Acţiune în constatare. Sentința nr. 1975/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1975/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 127/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIANR. 127
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2015
Președinte - A. M. R.
Judecător - M. P.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâta . SA, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova împotriva Sentinței civile nr. 1975 din 11 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilăîn contradictoriu cu intimații reclamanți F. I. și T. C., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat M. E., cu sediul Ploiești, ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta pârâtă . SA, reprezentată de avocat A. P. din cadrul Baroului Prahova, în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, lipsind intimații reclamanți F. I. și T. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că dosarul se află la primul termen de judecată, apelul este scutit de taxă judiciară de timbru, iar apelanta pârâtă a depus la dosar împuternicire avocațială.
Avocat A. P., având cuvântul pentru apelanta pârâtă, declară că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității declarării căii de atac a apelului, având în vedere faptul că hotărârea care se atacă în prezenta cauză a fost comunicată pârâtei la data de 24.09.2014, iar prezenta cale de atac a fost înregistrată, la Tribunalul Prahova, la data de 25.11.2014.
Avocat A. P., având cuvântul pentru apelanta pârâtă, declară că lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția de tardivitate a declarării căii de atac a apelului.
Curtea rămâne în pronunțare pe excepția tardivității declarării căii de atac a apelului, invocată din oficiu.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamanții F. I. și T. C. au chemat în judecată pe pârâta . SA, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că au lucrat efectiv, 100% din programul de lucru, în secții cuprinse în grupa I de muncă, în perioadele menționate, cu obligarea pârâtei de a elibera adeverințe în acest sens.
În motivarea acțiunii, reclamantul F. I. a arătat că a fost angajatul pârâtei în perioada 18.11._99, când a lucrat ca electrician și maistru electrician în cadrul secțiilor electro-energetică și exploatare, lucrând în condiții toxice, cum sunt: inhalare vapori acid sulfuric, acid clorhidric, furfurol, gudroane acide, benzine, gaze lichefiate, mercaptan.
În cartea de munca s-a menționat ca a beneficiat de grupa a II-a de muncă, 100% din programul de lucru, pe perioada 18.03._72 si 30.07.1973 - 1.11.1997, totalizând 27 ani. 8 luni si 28 zile, așa cum s-a menționat și în decizia de pensionare nr._/10.06.1999, deși ar fi fost îndreptățit la grupa I de muncă, datorita condițiilor nocive în care a lucrat.
Reclamantul T. C. a arătat că a fost angajatul paratei in perioada 5.12.1956 - 1.11.1997. În cartea de munca se menționează că în perioadele 18.03.1969 - 1.10.1969, 1.07._82 si 29.06.1982 - 1.11.1997 a lucrat în secții cuprinse în grupa a II-a de muncă, 100% din programul de lucru, totalizând 27 ani, 6 luni si 24 zile.
Dar reclamantul consideră că a lucrat în condiții care se încadrează în grupa I de muncă și nu numai a II-a, deoarece a lucrat ca maistru principal tehnologic în instalații de dezasfaltare, solventare, hidrofînare și fabrica de hidrogen, în condiții nocive și toxice, precum hidrogen sulfurat, gaz metan furfurol, mercaptan, gaze de propan, acid sulfuric.
In drept, HG 559/1990, HG 456/1990, Ord. 50/1990, Ord. 100/1990, Ord. 125/1990, D.L. 68/1990, Metodologia de aplicare a acestora si HG 261/2001.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosarul cauzei înscrisuri.
În raport de motivele cererii de chemare în judecată, pârâta . SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, fiind incidente art. 283 alin. 2 Codul muncii, raportat la art. 7 alin. 1 din Decretul 167/1958,
Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Decretul 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Din carnetul de munca al reclamanților rezulta care au fost perioadele în care aceștia au fost salariați ai pârâtei și pentru care se solicită recunoașterea grupei I sau a II-a de muncă, conform indicării speciale din cererea introductivă de instanță, prin urmare, de la data când au încetat raporturile juridice de muncă și li s-a completat carnetul de muncă începe sa curgă termenul de prescripție pentru acțiunea privind grupa de muncă în care se încadrează activitatea desfășurată la această unitate.
Reclamanții au formulat cerere de chemare în judecată la data de 23.01.2014, după expirarea termenului prevăzut de art. 283 alin. 2 Codul muncii, urmând ca instanța de fond sa respingă cererea privind recunoașterea grupei I sau a II-a de munca, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Cererea reclamanților, prin care aceștia solicita acordarea grupei a I de munca pentru perioada invocata in petitul acțiunii introductive de instanța face parte din categoria cererilor in vederea soluționării unui conflict de munca, ce pot fi formulate, potrivit art. 283 alin. 2 Codul muncii, in termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
In absenta unei dispoziții speciale care sa reglementeze data la care se naște dreptul la acțiune, cum este, de exemplu, cea prevăzuta de art. 283 alin. 1 lit. a si b Codul muncii, care face trimitere la data încetării raporturilor juridice de munca, data la care a luat cunoștința de completarea carnetului de munca cu grupa II de munca pentru perioadele respective, dreptul la acțiune se naște la data la care persoana interesata a cunoscut ca dreptul subiectiv pretins, care este un drept patrimonial, a fost încălcat sau nerecunoscut.
Art.15 alin. 2 din Ordinul nr. 50/1990 prevede ca unitățile au obligația sa analizeze si sa precizeze, în termen de 30 zile de la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului in grupele I si II de munca, începând cu 18.03.1969, dovedirea perioadelor de activitate desfășurate subsidiar respingerea ca nefondata a cererii introductive de instanța de către reclamanți.
In drept, pârâta a invocat art. 201 N.C.pr.civ. coroborat cu dispozițiile HG 261/22.01.2001.
În dovedirea întâmpinării, pârâta nu a solicitat încuviințarea niciunui mijloc de probă.
La termenul de judecată din data de 15.05.2014, după punerea în discuția părților, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, considerând că acțiunea promovată de reclamanți nu are natura unei acțiuni în constituire de drepturi, ci este una în constatarea dreptului de a beneficia de încadrarea în grupa I-a de muncă, astfel că este imprescriptibilă, fără a fi aplicabile prevederile art.268 din Codul muncii.
În cauză, au fost administrate proba cu înscrisuri și cea cu expertiză în specialitatea organizarea muncii-salarizare, raportul fiind întocmit de expert N. C..
După administrarea probatoriilor Tribunalul Prahova – Secția I Civilă a pronunțat Sentința civilă nr. 1975 din 11 septembrie 2014 prin care a admis acțiunea a constatat că reclamanții beneficiază de încadrarea în grupa I de muncă, în procent de 100% din programul de lucru, potrivit concluziilor raportului de expertiză în specialitatea organizarea muncii, salarizare, întocmit de expert N. C., astfel: F. I., pentru perioadele 18.03._72 și 30.07._97; T. C., pentru perioadele 18.03._69, 01.07._82 și 29.06._97 și a obligat pârâta să elibereze reclamanților adeverințe în acest sens.
Prin aceiași hotărâre instanța a obligat pârâta la plata sumei de câte 700 lei, către fiecare dintre reclamanți, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, în conformitate cu mențiunile înscrise în carnetele de muncă aflate, în copie, la filele 8-35, reclamanții F. I. și T. C. și-au desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte . SA, în baza unor contracte individuale de muncă pe durata nedeterminată, îndeplinind atribuții, după cum urmează: F. I., cu meseriile de electrician, electrician protecție relee, tehnician si maistru al schimb in cadrul Sectorului PRAM Uzina, Atelier Electro-Mecanic, Secția Energetic Automatizare; T. C., ce a îndeplinit funcțiile de distilator, sef schimb si maistru schimb in cadrul Secției Instalații Distilare si Secția 2 Prelucrare Hidrofinare.
S-a precizat că unitatea angajatoare a încadrat activitățile derulate de reclamanți în grupa a II-a de muncă, pe calea prezentului demers judiciar aceste părți urmărind recunoașterea grupei I de muncă.
Astfel s-a constatat că din raportul de expertiză în specialitatea organizarea muncii-salarizare, întocmit de expert N. C. (filele 54-62), rezultă că reclamantul F. I. a avut ca atribuții de serviciu:
•Executa lucrări de intervenție accidentala, întreținere, revizie si reparații ale instalațiilor din societate, asigurând funcționarea lor fara întrerupere;
•Constata eventuale deficiente existente sau semnalate la alimentarea cu energie electrica a instalațiilor, luând masurile necesare de remediere;
•Ia parte la toate verificările si măsurătorile pe care le executa formația PRAM, pe raza sa de activitate atunci cand este necesar si situația o impune;
•Identifica si urmărește instalația sau partea din instalație in care urmează sa se lucreze;
•Chiar daca se întrerupe curentul electric, echipamentele si sistemele de securizare a instalațiilor electrice trebuie sa funcționeze (așadar intervențiile se executa sub tensiune);
•Montează si demontează corespunzător scurtcircuitoarele din dotare, atunci cand situația o impune;
•Verifica daca schelele de lucru interioare si exterioare, scările, elevatoarele sunt instalate pe suprafețe nivelate si curate, atunci cand acestea sunt utilizate;
•Verifica integritatea izolației, îngrădirilor, starea carcaselor;
•Verifica echipamentul S.S.M si sculele cu mânere electroizolante sa nu prezinte defecțiuni;
•Are grija ca la folosirea aparatelor electrice portabile sau fixe, acestea sa se conecteze la instalația de împământare.
•Manevre si acționari la echipamente depășite moral si tehnologic cu risc ridicat de accident.
Aducerea la îndeplinire a atribuțiilor si sarcinilor ce i-au revenit, l-au expus pe reclamant unor pericole de:
ELECTROCUTARE:
■când persoana se apropie mai mult decât distantele minime admisibile fata de instalațiile sub tensiune sau la ruperea unor conductoare;
■ la intervenții in instalațiile electrice aflate sub tensiune, fara sa fie legate in scurt circuit;
la intervenții - în instalațiile electrice fara scoaterea de sub tensiune, in mediu umed;
■neverificarea mijloacelor de protecție electroizolante (prăjini electroizolante, indicator de tensiune etc.) si a mijloacelor individuale de protecție
ACCIDENTARE:
■in urma unei explozii ale aparatajelor (întrerupătoare, transformatoare de putere, transformatoare de tensiune si curent care pot genera uneori incendii);
■ruperea unor izolatori suport;
■arsuri in cazul arcului electric generat de scurtcircuite;
■cădere de la înălțime prin dezechilibrare, alunecare, pășire in gol (se făceau intervenții pe macara de 8t la o înălțime de 15m si pe electropalane);
■nesincronizarea la lucrul in echipa cu alți electricieni.
Totodată, în cuprinsul raportului de expertiză au fost identificați și factorii de risc electric, astfel: electrocutare prin atingere directa sau indirecta - ia deteriorarea accidentala a izolațiilor unor cabluri electrice, pentru lucrul cu unelte portabile având acționare electrica (la reparații); Expunerea efectiva pe durata serviciului la radiații electromagnetice generate de echipamentele de înalta tensiune; Manevre, acționari, intervenții la echipamente depășite moral si tehnologic cu risc ridicat de accident; Manevrele se executa si pe celulele de 20000Vca; Amplasare camera de comanda in sala de conexiuni fără respectarea distantei admise de normativele în vigoare, manevre pentru revizii si avarii pe timp de noapte cu vizibilitate redusă; Manevre de lichidare avarii si incidente sub presiune de stres; Lucru direct asupra instalațiilor aflate sub tensiune; Măsurători si încercări profilactice cu tensiune (cu tensiune mărita); Program de serviciu prelungit, de o singura persoana fără asistenta la efectuarea manevrelor; Imposibilitatea de a primi ajutor medical in caz de boala sau accident in timp util si de a parași locul de munca pana nu sunt in locuiți de o alta persoana; Executarea de verificări la transformatori sub tensiune; La montarea scurtcircuitoarelor pe linie reclamanții sunt expuși la electrocutarea cu tensiuni electrostatice; și acestea se execută de obicei de către o singură persoană, ceea ce în normative se prevede executarea de 2 persoane: una care executa si alta care supraveghează; La efectuarea manevrelor pe celulele de 700Vcc era supus pericolului electrocutării in momentul deschiderii si închiderii separatorilor manual.
Atât timp cât echipamentul electric se afla în exploatare, cele mai frecvente accidente se datorau electrocutării. Acțiunea curentului electric asupra organismului omenesc are ca efect provocarea de traumatisme extreme (arsuri, ruperea țesuturilor, orbirea) sau interne (tulburări ale sistemului nervos, ale funcționarii sistemului cardiovascular si ale respirației).
În cadrul activității sale zilnice, ca electrician, reclamantul a controlat si verificat urmărirea parametrilor tehnici si a încadrării lor in valorile prescrise, pe aparatele de măsura si benzile de tensiune, verifica funcționarea corecta a aparatelor înregistratoare, a situației demarajelor sau semnalizărilor, a protecțiilor, a instalațiilor de automatizare, cunoaște in fiecare moment starea operativa a instalațiilor din stație, abaterilor de la schema normala, determinate de retrageri din exploatare programate, accidentale sau in urma avariilor la echipamente si instalații, îndeplinesc procedurile pentru lichidarea cat mai rapida a incidentelor, deranjamentelor sau avariilor, a prevenirii oricăror consecințe, pericole pentru viata oamenilor sau pagube materiale, efectuează periodic controlul in instalații pentru depistarea prematura a punctelor slabe si periculoase, a nivelelor de tensiune necorespunzătoare, traversări neregulamentare, luând masuri operative si efectuând unele lucrări pentru eliminarea acestora, urmărirea efectuării manevrelor si a lucrărilor numai cu respectarea procedurilor (ITI-PM, NSPM, PE 118) iar repunerea in funcțiune a unei instalații la care s-a efectuat o reparație sau revizie sa se facă numai după un control minuțios si după respectarea procedurilor legale.
Același expert a identificat și caracteristicile locurilor de munca în care reclamantul F. I. si-a desfășurat activitatea: Lucru la înălțime pe coloane si rezervoare; Intervențiile se executa in mediu toxic, rezultând vapori de produse petroliere, gaze de S02, S03, pulberi cocs; Exista miros substanțe toxice folosite ca inhibitori: soda caustica, amoniac, nalco (substanța extrem de toxica); Activitatea se desfășura și în încăperi fără ferestre (deoarece se acumulau gaze și exista pericol de explozie); Activitatea se desfășura la temperaturi ridicate vara (țițeiul se încălzește la 350°C) si foarte scăzute iarna (in curent in hala de pompe); În timpul reviziilor, la curățirea coloanelor, a rezervoarelor, a canalelor, exista pericolul autoaprinderii pirosulfurii in contact cu aerul; La dezghețarea conductelor exista pericol de "opărire" cu abur supraîncălzit.
Referitor la activitatea reclamantului T. C., locul de muncă al acestuia era situat în cadrul Secției Instalații Distilare și Secția 2 Prelucrare Hidrofinare.
Astfel, INSTALAȚIA DE DISTILARE ATMOSFERICA (DA 1) realizează distilarea primara a țițeiului (țiței parafinos in amestec cu țiței semiparafinos), la presiune atmosferica care realizează separarea țițeiului, după încălzire si vaporizare, pe baza diferenței temperaturii de fierbere, în fracții cu limite de distilare caracteristice fiecărui produs: benzine, white-spirit, petrol, motorina si păcura. Instalația poate funcționa și cu țiței asfaltos pentru obținerea păcurii pentru bitum.
DISTILARE ATMOSFERICA SI IN V. nr.3 (DAV 3) realizează distilarea primara a țițeiului de tip A3 Cartojani si A3 Urziceni, precum si distilarea secundara (la vid) a păcurii obținute în DA 3, în vederea obținerii uleiurilor.
Gazele proveneau din instalația DAI, DAV3 si din conducta de gaze a rafinăriei in condensatoare verticale (CV), unde erau răcite cu apa si se transformau in condensat (benzina ușoara). Acest condensat se depozita in patru vase de condensat, fiind pompat cu ajutorul pompelor cu piston la instalația F.G.
Gazele care nu erau condensate in condensatoarele verticale ajungeau in gazometru (G). De aici erau trase de patru compresoare (K) și pompate in vase de comprimat (V comp).
Condensatul ce se acumula pe conducta dintre G si K este colectat in montejusuri. Locul de munca al reclamantului era atât în interiorul sălii de compresare si motoare, cât și afara în aer liber. Compresoarele erau acționate de motoare electrice. S. de compresare si motoare avea o înălțime de 7 m, lungime de 40 m si lățime de 12 m.
Datorita lucrului cu diferite materiale inflamabile reclamantul era expus tot timpul la riscul producerii unei explozii.
Sarcinile de serviciu erau de supraveghere, control, întreținere si de pompare a montejusurilor (vase sub presiune), a vaselor de condensat si a vaselor de comprimat.
În timpul reviziilor sau ori de cate ori era nevoie, intervenția reclamantului era de remediere a defecțiunilor apărute, cu scule antiscânteie. Daca intervențiile erau in montejusuri, vase de condensat, vase de comprimat si in gazometru, intervenția se făcea cu masca de gaze pe fata si cu centura de siguranța.
A mai reținut tribunalul că, potrivit art. 3 alin.1 din Ordinul nr. 50/1990 “beneficiază de încadrarea în grupele I și a II-a de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.”
În conformitate cu art. 7 din același act normativ “încadrarea în grupele I și a II-a de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa a II-a, cel puțin 70% din programul de lucru.”
În plus, prin art.1 din HG.1223/1990 s-a statuat că "Personalul care este in activitate și care a lucrat la locurile de muncă sau activitățile cu condiții de munca nocive, grele sau periculoase de pe șantierele de construcții-montaj, grupurile de șantiere și întreprinderile - șantier, inclusiv unitățile de deservire ale acestora: bazele de producție, depozitele, laboratoarele, unitățile de mecanizare se încadrează in grupa a II-a de munca în vederea pensionarii, pentru întreaga perioada efectiv lucrata după 18 martie 1969".
A învederat prima instanță că astfel, în situațiile reclamanților, cu locuri de muncă și meserii legate strict de procesul de producție, îndeplinesc condițiile pentru ca aceștia să fie încadrați în grupa I de muncă, în procent de 100% din programul de lucru, în conformitate cu prevederile art.1 din HG nr.559/1990 pc.3 din anexă, coroborate cu art.1 din Ordinului nr.969/1990, pentru perioadele indicate în cuprinsul raportului de expertiză în specialitatea organizarea muncii, salarizare, întocmit în cauză.
Tribunalul a mai precizat și că nu trebuie ignorat nici faptul că Ordinul M.M.O.S. nr. 50/1990 nu are caracter limitativ, deoarece încadrarea în grupe superioare de muncă se face pe baza existenței condițiilor de muncă și a uzurii capacității de muncă a acelor persoane ce au lucrat în astfel de condiții - anexele 1 și 2 ale acestui ordin constituind o enumerare a unor activități, ce cuprind în fapt mai multe meserii. Totodată, potrivit Ordinului nr.50/1990, încadrarea în grupele I și a II-a de muncă nu era condiționată de existența buletinelor de determinare a noxelor.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta . SA, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel apelanta a arătat că instanța de fond nu a dat o interpretare unitară a dispozițiilor legale în materie, neținând cont și de dispozițiile art.10 din Ordinul 50 din 1990 care prevăd în mod expres că în situația în care nu se cunoaște cât din timpul efectiv lucrat se încadrează în grupa I de muncă și cât în grupa a II-a de muncă, salariaților li se va acorda grupa a II-a de muncă.
Apelanta a învederat că reiterează excepția peremptorie, dirimanta și absolută a prescripției dreptului la acțiune, în speță fiind incidente art. 283 alin. 2 Codul muncii, raportat la art. 7 alin. 1 din Decretul 167/1958, excepție pe care instanța de fond a respins-o în mod netemeinic și nelegal.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Decretul 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Din carnetul de muncă al reclamanților rezultă care au fost perioadele în care aceștia au fost salariați ai pârâtei și pentru care se solicita recunoașterea grupei I de munca, prin urmare, de la data când au încetat raporturile juridice de muncă și li s-a completat carnetul de muncă începe să curgă termenul de prescripție pentru acțiunea privind grupa de muncă în care se încadrează activitatea desfășurata la aceasta unitate.
Ca atare, reclamanții au formulat cerere de chemare în judecată la data de 22.11.2013, după expirarea termenului prevăzut de art. 283 alin. 2 Codul muncii, aplicabil la momentul formulării acțiunii.
Față de aceste susțineri apelanta a solicitat ca instanța de apel sa admită excepția invocata cu consecința respingerii cererii privind recunoașterea grupei I de munca, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Apelanta a mai arătat că cererea intimaților reclamanți, prin care aceștia solicita acordarea grupei I de muncă pentru perioada invocată în petitul acțiunii introductive de instanță face parte din categoria cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, ce pot fi formulate, potrivit art. 283 alin. 2 Codul muncii, în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În absența unei dispoziții speciale care sa reglementeze data la care se naște dreptul la acțiune, cum este, de exemplu, cea prevăzuta de art.283 alin. 1 lit. a și b Codul muncii, care face trimitere la data încetării raporturilor juridice de muncă, data la care a luat cunoștința de completarea carnetului de muncă cu grupa a II-a de muncă pentru perioadele respective, dreptul la acțiune se naște la data la care persoana interesata a cunoscut ca dreptul subiectiv pretins, care este un drept patrimonial, a fost încălcat sau nerecunoscut.
Art. 15 alin. 2 din Ordinul nr. 50/1990 prevede ca unitățile au obligația să analizeze și să precizeze, în termen de 30 zile de la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și a II-a de munca, începând cu 18.03.1969, dovedirea perioadelor de activitate desfășurate in locurile de munca si activitățile ce se încadrează în grupele I și a II-a de munca, în vederea pensionarii, făcându-se conform alin. 1, pe baza înregistrării acestora în carnetul de munca.
Așadar, dovedirea perioadei de activitate desfășurata de intimata reclamanta în grupa I de munca, în vederea pensionarii, se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă. Reclamanții nu contestă că au cunoscut, la data încetării raporturilor de munca cu pârâta, înregistrările din carnetul de munca in care se menționează grupa a II-a de muncă.
Prin urmare, pentru stabilirea datei la care s-a născut dreptul la acțiune având ca obiect recunoașterea grupelor de munca potrivit Ordinului nr. 50/1990, relevanță are doar data la care reclamantul a cunoscut aceste înregistrări din carnetul de munca, care și fac dovada, în vederea pensionării, a perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și a II-a de muncă, respectiv data comunicării carnetului de muncă, succesiv încheierii raporturilor juridice de muncă, 01.04.2001 la toți reclamanții.
A mai învederat apelanta că reclamanții au fost salariați al pârâtei în perioadele invocate în petitul cererii introductive de instanța, alții lucrând în continuare la societatea pârâta.
Conform funcției deținute de reclamanți, a fișei postului și atribuțiilor de serviciu ce le reveneau, reclamanții au fost încadrați în grupa a II-a de muncă, nelucrând efectiv în instalațiile încadrate în grupa I de munca.
Ordinul 50/1990 are 2 anexe, care stabilesc în mod expres locurile de muncă care se încadrează în grupa I și respectiv grupa a II-a de muncă.
A precizat apelanta că, se poate observa că din totalul celor 51 de locuri încadrate în munca numai 8 locuri de munca au fost încadrate în grupa I de muncă, corespunzând condițiilor de fond și de forma necesare acestei încadrări.
Pe de altă parte, niciun loc de munca din cadrul paratei nu s-a încadrat în grupa I de munca conform Ordinului 50/1991 ci în grupa a II-a, conform pct. 48 al Anexei II. Subsecvent adoptării Ordinului 50/1991 a fost adoptată HG 559/17.05.1998 care precizează în anexa locurile de muncă, activitățile profesionale și categoriile profesionale încadrabile în grupa I de muncă din Ministerul Industriei și Chimiei, la art.3 fiind încadrate rafinăriile, la pct.5 - bitumul și la pct.7 - epurare și reziduuri.
Ulterior datei de 01.04.2001 încadrarea în condiții deosebite de muncă s-a făcut în baza prevederilor HG 261/22.02.2001. Pârâta a obținut avizarea de la ITM Prahova, conform metodologiei prevăzute de norma juridică specială abia numai după data de 01.08.2002 și numai pentru anumite categorii de salariați.
Din lista nominală depusă la dosarul cauzei odată cu întâmpinarea se poate lesne observa că încadrarea în condiții deosebite de muncă s-a făcut în conformitate cu dispozițiile HG 261/22.01.2001 numai pentru salariații care lucrau efectiv în condiții grele de muncă, iar personalul de conducere - gen șefii de formație sau șeful de instalație - nu a fost încadrat în condiții grele de munca, nebeneficiind de grupa I de muncă.
Apelanta a mai precizat că la pct. 5 din Ordinul nr. 50/1990 se prevede expres că existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinarea noxelor de către organele Ministerului Sănătății sau laboratoarele proprii de specialitate ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constata că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.
Condițiile potrivit cărora un loc de muncă se încadrează în grupa I sau a II-a de muncă sunt reglementate în actele normative mai sus menționate astfel că instanțele nu au competența de a schimba activitățile dintr-o grupă în alta respectiv din grupa a II-a de munca în grupa I de munca. Mai mult, față de actele normative în vigoare, instanțele judecătorești nu au competența de a efectua nominalizări ale salariaților, aceste nominalizări fiind făcute conform actelor normative în materie de către administrație și sindicat.
Apelanta a mai învederat că reclamanții își întemeiază cererea pe dispozițiile Ordinului nr. 50/1990, abrogat prin Legea nr. 19/2000, si nici o instituție nu poate fi obligata să întocmească un act pe o prevedere legala care nu mai este în vigoare de 12 ani.
Apelanta a invocat ca practică judiciară Decizia nr. 129 din 17 februarie 2009 a Secției de litigii de muncă și asigurări sociale a Curții de Apel.
Față de expuse, apelanta a solicitat admiterea ca temeinic și legal a apelului, schimbarea în tot a soluției, în principal respingerea cererii privind recunoașterea grupei I de munca, ca fiind prescris dreptul la acțiune și în subsidiar modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii ca nefondată a cererii introductive de instanța.
La termenul de judecată din data de 29 ianuarie 2014 Curtea a invocat din oficiu excepția tardivității declarării apelului.
Potrivit dispozițiilor art. 468 al. 1 Cod pr. civilă, termenul de apel este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Această reglementare legală face aplicația regulii generale înscrise în art. 184 al. 1 Cod pr. civ. potrivit cu care termenele încep să curgă de la comunicarea actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel.
Deci termenul de apel de drept comun este de 30 zile și curge de la comunicare hotărârii.
Pe de altă parte, din chiar conținutul cererii cu care a fost investit tribunalul se reține că obiectul raportului juridic litigios este reprezentat de un conflict de muncă.
Într-o atare situație devin pe deplin aplicabile dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social potrivit cărora termenul de exercitare a căii de atac este de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
Totodată, fiind vorba de un termen legal imperativ nerespectarea lui atrage decăderea din dreptul de mai exercita calea de atac.
Raportând aceste considerații la speța pendinte Curtea constată că hotărârea de primă instanță a fost comunicată pârâtei . SA la data de 24.09.2014, din dovada de comunicare de la fila 75 dosar fond rezultând că a fost înmânată funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței, care a semnat în acest sens, iar calea de atac a fost înregistrată la Tribunalul Prahova la data de 25.11.2014,deci peste termenul defipt de lege.
O dovadă în plus o constituie împuternicirea avocațială aflată la fila 5 dosar Curte din care rezultă fără putere de tăgadă că apelanta a dat mandat apărătorului care a semnat calea de atac de a redacta și semna cererea de apel la data de 21.11.2014, deci după expirarea termenului legal mai sus menționat.
Pentru toate motivele arătate, având în vedere textele de lege menționate, Curtea urmează să admită excepția de tardivitate declarării apelului invocată din oficiu.
Pe cale de consecință Curtea va respinge apelul ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite excepția tardivității declarării apelului, invocată din oficiu.
Respinge apelul formulat de pârâta . SA, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova împotriva Sentinței civile nr. 1975 din 11 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilăîn contradictoriu cu intimații reclamanți F. I. și T. C., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat M. E., cu sediul Ploiești, ., ., ca tardiv declarat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. M. R. M. P.
Grefier,
C. C.
Red.AMR
5 ex./30.01.2015
d. f. nr._ Tribunalul Prahova
j. f. P. - A. A.
Operator date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1514/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
