Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 130/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 130/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 130/2015
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 130
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2015
Președinte - M. G.
Judecător - C. P.
Grefier -A. M. B.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanții N. N. M., C. A. L. A., G. D. C., S. M. S., toți prin reprezentant I. D. și I. D. în nume propriu, cu domiciliul procesual ales în municipiul Ploiești, ., județ P., împotriva sentinței civile nr. 1636 din 2 iulie 2014 pronunțată de T. P., în contradictoriu cu intimații-pârâți Direcția de Probațiune cu sediul în municipiul București, ., sector 5, M. Justiției, cu sediul în municipiul București, ., sector 5, C. de A. Ploiești, cu sediul în municipiul Ploiești, ..4, județ P., T. P., cu sediul în municipiul Ploiești, . și M. Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul București, ., sector 5.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de judecată din data de 22 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
C., având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor de la dosar și pentru a da posibilitate apelanților-reclamanți să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 29 ianuarie 2015, când a dat următoarea decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului P. la data de 05.12.2013, sub nr._, reclamanții I. D., S. M. S., N. N. M., C. A. L. și G. D. C., au chemat în judecata pe pârâții M. Justiției, Directia de Probatiune, C. de A. Ploiești, T. P. și M. Finanțelor Publice, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la acordarea premiului anual aferent anului 2010, cunoscut sub denumirea de „ al 13-lea salariu", reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plații efective, obligarea pârâtului M. Finanțelor Publice să asigure pârâtului M. Justiției sumele necesare acordării acestor drepturi salariale, precum și obligarea pârâților T. P. și C. de A. Ploiești de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele lor de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare, pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat retroactiv. Prin art. 25 din Legea 330/2009 s-a prevăzut acordarea acestui drept și în ceea ce îi privește, astfel: 1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de baza sau a indemnizațiilor de Încadrare, după caz, realizate în anul în care se face premierea; 2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acorda proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de baza brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitatea.3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acorda în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acorda în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor. 4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul.
Reclamanții au mai susținut că dispozițiile mai sus arătate au fost abrogate de art. 39, pct. w din Legea 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, publicata în Monitorul Oficial Nr. 877 din 28 decembrie 2010, lege care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 ( art.46 ). De asemenea prin art. 8 din Legea 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicata în Monitorul Oficial Nr. 878 din 28 decembrie 2010, (in vigoare de la data de 31.12.2010), s-a prevăzut în mod expres ca sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda începând cu luna ianuarie 2011, aceste fiind avute în vedere Ia stabilirea majorărilor salariale ce se acorda în anul 2011.
S-a mai precizat că, din cele arătate mai sus, rezulta fără putință de tăgadă că dreptul lor de a beneficia de acest premiu este câștigat, atâta timp cât dispozițiile legale care îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânata pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acorda premiul, orice prevedere și orice interpretare contrara, ar încălca, din punctul de vedere al reclamanților, în mod flagrant principiul neretroactivității.
În legătura cu acest principiu, reclamanții au învederat faptul ca art. 1 din Codul Civil, în concordanta cu prevederea înscrisă la art. 15 alin. (2) din Constituție, au consacrat principiul neretroactivității legilor. Aceasta norma a neretroactivității, se refera la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.
În conformitate cu acest principiu, o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștința prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o alta lege care o abroga pe cea anterioara, în mod explicit sau implicit. Prin urmare, ori de câte ori o lege noua modifica starea legala anterioara cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, daca s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pol fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie sa respecte suveranitatea legii anterioare. De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp, trebuie sa se tina seama nu numai de prioritatea pe care o are legea noua fata de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune sa nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine sociala, drepturile care în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voința sau în raporturi definitiv încheiate în mod valabil după legea existenta în momentul încheierii lor.
Reclamanții au mai arătat că este adevărat ca aplicarea cu celeritate a legii noi constituie regula, iar supraviețuirea legii vechi, excepția - și fără a admite ca legea noua poate fi interpretata în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile sa se producă sub imperiul legii vechi.
Or, au susținut reclamanții, în cazul lor, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar daca plata era amânata până în luna ianuarie 2011, iar legile mai sus menționate, care au abrogat posibilitatea acordării lui, au intrat în vigoare ulterior perioadei prevăzuta pentru acordarea acestuia. De asemenea, se poate observa faptul ca potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat „Tratatele internaționale privind drepturile omului”, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Daca exista neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. în concluzie, daca instanțele de judecata constata ca legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urma, sunt obligate sa ignore aceste prevederi și sa facă aplicarea celor din reglementarea internaționala mai favorabila. Procedând astfel, instanțele de judecata nu fac decât sa respecte dispozițiile art.20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
Reclamanții au mai susținut că, în cauză, au fost încălcate și prevederile internaționale referitoare Ia drepturile fundamentale ale omului, în speță, conform art. 17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului: „1. Orice persoana are dreptul la proprietate, atât singura cât și în asociație cu alții. 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar,de proprietatea sa”. Lipsirea reclamanților de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil o ingerința care a avut ca efect privarea lor de acest bun, în sensul celei de-a doua faze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. l.
De asemenea, s-a avut în vedere și soluția data de Comisia Europeana în Cauza C-310/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, formulata în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de către C. de A. Bacău, Secția Civila - România - în cauza aflata pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE ( JO L 180 din 19.07.2000 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament intre persoane indiferent de origine rasiala sau etnica și a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE ( JO L 303 din 02.12.2000 ) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în munca și ocuparea forței de munca.
Concluziile Comisiei Europene au fost ca: "Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE cu privire la punerea în aplicare a egalității de tratament intre persoane indiferent de originea rasiala sau etnica și ale art. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în munca și ocuparea forței de munca trebuie interpretate în sensul ca se opun unei Decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale sa înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le considera contrare dreptului Uniunii”.
Judecătorul național are obligația sa înlăture aplicarea unei reglementari naționale contrare dreptului Uniunii. în acest scop, tribunalele naționale nu sunt ținute sa aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate sa aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de C. de Justiție, înlăturând, daca este necesar, din oficiu aplicarea dispozițiilor legislative naționale, sau a Deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.
In drept, au fost invocate prevederile art. 25 din Legea 330/2009, art. 1 din Codul Civil, art. 15, alin. (2), 20, 41, 44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeana pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de crearea unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în munca și ocuparea forței de munca, Legea nr. 47/1992.
Pârâtul M. Finanțelor Publice, prin Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești (DGRFP Ploiești), a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, motivat de faptul că, în speță, M. Finanțelor Publice este un terț ce nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților, neavând nici un fel de raporturi de munca cu aceștia. De asemenea, M. Finanțelor Publice nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credit și nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu legea bugetului de stat, astfel încât nu poate fi obligat M. Finanțelor Publice sa facă efectiv o plata pentru salariații altor instituții.
Statul R., care poate avea numeroși reprezentanți - instituții publice, nu poate fi confundat cu M. Finanțelor Publice, pe de o parte, pentru ca sunt doua entități diferite, care nu se suplinesc una pe cealaltă, ce au drepturi și obligați distincte, iar pe de alta parte având în vedere ca nu exista în dreptul nostru o reglementare care sa identifice Statul R. cu M. Finanțelor Publice sau M. Finanțelor Publice cu Statul R..
Faptul ca ordonatorii principali de credite, care au și calitatea de parați în prezenta cauză, nu au corectat indemnizațiile cuvenite reclamanților, nu poate conduce la obligarea M. Finanțelor Publice la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de munca. Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea ordonatorilor principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetara anuala, astfel încât este neîntemeiata aprecierea ca M. Finanțelor Publice trebuie sa fie parte în litigiu și sa fie obligat la alocarea fondurilor necesare pentru achitarea sumelor solicitate de reclamanți.
Și pârâta C. de A. Ploiești a formulat întâmpinare prin care a arătat că, începând cu data de 01 ianuarie 2011, a intrat în vigoare Legea - Cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, care are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.
Potrivit art. 1 din acest act normativ, prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.
A.. 2 al acestui text stabilește că, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de prezenta lege, iar art. 39 din lege prevede la lit. w) că, la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea - cadru 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, cu modificările ulterioare. De asemenea, art. 46 din lege a stabilit ca dată a intrării în vigoare a legii data de 1 ianuarie 2011 cu excepția art. 34 și 35, care au intrat în vigoare ia 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial a legii.
Așadar, începând cu data de 1 ianuarie 2011, sunt aplicabile dispozițiile actului normativ menționat mai sus.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea 284/2010, aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare. Pentru anul 2011 a fost adoptată Legea nr. 285/2011 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Astfel, art. 8 din Legea nr. 285/2011 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prevede că „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.
Legiuitorul a stabilit expres faptul că în anul 2011 nu se acordă premiul anual. Din dispozițiile textului menționat mai sus, rezultă că pentru anul 2011 au fost prevăzute creșteri salariale pentru personalul din sectorul bugetar, iar la stabilirea cuantumului acestora a fost avut în vedere și premiul anual aferent anului 2010.
De asemenea, referitor la art. 8 din Legea nr. 285/2010, pârâta a menționat că legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său și, cu precădere, art. 1 din actul normativ a fost declarată constituțională prin decizia nr. 1655/28.12.2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51/20.01.2011.
In acest sens, prin decizia menționată, C. Constituțională a reținut că prin deciziile nr. 872 și 874 din 25 iunie 2010, „C. a impus o obligație de rezultat legiuitorului, aceea că după 1 ianuarie 2011 să revină la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare. Este în același timp o obligație sub condiție care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalității concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcție de situația economico-financiară a țării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligației sale de rezultat stabilite prin deciziile Curții Constituționale nr. 872 și 874 din 25 iunie 2010, în sensul revenirii cel puțin la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010".
Cât privește principiul neretroactivității legii, pârâta a arătat că, potrivit art. 1 din Codul civil, „Legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactivă”, iar art. 6 din Noul Cod Civil, dispune: „Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă”. În timp legile au o viață a lor delimitată între momentul intrării lor în vigoare și momentul ieșirii lor din vigoare, iar situațiile juridice se înscriu în timp prin data constituirii și data stingerii lor.
Așadar, legea are vocația de a-și păstra forța obligatorie. Cu toate acestea, o lege posterioară poate să-i retragă această obligativitate, prin abrogare. Principiul este că între 2 voințe emise succesiv cea din urmă trebuie să învingă.
Din punct de vedere al aplicării în timp, legea nouă poate produce efecte imediate (operând ca atare în prezent), efecte retroactive (aplicându-se și asupra trecutului) și efecte ultraactive (aplicându-se și asupra viitorului, unor fapte sau situații juridice ivite după abrogarea legii). În materia aplicării legii în timp, în literatura de specialitate s-au consacrat două principii: al neretroactivității legii și al aplicării imediate a legii noi. în aplicarea principiului neretroactivității legii civile se consideră, în mod firesc, că o lege nu se poate aplica asupra faptelor prin care se constituie sau se sting situații juridice, nici asupra efectelor acestor situații, care s-au consumat înaintea intrării în vigoare a legii noi. Tot în aplicarea principiului neretroactivității legii civile se admite că toate efectele situațiilor juridice care s-au produs ori s-au epuizat înainte de . legii noi rămân valabile, neputând fi afectate de legea nouă, dar efectele care se produc abia după modificarea legii, sunt supuse legii noi. Cu alte cuvinte, dacă o situație juridică s-a realizat în întregime sub imperiul legii vechi, legea nouă nu-i va fi aplicabilă. per a contrario, dacă efectele situațiilor juridice se produc abia după . legii noi, această din urma lege este aplicabilă.
Față de cele menționate, se poate observa că efectele produse de art. 25 alin. 1 din Legea nr. 330/2009 referitor la acordarea premiului anual aferent anului 2010 s-au epuizat abia începând cu luna ianuarie 2011, respectiv la data când a fost prevăzută prin lege plata acestui drept salarial.
Pârâtul M. Justiției a formulat, la rândul său, întâmpinare, prin care a solicitat ca la pronunțarea cauzei să se aibă în vedere Decizia ICCJ nr. 21 din data de 18.11.2013, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și prin care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Prin sentința civilă nr. 1636 din data de 02.07.2014, T. P. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice invocata de acest pârât prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind introdusa împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva.
A respins ca neîntemeiata acțiunea formulată de reclamanți și a luat act că nu se solicita cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul, analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 NCPC, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice, prin reprezentant DGRFP Ploiești, invocată de acesta prin întâmpinare, a constatat că Legea 500/2002 stabilește, la articolul 19, atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice, iar printre aceste obligații, nu se regăsește aceea de plată a drepturilor salariale sau de a asigura Ministerului Justiției sumele necesare acordării drepturilor salariale.
Astfel, în cadrul procesului bugetar, M. Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul Deciziei nr. 10/19.09.2011 pronunțată în cadrul soluționării unui recurs în interesul legii, M. Finanțelor Publice nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de OG nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar M. Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În consecință, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, prin cererea introductivă de instanțăreclamanții, consilieri de probațiune, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea unităților de învățământ la calculul și plata premiului anual aferent anului 2010 (al 13-lea salariu), reactualizat cu indicele de inflație, până la data plății efective.
Legat de acest aspect, tribunalul a constatat că, prin Decizia nr. 21/18.11.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) într-un recurs în interesul legii, promovat de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă ICCJ, s-a stabilit că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări”.
Această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 37/16.01.2014.
Potrivit dispozițiilor art. 3307 alin. 4 C.proc.civ. (art. 517 alin. 4 NCPC), dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În consecință, având în vedere că această problemă de drept a fost tranșată în mod definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 21/18.11.2013, pronunțată într-un recurs în interesul legii, în sensul considerării ca nefondate a pretențiilor salariaților bugetari, de acordare a premiului anual (al 13-lea salariu) aferent anului 2010, tribunalul a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanții N. N. M., C. A. L. A., G. D. C., S. M. S., toți prin reprezentant I. D. și I. D. în nume propriu, susținând că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală.
Se susține de apelanți că în speță sunt incidente dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 prin care se stipulează următoarele:
„(I) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul".
Astfel, susțin apelanții, singura condiție pentru reducerea sau neacordarea dreptului la premiul anual prevăzut de dispoziția legală menționată anterior este desfășurarea necorespunzătoare a activității sau sancționarea disciplinară a reclamanților, condiție nedovedită în privința niciunuia dintre aceștia.
Această prevedere legală a fost în vigoare pe întreaga perioadă a anului 2010, fiind abrogată prin Legea nr. 284/2010.
Împrejurarea că stingerea obligației angajatorului a avut loc la un moment ulterior perioadei pentru care dreptul s-a realizat prin trecerea timpului nu are, însă, nicio relevanță în ceea ce privește existența și consacrarea legislativă a dreptului la premiu, acest drept fiind pe deplin realizat și efectiv prin expirarea ultimei zile a anului 2010.
Fiind un drept de natură salarială, premiul anual intră sub sfera de protecție a art.l din primul protocol al CEDO, el constituind un „bun" în sensul acestui text.
Motivul pentru care angajatorul nu a mai acordat reclamanților premiul în discuție îl reprezintă dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010, conform cărora „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor acestei legi".
Legiuitorul a intervenit în raportul juridic obligațional referitor la plata premiului, stipulând că acesta nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011.
Prin aplicarea art.8 din Legea nr.285/2010, consideră apelanții că s-a adus atingere unui drept fundamental al reclamanților, reglementat printr-o normă cu forță juridică superioară, respectiv art.l din primul protocol al CEDO.
Astfel, conform art.l din Protocolul adițional nr.l la Convenția Europeană a Drepturilor Omului „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor"".
Prin urmare, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului cuprinde 3 norme distincte, strâns legate între ele.
Prima normă, de ordin general, enunță principiul general al necesității respectării dreptului de proprietate; „orice persoană fizică sau juridică are dreptul ta respectarea bunurilor sale".
A doua normă prevede posibilitatea privării unui titular, prin acțiunea organelor statului, de dreptul său de proprietate, privare supusă unor anumite condiții: „nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Cea de-a treia normă, cuprinsă în al doilea paragraf al art, l din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O., recunoaște statelor contractante posibilitatea de a reglementa modul de folosință a bunurilor ce formează obiectul dreptului de proprietate, în conformitate cu interesul general, astfel: „dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor".
Instanța europeană a statuat în mod constant că, dacă prima normă are caracter general, prin aceea că enunță principiul respectării dreptului de proprietate, celelalte două nu reprezintă altceva decât aplicații ale celei dintâi, așa fiind, acestea din urmă trebuie să fie interpretate în lumina principiului general înscris în prima normă enunțată.
Art.l din Primul Protocol la CEDO se observă că este aplicabil și în materia dreptului la premiu anual al reclamanților, făcând obiectul protecției instituite de acest text, concluzie ce se desprinde din analizarea jurisprudenței CEDO în privința drepturilor asupra veniturilor salariate ta care se va face referire în continuare.
Astfel, în cauza Lelas c. Croației din 20.05.2010, C. a statuat încă o dată că nu este consacrat de Convenție dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, dar ceea ce s-a obținut, ce s-a câștigat, reprezintă un „bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1. Prin urmare, fiind prevăzut într-un act normativ, dreptul reclamantului la sume de bani zilnice pentru munca efectuată este suficient de determinat pentru a fi considerat bun.
De asemenea, în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19.04.2007, reclamanții susțineau că au dreptul la un supliment bănesc, care însă fusese abrogat. C. a statuat că pretenția poate fi considerată bun dacă este suficient de determinată și fundamentată legal în dreptul intern (de ex, când există o jurisprudență constantă care să recunoască acel drept). C. a reținut, de asemenea, că reclamanții nu aveau o speranță legitimă de a primi un spor la salariu individual din moment ce, schimbându-se condițiile pentru acordarea lui, dreptul la acel spor a încetat, în cauza Bahceyaka c. Turciei din 13.07.2006, C. a statuat că un venit viitor poate fî considerat „bun" numai dacă venitul a fost câștigat sau dacă există un titlu executoriu cu privire la acel venit.
În cauza de față, dreptul la primirea premiului anual aferent anului 2010 a avut, până la data de 1.01.2011, o fundamentare în legislația internă, conform art. 25 din legea nr. 330/2009.
Reclamanții nu ar putea pretinde acordarea premiului după data de 01.01.2011, însă aceștia au solicitat acordarea sa pentru anul 2010, când era consacrat în legislația internă.
Acest drept s-a realizat în momentul epuizării ultimei zile a anului 2010, reclamanții devenind titularii dreptului asupra unul „bun" în sensul Convenției constând în premiul anual.
Apreciază apelanții că stingerea obligației corelative prin plată are loc la un moment ulterior, și nu este de natură să aducă atingere existenței dreptului, pentru că, trebuie distins între dreptul unei persoane de a primi în viitor salariu într-un anumit cuantum, acesta nefiind recunoscut din perspectiva Convenției și dreptul de a primi salariul câștigat pentru perioada în care munca a fost prestată.
Consideră că nu se poate reține realizarea unei compensări a sumei de bani constând în premiul anual cu alte sume, iar prin art.8 din Legea nr.285/2010 a avut loc privarea noastră, a reclamanților, de un bun, respectiv dreptul dobândit la premiul anual, prevăzut pe perioada anului 2010 de art.25 din Legea nr.330/2009.
Deși, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut că aceste sume urmează a fi „avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi" în fapt, nu a avut loc o compensare.
Conform art. 1 alin.3 din Legea nr. 285/2010 „majorările salariate" la care face referire art. 8 din aceiași act normativ s-au acordat „ținându-se seama de gradul sau treapta profesionala, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010", criterii care nu au legătură cu dreptul la premiul anual cuvenit fiecărui angajat la expirarea anului 2010, acesta depinzând de perioada lucrată și de modul de desfășurare a activității profesionale.
De altfel, în textul art. 8 nu se menționează noțiunea de "compensare".
Premiul constituie o sumă unică, acordată o singură dată, în considerarea muncii desfășurate pentru perioada de 1 an, pe când salariul reprezintă o prestație bănească periodică, lunară, acordată pentru munca depusă.
In timp ce premiul se acordă în raport cu perioada de timp lucrată în anul 2010, creșterea salarială s-a acordat de la 1.01.2011 tuturor angajaților, indiferent de perioada lucrată.
Consideră faptul că respingerea acțiunii reclamanților conduce ia încălcarea dreptului fundamental al acestora la respectarea bunului acestora, drept consacrat printr-un act normativ cu forță juridică superioară și care este prioritar la aplicare potrivit art. 20 din Constituția României.
În cauza de față nu este vorba de o reducere a salariului, ci de neacordarea unui drept câștigat cf.art. 25 din Legea nr.330/2009.
În ceea ce privește principiul referitor la neretroactivitatea legii, acestea pot fi valorificate, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, instanța judecătorească nu este în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivitații legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății.
Conform art. 20 din Constituția României: " (1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile ".
Față de considerentele mai sus evocate, solicită admiterea recursului, modificarea Sentinței civile recurate, pronunțată de T. P.- Secția I Civilă, în Dosarul nr._ și soluționând pe fond cauza, admiterea acesteia și obligarea pârâtelor la acordarea premiului anual aferent anului 2010, cunoscut sub denumirea de "al 13-lea salariu", reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății efective.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, C. constată următoarele:
Prin art. 25 alin.(1) din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, modificată și completată, s-a prevăzut că personalul salarizat potrivit acestui act normativ beneficiază, pentru activitatea desfășurată, de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol, plata acestui premiu anual se realizează începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul.
Cert este că, începând cu data de 1 ianuarie 2011, au devenit aplicabile prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice prin care s-a instituit un nou sistem de salarizare a acestei categorii profesionale. În acest sens, prin art.1 alin. (2) din acest act normativ, s-a stabilit că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin.(1) sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute de această lege.
Prin art.39 alin.(1) lit. w) din Legea nr. 284/2010, s-a prevăzut abrogarea Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice nr. 330/2009.
Abrogarea expresă directă a actului normativ anterior ce avea același obiect de reglementare a fost realizată în conformitate cu normele de tehnică legislativă, conținute de art. 64 alin. (1) și (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, dându-se astfel expresie rolului acestui instrument legislativ, de înlăturare a antinomiilor în drept. Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, aplicarea acestui act normativ se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor, funcțiilor de bază, salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale de aplicare.
În acest scop, a fost adoptată Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, iar art. 8 din acest act normativ a prevăzut că: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.
Prin această reglementare, s-a modificat modalitatea de plată a premiului anual, aferent anului 2010, aceasta fiind transformată, dintr-o executare uno ictu, într-o executare succesivă, iar sumele corespunzătoare dreptului s-au regăsit în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010.
Conformitatea acestor dispoziții legale cu normele din Legea fundamentală și Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la principiul neretroactivității legii și protecția dreptului de proprietate privată, a fost constatată de C. Constituțională.
Astfel, instanța de contencios constituțional a statuat că, de principiu, sporurile, premiile și alte stimulente acordate angajaților din sistemul bugetar prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate ca atare de Constituție, legiuitorul fiind în drept să le instituie, să prevadă condițiile și criteriile de acordare, să le modifice, suspende sau chiar să le anuleze, ceea ce aparține competenței și opțiunii sale exclusive, singura condiție de ordin constituțional fiind aceea ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situație identică.
Cu referire la beneficiul premiului anual pe anul 2010, C. Constituțională a constatat că acesta reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său și constituie un „bun” în sensul Convenției, iar prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, a fost modificată doar modalitatea de acordare a acestor sume, anume, eșalonat și succesiv, prin creșterea în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Întrucât, nici art. 25 alin. (4) teza finală din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, în prezent abrogată, nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, s-a considerat că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată, care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil între interesele angajaților, pe de o parte și interesul public, sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice, pe de altă parte.
Întrucât legiuitorul a modificat doar modalitatea în care statul urmează să execute în totalitate această obligație financiară, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul și întinderea creanței, C. Constituțională a stabilit că nu au fost încălcate prevederile constituționale și convenționale referitoare la protecția dreptului de proprietate privată.
Faptul includerii sumelor corespunzătoare premiului anual aferent anului 2010 în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar conform art. 1 din Legea nr. 285/2010, rezultă din aceea că, potrivit prevederilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției cu cel care s-a acordat în luna decembrie 2011, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pentru anul 2011.
În raport de prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și față de jurisprudența Curții Constituționale, atât dispozitivul, cât și considerentele deciziilor instanței de contencios constituțional sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept, deopotrivă, în cazul deciziilor prin care se constată neconstituționalitatea unor norme, dar și în ipoteza celor prin care se resping obiecții sau excepții de neconstituționalitate.
Pe de altă parte, prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009 s-a statuat că, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite un control al constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională, iar examinarea de constituționalitate și convenționalitate efectuată în abstract prin aceste decizii se impune instanțelor de judecată învestite cu soluționarea cauzelor analizate.
În consecință, premiul pretins de reclamanți nu poate fi acordat pe cale jurisprudențială în configurarea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 330/2009, pe baza efectuării, de către instanțele de judecată, a unui examen de constituționalitate și convenționalitate a normelor cuprinse în art. 8 din Legea nr. 285/2010 sub aceleași aspecte asupra cărora instanța de contencios constituțional s-a pronunțat, în precedent, prin decizii cu efecte general obligatorii.
Pe de altă parte, nici raportarea la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât măsura legislativă, de plată eșalonată a premiului aferent anului 2010, prin includerea sumelor corespunzătoare în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu afectează dreptul reclamanților în substanța sa, iar măsurile luate au fost destinate menținerii echilibrului între cheltuielile și veniturile publice, urmărind un scop de utilitate publică.
În acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 21/18 noiembrie 2013 pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi acordat în forma supusă vechii reglementări, întrucât sumele aferente acestuia au fost incluse în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010.
Având în vedere dispozițiile art. 517 alin. 4 din Noul cod de procedură civilă care menționează că dezlegarea dată problemelor de drept cu ocazia soluționării recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe și, ținând cont de argumentele expuse în precedent, C. apreciază că sunt nefondate criticile formulate de apelanți cu privire la acordarea premiului anual pe anul 2010, motiv pentru care, în baza art. 480 din Noul cod de procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții N. N. M., C. A. L. A., G. D. C., S. M. S., toți prin reprezentant I. D. și I. D. în nume propriu, cu domiciliul procesual ales în municipiul Ploiești, ., județ P., împotriva sentinței civile nr. 1636 din 2 iulie 2014 pronunțată de T. P., în contradictoriu cu intimații-pârâți Direcția de Probațiune cu sediul în municipiul București, ., sector 5, M. Justiției, cu sediul în municipiul București, ., sector 5, C. de A. Ploiești, cu sediul în municipiul Ploiești, ..4, județ P., T. P., cu sediul în municipiul Ploiești, . și M. Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul București, ., sector 5.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător
M. G. C. P.
Grefier,
A. M. B.
Red.CP
tehnored.BA
12 ex./09.02.2015
dosar fond nr._ T. P.
jud.fond Ș. O.-C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 129/2015.... | Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Hotărâre... → |
|---|
