucrat efectiv.
Deși aceste drepturi de care beneficiază personalul auxiliar, respectiv compensarea chiriei și decontarea cheltuielilor de transport, sunt prevăzute în art.671 din Legea nr. 567/2004, persoanelor care au solicitat decontarea transportului nu le-au fost aplicate reducerile salariale, în schimb celor care au solicitat compensarea chiriei le-au fost diminuate aceste drepturi cu 25 %, fiind astfel prejudiciate.
Pe cale de consecință, recurenta a considerat că dispozițiile art.2 alin.(1) lit. e) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar nu sunt aplicabile nici personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești.
S-a arătat că, potrivit prevederilor art.55 alin. (4) lit. e) Cod fiscal, sumele reprezentând compensarea diferenței de chirie, suportată de persoana fizică, conform legilor speciale nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit și art. 671 alin.2 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, compensarea diferenței dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuință de serviciu nu are caracter salarial și nu se impozitează.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței în sensul obligării pârâților la plata diferențelor pentru lunile iulie - august - septembrie - octombrie - noiembrie - decembrie 2010, actualizate cu indicele de inflație, rezultate ca urmare a diminuării cu 25% a compensației pentru chirie la care personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea au dreptul, în conformitate cu dispozițiile art. 671 alin. 2 și 3 din Legea nr. 567/2004, articol introdus prin O.U.G. nr. 195/2008.
Intimata-pârâtă C. de A. Ploiești a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a apreciat că se impune respingerea criticilor formulate de recurentă, cu motivarea că prin publicarea în Monitorul Oficial nr. 433/28.06.2010, C. Constituțională a reținut că „soluția legislativă cuprinsă în art. 1 din Legea nr. 118/2010 a fost determinată de apărarea securității naționale” care are, pe lângă componenta militară și o componentă socială și economică.
Avându-se în vedere circumstanțele socio-economice de la momentul luării măsurii, s-a stabilit diminuarea cu 25 % a compensației lunare pentru chirie, această situație fiind una constituțională așa cum a fost reținută și prin Decizia nr. 872/25.06.2010, neputându-se aprecia că măsura ar fi discriminatorie așa cum susține recurenta-reclamantă.
La rândul său, intimatul-pârât M. Justiției a solicitat, prin întâmpinarea formulată, respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că, prin Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, dreptul la compensarea chiriei a fost calificat ca fiind de natură salarială.
Ca atare, atât timp cât legiuitorul a prevăzut expres în textul Legii nr.118/2010 faptul că se reduce cu 25% și compensația lunară pentru chirie orice alte interpretări sunt eronate, natura salarială a dreptului fiind atribuită expres de acest act normativ.
Contrar celor afirmate de recurentă, s-a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat un punct de vedere în legătură cu contestațiile formulate de personalul din justiție împotriva reținerii a 25% din suma reprezentând compensația pentru chirie și a reținut că dispozițiile art.2 alin 1 din Legea nr.118/2010 au caracter special în raport cu prevederile Legii nr.330/2009, iar aplicabilitatea lor prevalează în raport cu normele generale ale acestui act normativ, norme în virtutea cărora prevederile legale care reglementează dreptul la compensarea chiriei pentru categoriile de personal din sistemul justiției sunt în vigoare (art.22-29 din OUG nr.27/2006), cum corect a reținut și instanța de fond.
D. urmare, intimatul-pârât a apreciat că dispozițiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 118/2010 sunt incidente în ceea ce privește dreptul personalului din justiție la compensarea chiriei.
C., examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiilor legale incidente, reține că recursul este nefondat și va fi respins, pentru următoarele argumente:
Urmează a se respinge ca nefondată critica recurentei că Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea ar avea caracterul unei legi speciale, dimpotrivă, această lege este o lege generală știut fiind că legile ce se referă la exercitarea profesiei ,statutul profesional au caracterul unor legi generale, față de Legea nr. 118/2010, care este legea specială privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Astfel, potrivit art. (2) alin. 1 lit. e) din Legea nr. 118/2010, personalul de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești au dreptul la compensația lunară pentru chirie.
Această dispoziție legală este reluată și în art. 67 alin. 2 din Legea nr. 567/2004 în care se prevede că personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea are dreptul în condițiile alin. (1), la compensarea diferenței dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuință de serviciu, potrivit legii, și chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condițiile legii.
În consecință, față de dispozițiile legale sus menționate, susținerea recurentei că, atâta vreme cât existau niște clauze în contractul de închiriere încheiat cu o persoană fizică nu se puteau invoca acestor persoane dispozițiile Legii nr.118/2010 pentru reducerea chiriei cu 25 % pentru perioada iulie 2010 - decembrie 2010, nu
poate fi reținută, pentru că dispozițiile legale nu pot fi înlăturate prin clauze prevăzute în contracte de închiriere între persoane fizice.
Critica recurentei că dispozițiile art.2 alin. (1) lit. e) din Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar nu sunt aplicabile personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești ,se va respinge ca nefondată, întrucât aceste dispoziții legale nu au fost exceptate de la aplicarea Legii de către legiuitor, cu atât mai mult cu cât prin decizia Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 30 septembrie 2010, nu s-a prevăzut că acestea se aplică și personalului auxiliar de specialitate.
Chiar dacă acest drept prevăzut de art. 671 din Legea nr. 567/2004 nu este impozabil, totuși acest drept rezultă din calitatea de salariat al recurentei, fiind astfel supus dispozițiilor Legii nr. 118/2010.
Critica recurentei că potrivit prevederilor art. 55 alin. (4) lit. e) Cod fiscal, sumele reprezentând compensarea diferenței de chirie, suportată de persoana fizică, conform legilor speciale nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit și art. 671 alin.2 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, este nefondată, întrucât în art. 55 alin. 1 din Codul fiscal se precizează că sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.
Față de aceste argumente, C., în baza art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta CIREȘNEA E. R., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C. de A. Ploiești, cu sediul în Ploiești, .. 4, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2007/8 august 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții L. A.-M., P. G.-R., I. M., B. E. A., I. M., M. D., I. L. și A. L., toți prin reprezentant legal Ș. Steluța, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C. de A. Ploiești, cu sediul în Ploiești, .. 4, județul Prahova și cu pârâții C. DE A. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 4, județul Prahova, M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, . sector 5 și M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 noiembrie 2013.
Președinte, Judecători,
A.-C. B. E. S. V.-I. S.
Grefier,
D. V.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
Red. ES
Tehnored.CC
2 ex/7.11.2013
d.f. nr._ Tribunalul Prahova
j.f. D. G.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 151/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
