Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 12-05-2015, Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 5502/114/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA nr.684
Ședința publică din data de 12 mai 2015
Președinte –V. S.
Judecător – V. G.
Grefier - A. F.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul D. D.-N., cu domiciliul ales la cabinet avocatură P. M. - B., ..3A, parter, județ B., împotriva sentinței civile nr. 378 din 15.04.2014 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimata-pârâtă . SRL, cu sediul în comuna V. V., ., județ B..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că la termenul de judecată din 25 noiembrie 2014, în baza disp.art.411 (1) pct.2 NCPC, Curtea a dispus suspendă judecării cauzei. Totodată, se mai învederează că la data de 14.04.2015 apelantul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei – fila 58, prin care a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie.
C u r t e a
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, reclamantul D. D. N. a chemat în judecată pe pârâta „S. C. SERVICE” SRL, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3500 euro, reprezentând drepturi salariale pe perioada martie-aprilie 2013; obligarea la achitarea diurnei pe perioada detașării; obligarea la plata dobânzilor legale pentru întârzierea la plată a salariilor și actualizarea cu rata inflației până la data achitării; obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri corespunzătoare prejudiciului pe care l-a suferit, ca urmare a neexecutării de către pârâtă a obligațiilor contractuale de plată a salariului; cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost angajat al societății pârâte printr-un contract individual de muncă, pe o perioada determinată, respectiv 1.10._13, contract care a fost prelungit prin acte adiționale până la data de 30.04.2013.
A mai susținut că angajatorul nu i-a înmânat niciodată contractul individual de muncă și nici actele adiționale ce au prelungit valabilitatea acestui contract, nu a semnat niciodată niciunul dintre aceste documente, contrar dispozițiilor art. 16 alin 1 și art. 14 alin 1 din Codul Muncii.
În atare situație nu a știut cu certitudine care este salariul oferit de angajator și nici momentul încetării relațiilor de muncă.
Totodată, a susținut că înțelegerea verbală cu angajatorul a vizat prestarea unei munci pe teritoriul Italiei și oferirea unui salariu lunar în cuantum de 1800 lei, urmând ca la un moment ulterior să procedeze la încheierea și semnarea contractului de muncă, prin negociere.
A arătat în continuare că relațiile de muncă au început în data de 1.10.2013 și au încetat în data de 30.04.2013, perioadă în care, împreună cu alți colegi români angajați în aceleași condiții, a prestat muncă în Republica du Congo pentru societatea italiană SOMECO SRL.
Reclamantul a precizat că angajatorul român nu i-a adus la cunoștință niciuna dintre obligațiile legale prevăzute de art.18 alin.1 Codul muncii, respectiv: durata perioadei de muncă; moneda în care se va plăti salariul, precum și modalitățile de plată; prestațiile în bani sau în natură aferente desfășurării activității în străinătate; condițiile de climă; reglementările principale din legislația muncii din acea țară; obiceiurile locului a căror nerespectare ar pune viața în pericol, libertatea sau siguranța personală; condițiile de repatriere.
A mai susținut că în momentul sosirii pe teritoriul Italiei, angajatorul a fost cel care s-a ocupat de obținerea vizei de intrare în statul Republica du Congo precum și de celelalte documente legale necesare pentru prestarea unei munci pe teritoriul acestui stat, tot el fiind cel care a achitat și taxele de transport.
Pe parcursul executării contractului de muncă, aflat ca va fi plătit la oră, respectiv 7,5 euro pe oră, deși se bănuiește că angajatorul încasa pentru fiecare oră lucrată 15 euro.
S-a învederat instanței că salariul era virat prin bancă, fără să semneze vreodată vreun document care să ateste adevărata sumă de bani care îi era oferită pentru munca prestată în străinătate. Nu a știut care este cuantumul diurnei și dacă aceasta i-a fost achitată vreodată având în vedere faptul că presta muncă în favoarea altui angajator.
A susținut de asemenea că, pe lângă plata lunara a salariului, angajatorul trebuia să suporte cheltuielile de deplasare, cazare și o indemnizație de detașare/delegare în cuantum de până la 31$ - 51$ pe zi, având în vedere faptul că presta muncă pentru o societate italiană pe teritoriul Republicii du Congo.
Reclamantul a menționat că angajatorul și-a îndeplinit parțial obligațiile contractuale, în sensul că a fost plătit pentru munca prestată aferentă perioadei octombrie-februarie, iar salariul și diurna cuvenite pentru perioada martie-aprilie au rămas neachitate de către angajator.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
Pe cale de excepție a invocat nulitatea cererii de chemare în judecată, în conformitate cu art. 196 alin. 1 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 148, art. 151 și art. 194 lit. b din Codul de procedură civilă, raportat și la art. 36 din Legea nr. 192/2006, privind calitatea de reprezentant al mandatarului, persoana care a formulat și depus cererea de chemare în judecată în numele și pentru D. D. N..
Pe fondul cererii de chemare în judecată a solicitat ca reclamantul să indice modalitatea de calcul a sumei de 3500 de euro. A arătat că salariul convenit de către părți a fost de 1800 de lei.
Referitor la diurnă, a considerat că nu este clară cererea, urmând să fie precizată.
Pârâta a arătat că, după momentul înțelegerii verbale asupra condițiilor de muncă, salariului și a celorlalte aspecte de ordin legal, părțile au stabilit încheierea contractelor de muncă în România, întrucât atât reprezentantul legal al societății pârâte, cât și reclamantul se aflau deja în Congo, în prestarea altui contract de muncă pentru o altă societate angajatoare. La data de 1.10.2012, s-a încheiat și înregistrat contractul de muncă nr.1/1.10.2012, contract acceptat de acesta, prin începerea activității la data de 1.10.2012. Contractul nu a fost semnat, pentru că reclamantul nu era în țară, însă a fost acceptat prin prestarea activităților și încasarea drepturilor salariale, începând cu luna octombrie 2012.
În conformitate cu înțelegerea părților, în perioada martie-aprilie 2013 drepturile salariale convenite de părți erau stipulate la suma de 1 800 de lei, drepturi salariale ce au fost achitate în integralitatea lor până la momentul încheierii colaborării cu firma SOMECO pe teritoriul Congo și momentul încetării contractului de muncă, la 30.04.2013.
Drepturile salariale erau achitate prin intermediul serviciului internet-banking, întrucât au convenit ca drepturile salariale să fie virate în țară la familia angajatului, întrucât acesta avea plătit în Congo toate cheltuielile de cazare, masă, transport.
Întrucât societatea pentru care presta activități a intrat în procedura de insolvență la data de 13.09.2013, toate plățile efectuate către diverse societăți colaboratoare au fost sistate.
La rândul său, reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției, apreciind că se impune distincția între activitatea de mediator și participarea părților la ședința de informare privind avantajele medierii.
Cu privire la solicitarea pârâtei din cuprinsul întâmpinării, în sensul precizării modului concret, de calcul al sumei de 3500 euro, a susținut că acesta rezultă din actele contabile ale pârâtei privind salariile de bază virate către angajat începând cu luna august 2012, respectiv din fișele de pontaj pe perioada colaborării cu societatea So.ME.CO în Congo.
A susținut că a încasat lunar 7,5 euro/oră, făcând trimitere la orele menționate în pontaje.
Reclamantul și-a completat acțiunea și a solicitat să se dispună: obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale de bază pentru perioada martie-aprilie 2013 în cuantum de 3050 euro; obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare efectuate în perioada februarie, martie, aprilie 2013; obligarea pârâtei la plata sporului aferent muncii prestate în zilele de repaus, respectiv zilele de sâmbătă a lunilor februarie, martie și aprilie, respectiv 13 zile; obligarea pârâtei la plata diurnei pe perioada detașării/delegării, respectiv în perioada octombrie, noiembrie, decembrie, februarie, martie și aprilie 2013; obligarea la plata dobânzilor legale pentru întârzierea la plată a drepturilor salariale și actualizarea cu rata inflației până la data achitării; obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri corespunzătoare prejudiciului pe care l-a suferit, ca urmare a neexecutării de către pârâtă a obligațiilor contractuale, de plată a salariului; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În ședința publică din 25.02.2014, instanța a reținut că excepția nulității cererii de chemare în judecată, pentru semnarea de către mandatar nu este întemeiată. Sancțiunea nu ar fi fost nulitatea, ci acordarea unui nou termen, pentru a da posibilitatea reclamantului să își aleagă un alt reprezentant. Nu s-a considerat că avocatul a devenit incompatibil, conform art. 36 din Legea nr. 192/2006, întrucât nu a încheiat un acord de mediere, ci doar a informat părțile asupra avantajelor medierii.
Tribunalul B., prin sentința civilă nr. 378 din 15 aprilie 2014, a respins ca neîntemeiată acțiunea completată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că din adresa nr._ din 21.10.2013 a Inspectoratului Teritorial de Muncă B., rezultă că reclamantul D. D. N. a fost angajat la societatea pârâtă „S. C. SERVICE” SRL pe durată determinată, în perioada 1.10._12. Contractul a fost prelungit până la 30.04.2013. Actele nu au fost semnate de către reclamant, fapte menționate în adresa Inspectoratului și care rezultă din contractele depuse la dosar.
Locul de muncă a fost în Congo, ca urmare a prestării activității în favoarea unei societăți din Italia (pârâta a încheiat cu această societate contract de prestări servicii).
Reclamantul era înscris în foile colective de prezență întocmite de către beneficiarul SO.ME.CO S.R.L., însă plata salariului nu o efectua această societate, ci pârâta (aceasta întocmea alte foi colective de prezență și statele de plată), astfel că mențiunile din actele provenind de la societatea din Italia pot fi avute în vedere numai pentru a se dovedi locul de muncă.
Din ordinele de delegație a rezultat că pârâta plătea diurnă de 37 dolari pe zi, iar în ceea ce privește salariul, s-a recunoscut că acesta era de 1800 lei, conform înțelegerii cu reclamantul (în contractul de muncă salariul este de 2500 lei, prin actul adițional din 1.04.2013 de 750 lei, iar până la 31.12.2012 1800 lei). Conform verificărilor inspectorilor de muncă, până la data controlului, octombrie 2013, s-a constatat că pârâta a achitat suma de 6104 euro, salariu și diurnă, fără să se menționeze drepturile calculate și neplătite.
A mai reținut tribunalul că obiectul cererii de chemare în judecată, după modificare, îl reprezintă obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale de bază pentru perioada martie-aprilie 2013 în cuantum de 3050 euro; obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare efectuate în perioada februarie, martie, aprilie 2013; obligarea pârâtei la plata sporului aferent muncii prestate în zilele de repaus, respectiv zilele de sâmbătă a lunilor februarie, martie și aprilie, respectiv 13 zile; obligarea pârâtei la plata diurnei pe perioada detașării/delegării, respectiv în perioada octombrie, noiembrie, decembrie, februarie, martie și aprilie 2013; obligarea la plata dobânzilor legale pentru întârzierea la plată a drepturilor salariale și actualizarea cu rata inflației până la data achitării; obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri corespunzătoare prejudiciului pe care l-a suferit, ca urmare a neexecutării de către pârâtă a obligațiilor contractuale, de plată a salariului; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
S-a reținut la situația de fapt că reclamantul nu a semnat contractul de muncă.
Norma legală relevantă este cea de la art.16 Codul muncii, care prevede: „Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului. Anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă. Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activității, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă. Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă.”
Dispozițiile imperative ale art. 16 instituie forma scrisă a contractului individual de muncă, iar potrivit dispozițiilor art. 57 Codul muncii nulitatea nu are efect retroactiv, constatarea nulității producând efecte pentru viitor. Art. 57 alin. 5 din Codul muncii prevede că persoana care a prestat muncă în temeiul unui contract individual de muncă nul are dreptul la remunerarea acesteia, corespunzător modului de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu. Este de observat că reclamantul nu a solicitat constatarea nulității contractului, pentru lipsa semnăturii sau a altor clauze obligatorii, ci plata drepturilor salariale. Remunerarea muncii, conform art. 57 alin. 5 din Codul muncii, se face corespunzător modului de îndeplinire a atribuțiilor. În cauză, nu s-a dovedit un alt nivel al salariului convenit, de 7,5 euro/h, ci, astfel cum s-a menționat și în acțiune, negocierea dintre părți a fost pentru un salariu de 1800 lei lunar. Cum reclamantul nu a dovedit existența contractului de muncă pentru un salariu de 7,5 euro/h, sumele pretinse fiind calculate în raport de acest cuantum, instanța apreciază cererea neîntemeiată. Nu se poate reține constatarea inspectorilor de muncă în privința obligației pârâtei de a plăti drepturile salariale calculate și neplătite, deoarece obligația stabilită în sarcina pârâtei nu a menționat și cuantumul salariului, iar pârâta a precizat un alt mod de calcul decât cel pretins de către reclamant.
În privința orelor suplimentare și pentru cele prestate în zilele de repaus, tribunalul a constatat că în foile colective de prezență, pe baza cărora pârâta a achitat drepturile salariale, nu sunt menționate ore lucrate peste timpul normal de lucru, astfel că și acest capăt de cerere a fost apreciat neîntemeiat.
Referitor la plata diurnei, tribunalul a reținut că activitatea prestată de către reclamant a fost prin delegare, drepturile fiind achitate de către pârâtă. Art.44 alin.2 Codul muncii prevede că: „Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare, în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.” Singura normă de trimitere la HG nr. 518/1995, invocată în cererea de chemare în judecată, ca fiind minimul de la care se pornește în negocierea cuantumului diurnei, era art. 45 lit. b din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, care prevedea că salariații unităților trimiși în delegație în țară sau în străinătate beneficiază de diurna de deplasare al cărei cuantum se stabilește prin negociere la nivel de ramură, grupuri de unități sau unitate, iar nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplică la instituții publice.
Nu există însă un alt contract colectiv de muncă la nivel național pe anii 2011-2014, astfel încât în lipsa negocierii dintre părți a mențiunilor din contractul individual de muncă, instanța constatând că nu are temei cererea reclamantului de acordare a diurnei.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, cererea astfel cum a fost completată, a fost respinsă ca neîntemeiată. Totodată, au fost respinse și cererile având ca obiect plata dobânzilor legale, a daunelor morale și a cheltuielilor de judecată întrucât au caracter accesoriu față de cererile analizate.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul D. D.-N., care a susținut că instanța de fond nu a stabilit corect situația de fapt, din cauza insuficienței probelor administrate și a aplicat greșit legea.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamantul a arătat că, deși în cererea de chemare în judecată, așa cum a fost formulată și modificată, s-au solicitat și despăgubiri, ca urmare a neexecutării de către pârâta a obligațiilor contractuale de plata a salariului, judecătorul fondului nu a făcut în motivarea hotărârii nici o referire la acest capăt de cerere.
În esența, instanța de fond a considerat că nu s-a făcut dovada stabilirii salariului de 7,5 euro/h și a avut în vedere exclusiv probatoriul cu înscrisuri administrat de pârâta intimată, respectiv contractul individual de muncă, cu acte adiționale, iar în ceea ce privește diurna, s-a motivat că reiese din extrasele de cont bancar.
În realitate, apelantul menționează că a lucrat pentru angajatorul . încă din luna august 2013, când în urma înțelegerii avute cu administratorii acestei societăți, a fost de acord să meargă în Republica du Kongo, prestând muncă pentru angajator care avea un contract de colaborare cu societatea italiana SO.ME.CO SRL și care i-a oferit un salariu pe ora de 7,5 euro, transportul și formalitățile fiind asigurate de angajator. Deși contractul de muncă trebuia să-i fie predat la R. pe aeroportul Fumicino, în realitate i s-a predat numai pașaportul cu viza de ședere și a fost asigurat că se vor trimite contractele de muncă prin poștă.
În opinia apelantului, în mod greșit judecătorul fondului a luat în considerare contractele de muncă și actele adiționale nesemnate, care nu-i sunt opozabile, cu privire la salariul trecut în acestea.
Precizează apelantul că niciodată nu i-au fost comunicate contractele de muncă și actele adiționale astfel că nu a avut de unde să știe ce a scris intimata în acestea. Așa cum rezultă din adresa Inspectoratului Teritorial de Munca B., intimata angajatoare nu a respectat obligația prevăzută de art.18 indice 1 din Codul Muncii, în sensul că apelantul nu a fost informat anterior prestării muncii în străinătate, despre durata perioadei de muncă, prestațiile în bani și moneda în care vor fi plătite drepturile salariale, condițiile de repatriere, etc.
Judecătorul fondului a reținut în mod corect că, deși dispozițiile art.16 CM. impun obligatoriu forma scrisă a CIM, ca o condiție ad validitatem, în raport de prev.art.57 C.M., nulitatea nu are efect retroactiv, iar potrivit art.57 alin.5 C.M., „persoana care a prestat muncă în temeiul unui contract de muncă nul, are dreptul la remunerarea acestuia, corespunzător modului de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu".
A menționat apelantul că intimata nu a făcut nici o dovadă că nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu. De asemenea, în mod greșit a reținut instanța de fond că dacă a acceptat prestarea activității nu mai poate susține convenția salarială de 7,5 euro/h, pentru că în realitate, nu a văzut niciodată contractul de muncă și actele adiționale ale acestuia, pe care ,de altfel, nu exista semnătura sa.
Față de complexitatea cauzei și a raporturilor juridice existente în cauză și având în vedere că sumele de bani virate în banca sunt diferite de la o luna la alta și nu corespund unei retribuții plătite pe ora, se impunea, efectuarea unei expertize contabile.
Elementele contractului de muncă nu pot fi dovedite numai cu înscrisuri emanate de la intimată și neopozabile apelantului, deoarece nu i-au fost comunicate și nici nu le-a semnat, fiindcă își desfășura munca în Congo supravegheat de societatea italiana care făcea și pontajul.
A considerat apelantul că numai o expertiză contabilă privind drepturile salariale, prin concludența și utilitatea ei, ar fi condus la pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.
În susținerea admisibilității expertizei contabile apelantul invocă adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă B. nr._/21.10.2013, care în urma unui control, a stabilit situația exactă a contractului de munca și în care se subliniază nerespectarea obligației prevăzute de art.18 alin. l Codul Muncii, neregăsite în contractul de muncă. S-a stabilit de asemenea că nu a fost comunicată decizia de încetare a raporturilor de muncă și nici nu a fost înmânat contractul de muncă și actele adiționale apelantului.
Însă, cea mai importanta concluzie care rezultă din controlul efectuat de I.T.M. B., este faptul ca se stabilește ce suma din salariu a fost achitată apelantului, respectiv 6965 euro, reprezentând salariu și diurnă, arătându-se totodată că drepturile bănești datorate și constituite în contabilitate nu au fost plătite integral, fiind obligată pârâta să plătească aceste drepturi restante.
Cum instanța judecătoreasca este singura în măsură a soluționa conflictele individuale de muncă, a considerat apelantul că în mod greșit judecătorul fondului a respins proba cu expertiza contabilă, care ar fi putut lamuri situația de fapt.
În mod incontestabil, a arătat apelantul că a fost remunerat cu suma de 7,5 euro/h. Aceeași calculație tip pe oră a existat și între pârâta și SO.ME.CO. SRL, conform contractului 297/14.04.2012, art.14: „pentru fiecare oră lucrată va fi achitat un tarif orar de 15 euro/h".Ca atare, programul de lucru pe care trebuia să-l respecte apelantul era cel stabilit de SO.ME.CO. SRL, program impus de disp. art. 11 din contractul nr. 297/2012, adică peste durata normală a timpului de lucru prevăzut de art.112 Codul Muncii pentru care era îndreptățit la acordarea unui spor conform art.123 alin.2 Codul Muncii, spor care nu i-a fost plătit niciodată.
A susținut apelantul că fisele de pontaj întocmite de intimata și depuse la dosar sunt false și trebuia înlăturate de judecătorul fondului, atât timp cât pârâta nu avea nici o legătura cu șantierul din Congo, nu avea un punct de lucru în interiorul acestui șantier.
Intimata a eludat în mod clar regulile de contabilitate și a întocmit fișe de pontaj de așa natură încât să eludeze impozitarea veniturilor sale. SO.ME.CO SRL era singura îndreptățită a efectua pontajul orelor și zilelor lucrate de acesta pe șantierul pe care îl administra. Importanța fișelor de pontaj întocmite de SO.ME.CO SRL privind orele și zilele lucrate pe șantierul din Congo, consta în faptul că pârâta intimată întocmea facturi către SO.ME.CO. SRL, în baza acestor pontaje, iar SO.ME.CO. SRL efectua plățile. Aceasta este explicația sumelor mari facturate de către pârâtă și bineînțeles explicația pentru care aceasta a depus la dosarul cauzei doar o factură pentru a crea confuzie asupra situației de fapt.
Învederează apelantul că așa se explica poziția oscilantă a pârâtei care prin întâmpinare a vorbit de un salariu de 1800 ron, iar ulterior a depus acte adiționale la contractul de muncă cu un salariu de 750 ron după decembrie 2012.
Prin întâmpinare se susține de pârâtă că a achitat masa, cazarea și transportul salariatului, însă din contractul 297/2012 rezultă că acestea erau suportate de către SO.ME.CO SRL, inclusiv biletele de avion.
În raport de motivele invocate, apelantul a apreciat că se impune efectuarea unei expertize contabile având ca obiectiv în principal, stabilirea drepturilor bănești restante ce îi sunt datorate de către pârâta intimata, cu distincție între calcularea drepturilor salariale în perioada martie 2013 - aprilie 2013, calcularea orelor suplimentare pe perioada martie - aprilie 2013 și contravaloarea acestora, calcularea sporului aferent muncii prestate în zilele de repaus, respectiv zilele de sâmbăta ale lunilor februarie martie aprilie - 13 zile, calcularea diurnei cuvenite pe perioada delegării respectiv octombrie, noiembrie, decembrie 2012, februarie, martie și aprilie 2013, calcularea dobânzii legale pentru întârzierea la plata a drepturilor salariale și actualizarea cu rata inflației până la data efectuării expertizei.
De asemenea, apelantul a solicitat admiterea probei cu martori așa cum au fost solicitați prin cererea de probe, și care au lucrat cu acesta în Congo și cunosc situația de fapt de pe șantier, respectiv Grosaru V., domiciliat în B., ., ., județ B. și M. V., domiciliat în B., cartier D. 2, ..13, județ B..
Pe cale de consecință apelantul a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii primei instanțe cu consecința evocării fondului sau a trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea soluției primei instanțe, expunând pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, se justifică această soluție.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și la textele legale incidente Curtea reține următoarele:
Principala critică din cuprinsul căii de atac promovată de reclamant, vizează împrejurarea că în mod nelegal nu s-a dispus de către instanța de fond proba cu expertiză contabilă, deși aceasta era absolut necesară pentru rezolvarea raportului juridic dedus judecății.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat să fie obligată pârâta la plata sumei de 3500 euro, reprezentând drepturi salariale pe perioada martie - aprilie 2013; a diurnei pe perioada detașării; a dobânzilor legale pentru întârzierea la plată a salariilor și actualizarea cu rata inflației până la data achitării și a sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri corespunzătore prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării de către pârâtă a obligațiilor contractuale de plată a salariului.
Ulterior, printr-o cerere formulată la 28.01.2014, reclamantul D. D.-N. și-a completat cererea de chemare în judecată, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale de bază pentru perioada martie - aprilie 2013, în cuantum de 3050 euro, a orelor suplimentare efectuate în perioada februarie, martie, aprilie 2013, a sporului aferent muncii prestate în zilele de repaus, respectiv zilele de sâmbătă a lunilor februarie, martie, aprilie - 13 zile De asemenea, a solicitat reclamantul obligarea pârâtei la plata diurnei în perioada octombrie, noiembrie, decembrie, februarie, martie și aprilie 2013, a dobânzilor legale pentru întârzierea la plată a drepturilor salariale și actualizarea lor cu rata inflației la data achitării și a sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul a fost salariatul pârâtei în baza contractului individual de muncă nr.1/1.10.2012 încheiat inițial pe durată determinată până la data de 30.11.2012 și ulterior prelungit prin acte adiționale până la data de 30.04.2013 pentru prestarea unor activități în construcții în Congo Brazaville.
Între pârâtă și societatea italiană SO. ME.CO. SRL a existat un contract având ca obiect punerea la dispoziție a personalului său cu diverse atribuții și specializări în vederea prestării unor activități pe șantierul E. – Congo, iar printre cei care și-au desfășurat activitatea acolo se numără și reclamantul.
Este de necontestat împrejurarea că între părți a existat inițial doar o înțelegere verbală asupra condițiilor de muncă, cuantumului drepturilor salariale și a celorlalte elemente vizând raporturile de muncă, iar acest lucru reiese atât din acțiunea formulată de reclamant, cât și din întâmpinarea pârâtei.
Din contractul individual de muncă nr.1/1.10.2012 depus la dosar de societate (dar nesemnat de reclamant) rezultă că salariul reclamantului a fost stabilit la suma de 2500 lei lunar pentru perioada cuprinsă între 1.10._12 (filele 105-106 dosar fond ).
Prin hotărârea atacată instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată motivat de faptul că, în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamantul nu a făcut dovada unei convenții a părților cu privire la un salariu de 7,5 euro/oră diurna i-a fost achitată potrivit extraselor anexate, reținând totodată că nu s-a probat de către reclamant efectuarea orelor suplimentare și a faptului că a lucrat în zilele de repaus, respectiv sâmbăta și duminica.
Cu toate acestea, se reține că la dosarul cauzei există o adresă nr._ din 21.10.2013 (fila 19 dosar fond) emisă de ITM B. în care se menționează, ca răspuns la petiția reclamantului, că au fost întocmite state de plată pentru perioada prestată de el în cadrul societății și au fost prezentate documente care atestă că angajatorul i-a achitat acestuia până la data controlului suma de 6104 euro reprezentând salariul și diurnă. Totodată, în adresa aceleiași instituții se arată că drepturile bănești datorate (și constituite în contabilitate) nu i-au fost plătite integral.
Deși se fac susțineri de către intimată cu privire la cuantumul salariului și faptul că nu se datorează diurnă, la dosarul cauzei există extrase de cont din care reiese că familiei reclamantului i s-au virat diverse sume de bani în euro reprezentând salariul plus diurnă iar în ordinele de delegație în străinătate a reclamantului întocmite de pârâta pentru intervalul octombrie 2012 - aprilie 2013 se fac mențiuni cu privire la anumite sume de bani cu titlu de diurnă pentru reclamant.
Pe de altă parte, se observă că la dosarul cauzei pârâta nu a depus state de plată pentru a se verifica ce sume de bani au fost achitate cu exactitate reclamantului in perioada în litigiu, cu ce titlu, iar în ceea ce privește orele lucrate de acesta pe șantierul unde și-a desfășurat activitatea, cu toate că în fișele de pontaj emise de intimată se menționează ca fiind lucrate de reclamant 168 ore în martie 2013 și 160 ore în aprilie 2013 în fișele emise de SO ME CO SRL se precizează 230 ore în aprilie 2013 și 225 ore în martie 2013.
Toate argumentele expuse în precedent denotă existența unor neconcordanțe între cele susținute de pârâtă și înscrisurile depuse de aceasta, ceea ce demonstrează că instanța nu a stabilit cu exactitate raporturile juridice dintre părți. Pentru a se pronunța o soluție care să fie în deplină concordanță cu situația de fapt și de drept Noul cod de procedură civilă reglementează rolul activ al judecătorului (art.22) potrivit căruia, instanța trebuie să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, putând, totodată, să ordone administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Sub acest aspect, chiar art. 6 din CEDO consacră, într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul de judecare în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
Pe cale de consecință, întrucât Convenția nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci a unor drepturi concrete și efective (Hotărârea Atico împotriva Italiei) s-a apreciat că acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt, in mod real „ascultate” adică examinate de instanța de judecată.
În cauza dedusă judecății, Curtea apreciază că, pentru o soluționare corectă a raportului juridic litigios, era necesar să se lămurească exact situația în ceea ce îl privește pe reclamant și, în acest context, era necesară efectuarea unui raport de expertiză la instanța de fond, prin care să se stabilească în raport de actele și lucrările dosarului, de actele existente la sediul intimatei și de ansamblul tuturor probelor administrate în cauză dacă există drepturi bănești restante care sunt datorate de intimată reclamantului pentru perioada martie 2013 - aprilie 2013 și în caz afirmativ care este cuantumul lor, dacă în intervalul menționat anterior reclamantul a prestat ore suplimentare și care este contravaloarea acestora, să se menționeze dacă reclamantul a prestat activitate în zilele de repaus, respectiv zilele de sâmbăta ale lunilor februarie, martie, aprilie, în caz afirmativ care este c/val sporului aferent muncii prestate în aceste zile, să se precizeze dacă intimata a plătit diurnă reclamantului pe perioada delegării respectiv octombrie, noiembrie, decembrie 2012, februarie, martie și aprilie 2013, care este calculul diurnei cuvenite și totodată să se calculeze dobânda legală pentru întârzierea la plata a drepturilor salariale și actualizarea cu rata inflației până la data efectuării expertizei.
Deși la instanța de fond reclamantul a solicitat administrarea acestei probe prin încheierea din 25.02.2014 instanța a respins-o considerând că nu este utilă cauzei, cu toate că apărătorul reclamantului a insistat in administrarea acesteia.
Plecând de la ideea că probele sunt indispensabile procesului judiciar art. 258 din Noul cod de procedură stabilește că ele se pot încuviința numai dacă sunt îndeplinite cerințele art. 255 din Noul cod de procedură civilă, respectiv acestea sunt admisibile și duc la soluționarea procesului.
În condițiile în care proba cu expertiză contabilă a fost solicitată de reclamant cu respectarea dispozițiilor legale, iar aceasta era o probă legală, verosimilă, pertinentă și concludentă, adică purta asupra unor împrejurări care erau de natură să ducă la rezolvarea cauzei este evident că prin respingerea acesteia s-a încălcat dreptul de apărare al reclamantului garantat de art. 13 din Noul cod de procedură civilă și rolul activ al instanței și s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură întocmit în aceste condiții, respectiv a hotărârii judecătorești pronunțată în pricina dedusă judecății.
În atare situație, în raport de toate argumentele expuse în precedent și având în vedere că prin motivele de apel s-a solicitat expres de către reclamant trimiterea cauzei spre rejudecare, Curtea, în baza art. 480 NCPC va admite apelul, va anula sentința și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului B., în vederea completării probatoriilor cu efectuarea unei expertize contabile cu obiectivele menționate anterior, precum și cu alte probe pe care le va considera ca fiind necesare pentru soluționarea raportului juridic dedus judecății.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantul D. D.-N., cu domiciliul ales la cabinet avocatură P. M. - B., ..3A, parter, județ B., împotriva sentinței civile nr. 378 din 15.04.2014 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimata-pârâtă . SRL, cu sediul în comuna V. V., ., județ B. și în consecință:
Anulează sentința și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 12 mai 2015.
PreședinteJudecător
V. S. V. G.
Grefier
A. F.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
2015-06-12
VS/FA
5 ex.
d.f. Trib. B. nr._
j.f. M. N.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 61/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie decizie de concediere. Hotărâre din 14-05-2015,... → |
|---|
