Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 23-04-2013, Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 9561/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
D E CI Z I A nr. 1227
Ședința publică din data de 23 aprilie 2013
Președinte - C.-P. B.
Judecători - E.-S. L.
- V.-A. P.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta S.C. T. S.A. cu sediul București, Bulevardul Lacul T. nr. 1-3, cod poștal_ –în numele și pentru Sucursala Electrocentrale Doicești, cu sediul în comuna Doicești, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 164/17 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul B. M. O., domiciliat în com. Glodeni . jud. Dâmbovița.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant B. M. O., prin mandatar I. N., lipsă fiind pârâta S.C. T. pentru Sucursala Electrocentrale Doicești.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se învederează instanței că prin intermediul Serviciului Registratură s-a depus întâmpinare de către intimatul-reclamant, înregistrată sub nr.8209 din data de 08.04.2013.
Mandatarul I. N. depune copia diplomei de licență . nr._ eliberată de Universitatea Valahia din Târgoviște și arată că reclamantul a înțeles să-i acorde drept de reprezentare în instanță, în condițiile art. 68 alin. 2 Cod pr.civilă, iar Curtea, potrivit art. 68 alin.3 și 4 Cod pr.civilă, constată că acesta are drept de reprezentare și în fața instanței de recurs și poate pune concluzii orale.
Mandatar I. N., având cuvântul, arată că, alte cereri nu mai are de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de declarația părții și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul I. N., având cuvântul pentru intimatul-reclamant B. M. O., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței de fond. Arată că, în conformitate cu dispozițiile art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, angajatorul este obligat să asigure plata drepturilor salariale ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă și din contractele individuale de muncă, iar conform prevederilor contractului colectiv de muncă, la desfacerea contractului de muncă individual din motive care nu țin de persoana salariatului, unitatea va plăti un ajutor de concediere, or recurenta-pârâtă nu a făcut dovada că a respectat aceste obligații până în prezent. Acordul, de care înțelege să se folosească recurenta-pârâtă, are valoarea unui act adițional de modificare a contractului colectiv de muncă, dar nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 143 și 144 Codul muncii, deoarece nu a fost înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă București și nu a fost adus la cunoștința salariaților decât mult mai târziu, după data concedierii și acționarea în instanță. Dacă acordul ar fi fost respectat de către recurentă, nu s-ar mai fi promovat acțiunile în instanță. În ce privește dobânda și aceasta s-a acordat, fiind datorată conform dispozițiilor art.4108 al Contractului Colectiv de muncă la nivel de unitate, care prevedea și acordarea salariilor compensatorii.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței de fond. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr._ reclamantul B. M. O. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . Electrocentrale Doicești, obligarea acesteia la plata drepturilor salariale reprezentând plăți compensatorii, în cuantum de 14 salarii medii brute aferente clasei 39 treapta IV, conform art. 4.108 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și acordarea dobânzii legale de la data de 02.11.2012 până la plata efectivă. A mai solicitat cheltuieli de judecată și obligarea pârâtei la plata sumei de 500 lei cu titlu de daune morale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că începând cu data de 02.11.2012, prin decizia nr. 902/01.11.2012 s-a dispus încetarea contractului său individual de muncă prin concediere colectivă, potrivit art. 65 alin. 1 din Codul muncii, coroborat cu art. 4.105 (2)B lit. a), urmând ca la data disponibilizării să i se plătească integral un ajutor de concediere în sumă de 33.051 lei net (respectiv 42.812 lei brut), în raport de vechimea sa în muncă, așa cum reiese și din prevederile art. 4.108 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate în vigoare, care stipulează ajutorul de concediere în raport cu vechimea în muncă, pe tranșe de vechime.
Reclamantul a mai precizat că potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii angajatorul are obligația să achite salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, iar refuzul pârâtei de a-i achita aceste drepturi de natură salarială i-a produs atât un prejudiciu material, cât și un prejudiciu de ordin moral, lipsindu-l practic de sursele necesare existenței.
Acesta a mai arătat și faptul că salariaților disponibilizați în prima etapă li s-au achitat integral, într-o singură tranșă drepturile similare, ceea ce creează și o discriminare între salariați.
În drept, s-au invocat prevederile art. 109, art. 112 și următoarele Cod procedură civilă, art. 4.105 (2)B lit. a, art. 4.108 din Contractul colectiv de muncă al . vigoare, Codul muncii, art. 1 alin. 3 și următoarele din OG nr. 13/2011.
Au fost anexate, în copie, extras din Contractul colectiv de muncă al . de concediere, adeverința privind vechimea totală în muncă.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a cererii, în sensul obligării doar la plata drepturilor salariale reprezentând plăți compensatorii și respingerea cererii în cea ce privește plata dobânzii legale de la data de 02.11.2012 precum și cererea de acordare daune morale.
A susținut pârâta că situația economică dificila a . determinat aplicarea unui program de restructurare și concedieri colective și în anul 2012, cu doua etape în iunie și în noiembrie 2012, plan aprobat prin Hotărârea A. T. nr. 13/03.04.2012, că majoritatea activelor nu mai sunt viabile economic si sunt retrase din exploatare, iar personalul care le deservea a devenit excedentar, astfel că reducerea activității a vizat și postul reclamantului, care s-a desființat din motive neimputabile salariatului.
Întârziere efectuării plaților compensatorii s-a datorat unor motive obiective, care țin de masurile de executare silita instituite de către diverși creditori.
In privința dobânzilor legale calculate de la data de 02.11.2012 până la plata efectiva a compensației, pârâta a solicitat respingerea acestor pretenții, având in vedere și acordul încheiat intre administrație și sindicate nr.9606/01.11.2012, prin care părțile au convenit ca plățile compensatorii sa fie achitate pana la data de 20.11.2012.
In privința daunelor morale, pârâta a arătat că potrivit art.1530, 1531 și urm. din Codul civil, reclamantul nu a precizat în concret și nu a probat în ce constă prejudiciul moral și material și care sunt criteriile de evaluare a acestora.
A mai precizat că plățile compensatorii vor fi achitate în cel mai scurt timp, în funcție de încasările obținute in urma valorificării unor bunuri.
S-a administrat proba cu înscrisuri pentru reclamant, depunându-se actul adițional la CCM al . sub nr. 760/15.03.2010 la Agenția Națională pentru Prestații Sociale, potrivit căruia se prelungește valabilitatea CCM în vigoare, înregistrat în anul 2006, cu actele adiționale ulterioare, până la 30.04.2014.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 164 din 17 ianuarie 2013, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B. M. O., în contradictoriu cu pârâta . Electrocentrale Doicești, a obligat pârâta la plata către reclamant a 14 salarii medii brute aferente cls. 39, treapta IV, conform art.4.108 din CCMU și a dobânzii legale începând cu 2.11.2012, până la data plății efective, urmând a se reține impozitele aferente și a respins capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, reținând următoarele:
Prin decizia nr. 902/01.11.2012 emisă de pârâtă, reclamantului i-a încetat contractul individual de muncă începând cu data de 02.11.2012, în baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii și art. 4.105 (2)B lit. a din CCM al . urmare a desființării unor posturi prin reorganizare, fiind vorba de o concediere colectivă.
La articolul 5 din această decizie s-a prevăzut că persoana concediată va beneficia de toate drepturile prevăzute de CCM al . vigoare, de prevederile OUG nr. 116/2006, actualizată, precum și de celelalte drepturi stabilite conform legii.
Neprecizând-se un termen pentru achitarea acestor drepturi, a rezultat că persoana concediată trebuia să beneficieze de acestea de la data încetării contractului de muncă și anume de la 02.11.2012.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea societății pârâte la plata drepturilor prevăzute de art. 4.108 din CCM al ., a cărui valabilitate s-a prelungit prin acte adiționale în 2008, 2009 și 2010, ultima prelungire fiind până la 30.04.2014, conform înscrisurilor depuse la dosar de către reclamant.
Mai reține instanța de fond că, în art.4.108 din CCM aplicabil, s-a prevăzut că la desfacerea contractului individual de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, unitatea va plăti acestuia un ajutor de concediere, în raport de vechimea în muncă, pentru o vechime de peste 20 de ani, cum este cazul reclamantului fiind prevăzute 16 salarii brute, echivalente clasei 39 - IV din grila de salarizare valabilă la data desfacerii contractului individual de muncă.
Cum pârâta nu a făcut dovada respectării prevederilor contractului colectiv de muncă în ceea ce privește ajutorul de concediere, deși avea această obligație, potrivit dispozițiilor art. 229 alin. 4 din Codul muncii republicat, conform cărora „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților”, capătul de cerere privind acordarea a 14 salarii medii brute a fost considerat întemeiat, precum și cel privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale la această sumă, care i se cuvine reclamantului în temeiul art. 6 din Ordonanța nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratoare și penalizatoare pentru obligațiile bănești.
În ce privește obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 500 lei, tribunalul a reținut că reclamantul nu a dovedit în ce a constat prejudiciul moral pretins a fi fost suferit, iar pe de altă parte, s-a apreciat că aplicarea dobânzii legale este un criteriu suficient pentru acoperirea prejudiciului patrimonial cauzat prin neplata la termen a ajutorului de concediere.
Față de considerentele expuse, cererea a fost admisă în parte, în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamant a 16 salarii medii brute, aferente clasei 39 treapta IV, conform art. 4.108 din CCMU și a dobânzii legale începând cu 2.11.2012, până la data plății efective, pentru care se vor reține impozitele aferente și s-au respins capătul de cerere privind daunele morale, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs pârâta S.C. T. S.A. în numele și pentru Sucursala Electrocentrale Doicești, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând în acest sens dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041 Cod pr. civilă.
În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a aratat că instanța de fond a admis în mod eronat cererea de obligarea a acesteia la plata dobânzii legale de la data de 02.11.2012 și până la data plății efective, în temeiul art.6 din Ordonanța nr.13/2011.
Precizează recurenta că situația sa economica dificila (implicit a pârâtei SE Doicești), monitorizată și de FMI, a determinat aplicarea unul program de restructurare și concedieri colective și în anul 2012, cu doua etape în iunie și în noiembrie 2012, plan aprobat prin Hotărârea A. T. nr. 13/03.04.2012. Majoritatea activelor intimatei nu mai sunt viabile economic și sunt retrase din exploatare, iar personalul care le deservea a devenit excedentar. Reducerea activității societății a vizat și postul reclamantului, care s-a desființat din motive neimputabile salariatului.
Raporturile juridice de munca dintre intimatul-reclamant și societate erau reglementate de CCM T., care se completau cu dispozițiile Codului muncii, acte care nu prevedeau plata unor accesorii la drepturile de natură salarială.
În conformitate cu prevederile art.4.108 din CCM T. „la desfacerea contractului individual de munca pentru motive care nu țin de persoana salariatului, unitatea va plăti acestuia un ajutor de concediere în raport de vechimea în muncă...".
A mai arătat recurenta-pârâtă ., în considerarea prevederilor art.4.108 CCM T., a fost semnat Acordul între administrație și sindicate nr.9606/01.11.2012 (Anexa nr.1), prin care părțile au convenit ca plățile compensatorii să fie achitate până la data de 20.11.2012. La data de 16.01.2013. intimatului-reclamant i s-a virat în cont 20% din suma totală datorată conform CCM în vigoare reprezentând plați compensatorii.
Întârzierea efectuării plăților compensatorii s-a datorat unor motive obiective, care țineau de măsurile de executare silita instituite de către diverși creditori (SNGN Romgaz SA Mediaș, . SA, . Transgaz SA Mediaș etc.) asupra conturilor bancare, asupra veniturilor prezente și viitoare provenite de la terți popriți, asupra certificatelor de emisii gaze cu efect de seră, asupra imobilelor din proprietatea societății, etc.
Măsura încetării contractului de munca al intimatului-reclamant a fost însoțită de masuri de protecție socială, prin acordarea de salarii compensatorii conform CCM T. și de beneficiile menționate de OUG 116/2007, venituri în completare la șomaj de aproximativ 1.500 lei lunar, timp de cel mult 24 de luni, în funcție de vechimea în munca, venituri de care salariații rămași nu mai puteau beneficia începând cu anul 2013, în situația în care aceștia ar fi fost disponibilizați.
În raport de motivele invocate, recurenta –pârâtă . Electrocentrale Doicești a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii, în sensul respingerii cererii de obligare a acesteia la plata dobânzii legale de la data de 02.11.2012 și până la data plații efective. Solicită modificarea hotărârii primei instanțe, în sensul obligării societății doar la achitarea drepturilor salariale (plăți compensatorii) restante la data judecării recursului, după caz, și menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii primei instanțe referitoare la respingerea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale.
În temeiul art. 308 alin. 2 Cod pr.civilă, intimatul-reclamant G. N. a formulat întâmpinare, prin care a răspuns punctual criticilor invocate de recurentă și în final a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit art. 253 alin.1 Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în legătură cu serviciul.
Practica judecătorească și literatura de specialitate au statuat în mod constant că în situația în care se angajează răspunderea unității față de salariat pentru neplata unor drepturi bănești cuvenite, devin aplicabile prevederile din Codul muncii, cu consecința reparării integrale a prejudiciului, care cuprinde atât suma datorată, cât și dobânda legală.
În cazul în speță, cum în mod corect a reținut și prima instanță, este evident că, prin neachitarea la termen a plăților compensatorii (2.11.2012 - data încetării contractului individual de muncă sau 20.11.2012 – data prevăzută în acest sens în Acordul nr. 9606/1.11.2012, invocat de recurentă) intimatul-reclamant a suferit un prejudiciu cert, prin devalorizarea leului și scăderea puterii de cumpărare, iar acest prejudiciu crește și în prezent.
În acest context, invocarea de recurenta – pârâtă a situației economico-financiare precare, nu este o împrejurare de natură a o exonera de achitarea dobânzii legale aferente plăților compensatorii.
De altfel, conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, Statul Român a fost condamnat, în mod repetat, atunci când părțile nu au beneficiat de compensații corespunzătoare în situația neplății la termen a creanței exigibile, care constituie un „bun” în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește cererea de modificare a hotărârii în sensul obligarii societății recurenta doar la plata drepturilor salariale restante la data soluționării recursului, în considerarea faptului că la data de 16.01.2013 reclamantului - intimat i s-ar fi virat în cont 20% din suma totală datorată conform CCM în vigoare, Curtea nu o poate primi întrucât nu există nicio dovadă la dosarul cauzei în acest sens .
În considerarea acestor argumente, Curtea, în baza art. 312 alin.1 Cod pr.civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii, aplicabilă în speță față de dispozițiile art. 24 și 25 alin.1 Cod pr.civilă, forma actuală) va respinge recursul ca nefondat.
În baza art.274 Cod pr.civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii, aplicabilă în speță față de dispozițiile art. 24 și 25 alin.1 Cod pr.civilă, forma actuală) se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta S.C. T. S.A. cu sediul București, Bulevardul Lacul T. nr. 1-3, cod poștal_ – în numele și pentru Sucursala Electrocentrale Doicești, cu sediul în comuna Doicești, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 164/17 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul B. M. O., domiciliat în com. Glodeni . jud. Dâmbovița, ca nefondat.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 23 aprilie 2013.
Președinte, Judecători,
C. P. B. E. S. L. V. A. P.
Grefier,
N. M.
Red.SEL/Tehnored.NM
2ex./17.05.2013
d.f._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. R. M.
Operator de date cu caracter personal nr. notificare nr.3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 171/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
