Acţiune în constatare. Decizia nr. 915/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 915/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 6123/105/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 915
Ședința publică din data 9 iunie 2015
Președinte - E. M.
Judecător - V. G.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâta . C. SRL, cu sediul în Ploiești, ., jud.Prahova, împotriva sentinței civile nr. 412 din 17 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții B. M., C. M., G. J., M. C., N. A. - toți cu domiciliul ales pentru comunicare actelor de procedură la Cabinet avocat A. G., cu sediul în Ploiești, ., ..
Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, constatând că părțile au solicitat judecata în lipsă, dând curs dispozițiilor art. 411(1) pct.2 teza II-a NCPC, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
C u r t e a,
Asupra apelului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 412/17.02.2015 Tribunalul Prahova a admis acțiunea precizată formulată de reclamanți, a constatat că aceștia beneficiază de grupa a II de muncă în procent de 75-100%, după caz, pentru activitățile desfășurate în cadrul unității pârâte, pentru perioada specificată conform raportului de expertiză N. C., respectiv: - B. M. – perioada 15.08._01 grupa a II a de muncă în procent de 100%; - C. M. – perioadele 13.09._85 și 24.03._01 grupa a II a de muncă în procent de 100%;- G. J. – perioada 17.09._01 grupa a II a de muncă în procent de 100%;- M. C. – perioada 12.03._01 grupa a II a de muncă în procent de 100%;- N. A. – perioada 25.05._01 grupa a II a de muncă în procent de 75%.
A obligat pârâta să elibereze reclamanților adeverințe din care să rezulte perioada, grupa de muncă și procentul în care aceștia și-au desfășurat activitatea și a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța fondului a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamanții B. M., C. M., G. J., M. C., N. A. au chemat în judecată pe pârâta . C. SRL societate care a preluat arhiva . și . Florești, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că pentru activitatea desfășurată în cadrul . de grupa I sau a II a de muncă, precum și obligarea pârâtei să le elibereze adeverințe din care să rezulte perioada, grupa și procentul în care și-au desfășurat activitatea în grupa superioară de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanții au învederat instanței faptul că au fost salariații societății după cum urmează: B. M. - în perioada 15.08._01, - C. M. în perioadele 13.09._85 și 24.03._01, G. J. - în perioada 07.09._01, M. C. - în perioada 12.03._01, N. A. - în perioada 25.05._01.
În ceea ce privește societatea ai cărui angajați au fost arată reclamanții că societatea s-a numit BARMFA Băicoi și era în subordinea Ministerului Petrolului având două ramuri: aprovizionare (din care s-a format Baza de Aprovizionare Florești) și industrie - din această ramură formându-se: RRMT (Recuperări, recondiționări material tubular) și Baza Tubulară Moreni, din unirea celor doua înființându-se . Florești (la 01.02.1991), apoi . și Secția Pleașa - din care s-a format ..
Au precizat reclamanții că au fost angajați în cadrul societății pârâte, în partea de industrie, rămânând în ramura RRMT, lucrând în locuri de muncă ce presupunea încadrarea lor în grupă superioara de muncă și condiții speciale, iar în urma apariției noilor reglementari în domeniul asigurărilor sociale (Decretul-Lege nr.68/08.02.1990, Ordinul nr.125/05.05.1990, Ordinul nr. 50/05.03.1990), conducerea din acea perioadă a societății pârâte a acordat grupa I sau a II a de muncă, însă nu tuturor salariaților, cum era legal și corect, ci numai anumitor persoane, fiind nevoiți să promoveze prezenta acțiune.
În drept, s-au invocat disp. art. 283 Codul Muncii, art. 3 și art. 15 din Ordinul nr. 50/1990, art.192 și art.194 din NCPC, iar în dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosarul cauzei înscrisuri (f.13-100).
Pârâta . C. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, arătând ca în calitate de societate de arhivare pot elibera doar adeverințe care să ateste situațiile rezultate din documentele deținute în depozitul de arhivă, însă nu au competența de a reconstitui drepturi, mai ales din cele materiale.
Față de întâmpinarea formulată de pârâtă, reclamanții au formulat la data de 19.11.2014, răspuns la întâmpinare, în combaterea apărărilor pârâtei, solicitând admiterea acțiunii pentru motivele expuse.
În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că, potrivit concluziilor raportului de expertiză judiciară efectuat de expertul judiciar N. C., locurile de muncă și activitățile desfășurate de reclamanți se încadrează în anexa II poz. 125, 184 din Ordinul nr. 50/1990, pentru perioadele arătate în concluziile aceluiași raport.
În speță, din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisuri coroborate cu concluziile raportului de expertiză tehnică de specialitate mașini unelte, se reține că reclamanții au fost angajații S.C. DETUBARI SONDE S.A. Floresti, în partea de industrie, respectiv ramura RRMT (Recuperări, Recondiționări Material Tubular), având funcțiile de electrician, impiegat auto, vulcanizator, mecanic, inginer, mecanic auto, calculator, muncitor necalificat (atelier), magaziner tranzit, funcționar, contabil, contabil principal.
Locurile de muncă, sarcinile de lucru și condițiile deosebite de muncă în care reclamanții și-au desfășurat activitatea au fost determinate de expertul desemnat de instanță ca fiind:
Potrivit actului constitutiv, S.C. DETUBARI SONDE S.A. FLOREȘTI a fost specializată în activități de servicii anexe extracției petrolului brut și gazelor naturale, mai precis operațiile efectuate la o sondă pentru extragerea și recuperarea totală sau parțială a coloanelor de burlane folosite în procesul de forare și a deservit în întregime schelele de foraj - extracție din industria de petrol și gaze.
Activitatea reclamanților s-a desfășurat în cadrul ATELIERULUI AUTO, unde se reparau autoturisme, autocamioane, tractoare, macarale, instalații speciale pentru detubat sonde (IC5), toate având motoare Diesel.
Activități și sarcini de lucru: demontare piese și subansamble; curățire și degresare cu produse petroliere; constatare defecte; reparare piese și subansamble defecte; înlocuire și montaj pe subansamble și montajul general; reglaje și probe tehnice; montare pe caroserie; reglaje și probe în sarcină; întreținerea sculelor și a echipamentelor tehnologice; întreținerea echipamentului de lucru și protecție; organizarea locului de muncă.
Executanții mecanici auto, impegat auto, inginerii, vulcanizatorii și electricienii auto asigurau întreținerea și exploatarea automobilelor, apreciau starea tehnică a acestora, asigurau menținerea lor în stare bună și securitatea lor în exploatare.
La executarea lucrărilor de întreținere și reparație a automobilelor, unii reclamanți se ocupau cu asamblarea pieselor în mecanisme și agregate, în sisteme și instalații, executau operații a îmbinărilor prin filet, nit, încleiere și lipire. Toate procesele tehnologice de montare - demontare, asamblare -dezasamblare, apreciere tehnică, diagnosticare, necesită utilizarea instrumentelor, utilajului special și cunoștințe în construcția, funcționarea agregatelor și mecanismelor pentru toate tipurile de autovehicule existente în parcul auto al unității.
Atribuții și lucrări efectuate de electricieni: reparații acumulatori auto, prin înlocuirea elementelor componente; întreținere acumulatori auto; formatarea acumulatorilor auto prin umplerea acestora cu acid sulfuric; reparații pe teren pentru depanare (în mare parte în deplasări) în aerul liber, pe timpul iernii și pe timpul verii în condiții de ger și temperaturi ridicate.
Riscurile au fost determinate de expertul desemnat de instanță ca fiind: Toxicitate, inhalare gaze: se lucra cu acid sulfuric și plumb. Acumulatorii auto cu care se lucra conțineau 60 % plumb, ceea ce putea crește riscul apariției bolii numită Saturnism. În cadrul procesului de formatare a acumulatorilor auto, se folosea acid cu densități de peste 1.28 %, fapt care ducea la necesitatea diluării acestuia cu apă distilată. Ca urmare a acestui proces, vaporii toxici erau emanați în încăperea în care se lucra (încăpere lipsită de ventilație); Explozie (degajare Hidrogen): ce se putea declanșa în procesul formatării acumulatorilor auto dar și din cauza condițiilor neadecvate (lipsa de încăperi aerisite din punct de vedere al ventilației); Arsuri; Orbire; Intoxicații pulmonare.
Pentru funcția de vulcanizator sarcini și responsabilități de serviciu erau: prelucra materialul brut (cauciucul) folosind dispozitivul cu valțuri, pentru a-l aduce la grosimea necesară executării reperelor; croia materialul, îl așeza în matrițe potrivite; așeza matrițele pe plita cu gaze în vederea coacerii reperelor de executat; desfăcea matrițe, curăța reperele rezultate de bavurile existente, verifica calitatea reperelor; executa sablarea, prin pulverizare cu jet de nisip, a reperelor metalice care necesita acest procedeu; executa lucrări de vulcanizare a camerelor de aer, componente ale anvelopelor auto, respectiv: curăța de impurități camera, o degresa utilizând solvenți corespunzători, aplica materialul de lipit (după caz utiliza plita cu gaz pentru lipirea acestuia); verifica etanșeitatea lipiturii executate la camera de aer, prin scufundare în vasele cu apa; utiliza și păstra în mod corespunzător sculele necesare desfășurării activității și pe care le utiliza în exploatarea instalațiilor; selecta deșeurile rezultate în urma operațiilor executate și le depozita în spații special amenajate, în funcție de tipul acestora; interzicea accesul oricărei persoane neautorizate la: instalația de gaze, plită, dispozitivul de valțuri, presa hidraulică, polizor; utiliza substanțe periculoase, instalațiile, utilajele, mașinile, aparatura și echipamentele, potrivit instalațiilor tehnice, precum și celor date de conducerea regiei.
Activitatea desfășurată la sondă - pentru realizarea obiectului de activitate al societății, personalul (tehnic și muncitor) se deplasa cu autospecialele la sonde, pentru executarea de operații anexe - detubări, conform programului primit de la biroul tehnologic.
Detubarea burlanelor se făcea după abandonarea sondelor de explorare în situația în care sonda a epuizat rezerva din toate straturile cunoscute ca fiind productive precum și rezerva din straturile cu indicații pozitive pe diagrafiile geofizice, din motive tehnice, când sonda nu mai putea fi repusă în producție sau când lucrările de foraj nu mai pot fi tehnic continuate sau din motive economice, când sondele au coborât sub limita economică, stabilită pe zăcământ, sau titularul renunță la concesiune.
Se lucra în echipă cu: sondorii care cu ajutorul unor utilaje speciale (IC5) mergeau la sondă, o cimentau și apoi detubau burlanele; turiliștii, care demontau turla de producție a sondei și o montau pe altă locație; săpătorii, care săpau și scoteau conductele din pământ sau le montau la altă sondă/parcuri de extracție.
Odată scoase burlanele, reclamanții urmăreau și verificau: repararea burlanelor de la sondele detubate; probarea burlanelor și repunerea în circuitul productiv; repararea conductelor pentru petrol; servicii de prelucrări mecanice la burlane, conducte și alte echipamente ale sondei.
Condițiile deosebite de muncă în care se desfășura activitatea au fost determinate de expertul desemnat de instanță.
Față de actele și documentele puse la dispoziție de societatea pârâtă, de mențiunile din carnetele de muncă privind funcțiile reclamanților și de reglementările legislației aplicabile în acest sens, opinia expertului este că reclamanții, sunt îndreptățiți la grupa a II a de muncă, 75-100%, corespunzător perioadelor înscrise în ANEXA nr. 1 a raportului de expertiză, în baza dispozițiilor Ordinului nr.50/1990, completat cu modificările ulterioare.
Toate condițiile de muncă menționate anterior conduc la suprasolicitarea fizică și psihică a organismului, prin lucru în mediu de muncă nefavorabil, prin expunerea la o multitudine de factori de risc ce pot afecta starea de sănătate a angajaților, în ultima fază conducând la apariția unor boli profesionale, activitatea zilnică desfășurată de către reclamanți în locurile de muncă menționate dovedind că aceștia îndeplinesc toate condițiile prevăzute de anexa II poz. 125, 184 din Ordinul nr. 50/1990 pentru încadrarea în grupa a II a de munca în procent de 75-100%, pentru perioadele specificate conform raportului de expertiză N. C..
Ordinul nr. 50/1990 reglementează faptul că, pentru perioada din 18.03. 1969 și până la 31.12.1989, încadrarea în grupele I și, respectiv a - II - a de muncă nu este condiționată de existența buletinelor de determinare a noxelor, la art.3 prevăzându-se că beneficiază de încadrarea în grupele I și a – II - a, fără limitarea numărului personalului care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr.1 și 2.
Prin urmare, luând în considerare și concluziile expertului, tribunalul a admis acțiunea precizată și a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți să primească grupa a II a de muncă pentru activitățile desfășurate în cadrul unității pârâte, în procentul și perioadele specificate în concluziile raportului de expertiză N. C..
De asemenea, instanța a obligat pârâta să elibereze reclamanților adeverințe din care să rezulte perioada, grupa de muncă și procentul în care aceștia și-au desfășurat activitatea în grupă superioară de muncă, si va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat apel în termen legal pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât, deși în considerentele reținute de instanța se fac referiri la locurile de munca, sarcinile de lucru si la condițiile deosebite in care reclamanții si-au desfășurat activitatea, din documentele deținute de societate nu rezulta nici unul dintre aceste aspecte despre care se face vorbire in conținutul raportului de expertiza întocmit de expert N. C..
În calitate de deținătoare de arhive preluate de la diferite societăți in faliment, apelanta poate elibera, in conformitate cu prevederile art. 21 din Legea 16/1996, actualizata, doar acte care sa ateste situații deja existente, respectiv doar adeverințe care sa ateste situații care rezulta din documentele preluate de la societăți si depozitate la apelantă, neavând competenta de a reconstitui drepturi, mai ales din cele materiale.
Ori, așa cum a fost formulata acțiunea, reclamanții solicita reconstituirea grupei de munca, fapt care, pentru apelantă ca societate de depozitare documente, este ilegal întrucât cererea reclamanților nu își găsește suportul in Legea 16/1996 completata prin Legea 138/2014 care guvernează activitatea prestatorilor de servicii arhivistice.
Faptul ca s-au adresat direct instanței si nu întâi societății apelante pentru a verifica situația de fapt aratăcă aceștia au cunoscut faptul ca nu se regăsesc, ca fiind încadrați in grupe superioare de munca, in documentele preluate de la societatea DETUBARI SA Florești.
Condițiile de munca ale reclamanților poate or fi fost cele reținute de expert, dar apelanta nu are de unde sa le cunoască pentru ca nu este continuatoarea societății Detubari Sonde SA, iar din actele pe care le deține nu rezulta situația prezentata de expert.
In plus, din documentele aflate in păstrare la societatea apelantă nu rezulta ca reclamanții au plătit contribuții la asigurările sociale pentru grupa superioara de munca.
Pentru toate aceste considerente, apelanta solicită admiterea apelului, anularea sentinței si rejudecând cauza, respingerea acțiunii față de societatea apelantă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații au solicitat respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței de fond, invocând în drept dispozițiile art.205 si art.207 coroborate cu art. 471 alin. 5 din NCPC.
Susțin intimații că prin cererea de apel nu se arata alte motive decât cele menționate in faza procesuală a fondului, aspecte care au fost apreciate de către instanța de fond la momentul dezbaterilor si prin pronunțarea sentinței și nu se aduce nicio critica privind legalitatea si temeinicia sentinței civile apelate, ci doar se fac aprecieri cu privire la cadrul legal care autorizează activitatea societății apelante.
Societatea apelanta este de fapt o succesoare in drepturi si obligații a societăților ale căror arhive au fost preluate de către aceasta, in speța si a societății la care reclamanții intimați și-au desfășurat activitatea in perioada pentru care s-a solicitata constatarea încadrării in grupa de munca.
Consideră ca instanța de fond, încuviințând probatoriile și administrându-le, a pronunțat o hotărâre judecătorească temeinica si legala, căreia nu i se pot aduce critici de natură să ducă la modificarea, anularea acesteia sau trimiterea spre rejudecare a dosarului.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, intimații-reclamanți au solicitat să fie obligată pârâta la acordarea grupei superioare de muncă I sau II, pentru perioada lucrată în cadrul societății . FLOREȘTI.
Curtea reține că această societate ai cărei angajați au fost reclamanții, a fost supusă procedurii insolvenței, fiind radiată la data de 17 aprilie 2008. Arhiva societății a fost preluată de societatea apelantă . C. SRL.
Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale, creatorii ori deținătorii de documente sau, după caz, succesorii în drepturi ai acestora sunt obligați să elibereze, potrivit legii, la cererea persoanelor fizice și a persoanelor juridice, certificate, copii și extrase de pe documentele pe care le creează și le dețin, inclusiv de pe cele pentru care nu s-a împlinit termenul prevăzut la art. 13, dacă acestea se referă la drepturi care îl privesc pe solicitant.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul N. C., condițiile de muncă în care reclamanții și-au desfășurat activitatea justifică acordarea grupei superioare de muncă, împrejurare necontestată, de altfel, de către societatea pârâtă.
Curtea reține și faptul că, dat fiind specificul situației, în care societatea angajatoare este radiată, arhiva de documente a acesteia fiind preluată de către societatea apelantă, aceasta din urmă are calitatea de succesor în drepturi în sensul art. 21 din Legea nr. 16/1996, incumbându-i obligația de a elibera adeverințe referitoare la drepturi care îi privesc pe reclamanți. Aceste drepturi sunt constatate de către instanța de judecată din verificarea documentelor deținute de societatea angajatoare, concluziile expertului fiind întemeiate pe aceste înscrisuri.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că apelul este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin.1 din Codul de procedură civilă, îl va respinge ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta . C. SRL, cu sediul în Ploiești, ., jud.Prahova, împotriva sentinței civile nr. 412 din 17 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții B. M., C. M., G. J., M. C., N. A. - toți cu domiciliul ales pentru comunicare actelor de procedură la Cabinet avocat A. G., cu sediul în Ploiești, ., ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 iunie 2015.
Președinte, Judecător,
E. M. V. G.
Grefier,
V. M.
red. VG
tehnored. VG/VM
8 ex./22.06.2015
d.f._ Tribunalul Prahova
j.f. A.-G. H.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2/2015. Curtea de Apel... → |
|---|








